Înapoi la pagina CELE ZECE SFIROT (link)
Malhut este Sfira finală. Este recipientul suprem al tuturor calităților care au fost exprimate până acum.
Malhut înseamnă domnie sau împărăţie.
S-ar putea crede că Sfira finală ar trebui să fie legată nu de domnie, ci de subordonare.
Dar Sfirot continuă într-o serie descendentă infinită. Malhut a unei serii funcționează drept Keter pentru următoarele. Malhut primește toată energia exprimată mai sus. Atunci este puterea regală a nivelurilor de sub ea.
Împărăţia lui D-zeu se răspândește în toată lumea. Toate calitățile Sale sunt întrezărite prin lentilele lui Malhut. Recunoașterea prezenței Lui poate fi exprimată prin respect, umilință și credință. Acestea sunt câteva dintre caracteristicile asociate lui Malhut.
Malhut este un primitor fără lumină proprie. La fel ca luna, Malhut atrage la un loc lumina care strălucește asupra ei și o reflectă mai departe.
Și o persoană este un primitor; la fel ca Malhut, avem capacitatea de a străluci lumina lui D-zeu asupra comunității și familiei noastre.
Ne conectăm la Malhut atunci când inspirăm un sentiment realist al poziției noastre în fața lui D-zeu. În cele din urmă, nu ne putem baza decât pe ceea ce dă D-zeu în mod constant. Ne putem baza doar pe compasiunea Lui.
Regele David și-a exprimat această realizare prin cuvintele: „Sunt părăsit și nenorocit!” (Psalmi, 25:16). Numai cu D-zeu avem siguranță și bogăție. Chiar și un rege nu are nici o siguranță și nici o comunitate în afara ajutorului pe care îl oferă prezența lui D-zeu.
Acest lucru este valabil în timpul vieții unei persoane; cu atât mai mult în momentul morții sale. Atunci nimic din ceea ce înseamnă confortul său pământesc nu-l va însoți. El va lăsa în urmă toate realizările și creațiile sale lumești.
Uneori, o persoană constată că trebuie să rătăcească dintr-un loc în altul cu un minim de îmbrăcăminte și bunuri. Procedând astfel, el poate emula Malhut. Prezența lui D-zeu – Malhut – a plecat, ca să spunem așa, în exil. Când rătăcirea noastră prin această lume este de dragul cerului, oferim un vehicul pentru prezența lui D-zeu. Oriunde mergem, ne putem angaja în fapte bune, atrăgând sfinţenia în prezența noastră și în cele despre noi înșine. În secolele trecute, marii învățători s-ar fi supus exilului voluntar, aducând inspirație și simțire evlavioasă oriunde călătoreau.
Trebuie să căutăm comunități spirituale de susținere unde să putem învăța Tora și să-L slujim pe D-zeu. Această mișcare este de dragul prezenței lui D-zeu. În acest fel, ne conectăm la Malhut.
O altă modalitate de a ne conecta la Malhut este să cultivăm frica de D-zeu. Aceasta nu înseamnă teama de pedeapsă, moarte sau iad. Astfel de frici sunt exterioare. Frica de D-zeu este o recunoaștere a naturii lui D-zeu.
Aceste frici lumești – de violență, foc și așa mai departe – sunt reflexe palide ale conștientizării puterii lui D-zeu. Această violență mondială ne poate ataca fără milă, în timp ce D-zeu este îndelung răbdător. Cu toate acestea, o persoană care recunoaște că puterea lui D-zeu este infinit mai mare decât lucrurile acestei lumi se va teme să acționeze greșit. Știe că stă în fața lui D-zeu Care îl privește în orice moment, chiar și în camerele sale cele mai personale.
Sufletele noastre sunt înrădăcinate în Sfirot. Iar cele zece Sfirot cuprind, ca să spunem așa, palatul lui D-zeu. Când acționăm greșit, poluăm acel palat. Reticența de a face acest lucru este, de asemenea, considerată „frică de D-zeu”.
O „frică de D-zeu” sănătoasă este o recunoaștere a măreției lui D-zeu și a capacității noastre de a ne atașa de această măreție (Tomer Devorah).
Sufletul națiunii evreiești
Malhut reprezintă prezența lui D-zeu în lume.
Mai precis, Malhut reprezintă prezența lui D-zeu în comunitatea lui Israel. În măsura în care un evreu se identifică cu alți evrei și se conectează cu ei pe calea Torei, el poate trăui experienţa prezenței lui D-zeu. În comentariul său despre Haggadah, rabinul Kook comentează faptul că, negând legătura noastră cu alți evrei, negăm legătura noastră cu D-zeu.
Malhut este sufletul națiunii evreiești. Nu este suficient să-I slujim lui D-zeu într-un mod izolat. Ne putem agăța de D-zeu numai atunci când ne agățăm de oamenii noștri. Cei care au crescut cu o identitate evreiască atenuată pot avea cele mai mari dificultăți în a simți o legătură cu D-zeu, întrucât legătura lor cu comunitatea lui Israel a fost atât de grav afectată. Există unii care se identifică ca lideri evrei, dar care manifestă ostilitate față de valorile evreiești tradiționale. Astfel de oameni constituie o barieră în calea tuturor evreilor de a se întoarce la D-zeu și de a experimenta dulceața Divinității prin cursurile Torei (cf. Rav Kook).
Credinţa
Cunoașterea lui D-zeu este comparabilă cu lumina soarelui. Pe de altă parte, Malhut este comparat cu luna. Malhut este credința. Chiar și în întunericul nopții, când lumina cunoașterii a fost estompată, putem crede în D-zeu și în bunătate. De-a lungul generațiilor istoriei evreiești și în special a exilului, evreii și-au păstrat credința în D-zeu și în progresul ascendent al lumii, culminând cu eventualul triumf al bunătății asupra răului. Această credință cuprinde legătura internă a evreilor cu D-zeu – legătura cu Malhut.
În propria noastră viață, Malhut funcționează ca şi credința că oricât de jos am fi căzut, putem reveni oricând la bunătate și la D-zeu.
Ne întoarcem la D-zeu exprimându-ne credința în rugăciune. Când strigăm către D-zeu, ne ridicăm pe lângă Tora la pocăință. Tora este limitată, exprimând legi și reguli. Pocăința este însă deschisă tuturor. Strigătul credinței din adâncul inimii ne poate elibera sufletul și viața (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Nedarim 4:27).
Prin credința noastră, recunoaștem că D-zeu este rege. Nu este suficient ca credința noastră să rămână ascunsă în inima noastră. Lucrurile bune trebuie împărtășite altora, la fel cum dăm dragoste și extindem dragostea familiei și comunității noastre (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Sefer Torah 2: 5).
Numai prin credință putem extrage hrana din celelalte Sfirot: compasiunea, iubirea și așa mai departe (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Giluach 4:15).
Din credință, ajungem la înțelepciune. Dar chiar și atunci când absorbim această înțelepciune, ne confruntăm cu o nouă provocare a credinței. Urcăm din treaptă în treaptă: de la credință la cunoaștere și de la cunoaștere la credință. În cele din urmă, ajungem la esența voinței lui D-zeu, sursa lui Keter. Mai presus de aceasta, începe o nouă rundă de emanații, începând din nou cu Malhut.
Credința este realitatea atotcuprinzătoare. Credința este necesară înainte ca noi să avem cunoștință; și după ce am dobândit cunoștințe, trebuie să-l înfruntăm din nou pe D-zeu cu credință.
La fiecare nivel, suntem puşi la încercare. Când acceptăm încercările ignoranței și durerii cu credință, permitem ca strălucirea iluminării să coboare în noi înșine. Apoi suntem luminați până la următoarea provocare a credinței (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Roş CHodeş 6: 3).
Credința este fundamentul întregii realități și al Torei. Prin urmare, apare în Sfira care susține toate emanațiile de deasupra ei.
Pentru a crea lumea, D-zeu și-a contractat înțelepciunea astfel încât să existe un „altul”. Procedând astfel, El a creat un „spațiu liber”. Acest lucru a creat o posibilitate pentru credință.
De îndată ce s-a întâmplat, D-zeu a umplut spațiul liber cu Divinitatea Sa, cu cele zece Sfirot, cu toate universurile de la cel mai înalt nivel de spiritualitate până la lumea noastră corporală.
În partea de jos a tuturor există credința.
Credința noastră ne leagă de înțelepciunea lui D-zeu. Și, la rândul nostru, ne conectează la esența Lui.
La început, când nu vedem nimic, trebuie să avem o credință deplină: aceasta corespunde contracției originale a ființei lui D-zeu. Atunci D-zeu ne luminează ochii, astfel încât să putem înțelege. Aceasta corespunde cu Sfira lui D-zeu care nu umple spațiul liber.
