LIMBAJUL CABALEI

(înapoi Cartea CONCEPTE FUNDAMENTALE – click)

Atâta vreme cât vocabularul nostru este limitat de percepția noastră asupra lumii, care este conectată la conceptele de timp, spațiu și mișcare, noi nu avem cuvinte care să exprime sau să transmită concepte spirituale. Am dezvoltat întregul nostru vocabular din existenţa în această lume și, prin urmare, dacă vrem să folosim cuvinte banale pentru a numi fenomene spirituale, astfel de cuvinte sunt inadecvate.

Este dificil să găsești cuvintele care să explice experiența trăită în spiritualitate cuiva care nu a simțit-o niciodată. Deși am putea să vrem să descriem o entitate spirituală, nu dispunem decât de cuvinte corporale pentru a o denumi. Dacă fie şi numai un singur concept nu-şi găsește corespondență precisă în cuvinte, semnificaţia corectă a întregii științe va fi distrusă. Astfel, problema relaționării cu lumea spirituală fără a avea cuvintele sau limbajul adecvat pentru a o descrie rămâne nerezolvată.

Fiecare obiect și acțiune din lumea noastră provine dintr-o entitate corespunzătoare din lumea spirituală. Prin urmare, cabaliștii au găsit o modalitate fiabilă de a-și transmite informațiile și cunoașterea. Ei folosesc numele obiectelor și acțiunilor (ramurilor) din lumea noastră materială pentru a descrie entităţile  și acțiunile (rădăcinile) corespunzătoare din lumea spirituală.

Acest limbaj a fost dezvoltat de oameni care au dobândit lumile spirituale încă trăind în lumea noastră și au cunoscut cu exactitate aceste corespondențe. Prin urmare, cabaliștii l-au numit pe bună dreptate „limbajul ramurilor”.

Din asta putem înțelege numele ciudate pe care le găsim în cărțile de Cabala, descrierile acțiunilor pe care le percepem ca pe nişte povești ciudate sau basme pentru copii. Cu toate acestea, acest limbaj este foarte precis, întrucât există o corespondență fidelă și unică între fiecare rădăcină și ramura sa.

Nu este de mirare că există o astfel de corespondență, întrucât creatorii limbajului ramurilor au existat simultan atât în ​​lumea spirituală, cât și în cea fizică. De aceea este imposibil să înlocuieşti chiar și un singur cuvânt și, oricât de absurd ar părea, ramura ar trebui să corespundă exact rădăcinii.

Ceea ce separă entităţile spirituale nu este spațiul, ci incongruența lor spirituală și disparitatea proprietăților. Prin urmare, numărul de suflete, adică entităţi spirituale distincte, determină numărul de oameni din lumea fizică.

La începutul Creației exista un singur suflet comun: Lumina (plăcerea) și corpul corespunzător (dorința), Adam. Acestea au fost îmbinate în contopire cu Creatorul și, prin urmare, au primit o plăcere maximă. Natura sufletului este doar voința de a primi plăcere, iar sufletul a fost plin de plăcere în conformitate cu dorința sa. Cu toate acestea, odată ce a primit plăcere, sufletul a simțit rușinea. În lumea noastră, oricine primește un cadou sau o favoare se simte la fel.

Extinderea sentimentului de rușine depinde de dezvoltarea spirituală a individului. Numai acest sentiment ne menține permanent în limite și ne obligă să respectăm legile societății. Aceeași senzație stă la baza aspirațiilor noastre de cunoaștere, bogăție, onoare şi recunoaștere de către societate.

Odată ce a simțit o rușine arzătoare, corespunzătoare plăcerii primite, sufletul a descoperit că singura modalitate de a scăpa de ea era să nu se mai bucure de plăcere. Cu toate acestea, din moment ce dorința Creatorului era de a-l încânta, sufletul a fost de acord să accepte această desfătare – nu de dragul său, ci doar de dragul Creatorului.

La fel ca în lumea noastră, cu cât copilul primește mai multă plăcere de la mâncare, cum ar fi „să mănânce pentru mami”, cu atât îi oferă mai multă plăcere părintelui său. În această situație, sufletul ar trebui să controleze în permanență cantitatea de plăcere pe care o primește pentru a se bucura doar de dragul Creatorului.

