LITERA ŢADIK

inapoi la UN ESEU DESPRE LITERE – link

67) Intră litera Ţade (צ) și spune: „O, Stăpâne al lumii, ți-ar plăcea să creezi cu mine lumea, în măsura în care eu sunt semnul celor drepți (Ţadikim) și al Tău care ești numit Ţadik (Drept) așa cum este scris: „Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea” (Psalmi 11:7), aşadar, este potrivit să creezi lumea cu mine.

Domnul a răspuns: O Ţade, tu ești Ţade și tu însemni Ţadik (צ) (cel drept), dar nu trebuie să fii expus pentru a nu ieși atât de mult la suprafaţă.

Dacă creația lumii ar începe cu tine, ai fi dezvăluit și ai da lumii motive de ofensare.

68) Aceasta va explica de ce Ţade trebuie ascuns; căci, la început, Ţade (צ) avea imaginea literei îndoite Nun (נ). Apoi a apărut Yud (י) al Sfântului Nume, care depășește litera Nun (נ), desemnând Brit (Sfântul Legământ), adică Yesod (Fundația), indicând totodată și Sfira Yesod, principiul masculin. Astfel, atunci când Yud (י) și Nun (נ) s-au unit, au luat forma lui Ţade (צ), ceea ce înseamnă că reprezentau atunci împreună principiul masculin, precum și principiul feminin.

69) Acesta este misterul creației primului om. Când Dumnezeu a creat primul om, care este replica Sfira Tiferet, Dumnezeu a adus de fapt în existență două entităţi spirituale (Parţufim); cu alte cuvinte, „Parţuf-ul Tiferet, principiul masculin şi Parţuf-ul Malhut, principiul feminin. La început, au fost combinate „spate la spate”. Această condiție este ilustrată de Nun (נ) și Yud (י) în Ţade (צ), care sunt întoarse “spate la spate” și nu “față în față”.

Din acest motiv, fața lui Yud (י) este întoarsă astfel cu spatele către Nun. Nun (נ) și Yud (י) nu stau astfel față în față. Poziția spate la spate a lui Nun (נ) și Yud (י) privesc ambele în sus, în timp ce Nun (נ) privește în jos, formând astfel litera Ţade (צ).

70) Cel Sfânt a spus mai departe către Ţadik (צ): Te voi îndepărta la momentul potrivit din locul tău, adică voi rupe unitatea de spate în spate și te voi întoarce pe tine (Malhut) pentru a fi față în față în unitatea ta cu Tiferet.

Pentru a realiza acest lucru, va trebui, însă, să urcați într-o lume superioară pentru a obține acest statut de unitate față în față, iar acest lucru va fi realizat mai târziu; adică nu la începutul creației lumii, când va trebui să apară în imaginea de spate în spate, care indică faptul că lumina lui Malhut este ascunsă. Drept urmare, lumea nu poate fi creată cu tine. Atunci litera Ţadik (צ) a dispărut.

71) Acest fapt va explica de ce litera Ţadik (צ) credea că ea va fi acceptabilă pentru Dumnezeu pentru a fi folosită în crearea lumii.

După ce Ţadik (צ) a văzut că Tav (ת) și Şin (ש) au fost respinse din cauza următoarelor: Tav (ת) datorită judecăților rigide care rămân în ea și Şin (ש) pentru motivul că Sitra Achra o are în mánă foarte bine, litera Ţadik (צ) s-a aventurat să se apropie de Dumnezeu și să sugereze că ea ar putea fi un instrument potrivit pentru Dumnezeu pe care să-l folosească în crearea lumii, și că atunci, prin litera Ţadik (צ), lumea va fi adusă la rectificarea finală.

Asta întrucât litera Ţadik (צ) are, totodată, marele merit de a fi Hatem (semnătura lui Dumnezeu), la fel ca şi Tav (ת) și Şin (ש), în plus, Ţadik (צ) având mai multe merite decât Tav (ת) și Şin (ש), în măsura în care Klipot nu au acces la Ţadik (צ).

