INTRODUCERE

Înapoi la pagina REGULILE ATELIERULUI – (link)

Despre metodă

Există multe metode psihologice în lumea noastră, varii metode religioase care ne distrug dorințele, dar și Înțelepciunea Cabala care spune nu: noi trebuie să lăsăm dorințele așa cum sunt, şi numai utilizarea lor trebuie să se schimbe, de la “pentru sine”, să facă trecerea la “pentru ceilalţi”. Asta este ceea ce încercăm de fapt să facem într-un grup. Aceasta este în realitate prima rectificare pe care trebuie să o realizăm. Dacă vom reuși și aceeași dorință va fi direcţionată înspre beneficiul altora, atunci Îl vom simți pe Creator.

Înțelepciunea Cabala ne învață doar un singur lucru, cum să apelăm la Creator pentru a ne rectifica și a ne aduce la alipirea de El. Nu avem nevoie de nimic în afară de asta. Și asta este rugăciunea corectă pe care o omul o învață de-a lungul mai multor ani. Această rugăciune este numită „o deficiență”, iar această deficiență trebuie să se organizeze în inima sa în conexiune cu prietenii, în eforturile sale de a disemina și a atrage lumina înconjurătoare în timpul studiului. Toate aceste deficiențe se adună în interiorul său iar el înțelege cum să facă împreună cu prietenii această rugăciune, care se numește „rugăciunea celor mulţi”, şi prin care el ridică deficiențele lor, rugându-se pentru cei mulţi iar această rugăciune este atunci primită, în schimb venind o lumină care îl rectifică în conexiunile lui cu ceilalți, în felul acesta fiindu-le revelat Creatorul în ei.

Aşadar atelierul este cel mai bun și mai eficient mod de a ajunge la rugăciunea corectă. Resimţi din ce în ce mai mult nevoia de a participa la ateliere, şi te vei simți integrat într-un grup zece, pentru ca apoi prin această integrare să știi ce să ceri.

Înțelepciunea Cabala este o metodă pentru revelarea Creatorului către creaturi, iar cabaliștii ne explică modul în care îl descoperim pe Creator. Anume adunându-ne într-un cerc, fiecare anulându-se pe sine, supunându-se față de ceilalți, conectându-se cu toți cei nouă oameni din fața sa, integrându-se în ei până când nu se mai simte pe el însuși, ci mai degrabă simte ca fiind „noi”. Acesta este deja un gen de nouă realitate care nu exista anterior, în care grupul devine ca o entitate ce există în sine.

Cu alte cuvinte, la început erau zece, iar acum acești zece s-au conectat și s-a născut o conexiune, deci această conexiune se numește grup. Și în acest grup toată lumea este egală, fiecare dintre ei îi include pe toți. Mă ridic deasupra mea și mă conectez la ceilalţi nouă, vecinul meu se ridică deasupra lui și se conectează la ceilalţi nouă, și același lucru este valabil pentru fiecare dintre noi. În acest fel ajungem la conexiune.

Ce este un atelier?

Un atelier este un tip special de conexiune între prieteni, în care creăm o legătură între noi, în maniera în care avem zece oameni și încercăm să găsim dorința comună dintre noi, fiecare contribuind la această dorință. Cum contribuie? Vrem să ne conectăm împreună, să fim împreună și, în această conexiune, creăm o zonă comună. Este un fel de dorință comună, în care fiecare se distanțează de el însuși, intră în dorința comună și în interiorul ei putem construi un sistem de conexiune între noi. Sistemul corect de conectare dintre noi se numește „Lumea Superioară”.

 În măsura în care ne conectăm mai mult, vom începe brusc să simțim legătura dintre noi. Există toate tipurile de conexiuni acolo și începem să diferențiem diferitele tipuri de conexiuni pe care le avem. Descoperim un sistem de forțe, cu mai multă viață interioară. Și apoi învățăm cum suntem conectați unii la alții, ce este această rețea care ne leagă și astfel începem să descoperim lumea spirituală.

Și încercăm să ne asociem toate dorințele cu lumea spirituală în aşa fel încât dacă există, de pildă, dorințe mari în mine, le transfer din ce în ce mai mult în direcția conexiunii cu toţi ceilalţi. Și apoi în măsura în care îmi transfer dorințele în conexiunea cu ceilalți, conforma acesteia, mă ridic pe scara gradelor. Astfel ating starea perfectă. Unde totul se conectează împreună, eu și toți prietenii mei, unde în spatele fiecăruia sunt acele dorințe. Iar dorințele egoiste pe care ei le transferă pentru conectarea noastră a tuturor, și așa ajungem cu toții să nu rămână nimic în noi din acele dorințe egoiste, totul fiind transferat către conexiune iar asta se numește dobândirea stării de Gmar Tikun – Sfârșitul Rectificării. Și atunci această stare, unde suntem aici în mijlocul sistemului, se numește lumea Ein Sof.

