(înapoi la „Reîncarnarea” – link)
Tora afirmă: „Acestea sunt legile Torei, un om….”[1] Omul și Tora sunt similare, pentru că omul este asemănat cu Tora, iar Tora se aseamănă cu omul. Omul este o combinație de trup și suflet, o fuziune între materie și spirit. Omul are caracteristici exterioare, trăsături fizice, pe lângă chintesența sa interioară, suflet și spirit, care împreună formează acest singur organism numit „om”. Același lucru este valabil și cu Tora. Tora conține în ea două aspecte: componentele revelate, Nigla, acele părți ale Torei care privesc faptele omului, legile Torei și modul în care cineva ar trebui să se comporte în această lume fizică; ca parte a aceluiași „trup”, există Sufletul Torei, Nistar, componentele interioare ale Torei, înțelesurile mistice ale legii și semnificaţiile mai profunde privind creația.[2]
[1] Numeri, capitolul 19, versetul 12.
[2] onoare partea 3, p. 152A.
Prin contemplarea acestor părți ale Torei, ajungi să cunoaşti și să înțelegi măreția Creatorului tău (atât cât eşti capabil să înţelegi ca om). În plus, prin studiul despre măreția lui D-zeu și prin înțelegerea vastității Ființei Sale, vom experimenta în mod automat o cuvenită teamă de D-zeu și un sentiment de uimire. Mai mult, putem înțelege, în urma contemplării noastre, de cine ne temem și din ce motiv ne temem de El.[3]
[3] Vezi rabinul Şalom Dovber (al cincilea Rebbe Chabad), Kuntret Eţ Hayim (New York: Kehot Publication Society, 1976); Rudolf Otto, în The Idea Of The Holy (London: Oxford University Press, 1958), susține că primul pas într-o experiență religioasă este un sentiment de uimire și miracol față de D-zeu; vezi și Zahot partea 1. p. 7b. Talmud Şabbat 311. Rabinul Schneur Zalman din Liadi, Tanyo (New York: Kehot Publication Society, 1965) capitolul 41.
Odată ce dobândim respectul și venerația corespunzătoare față de D-zeu, atunci putem face cu adevărat ceea ce dorește D-zeu. Așa cum spune Mișna: „Întărește împărăția Mea și apoi îți voi porunci ce să faci.”[4]
[4] Vezi, Brachot, capitolul 2, Mişnah, I.
Drept rezultat, aceste două componente ale Torei sfinte formează o Tora unificată, ca un singur trup. Mai mult, ambele au fost date omului în același timp și în acelaşi loc, pe Muntele Sinai. La Muntele Sinai a fost revelată Tora, cu ambele caracteristici ale acesteia. Pe de o parte, D-zeu a dat Tora literală (cele Zece porunci, care cuprind în ea întreaga Tora), care ne spune: „Să nu ucizi, să nu furi”, (Exodul 20:13, 15) legea morală simplă și lumească; și totuși, în același moment, a avut loc cea mai înaltă revelaţie a Sfinţeniei a cărei experinţă a trait-o vreodată omenirea.
După cum se spune în Biblie, „noțiunea de Israel… a văzut sunetele.”[5] Cabala [6] explică faptul că diferența dintre a spune că am văzut ceva sau a spune că am auzit despre acel ceva constă în aceea că obiectul despre care vorbim este fie aproape, fie departe de noi. Când spunem că am văzut un tablou frumos, înseamnă că am fost suficient de aproape ca să-l vedem efectiv; însă, când spunem că am auzit de un tablou frumos, înseamnă că nu am fost niciodată suficient de aproape pentru a-l vedea, ci doar am auzit de el.
[5] Exodul, capitolul 20, versetul 15. Vezi Raşi [abrev. Rabbi Şlomo Yiţhaki], pp. 1040 – 1105), Mechilta despre acest vers. Vezi și Targum Yonathan Ben Uziel. Ad loc.
[6] The Lubavitcher Rebbe, rabinul M. M. Schneerson, Likutei Sichot (New York: Kehot Publication Society, 1972) Vol. 6, Parașat Yitro (2) p. 121; Rabinul Schneur Zalman din Liadi, Torah Or (New York: Kehot Publication Society, 1996), p. 63. Rabbi Hayim din Volozhin (1749 – 1821) Nefeş HaHayim (Bnei Brak: 1989) Şar 3, capitolul 11. Explicația simplă, rațională a fenomenului – de vizionare a sunetelor – este explicată după cum urmează. La fel ca atunci când este frig, cuvintele pe care le rostești creează un efect vizibil, la dăruiea Torei, un nor gros și întunecat a coborât pe Muntele Sinai, făcând să se vadă cuvintele lui D-zeu. Vezi rabinul Bachya Ibn Pakudah (1050 – 1120), Torat HaNefeş (Paris: 1896), capitolul 3. Vezi și: Rabbi Meir Ben Gabbai (1480 – I547) Tola’at Va’akov (Ierusalim: Makot Hayim, 1967) p. 33.
Când vorbim de obiecte fizice, putem afirma că am văzut obiectul; totuși, când vorbim de spiritualitate, vorbim despre ea ca de la distanță. Putem spune doar că am auzit de ea. Nu putem vedea spiritualitatea, putem doar vorbi despre ea. Cu toate acestea, la Muntele Sinai, omul a trait experienţa spiritualităţii atât de aproape, încât parcă ar fi văzut-o, pentru că la Muntele Sinai a fost revelația supremă și preeminentă a Sfinţeniei pentru om. În acel moment, când am primit intuițiile mistice ale părților revelate ale Torei, am văzut misticismul.
Ambele componente, legea și spiritul din spatele legii sunt extrem de importante, căci dacă am avea doar legea – exteriorul, trupul – fără suflet (deși atunci putem ști exact ce vrea D-zeu să facem), atunci am fi conectați și pătrunși de Sfinţenie doar la nivelul conștiinței funcționale, ceea ce înseamnă că, deși acțiunile noastre ar fi dedicate lui D-zeu, Sfinţenia nu ar pătrunde întreaga noastră existență. Mințile și inimile noastre ar fi încă lipsite de sfinţenie. Chiar dacă D-zeu dorește ca omul să se conecteze cu sfinţenia în acțiunile sale, scopul final al creației omului este (cum va fi explicat în continuare) ca el să atragă sfinţenia în cele mai fizice lucruri și, chiar mai mult, să transforme întreaga realitate fizică în spiritualitate. Sfinţenia ar trebui să fie revelată nu numai în lumea în general, ci și în lumea personal a fiecăruia – în trupul său. Întreaga existență fizică a omului se va metamorfoza într-o ființă evlavioasă, nu numai acțiunile și intelectul lui, ci, mai degrabă, întreaga sa ființă va deveni conectată activ, intelectual și emoțional cu Sfinţenia.[7] Astfel, este esențial să existe dimensiunile interioare ale Torei, părțile Torei care vorbesc deschis despre D-zeu, pentru a trezi și a inspira intelectul și emoțiile cuiva către D-zeu.
