(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)
Legea Echivalenței atributelor
Nu spunem nimic nou în Cabala care să contravină logicii umane. Toate legile științelor naturii vorbesc într-o formă sau alta despre fiecare parte a creației care se străduiește să se orienteze către centru, pentru un echilibru fizico-biologic (fie că este un atom, o moleculă, un obiect nemişcat sau un organ viu). Acesta este principiul oricărei legi a naturii și acesta este, totodată, principiul Cabalei, dar Cabala leagă acele legi colective ale creației de om.
Faptul că facem parte din natură ne impune să fim subordonați ei. Nu este o chestiune de voință și nici nu constituie baza existenței noastre în această lume. Prin urmare, dacă individul îşi asumă legile naturii și le respectă, se va simți bine, iar dacă nu, se va simți rău.
Legea globală a naturii ne aduce înapoi la o anumită stare de echilibru numită „centrul creației”. În momentul în care începi să-ţi doreşti să te întorci către centrul respectiv, așa cum o face legea care te readuce, vei simți că pășeşti pe un drum confortabil, întrucât eşti în acord cu forța și respecți legile sale.
Dacă nu cunoști această lege și acționezi în conformitate cu propria înțelegere, vei fi pedepsit. Acesta este modul în care funcționează natura – oricine îi încalcă legile este pedepsit, inclusiv omul, care este o parte inseparabilă a naturii.
De altfel, în afară de om, nici o altă creatură nu încalcă legile naturii, întrucât toate celelalte creaturi funcționează numai în funcție de impulsurile lor naturale. Acele impulsuri există și în om, dar nu sunt suficiente pentru ca el să știe cum să se comporte în natură și, dacă nu dobândește această cunoaștere, va dispărea pur și simplu.
De aceea, mai bine am înțelege că cel mai bun lucru pentru noi este să mergem alături de scopul naturii, care este (prin definiție) acela de a aduce toate nivelurile realității la perfecțiune, mineralul, vegetalul, animalul și vorbitorul, și nivelul lui Israel în cadrul nivelului vorbitor.
Omul trebuie să se străduiască să țină întotdeauna cont de gândul că tot ceea ce simte îi parvine cu un anume scop de la Forța Superioară, din legea globală a naturii. Această lege înseamnă echilibrul și mișcarea la nivel fizico-biologic, precum și la nivel spiritual.
Am putea spune că acest echilibru este revenirea la centrul din care provenim. Prin urmare, prima condiție pentru respectarea acestei legi este să ținem cont de gândul că tot ceea ce simţim provine dintr-o singură sursă, dintr-un centru, pentru a ne atrage către el. Această lege este numită „legea echivalenței atributelor” sau „legea echivalenței de formă”, centrul sau Creatorul.
Voința Creatorului este aceea de a ne aduce la perfecțiune. Și eu căut să dobândesc perfecțiunea, dar pentru asta, trebuie să studiez programul prin care Creatorul mă promovează. Dacă vreau să-L cunosc pe Creator, sistemul, care funcționează în beneficiul omului, El mi se va înfăţişa. Baal HaSulam (Rav Yehuda Aşlag) scrie că, la început, omul trebuie să înțeleagă că este dependent doar de Creator și că, dacă nu intră în contact cu el, ar putea să fie stins.
Orice gând despre dorința de a se apropia de centru, de țel, de Forța Superioară, este mult mai eficient decât orice rugăciune obișnuită sau orice altă voință „puternică”.
Dacă dorești să-ţi intensifici gândurile pe parcurs, va trebui să-ţi dedici timpul unui principiu tradus prin cuvintele „Nu este nimic în afară de El” și să studiezi sistemul lumilor. În acest fel vei face ca lumina să intre în tine.
Prin urmare, este obligatoriu ca omul să aibă un contact minim cu principiul creației, cu Creatorul, cu sistemul care controlează lumile.
Pentru cel care practică deja studiul Cabalei, nu contează prin ce limbă, cuvinte sau sunete sunt definite gradele sau stările spirituale, fie ele limbajul biblic, limbajul Cabalei sau al preceptelor (poruncile). Limbajul este, însă, foarte important pentru un student începător. El poate face confuzii și provoca materializarea nedorită a textului și poate fi determinat să-și imagineze obiecte corporale. Prin urmare, limbajul Cabalei este un limbaj tehnic, care este aproape de omul modern. El este alcătuit din Sfirot, sisteme de lumi, Parţufim, Bhinot și desene.
Astfel, trebuie să știm că există un sistem ce cuprinde în interiorul său subsisteme, care operează asupra noastră, asupra trupului și sufletului nostru, asupra întregului univers.