Credința este un vas care conține în embrion toată înțelepciunea. Numai cu credință putem descoperi înțelepciunea, înțelegerea și revelarea cunoașterii.
La fiecare nivel, trebuie să îmbinăm cunoașterea cu credința. Numai cu infuzia continuă a credinței poate să dureze înțelepciunea în problemele divine. Prin urmare, suntem descurajați să investigăm dincolo de nivelul nostru. Cu un exces de lumină, vasul nostru de credință este rupt. Și numai cu credință ne putem deschide mâinile către D-zeu (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Nidah 2: 3).
Când D-zeu a creat „spațiul golit”, a rămas încă o impresie subtilă a prezenței Sale. În mod similar, există chiar și în ignoranța noastră o rezonanță subtilă a cunoașterii lui D-zeu. Aceasta este cea care ne permite, uneori, ne impulsionează, să avem credință în El. „Chiar dacă o persoană nu vede, Mazal-ul său vede”. Chiar dacă ființa noastră conștientă nu poate înțelege ființa și acțiunile lui D-zeu, sufletul nostru ascuns realizează că este potrivit să fim conectați la D-zeu prin credință (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Nidah 2: 2).
Cu cât cunoașterea noastră despre D-zeu și Tora crește, cu atât credința noastră poate fi mai mare. Suntem capabili să deducem ascunsul din ceea ce este revelat. Ne dăm seama că până și întrebările care au rămas sigilate au un răspuns. Ne întărim cu o credință mai mare și asta ne conduce la mai multă cunoaștere.
Cunoașterea supremă a lui D-zeu este să ne dăm seama că nu știm nimic. La acel nivel, cea mai înaltă dobândire a cunoașterii este credința.
Cu siguranță ţine de reputație, este firesc, este necesar și sănătos, să permitem înflorirea credinței noastre în D-zeu (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Cheilev Vedam 4: 2).
Conținem în noi o atracție naturală spre credința în D-zeu. Aceasta curge asupra noastră de sus, umplându-ne inimile.
Dar există un aspect al credinței pe care noi înșine îl generăm. Pentru a atinge acea credință, nu credem pur și simplu în D-zeu mai puternic.
Mai degrabă trebuie să ne sporim capacitatea de a fi un vas pentru D-zeu. O facem mărind sfera acțiunilor noastre caritabile și sfinte.
Apoi tragem în vasul nostru Malhut apele adânci ale Sfirot superioare. Și atunci credința noastră poate străluci cu o lumină mare, dezvăluită în mod minunat în întreaga lume (cf. Likutei Halachot: Choşen Miş¬pat: Hefker V’nichsei Hageir 4:28).
Sfântul Legământ
Un Ţadik înțelege Sfira Malhut; procedând astfel, el înțelege cele mai înalte niveluri ale ființei.
„Recunoaşte-L în toate căile tale” (Proverbe, 3: 6). Prin căile acestei lumi, îl putem cunoaște pe D-zeu. D-zeu a creat totul cu energiile literelor sfinte. Când Ţadik-ulînțelege literele dintr-un obiect din această lume, el se poate ridica la sursa lor din cealaltă lume. El poate ridica toate obiectele la sursa lor.
Apoi aduce lumea la nivelul în care „sfârșitul problemei este primul în gând”, unde începutul și sfârșitul se înlănţuie. Această unire a voinței lui D-zeu – „În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn şi Numele Lui va fi singurul Nume.” (Zaharia 14: 9) – este scopul creației.
Principalul mod de a atinge acest scop este păstrarea „legământului”: puritatea sexuală.
Apoi, oriunde ne uităm, îl vedem doar pe D-zeu: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă” (Isaia 44: 6). Vedem credința lui Malhut.
Voința inițială a lui D-zeu și creația Sa sublimă sunt strâns legate. Pentru a da compasiune altor ființe, D-zeu a creat universul. Și pentru a crea o astfel de arenă, D-zeu a creat-o pe Malhut. „Nu există rege fără națiune”. Malhut există doar în relație cu națiunea lui D-zeu.
Astfel, din tărâmul nostru Malhut, ni se oferă posibilitatea de a ajunge la voia supremă, inițială, a lui D-zeu.
Toate acestea depind de păzirea „legământului” nostru sexual. Aceasta constă nu numai în abținerea de la relații ilicite. De asemenea, constă în angajarea într-o relație sfântă, permisă. Când bărbatul și femeia se unesc, intenția inițială a lui D-zeu și Malhut se unesc într-o îmbrățișare imaculată (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Ketubot 2).
Lumina Soarelui și Lumina Lunii
Numele lui D-zeu este un vas care conține Divinitate. Numele lui este Malhut. Iar tărâmul nostru de existență corespunde lui Malhut.
Când această lume este aliniată cu lumea spiritului, se poate spune că este absorbită de D-zeu. Atunci „Domnul va fi singurul Domn şi Numele Lui va fi singurul Nume” (Zaharia, 14: 9). Post-creația va fi înghițită în tărâmul care a precedat creația. Numele lui D-zeu, care fusese trimis înainte și în afară pentru a anunța o separare a lui Malhut, va fi absorbit în D-zeu.
Această lume este un obiectiv reflectant al sfinţeniei. Există un alt obiectiv al sfinţeniei care strălucește cu propria lumină. Astăzi aceste două lentile sunt separate. Dar am fost creați pentru a îmbina reflexia cu lentila strălucitoare. Atunci „lumina lunii va fi ca lumina soarelui” (Isaia 30:26).
Cum putem realiza acest lucru, chiar și la scară mică, în limitele vieții noastre?
O facem în orice măsură prin bucurie.
Și care este sursa adevăratei bucurii care leagă această lume de divinitate?
Este bucuria care vine din a face o faptă bună, din a îndeplini o poruncă dumnezeiască.
Când îndeplinim o Miţva în așa fel încât să tragem bucurie din împlinirea în sine, greutatea și tristețea acestei lumi sunt copleșite. Lumea nu mai este un vas care primește pasiv lumina cerului. În schimb, devine un dătător.
Ea ajunge la nivelul Ţadik, care „dă fără zgârcenie” (Proverbe, 21:26).
Ceea ce face fiecare individ la nivelul său particular, Ţadik-ul face pentru toată creația: ridică creația de la starea de primire la starea de a da. Toată creația este absorbită în lentila strălucitoare, în starea care a precedat creația (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Ha’oseh Şaliach Ligvot Choy 2:15).
Tora
La fel cum numele lui D-zeu constituie Malhut, la fel el corespunde Torei. Și Tora este un vas al puterii, creativității și compasiunii lui D-zeu.
Mai exact, Tora scrisă corespunde lui Tiferet: adevărul și compasiunea lui D-zeu. Iar Tora orală (Talmudul) corespunde lui Malhut: constituie implementarea lumească a voinței lui D-zeu. Tora orală îmbrățișează și completează Tora scrisă. Este vasul Torei scrise, care este el însuși un vas pentru D-zeu.
Conectându-ne la Tora, atragem viața Divină în Malhut. Tora canalizează energia Divină nelimitată în măsura finită a literelor, cuvintelor, versetelor și poruncilor.
Atragem acea energie în viețile noastre, în Malhut. Această energie este conștiința lui D-zeu, înțelepciunea care dă viață.
Ne dăm seama că D-zeu poate fi găsit în cele mai ascunse colțuri. Atunci zonele ascunse ale vieții noastre devin cunoaștere. La fel ca Tora, ele exprimă prezența lui D-zeu. Toată natura revarsă cântarea credinței și cea mai obraznică pocăință.
Înțelepții învață că fiecare evreu are o literă în Tora care îi corespunde. Fiecare evreu are o porțiune în Malhut, în lumina ascunsă pe care o poate dezvălui cu faptele sale bune. Ca totalitate, evreii sunt o „Am segulah”, o națiune aleasă. Este responsabilitatea lor să o cuprindă pe Malhut a lui D-zeu și să răspândească conștiința existenței Sale.
D-zeu poate fi ascuns în două moduri. Poate știm că D-zeu este ascuns și îl căutăm. Dar, uneori, chiar și faptul că D-zeu este ascuns este ascuns (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Gittin 1).
În cele din urmă, putem chiar să depășim bariera dublei ascunderi. O facem învățând Tora lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: M’abed Mamon Chaveiro Umasur 3: 3).
În zilele mesianice, „Domnul va singurul Domn şi Numele Lui va fi singurul Nume” (Zaharia 14: 9). „Domnul va singurul Domn” se referă la Tora scrisă. D-zeu va fi unul cu manifestarea voinței Sale și adevărul ființei Sale va revărsa în această lume. „Numele său singurul Nume” se referă la Tora orală. A sa Malhut va fi perfecționată. Realitatea providenței Sale totale va fi cunoscută de toți; nimic nu va fi ascuns.