[7] Rabin M. M. Schneerson, Likutei Sichot (New York: Kehot Publication Society, 1980), voi. 16, p. 477.
Marele filozof și codificator evreu Maimonide (Rambam, 1135 – 1204), scrie: „Când omul va studia corect aceste aspecte ale Torei, se va simți automat mai intim cu D-zeu și mai apropiat de El, iar asta îl va conduce la a-L iubi pe D-zeu”. [8] Prin urmare, este foarte important să studiem spiritul din spatele legii, dimensiunile sale interioare și mistice pentru a trezi iubirea față de Creator.
[8] Vezi Rambam. Hilchot Yesodei Hatorah, capitolul 4, Halacha 12.
Cu toate acestea, dimpotrivă, a avea doar spiritul legii, intențiile din spatele legii, fără legea concretă lumească și fizică, este, de asemenea, nesănătos din punct de vedere spiritual. Dacă nu există nicio lege care să îi spună omului că nu ar trebui să fure sau să ucidă, atunci în cele din urmă există loc pentru un haos complet. Dacă intențiile personale sunt cele care decid binele și răul, atunci linia dintre bine și rău începe să se estompeze. Mulți oameni ar avea intenții evlavioase pentru greșeli (chiar și cele mai hidoase fapte) și mulți ar face bine fără intenții evlavioase. Nu ar exista o definiție absolută a binelui și a răului. Este interesant de observat că această noțiune (de a avea doar spiritul din spatele legii, fără legea propriu-zisă) a constituit de fapt prima dispută în care au fost implicați svreii, după ce le-a fost dată Tora.
Tora vorbește despre un dezacord între israeliți și Moise. Disputa a fost instigată și condusă de un bărbat pe nume Core, binecunoscut ca fiind un om cu o mare cunoaștere [9] și bogat. [10]
[9] Midraş Tanchuma Korach, capitolul 2.
[10]Midraş Rabba Exodus Parşa 31, capitolul 3.
Pentru ca noi să înțelegem pe deplin dezacordul care a existat atunci, trebuie să îl prefațăm cu o declarație din Talmud: „Lumea a fost creată cu litera Hey.”[11] Cabala [12] explică faptul că, în litera Hey, există trei rânduri (ה): două linii de legătură (linia din dreapta și linia de deasupra capului) și o a treia linie care nu este conectată. Liniile din dreapta și din stânga sunt paralele între ele și se termină în același plan. Cele două linii atașate – linia dreaptă și cea deasupra capului – reprezintă în om cele două capacități strâns asociate: intelectul omului, care gândește (linia de deasupra capului), și puterea lui de vorbire, care îi formulează gândurile (linia din dreapta). Aceste trăsături sunt strâns legate între ele, întrucât gândurile omului se gândesc cu intelectul său și gândurile sale sunt transmise prin vorbire. Astfel, ambele sunt folosite în scopuri intelectuale. Linia din stânga (linia deconectată) este capacitatea de acțiune. La fel ca în Hey, ambele linii se termină în același plan. Aceasta înseamnă să spunem că toate acțiunile cuiva (linia stângă) sunt ghidate de intelect (linia dreaptă), adică nu pot merge mai departe decât le va duce intelectul.
[11] Talmud, Menachot 29b.
[12] Rabinul M. M. Schneerson. Likutei Sichot (New York: Kehot Publication Society, 1974), voi. 8, p. 108. Vezi și: Rabinul Schneur Zalman din Liadi „Torah Or”, p. 9â6. „Likkutei Torah” p. 3:67A.
Adevăratul intelect este cel al Torei, care este o înțelepciune divină. Prin urmare, deși o persoană poate și trebuie să se ridice cât mai mult din această lume fizică la sfințenie, toate acțiunile sale trebuie să fie, însă, ghidate de legea Torei, linia din dreapta.
Prima literă din numele lui Core este Kuf (ק), care este foarte asemănătoare cu litera Hey. Singura diferență este că, în Kuf, linia reprezentând puterea de acțiune (linia stângă) se termină pe un plan inferior celui al liniei reprezentând intelectul, legea Torei (linia dreaptă).
Acum putem înțelege dezacordul lui Core cu Moise. Core a venit la Moise și a spus: „Dacă întregul scop al legii este de fapt spiritul din spatele ei și în fiecare poruncă există un scop mai profund care servește la înălțarea fizicului, atunci de ce avem nevoie de lege? De ce conţine Tora legea cu toate limitările și restricțiile ei? Să nu existe lege care să-l oblige pe om să facă anumite acțiuni și să interzică alte acțiuni. Să avem doar Duhul, dimensiunile interioare ale legii, intenția legii.” Cu alte cuvinte, să permitem liniei de acțiune să depășească linia legii, atâta timp cât acțiunile sunt executate cu „intenții sfinte”. Să-l lăsăm pe individ să-și scrie propriul set de legi decise de intențiile sale. De ce are nevoie omul să fie dirijat de o lege divină?
Moise a răspuns la această afirmație spunând: „Ca oameni, trebuie să ne amintim că nu suntem decât creații, și nu creatori. Primim, ne adunăm și suntem impresionați în mod constant de stimuli externi; și, prin urmare, suntem inevitabil părtinitori în deciziile noastre. Nu există așa ceva, să fii un observator cu adevărat obiectiv al realității, să vezi lucrurile așa cum există cu adevărat; prin urmare, orice facem noi, ca oameni, va fi întotdeauna justificat în propriii noștri ochi. (Cei mai răi ucigași din istorie au avut un fel de auto-justificare pentru faptele lor rele; de exemplu, au simțit că fac ceva esențial bun, pentru binele societății, în scopuri religioase și altele asemenea.)
De aceea, trebuie să avem o lege divină – părțile revelate ale Torei, părțile Torei care îl instruiesc pe om despre ce poate și ce nu poate face. Fără aceasta, există haos. „Drumul către iad este pavat cu bune intenții.”[13] Buna intenție fără lege duce la anarhie.
[13]Vezi profesorul Abraham Joşua Heschel, God in Search of Man (New York: The Noonday Press, 1955), p. 293; Aldous Huxley, The Perennial Philosophy (Harper Collins, 1990), capitolul 18.
De aici, înțelegem pericolele învățării misticismului fără a fi întemeiați pe legea concretă. Putem observa exemple în acest sens în istoria poporului Evreu. Au fost, în diferite momente ale istoriei, oameni care s-au convins pe ei înșiși și pe cei din jur că sunt mai presus de bine și de rău. Ei au susținut că, în timp ce majoritatea oamenilor sunt capabili doar să înalţe fizicul în limitele Legii Iudaice, ei aveau capacitatea unică de a înălţa chiar și cele mai neînsemnate și mai rele dintre fapte. Ei s-au crezut numai numai capabili de acest lucru, ci și de a fi responsabili pentru înălţarea răului și a impurității pentru restul oamenilor. Ei s-au proclamat Mesia și au spus că vor aduce izbăvirea prin înălțarea necurăției, prin călcarea legii cu intenții dumnezeiești. Acești oameni au cauzat o mare nenorocire indivizilor din jurul lor și națiunii evreiești în general, ducând la confuzie spirituală și întuneric.[14]
[14] Vezi Gershom G. Scholem, Major Trends in Jewish Mysticism (New York: Schocken Books, 1961), prelegerea 8.