Acest lucru este exprimat în cuvintele pe care litera Ţadik, le-a adresat către Dumnezeu: Ţadikim (Drepții) sunt imprimaţi cu numele meu, care este sigiliul sfântului legământ, Brit, care se realizează prin dubla operaţiune în cermonia circumciziei: și anume tăierea prepuțului și sfâșierea celei de-a doua piei.

Litera Ţadik (צ) a subliniat, totodată, că însuși Dumnezeu este numit Ţadik, ceea ce înseamnă, după cum a spus litera Ţadik, „că în mine este imprimat Numele Tău cel Sfânt”.

Cu alte cuvinte, Sfântul, adică Sfira Bina (Inteligența) are în interiorul său cele două Sfirot Ţadik și Ţedek (Yesod și Malhut).

72) Pentru a fi mai exacţi, cele trei Sfirot superioare – Keter, Hochma și Bina – s-au modificat și prin aceasta au preluat imaginea celor două entităţi Aba și Ima, care sunt socotiţi a fi Tată și Mamă. Astfel, s-a ajuns ca Sfirot Ţadik și Ţedek, adică Yesod și Malhut ale Parţuf-ului Bina să fie la egalitate cu Parţuf-ul Tiferet, care are şi el în felul acesta perechea de Sfirot Ţadik și Ţedek  (Yesod și Malhut).

Pentru ca Bina să poată da lumină către Sfirot și lumile de sub ea (Briya, Yeţira, Asiya), precum și omului de pe pământ, Roş-ul ei, adică primele trei Sfirot, a trebuit să treacă printr-o transformare, după care cele trei Sfirot și-au asumat funcția de Aba ve Ima (Tată și Mamă) în raport cu cei doi Parţufim Tiferet și Malhut socotiţi a fi copiii lui Bina.

Zohar-ul descrie această stare îmbunătățită a lui Aba ve Ima ca fiind uniţo prin cele două Sfirot Ţadik și Ţedek, care sunt ultimele două Sfirot din fiecare Parţuf. Cu toate acestea, ele sunt exprimate diferit, întrucât Aba ve Ima sunt deasupra celorlalte Sfirot și lumi.

De aceea Sfira Ţadik, Yesod (Fundația) din Aba este schimbată în cuvântul Şvil (Cale) și Sfira din Ima, care este Malhut (Ţedek) este definită prin cuvântul „Nativ” care înseamnă și o Cale Mistică. Prin urmare, Zohar-ul subliniază că aceste două căi, datorită sălăşluirii lor într-un tărâm atât de înalt, nicio forță străină nu le poate perturba unirea. Astfel ele sunt întotdeauna unite și pot, datorită acestei unități, să dea lumină în mod constant către Sfirot care se află sub ele.

Zohar-uldescrie această uniune Aba ve Ima, adică Roş-ul lui Sfira Bina (Inteligența) ca nişte coroane, care, cu dragoste, se îmbrățișează reciproc și sunt astfel unite printr-o uniune permanentă care nu conteneşte.

Acest lucru este exprimat în versetul: „Întrucât Domnul este drept, iubeşte dreptatea” (Psalmi 11:7)

73) Cuvântul Ţadik poartă numele lui Sfira Yesod (Fundația) de Aba, în timp ce Ţidkot (actele de neprihănire), se referă la Sfira Yesod (Fundația) de Ima (Mamă) ambele ţinând de Sfirot de sub ea. Sfira Malhut de Ima, constituie de fapt Sfirot Neţah (Triumful) și Hod (Gloria), care sunt numite Ţidkot ale lui Dumnezeu sau faptele de dreptate pe care le face Dumnezeu.

Așa cum s-a explicat mai sus, Sfira Ţadik din Bina este de fapt Sfira Yesod, care se află deasupra Sfirot Neţah și Hod; și se menționează în Psalmi că Ţadik iubește Ţidkot (actele de neprihănire) care simbolizează Sfirot Neţah și Hod, a căror unire este deci perpetuă și veșnică.