Lumina care se revarsă de la D-zeu corespunde Torei scrise. Dar Tora orală este dată omului. Înțelepții au responsabilitatea de a interpreta cuvântul lui D-zeu. Atunci ei reflectă o lumină care strălucește asupra lumii și înapoi la D-zeu.
Tora scrisă este ca soarele. Tora orală este ca luna.
Când voința omului va fi direct aliniată cu voința lui D-zeu, atunci lumina dreaptă de la D-zeu, lumina soarelui, va fi aliniată cu lumina care este reflectată de om, lumina lunii. În acel moment, lumina lunii va fi ca lumina soarelui. De-a lungul acestui canal perfect de lumină, providența lui D-zeu va fi trasă asupra lumii. Malhut va fi absorbit în Sfirot superioare. Tora orală va deveni o expresie directă a Torei scrise. Liberul nostru arbitru uman va fi anulat înaintea cunoașterii lui D-zeu.
Astăzi, există două perspective asupra lumii: perspectiva lui D-zeu și perspectiva ființelor umane. În zilele mesianice, numai perspectiva lui D-zeu va rezista. Atunci toate ființele umane vor vedea cu ochii luminați de înțelepciunea lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Even Holezer: Kiduşin 3:17).
Până în acel moment, rolul nostru este de a atrage constant forța vieții lui D-zeu în Malhut, vasele acestei lumi. Tragem această înțelepciune învățând Tora.
Unul dintre paradoxurile minunate ale acestei vieți este că strângem forța vieții lui D-zeu în vase finite. Cu cât atragem mai mult forța vieții lui D-zeu prin intermediul literelor Torei Sale, cu atât mai mult este intenția Sa împlinită.
Prin asocierea Torei, nu numai că atragem lumina, dar creăm vase care sunt capabile să conțină lumina. Când ne pregătim mintea, când învățăm Tora și îi învățăm pe alții, creăm vase pentru a primi lumina Lui. Și copiii pe care îi creștem sunt, de asemenea, vase care trebuie umplute cu lumină și sfințenie (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Yibum 2: 1).
Ce se întâmplă cu lumina care este înghițită de întunericul acestei lumi, de ignoranță, rău, suferință și lipsă de sens? Există o structură a umbrei, o reflectare perversă a sfintelor Sfirot. Această lume umbră este tărâmul răului. Este cunoscută sub numele de Amalek: națiunea care a încercat să eradice poporul lui Israel și să șteargă miracolele făcute pentru ei atunci când au părăsit exilul Egiptului. Puterea lui Amalek este de a ne convinge că ceea ce este interzis este permis. Când sfințenia este cedată răului, scânteile sunt înghițite de Malhut a răului.
Dar Malhut al sfințeniei are puterea de a elibera toate acele scântei sfinte și de a le transforma în conștiința lui D-zeu și a Torei.
Faptul că sfințenia lui D-zeu, Tora, este ascunsă este o victorie a lui Malhut a răului.
Când studiem Tora, putem transforma ceea ce a fost ascuns anterior în Tora (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Sotah 1).
Numai credința poate dezvălui Malhut a lui D-zeu, pentru că nu-L putem înțelege niciodată sau cum El guvernează lumea Sa.
Credința este extrasă din sfânta Tora, ca în versetul „Toate poruncile Tale nu sunt decât credincioase” (Psalmi, 119: 86). Înțelepții noștri ne-au învățat că profetul Habacuc a definit esența Torei ca fiind credința, pentru că ne-a învățat că „Cel neprihănit (Ţadik-ul) va trăi prin credința lui” (Habacuc, 2: 4).
Tora scrisă reflectă o credință generală în D-zeu. Tora orală, cu nenumăratele sale detalii, reflectă o credință în providența lui D-zeu asupra fiecărui detaliu (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Halva’ah 4: 5). Cu cât învățăm mai mult Tora orală, cu atât dezvăluim mai mult regula lui D-zeu în fiece moment asupra fiecărui detaliu al creației. Când acest lucru devine clar, toate judecățile și condamnările vor fi dizolvate (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Halva’ah 4: 6).
Malhut poate primi lumina adevărului și a sfinţeniei numai în cantități limitate. Aceste porțiuni ale înțelepciunii lui D-zeu sunt cele 613 Miţvot ale Torei. Fiecare Miţva creează o imagine și o cale prin care Malhut poate primi lumina și forța vieții înțelepciunii supreme, ultime, atotcuprinzătoare, sfânta sfintelor, prin care îl putem recunoaște pe D-zeu.
Dar ce facem dacă suntem atât de plini de erori, confuzii și o viață greșită, încât căile care ne leagă de Tora au fost obstrucționate?
Atunci ne putem ridica direct la înțelepciunea primară a lui D-zeu odată cu dorul inimii noastre: regretul nostru pentru greșelile noastre, dorința noastră de răscumpărare, apropierea de D-zeu și de sens. Aceasta este calea Teşuvah, calea căinţei, care se ridică direct la înțelepciunea atotcuprinzătoare. De acolo, căile normative ale înțelepciunii sunt rectificate. Apoi, păcatele noastre sunt ispășite, pasajele sunt deblocate și putem începe să ne conectăm la D-zeu prin înțelepciunea celor 613 porunci (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Gittin 3:19).
Rugăciunea
Dar cum ne putem conecta la D-zeu prin Tora dacă ignorăm chiar existența Torei, dacă suntem cu adevărat înfășurați într-o dublă ascundere? Chiar și atunci, sufletul nostru strigă să ne întoarcem la D-zeu și să ne agățăm de El.
Malhut corespunde rugăciunii. Așa cum Tora orală nu este numai o expresie a voinței lui D-zeu, ci a răspunsului omului la voia Lui, tot așa este și rugăciunea răspunsul nostru la voia lui D-zeu. Prin urmare, una dintre figurile majore asociată lui Malhut este regele David, autorul Psalmilor. Limbajul lui Tiferet, Tora scrisă, este vorbirea lui D-zeu către om. Limbajul lui Malhut, Tora și rugăciunea orală, este vorbirea omului către D-zeu (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Ţiţit 3: 4).
Învățând Tora, atragem lungimea zilelor – aspectul interior și sfânt al timpului – în realitatea măsurabilă – Malhut. Atragem Tora în rugăciunea noastră. Rugăciunea noastră este luminată și inspirată, plină de sfințenie și înțelepciune.
Atunci rugăciunea noastră poate atrage fluxul abundenței. Întrucât rugăciunea noastră este legată de voința lui D-zeu, putem atrage inestimabila Lui dăruire în propriile noastre recipiente finite (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Kereat Hatorah 1).
O modalitate de a conecta Tora și rugăciunea este de a transforma Tora pe care o învățăm în rugăciune. Când aflăm despre poruncile specifice, ne rugăm să le putem îndeplini. Când aflăm despre moravuri și înțelegeri, îi cerem lui D-zeu să ne ajute să absorbim aceste lecții. Apoi, la fel cum Tora are 613 porunci, rugăciunea noastră poate fi o structură magnifică (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Roş CHodeş 5:14).
Calendarul și timpul
Structura calendarului evreiesc reflectă truda lui Malhut. Calendarul se bazează pe ciclul lunar, cu o lună bisextilă adăugată ocazional pentru a potrivi anul cu ciclul solar.
Egalizăm ciclurile soarelui și lunii, rectificând modelele lunii, astfel încât, eventual, lumina lunii să fie ca lumina soarelui.
În lumea noastră, adevărul este ascuns și primit doar oblic – precum lumina lunii.
Dar continuăm să aliniem în mod constant lumina acestei lumi cu lumina Sfinţeniei și a Torei: soarele.
În cele din urmă, lumina lunii va fi rectificată; iar creația, care a fost de dragul cunoașterii adevărului existenței lui D-zeu, va fi completă (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Dayanim 3: 7).
Midraş-ul spune că inițial D-zeu a creat soarele și luna de dimensiuni egale. Dar luna s-a plâns: „Este imposibil ca doi regi să poarte o singură coroană”. Așa că D-zeu a spus lunii: „Du-te și fă-te mică”.
În mod ideal, adevărul ar trebui să strălucească în mod egal în lumile superioară și inferioară. Dar lumina adevărului în această lume, Malhut, trebuie redusă, pentru a permite lumii să obțină o ființă independentă. Abia atunci suntem capabili, ca ființe independente, să căutăm lumina lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Minchah 4: 1).
Timpul este o construcție lumească. Timpul conduce lumea; este constrâns și măsurat. Este o funcție a lui Malhut.
În această lume a timpului, înțelepciunea dumnezeiască ascunsă în toate lucrurile este ascunsă – pentru că înțelepciunea transcende timpul.
