Înapoi la pagina CELE ZECE SFIROT (link)
Coroana Neantului
Keter este coroana. Așa cum o coroană este mai sus decât capul, la fel este și Keter dincolo de gândire. Atât de profundă este că nu poate fi concepută decât ca un Neant suprem. Astfel, este cunoscută și sub numele de Ayin – Nimicnicie, Non-existenţă. Keter este primul cadru al gândului lui D-zeu, orbindu-ne în întuneric (Rav Kook).
Iar atunci când literele lui Ayin sunt rearanjate, ele alcătuiesc cuvântul Ani – Eu. D-zeu este „Eu” al universului (Baal Shem Tov).
Chipul iubitor al lui Keter
Keter este prima emanație a luminii infinite a lui D-zeu. Prin urmare, este o manifestare a dăruirii și iubirii complete. În ceea ce privește acest aspect al relației lui D-zeu cu universul, profetul, Mica, l-a proslăvit pe D-zeu: „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre şi va arunca în fundul mării toate păcatele lor. Vei da cu credincioşie lui Iacov şi vei ţine cu îndurare faţă de Avraam ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.”(Mica, 7: 18-20).
Așa cum D-zeu se raportează la univers în iubire totală, tot așa trebuie să se raporteze o ființă umană faţă de alții cu dragoste.[2]
Keter nu își ridică privirea spre sursa sa magnifică, Lumina Creatorului Infinit, ci privește în jos, trimițându-și razele către universurile inferioare.
D-zeu își privește lumea cu dragoste, permițând numai bunătății să intre înaintea Lui și arătând respect chiar și celei mai mici creaturi (căci dacă ar avea o lipsă de respect față de ea, aceasta ar înceta imediat să existe). La fel trebuie ca o persoană să se uite cu dragoste la ceilalți, fără să ia în considerare defectele lor.
Ar trebui să onorăm toate ființele, recunoscând că au fost create de înțelepciunea lui D-zeu. Ar trebui să recunoaștem că, nerespectându-le, nu-L apreciem pe Cel care le-a făcut.
Ar trebui să ne umplem inima cu dragoste pentru umanitate. Ar trebui chiar să ne gândim cu dragoste la cei care fac rău, dorindu-le: „De-ar fi să se căiască ei și să devină plăcuţi lui D-zeu”.
Keter stă pe un cap, ca să spunem așa, și acel cap este inclus în Keter.
În capul nostru sunt gândurile noastre. „Gândurile” lui Keter sunt o revărsare continuă de bunătate și dragoste. Ele sunt gânduri ale Torei primare, planul creației. Așa ar trebui ca o persoană să aibă numai gânduri de bunătate și iubire și să mediteze doar asupra Torei și asupra lui D-zeu.
„Fruntea” lui Keter este implicată în ameliorarea tuturor asprimilor și judecăților. Deci, ar trebui să liniștim furia celorlalți atunci când putem și să acționăm într-o manieră liniștitoare.
„Urechile” lui Keter nu permit intrarea în judecăți dure sau calomnii. Așadar, nu ar trebui să ascultăm cuvinte goale și urâte, cuvinte care trezesc furia, ci doar lucruri bune și utile.
„Ochii” lui Keter privesc întotdeauna spre bunătate. Așadar, nu ar trebui să nu luăm în seamă orice privire urâtă sau nemiloasă. În schimb, ar trebui să căutăm doar să-i ajutăm pe cei năpăstuiţi.
„Nasul” lui Keter se referă la acceptarea de către D-zeu a rugăciunilor omului, care sunt „de un miros plăcut Domnului” (Levitic, 1: 9). Deci, ar trebui să ne străduim întotdeauna să fim calmi, chiar și atunci când suntem provocați. Ar trebui să dorim întotdeauna să-i ajutăm pe cei asupriți, trecând cu vederea provocările.
„Chipul” lui Keter dă viață, ca și în versetul: „Seninătatea feţei Împăratului este viața” (Proverbe 16:15). Deci, ar trebui să ne uităm la oameni în mod plăcut și amabil.
