(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Persoanele în vârstă care manifestă tendințe către acest tip de comportament au fost, în cea mai mare parte, fără a face generalizări sau presupuneri radicale, respinse, neiubite sau neapreciate în copilărie. Adulții cărora le lipsește empatia și compasiunea au fost cândva copii care nu au primit ei înșiși empatie și compasiune.
Un copil care suferă de neglijență sau cruzime extremă în mâinile cuiva despre care crede că îl iubește și îi pasă, se va simți inevitabil nedemn de dragoste sau îngrijorare. Aceste sentimente autodegradante pot ajunge la astfel de măsuri de dispreț și dezgust de sine, încât, în mintea copilului, singura modalitate de a supraviețui este aceea de a deveni indiferent la evaluările altora și apoi, prin extensie, la sentimentele altora. Dacă aceste sentimente nu sunt niciodată contracarate cu dragoste și compasiune din partea altor oameni, copilul se poate închide complet faţă de lumea exterioară. Așa cum au simțit că au fost trataţi cu indiferenţă, și ei vor deveni indiferenți față de ceilalți.
Oamenii care suferă de o stimă de sine scăzută, cei care cred că sunt nedemni, cred, totodată, că toți oamenii din jurul lor sunt la fel de nedemni. Așa cum o persoană care este iubită poate iubi, cei care nu au fost iubiți au dificultăți să iubească și își transferă experiența de a fi disprețuit și abuzat în disprețul și abuzul exercitat faţă de alţii.
Cu siguranță această perspectivă nu este menită ca o scuză pentru lipsa relațiilor sănătoase și nici această interpretare nu este menită ca o raționalizare sau justificare pentru un astfel de comportament negativ. Deși aceste argumente pot fi valabile, totuși, persoana însăși, presupunând că este o ființă umană sănătoasă, este cea care ia deciziile finale cu privire la modul de a se comporta. Este dăunător și contraproductiv să trăiești viața într-o stare în care cineva atribuie în mod constant cauzalitatea finală circumstanțelor exterioare care nu sunt sub controlul lor (cum ar fi educația, mediul și așa mai departe) pentru a-și explica comportamentul sau emoțiile.
Totuși, dacă dorim să ajutăm aceste ființe umane infirme din punct de vedere emoțional, cel mai bun mod ar fi să le oferim acel ceva de care au avut întotdeauna nevoie, să le arătăm dragoste și compasiune și să le comunicăm că într-adevăr contează. Oferă-le „încrederea de bază”, așa cum au numit-o unii, pentru a-i ajuta să-și construiască o stimă de sine sănătoasă și echilibrată. În conformitate cu standardele și simțul angajamentului, învață-i că sunt iubiți – D-zeu îi iubește necondiționat – și că sunt prețuiți și apreciaţi. Aruncă lumină asupra întunericului lor și vezi cum negativitatea lor se risipește.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)