Cum se îndeplineşte o Mițva folosind doar misticul și nesocotind legea însăși? Pentru a înțelege acest lucru, dau un exemplu: există o Mițva care spune „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. [15] O persoană care studiază dimensiunile interioare ale respectivei Mițva învață că aceasta înseamnă că unirea cu semenii noștri de pe acest pământ provoacă reacții de Sus și are o influență directă asupra lumilor spirituale.[16] Acest lucru se traduce prin faptul că la nivelul de Şhina din care sunt derivate toate sufletele, există o unificare cauzată de iubirea omului pentru un semen al lui. (Unificările de Sus sunt foarte necesare, pentru că Şhina este un intermediar între lumea superioară și cea inferioară. Ea își primește sfințenia de la D-zeu și o transmite în jos. Sfinţenia se va opri doar pe ce este unificat și, prin urmare, este esențial ca Şhina fi întreagă.)
[15] Exodul, capitolul 19, versetul 18.
[16] Vezi rabinul Menachem Mendel (al treilea Rabbi Chabad), Derech Miţvotecha (New York: Kehot Publication Society, 1953), Miţvot Ahavot Yisrael; vezi, de asemenea, rabinul Schneur Zalman din Liadi, Tanya (New York: Kehot Publication Society, 1963), capitolul 32; Rabinul Eliyohu Ben Moşe, Vidas, Reşit Hochma (Brooklyn: 1984), Şa’ar Ha‘Anavah, capitolul 4.
Putem lua interpretarea mai profundă a acestei Mițva, și anume aceea de a-ți iubi aproapele și o traducem în două reacții diferite. Una este modalitatea corectă, și anume să reacționezi realizând că, întrucât această Mițva nu are doar un efect în această lume fizică de jos ci, mai degrabă, este o Mițva atât de sublimă încât afectează și lumile de Sus, atunci această Mițva trebuie să fie îndeplinită cu mult mai multă emoţie și mai mare entuziasm. Căci, atunci când cineva înțelege semnificația interioară a acestei Mițva, acesta glorifică actul fizic concret. Simplul act de bunătate devine o faptă înaltă și spirituală. Însă, cealaltă reacție pe care o poţi avea, reacția greșită, te va determina să-ţi spui: „Din moment ce dimensiunea interioară a poruncii (Mițva) este unificarea spiritualului în lumile superioare, de ce ar trebui să îndeplinesc porunca fizică și prin asta să o afectez pe cea spirituală? Voi merge direct la aspectul spiritual; și voi încerca să unific nivelul de Şhina cu tot felul de intenții și meditații șcu tot felul de intenții și medlumească de a-mi ajuta și iubi aproapele.” Când înveți misticismul și reacționezi în acest fel, eşti autodistructiv și asta constituie începutul căderii spirituale.
Din acest motiv, înțelepții Talmudului declară că: „Un învăţător poate arăta unui student cunoștințele Torei, numai dacă acel student este o adevărată ființă umană cu frică de D-zeu.”[17]
[17] Talmud. Hagigah 13a. Vezi și Rambam. Hilchot Yesodei Hatorah, capitolul 2, Halaha 12. Și capitolul 4, Halacha 13.
Mai mult, pe măsură ce generațiile au regresat din punct de vedere spiritual, înţelepţii au declarat că o persoană nu trebuie să studieze dimensiunile mistice ale Torei până la împlinirea vârstei de 40 de ani. [18] Asta înseamnă că numai după ce a atins maturitatea fizică de 40 de ani și maturitatea intelectuală avârstei de 40 de ani [19] poate cineva să studieze Cabala, intuițiile mistice ale Torei, întrucât numai atunci studiul va avea efectul potrivit asupra studentului și va provoca o reacție adecvată și pozitivă.
[18] Vezi, Şulchan Aruch, Yoreh Deah, capitolul 246, în comentariu Şach.
[19] Vezi, Talmud. Avoda Zara 5b. Avot capitolul 5. Mişnah 22.
Astfel, constatăm de-a lungul istoriei noastre, că mulți dintre marii mistici au fost și mari autorități halahice. [20] Rabbi Akiva a fost cel mai mare înțelept al Talmudului. Talmudul afirmă că, oriunde există un dezacord între rabinul Akiva și contemporanii săi, legea este întotdeauna conform lui Rabbi Akiva.[21] Prin urmare, el a putut să învețe părțile ezoterice ale Torei și să nu fie afectat într-un sens negativ.
[20] De-a lungul istoriei, maeștrii gândirii mistice au fost și maeștri în drept – halacha – savanți posttalmudici, de exemplu: rabinul Hai Gaon (939 – 1038), rabinul Moşe ben Nachman – Ramban (1194 – 1270), rabinul Yoseph Caro (1488 – 1575), rabinul Moşe Isserles, Ramah (l 530 – 1572), rabinul Eliyahu din Vilna, Vilna Gaon (1720 – 1797), rabinul Schneur Zalman din Liadi, Rebbe (1745 – 1813).
[21] Talmudul în numeroase locuri, de exemplu, Talmud Sanhedrin 86a.
Talmudul relatează o poveste:[22] Au fost odată patru înțelepți talmudici care au ales să „Intre în Pardes” (livadă; în fapt, tărâmurile mistice) pentru a studia înțelesurile ascunse ale Torei. [23] Trei dintre cei patru nu erau pe deplin pregătiți pentru această revelație. Unul a fost atât de copleșit de experiența mistică, încât nu a fost niciodată capabil să „coboare” înapoi în această lume fizică și lumească. Mintea lui era „prinsă” undeva deasupra. Un alt înțelept a fost atât de complet copleșit încât și-a depășit de fapt existența fizică și a murit în extaz spiritual. Încă un altul a fost atât de nedumerit de experiență, încât a devenit un apostat. Doar rabinul Akiva, care a fost o adevărată personalitate halahică, unul care a înțeles scopul interior al Torei, a putut „să intre și să iasă în pace”. Dat fiind că era bine întemeiat în lumea fizică, el a putut să studieze cele mai înalte concepte ale Torei, ezoterice și imediat după aceea să practice cele mai simple și mai banale legi.[24]
[22] Talmud Hagigah 14b.