„Gura” lui Keter vorbește întotdeauna despre bunătate. În mod similar, nu ar trebui să vorbim cuvinte blestemate, cuvinte violente sau cuvinte goale. În schimb, ar trebui să vorbim bine despre ceilalți și gura noastră ar trebui să fie plină de binecuvântări.
Este adevărat că trebuie să acționăm adesea cu strictețe și fermitate. Aceste trăsături nu provin din Keter, ci din emanații inferioare ale evlaviei.
Dar, în anumite situații, ar trebui să acționăm numai cu trăsăturile care sunt potrivite pentru Keter.
Astfel de vremuri sunt Şabat-ul și sărbătorile – în special Yom Kipur. Iar în timpul unei zile obișnuite, există momentele rugăciunii și ale învățării Torei (cf. Tomer Devorah, capitolul 2).
Keter: Ecran de protecție
Keter este un ecran care stă între conștiința noastră și lumina infinită, insondabilă a Divinității. Keter este cortina dintre Emanator și ceea ce este emanat.
Gândurile unei persoane intoxicate de D-zeu ar putea alerga în regiunile infinite și să fie înghițite pentru totdeauna.
Keter previne acest lucru. Keter ne permite să ne ridicăm pe culmile spiritualității fără a ne auto-anihila. Prin urmare, Keter reprezintă cea mai mare rectificare posibilă a conștiinței noastre.
Abilitatea de a accesa Keter marchează diferența dintre ființele umane și îngeri.
Îngerii sunt numiți Serafimi, ceea ce înseamnă ființe aprinse. Ei ard și se aprind în lumina marii lor înțelegeri și a intoxicării cu D-zeu. Întrucât nu pot accesa Keter pentru a primi lumina lui D-zeu, ei sunt copleșiți de acea lumină.
O ființă umană poate accesa Keter întrucât are capacitatea de a face fapte bune. Evreilor li s-au dat 613 Miţvot din Tora, iar neamurilor li s-au dat cele șapte legi Noahide.
Tradiția evreiască numește universul pe care îl locuim în lumea Asiyah: lumea acțiunii.
Când îl slujim lui D-zeu cu acțiune, ridicăm fizicitatea către sfinţenie până când aceasta dobândeşte nivelul de Keter. Infuzăm fizicalitatea cu spiritualitate.
Acesta este scopul existenței: să ridice cel mai corporal aspect al existenței la Keter, rădăcina gândului și a conștiinței.
Bucuria eternă este o coroană pe capul evreilor
Când îndeplinim poruncile lui D-zeu, ar trebui să o facem într-o stare de bucurie. Profetul vorbește despre „bucuria veșnică pe capul lor” (Isaia 35:10).
Keter este „pe capul lor”. Tărâmul Keter este un tărâm al bucuriei veșnice.
Când îndeplinim faptele bune și poruncile lui D-zeu într-un spirit vesel, ne putem ridica la starea de Keter.
Iar când ajungem la Keter, putem accesa lumina Infinitului. [3]
Îngerii, pe de altă parte, nu pot suporta testul vieții în această lume inferioară. Și, în mod corespunzător, nu au filtre pentru a primi marea lumină a lui D-zeu. Astfel, ființele umane au potențialul de a dobândi un nivel de sfinţenie dincolo de capacitatea îngerilor.
Uneori, putem fi consternaţi de limitele frustrante ale condiției noastre umane. Poate părea că fizicitatea noastră, creșterea noastră, problemele noastre emoționale, limitările noastre de zi cu zi ne țin la distanță de D-zeu. Este posibil să simțim că dorințele și nevoile care constituie machiajul nostru reprezintă o barieră în calea sfinţeniei.
Putem să-i invidiem pe îngeri, care sunt liberi de toate dorințele și nevoile pământești.
Cu toate acestea, tocmai pe acest plan pământesc putem pune în aplicare voința lui D-zeu în perfecționarea uni¬versului Său (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Nefilat Apayim 4: 9).
