LECŢIA 7

(Înapoi la pagina TEXTE MICHAEL LAITMAN – click)

Subiecte examinate în această lecție:

  1. Parţufim ai Lumii Nikudim
  2. Parţufim ai Lumii Aţilut
  3. Ce sunt AHP
  4. Spargerea Parţufim
  5. Nașterea lui Adam HaRişon
  6. Conectarea cu Creatorul

 Primul Parţuf din Lumea Aţilut, Atik, apare pe Reşimot din AlefŞoreş (Hitlabşut de Nivelul 1, Aviut de Nivel 0) la început în stare de Katnut, de la Tabur la Parsa. Apoi se extinde, în starea de Gadlut,până în lumea noastră pe Reşimot din DaletGimel (4,3).

Este singurul Parţuf prin care Lumina poate străluci în lumea noastră. Noi nu vedem şi nu simțim această Lumină, dar ea strălucește și ne conduce înainte.

Oricine se ridică din lumea noastră până sub Parsa, unde se află lumile Briya, Yeţira  și Asiya, este numit un om drept, un Ţadik.

Trebuie remarcat faptul că Parţuf-ul Atik se extinde nu numai până la Parsa, pentru a transmite Lumina către alți Parţufim din Lumea Aţilut, ci și sub Parsa.

Din moment ce Atik se află în Ţimţum Alef, acest Parţuf este capabil să se extindă peste tot iar, atunci când este sub Parsa, luminează sufletele celor drepți care vor să urce în Lumea Aţilut.

A fi în Lumile BYA înseamnă „a da pentru a dărui”, în timp ce a fi în Lumea Aţilut  înseamnă „a primi pentru a dărui”. Următorul Parţuf, Arich Anpin, Hochma, apare în starea de Katnut. După acest Parţuf, se naște Abba ve Ima (Bina), apoi Parţuf-ul Zeir Anpin și, în cele din urmă, Malhut se naște sub forma unui punct. Vasele AHP ale celor cinci Parţufim ai Lumii Aţilut  sunt Kelim de Cabala, Vase pentru primire. Acestea urmează să fie refăcute și rectificate.

Lumea Aţilut  este singura lume pe care o studiem. Toate celelalte le studiem în măsura în care sunt legate de Lumea Aţilut.

Scopul este de a ridica în cele din urmă toate sufletele la Aţilut. Parţuf-ul Arich Anpin se îmbracă cu multe acoperiri diferite, care se numesc Seairot, păr, asemănător părului corpului uman.

Lumina este trecută tuturor celorlalte lumi inferioare prin Seairot. Dacă sufletele din lumile inferioare doresc Lumina  Hochma, ele apelează la Arich Anpin și primesc această Lumină prin „cele 13 tipuri de milă” – 13 părți ale Parţuf-ului Seairot.

Dacă acest Parţuf se contractă, curgerea Luminii încetează și datorită acestui incident suferă toate lumile. Tot felul de exiluri îşi au aici originea.

Dar dacă Arich Anpin permite luminii să treacă prin el, o astfel de perioadă este considerată foarte benefică.

Pentru a primi Lumina Hochma de la Arich Anpin, este necesar să ne ridicăm la al său Roş.

Ridicarea lui Malhut a Lumii Aţilut la nivelul lui Arich Anpin, indică faptul că Malhut își îmbunătățește proprietățile într-o asemenea măsură încât devine similară cu Arich Anpin.

Acest proces se desfășoară după cum urmează: mai întâi o cerere de la Malhut este trimisă la Abba ve Ima, care efectuează o rectificare asupra lui Malhut, iar apoi Malhut urcă la Roş de Arich Anpin.

Lumina Hasadim poate fi doar în următorul Parţuf, Abba ve Ima. Malhut și Zeir Anpin sunt rectificate cu ajutorul acestei Lumini și mai departe pot primi Lumina Hochma de la Roș-ul lui Arich Anpin.

Abba ve Ima creează Parţufim suplimentari, care intră în Zeir Anpin și Malhut, pentru a arăta prin exemplu cum să fie desfășurate diferite acțiuni.

Un astfel de Parţuf suplimentar, care dă putere și cunoaștere lui Zeir Anpin și Malhut, se numește Ţelem (imagine sau înfățișare).

Tot ceea ce rectifică se referă la Abba ve Ima. Tot ceea ce este rectificat se referă la Malhut și Zeir Anpin.