[23] Vezi rabinul Nathan Ben Yechiel (1035 – 1106) HaAruch (New York: Kohut, 1963). Chiar și în numele rabinului Hai Gaon. Vezi Talmud Hagigah 14b. Comentarii de Raşi și Rabbeinu Hananel (990 – 1055) ad loc.
[24] Rabinul Şolom Dovber, al cincilea Rebbe Chabad, Sofer HaMa’amorim. 5649, – (New York: Kehot Publication Society, 1986), pp. 259 – 260.
Adevărata măreție vine odată cu coborârea inspirației în detaliile vieții de zi cu zi.[25] Cineva poate fi un artist de mare inspirație și pricepere, dar fără să achiziționeze pensulele, pânza și vopselele adecvate, talentul nu este decât o iluzie și nu va deveni niciodată măreție. Potențialul de succes trebuie valorificat în lumesc, pentru a fi pe deplin realizat. Experiența mistică este doar un simplu potențial fără aplicarea practică a Halacha pentru a o implementa. Atunci când misticul se combină cu practica, măreția este atinsă.
[25] Vezi, Talmud Megilla 3la.
Condițiile prealabile (menționate anterior) pentru învățarea misticismului erau necesare mai ales în vremurile trecute, când majoritatea oamenilor au putut să primească și să găsească inspirație din studierea legilor actuale ale Sfintei Torei. Erau mai adaptați spiritual. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul a trecut și generațiile au devenit din ce în ce mai indiferente față de spiritualitate și detașate de sfințenie, studiul legilor Torei nu a fost o sursă suficientă de inspirație spirituală pentru majoritatea oamenilor. Analogia dată este cea a unui copil bolnav. În timp ce copilul era sănătos, alimentele obișnuite pe care le consuma îl puteau susține și hrăni, însă, atunci când copilul s-a îmbolnăvit, avea nevoie de ceva „în plus” care să-l revitalizeze. Așa este cu omenirea în general. Când oamenii sunt „sănătoși” din punct de vedere spiritual, ei se pot inspira din legile Torei; cu toate acestea, atunci când omenirea este bolnavă spiritual, ea are nevoie de ceva în plus pentru a întineri, iar acestea sunt comorile interioare ale Torei, componentele mistice ale legii. După cum a declarat sfântul maestru, Ari Z’al (Rabbi Yiţchak Luria, 1534 – 1572); în zilele noastre, nu numai că este permis, ci constituie de fapt o Mițva a învăţa și a revela acele părți interioare ale Torei.[26]
[26] Rabinul Hayim Vital Şa’ar Ha’kdamat în Hakdamah Rabinul Schneur Zalman din Liadi. Tanya (New York: Kehot Publication Society, 1965), Igeret HaKodeş 26.
Acest lucru este valabil mai ales astăzi, când există o foame uriașă de spiritualitate, o încercare de a găsi o explicație mai profundă a vieții și, în consecinţă, multe evrei se îndreaptă către surse diferite, altele decât ale lor (religii orientale, mișcări New Age și altele asemenea). Astfel, ne revine nouă sarcina de a vorbi despre acele probleme a căror sursă este esotericul, misticul.
În această carte, voi discuta despre conceptul de reîncarnare și voi scoate la lumină ceea ce s-a vorbit pe larg în cărțile mistice ale Cabalei.[27]
[27] Rabinul Naphtali Hirţ Bacharach (secolul al XVII-lea) afirmă că este extrem de important să scriem despre problema reîncarnării. Vezi Emek HaMelech Hakdama 2, capitolul 2. Deși există multe controverse cu privire la acest text. (Vezi rabinul Hayim Yoseph Dovid Azulai, Şem HaGedolim (Sefarim Emek HaMelech.) Într-o aprobare pentru prima sa tipărire din Amsterdam 1648, faimosul rabin Yom Toy Lipman Heller (1579 – 1654) felicită această carte și scrie că este deosebit de importantă pentru că explică ideea reîncarnării. Este interesant de observat că unul dintre cei mai importanți critici ai publicării ideii de reîncarnare, rabinul Levi Ben Yakov Chaviv (1485 – 1545), scrie în responsa sa Ralbach, capitolul 8, că ideea reîncarnării nu trebuie discutată deschis, deși despre ea se poate scrie în cuvântul tipărit. Rabinul Şem Tov Ben Shem Tov (? – 1430) numește reîncarnarea o credință fundamentală a iudaismului. Safer Ha’emunot (Ierusalim: 1969) Şa’ar 7, capitolul 4 și capitolul 8.
Prima carte cabalistică publicată și făcută publică a fost cartea „Iluminării”. În ebraică, este cunoscută sub numele de Bahir. (Bahir-ul este numit și „Midraș-ul rabinului Nehuniah Ben HaKana” întrucât unii cabaliști atribuie cartea acestui sfânt din secolul I și școlii sale de gândire.) [28] Bahir-ul a fost publicat în 1176 de către Școala de Cabaliști din Provence.
[28] Rabbi Hayim Yoseph Dovid Azulai, Şem Haisedolim. Sefarim Bet 33.
Aproximativ un secol mai târziu, un renumit cabalist pe nume rabinul Moşe de Leon a publicat cartea Zohar, „Cartea splendorii”, care este o compilație a învățăturilor rabinului Şimon Bar Yochai.[29] (Rabbi Şimon Bar Yochai, cunoscut sub numele de Raşbi, a fost un discipol al rabinului Akiva, deși cu rabinul Şimon a fost dezvoltată o nouă școală de gândire.) Talmudul [30] spune o poveste despre cum Raşbi s-a ascuns de oficialii romani într-o peșteră. El le-a denunțat modul de guvernare și a fost condamnat la moarte. Timp de 13 ani, în timpul șederii sale în peșteră, rabinul Şimon s-a angajat în toate formele de meditație și rugăciune ezoterică până când a meritat să aibă revelația mistică a profetului Ilie. Apoi, Ilie l-a învățat cele mai profunde mistere ale lumii, care mai târziu au devenit corpul principal al Sfântului Zohar. Când rabinul Şimon a părăsit peștera (în jurul anului 138 e.n.), el și-a înființat școala de misticism, şi cu aproximativ 70 de ani mai târziu, discipolii săi și-au notat principalele învățături, formând Sfântul Zohar. Această școală a supraviețuit mulți ani după dispariția lui Raşbi, timp în care s-au făcut câteva completări minore.
[29] Vezi Rabinul Yakov Emdin (1697—1776), Matpachat Sefarim, unde scrie că Sfântul Zohar este autentic și prea sfânt pentru că sunt învățăturile lui Rabbi Şimon. Cu toate acestea, pentru că nu a fost scris și publicat imediat, există câteva versete a căror origine nu sunt de la rabinul Şimon. Cu toate acestea, se poate observa că multe dintre exemplele pe care le citează ca fiind neautentice sunt aduse în Hassidut; de exemplu, maxima Zohar-ului (vezi Zohar Mişpatim 23, versetul 17), „Al cărui chip este stăpânul universului? Rabbi Şimon”. Vezi, Safer HaMa’amorim Meluket (New York: Kehot Publication Society, 1988), voi. 2, p. 301, nota de subsol 7, pentru explicarea acestui verset. Vezi rabinul Hayim Yoseph Dovid Azulai, Şem HaGedolim Sefarim Zayin, 8 ani, pentru o explicație de ce rabinul Yakov Emdin a scris ceea ce a scris.
