(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)
Cuvintele și literele oferă un cod care indică entitatea spirituală și starea sa unică. Când un cabalist citește ceea ce a scris un alt cabalist, el poate reconstrui textul și poate simți exact ce a vrut să spună colegii săi cabaliști, așa cum un muzician poate reconstrui o piesă muzicală care a fost scrisă de un alt compozitor acum 500 de ani prin note, sau exact așa cum notăm noi semnele matematice cu note care sunt numere.
Să presupunem că întâlnim o creatură din spațiul cosmic și aceasta ne vorbește limba, adică ne folosește cuvintele, dar conținutul pe care îl pune în ele este complet diferit, am putea în acest caz să o numim „limba noastră”? Pentru a o învăța, ar trebui să știm ce vrea să spună prin acele cuvinte ce ne sunt altfel familiare. Și cabaliștii își pot transmite reciproc cunoștințele în limba noastră, dar în cuvinte există un conținut complet diferit care indică o senzație, un act sau o înţelegere a rezultatului „corect”. Și asta pentru că ei au senzaţii comune și o bază comună pentru aceste înţelegeri. Limbajul lor în lumea noastră este limba ramurilor, unde fiecare nume indică o entitate spirituală anume pe care o simbolizează.
Când cabaliștii iau un nume din lumea noastră, ei văd foarte clar rădăcina din lumea superioară care stă în spatele lui. Întreaga diferență dintre noi și cabaliști constă în aceea că, atunci când citim în cărțile de Cabala, noi vedem în fața ochilor noștri imagini din lumea noastră, care sunt complet diferite de ceea ce a vrut să spună cabalistul care le-a scris, în timp ce dacă un cabalist citește aceeaşi carte, el vede rădăcinile spirituale ale lumii superioare în cuvintele respective. De aceea găsim adesea în cărțile de Cabala, cuvinte care par inadecvate termenilor spirituali, precum: sărut, cuplare, îmbrățișare, vagin, uter. Desigur, semnificaţia lor spirituală nu este semnificaţia spirituală pe care o atribuim cuvintelor în lumea noastră. Chiar și unul care nu este familiarizat cu Înțelepciunea Cabala va accepta cu ușurință că această zonă este mai presus de rațiunea noastră. Potrivit înțelegerii noastre, spiritualitatea nu poate proveni din dorințe egoiste atât de abjecte și din utilizarea unui astfel de limbaj banal, deci cum putem găsi expresii atât de „vulgare”, încât nici măcar în viața noastră de zi cu zi nu le folosim aproape niciodată?
Fapt este că, odată ce cabaliștii au ales cuvintele din „limbajul ramurilor” pentru descrierea entităţilor spirituale, ei nu pot schimba un cuvânt cu altul după bunul plac. Ei trebuie să folosească cuvinte care indică cu exactitate acele rădăcini superioare și nu pot renunța nici măcar la un singur cuvânt doar pentru că pare vulgar sau impropriu. La fel cum două fire de păr nu pot crește dintr-o rădăcină, tot așa două ramuri nu pot proveni din aceeași rădăcină spirituală. Fiecare creatură are propria rădăcină superioară și nu poate fi înlocuită cu o alta.
Fiecare obiect din lumea noastră are o rădăcină superioară care poartă același nume. Nu pot exista două rădăcini diferite cu același nume, la fel cum două creaturi separate din lumea noastră nu pot purta același nume, întrucât sunt diferite cel puțin prin ceva, pentru că altfel ar fi una și aceeași. Fiecare obiect sau fenomen al naturii trebuie să aibă un nume specific și, odată ce a primit acest nume, nu poate fi denumit orin niciun alt nume.
Dacă ar fi să înlocuim cuvintele „murdare” cu altele, am rupe legătura strânsă dintre ramură și rădăcina superioară a acesteia. Nu am ști ce entitate spirituală să raportăm la ce cuvânt scris, întrucât nu există nicio altă știință în lume cu o corelație atât de perfectă între rădăcină și ramură. Cabaliștii sunt oameni care dobândesc aceste rădăcini; ei văd clar acele „șiruri” pe care noi nu le putem vedea, care leagă rădăcina de ramura de mai jos.