De ce trebuie rectificate doar aceşti doi Parţufim? Pentru că acești doi Parţufim au fost sparţi în Lumea Nikudim.

Primii trei Parţufim ai Lumii Aţilut  au apărut pe Reşimot din Roş (Capetele) Lumii Nikudim.

Zeir Anpin al Lumii Aţilut  este numit „Ha Kadoş Baruh Hu” (Cel Sfânt, Binecuvântat Fie El).

Malhut a Lumii Aţilut se numește Şhina – agregarea tuturor sufletelor.

Toate numele, inclusiv numele personajelor menționate în Tora, provin din Lumea Aţilut. Mai mult decât atât, acele personaje care se află în Lumile BYA se află sub controlul Lumii Aţilut .

Lumea Aţilut  nu lasă să treacă nici o Lumină sub Parsa în afară de o mică rază de Lumină, Ohr Tolada. Acest lucru se face pentru a evita din nou Şvirat haKelim (spargerea vaselor), așa cum s-a întâmplat în Lumea Nikudim.

Cum sunt corectate vasele AHP situate sub Parsa? Ele sunt iluminate cu o Lumină puternică cu ajutorul căreia văd cum diferă de Creator.

Atunci ele vor să se perfecționeze și să se alipească Parţuf-ului situat deasupra, care este, pentru ele, Creatorul. Ele cer atributul de dăruire sau, cu alte cuvinte, un Masah (ecran). Dacă cererea provenită de la vasele AHP este autentică, Parţuf-ul situat deasupra le ridică din Lumile BYA, în Lumea Aţilut.

Umplerea cu lumină are loc numai în Lumea Aţilut. Vasele AHP din Lumile BYA sunt de fapt șapte Sfirot din Zeir Anpin și nouă Sfirot inferioare din Malhut a Lumii Aţilut; este așa întrucât Galgalta ve Eynaim din Zeir Anpin și Sfira Keter a lui Malhut se află în Lumea Aţilut.

Cererea de ajutor urcă până la AHP din Zeir Anpin și Malhut, situate în Lumile BYA.

Dacă aceste Sfirot pot fi ridicate și atașate la Sfirot corespunzătoare ale Lumii Aţilut, atunci va fi posibil să fie umplute cu Lumină. O astfel de condiţie se numește Gmar Tikun (rectificarea finală).

Care este diferența dintre vasele AHP ascendente faţă de cele la care ajunge Lumina care coboară sub Parsa? Diferența este una calitativă: atunci când vasele AHP se ridică, ele sunt folosite ca vas de dăruire, nu de primire. Principalul lor atribut de primire este eliminat în timpul ascensiunii.

Sunt astfel folosite ca şi vasele Galgalta ve Eynaim. Asta adaugă ceva la Lumea Aţilut, dar nu rectifică fundamental vasele AHP. În timp ce se ridică, vasele AHP nu folosesc propria Lumină, ci Lumina vaselor Galgalta ve Eynaim.

În afară de vasele AHP care pot fi ridicate în Lumea Aţilut, mai sunt multe Kelim rămase în BYA care nu pot fi ridicate. Asta întrucât ele nu sunt combinate cu Galgalta ve Eynaim.

Ce trebuie făcut pentru a rectifica aceste Kelim? La fel ca Şvirat haKelim din lumi, se produce un Şvirat haKelim în suflete.

În acest scop, Malhut de Ein Sof – care nu este altceva decât o ființă creată pur egoistă, lipsită de altruism și într-o stare de restricționare pe care a acceptat-o ​​asupra sa – este adăugată la Kelim Galgalta ve Eynaim din ZON al Lumii Aţilut .

Aici va exista o astfel de combinație între Kelim de Cabala şi Kelim de Aşpa’a, încât, în mod natural, un astfel de Parţuf se va sparge în fragmente mai mici.

Mai mult, scânteile distincte de altruism și egoism se vor combina, deschizând calea pentru rectificarea lui Malhut prin intermediul acelorași fragmente.

Și astfel, după ce Lumea Aţilut  intră în starea de Katnut, Malhut a Lumii Aţilut urcă la nivelul lui Ima (Bina) al Lumii Aţilut  și acolo dă naștere Lumii Briya, făcând un Zivug pe Aviut Bet.

După al doilea Zivug al lui Malhut pe Aviut Gimel, se naște Lumea Yeţira.

Apoi, Lumea Asiya este formată după un al treilea Zivug al lui Malhut pe Aviut Dalet.