Este munca noastră să răscumpărăm Malhut și să intrăm în nivelul care transcende timpul. Adam a fost creat în după-amiaza celei de-a șasea zile, astfel încât să poată intra imediat în Şabat și să conecteze cele șase zile ale creației cu Şabat-ul, care transcende timpul.
Când astăzi sărbătorim și ţinem Şabat-ul, ridicăm toată Malhut din acest tărâm al timpului la un nivel dincolo de timp.
Ne ridicăm la înțelepciunea lui D-zeu, care este forța vieții.
În viitor, această lume va fi perfect integrată în tărâmul care transcende timpul. Toate restricțiile vor fi ameliorate și toată amărăciunea îndulcită.
Chiar și astăzi, când ne legăm de tărâmul de dincolo de timp, de înțelepciunea dumnezeiască, tot ce este amar poate fi îndulcit. Totul poate fi făcut bun. Și în mijlocul zilelor noastre, putem experimenta un tărâm care este atemporal (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Roş Haşana 5:11).
Caritatea
A da unei persoane sărace este la fel ca a străluci lumina soarelui pe lună. Așa cum soarele oferă cunoașterea sa superioară cunoșterii inferioare a lunii, tot așa şi noi le oferim celor săraci.
Când lumina lunii este plină, prezența lui D-zeu se ridică din exil. Atunci, înțelepciunea inferioară și cea superioară sunt unite.
Prin îndeplinirea poruncilor lui D-zeu – cum ar fi a dărui celor săraci – realizăm acea unire, unind înțelepciunea Torei și poruncile acestei lumi (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Ţedakah 2: 2).
Sufletele noastre sunt înrădăcinate într-o bogăție de Divinitate. Când ne folosim banii cu înțelepciune, aceștia preiau calitatea acelei bogății. Atunci avem dreptul să-I cerem lui D-zeu să ne aducă o prosperitate care combină atât abundența spirituală, cât și cea materială. Modul de a ne perfecționa banii este de a oferi caritate. Apoi, banii noștri sunt Malhut, conectați la înțelepciunea lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Geneivah 1).
Caritatea este un act de iubire. Când efectuăm un astfel de act de iubire, o ridicăm pe Malhut din exilul său în mijlocul celor patru regate ale exilului.
Plăcerea pe care o primim de la bunurile noastre este, de asemenea, o formă de iubire. Când ne bucurăm de bunurile noastre într-un mod care este legat de sfinţenie, o ridicăm pe Malhut din ele din exilul materialismului (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Umnin 2: 3).
Returnarea obiectelor pierdute
Când găsim un obiect pierdut, trebuie să-l returnăm proprietarului său. Procedând astfel, o întoarcem pe Malhut la locul potrivit.
Primul act înregistrat al lui Saul a fost să caute măgarii pierduți ai tatălui său. La scurt timp după aceea, a fost uns ca primul conducător al Israelului – el a dobândit Malhut.
Uneori sufletele din această lume sunt epuizate, îndepărtate de vechea lor casă. Ele trebuie returnate lui D-zeu, proprietarul lor. Atunci Malhut este readusă la locul potrivit (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Aveidat Meţiah 1: 4).
Bogăție și posesii
Atunci când sunt folosite în scopuri sfinte, obiectele fizice au calitatea de Malhut. Dar pot fi folosite și în scopuri neiluminate. La fel ca luna, a cărei lumină poate fi ștearsă, conexiunea fizicalității noastre cu sfințenia poate fi ștearsă atunci când ne comportăm în mod neînțelept. Cu toate acestea, tocmai din întuneric apare luna nouă. Tocmai în întuneric, existența noastră fizică este conectată, într-o manieră ascunsă, la sursa sa de viață. Faptul că am căzut într-un astfel de loc de întuneric prevede faptul că atunci când ne vom ridica Malhut, chiar și acele zone tenebroase vor fi iluminate și umplute cu viață. Deci, atunci când ne ridicăm posesiunile noastre fizice din utilizarea egoistă și neiluminată, arătăm, retrospectiv, că descendența inițială a fost o porțiune a ascensiunii lor (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Belt Hakneset 2).
Posesiunile noastre fizice, fiind parte din natura lui Malhut, sunt predispuse la atacul forțelor nespirituale. Suntem predispuși să ne îndrăgostim de bunurile noastre fizice de dragul lor. Este foarte dificil să nu fim atrași de fizicalitatea lucrurilor noastre. Când cedăm acestui fapt, cădem victime ale lipsei de sfințenie.
În mod similar, putem deveni atât de îndrăgostiți de munca noastră încât aceasta să capete o semnificație independentă, fără nicio referire la o valoare mai înaltă.
Atunci scânteile de sfințenie care nu intră în lucrarea noastră și în bunurile noastre nu pot fi recuperate. Rămân, grele și înmuiate, legate de fizicalitatea lor: nerecuperate.
Pentru a corecta acest lucru, privim totul în viața noastră conștienţi de faptul că acestea conțin o înțelepciune cerească. Vedem că totul este legat de D-zeu. Atunci scânteile inerente din toate lucrurile și din toată munca lumească se pot lega din nou de cer. Munca, bunurile și viața noastră îşi recâștigă sensul și impulsul spiritual (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Pikadon 4:14).
Orice avem, stăpânim. Malhut aderă la toate bunurile noastre fizice. Fiecare persoană are o calitate a regalității: în această lume și, în măsura în care folosește corect această calitate, în legătura sa cu D-zeu.
Calitatea unui rege este în sine o limitare: el conduce un domeniu limitat și constrânge mișcarea tuturor lucrurilor aflate sub controlul său. În mod similar, tot ceea ce se află sub controlul nostru are caracter de limitare. Prin acțiune adecvată, atragem spiritualitatea Divină în obiect. În acest fel, dobândim cu adevărat obiectul. Apoi dobândim bogăția (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Hefker V’nichsei Hageir 4: 3).
Atunci când devenim lacomi, când câștigăm banii într-un mod imoral, o distrugem pe Malhut iar viața noastră este aspirată de uitare. Prin urmare, trebuie să urâm câștigurile obținute în mod nesănătos ca pe un rău care separă lumea de voia lui D-zeu.
Urând câștigul obținut în mod nedemn, dobândim înțelepciunea, întrucât bunurile noastre sunt adunate în tărâmul lui Malhut și conectate la înțelepciunea lui D-zeu. Atunci bunurile noastre nu sunt doar mijloace fizice pentru această eficiență lumească, ci embleme ale bogăției spirituale. În acel moment, bogăția noastră este cu adevărat prețioasă.
Înțelepții povestesc că atunci când Iacov fugea de Laban, după ce tabăra sa a trecut peste pârâul Yabbok, s-a întors singur pentru a aduna niște vase de lut ce fuseseră uitate. Din asta, înțelepții ne învață că o persoană sfântă consideră toate bunurile sale ca fiind prețioase. Tot mediul fizic al lui Iacov a fost impregnat de a sa Malhut.
Prin urmare, rabinul Nachman din Breslov ne-a învățat că este interzis să fii neglijent cu banii cuiva. O atitudine de laissez-faire față de bani arată că nu păstrăm darurile pe care D-zeu ni le-a dat să le folosim și să le perfecționăm. Posesiunile unei persoane spirituale sunt prețioase, întrucât oferă mijloacele pentru a dezvălui esența lui D-zeu.
Când ne păzim bunurile fizice de furt, o ridicăm pe Malhut din cele patru forțe ale exilului. Atunci bunurile noastre nu mai sunt simboluri ale constrângerii, ci receptacule ale iubirii lui D-zeu. Bunurile noastre pot fi iradiate de lumina chipului lui D-zeu.
Atunci Malhut este umplută cu înțelepciunea iluminatoare a lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Umnin 2: 2).
Pofta de bani este opusul bogăției și al lui Malhut. Pofta de bani este la nivel de erezie, întuneric și noapte. Atât de îndepărtată de viață este o poftă aşa de mare încât îl trage pe om în jos. Viața unei astfel de persoane este un somn trezit, atât de îndepărtat de sfinţenie încât este o moarte incipientă (Berachot 57).
Malhut, pe de altă parte, este credința, lumina zorilor. Când ne înfrângem pofta de bani, ne reconfirmăm potențiala credință care fusese prinsă în întuneric. Atunci suntem capabili să ne ridicăm nu numai pe noi, ci și pe alții. Suntem capabili să atragem energia Torei. Suntem capabili să ne folosim în mod corespunzător posesiunile fizice.
Atunci somnul este bun pentru noi. Prin somn – utilizarea corectă a acestor lucruri lumești – ne redăm sufletul, la fel cum literalmente somnul este necesar pentru a ne reda puterea (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Haşkamat Haboker 2).