Calea acțiunii
„Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii şi făceau negoţ pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului.” (Psalmi, 107: 22-23).
Există oameni sfinți și buni care îndeplinesc poruncile lui D-zeu cu bucurie. Ei rectifică nivelul de Keter și astfel conștiința lor poate alerga cu bucurie pentru a dobândi lumina Celui Infinit. Ei coboară la marea înțelepciunii și își fac treaba în apa cunoașterii. Ei văd și știu cu adevărat cât de mari sunt lucrările lui D-zeu. Ei au văzut minunile Lui în adâncuri.
Dar uneori, bate un vânt de furtună. „El a zis şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării. Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei.”(Psalmi, 107: 25-26).
Uneori, Keter nu le opreşte în mod adecvat conștiința. Atunci ei sunt bătuți și confuzi. “Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat şi zadarnică le era toată iscusinţa.” (Psalmi, 107: 27) Pierduți în furtuna de energie supremă și conștiință, sunt aruncați de lumina copleșitoare, ridicându-se spre ceruri și fiind aruncați în adâncuri.
Întyrucât nu au fost pregătiți în mod adecvat când s-au ridicat la înălțimi, nu primesc nicio perspectivă interioară și sunt doborâți.
Cu toții experimentăm un astfel de proces într-o oarecare măsură.
Și angajându-ne într-o acțiune veselă și sfântă în această lume, răscumpărăm iluziile lumii. Aici, atât de departe de fântâna Divinității, rătăcim printre palatele iluziei. Aici dorința capătă masca realităţii; încălceala pe cea a maturităţii; confuzia pe cea a adevărului; distanțarea de D-zeu pe cea a sofisticării; intelectul pe cea a înțelegerii.
Făcându-ne în mod activ drum prin aceste probleme, ne pregătim propria Keter astfel încât să ne putem recâștiga starea naturală și sănătoasă. Atunci nu numai trupul și psihicul, ci și sufletul nostru, se află într-o stare de bine.
Calea tăcerii
Cu cât încercăm mai mult să ne ridicăm spre sfințenie, cu atât mai mult începem să ne clamăm iluziile. Iar barierele pot apărea și din exterior.
Acest lucru este similar cu amestecarea apei limpezi într-un butoi. Deșeurile care zăcuseră în fund acum se învârt în toată apa.
Un astfel de timp reprezintă o oportunitate prețioasă de a îndrepta aceste chestiuni. Cel mai bine o putem face cu ajutorul unui învăţător. Și trebuie să ne căutăm întotdeauna prieteni și colegi. Atunci putem extrage sfințenia din palatele iluziei și putem ridica scânteile sfințeniei la sursa lor.
Și avem nevoie de multă răbdare. Trebuie să așteptăm adesea în tăcere pe măsură ce îndurăm încercările vieții. „Tăcerea este un gard pentru înțelepciune” (Pirkei Avot 3:17). Keter – coroana – este un gard înconjurător. Tăcerea și acceptarea înaintea lui D-zeu oferă un vas în care înțelepciunea poate fi cuprinsă.
Versetul: „S-au bucurat, căci valurile s-au liniştit” (Psalmii 107: 30) poate fi citit astfel: „S-au bucurat, da, (valurile) au tăcut”.
Prin realizarea unor bune afaceri într-un spirit vesel, dobândim Keter, sfânta tăcere interioară. Și atunci „El i-a în limanul dorit” (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Hoda’ah 6: 5).
„Taci înaintea lui D-zeu și nădăduieşte în El” (Psalmi, 37: 7). Esența întoarcerii la D-zeu este tăcerea înaintea Lui. Prin această tăcere, o stare dincolo de cuvinte, D-zeu are compasiune – și ajungem la pocăință.
Acesta este nivelul de Keter.
Tora definește distincția omului față de animale ca fiind abilitatea sa de a vorbi. Traducerea în aramaică a cuvintelor „suflet viu” (Geneza 2: 7) este „un suflet vorbitor”.