De la începutul creației până la sfârșitul ei există un proces continuu de rectificare și ridicare, conform unui plan care coboară din lumea superioară și ne dictează totul. Fiecare creatură merge pe drumul său în acel proces colectiv și niciun „eu” nu dispare în acest proces. Ar putea lua diferite forme, dar care întotdeauna o susțin.
Desigur, într-un sistem atât de complex nu poți înlocui un nume cu altul. Pentru a alege un „limbaj de cod” corect, acesta trebuie să fie aplicabil în orice condiții – adică, trebuie folosit întotdeauna cuvântul care indică rădăcina sa superioară, ca în cărțile autentice de Cabala. Oamenii care au scris acele cărți au dobândit rădăcinile și au fost în asemenea grade spirituale încât oferă definiții exacte. De aceea, limbajul lor descrie lumile superioare cu o precizie deplină. Învățăm din asta că acele cărți scrise de unii care-şi spun „cabaliști” nu au valoare ci doar induc în eroare și deviază cititorul de la înțelegere și avansare într-un mod corect.
Toți termenii pe care îi întâlnim în cărțile de Cabala, cum ar fi: sărut, cuplare, îmbrăcare / veşminte, prelungire, carne, circumcizie etc., toți vorbesc despre rădăcinile superioare și în niciun caz despre procesele lumești. Acestea sunt numite așa pur și simplu pentru că este imposibil să găsim un alt nume care să indice acea rădăcină superioară în limba noastră și nu pentru că procesele din rădăcinile superioare seamănă cumva cu cele ale acestei lumi. Nu trebuie să ne imaginăm corpuri sublime care se împerechează sau se sărută.
Din acest motiv, este foarte dificil pentru acela care nu știe cum să traducă cuvintele din limbajul spiritual, să citească cărțile de Cabala și asta se aplică și Torei (Pentateuhul). În legende și în Tora și mai ales în Cântarea Cântărilor (care pare să vorbească despre iubire așa cum o înțelegem noi) este foarte dificil să se facă distincţia între sensul obișnuit pe care îl atribuim cuvintelor și semnificaţia lor spirituală, întrucât există deja o legătură solidă între cuvinte și emoțiile noastre. (Apropo, este mai ușor pentru cei a căror limbă maternă nu este ebraica, întrucât nu fac conexiunea direct între cuvintele ebraice și emoțiile lor).
În timp, această conotație dispare la student și, treptat, conform muncii și efortului său de a simți concepte spirituale care stau în spatele limbajului ramurilor, creează o nouă conexiune. Un cititor obișnuit al Torei sau Gmara, pur și simplu nu se poate elibera de sensul familiar al cuvintelor pe care le cunoaște, şi care, de fapt, reprezintă lucruri care îi sunt complet necunoscute. Întreaga problemă este aceea că Tora este înțeleasă corect doar de o mână de oameni, deși Tora însăși spune: „Întreaga Tora este numele Creatorului”. Dar ce înseamnă asta?
Numim un obiect în funcție de atributele sale, după ce le-am dobândit și știm exact care este esența sa. Când un cabalist se ridică cu senzaţiile sale în lumea spirituală, începe să simtă revelarea Creatorului, acțiunile Lui, atributele Lui, Însuși Creatorul și numește ceea ce simte. Numai acela care-L poate simți pe Creator îl poate numi. Numele nu este rezultatul citirii unei cărți. Un cabalist îl numește pe Creator printr-un nume atunci când Îl simte, nu mai puțin decât simțim ceva în lumea noastră.
De aceea expresia: „Întreaga Tora este numele Creatorului” înseamnă că revelarea Torei este doar pentru aceia care îşi înalţă senzațiile spirituale și-L pot simți pe Creator.
Lumina pe care o primește cabalistul se numește Tora. Numai oamenii care dobândesc rădăcinile, adică cabaliștii, pot vedea cu ușurință ceea ce se află în spatele cuvintelor Torei. Așa sunt scrise și toate cărțile noastre sfinte, de aceea fiind numite sfinte. Ele sunt despre Dumnezeire, despre lumea Creatorului.