Atunci când omul îşi dorește un contact permanent cu Forța Superioară, el dezvoltă un nou organ senzorial și, prin intermediul acestuia, începe, încetul cu încetul, să-și simtă legătura cu acesta. Această Forță Superioară îi spune omului cum este construit sistemul său de comunicare, cum funcționează în jurul nostru în întreaga realitate și cum aspiră să ne readucă în centru. Aceasta îi spune omului cum traversează întreaga lume și omul însuși.
Acest sistem este ceea ce motivează omul și lumea din jurul său. Putem numi această forță „Forța Superioară” sau „Creatorul”, nu este nicio diferență. Dacă simțim puterea globală a lumii, vom putea înțelege cum să ne conducem corect. Asta se numește: „Omul învaţă de la sufletul lui” sau „lumina reformează”. Sufletul este ca un program de calculator. Înainte de a se îmbrăca în substanță, el nu este altceva decât un gând, o idee și un ansamblu de anumite conexiuni între anumite evenimente din diverse stări.
Această comparație ne permite să explicăm ce este o Forță Superioară: Creatorul este o dorință. „Dorința de a dărui încântare (plăcere) creaturilor.” El a construit un sistem care este ca un program de calculator. Dacă îl studiem, vom putea organiza situațiile cu care ne confruntăm în cel mai bun mod posibil pentru noi și pentru societate.
Acest program nu este desprins de gândurile noastre ci este în interiorul nostru. El este o entitate nemişcată în sine şi faţă de sine. Prin urmare, dacă am dori să îl modificăm, adică de dragul expunerii să spunem că am vrea să îl schimbăm, cui ne vom adresa? Creatorului?
Nu, programul nu se schimbă. Ci gândurile și rugăciunile, adică dorințele omului, sunt cele care schimbă atât programul cât și omul deopotrivă. Ca urmare a suferințelor din trecut, omul devine mai adecvat acestui program și îl simte ca fiind potrivit pentru el, simte că pare să-l trateze cu înţelegere.
Cabala explică faptul că Forța Superioară, adică planul Creatorului, lumina, este completă și doar vasele se schimbă. Totul depinde de schimbările din vase, nu de lumină, deoarece lumina nu se schimbă.
Lumina se comportă intransigent, fără milă și de o manieră brutală. Acest mod de operare nu poate fi schimbat, întrucât lumina se extinde și funcționează asupra întregii creații de la originea sa, din punctul „sfârșitului rectificării”, punctul în care creatura este egală cu Creatorul. Prin urmare, această stare și operarea luminii asupra noastră ne obligă să ajungem în aceeași stare. Prin urmare, este evident că, dacă nu aspirăm la același lucru, ne aflăm sub presiunea unei puteri vicioase care ne împinge către centru.
Echivalența de formă este sinonimă cu consimţământul tău faţă de plan. Am comparat planul Creatorului cu un program de calculator, întrucât ambele sunt neschimbabile. Poţi să strigi la computerul tău oricum, dar el nu-ţi vă va răspunde până când nu vei rezolva singur problema. La fel se întâmplă în relaţia omului cu Creatorul – înainte ca omul să se rectifice pe sine, nu are niciun motiv să se aștepte să fie tratat binevoitor de către creaţie.
Ne adresăm numai celui care se poate schimba și numai atunci când există speranța că se va schimba. Dar există o mare greșeală care prevalează în raport cu Creatorul. Se afirmă foarte clar: „Eu, Domnul nu mă schimb” (Maleahi 3, 6), și într-adevăr tu ești cel care se schimbă, deși Creatorul te face să crezi că El se schimbă și nu tu.
Nu știm cât de mult depinde sistemul nostru senzorial, care este întreaga lume, de emoții, de „vasele” noastre. Dacă acestea se schimbă chiar şi numai puțin, întreaga lume arată imediat complet diferit. Înainte însă ca individul să treacă bariera și să simtă lumea superioară, adică pe Creator, el are senzaţia că cel care se schimbă este Creatorul.
Vreau să vă învăț cum să faceți orice doriți folosind un program special în „computerul” vostru. Sistemul acestui computer este natura, omul fiind, de fapt, singurul element din acest sistem care funcționează.
De aceea, se pare că natura este închisă ca într-o cușcă, într-o cutie, într-un computer și numai omul este afară. El este singurul care poate lucra cu acest program, să primească informaţii și să le influenţeze, obţinând un răspuns la acțiunile sale pe „ecran”. Vreau să vă învăț cum să utilizați acest program, întrucât și eu l-am învățat de la învăţătorul meu și m-am convins cât de eficient este.
Cabaliștii sunt singurii care folosesc și controlează acest program și transmit cunoaşterea despre abordarea corectă a naturii și cum anume să o controlăm, din generație în generație. Cărțile lor descriu modul în care această lume poate fi gestionată. Această înțelepciune se numește „Înțelepciunea ascunsului”, întrucât doar cei merituoşi o pot studia, pentru restul rămânând un secret. Dacă omul nu își rectifică atributele după cum cere natura, nu poate înțelege această înțelepciune.