Când am acționat într-un mod care nu este în concordanță cu iluminarea sfinţeniei, ne-am permis să fim copleșiți de o conștiință mondenă. Am acționat la un nivel înnorat. Eram, am fost, într-o măsură mai mare sau mai mică, animale.
Trebuie să rectificăm tot ceea ce am greșit. Trebuie să ne facem din nou fără cuvinte ca un animal. Această tăcere este mai înaltă decât vorbirea. Este nivelul de Keter.
Îl putem striga pe D-zeu într-un strigăt fără cuvinte.
Acesta este strigătul Şofar-ului, care este suflat de Roş Haşana, timpul judecății și al căinţei. Şofar-ul, strigătul fără cuvinte, trezește o persoană din starea sa de conștiință adormită: „Trezește-i pe cei care dorm din picoteala ta”.
Când ne întoarcem la D-zeu, există un timp pentru a sta în fața Lui și în fața propriei noastre conștiințe în tăcere. Cuvintele noastre – modelele noastre de gândire – sunt încă legate de starea noastră anterioară, neiluminată. Dacă am începe să vorbim prematur, ne-am precipita doar înapoi la starea noastră anterioară. Uneori, o persoană vorbește la nesfârșit, încercând să se scoată din ticăloșia vieții sale. Dar, deși folosește toate expresiile adecvate ale auto-dezvoltării, el rămâne blocat. În primul rând, trebuie să rămânem tăcuți. Trebuie să ne permitem să ne ridicăm la o altă sferă de percepție. Apoi discursul nostru este clar și nou.
Şofar-ul nu încearcă să explice sau să apere. Nici măcar nu pledează pentru păcatele noastre. Este o chemare fără cuvinte către D-zeu.
La fel și o persoană simte în sine un strigăt fără cuvinte pentru curățenie și pocăinţă.
În acel moment, natura noastră animală este anplificată de esența noastră umană. Natura noastră animală este simbolizată de sângele nostru – în ebraică, Dam. Când ne conectăm fără cuvinte la D-zeu la nivelul lui Keter, ne conectăm la Stăpânul lumii, Alef (Alfa). Litera Alef înaintea lui Dam alcătuieşte cuvântul Adam – ființa umană. Acum ne recâștigăm legătura cu sfinţenia – însemnând umanitatea noastră (Likutei Halachot: Orach Chaim: Roş Haşana 4: 2).
Calea mărturisirii
Nu putem corecta o situație de exil decât coborând în adâncuri și ridicând scânteile de bucurie și sfințenie.
O facem mărturisind faptele noastre greșite. Ne aruncăm pentru a ridica bucuria din adâncul exilului. Admitem realitatea vieții noastre – pentru noi înșine, pentru D-zeu, pentru o altă ființă umană. Ne asumăm responsabilitatea pentru starea defectuoasă a vieții noastre.
Acum putem rectifica nivelul nostru de Keter, bucuria noastră. Acum putem accesa lumina Celui Infinit (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Nefilat Apayim 4: 2).
În Şacharit, rugăciunile de dimineață, mărturisim faptele noastre greșite lui D-zeu imediat după rugăciunea Şemoneh Esrei, momentul de culme al slujbei de dimineață.
În cursul rugăciunilor noastre, în mod ideal, ridicăm toate lumile către D-zeu.
După terminarea lui Şemoneh Esrei, toate universurile au fost ridicate. Acum trebuie să le încorporăm în Lumina Celui Infinit.
Acest lucru este posibil numai atunci când mărturisim faptele noastre greșite. Apoi, rectificăm Keter și putem accesa Lumina Celui Infinit.
Când ne mărturisim faptele greșite, ne coborâm fața: ne coborâm la nivelul la care ne aflăm de fapt.
Când Moise a stat înaintea lui D-zeu, „și-a ascuns fața, pentru că se temea să-l privească pe D-zeu” (Exodul 3: 6). În acel moment, D-zeu i-a binecuvântat pe evrei cu cele treisprezece trăsături ale compasiunii.