Pentru a fi o persoană cu o bogăție reală – semnul lui Malhut – trebuie să avem puterea de a acționa viguros: ca un lider, un rege. Puterea noastră trebuie să fie legată de conștiința sfântului. Cu o conștiință atât de sfântă, ne conectăm la voia lui D-zeu.
Calea către dobândirea acestei sfinte puteri este credința. Ne întărim cu o credință totală în D-zeu. Credem că El umple întregul pământ. Indiferent de starea noastră, D-zeu este întotdeauna cu noi. Cu o astfel de credință, fiecare dintre noi poate fi o persoană cu putere, o persoană care a dobândit Malhut.
Aceasta este credința: abilitatea de a ne întări chiar și în vremuri grele (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Pidyon Bechor 5:19).
Trebuie să ne păstrăm bogăția interioară. O facem păzind memoria experienței noastre despre prezența lui D-zeu, a sa Malhut. Sărbătorile și ceremoniile evreiești nu numai comemorează evenimentele istorice, ci servesc ca amintiri ale prezenței lui D-zeu în acele evenimente și în viețile noastre de astăzi.
Chiar și în exilul nostru, există o reminiscenţă a legăturii noastre cu acele vremuri de exaltare și revelaree spirituală, cum ar fi exodul și primirea Torei. Prin legătura noastră cu Tora, repetăm acele evenimente și ne amintim astfel strălucirea acelei lumini sfinte și minunate.
Ne putem anula atât de total în lumina Celui Infinit încât suntem mai înalți decât cunoașterea.
Numai când ne întoarcem dintr-o stare spirituală atât de sublimă și ne străduim să ne amintim de reminiscenţele sale, putem atrage conștiința lui D-zeu.
Astfel, la întoarcerea dintr-o astfel de stare, trebuie să ne păstrăm bine memoria. Trebuie să sfințim vasul minții noastre și să îl potrivim pentru a primi lumina. Atunci putem dobândi Tora în sufletul nostru. Aceasta este dobândirea divinității lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Aravit 4: 5).
Noaptea
Când mergem la culcare noaptea, recităm Ş’ma, mărturisirea unicității lui D-zeu. În acest fel, atragem Tora, care este esența vieții, în noaptea exilului, astfel încât prezența lui D-zeu să ne însoțească întotdeauna.
Noaptea exilului este împărțită în două jumătăți: înainte și după miezul nopții. Prima jumătate a nopții marchează creșterea exilului, până când la miezul nopții, Malhut a ajuns la limita sa.
Apoi, la miezul nopții, Malhut începe să fie rectificată.
În cel mai profund exil este învăluită o mare lumină și conștiință.
Astfel, este obiceiul celui pios să se scoale la miezul nopții și să studieze Tora.
În acel moment, Tora strigă și ne trezește inima pentru a-L sluji pe D-zeu. Acea voce a Torei poate fi auzită în toate universurile.
În acel moment, sunetul eventualei veniri a erei mesianice și a reconstruirii Templului Beit Hamikdaş începe să răsune (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Roş CHodeş 3: 5).
Odată cu venirea nopții și a exilului, forțele externe separate de sfinţenie o înconjoară pe Malhut. Malhut coboară în exil: tocmai în exil poate răscumpăra cele mai ascunse scântei. Uneori, prin suferința noastră, răscumpărăm mai mult decât ar fi fost posibil dacă nu am fi fost niciodată puşi la încercare.
În această primă jumătate a nopții, atât de mare este puterea acestor forțe exterioare încât nu avem nicio putere să le biruim cu claritatea judecății noastre. Trebuie să ne retragem din arena bătăliei și să ne lipim de D-zeu pur și simplu, fără o conștiință superioară. Acesta este nivelul de somn și credință. Ne dăm capacitatea de a judeca în mâna lui D-zeu.
Atunci D-zeu îi dă această capacitate de judecată lui Malhut. Capacitatea de a judeca este o sabie a judecății. Malhut coboară în adâncul nopții și îndepărtează sfințenia de înțelegerea sfințeniei.
Puterea credinței noastre atunci când suntem depășiți de întuneric poate transforma realitatea (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Geirim 3:20).
Acesta este un moment periculos în care chiar și cunoașterea prezenței lui D-zeu poate fi ascunsă. Somnul este un moment de moarte și constrângere.
Dar după miezul nopții, conștiința lui D-zeu începe să strălucească asupra lui Malhut, astfel încât Malhut începe să fie rectificată. Apoi contractarea în sine devine cunoașterea lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Birkat Haşachar 1).
Astfel, Talmudul ne spune că regele David se va trezi la miezul nopții pentru a-I sluji lui D-zeu. Din acel moment, Hesed începe să fie revelată și bunătatea este diferenţiată de rău. Din acel moment, Malhut începe să fie perfecționată (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Aravit 2).
În sfârșit, după noaptea lungă vin zorii. Zorii sunt momentul revelării lui Malhut, lumina crescândă a libertății, a salvării și a siguranței (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Haşkamat Haboker 3: 2).
Eliberarea lui Malhut
Când evreii din Persia au fost amenințați cu anihilarea, regina Esther, reprezentând Malhut, a trebuit să intre în palatul regelui Ahasueraus, locul unde era ascunsă prezența lui D-zeu, Malhut a răului. Doar făcând acest lucru, ea putea răscumpăra sfintele scântei: poporul evreu, fiecare dintre ei având în sine o scânteie a lui Malhut.
Dar Esther a putut împlini acest lucru numai cu ajutorul lui Mardoheu, care reprezintă Hesed (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Purim 1: 1).
Cu cât este mai mare forța necurățeniei, cu atât mai mult trebuie Malhut să fie scufundată în exil. Astfel, Esther a trebuit să se căsătorească cu regele Ahasueraus și să rămână în palatul său multe zile.
În mod similar, Sarah, care şi ea corespunde lui Malhut, a fost răpită de regele Egiptului, care a dorit să o ia ca soție. La acea vreme, nivelul exilului nu era la fel de pronunțat, așa că Sarah a fost cruțată să trebuiască să locuiască cu el. Faraonul i-a dat lui Avraam o mulțime de bogății. Această bogăție a cuprins scânteile de sfințenie pe care prezența lui Sarah le-a putut disloca.
Din cauza victoriei lui Sarah asupra Faraonului, ani mai târziu, Moise a avut puterea de a răscumpăra copiii lui Israel din Egipt.
Experiența acestor două femei în palatul bărbaților răi reprezintă exilul prezenței lui D-zeu atunci când conducerea este luată din poporul Israel și dată în mâinile idolatrilor și a celor răi. Astfel de oameni doresc să separe Malhut de conștiința lui D-zeu și să o înlocuiască cu un piedestal pe care propriile lor imagini să poată fi venerate.
Forța femeilor precum Sarah și Esther este cea care luptă cu astfel de oameni. Ne spun înțelepții noștri: energia feminină care se agață în mod deosebit de credință. De pildă, doar bărbații și nu femeile au participat la episodul vițelului de aur (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Tefillin 6:26).
Malhut este reprezentat și de mama întregii vieți, Eva. Numele ebraic al Evei, Hava, înseamnă nu numai „trăire”, ci și „rostire”. Eva reprezintă vasul vorbirii, Malhut, în care se încadrează potențialul uman (cf. Eidut 5: 4).
Înțelepții noștri ne-au învățat: „Onoarea unui om stă doar în casa lui”. Casa unui bărbat este Malhut. Și înțelepții au mai spus: „Casa omului este soția lui”. Un bărbat este complet, potențialul său este actualizat, numai atunci când are o soție.
O femeie este completă și potențialul ei este actualizat numai atunci când are un soț. „împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta” (Psalmi, 45:9). Relația dintre bărbat și femeie este la un nivel interior, nu la un nivel politic şi nici public. Doar în interiorul casei sfințeniei, modestiei și intimității se pot împlini bărbatul și femeia (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Mezuzah 3: 2).
Femeia reprezintă onoarea. Onoarea lui D-zeu este completă numai atunci când Malhut este integrată cu cel mai înalt nivel al emanațiilor Sale. În acel moment, onoarea Sa este revelată. Și numai prin onoarea Sa poate fi dobândit (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Ta’arovot 2: 2).
Malhut, „fiica regelui”, este rădăcina tuturor sufletelor, sursa tuturor lumilor (cf. Likutei Hala¬chot: Yoreh Deah: Tolaim 4: 3).
În acest spirit, Biblia amintește adesea numele mamelor regilor evrei. Aceasta sugerează revelarea lui Malhut a lui D-zeu în această lume (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Birkat Haşachar 3:26).
Frica de D-zeu
Malhut este „femeia care se teme de D-zeu” (Proverbe, 31:30; cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Yibum 3: 2).