[30] Vezi, Talmud. Şabal 33b.
Timp de mai bine de 1.000 de ani, aceste învățături au rămas în mare parte sub formă de note. În plus, accesul la ele a fost limitat la societățile secrete ale cabaliștilor, până când a ajuns în sfârșit în mâinile unui om care a fost unul dintre cei mai preeminenți mistici ai vremurilor sale, rabinul Moşe De Leon. El a editat și publicat Zohar-ul cândva în anii 1290. Primele cărți cabalistice care menționează conceptul de reîncarnare sunt Bahir [31] și Zohar.[32] Cel mai detaliat text scris despre reîncarnare este cel al maestrului mistic rabin Hayim Vital (1543 -1620), care a fost principalul discipol al misticului preeminent, rabinul Yiţchak Luria (cunoscut sub numele de sfântul Ari Z’al). Cartea pe care a scris-o se intitulează Sefer „Șa’ar HaGilgulim” – porțile reîncarnării. Cartea de faţă se bazează pe acest text sublim.
[31] Safer HaBahir, Numărul 121, 122.
[32] Vezi în Zohar, în numeroase locuri, de exemplu Parşat Mişpatim, Razin DeGalgultah.
Început: Introducere: Partea a II-a
Potrivit Bahir-ului, se pare că conceptul de reîncarnare a sufletului se referă doar la sufletul unei ființe umane care a trecut într-o altă ființă umană.
Autorul Bahir-ului oferă o pildă pentru conceptul de reîncarnare:
A fost odată un rege care avea mulți slujitori loiali; şi întrucât îşi admira foarte mult servitorii, i-a imbrăcat în cele mai frumoase haine posibile. S-a întâmplat, însă, că slujitorii s-au purtat neglijent, şi și-au murdarit hainele. Regele s-a supărat foarte tare pe ei; i-a dat afară și le-a luat hainele. Apoi le-a spălat bine și s-a dus să găsească alţi servitori. Când și-a găsit noii servitori, i-a îmbrăcat cu aceleași haine (deși curate și arătând ca noi). Chiar dacă regele nu știa încă dacă acești slujitori se vor comporta corect sau nu, el a avut totuși încredere în ei că vor fi buni. [33]
[33] Safer HaBahir numerele 121, 122. Vezi Talmud. Şabbat 152b, comentariul, MaHarşa, abreviere pentru Morenu HaRav Şmuel Eidels (1555 – 1631) intitulat „VeHoyta Nefeş”.
Slujitorii din pildă sunt ființe umane care au fost create pentru a-L sluji pe D-zeu, Stăpânul universului. Îmbrăcămintea este o aluzie la sufletul omului.
Hainele murdare fac aluzie la nelegiuiri. Prin urmare, din această pildă pare sugerat faptul că sufletul omului nu poate fi reîncarnat decât – după ce suferă o curățire corespunzătoare – într-un alt slujitor, o altă ființă umană. Cu toate acestea, în toate celelalte texte mistice și în special în scrierile rabinului Hayim Vital, ei vorbesc deschis despre reîncarnări ale sufletelor umane în niveluri inferioare ale creațiilor, așa cum va fi explicat în capitolele ulterioare.
Rabinul Hayim Vital arată în cartea sa [34] că conceptul de reîncarnare nu este doar o învățătură ezoterică a cărei primă sursă este Cabala, ci în părțile revelate ale Torei există aluzii la această teorie; de pildă, atunci când regele David spune în Psalmi: „Dar Tu, Doamne…Scapă-mi sufletul de sabie și viaţa din ghiarele câinilor.”[35] Rabinul Hayim Vital explică faptul că regele David face aluzie la ideea reîncarnării. Regele David îi cere lui D-zeu să-și protejeze sufletul de a se reîncarna într-un câine. Aceasta este ideea reîncarnării din specia umană la un nivel inferior al creației, coborând în regnul animal. Mai mult decât atât, conform învățăturilor Sfântului Ari Z’al, există și noțiunea de reîncarnări ale sufletelor umane la nivelul vegetalului și chiar coborând la nivelul neînsuflețitului, al mineralului. După cum spune Profetul, „Căci o piatră din pereți va țipa și o bucată de lemn din copac va plânge.”[36] [37] Acest verset, spune rabinul Hayim, face, de asemenea, aluzie la conceptul de reîncarnare: un suflet uman care acum este reîncarnat într-o piatră sau o bucată de lemn și plânge de durerea pe care o suferă, aceea de a fi un suflet uman prins în trupul unei pietre. Se explică de la sine faptul că aceste versete din scripturile revelate ale Torei nu sunt dovada reală a reîncarnării, ci mai degrabă, sunt indicii și aluzii. De fapt, nu avem nevoie de nicio dovadă a reîncarnării, din Nigla a Torei. Însuși numele, Cabala, înseamnă „primire”[38], implicând astfel faptul că Înţelepciunea Cabala a fost primită de la o generație la alta, mergând înapoi până la dăruirea Torei pe Muntele Sinai, cu aproximativ 3.300 de ani în urmă, moment în care D-zeu a dat și a revelat omului elementele lumeşti, precum și cele mistice ale Torei. Și acolo, D-zeu a dezvăluit omului toate intuițiile ascunse ale Torei, inclusiv o învățătură esențială a Cabalei, conceptul de reîncarnare, despre care nu există niciun dezacord în ceea ce privește valabilitatea sa în tradițiile cabalistice. [39]
[34] Vezi, de asemenea, Rabbi Menaşa Ben Israel, Nişmat Chayim Ma’amor 4, cap.6.
[34] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 22. Vezi și: Rabbi Menaşa Ben Israel, Nişmat Hayim (Ierusalim: Yerid HaSefarim, 1993), Ma’amor 4, capitolul 10 Tora spune: „Ruben va trăi și nu va muri .” [Deuteronomul 33: 6) Targum Onkelut scrie: „El va trăi acum și nu va trăi experienţa unei a doua morţi”. Conform Cabalei, aceasta se referă la ideea de reîncarnare. Ruben ar trebui să trăiască acum și nu ar trebui să se întoarcă aici într-o altă reîncarnare și apoi să trăiască experienţa unei a doua morţi. Vezi, rabinul Moşe ben Nachman – Ramban, (Deuteronomul 33:6). Rabbeinu Bachya, (Deuteronomul 33:6) Rabbi Yiţchak din Acco (1250 – 1340). Meirat Einayim (Ierusalim: 1993), Parașat Vezot Habrachah 33.