Calea Speranței
Indiferent de nivelul la care ne aflăm, trebuie să ne străduim să ne ridicăm. Disperarea, acceptarea degradării și a incompletitudinii, ne îndepărtează de posibilitatea transcenderii de sine. Și pentru că este întotdeauna posibil să crești, rabinul Nachman din Breslov a exclamat: „Disperarea nici măcar nu există” (Likutei Moharan II 78).
„De vor fi (păcatele tale) roșii ca lâna purpurie, se vor face ca bumbacul” (Isaia, 1:18).
Lana purpurie este Tola. Când sunt rearanjate, literele alcătuiesc cuvântul Olat – o jertfă ridicată. Bumbacul este Ţemer. Când sunt rearanjate, literele alcătuiesc cuvântul Meiţar – strâmtori.
Chiar dacă păcatele noastre sunt roșii ca lâna purpurie, ne putem ridica singuri. Chiar și din strâmtorare, ne putem purifica.
Când nu renunțăm niciodată, ci ne ridicăm din cea mai precipitată cădere, ajungem la Keter.
Singura noastră speranță este să acționăm într-o manieră în concordanță cu voința lui D-zeu și să ne apropiem în permanență de gloria Lui.
„Unde este locul gloriei lui D-zeu?” Tradiția spirituală evreiască ne învață că cuvântul „unde” se referă la Keter. Căutarea constantă pentru auto-îmbunătățire, împingerea constantă spre bunătate ne ridică de la depărtare și degradare până la un punct în care suntem capabili de a avea acces la lumina și claritatea gloriei divine (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Tolaim 3: 3 ).
Când o persoană rămâne învechită și neschimbată, când repetă ciclurile plictisitoare de derulare a timpului, când cursul zilelor sale este un coridor nesfârșit căptușit cu uși închise, atunci se poate spune că a acceptat corupția stării sale. „… va fi nimicit şi îşi va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui” (Numeri 15:31). „Răul” său, acea parte a vieții sale care trebuie îmbunătățită și clarificată, se află în el. Întrucât o astfel de persoană nu face niciun efort efectiv pentru a-și transforma viața, viața sa nu se va schimba: „va fi nimicit”.
Există două căi de raportare la conștiința dumnezeiască. Prima: pentru fiecare domeniu specific din viața noastră, există o conștiință specifică corespunzătoare. Și a doua: există o conștiință generală, care poate învălui întreaga viață. Această a doua conștiință este legată de Keter.
Conștiința specifică este la un nivel inferior – dar este accesibilă. Conștiința generală, la un nivel superior, este mai ascunsă.
Când păcătuim, acționând într-un mod ce neagă viața, ne întrerupem de la vița conștiinței Divine specifice.
Atunci viața noastră este menținută doar de mila conștiinței generale. Energia Divină pe care o primim de la acea conștiință generală este limitată și îngustă. Trăim o viață care este învăluită în umbre. Cu toate acestea, este și o viață care este menținută de o mare compasiune Divină.
Ori de câte ori dorim, putem obține un acces mai mare la acea energie Divină. Când suntem pregătiți să ne corectăm starea de a fi, căderea noastră se poate transforma într-o mare ascensiune.
Atunci starea noastră de a fi „tăiat” se transformă.
Cuvântul ebraic pentru „tăiat” este Karet. Când sunt reamenajate, literele dau Keter (cf. Likutei Halachat: Even Ha’ezer: Gitin 3:29).
Experiența lui D-zeu
D-zeu a creat lumea pentru a oferi bunătatea Sa altora. Apropierea de D-zeu dă împlinire unei persoane. Prin cunoașterea lui D-zeu trăim experienţa împlinirii.
Cu cât oamenii trăiesc mai mult sfinţenia în viața lor, cu atât mai mult se poate spune că măreția și onoarea lui D-zeu sporesc. Prin urmare, cu cât cei care trăiesc experienţa sfinţeniei aduc o astfel de experiență altora, cu atât cresc măreția și onoarea Lui.