Malhut este frica de D-zeu. D-zeu este mai mare decât oricare dintre gândurile noastre. Cu toate acestea, putem avea o senzaţie de cine este El din amprenta ce pătrunde în realitate după ce „golit un spațiu” pentru a crea universul.
Când Îl cuprindem pe D-zeu în acest fel, suntem loviți de o putere nelimitată și inimile noastre sunt umplute de uimire. Când profeții vor fi profețit în numele lui D-zeu, ei se vor fi rostogolit pe pământ și se vor fi cutremurat.
Ne raportăm la D-zeu ca un mare rege prin facultatea lui Malhut. În acel moment, tot ce știm și credem despre D-zeu este că, deși este de neînțeles, El este rege.
Cu cât ne perfecționăm pe noi înșine și relația noastră cu Divinul, cu atât trăim mai mult această frică. Și cu cât trăim mai mult această frică de D-zeu, cu atât mai mult putem înțelege scânteile strălucitoare ale luminii Sale. Această lumină este amprenta rămasă a prezenței Sale (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Bechor Beheimah Tehorah 4: 2).
Frica de D-zeu este opusul fricii de orice altceva – poate exista doar în absența fricii de orice altceva. Frica de alte lucruri este un rezultat al fricii de a cădea în exil și de a te agăța de obiecte neadecvate. De la Malhut, frica noastră de D-zeu se ridică la Hochma, Bina și Da’at, devenind din ce în ce mai rafinată (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Harşa’ah 3:14).
În timpul activităților noastre săptămânale, suntem supuși temerilor acestei lumi. Dar odată cu intrarea în Şabat, nu ne mai gândim la această lume. Şabat-ul este un timp al bucuriei – și frica de D-zeu este bucuroasă. Când știm că D-zeu a creat totul și că totul este sub controlul Lui, de ce ar trebui să ne temem de oricine și de orice altceva? Ne dăm seama că nimic nu ne poate dăuna fără permisiunea Lui. Prin urmare, ar trebui să ne temem doar de Stăpânul universului.
La începutul Şabat-ului, luăm temerile căzute din zilele săptămânii anterioare și le ridicăm la D-zeu.
Facem acest lucru în Kiduş, sfințirea deasupra vinului efectuată direct înainte de masa de seară.
Vinul reprezintă frica. Vinul puternic se corelează cu Gvura, ceea ce este minunat. Cupa care conține vinul este un recipient, ca şi Malhut. Cuvântul Kidu înseamnă „sfânt”, care se corelează cu Da’at, conștiința lui D-zeu.
Când vineri seara ridicăm cupa de vin în cinstea Şabat-ului, ridicăm toate temerile la sursa lor, conștiința lui D-zeu. Apoi citim textul care mărturisește că D-zeu a creat cerurile și pământul și s-a odihnit în a șaptea zi. Proclamăm conducerea lui D-zeu asupra întregii lumi. Proclamăm că nu există niciun motiv să ne temem de nimic în lume; că numai D-zeu este rege (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Harsha’ah 3:12).
Sabia fricii de D-zeu nu poate fi primită decât de la un învățător sfânt și înțelept. Asta întrucât frica de D-zeu este dobândită numai atunci când avem acces la revelarea voinței lui D-zeu. Și voința lui D-zeu este dezvăluită numai atunci când un învățător sfânt leagă voința noastră – și dorințele lumii întregi – de voința supremă a lui D-zeu.
Cuțitul folosit pentru sacrificarea unui animal conform legilor Koşer corespunde acestei „sabii a lui D-zeu”. Când sacrificăm un animal, subjugăm spiritul animalului, fizicalitate pur naturală, non-transcendentă. Pregătim animalul pentru o ființă umană care poate ridica scânteile sfințeniei (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Dagim 3: 2).
Mâncârea
Atunci când mâncăm, avem ocazia de a ridica scânteile sfinte care erau înglobate în mâncare. Tocmai în momentul în care suntem angajați într-un act care ne atrage instinctiv spre fizicalitate, putem fi concentrați asupra spiritualului.
Numai o persoană puternică care a realizat multe lucruri în stăpânirea lui Malhut poate dobândi, în acest fel, iluminarea voinței lui D-zeu.
Dar în zilele viitoare, toată lumea va putea dobândi această iluminare (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Pidyon Bechor 5:12).
Când mănâncă, maestrul spiritual poate gusta literele sfinte din care a fost creat alimentul și care constituie forța sa de viață (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Notein Ta’am Lifgam 1).
La un nivel mai simplu, fiecare evreu își poate lega mâncarea de perfecțiunea lui Malhut recitând o binecuvântare înainte de a mânca. Binecuvântându-l pe „Domnul, D-zeul nostru, Regele universului”, o dezvăluim pe Malhut a lui D-zeu (cf. Likutei Ha¬lachot: Yoreh Deah: Beiţim).
Facem acest lucru și mâncând într-un mod sfânt și recitând Birkat haMazon, grația după mese. Când evreii împlinesc voia lui D-zeu în acest fel, atunci D-zeu îi laudă pe evrei.
Iar când D-zeu îi laudă pe iudei, a sa Malhut este revelată. Înțelepții noștri au învățat că „nu există un rege fără națiune”. Când îl lăudăm pe D-zeu și D-zeu ne laudă pe noi, El este cu adevărat D-zeul nostru. Atunci suntem aproape unul de celălalt; relația noastră este vibrantă și interdependentă. Calitatea lui D-zeu de Malhut poate fi exprimată numai atunci când El are o națiune care îl acceptă pe El, deasupra căreia El poate fi rege. Apoi, „Sunt al iubitului meu, și al meu este al meu” (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Birkat Hamazon 4: 4).
Chiar și masa pe care mâncăm este legată de Malhut, ca în expresia „O masă a regilor” (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Netilat Yadayim 1: 2).
După o masă cu o companie formată din cel puțin trei bărbați sau femei, unii au obiceiul de a recita harul după mese în timp ce țin o ceașcă de vin, care se bea după terminarea harului.
Această ceașcă este legată de Malhut. Malhut poate fi accesată după ce ne-am rectificat mâncarea.
Începem harul după ce îi invităm formal pe ceilalți să ni se alăture. Pentru a alunga fizicalitatea, trebuie să facem o declarație specifică de intenție de dragul sfințeniei. Abia atunci putem purta ceașca lui Malhut (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Kiduşin 1).
Binecuvântările
Un evreu face multe binecuvântări: binecuvântări pentru tipuri de plăcere, cum ar fi să mănânci, să miroși și să vezi lucruri frumoase; binecuvântări pentru îndeplinirea unei Miţva; și așa mai departe.
Fiecare binecuvântare începe cu formula: „Binecuvântat ești Tu, Doamne, D-zeul nostru, Regele universului”. Ne amintim că D-zeu este regele întregului univers. Nimeni nu se poate pierde vreodată, căci El stăpânește peste tot. Astfel suntem învățați: „Chiar dacă ai* fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău, şi acolo Se va duce să te caute.” (Deuteronomul, 30: 4).
Peste tot în univers, sfințenia zace împrăștiată, neobservată, călcată în picioare. Menționând regatul lui D-zeu, recuperăm aceste obiecte (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Birkat Hapeirot).
Țara lui Israel
În har, îi mulțumim lui D-zeu pentru că le-a dat copiilor lui Israel țara lui Israel.
Țara lui Israel este sfântă pentru că numai acolo pot fi îndeplinite toate poruncile lui D-zeu. Țara lui Israel este Malhut (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Devarim Hanohagim B’seudah 4: 1).
D-zeu a creat lumea cu zece cuvinte. Esența acestor ziceri rămâne în creație. Ele sunt onoarea lui D-zeu, care stă în toată realitatea. Când ne raportăm la realitate văzând prezența divină în toate lucrurile, accesăm această onoare dumnezeiască.
Această onoare este Malhut. În legătură cu aceasta, versetul afirmă: „pământul este plin de cinstea Sa” (Isaia 6: 3). Deoarece țara lui Israel este deosebit de potrivită pentru a dezvălui prezența ascunsă a lui D-zeu, ea reprezintă calitatea de Malhut (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Tolaim 3: 1).
Așa cum pământul este cea mai fizică expresie a realității, tot așa este numele lui D-zeu cea mai corporală expresie pentru Cine este El. Astfel, atât numele lui D-zeu, cât și țara exprimă conceptul de Malhut.
Pentru a da compasiune creaturilor Sale, D-zeu, ca să spunem așa, s-a restricţionat de multe ori, astfel încât acestea să poată descoperi divinitatea Sa. Fiecare constricție efectuată de D-zeu este un nume al lui D-zeu. Fiecare dintre cele zece Sfirot are un nume corespunzător lui D-zeu.