Un cabalist este numit după cel mai înalt grad pe care îl dobândeşte – cea mai înaltă revelaree a Creatorului pe care o dobândeşte îi definește numele. De exemplu: am învăţat că un Parţuf (entitate spirituală) poartă numele tipului de lumină din capul (Roş-ul) său. Dacă este lumina înțelepciunii, este un Parţuf al înțelepciunii (Hochma), dacă Roş-ul conține lumina îndurării, se numește Parţuf-ul Bina. Și în lumea noastră, numim o persoană după cea mai mare realizare a sa, de exemplu: profesor, doctor etc.
Este aproape imposibil să înțelegem cărțile de Cabala, întrucât acestea au fost scrise în termenii lumii noastre. Se spune despre primul om, care a fost creat de Creator, că a fost un hoț, despre soția lui Moise – „femeie ieftină”, despre Laban (care este într-adevăr lumina înțelepciunii, lumina superioară), că el a fost o „mincinos”. Pur și simplu nu înțelegem adevăratul sens spiritual din spatele cuvintelor ce ne sunt familiare. Fiecare limbă are propria rădăcină spirituală, la fel ca orice lucru din lumea noastră, dar există cu siguranță o diferență între o rădăcină spirituală și următoarea. La sfârșitul rectificării, aceste diferențe spirituale vor dispărea, dar până atunci există rădăcini superioare și rădăcini inferioare, mai importante și mai puțin importante.
Lumea este construită precum o piramidă spirituală și, până la sfârșitul rectificării, nu suntem cu toții egali în raport cu lumea spirituală și nu putem determina poziția unuia care se adâncește în rectificarea spirituală prin înfățișarea lui. Cel care este mai aproape de a pătrunde în lumea spirituală ar putea avea un caracter mai rău, dar este mai familiarizat cu atributele sale, cu slăbiciunea naturii sale. Cei care sunt mai departe de intrarea în lumea spirituală au atribute mai frumoase. Trebuie să ne amintim că vorbim doar despre oameni care lucrează la rectificarea lor spirituală. În ceea ce privește o persoană care nu studiază Cabala, nu există nimic de spus, pentru că încă nu poate simți nimic real, pentru că nu are o scară spirituală cu care să se compare. Prin urmare, există o diferență între spiritualitatea rădăcinilor superioare și ramurile din lumea noastră. Aşadar, orice limbă poate fi aleasă ca limbaj al ramurilor? De fapt, fiecare limbă îşi are propria rădăcină superioară, dar ebraica este singura limbă al cărei cod spiritual îl cunoaştem. Lumea a fost creată în literele ei și fiecare cuvânt exprimă esența obiectului.
De aceea Tora a fost „dată” în ebraică. În lumea superioară nu există litere, dar atributele spirituale au fost descrise pentru noi sub forma literelor ebraice.
ARI, marele cabalist din Zefad (localitate în Iudeea) a descris lumea spirituală prin zece Sfirot. El a transmis motivele pentru tot ce se întâmplă în lumea spirituală, printr-un ecran și lumina superioară, care permite oricărui începător să studieze Cabala. Înainte de ARI, toate cărțile erau scrise în limbajul legendelor sau Midraş, cum este Zohar-ul. Până atunci, cabaliștii și-au scris cărțile ca o poveste care spune despre ceea ce au văzut în lumea spirituală și nu ca o descriere științifică a ceea ce se întâmplă acolo, prin extinderea luminii de sus în jos, sau a celor cinci faze ale vasului și ecranul care îl îmbracă. Am putea spune cu certitudine că au existat cabaliști care au dobândit grade mai înalte decât ARI, dar el a fost primul care a primit permisiunea de Sus pentru a ne transmite întreaga Înțelepciune Cabala. Baal HaSulam, Rav Yehuda Aşlag, a interpretat toate locurile din scrierile ARI care trebuiau dezbrăcate de termenii de timp, spațiu și mișcare.
Atunci cum de a rafinat Baal HaSulam limbajul într-un asemenea grad încât acum nu mai este loc pentru materializarea spiritualității? El “doar” a explicat cele zece Sfirot și nimic mai mult. Primele nouă Sfirot descriu modul în care Creatorul se raportează la creatură, iar ultima Sfira este Malhut – creatura însăși. Nu există nimic în întreaga creație în afară de includerea în Creator a creaturii.