Totuşi, chiar și în situația noastră actuală putem începe să învățăm această înțelepciune. Și chiar dacă o folosim în mod egoist pentru moment, ne vom îmbunătăți starea și ne vom îmbunătăți senzaţiile.
Pentru stabilirea contactului cu Creatorul, acel contact care exista între Creator și suflet înainte ca acesta să coboare în lumea corporală și să se fi îmbrăcat într-un trup, a existat un sistem care a fost făcut să ne aducă, încetul cu încetul, din punctul cel mai îndepărtat de Creator, până la punctul cel mai apropiat de El, pentru a desăvârşi echivalența de formă cu el.
Există un scop programat în acest sistem, iar sistemul conduce întreaga creație către acest scop final. Programul este legea globală, menită să aducă totul la perfecțiune – mai întâi pe Israel, apoi toate celelalte națiuni și, după acestea, animalele, plantele și întreaga lume corporală.
Această lege acționează precum legea gravitației în lumea noastră: sursa, numită „perfecțiunea”, atrage către ea întreaga realitate și toate creaturile, dar noi, evreii, suntem direct opuși ei. Suntem primii atrași de ea și de aceea îi simțim puterea intensă ca pe o suferinţă.
Dacă nu aspirăm către centru mai mult decât atracția acestuia asupra noastră, vom simți durere, în funcție de cât de profund este decalajul dintre dorința noastră de a ne apropia de centru și intensitatea forței de atracţie. Dacă dorința de a avansa este mai puternică decât forța de atracţie, ne vom simți compleţi și mulțumiți. Dacă te raportezi corect la realitate, începi să înțelegi că tot ceea ce simți vine de la Creator, pentru a stabili contactul și a te obliga să te conectezi cu El.
Și atunci te referi la raţiunea care te face să te îndrepţi către Creator ca la o consecință. Te raportezi la dorințele tale ca acțiuni ale Creatorului și simţi că totul din tine vine de la Creator, cu excepția deciziei de a te îndrepta către El. Contactul cu Creatorul și a te îndrepta către El devin un scop, în loc de un mijloc de a dobândi ceva. Prin urmare, ţinta o constituie Creatorul, nu omul.
Asta înseamnă că trebuie să revin în locul din care am venit înainte ca sufletul meu să fi coborât în această lume. Trebuie să mă conectez cu Creatorul în timp ce mă aflu în această lume. Dacă vreau bani sau ploaie, se numește „Lo Lişma” (nu pentru numele Ei), gradul de mineral. Dacă totuși îi cer Creatorului permisiunea de a mă apropia de el, de a-l dobândi, atunci scopul meu nu sunt eu, ci El, Creatorul, așa cum se spune: „Inimile noastre se vor bucura în El (Creatorul)”. Acesta este scopul real al creației.
Chiar și atunci când individul cere ploaie, în spatele rugăciunii lui există totuşi Forța Superioară, şi deși el nu vizează scopul real, este totuși o rugăciune către Creator. Indiferent dacă ne place sau nu, suntem legați de Creator la fel cum fătul este legat de mama sa prin cordonul ombilical.
Însă acela care se roagă inconștient nu previne suferinţele viitoare, întrucât motivul pentru care Creatorul ne trimite la început acele chinuri este să înțelegem că există un motiv pentru suferinţă, care nu poate fi trecut cu vederea, pentru că fără ea omul nu va dobândi niciodată scopul creației. De aceea este crucial să înțelegem că suferința are un scop, că provine dintr-o anumită sursă, de la Creator, cu un scop anume.
Avansarea către Creator începe în momentul în care individul preferă contactul cu Creatorul înainte de orice altceva, fie bun sau rău. El își neutralizează în mod vădit dorința de plăceri lumești, acţiune cunoscută în Cabala ca „restricționare”. Odată ce individul capătă acest gen de abilitate de a se controla, el continuă să dobândească capacitatea de a se bucura de dragul Creatorului și nu pentru sine, ceva care este complet împotriva naturii sale.
Acela care dorește să se apropie de Creator nu Îl priveşte pe El ca pe o simplă sursă de plăcere pentru plăcerea egoistă. El acceptă cu drag tot ce i se întâmplă. Chiar și senzațiile rele sunt considerate ca semne că vasul său nu este rectificat, întrucât numai de aceea simțim tot ceea ce vine de la Creator ca fiind rău. Suferinţele și senzațiile rele dispar. La început le simțim ca fiind ceva rău, pentru ca apoi să le privim ca fiind vitale pentru evoluţia spirituală.
(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)