Atelierul ca metodă

Metoda atelierului este punctul culminant al procesului educațional. Acesta este locul în care omul își schimbă percepția din „Eu” în „Noi” și din „Noi” în „Unul”. Atelierul este o stare, un loc și o poziție, în care toți ne conectăm între noi pentru a crea un punct de legătură între noi și Creator. Este important să simțim aprecierea fiecărei oportunități pe care o primim pentru a-l revela, de fapt, pe Creator. Aşadar, la început, trebuie să lucrăm la deosebita importanță și entuziasmul de a participa la atelier și să ne reamintim adevărata muncă pe care fiecare participant trebuie să o desfășoare în procesul său.

Intrăm în atelier cu toții știind și simțind că soluția nu va veni din mintea unuia sau mai multor participanți, ci mai degrabă din inima și creierul comun și că adevăratul efort constă în crearea unui sentiment comun de căldură, de conexiune, de acord și iubire, care merg și se întăresc pe tot parcursul atelierului. Grupul care discută pe tema întrebărilor trebuie să înceapă să simtă că între ei s-a format un câmp comun de integrare reciprocă, de bine, de căldură și de iubire. Ei vor simți asta din interior, din această adunare, anume faptul că se creează un cerc strâns între cei care participă la grup și creând împreună un tot unitar.

În Atelier suntem întotdeauna egali

Fiecare persoană trebuie să se simtă pe sine ca fiind mai puțin decât prietenul său astfel încât să-i fie acestuia ca un elev, care învaţă de la el și primeşte ceea ce știe celălalt; să ştiu ceea ce simt eu și ceea ce celălalt vrea să-i dăruiesc. Fiecare trebuie să știe mai mult decât celălalt pentru a-l influența cu privire la importanța obiectivului care este acela de a ajunge la Gmar Tikun – sfârșitul rectificării. Fiecare participant trebuie să simtă că este egal cu ceilalți și că toţi sunt egali. Mic sau mare, ca o singură familie. Cine este mai mic sau mai mare nu are importanţă, în cerc toți fiind egali.

Fiecare participant trebuie să respecte obiectivul și să-l ajute pe celălalt să intre în cerc, în conexiune, astfel încât numai obiectivul să ne tragă înainte și să fim doar pentru acel obiectiv, spre care suntem atrași cu toții. Dacă încercăm să ne conectăm în felul acesta, atunci chemăm asupra noastră, conform legii echivalenței de formă, influența luminii care ne aduce înapoi la starea noastră ideală. Ea este aici, umplând totul, toată această infinitate care ne influențează. Atunci, invităm influența sa asupra noastră. Dacă ne conectăm conform echivalenţei, atunci suntem un cerc. Prin urmare, atelierul este cel mai apropiat de forma corectă. Astfel, adunându-ne într-un grup, în atelier, suntem întotdeauna la egalitate, vrem mereu să fim în cercuri. Un grup se numește „cerc”.

Cercul ne invită să ne tratăm reciproc în mod egal

Conform rădăcinii și ramurii, rezultă că suntem deja sub o influență diferită a Luminii Superioare. În aşa fel încât în măsura în care, chiar dacă nu intenționăm, această formă invită deja o atitudine egală unul față de celălalt. Asta atrage forța luminii care ne influențează și în acest fel avansăm. Deci, atunci când câțiva oameni se adună sub forma unui cerc și vorbesc între ei și discută de la egal la egal, în măsura în care vorbesc despre tot felul de lucruri care îi leagă și nu îi distanțează unul de celălalt, atunci prin aceasta activează lumina reformatoare care ne aduce la starea noastră ideală și ne influențează. În acest fel, ei încep să simtă că aici, în centrul acestui cerc mare, se află această lumină specială.

Când ne adunăm aici în grup și începem să facem împlinim acţiunile atelierului, începem să simțim forța conexiunii care este o forță extraordinară. Ea functionează. Ea face să funcționeze totul. Ea este cu adevărat Forța Superioară. Vom simți în ea securitate, sănătate și responsabilitate reciprocă. Datorită responsabilităţii reciproce pe care ne-o dă Lumina Superioară, simțim că toate problemele noastre dispar. Lumina Superioară vine și vindecă totul.

„Într-un atelier există două acţiuni, o dată vorbesc și altă dată ascult. Este ca și cum ai vorbi cu prietenii, ca și cum ai fi într-un dialog cu ei, vrei să le simți inima. Ce gândesc ei, ce gândești tu și în felul acesta nu ești singur. Nu ești singur și nu vorbești cu Creatorul, ci vorbești cu creaturile, vrei să revelezi atributul dăruirii în legătura dintre creaturi care poate fi dezvăluit doar în conexiunea dintre ele.”

„Trebuie să aduceți individul o conexiune cu oamenii. El trebuie să participle la atelier, trebuie să se integreze cu ei, trebuie să cunoască regulile elementare, prima, din viitoarea conexiune umană și să le pună în aplicare măcar aici, în atelier. Acestea sunt legile de bază ale conexiunii oamenilor din ultima generație, generația viitoare, generația corectată.”

ÎNŢELEPCIUNEA CERCULUI

error: Content is protected !!