„Vorbiţi despre toate minunile Lui” (Psalmi, 105:2). „Minunea” lui D-zeu se referă la Keter. Keter este minunată, întrucât depășește nivelul de cunoaștere. Este experimentată ca o minune.
Dar Keter este și filtrul prin care lumina Ființei Infinite este făcută accesibilă. Astfel, este posibil să „vorbim despre minunile Sale”.
Un alt verset spune: „Îi mulțumesc lui D-zeu pentru mila și minunile Sale față de om”.
Ce este mila? Milostivenia se referă la starea noastră ridicată de conștiință, pentru că doar atunci suntem conștienți de mila lui D-zeu. O astfel de stare de exaltare a ființei este ceva de mulțumit lui D-zeu. Am ajuns la nivelul în care conștiința noastră aleargă după D-zeu pentru a primi lumina Lui.
Dar aceasta nu este perfecțiunea. Rămânând la un astfel de nivel, am fi anulați din existență. Restul lumii nu ar ști de măreția Lui.
Trebuie să avem atât starea ridicată a conștiinței, cât și capacitatea de a conceptualiza și comunica această stare sublime față de ceilalți (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Hoda’ah 6: 6).
Locul Lumii
În ritmul vieții, uneori muncim din greu pentru a ne apropia de D-zeu.
Atunci, însă, când lumina nu este aparentă, se pare că suntem într-o stare de întuneric și ne odihnim.
Înțelepții noștri au spus: „Celui care vine să fie purificat i se spune: «Așteaptă»”(Yoma 39a). Acesta este nivelul Keter, pentru că cuvântul Keter înseamnă și „Așteaptă puţin…” (Iov 36: 2).
Uneori, după o explozie inițială de entuziasm, întâmpinăm obstacole și complicații. Uneori, trebuie să așteptăm ani de zile, făcându-ne drum prin desișuri de complicații lumești și încurcături personale. Aceasta face parte din procesul de creștere.
În această perioadă de comparativă odihnă și întuneric ne ocupăm de această realitate lumească. Spiritualitatea noastră nu ne va ajuta să rezolvăm aceste probleme sau să scăpăm de ele.
Poate fi îngrozitor să găsim o scădere aparentă a nivelului nostru spiritual. Dar putem face și descoperiri despre imperfecțiunea a ceea ce părea a fi ideal. S-ar putea să descoperim că superioritatea noastră spirituală ascundea teama față de alte ființe umane. S-ar putea să descoperim că dorința noastră de puritate a mascat sentimentele de nevrednicie.
În acest proces adesea dureros, lent, lucrăm pentru a ridica scânteile sfinte care au căzut în mijlocul deșeurilor.
Pe măsură ce continuăm în această lucrare, integrând și clarificând ființa noastră, ajungem la o integritate adevărată și matură pe care o putem ridica apoi la sfințenie.
Trebuie să avem grijă chiar și în întunericul și dificultatea procesului să păstrăm o amintire a sfințeniei, să ne legăm gândurile și inima de bunătate și puritate: de puterea Torei. Chiar dacă nu înțelegem, ne păstrăm totuși gândurile legate de nivelul Keter. Apoi, deși am putea adormi spiritual, suntem adormiți în mijlocul cuvintelor Torei.
Și după ce am adunat scânteile sfinte, putem urca în sănătate la cer.
Povestea lui Iacov
Acest proces poate fi văzut în povestea lui Iacov.
În călătoria sa, Iacov a ajuns într-un loc care avea să fie locul Templului, punctul de transfer între cer și pământ. Cuvântul folosit în Biblie pentru „a venit la” este Pagah, ceea ce înseamnă „a lovi”. Mintea lui Iacov s-a lovit și a fost blocată de „locul” – Keter. („Locul” este unul dintre numele lui Keter. Keter se numește Loc pentru că este rădăcina spațialității.)
Aici, s-a întunecat și Iacov s-a întins să se odihnească. Acesta este nivelul relativ al întunericului spiritual. Înainte de a adormi, Iacov a adunat pietre și le-a așezat sub cap. A adunat scânteile sfinte în situația sa și a adormit în mijlocul sfințeniei.