74) Asta explică de ce litera Ţadik (צ) și-a legat spatele și s-a aventurat să-i arate lui Dumnezeu cât de eligibilă este ea pentru a fi instrumentul pentru crearea lumii; întrucât, datorită potrivirii și suficienţei măsurii ei de lumină, ea ar putea furniza lumii abundenţa necesară pentru rectificarea și perfecțiunea sa finală.

La rândul său, Creatorul i-a făcut cunoscut următoarele: Ţade, tu ești Ţade (צ) și ești Ţadik (צ).

Litera Ţade (צ) reprezintă Sfira Yesod (Fundația) din Tiferet, adică Parţuf-ul Zeir Anpin”, care înseamnă „Fața Mică”, desemnând „dimensiunea mică a luminii”. În orice caz, literele inițiale ale „feței mici” sunt ZA.

Când Yesod a lui ZA formează o unitate perfectă cu Malhut, atunci El este numit Ţadik (צ), întrucât cele nouă Sfirot ale lui ZA sunt de la Yud (י) până la Ţadik (צ), adică Yesod, care este principiul masculin.

Kuf (ק), pe de altă parte, constituie începutul lui Malhut, principiul feminin, așa cum s-a menționat anterior, care, atunci când este unit cu Yesod, duce la unirea lui Kuf (ק) cu Ţadik (צ). Drept rezultat, Yesod este atunci numit Ţadik (צ).

75) Acum este clar că Creatorul, când a răspuns lui Ţade, a vrut să spună următoarele: „Tu ești Ţadik numai în locul tău, adică în Sfira Yesod (Fundația) a lui ZA, adică „Tiferet„. Ești, totodată, distinsă și ca Ţade în locul Meu, adică în Bina. Ești împrimată în Mine în funcția unității care nu încetează niciodată, așa cum ai subliniat anterior.” În plus, Dumnezeu i-a spus că este numită și Ţadik, deoarece principiul feminin, al cărui simbol este Kuf (ק), este ataşat literei Ţadik (צ). Strânsa apropiere dintre Ţadik (צ) și Kuf (ק) poate fi văzută cu ușurință în consecutivitatea literelor ebraice din alfabet. Cu toate acestea, Ţadik a fost informată de Dumnezeu că lumea nu poate fi creată cu ea.  

76) Următoarele vor fi de folos pentru a clarifica de ce Ţadik a fost respinsă.

Dumnezeu i-a spus Ţadik (צ): „Trebuie să fii ascunsă. Nu trebuie să fii expusă atât de mult”. Asta întrucât litera Nun (נ) formează o parte a literei Ţadik (צ).

Pentru a fi mai exact Ţade, Yesod a lui ZATiferet, cuprinde principiul feminin, care este Kuf (ק) și, drept rezultat, este numită cu numele Ţadik (צ); totodată Creatorul i-a atras atenția literei Ţadik (צ), următoarele:

„Ești Ţadik (צ). Includerea principiului feminin în imaginea lui Ţadik (צ) este arătată de litera Nun (נ).

Nun (נ) simbolizează Sfira Gvura a lui ZA întrucât literele Yud (י), Kaf (כ) și Lamed (ל) constituie primele trei Sfirot – adică Keter, Hochma și Bina – ale lui ZA, care se mai numește și Parţuf-ul Tiferet,. Literele Mem (מ) și Nun (נ) rămân în cele două Sfirot Hesed (Mila) și Gvura (Judecata).

În raport cu Nun (נ) care își are originea în tărâmul suprem al lui Bina, regele Solomon s-a exprimat astfel:

„Eu sunt Bina; în care Eu sunt inerenta hotărâre, judecata (Gvura)” (Proverbe 8:1-15)

77) Sunt zece Sfirot. Ele sunt cunoscute sub numele de Keter, Hochma și Bina (Roş-ul Parţuf-ului); Hesed, Gvura și Tiferet (mijlocul Parţuf-ului); Neţah, Hod, Yesod și Malhut (terminaţia Parţuf-ului).