În același mod, țara lui Israel este mijlocul pentru revelația supremă a prezenței lui D-zeu. Acesta este motivul pentru care sarcina Torei poate fi îndeplinită numai în Țara Sfântă.
Acest lucru este legat de sarcina iudaismului în general: de a-L descoperi pe D-zeu prin actele noastre umane. Numai atunci când deţinem un vas potrivit, putem integra o sfințenie durabilă și sănătoasă în viața noastră (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Devarim Hanohagim B’seudah 4: 6).
D-zeu le-a promis evreilor un dar mesianic al unei moșteniri nemărginite.
Revelația esențială a lui Malhut este înţelegerea faptului că D-zeu este Cel care a adus universul din neant în ființă.
Când avem această recunoaștere, toate dorințele și aparențele sunt încorporate în voința Celui Infinit. Atunci pământul – Malhut – este atras în acea moștenire nemărginită.
Astfel, numai atunci când evreii locuiesc pe țara lui Israel, iudaismul, Tora și universul pot fi perfecționate.
Dar oriunde ne-am afla, putem depune eforturi pentru o astfel de stare de unire cu D-zeu.
În special, înțelepții noștri au spus că „oricui face ca Şabat-ul să fie plăcut primește o moștenire nelimitată”.
Cea mai înaltă voință a lui D-zeu este descoperită în Şabat. În acel moment, toate universurile se ridică la sursa lor. Şabat-ul este depășirea fizicalității. De aceea nu avem voie să ne angajăm în vreo lucrare fizică în Şabat. Nefuncționând, ne sincronizăm într-o realitate în care toată existența este anulată și revine la o stare care transcende ființa.
Într-un astfel de moment, totul este încorporat în cea mai înaltă voință a Celui Infinit.
Obținerea unei astfel de stări este scopul tuturor poruncilor. Este o stare nelimitată și în întregime bună, pe care mâna răului nu o poate înțelege (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Maţranut 2: 2). Există multe porunci care pot fi respectate numai în țara lui Israel. Cele mai multe dintre acestea sunt agricole, cum ar fi zeciuiala, anul Şabatic și așa mai departe.
Biblia spune cum, după ce Adam a păcătuit, D-zeu l-a blestemat, astfel încât să fie nevoit să lucreze „în sudoarea feţei (sale)”, iar pământul să-i dea “spini şi pălămidă”.(Geneza, 3:17)
Câmpul – pământul – este Malhut. În exil, acest domeniu este sărăcit.
Dar când conectăm pământul la D-zeu și la bunătate – în special, observând poruncile legate de pământ – îl eliberăm de blestemul lui Adam. Apoi Malhut este eliberată și țara dă în continuare binecuvântare mare și din belşug (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Chakirut V’kablanut 2: 5).
Învăţători
În cele din urmă, este posibil ca întregul glob să capete caracterul Țării Sfinte.
Acest proces de răspândire a lui Malhut este similar cu scrierea unui sul Tora. Pe pergament, scriem litere ale textului sfânt. Atragem înțelepciunea supremă a lui D-zeu în acele litere constrângătoare.
În același mod, un învăţător își atrage cunoașterea în student.
Cunoașterea supremă este neînfrânată. Înțelepciunea inferioară nu poate înțelege totul. Trebuie să accepte în baza credinței. Un student trebuie să accepte lecțiile învăţătorului său despre credință (cf. Likutei Halachot: Even Haezer: Piryah V’riviah V’Hilchot Işut 1: 1).
Trebuie să credem că există învăţători care atrag sfinţenia în lume și dezvăluie adevărul existenței Lui. Când găsim un astfel de învăţător, trebuie să avem credință în el. Printr-o astfel de credință, suntem capabili să descoperim ceea ce a fost ascuns anterior (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Şechitah 5:12).
În mod ideal, ar trebui să avem o relație cu un învăţător la un nivel atât de intim, încât să ne simțim confortabil mărturisindu-i relele și imperfecțiunile. Când avem o astfel de relație, ne putem ridica Malhut la sursa sa.
La nivel macroscopic, acest lucru corespunde întoarcerii regatului la casa lui David și restaurării regatului mesianic (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Geviyat Choy Meihayitomim 4: 3).
Un învățător înțelept știe cum să ne ridice Malhut astfel încât să fie direct aliniată cu înțelepciunea dumnezeiască: poate împăca lumina lunii cu lumina soarelui. Prin urmare, când Beit Hamikdaş era în picioare, învăţătorii lui Israel au integrat calendarul, împăcând ciclul solar și cel lunar (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Giluach 3: 4).
Învăţătorul nostru trebuie să fie capabil să ofere sfaturi înțelepte și utile. Malhut se ridică doar cu ajutorul sfaturilor (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Tatanit 4:14). Totalitatea sfaturilor divine este conținută în Tora, ale cărei 613 porunci sunt denumite „sfatul” Zohar-ului (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Hoşanah Raba 2: 4).
Corespunzător acestor 613 porunci, fiecare ființă umană are 613 membre și vene. Cele 613 porunci nu pot fi înțelese și clarificate fără înțelepciunea înțelepților. În mod similar, structura noastră spirituală poate fi perfecționată numai cu ajutorul unui învăţător înțelept. Așa cum trebuie să avem credință în înțelepții care au transmis Tora oral, tot așa trebuie să avem o relație de credință în învăţătorii noștri (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Yibum 3: 2).
Un învăţător reprezintă Malhut. Prin urmare, înțelepții au spus: „Cine sunt regii? Înțelepții”.
Fiecare dintre noi are un înțelept în interior, un punct din interior care poate învăța și lumina. Prin urmare, fiecare dintre noi are în noi nucleul lui Malhut, capacitatea de a străluci conștiința Torei în lume.
În măsura în care suntem capabili să îi inspirăm pe ceilalți cu învățătorul din noi, la fel suntem obligați să rostim acele cuvinte iluminatoare ale lui D-zeu.
Când predăm, ne actualizăm conexiunea cu Malhut. Atunci suntem capabili să atragem adevărata bogăție pentru noi înșine și să fim luminați de voința lui D-zeu.
Când îi învățăm pe alții, atragem hrana prezenței lui D-zeu, Malhut, care se află în exil. Malhut a lui D-zeu poate fi găsită peste tot, chiar și în cele mai de jos adâncuri. Când ridicăm Malhut, cele mai joase și degradate locuri pot fi răscumpărate. Cei mai lipsiți de speranță și cei mai abandonați își pot primi propria lor bogăție interioară adevărată (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Pidyon Bechor 5:19).
Judecători
În mod ideal, oamenii ar trebui să acționeze corect unul cu celălalt și să trăiască în pace la fel cum un regat ar trebui să fie condus în pace.
Când doi oameni intră în conflict, Malhut a lor a căzut.
Ei merg în fața judecătorilor, a căror judecată înțeleaptă o ridică pe Malhut la înțelepciunea divină și restabilește armonia.
Atunci, înțelepciunea este prezentată aici mai jos.
Realitatea este un amestec de pre-creație permanent revigorând post-creația.
Înainte de creație, realul și potențialul erau unul, fără nicio diferență între ele.
După creație, s-au împărțit în două. Au făcut acest lucru prin porunca lui D-zeu.
Procesul de creație, de la potențial la real, este adus prin adevăr. „Sigiliul lui D-zeu este adevărul și cu el a creat lumea”. Acest proces este continuu și permanent.
Când cei aflaţi în conflict fac declarații false, ei o supără pe Malhut a lui D-zeu și desfigurează creația. Energia divină, pre-creatoare, se ridică. Atunci nu mai rămâne nimic pentru a ne refigora universul și Malhut cade. Atunci când martorii dezvăluie adevărul, o ridică pe Malhut și refac lumea.
Cei doi martori reflectă actul constant al creației. Adevărul pe care ei îl revelează face ca o manifestare să treacă de la potențial la real.
Prin urmare, conform legii Torei, trebuie să existe doi martori. Ei corespund celor două etape ale realității și restabilesc îmbinarea acestora.
Atunci, creația, care fusese afectată de neadevăr și controverse, este restabilită.
Cu adevărat, trecem de la potențial la real. Procedând astfel, dezvăluim divinitatea lui D-zeu în întreaga lume (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Eidut 1).
Vorbirea
Trebuie să ne dedicăm sfințeniei glasul și cuvintele. Gura noastră este un organ al lui Malhut. Discursul nostru poate fi revelarea lui Malhut (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Apotrofus 3:13).
Vorbirea în general este legată de Malhut. Îndeplinim porunca învățării Torei numai atunci când studiem cu voce tare, trasând ideile transcendente ale Torei în vasele vorbirii. În mod similar, îndeplinim actul rugăciunii doar atunci când pronunțăm cuvintele, oferind un recipient pentru dorința noastră și pentru primirea răspunsului lui D-zeu.