După toate acestea, un Parţuf fundamental nou este creat în starea de Katnut cu Galgalta ve Eynaim. Vasele AHP ale acestui nou Parţuf în viitoarea stare de Gadlut va fi Malhut de Ein Sof în sine.

Acest Parţuf se numește Adam HaRişon (primul om). Dar de ce au fost create aceste lumi suplimentare BYA? Asta pentru a construi mediul necesar acestui Parţuf, care ar exista și ar primi de peste tot din jur Lumina necesară, pentru a se potrivi dorințelor sale în continuă schimbare.

Ca și în lumea Nikudim, Parţuf-ul Adam HaRişon se naște în starea de Katnut cu Kelim Galgalta ve Eynaim.

Similar tuturor Parţufim, acesta dorește să intre în starea de Gadlut. Însă, în momentul în care începe să primească Lumină pentru starea de Gadlut, în Kelim de Cabala (AHP) ale lui Malhut de Ein Sof, el se sparge în fragmente mici.

Când s-a născut Adam, era absolut drept (un Ţadik), era deja circumcis și lipsit de Kelim de Cabala.

Apoi, pe măsură ce s-a dezvoltat, a vrut să rectifice întreaga Grădină a Edenului, adică toate dorințele sale.

Asta, în ciuda instrucțiunilor stricte din partea Creatorului, de a nu face Zivug pe Malhut de Malhut, care nu este capabilă să absoarbă intenții altruiste, orice Kelim de Aşpa’a care vor cădea în ea.

Adam nu a avut nicio îndoială cu privire la capacitatea sa de a efectua o rectificare asupra lui Malhut de Ein Sof, întrucât erau vasele sale AHP.

Însă, în momentul în care Lumina a început să coboare din Lumea Aţilut sub Parsa, Adam HaRişon a fost spulberat într-un număr mare de fragmente (600.000).

Fiecare dintre aceste fragmente trebuie să petreacă 6.000 de ani străduindu-se să-și realizeze rectificarea individuală. Partea de egoism pe care un om o poate sacrifica pentru Creator se numește suflet.

În clipa spargerii, toate dorințele lui Adam au căzut până la cel mai scăzut nivel de egoism. În acest moment, toate fragmentele sunt separate și fiecare fragment separat se străduiește să atragă plăcere și încântare din această lume.

Asta explică de ce au fost stabilite condiții speciale pentru  a-l ajuta pe om să își întărească unirea cu Creatorul și să primească Lumina reformatoare de Sus.

În timp ce este supus rectificării, omul trimite o cerere către Creator, pentru a-l ajuta să-și rectifice toate dorințele. Lumina Creatorului coboară și acest om trebuie să efectueze 6.000 de acțiuni consecutive pentru a-și rectifica sufletul.

Atunci când se întâmplă acest lucru, sufletul devine similar în atributele sale cu Malhut de Ein Sof. Apoi primește toată Lumina de dragul Creatorului.

Tot ceea ce descoperim se referă la Lumea Aţilut și la Parţuf -ul lui Adam HaRişon.

Tot ceea ce este scris în Cabala se referă la o parte a acestui Parţuf sau la lumea în care apare el.

Percepția lumii înconjurătoare la un moment dat depinde de cât de înalt este nivelul la care a ajuns omul și care parte anume a Parţuf -ului Adam HaRişon.

Pentru a se uni cu lumea spirituală, un om trebuie să obțină o asemănare a atributelor cu această lume.

Dacă fie și o singură dorință se potrivește cu atributul spiritual de a dărui fără încetare, atunci în acest stadiu se stabilește o conexiune cu Creatorul.

Este destul de dificil să stabilim acest prim contact. Atunci când omul se deschide spre spiritualitate, el o înțelege clar și nu se poate înşela. El trebuie atunci să-și transforme dorințele. Creatorul, la rândul său, dorește ca omul să realizeze rectificarea și așteaptă cererea din partea omului.

Lumina divină există într-o liniște absolută, doar sufletele sunt cele care se transformă. În fiecare etapă a transformării, ele primesc informații noi de la Lumină.

Creatorul răspunde doar la o rugăciune-dorință sinceră. Dacă nu există un răspuns, înseamnă că aceasta nu este încă o dorință adevărată de a primi răspunsul.

Când omul este gata, răspunsul vine imediat, întrucât Lumina vrea întotdeauna să umple Kli-ul.

(Înapoi la pagina TEXTE MICHAEL LAITMAN – click)

error: Content is protected !!