Cele zece Sfirot sunt împărțite pe trei coloane: „cea din dreapta”, “cea din stânga” și “coloana din mijloc”.

Un Parţuf este format din zece Sfirot și este alcătuit din trei triade sub forma de cap (Roş), corp (Guf) și picioare (Raglaim), astfel:

Keter

Hochma

Bina

Hesed

Gvura

Tiferet

Neţah

Hod

Yesod

Malhut

Prin urmare, atunci când Sfirot Hesed, Gvura și Tiferet capătă maturitate, se dezvoltă și se înalță la Roş-ul Parţuf-ului, ceea ce înseamnă că Gvura, adică Nun (נ) își asumă numele și excelența lui (Sfira) Bina. Hesed devine Hochma iar Tiferet se transformă într-un intermediar între Sfirot Hochma și Bina și invers. Sfira Tiferet datorită faptului că a fost ridicată în Roş-ul Parţuf-ului preia atunci denumirea de Da’at (Cunoașterea).

78) Cu alte cuvinte, când partea de mijloc a celor zece Sfirot, adică corpul lor,sau Parţuf-ul, cade din starea de maturitate în cea de imaturitate, Nun (נ), drept urmare, intră în locul ei original, care este corpul Sfirot și este poartă din nou numele de Gvura.

Când ZA revine la starea imaturitate, el este coborât înapoi în locul său original, adică sub Roş-ul Parţuf-ului.

Iarăşi, când ZA cade din starea sa de maturitate, exact atunci „Hochma” (Aba) este obligată să trimită Ima (Bina) în afara Roş-ului Parţuf-ului în Guf-ul acestuia. Această expulzare a lui Bina este în beneficiul copiilor ei Tiferet și Malhut. Totodată, Bina capătă atunci ceva din înfăţişarea lui Gvura, care este Nun (נ).

De aceea în litera Nun (נ) este indicată o cădere, întrucât Nun (נ)  este capabilă să cadă din Roş-ul Parţuf-ului(adică din Bina) în starea de imaturitate a lui (Sfira) Gvura, adică în Guf-ul Parţuf-ului.

79) Din această cauză, Dumnezeu i-a spus literei Ţade (צ), a căreia Nun (נ)” constituie o componentă, anume că este inoportun și nerecomandabil ca ea să fie revelată atât de mult, pentru ca nu cumva să dea lumii motiv de jignire.

Motivul pentru care este nevoie de o ascundere din partea lui Ţade este acela că litera Ţadik (צ) este o combinație a celor două litere – Nun (נ) și Yud (י). Yud (י) este prima literă a Sfântului Nume. Yud (י) trimite, totodată, la sfântul legământ.

Cu alte cuvinte, atunci când Yud (י) este altoit cu Nun (נ), aceste două litere ebraice devin o unitate care apare sub forma lui Ţadik (צ).

80) Malhut, principiul feminin în luminile sacre, inclus în litera Ţadik (צ), este indicată prin litera Nun (נ), care este combinată în Ţadik (צ). Nun (נ), atunci când este dezvoltată, devine Gvura în relaţie cu Bina și, ca atare, indică Bina. Când, însă, Gvura cade din starea sa primară  datorită expulzării lui Bina din Roş-ul Sfirot în Guf-ul acestora, Gvura se instalează în locul ei original, adică în coloana din stânga lui ZA, care este Parţuf-ul Tiferet în starea sa imatură.

81) Cu toate acestea, Yud (י), care este atașată lui Nun (נ), este Sfira Yesod (Fundația) a lui ZA. Sfira Yesod constituie agentul de transmitere între Tiferet și Malhut. Prin Yesod, Tiferet transmite lumina către Malhut. Tocmai această Sfira este simbolică pentru Brit Kodeş, legământul sfânt pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam, părintele nostru.