Și în timp ce dormea, el „a văzut o scară ajungând pe pământ și capul ei ajungând în cer”. Aceasta este ascensiunea spre cer pe care o putem face până la cer după clarificarea scânteilor sfinte aici pe pământ.
Venerarea lui D-zeu
Apoi, când Iacov s-a trezit, „s-a temut și a spus:„ Cât de înfricoşat este locul acesta, şi eu n-am ştiut.”(Geneza 28:17). Apropierea de Keter ne aduce la o stare de veneraţie.
„Frica de D-zeu este începutul înțelepciunii” (Psalmi, 111: 10). Începutul înțelepciunii, adică sursa înțelepciunii, este Keter. La acest nivel, avem o conștienţă extraordinară a măreției lui D-zeu.
Nivelul dincolo de conștiența noastră, dincolo de capacitatea noastră de a concepe și interpreta realitatea, este un nivel de mare înfricoşare. Este, de asemenea, un nivel de mare compasiune.
La acest nivel lumesc, când ajungem la limita preconcepțiilor noastre și pășim cu curaj într-un nou mod de viață, suntem plini de o frică amestecată cu entuziasm. Este nivelul necunoscutului. În recunoașterea faptului că nu știm că creștem cu adevărat (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Hoda’ah 6:24).
Calea acestei iubiri lumești
După cum s-a menționat mai devreme, Keter este regiunea bucuriei – „O bucurie veșnică le va încununa capul”(Isaia, 35:10). Prin bucurie, ajungem la putere: „…mândru de puterea lui”(Iov, 39:21).
Și ce este forța? Puterea este iubirea: „căci dragostea este tare” (Cântarea Cântărilor, 8: 6). În special, forța este legată de iubirea sexuală bine direcționată.
Un bărbat care și-a controlat și dirijat corect pasiunile a fost Boaz. Când s-a trezit găsind-o pe tânăra femeie, Ruth, întinsă la picioarele lui, nu a atins-o, ci a acceptat să se căsătorească cu ea. Semnificaţia lui Boaz este „în el este puterea”.
Numai prin conectarea vieții noastre fizice la sfințenie putem, indiferent de grad, să dobândim nivelul de Keter.
Când evreii au stat la Muntele Sinai, gata să primească Tora, au exclamat: „Vom face și vom asculta” (Exodul 24: 7). Talmudul învață că, drept urmare a acestor două angajamente, fiecare evreu a meritat două coroane.
Aceste două angajamente exprimă energiile masculină și feminină.
Bărbatul și femeia sunt plini de tensiunea incompletitudinii. Când se unesc în sfințenie, se eliberează o mare bucurie. Această bucurie duce la putere: puterea sfințeniei pătrunde în această realitate lumească.
În opoziție cu această mare putere a sfințeniei este puterea unei pofte care se concentrează exclusiv pe plăcerea fizică. O astfel de poftă este atât o degradare spirituală, cât și o degradare psihică.
Mai degrabă, infuzăm fizicitatea cu bucuria care vine de la coroanele sfințeniei masculine și feminine. Astfel, Talmudul învață că este o Miţva – o faptă sfântă – aceea de a da bucurie mirelui și miresei. Această bucurie îi îmbină cu tăria sfințeniei (Likutei Halachot: Even Hatezer: Piryah Viriviah V’hilchot (închide 4).
Rădăcina bărbatului și a femeii
Biblia spune că „o femeie de curaj este coroana soțului ei” (Proverbe 31:10).
Deoarece Keter este atât de mare, când energia sa se transformă în planul pământesc, este foarte ascunsă, înconjurată de iluziile fizicalității.
Nivelul sfânt al femeii este înconjurat de o mistică a poftei.
Din acest motiv, iudaismul investește valoare în conceptul de modestie. Tocmai pentru că frumusețea femeii și sexualitatea este extrasă de la cel mai înalt nivel de sfințenie, este predispusă degradării și perversității.