Cu toate acestea, de vreme ce sufletul comun nu și-a putut depăși instantaneu dorința naturală de a se bucura pentru sine (atât de mare a fost dorinţa!), el a fost spulberat în nenumărate fragmente (suflete). Aceste fragmente erau mai ușor de lucrat, pentru a neutraliza voința egoistă de a se bucura.

Întrucât nu există distanță în lumea spirituală, iar apropierea este determinată de asemănarea acțiunilor și a gândurilor (afinitate, iubire), sufletele care primesc „de dragul Creatorului” sunt apropiate de El pentru că se satisfac reciproc, la fel ca o mamă și copilul ei.

Apropierea este determinată de câtă plăcere primește sufletul de dragul Creatorului. Voința de a primi instinctiv acționează în noi, dar dorința noastră de a ne scăpa de rușine și de a ne bucura de dragul Creatorului își are originea în noi. Prin urmare, dorința de a scăpa de rușine și de a ne bucura de dragul Creatorului necesită eforturi speciale și continue.

Sufletul care primește pentru sine este opus Celui care dăruieşte în intenția și acțiunea sa spirituală. Cu cât este mai mare plăcerea pe care o primește în mod egoist, cu atât este mai mare opoziția sa față de Creator.

Întrucât diferența de dorințe te îndepărtează de Creator, s-au format lumi distincte la diferite niveluri de îndepărtare până la lumea noastră. Aici, fiecărui fragment din sufletului comun i se oferă o anumită perioadă de timp (durata de viață) și oportunități repetate (cicluri de viață) pentru rectificare.

Un individ se naște numai cu dorința de a primi plăcere pentru sine. Toate dorințele noastre „personale” provin din sistemul de forțe impure. Cu alte cuvinte, suntem infinit îndepărtați de Creator, nu-L putem simți și, prin urmare, suntem considerați „morți spiritual”.

Dacă, însă, în timp ce se luptă cu sine, individul dobândește dorința de a trăi, de a gândi și de a acționa numai de dragul altora și al Creatorului, o astfel de purificare sufletească permite apropierea treptată de Creator până la contopirea completă cu El. Și pe măsură ce te apropii de Creator, simți o încântare din ce în ce mai mare.

Pentru această transformare sufletească au fost create lumea noastră și toate lumile spirituale (pașii pe calea către Creator). Contopirea cu Creatorul este o sarcină pe care toată lumea trebuie să o împlinească în timp ce trăiește încă în lumea noastră.

Lumea noastră este punctul cel mai opus față de Creator – opus față de proprietățile Sale. Scăpându-ne de dorința egoistă de a ne bucura pentru noi înşine, ne apropiem de El și astfel câștigăm de două ori: ne bucurăm să primim plăcere de la El și, în același timp, ne bucurăm de El. În același mod, când mănânc mâncarea pe care mi-o dă mama, mă bucur de masă și mă bucur că ei îi face placere.

Trebuie remarcat faptul că, deși plăcerea egoistă este de scurtă durată și limitată de mărimea dorinței (nu putem mânca două mese), poţi da, împărtăși sau primi la nesfârșit de dragul altuia. În consecință, plăcerea pe care o primești este infinită!

Toate lumile cu tot ceea ce le populează (inclusiv lumea noastră) se unesc în planul unic al Creatorului de a dărui sufletului o plăcere infinită. Acest gând unic, acest scop, cuprinde întreaga Creație de la început până la sfârșit. Toate suferințele pe care le simțim, munca noastră cu noi înşine și recompensa sunt determinate doar de acest gând.

După rectificarea individuală, toate sufletele se reunesc într-un singur suflet, ca înainte de spargere. Astfel, plăcerea primită de fiecare suflet nu numai că se dublează de la primirea încântării și plăcerii Creatorului, ci este înmulțită cu numărul de suflete reunite.

Între timp, pe măsură ce oamenii care lucrează cu ei înșiși se înalţă spiritual, ochii lor încep să se deschidă și alte lumi devin vizibile. Astfel, în timp ce trăiesc încă în această lume, ei dobândesc toate lumile. Pentru ei, limbajul aparent absurd al Cabalei devine limbajul acțiunilor, gândurilor și senzațiilor; conceptele care sunt opuse în lumea noastră se unesc apoi în rădăcina superioară unică.

(înapoi Cartea CONCEPTE FUNDAMENTALE – click)

error: Content is protected !!