MEMORIE INDIVIDUALĂ / COLECTIVĂ

(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)

Memoria individuală, memoria colectivă

Memoria, totalitatea a ceea ce suntem, trăiește în urma morții creierului fizic în „memoria” atotcuprinzătoare a Omniprezenței. Acest spațiu de „memorie” poate fi privit ca un tip de matrice a totalității tuturor memoriilor și informațiilor din univers și de dincolo.

Personalitatea există ca o constelație distinctivă a memoriei în întinderea vastă și nelimitată a „memoriei” Creatorului. Simțul individual al sinelui, caracterizat de memoria distinctă, nu se pierde pe sine sau nu devine complet consumat în vastitatea Întregului, ci continuă să existe în distincția sa, ca o fărâmă de particularitate în Întreg.

Memoria individuală, plinătatea persoanei, înflorește și funcționează ca un paradox și contradicție, ca atare. Pe de o parte, memoria există ca un individ distinct cu un set unic de experiențe; pe de altă parte, acea memorie foarte distinctă face acum parte din rețeaua mai largă a vieții, din Întregul Sistem. Persoana, sub forma memoriei (prezentă în Guf Dak și în sufletul său), continuă să existe ca un sine distinct și finit și totuși este subsumată ca parte a memoriei infinite mai mari. Sinele finit, distinct, devine etern și eternitatea sa este experimentată în infinit și nedistinct.

Să ne imaginăm o picătură de apă care se scurge înapoi în ocean și totuși își păstrează existența ca picătură. Oceanul poate fi privit ca un flux de apă fără întrerupere, o expansiune infinită, care este modul în care îl vedem în mod normal; sau poate fi privit ca miliarde sau chiar trilioane de picături individuale de apă. Aspectul eternității pe care sufletul îl trăieşte ca experienţă este din cele mai profunde niveluri, întrucât devine una cu unitatea supremă, transcendența incluzivă. Aici unitatea, infinitul, este atât de dincolo de distincții, încât pătrunde chiar și finitudinea și nu vede finitudinea ca o contradicție a infinitității. Ca expresie a acestui cel mai profund adevăr, sufletul nu renunță la individualitate, ci mai degrabă își păstrează sentimentul de sine, experimentând memoria finită în pântecul Infinitului.

În cuvinte simple: continuăm să existăm așa cum ne știm că suntem acum, pentru întreaga eternitate.

(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)

error: Content is protected !!