[35] Psalmi, capitolul 22, versetul 21.
[36] Habakuk, capitolul 2.
[37] Profetul spune „Chapeis”, despre care comentariile spun că înseamnă o bucată de lemn; vezi comentariul rabinului Şimon Agassi despre Sa’ar HaGilgulim. Benei Aharon – Talmud. Hagigah 16a. Raşi intitulat. „Chapesi”.
[38] Cabala înseamnă a primi de la o generație anterioară. Vezi: Rabbi Moşe ben Nachman (1194 – 1270) – Ramban, introducere în Tora. Ramban. Deraşat Al Divrei Kohelel. (Ierusalim: Mossad Harav Kook, 1982), p. 190. Rabinul Joseph Albo (1380 -1435) Safer Maikkarim Ma’amor 2, capitolul 28. Rabinul Yoseph Ergas (1683 – 1730) Şomer Emunim (Ierusalim: Bepiruş U’Beremez, 1963), partea 1, numărul 11. Acest termen Cabala este folosit în special în ceea ce privește gândirea mistică. Vezi Rabbeinu Bachya (l2663 – 1340) Geneza. Parașat Vayişlach, capitolul 32, versetul 10. Rabbi Yoseph Yavaţ (1434 – 1507) la trap, capitolul 3, Mișna 12. Rabbi Yoseph Yavaţ despre Psalmi, 26: 1. Rabinul Eliyahu ben Moşit Hochma Brooklyn: 1984) în introducere. rabinul Meir Ben Gabbai (1480—1547). Avodat Makodeş (Ierusalim: Şivilie Orchot HaChaim, 1992), partea 2, capitolul 13. Rabinul Yoseph Şlomo Delmedigo, cunoscut drept Yaşar din Candia (1591 – 1656) Safer Eilam (Odessa: 1864), p. 61. Acest text este doborât de mulți dintre marii lui Israel. Vezi rabinul Yom Tov Lipman Heller, Tosfot Yom Tov. Brachot, capitolul 1, Mişnah 1. Rabinul Schneur Zalman din Liadi Sader Hachnasat Şabbat.
[39] Rabinul Joseph Ergas (1685 – 1730). Şomer Emunim, partea 1, numărul 17.
Reîncarnarea a fost considerată a fi un fapt bine stabilit de-a lungul istoriei noastre. Mai ales în tradițiile Cabalei. Era cunoscută în toate societățile secrete de grupurile de oameni care aveau să studieze ezoteric împreună. Josephus [40] (celebrul istoric evreu, 37 – 93 e.n.) scrie despre o credință acceptată de mulți evrei religioși – anume conceptul de reîncarnare. Pentru a cita: „Nu vă aduceți aminte deloc de duhurile curate care sunt în conformitate cu divinul… și în cursul timpului sunt din nou trimise să locuiască în trupuri fără de păcat.”[41] Mai mult, chiar și printre neamuri, acest concept era bine cunoscut. Mulți dintre filozofii greci antici, care l-au precedat pe Aristotel, credeau în ideea reîncarnării.[42]
[40] Vezi The Complete Works of Josephus (Grand Rapids, MI: Kergel Publicationi, 1981), „Războaiele evreilor” cartea 2, capitolul 8, p. 478, 637.
[41] De Bello Judaico. Vezi Geoffrey Hodson, Reincarnation Fact or Fallacy (Wheaton, IL: The Theosophical Publishing House, A Quest Book edition, 1967) p. 17.
[42] Rabinul Joseph Ergas, Şomer Emunim Partea întâi, numărul 37, unde el citează un vers din Sfântul Zohar. „Filozofia greacă este pură”, ceea ce, după cum a explicat rabinul Menachem Recanti, înseamnă că mulți dintre filozofii greci dinainte de Aristotel au idei care sunt foarte asemănătoare cu cele ale Torei. Vezi și Rabbi Yehudah Halevi (1075 – 1141) The Kuzari (Tel Aviv: Hadron, 1959), Ma’amor 2, capitolul 66. Rabbi Moşe Isserles – Ramah, Toraht Ha’olah (Praga: 1570) partea 1, capitolul 11. Rabbi Aharon Berechyah din Modena (?—1639). Mo’ovar Yavak. (Vilna: 1880), Ma’amor 3, capitolul 33. În plus, multe dintre teoriile lui Aristotel sunt similare cu cele ale Torei. Legenda spune că el a primit aceste învățături din surse evreiești. Vezi rabinul Mayer Eben Aldavia, Şivilei Emunah. Nosiv Şeminei (Ierusalim: 1990), p. 352. Vezi rabinul Menaşe Ben Israel, Nişmat Hayim, Ma’amor 4, capitolul 21.
De exemplu, filozoful și matematicianul grec Pitagora (582 – 507 î.Hr.) ar vorbi despre viețile anterioare prin care a trecut înainte de a coborî în trupul lui Pitagora.[43] Cel mai mare dintre filozofii greci, Platon (427 – 347 î.Hr.), scrie nu numai despre conceptul de reîncarnare a sufletelor de la o ființă umană la alta, ci scrie și despre transmigrarea sufletelor din oameni în regnul animal.[44]
[43] Rabinul Eliyahu Ben Moşe Vidas, Reşi Hochma Şa’ar HaYirah. Capitolul 13 scrie că Pitagora credea în reîncarnare. Vezi și: Rabbi Eliezer Ezcary, Safer Heraidim (Ierusalim: 1990), capitolul 33. Rabbi Menacham Azarya De Fano (1548 – 1620) Asorah Ma’amorot (Ierusalim: Yismah Lev-Torat Moşe, 1998), Ma’amor, Olam Katan4, chapter. Rabinul Yakov Emdin, în Ntigdal Oz. Aliyot HaGilgulim, scrie că Pitagora a primit aceste credințe – reîncarnări – de la Primii Profeți ai Israelului. Vezi, rabinul Menaş Ben Israel, Nişmat Hayim. Ma’amor 4, capitolul 21, pentru o detaliere a acestei teme. Primul care menționează ideea că Pitagora a primit învățături din surse evreiești este Josephus. Vezi The Complete Works of Josephus (Grand Rapids, Michigan: Kergel Publications, 1981). Împotriva lui Apion, cartea 1, capitolul 22, p. 614.
[44] Vezi, Platon, Ultimele zile ale lui Socrate. Phaedo (Anglia: Penguin Books, 1993), p. 14.
