(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Memoria creierului vs. Memoria sufletului
La începuturile noastre, avem un suflet infinit, fără experiențe fizice finite. Pe măsură ce trecem prin viață, devenim încetul cu încetul suma totală a „sufletului plus experiențele de viață”. Această totalitate a ceea ce suntem în prezent este stocată în banca noastră de memorie. Creierul conține toate amintirile noastre. Indiferent dacă memoria este localizată în creier și depinde de două bucăți mici de ambele părți ale creierului numite hipocamp sau, după cum înțelege știința astăzi, este distribuită în întreg creierul, care este mai degrabă o hologramă, nu are importanță. . În orice caz, creierul este organul fizic care ne păstrează memoria.
Există două tipuri de amintiri, cu o distincție marcată între cele două. Una poate fi numită „memoria creierului”, iar cealaltă „memoria sufletului”. „Memoria creierului” este în general inexactă, parțial sau complet fragmentată și distorsionată. „Memoria sufletului” este întotdeauna exactă, completă și precisă. Prima este amintirea pe care o trăim cel mai adesea în timpul vieții întrupate, în timp ce a doua este rezervată în primul rând existenței fără trup.
Memoria creierului nu reține memoria în mod fidel. Cercetările moderne au arătat că, în general, oamenii nu își amintesc trecutul cu acuratețe. Amintirile din trecut, chiar dacă sunt doar cu câteva zile sau chiar cu câteva minute în urmă, sunt colorate de starea prezentă a creierului. Memoria este mai mult o interpretare a unui eveniment decât o amintire reală. Memoria este un act creativ în prezent privind înapoi în trecut. Într-adevăr, prezentul este întotdeauna diferit de momentul care tocmai a trecut și a-ți aminti o experiență trecută în timp ce stai în prezent înseamnă a o vedea prin părtinirea condiționării prezente. Un filosof modern, genial, dar destul de deranjat a spus odată astfel: „Mândria și memoria au avut o dispută. Memoria a spus: „A fost așa”. Mândria a spus: „Nu se poate”. Și mândria a câștigat.” Mândria și ego-ul câștigă întotdeauna.
Memoria sufletului, prin contrast, nu este definită sau limitată la proprietăți fizice și, prin urmare, este exactă și precisă în orice moment. Această amintire sufletească subliminală primește și înregistrează cu fidelitate toate experiențele noastre în lume, preia tot ceea ce mintea nu a înregistrat și nici măcar nu a observat. Când creierul fizic moare, ceea ce rămâne este „memoria sufletului”, care conține nu numai pachetul total al persoanei prezente (inclusiv modul în care există în momentul morții), dar cu o reamintire totală a întregii vieți a persoanei din ziua nașterii lor.
Fiecare experiență de viață se întipărește în suflet, unele permanent, altele temporar. Sufletul este asemănător cu materia primă. Unele experiențe zgârie suprafața, în timp ce altele se cizelează în chiar materialul ei. Unele lucruri din viață au devenit atât de înrădăcinate în conștiința individului încât devin imposibil de distins de individul însuși, în timp ce unele rămân doar în exterior.
În cele din urmă, ceea ce este imprimat de neșters în suflet sunt doar actele pozitive și virtuoase pe care le facem în timpul acestei vieți și devin și ele eterne și veșnice. Nu numai că faptele și atitudinile pozitive rămân cu persoana în această viață, dar ele, de asemenea, călătoresc înainte și în sus în viața de apoi. Antitetic, negativitatea nu devine niciodată cu adevărat parte din constituția și psihicul persoanei. Orice negativitate la care o persoană ar fi expusă sau a experimentat de-a lungul vieții nu este un indicator al personalității sale, ci este întotdeauna privită ca un apendice artificial care poate și va fi îndepărtat, fie în această viață prin propria alegere liberă, fie în viața de apoi. .
Negativitatea nu este Niţchi / perpetuă (Tanya, cap. 25). Adăpostită într-un univers finit de timp și spațiu, va pieri sau se va dizolva în cele din urmă; întrebarea este doar cum și când. O persoană care moare cu amintiri încărcate negativ – adică cu gânduri, sentimente sau comportamente negative și distructive care există acum ca amintire – va trebui să treacă printr-un proces de a scăpa de acea amintire. Procesul în sine va fi explorat mai târziu.
Este important să ținem cont de faptul că, prin puterea Tşuva / Reîntoarcere, reintegrare și auto-reconstrucție, avem capacitatea de a ne elibera de sufocarea negativă a trecutului nostru și de a șterge acel trecut din „memoria sufletească”. Cel care pornește pe calea Tşuva este considerat o persoană nouă, cu un nou simț al identității (Sifn, Vaeschanan, 30. Rambam Hilchot Tşuva, 2:4. Semag, Miţva 16). În plus, nu numai că avem capacitatea de a anula sau de a eradica trecutul, ci și de a transforma răutatea trecută în merit și pasivele în active (Yumah, 86b).
Tşuva individualizată pentru anumite fapte sau fapte rele exonerează acele fapte specifice efectuate fie prin comitere, fie prin omisiune. Cu toate acestea, o Tşuva de ordin superior este aceea de a trăi experienţa unei totale transformări radicale, în care cineva își schimbă însăși ființa și prin această schimbare toate experiențele negative sunt transformate, sau „reciclate”, ca să spunem așa, în ceva pozitiv și util.
Memoria precisă este o calitate asemănătoare lui D-zeu. O astfel de memorie poate exista doar într-un spațiu Infinit, neîngrădit de trecerile timpului și distanțele spațiului. Când o persoană se transformă prin Tşuva, aceste amintiri lipsite de sfinţenie, aceste experiențe regretabile și negative, sunt total șterse, întrucât nu mai există „amintire” despre ele (Ţidkat HaTzadik, 99). La un nivel și mai profund, și ele sunt acum integrate și incluse într-un cadru de referință mai pozitiv.
Alegerea autentică, cum ar fi mișcarea adevărată și transformarea radicală, este prezentă doar în această sferă operațională a existenței. Odată ce un suflet intră în stări superioare / mai profunde de a fi, aceste opțiuni nu mai sunt disponibile; nu mai are puterea de a se transforma (Zohar 3, p. 178a. Şabat, 30a). Această lume este creată și fondată pe Hesed / bunătate Divină și compasiune divină. În această lume a lui Hesed, o lume a iertării și a compasiunii, Tşuva este o posibilitate reală, iar acțiunile nu au reacții inevitabile. În lumea „adevărului”, realitatea vieții de apoi cunoscută sub numele de lumea Gvura / a severităţii și judecăţii, nu există loc pentru schimbare, pentru a anula ceea ce a fost pus în mișcare (Derech Miţvosecho, Viddui Tşuva, 4. Tefilah, 45). ). Un suflet care intră într-o astfel de lume cu bagaje negative trebuie să-și descarce povara înainte de a se putea integra pe deplin cu Sursa sa. Eliberarea de aceste experiențe negative care au devenit parte din memoria și prezența cuiva poate face parte din călătoria epuizantă, deși eliberatoare, a unui astfel de suflet către Gan Eden / Paradis și fericirea eternă.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)