În exemplul următor vom încerca să înțelegem mai departe ce este „limbajul ramurilor”. De pildă, oamenii de știință au măsurat un anumit nivel de influență pe care lumea exterioară o are asupra unui anumit individ, prin instrumente pe care le-au conectat la organele sale senzoriale și la inima sa, care este vasul său de recepție pentru reacții. În acest fel au construit diagrame și grafice care exprimă dependența dintre reacțiile sale interioare și stimulul exterior. Ulterior, au conectat sursa semnalelor electrice la trupul său și le-au trimis în minte, întrucât provin din sursa reală. Individul nu a simțit nicio diferență, a luat semnalele de parcă ar fi provenit din sursa reală. Au dat nume tehnice experimentelor, trimiți cutare şi cutare semnal și primeşti cutare reacție. Așa se creează un dicționar științific. Așa funcționează și oamenii de știință cabaliști. Ei efectuează experimente cu efectul luminii Creatorului (singura sursă a tuturor emoțiilor noastre) asupra lor și apoi descriu reacțiile lor.
Cabalistul este atât cercetătorul, cât și obiectul cercetat în același timp. De aceea el își poate descrie senzaţiile în termenii unei științe exacte și nu numai printr-o exprimare emoțională, cum ar fi poezia sau muzica. De aceea, Cabala este numită „înțelepciunea adevărului” sau „Tora adevărului”.
Pentru un ins din lumea noastră, care nu a atins încă lumea spirituală, există un vas spiritual în inima sa numit „punct negru”. Acela este un punct spiritual care nu se află fizic în inimă, ci doar simțit prin ea. Dacă el studiază Cabala cu învăţătorii potriviți, încetul cu încetul, începe să dezvolte acel punct într-un vas complet, un Parţuf spiritual. Este ca și cum ar extinde acel punct, îl amplifică și creează un spațiu în el, în care apoi va primi lumina spirituală – senzația Creatorului. Senzația Creatorului este numită „lumină”, iar Parţuf-ul spiritual este „vasul” care o poate primi. Mărimea Parţuf-ului determină gradul spiritual al cabalistului. Un nume în Cabala (cum ar fi Moise) este folosit pentru a indica gradul pe care l-a dobândit Moise Cabalistul. Oricine dobândeşte acest grad va fi, de asemenea, numit cu acest nume. Cabala nu se ocupă în nici un fel de o descriere a corpului fizic. Numai măsura revelării Creatorului determină statura gradului spiritual al unui cabalist. Când un cabalist citește într-o carte de Cabala, el știe ce trebuie să facă pentru a se ridica spiritual. Actele pe care le îndeplinește în corpul său spiritual sunt numite „Miţvot”. Sunt acțiuni spirituale – „dorințe ale Creatorului” pe care trebuie să le îndeplinim pentru a dobândi lumina și a-l simți pe Creator.
De aceea, cărțile lui Baal HaSulam pot fi studiate fără nici un pericol de materializare a conceptelor spirituale, fără a imagina obiecte fizice care operează unul asupra altuia. Nu influenţăm lumea spirituală prin îndeplinirea mecanică a Miţvot. Nu există nicio legătură între actele noastre fizice și lumea spirituală. Severitatea interzicerii idolatriei se referă la materializarea spiritualității și nu la închinarea în fața unei bucăți de lemn sau a unei sculpturi. Astfel de lucruri nu sunt nici măcar un subiect de discuție. Idolatria este materializarea termenilor spirituali, ca și cum puterile spirituale s-ar îmbracă în trupul nostru sau într-o bucată de carne. Din cauza acestui pericol a existat interzicerea studiului Cabalei. Baal HaSulam a transmis înțelepciunea în cărțile sale în așa fel încât oricine să o poată studia fără a exista riscul materializării conceptelor spirituale. Înainte de epoca sa, ei nu erau încă pregătiţi să o accepte, iar Cabala era ascunsă. De fapt, scopul dezvoltării omenirii este de a o aduce la nivelul de a simţi și a accepta că există lucruri pe care nu le putem simți, dar există; că sunt nevăzute, dar minunate, că poate fi existență dincolo de timp și spațiu.
Asta va pregăti omenirea pentru gândul că așa ceva precum spiritualitatea, care nu poate fi simţită şi nici descrisă, poate totuşi să esiste. Experiența noastră colectivă este atât de mare până acum, încât suntem mai dispuși să acceptăm că orice este posibil mai mult ca niciodată până acum.
(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)