LITERELE MEM ŞI LAMED

inapoi la UN ESEU DESPRE LITERE – link

148) Mem (מ) a venit și a spus: „O, Stăpâne al lumii, ți-ar plăcea să creezi cu mine lumea,  în măsura în care cu mine începe cuvântul Meleh (מלך – Rege), care este titlul Tău.”

Domnul a răspuns: Este aşa, cu siguranţă, dar nu te pot utiliza la crearea lumii, pentru că lumea are nevoie de un rege. Întoarce-te, așadar, la locul tău, tu împreună cu Lamed (ל) și Kaf (ך), întrucât nu este frumos ca lumea să existe fără un Meleh (Rege).

149) Litera Mem (מ) simbolizează Sfira Hesed (Mila) a lui ZA, care îşi primește lumina de la sursa superioară Hesed a lui Sfira Bina (Inteligența) care este opusă luminii Sfira Hesed care străbate întregul Guf al lui Sfira ZA.

Regele David revelează acest lucru, astfel: „Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui”.(Psalmi 42:8) ceea ce înseamnă că lumina Hesed este unită cu fiecare Sfira din Guf-ul lui ZA.

150) Pentru a amplifica, atunci când ZA ajunge la maturitate și primește Mochin, lumina Roş-ului Sfirot, exact atunci HGT: Sfirot Hesed, Gvura și Tiferet din ZA, avansează la gradul de maturitate – HBD, adică Roş-ul Sfirot: Hochma, Bina și Da’at. În consecință, Sfira Hesed a lui ZA s-a ridicat la Sfira Hochma.

Atunci lumina Hochma (Înțelepciunea), care se numește „Viață”, este revelată și extinsă de la faţa Regelui, adică Zeir Anpin, care este considerat „Rege”.

Tocmai din acest motiv i-a sugerat litera Mem (מ) Creatorului să o folosească la crearea lumii, întrucât cu ajutorul literei Mem (מ), ZA se numește Meleh (Rege), moment în care lumina chipului Regelui devine revelată lumii. Numai atunci forțele străine nu se pot apropia de Sfirot și, în consecință, rectificarea finală a lumii poate fi asigurată.

151) Cu toate acestea, răspunsul pe care l-a primit Litera Mem (מ) a fost că lumea nu va fi creată cu ea, pentru că lumea are nevoie de un Rege. Dumnezeu i-a spus lui Mem (מ) că această lumină, care ar fi eficientă în desăvârșirea perfecţiunii lumii, nu poate fi dezvăluită, întrucât lumea trebuie să aibă această lumină mare a lui Hochma (Înțelepciunea) înglobată în cele trei litere Mem (מ), Lamed (ל) și Kaf (ך) ale cuvântului Meleh (Rege), ceea ce explică de ce Dumnezeu i-a spus lui Mem (מ): Întoarce-ţi-vă la locul vostru – Tu, Lamed (ל) și Kaf (ך). Aşadar, întoarce-te la locul tău și unește-te cu Literele Lamed (ל) și Kaf (ך) pentru că, abia atunci, când există unitate între tine și literele Lamed (ל) și Kaf (ך), va fi posibil ca marea lumină Hochma (Înțelepciunea) să fie revelată în lume, tocmai pentru că lumea nu poate ajunge să existe fără un rege; adică: lumea nu poate exista şi  nu-și poate susține existența decât dacă lumina se îmbracă în ordinea celor trei litere Mem (מ), Lamed (ל) și Kaf (ך) ale cuvântului Meleh(Rege). Esența a ceea ce a fost tratat mai sus o constituie faptul că litera Mem (מ) a cuvântului Meleh (Rege) simbolizează marea Milă, așa cum a fost exprimată de regele David: Lumina Milei este unită cu fiecare Sfira din Guf-ul lui ZA.

152) Cu alte cuvinte, litera Mem (מ) care este deschisă în partea de jos, indică prin acest fapt că ea emite o cantitate abundentă de lumină.

Pe de altă parte, litera Lamed (ל) a cuvântului Meleh simboliza „Un turn care zboară prin aer”, ceea ce înseamnă că Lamed (ל) este un simbol al lui Sfira Bina care, atunci când intră în Keter, Sfira Coroană a lumii Aţilut, Roş-ul lui Arih Anpin se transformă în lumina Hochma și transmite această lumină către ZA.

Litera Kaf (ך) a cuvântului Meleh o reprezintă pe Malhut, ultima Sfira din cele zece Sfirot ale unui Parţuf. Este Nukva principiul feminin al lui ZA, întrucât nu poate exista un rege – Meleh – fără o regină – Malhut.

Mai mult, maturitatea acestor Mochin, adică lumina supremă Hochma (Înțelepciunea) este revelată numai prin Malhut. Ea este principalul factor în conducerea acestor lumini.

Într-un astfel de moment, Malhut se distinge ca iluminator al lui ZA în trei locuri diferite. În primul rând, Malhut devine, așa cum a fost, un tron pentru ZA, așa cum este evidenţiat în cuvintele rugăciunii: „Regele stă pe un tron înalt şi ridicat”.

În al doilea rând, Malhut se servește de ZA ca de un ecran, în spatele căruia să se ascundă.

Cuvântul ebraic Kisey (scaun) este derivate din cuvântul ebraic Kisoy (acoperire și ascundere). De aceea litera Kaf (ך) este prezentată ca fiind îndoită, pentru a indica ascunderea.

153) Malhut se servește de ZA ca de o îmbrăcăminte, întrucât aceste mari Mochin, lumini ale Înțelepciunii, sunt revelate numai lui Israel.

Drept urmare, Malhut se servește de ZA ca de un instrument, care poartă denumirea de “Veşmintele Întunericului”.

Ceea ce se înțelege prin asta este faptul că atunci când Malhut din ZA este revelată, ZA însuși se dezbracă de acest veșmânt de întuneric și îl aruncă asupra națiunilor lumii care îmbrățișează idolatria și se angajează în închinarea la constelațiilor cerești, la stele, ș.a.m.d. „Și lumina chipului Său este apoi răspândită și dezvăluită asupra lui Israel”, eveniment însemnat despre care  Înțelepții Talmudului au spus următoarele:

„În viitor, Creatorul, Binecuvântat fie El, va aranja un dans sub forma unui cerc, adică un dans circular, în care clipă toţi Ţadikim şi fiecare în parte va arăta cu degetul că aici este Dumnezeul nostru ş.a.m.d. (Sfârșitul Tractatului Ta’anit).

Punerea în aplicare a acestei dezbrăcări de haina întunericului este simbolizată prin prelungirea literei Kaf (ך), adică prin litera Kaf terminală.

154) Cel de-al treilea şi ultimul grad de iluminare al lui ZA cauzat de Malhut este acela că Malhut devine ea însăși coroana de pe capul lui ZA (Tiferet), care cuprinde în sine toate cele șase Sfirot de la Hesed (Mila) până la Sfira Yesod (Fundația).

Toate acestea sunt exprimate prin cuvintele: „Ieşiţi, fetele Sionului, şi priviţi pe împăratul Solomon, cu cununa cu care l-a încununat mama sa în ziua cununiei lui, în ziua veseliei inimii lui.” (Cântarea Cântărilor 3:11)

Din acest motiv, forma literei Kaf (כ) simbolizează Coroana (Keter).

inapoi la UN ESEU DESPRE LITERE – link

error: Content is protected !!