82) În cuprinsul literei Ţadik (צ), Nun (נ) și Yud (י) ale literei Ţadik (צ) sunt situate spate în spate, ceea ce înseamnă că Achoraim (părțile posterioare) ale lui Tiferet și Malhut sunt amestecate. Această poziție a literei Ţadik (צ) arată că nicio forță străină nu poate intra între părțile posterioare ale lui Malhut și Yesod (Tiferet), motivul fiind acela că aceste părți sunt unite și astfel ascunse. Cu toate acestea, părțile lor anterioare, adică părțile superioare ale Roş-ului lor, sunt expuse către exterior, întrucât că nu există frică de Klipot, de vreme ce răul nu poate rezista imensității luminii care este emisă de înfăţişarea lor.

83) Pentru a rezuma, trebuie spus că Nun (נ) și Yud (י), componente ale literei Ţadik (צ), sunt definite după cum urmează: Atunci când Nun (נ)  se ridică la Bina, este numită înalta forţă a lui Gvura, care este în relaţie cu Bina, în timp ce Yud (י) este numită atunci Da’at (Cunoașterea) care le unește pe Aba şi Ima.

Atunci când Ţadik rămâne în Guf-ul Parţuf-ului, este numită Gvura a lui ZA sau Tiferet, iar Yud (י) se numește Tiferet. Atunci când Nun (נ)  coboară în părțile posterioare ale Parţuf-ului, Nun (נ) este numită Malhut, iar Yud (י) este cunoscută sub numele de Yesod. Întrucât Yesod este o ramificaţie a lui Tiferet, se consideră ca şi când Yesod și Tiferet ar fi o singură Sfira.

Atunci când litera Ţadik (צ) rămâne în mijlocul sau la terminaţia Parţuf-ului, fața lui Yud (י) nu își aruncă lumina nici în fața şi nici în spatele lui Nun (נ), strălucind în schimb în direcția opusă. Faţa lui Nun (נ) stă, de asemenea, cu spatele la spatele lui Yud (י), astfel:

Faţă (נ) Spate – Faţă (י) Spate

Asta demonstrează că părțile din spate ale lui Tiferet și Malhut pe care le simbolizează litera Ţadik (צ) sunt în pericol de a fi confiscate de Sitra Achra (Klipot).

Aşadar, părțile posterioare ale lui ZA și ale omologului său feminine, Malhut, trebuie acoperite.

Această poziție de spate în spate în Ţadik (צ) este cu scopul prezervăriii părților posterioare ale Parţuf-ul ZA și Malhut, astfel încât forțele străine să nu găsească accesul pentru a intra între părțile posterioare ale Sfirot și să atragă lumina către ele însele.

84) Din cauza acestui pericol iminent, în care ar putea fi implicate părțile posterioare ale lui Kduşa, Creatorul s-a adresat literei Ţadik (צ) astfel:

„Nu trebuie să fii expusă atât de mult, s-ar putea să nu ieși atât de mult în evidenţă, pentru ca nu cumva să dai lumii motiv de jignire.

Cu alte cuvinte, întrucât există o lipsă de lumină în părțile posterioare, suferi de o slăbiciune în ele. Aşadar, trebuie să fii ascunsă pentru a împiedica Klipot să pătrundă în aceste părți.

Această stare de imaturitate te face nepotrivită pentru a fi folosită la crearea lumii. Asta întrucât Klipot îţi pot invada spaţiul și pot atrage lumină de la tine.

85) Prin intermediul stării de imaturitate a lui Yesod și Malhut, pentru care litera Ţadik (צ) constituie un simbol, sufletul lui Adam haRişon” (primul Adam) și alEvei, perechea lui Adam, principiul său feminin , au fost create, de asemenea, spate în spate. Cu alte cuvinte, sufletele lui Adam și Eva au fost o creație duală formată din două entităţi spirituale sau Parţufim.