Întrucât vorbirea este Malhut, Sfira finală, ea este înconjurată de forțe sfinte. De aceea este atât de important să ne protejăm vorbirea de limbajul rău, de bârfe și minciună (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Holvaiah 1: 4). Trebuie să contracarăm acele voci ale urâțeniei cu o expresie puternică și rezonantă a sfințeniei, cu un discurs puternic și frapant (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Ma’akah Uşmirat Nefeş 4:11). O astfel de vorbire strălucește asupra noastră și aduce la bun sfârșit versetul, „Tot pământul este plin de mărirea Lui!”(Isaia 6: 3; cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Ever MM Hachai 2: 1).
Putem face din discursul nostru un limbaj sfânt. Asemenea cuvântului sfânt cu care D-zeu a creat lumea, putem investi lumea cu sfințenie (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Yom HaKipur im 1: 5). Cu discursul nostru, putem umple lumea de pace (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Reişit Hagaz 1).
Când atragem acest spirit, atragem din epoca mesianică viitoare, ideală. În această lume a acțiunii, atragem către noi cântarea sfințeniei pe care o vom cânta atunci (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Haşkamat Haboker 5:11).
Atragem acest lucru dimineața și seara cu recitarea lui Sh’ma. Primul vers al lui Sh’ma este „Ascultă, O, Israel, Domnul, D-zeul nostru, Domnul este unul”. Aceasta corespunde cu Bina.
Apoi recităm al doilea vers cu glas scăzut: „Binecuvântat să fie numele gloriei Împărăției Sale pentru totdeauna”.
Acest al doilea vers corespunde lui Malhut.
Când recităm primul vers din Sh’ma, atragem lumina mare, ideală a unității lui D-zeu, care va străluci în viitor. Cu al doilea vers, condensăm acea lumină mare, astfel încât să o putem suporta acum (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Eidut 4:15).
Trebuie să fuzionăm locul suprem al gloriei lui D-zeu, unde El este complet ascuns, cu Malhut, nivelul în care „pământul este plin de mărirea Lui”.
Fuzionarea acestor două aspecte constituie esența cunoașterii lui D-zeu. Și dobândim această uniune esențială atunci când îndeplinim poruncile lui D-zeu.
Apoi spiritul lui D-zeu este revelat în întreaga lume (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Chezkat Mitaltilim 3:11).
Poporul evreu este primul născut al oamenilor, un „popor ales” care are privilegiul și obligația de-a duce vieți sfințite și de a aduce această sfințenie tuturor ființelor umane. Astfel, limba lui Israel este Limba Sfântă, din care, aşa cum ne învață Tora, se trag toate limbile. Limba Sfântă este limba lui D-zeu, limba cu care a făcut lumea: Malhut (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Bechor Beheimah Tehorah 1).
Acest discurs sfânt este întruchipat de principiul feminin: Eva, mama întregii vieți, femeia al cărei nume înseamnă vorbire: o sensibilitate la limbajul lui D-zeu așa cum este exprimată în aura ascunsă a divinității din natură: „O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el (Yechaveh, conectat la Hava, Eva)” (Psalmii 19: 3).
Când vorbirea este degradată, ea devine un vehicul pentru cele șaptezeci de pasiuni ale fizicalității: limbajele celor șaptezeci de națiuni. Când literele vorbirii lui D-zeu, cu care El a făcut și îmbibă lumea, se scufundă într-o astfel de degradare, ele nu mai pot fi ridicate. Drept urmare, Tora se exprimă prin porunci negative, prohibitive: „Să nu furi”; „să nu ucizi”. Acele litere sfinte au fost transformate în rău – este posibil să nu le folosim niciodată (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Ta’arovot 1: 1).
Sărbătorile
La cele trei sărbători ale pelerinilor (Succot, Pesach și Şavuot), este revelat faptul că Domnul este D-zeu. Malhut se ridică din cojile răului (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Yom Toy 1: 2). Atunci cojile celor patru regate ale exilului sunt suprimate.
Când lumina sărbătorii strălucește, când auzim o proclamație puternică din cer și trăim experienţa regretului pentru faptele noastre rele. Acest lucru face ca Malhut să se ridice din coji.
Toate acestea provin din Roş Kodeş, prima zi a lunii. Ziua în care cade sărbătoarea este determinată de ziua în care este luna nouă. La începutul lunii, lumina lunii, Malhut, era complet ascunsă. Din ascuns a fost dezvăluită creșterea unei noi lumini (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Roş CHodeş 3: 3).
De aceea patru persoane sunt chemate să citească Tora de Roş Kodeş. Când acești patru oameni sunt chemați la Tora, care este recipientul lui Malhut și numele lui D-zeu, cele patru regate ale exilului sunt învinse (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Roş CHodeş 3: 8).
Data Şabat-ului a fost stabilită de D-zeu. Dar calendarul evreiesc este determinat pe pământ în funcție de depoziţia martorilor cu privire la luna nouă (acest obicei a încetat la scurt timp după distrugerea celui de-al doilea Templu). Şabat-ul este un cadou de la D-zeu pentru om. Dar calitatea sărbătorii depinde de aportul ființelor umane.
Contribuția noastră o ridică pe Malhut. Când Malhut este ridicată din cele patru regate, duşmanul suprem al omenirii, Amalek, este subjugat (Likutei Halachot: Yoreh Deah: Reişit Hagaz 1).
Ofranda orzului
Întrucât Malhut este o calitate a constricției, uneori înțelepciunea din ea poate deveni atât de restrânsă încât se exprime pe sine ca prostie și natură animalică.
Există o calitate sfântă de a fi ca un animal înaintea lui D-zeu, slujindu-L cu umilință și fără auto-mărire.
Dar, pe de altă parte, nu trebuie să ne angajăm în acțiuni ale unui animal. Atunci ne ridicăm natura de animal la cea mai înaltă slujire a lui D-zeu.
Acest proces a fost adoptat în zilele lui Beit Hamikdaş în a doua zi de Pesach, când a fost oferită lui D-zeu făină din noul sezon al orzului. Orzul, nutrețul pentru animale, natura noastră de animal, a fost dat ca ofrandă lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Pikadon 4: 4).
De aceea Naomi și nora ei Rut s-au întors în țara lui Israel în timpul tăierii Omer-ului, măsura orzului. Rut, o convertită moabită, va deveni strămoșul regelui David, din ai cărei copii va ieși Mesia.
Tocmai prin ridicarea naturii de animal, prin ridicarea de la idolatrie la recunoașterea lui D-zeu, Îl aducem pe Mesia. Povestea relației lui Rut cu viitorul ei soț, Boaz, este una dintre modestie și proprietate sexuală: și aceasta este și natura integrală, corectivă a lui Malhut (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Chadaş 2: 7).
Pe Muntele Sionului
Talmudul ne învață că centrul lumii este locul lui Beit Hamikdaş din Ierusalim. Din acel loc se revarsă recunoașterea lui D-zeu. Dintr-un atare Nexus se revarsă lumea.
Astfel, trezirea mesianică va veni din țara lui Israel și a Ierusalimului. De la locul creației și al revelării divinității lui D-zeu, vor ieși Malhut și conducerea Sa (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Chezkat Metaltilin 5:11).
În fiecare zi și fiecare întâmplare, trebuie să căutăm acel moment de încununare, recunoașterea lui D-zeu. În acest fel ne atașăm de scânteia sfințeniei și sămânța răscumpărării în fiecare particulă și val al realităţii. În viața noastră și într-un nimbus care ne înconjoară viețile, atragem și creăm palatul lui Mesia. Atunci parfumul sfințeniei se poate răspândi în toată lumea. Cu toată inima, trebuie să ne căutăm adevărații învăţători. Și trebuie să fim un adevărat învăţător pentru noi înșine și pentru ceilalți.
Anulați în cunoașterea lui D-zeu, trebuie să fim independenți, capabili de alegere morală și spirituală. Deși maturi, trebuie să ne anulăm în fața unei puteri mai mari.
Cufundați în această lume, trebuie să fim doar un vehicul pentru conducerea lui D-zeu. Doar ca slujitor al lui D-zeu, umil și transparent înaintea Lui, trebuie să putem să conducem cu putere.
Trebuie să așteptăm până la finalul exilului pentru a primi coroana lui Mesia. În fiecare clipă trebuie să căutăm acea coroană.
Și în tot ceea ce facem, trebuie să auzim ecoul slab al vestitorului lui Mesia: „Cât de frumoși sunt pe munte picioarele mesagerului vestind pacea, vestind bunătatea, vestind mântuirea, spunând Sionului: D-zeu este rege.”
Înapoi la pagina CELE ZECE SFIROT (link)