Totuşi, aceste concepte mistice ale Cabalei nu erau cunoscute, nu erau predate oricărui student care venea să studieze la academiile talmudice. De fapt, Cabala nu a fost predată deloc în aceste academii ci, mai curând, a fost transmisă de la o persoană la alta, de la o generație la alta, în secret, studiată doar în anumite societăți secrete de cabaliști.[46] Prin urmare, se înțelege că, chiar și printre mulți dintre marii cărturari și rabini talmudici, de-a lungul generațiilor, aceste învățături nu au fost studiate și nici măcar nu s-a auzit despre acestea. Au fost unii mari gânditori evrei care au susținut că această noțiune de reîncarnare nu este deloc o idee iudaică. (Chiar dacă mulți dintre liderii poporului lui Israel au primit această Înţelepciune Cabala și au susținut că este într-adevăr un concept iudaic.[47]) Înțelepții care nu au primit această Înţelepciune Cabala de la învăţătorii lor au fost împotriva noţiunii de reîncarnare folosind argumente logice. Dar am stabilit deja că Motivul pentru care credem în reîncarnare nu este pentru că am găsit un motiv întemeiat pentru aceasta ci, mai degrabă, pentru că asta ne-a revelat D-zeu în Cabala, a cărei sursă se întoarce la Muntele Sinai. Prin urmare, orice argument logic pro sau contra acestui concept nu are valabilitate, pentru că nu cu inteligența noastră sau cu propria intuiție am stabilit această credință, ci prin revelație.[48]
[45] Vezi, Rabbi Menaşa Ben Israel, Nişmot Hayim. Ma’amor 2, capitolul 10, unde scrie că era bine cunoscut – chiar și printre scrierile grecilor antici – că, după ce Ieremia a fost exilat în Egipt, el l-a învățat pe Platon învățăturile Torei. Prin urmare, multe dintre învățăturile lui Platon coincid cu cele ale Torei. De fapt, există teorii paralele. Pentru fiecare idee care există în Tora, poate fi găsită o sursă în alte filozofii. Cunoașterea Torei pătrunde în întregul câmp al cunoașterii. Ceea ce este cunoscut misticilor prin Cabala era cunoscut grecilor prin filozofie. Una este cunoașterea interioară, în timp ce cealaltă este exteriorul. Vezi rabinul Ţadok Hacohen din Lublin (1823 – 1990). Likuttei Ma’amorim, p. 55.
[46] Talmud Hagigah 13a. Pesachim 119a. Vezi și Talmud Keduşin 71a. Rambam Hilchot Yesodei Hatorah capitolul 2, Halacha 12.
[47] Vezi, de exemplu, comentatorul Bibliei, Rabbienu Bachya (1263 – 1340) în comentariul său la Biblie, Parşat Bechukotai. Ilustrul comentator, legalist și cabalist, rabinul Moses Ben Nachman (Ramban) (1194 – 1270), în introducerea sa în cartea lui Iov. Maestrul cabalist și comentator Rabbi Menachem Recanti (1223 – 1290), Parșat Şemini. Rabbi Moşe Corodovero (1522 – 1570) Pardess Rimonim (Jerusalem: 1962), Şa’ar 31, cap. 7. De același autor, „Şiur Komah” (Israel: 1966) capitolul 4, p. 166.
[48] Rabinul Meir Ben Gabbai în Avodat HaKodeş (partea 2, capitolul 32) scrie că nu se poate argumenta intelectual împotriva acestui concept de reîncarnare, deoarece este o tradiție pe care înțelepții noștri au primit-o de la Muntele Sinai.
Filosoful și liderul religios, rabinul Sa’adia Gaon (882 – 942) scrie în lucrarea sa filosofică monumentală că există câțiva dintre oamenii noștri care cred în conceptul de reîncarnare și argumentează intelectual pentru acest concept. [49] Trebuie remarcat faptul că acești oameni cred în acest concept de reîncarnare nu pentru că l-au primit în Cabala lor (adică au făcut parte din societatea secretă care a studiat Cabala), ci cred în el doar din motive intelectuale. și despre aceasta argumentează rabinul Sa’adia.
[49] Emunol VeDeyot (Ierusalim: HaAmnim, 1993), Ma’amor 6, capitolul 8. Rabbi Menaşa Ben Israel. Nişmat Hayim. Ma’amor 4, capitolul 18.
Cu toate acestea, dacă rabinul Sa’adia ar fi cunoscut aceste învățături mistice ale Cabalei – în cazul nostru, tradiția reîncarnării – el ar fi fost cu siguranță de acord cu toate aceste învățături.[50] După cum se spune despre marele filozof și codificator evreu, Rambam că, spre sfârșitul vieții sale, a găsit aceste învățături secrete ale Cabalei și a declarat că, dacă ar fi știut înainte de aceste învățături, s-ar fi delimitat de la multe dintre învățăturilor sale anterioare.[51]
[50] După cum scrie filozoful Rabbi Hasdai Cresces (1340 – 1410} în lucrarea sa monumentală, Ohr Haşem. Ma’amor 4. Druş 7. Că, deși reîncarnarea intelectuală nu are niciun sens, dacă credința în reîncarnare este o tradiția acceptată a Cabalei, el va accepta conceptul cu certitudine. Vezi, de asemenea, Rabbi Yiţchak Aramah (1420 – 1494), Akeidat Yiţchak. Megilat Ruth. Capitolul care începe cu cuvintele „Amar HaMechaber.” unde autorul explică că deși ideea de reîncarnare este contrară gândirii raționale, totuși, dacă aceasta este tradiție, atunci el o acceptă.
[51] Rabinul Dan Yiţchak Abarbanel (1437 – I 308), Nachlat Avot pe Avot. La sfârșitul capitolului 3. Vezi, de asemenea, comentariul Migdal Oz despre Rambam. Hilchot Yesodei Hatorah, capitolul 1, Halacha 10. Rabin Meir Ben Gabbai. Avodat HaKodeş partea 2, capitolul 13. Rabinul Yoseph Ergas. Şomer Emunim (Ierusalim: Bepiruş U’Beremez, 1965), partea 1, numărul 13. Rabbi Menaşa Ben Israel. Nişmat Hayim, Ma’amor 3, capitolul 28. Sader Hadorot. Rambam. Vezi Rambam. Hilchot Yibum VeCheliţa, capitolul 4, Halacha 6. Unde el scrie o lege, a cărei sursă este necunoscută în edițiile noastre din Talmud și se pare că singura sursă pentru această lege particulară, este din Cabala, Zohar.
Sunt cei care pledează în favoarea reîncarnării, susținând că trebuie să spunem că există reîncarnări, căci dacă nu există, cum poate un D-zeu Drept să pedepsească copiii nevinovați, copiii care nici măcar nu au avut ocazia să păcătuiască, cei care, în cuvintele Talmudului, nici măcar nu „au suflat suflarea păcatului”.[52] Întâlnim copii mici nevinovați care suferă de boli și decese premature și există cei care se simt obligați să concluzioneze că acești copii sunt pedepsiți pentru ceea ce au făcut. în viețile lor anterioare (acest argument este unul dintre cele mai populare argumente pentru reîncarnare, așa cum voi explica în capitolele ulterioare ale acestei cărți). În ceea ce privește acest raționament, rabinul Sa’adia susține că există multe răspunsuri la această întrebare. În primul rând, putem spune că D-zeu îl pedepsește pe om în această lume fizică, pentru ca omul să primească o răsplată mai mare în lumea viitoare.[53] În plus, susține el, cum poate răspunde reîncarnarea pentru ceea ce s-a întâmplat în primele generații ale omenirii – când sufletele au coborât pentru prima dată! Trebuie să spunem că în prima generație de oameni de pe acest pământ au existat oameni tineri și nevinovați care au suferit, iar reîncarnarea nu ar fi un răspuns bun pentru acele scenarii. (Astfel, avem nevoie de explicația – așa cum scrie el mai devreme – că D-zeu îl pedepsește pe om în această lume, pentru ca el să primească un bine mai mare în lumea viitoare.