Zohar-ul revelează faptul că, datorită stării de imaturitate a celor două Sfirot – Yesod și Malhut, Dumnezeu creat, prin intermediul lor, sufletele lui Adam și Eva, într-o formă similară cu cea a celor doi Sfirot Yesod și Malhut, adică “spate la spate”.

Cu toate acestea, Creatorul i-a promis literei Ţadik (צ) că, în viitor, le va separa pe ZA și Malhut și le va face să se maturizeze prin a le stabili astfel încât să stea față în față.

86) Această rectificare la starea de „față în față” poate avea loc numai la un nivel superior; adică Ţadik (צ) va trebui mai întâi să se ridice la acel nivel, Sfira Bina (Inteligența).

Punctul central al ideii transmise în cuvintele cu care Creatorul a considerat potrivit să o respingă pe Ţadik constă în următoarele: „ S-ar putea spune că, de vreme ce tu (Litera Ţadik צ) ești destinată să ajungi la starea de maturitate, ceea ce înseamnă perfecțiune, ar fi potrivit și oportun ca lumea să fie create cu tine, datorită stării tale viitoare, în care vei atinge starea îmbunătăţită de maturitate, atunci când Tiferet și Malhut vor sta față în față, aşa cum te-am asigurat că, în viitor, vei fi separată și vei fi adusă la rectificarea supremă a înfăţişării față în față.

Cu toate acestea, nici măcar acest motiv pe care tocmai l-ai prezentat nu este unul adecvat pentru a-ţi valida pledoaria, întrucât în momentul în care te aduc pe tine, litera Ţadik (צ),  adică Yesod, față în față cu principiul feminin Malhut, chiar și atunci, acest procedeu de întoarcere față în față nu se va produce în limitele tale din partea de jos ci, mai degrabă, va avea loc datorită înălțării tale la locul meu, adică la Aba ve Ima supreme care sălăşluiesc în Roş-ul lui Bina.

Aşadar, întrucât starea înaltă a maturității tale, în care vei apărea față în față, nu va fi rectificată în partea de jos a ta, la terminaţîa Parţuf-ului. Evident, chiar și atunci, în locul tău, Klipot vor avea puterea de a face ravagii în gradele tale inferioare.

Rezultă atunci că nu eşti instrumentul potrivit pentru a aduce lumea la perfecțiune și, prin urmare, nu pot crea lumea cu tine.

87) Iată ce s-a transmis în cuvinte:

„Am ceva mai mult de lămurit cu privire la următoarele: la timpul potrivit te voi separa, astfel încât în loc să fii spate la spate să te întorci la starea de față în față. Cu toate acestea, chiar dacă, în curând, îţi voi schimba starea de spate la spate și astfel te vei uni cu ZA prin faptul că vei fi față în față, acest lucru nu se va întâmpla în locul tău.

Va trebui să te ridici într-un alt loc, adică deasupra celor șapte Sfirot inferioare, unde este locul lui Aba ve Ima. În acel moment, tu, Tiferet și Malhut vă veţi ridica și veţi îmbrăca pe Aba ve Ima (în Roş-ul lui Bina). Este locul în care forțele străine nu pot ajunge; în locul tău, însă, starea de dorit de care te vei bucura atunci când vei fi rectificată în unitate față în față care apare urmare a stării de maturitate nu se va produce decât în ​​momentul rectificării finale, când, în cele din urmă, toate lumile se vor fi perfecționat.

Aşadar, urmare a tuturor acestor lucruri, cum aş putea crea lumea cu tine, întrucât există şi posibilitatea ca Klipot să aibă acces la tine și să-şi tragă abundenţa de la tine, ceea ce nu li se cuvine, toate acestea putându-se petrece înainte ca lumea să fie în cele din urmă rectificată?”

inapoi la UN ESEU DESPRE LITERE – link

error: Content is protected !!