Sexualitatea este sfântă în sursa sa, necesară în exprimarea sa, hipnotică în puterea sa. Constituie arena de bază a luptei spirituale.
Pentru a conecta sexualitatea la rădăcina ei în sfințenie, pentru a o scoate din tărâmul iluziei, Talmudul o înconjoară cu bucurie. Suntem obligați să dăm bucurie unui cuplu nou-căsătorit. Și în mod similar, Talmudul învață că „dacă un bărbat nu are copii, ar trebui să-i dea bucurie soției sale cu Miţva” (cf. Likutei Halachot: Chiar și Ha’ezer: (închideți 4: 2).
Sufletul curat
Una dintre primele binecuvântări recitate dimineața începe cu: „D-zeule, sufletul pe care l-ai pus în mine este pur” (Cartea de rugăciuni).
Fiecare individ are un suflet pur.
Trebuie să lucrăm pentru a trăi o viață exterioară care va rezona cu acel dar al sfinţeniei interioare.
Mulți oameni cred că în esență nu sunt sfinți. Aceasta este o falsă modestie care își are originea în palatele iluziei. Este un gând de autolimitare care face dificilă depășirea circumstanțelor noastre și apropierea de D-zeu.
Mulți oameni presupun că o viață spirituală nu este pentru ei.
Dar spiritualitatea și religiozitatea sunt foarte largi.
O persoană care se bucură de ființa senzuală a vieții poate veni să-I slujească lui D-zeu cu a sa “joie de vivre”.
O persoană care iubește să se relaționeze cu alții și să-i îngrijească își poate da seama cum, procedând astfel, îl emulează pe D-zeu și crește spiritul evlavios în ceilalți.
O persoană care este o personalitate dinamică, socială, îi slujește lui D-zeu, valorificându-se la maximum, creând evenimente dedicate extinderii bunătății.
Un lider agresiv îi poate conduce pe ceilalți pe o cale a integrității.
Oricine a ajuns la o stare superioară de conștiință spirituală sănătoasă și apropiere de D-zeu a făcut-o ca urmare a unei munci grele. Putem petrece ani, decenii, lucrând pentru a ne îmbunătăți și vindeca sinele emoțional și spiritual.
Aceasta este o treabă pentru o viață. Este un rol menit pentru toată lumea.
Rabinul Avraham Yiţchak Kook ne-a învățat că „atâta timp cât revelarea unei linii într-un spirit de gândire și simțire nu a apărut încă în realitate, suntem obligați să o scoatem la iveală prin actul creativ” (Cântarea Cântărilor).
Înțelepții noștri ne învață că „Mesia nu va veni până când fiecare suflet nu va veni în lume”. Fiecare suflet din lume trebuie să își îndeplinească potențialul unic pentru a-L sluji pe D-zeu cu bucurie deplină.
Toți cei care au dobândit un nivel de autoritate spirituală au făcut acest lucru numai printr-o mare strădanie și depășind multe obstacole.
Toată lumea are liberul arbitru. Toată lumea poate realiza acest lucru. După cum afirmă Talmudul, „Aaron a luat coroana preoției. David a luat coroana împărăției. Dar coroana unui nume bun stă în fața noastră. Oricine dorește poate să o ia” (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim 3: 6 ).
_______________
[2] În Tomer Devorah, rabinul Moshe Cordovero delimitează aceste treisprezece tipuri de iubire. Vezi Anexa A.
[3] Nici o ființă creată pe un plan spiritual nu poate ajunge la D-zeu, pentru că El este extraordinar de înalt, dincolo de toate conceptele.
Dar când o pregătim pe Keter, astfel încât să putem absorbi Lumina într-o manieră graduală, mintea noastră poate alerga până la acel nivel de Divinitate și apoi se poate întoarce. Sosește la acel nivel, deși nu ajunge pe deplin. Această abilitate este făcută posibilă de către Keter.
Înapoi la pagina CELE ZECE SFIROT (link)