[52] Talmud. Şabat 119b.
[53] Vezi rabinul Sa’adia Gaon, Emunot VeDeyot (Ierusalim: HaAmnim, 1993), Ma’amor 5.
Aceasta, scrie el, este o explicație validă, care poate fi aplicabilă oriunde și în orice moment. Suferința celor nevinovați va fi discutată și argumentată în continuare în capitolul 7.)
Un alt argument pe care îl consemnează rabinul Sa’adia (pe care cei ce cred în reîncarnare îl aduc ca dovadă pentru credința lor) îl constituie faptul că multe ființe umane au trăsături de caracter și calități ale diferitelor animale. De pildă, oamenii pot fi pasivi și supuși ca oile sau agili și ușori ca păsările. Din aceste incidenţe, ei afirmă că aceste atribute la animale provin din încarnările anterioare ale sufletului, în care sufletul a fost mai întâi în trup de oaie sau de pasăre, iar acum s-a reîncarnat într-un trup uman. Prin urmare, acești oameni au atributele acestor animale.
Rabbi Sa’adia contestă aceste argumente spunând că această presupunere este un oximoron, pentru că, potrivit lor, inițial sufletul a fost un suflet uman, așa că la început s-a coborât în această lume într-un trup uman. După ce primul trup a murit, sufletul a fost reîncarnat în regnul animal; de exemplu, într-o oaie. Când acest suflet uman este în trupul unei oi, se spune că trupul (care este al unui animal) a afectat sufletul (sufletul uman) și a transformat sufletul uman (cu caracteristicile sale umane) într-un suflet de animal (cu atributele unui animal), adică trupul copleșește sufletul, materia este deasupra spiritului. Când acest suflet intră în al doilea trup uman, ei spun că sufletul (care are până acum trăsăturile și caracterul unui animal) afectează trupul uman astfel încât să se comporte ca un animal, să fie pasiv și altele asemenea. Potrivit acestora, cine eclipsează pe cine: trupul eclipsează sufletul, sau sufletul eclipsează trupul? În plus, dacă ceea ce spun ei este adevărat, atunci, potrivit lor, sufletul nu are niciun caracter ferm și adevărat. Nu are o personalitate de neclintit; este ușor de schimbat (discuții suplimentare despre reîncarnarea în animal vor fi explicate în capitolul 5). În consecință, rabinul Sa’adia contestă toate argumentele.
De-a lungul timpului, au existat și alți înțelepți ai Torei care, din diverse motive, au contestat conceptul de reîncarnare. Voi aduce în discuţie acum argumentele lor; și de-a lungul cărții, voi încerca să răspund la toate întrebările lor. Cu toate acestea, ceea ce a fost menționat anterior – și anume credința în reîncarnare – nu se bazează pe intelect, ci mai degrabă pe revelație.
Rabinul Şlomo Ben Aderess (1235 – 1310) scrie în celebrul său răspons că există câteva motive de bază pentru care unii oameni resping reîncarnarea.[54] O dilemă care apare în ceea ce privește reîncarnarea se referă la pedeapsa și răsplata sufletului. Dacă un suflet are mai multe încarnări, este probabil ca unele să merite răsplată, iar altele pedeapsă. Atunci când sufletul este, în sfârșit, înălțat și se întoarce la izvorul său, ce primește? Pedeapsa sau recompensa? Pare nedrept ca sufletul care a existat în interiorul unui neprihănit să fie pedepsit pentru faptele unei întrupări ulterioare și invers.
[54] În întrebarea adresată rabinului Şlomo Ben Aderess, Teşuvat HaRoşba. Teşuvah 418. Vezi și Rabbi Menaşa Ben Israel, Nişmat Hayim. Ma’amor 4, capitolul 15. Această întrebare a fost pusă inițial de rabinul Yedaya Ha’Penini (? – 1305). Vezi: Minchath Kenaoth (Ierusalim: Makor Publishing 1970) de rabinul Yechiel ben Şmuel din Pisa (c. 1493 – c. 1566) pentru o discuție detaliată asupra subiectului.
O altă dilemă pusă în răsponsul său (care este și una dintre cele mai frecvente confuzii cu privire la reîncarnare) se referă la învierea morților. Dacă un suflet are mai multe întrupări și de fiecare dată trupul care adăpostește sufletul este o persoană complet nouă, care dintre aceste persoane, sau trupuri, va fi cea care va învia?
Unul dintre filosofii evrei preeminenți, rabinul Joseph Albo (1380 – 1435), argumentează împotriva reîncarnării în tratatul său monumental.[55] Conform filozofiei sale, scopul coborârii sufletului în această lume fizică este ca sufletul să trăiască experienţa libertăţii de alegere. Singura creație a oricărei lumi (lumile fizice, precum și cele spirituale) care are posibilitatea de a-și alege propriul destin este omenirea; prin urmare, sufletul coboară în această lume. Care este atunci scopul reîncarnării? Prima coborâre a sufletului a trăit experiența libertății de alegere. Ce ar câștiga sufletul dintr-o altă coborâre? Sufletul nu și-a atins deja scopul?
[55] Safer Haikkarim (Israel: 1990). Ma’amor 4, capitolul 29.
Rabinul Dan Yiţchak Abarbanel (1437 – 1508) citează câteva argumente comune împotriva reîncarnării [56], dintre care unul se referă la „forma” sufletului, propria sa formă unică. Fiecare suflet are propriul său „vas”, corpul său particular în care se încadrează. Cum de poate, atunci, un suflet să anime diferite trupuri, prin mai multe întrupări?
[56] Vezi comentariul său asupra Bibliei. Deuteronomul. Parşat Teiţei. Vezi și rabinul Menaşa Ben Israel, Nişmat Hayim. Ma’amor 4, capitolul 17.
Un alt motiv pe care oamenii îl citează drept argument este faptul că, dacă majoritatea oamenilor sunt suflete reîncarnate, atunci de ce un număr substanțial de oameni nu își amintesc de viețile lor anterioare?
Acestea sunt cele mai frecvente întrebări referitoare la reîncarnare. Pe măsură ce progresăm în carte, mă voi strădui să rezolv aceste dificultăți.
(înapoi la „Reîncarnarea” – link)