(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)
Societatea în care trăim este inundată de o perpetuă căutare a plăcerilor animalice (corporale) precum banii, gloria și sexul. Este imposibil de păcătuit într-o astfel de stare și este la fel de imposibil de respectat poruncile (Miţvot). Pur şi simplu asta nu este spiritualitate.
Cu toate acestea, există speranță în această situație, cu condiția să fim dispuși să restricționăm utilizarea acestor dorințe sau, pentru a spune mai explicit, să direcționăm dorințele noastre către spiritualitate. Când se întâmplă asta, suntem admişi în primul grad în lumea spirituală, unde există o Lumină de multe ori mai puternică decât cea care strălucește în lumea noastră.
Cerem un ecran pentru a rezista plăcerilor animalice și a ne abține de la primirea lor pentru noi înșine, şi numai cu intenția „pentru Creator”. Obținem un ecran și rectificăm astfel primul nostru grad. După aceea ne ridicăm la gradul următor, în care ne confruntăm cu o voință și mai mare de a primi și, prin urmare, o lumină mai mare. Căpătând un ecran cu o mai mare putere anti-egoistă, rectificăm și acel grad și continuăm să urcăm.
Să ne imaginăm lumea ca pe o linie orizontală de valoare zero. Prima voință egoistă de a primi pe scara gradelor va fi considerată ca fiind “-1” (minus unu) și va fi resimțită ca o decădere sau o prăbuşire. Ecranul și Lumina primită cu intenția către Creator vor avea valoarea de “+1” și vor fi considerate ascensiuni. Distanța dintre “-1” și “+1” este egală cu mărimea și înălțimea Parţuf-ului.
Când îţi finalizezi primul grad, capeţi “-2” pentru valoarea egoismului. Pentru asta este nevoie de un ecran în valoare de “+2”. În felul acesta apare ascensiunea către gradul următor. Cu cât urci mai sus, cu atât decazi mai jos, dar numai pentru a te ridica și mai sus.
Malhut a lumii Ein Sof s-a spart după ce nu a mai putut primi Lumina „pentru Creator” în lumea lui Nekudim. Aceasta a fost spargerea vaselor. Drept urmare, vasele de dăruire și vasele de primire s-au amestecat și fiecare dorință egoistă a absorbit scântei ale dorințelor altruiste ale Creatorului, ceea ce a permis dorințelor egoiste să se conecteze la Creator și la spiritualitate.
Cu cât este mai mare sarcina ce ţi-a fost dată să o îndeplineşti, cu atât este mai mare nivelul vaselor cu care eşti dotat și cu atât mai înalte sau mai adânci sunt ascensiunile, respectiv căderile tale. De aceea, nu trebuie să-i judecăm niciodată pe alții după faptele lor, întrucât nu putem ști prin ce rectificări trec în prezent.
Cel mai bun lucru de făcut este să avem în faţa noastră următorul tablou: solul şi pământul constituie nivelul egoist, adică locul în care ne aflăm. Cerul este locul de unde vine Lumina. Dacă Lumina nu are niciun contact cu noi, nu ne putem desprinde de pământ, ca şi când nu am fi fost niciodată dezlipiţi de el. Nu avem nicio putere de a ne ridica prin noi înşine deasupra lui. Numai Lumina Creatorului ne poate ridica.
Dacă Lumina strălucește pentru noi, atunci ni se pare că ne desprindem de pământ și ne ridicăm deasupra voinței noastre egoiste de a primi. În momentul în care Lumina încetează să strălucească, cădem la pământ, de parcă n-am fi fost niciodată opriți. Nu avem puteri proprii pentru a ne ridica deasupra ei. Doar Lumina Creatorului ne poate ridica.
Cu cât este mai înalt locul în care te afli în lumea spirituală, cu atât este mai mare distanța dintre ascensiuni și căderi. Astfel, căderea în lumea Aţilut poate însemna să ajungi aproape la fel de jos ca în această lume. De aceea, marele Cabalist, Rav Şimon Bar Yohai, când era cu un grad înainte de ultimul, s-a simțit deodată (și s-a numit pe sine însuşi în consecință) ca „Șimon cel din piață”. Toată cunoaşterea și însuşirile rectificate, totul a dispărut, iar el a devenit complet ignorant. În felul acesta a descris el, în cartea Zohar, starea în care s-a aflat.
Se întâmplă tuturor, chiar și unuia care tocmai a început ascensiunea spirituală. Cum se ridică cel care a căzut după cădere și cum revine pe calea lui? O face participând la grup, chiar și fără nicio urmă de dorinţă. În acea stare, trebuie să acționezi în mod mecanic sau automat, întrucât, în cădere, este imposibil chiar şi să citeşti o carte. Uneori, singura cale de ieșire este să te culci, să te desprinzi de toate și doar să laşi timpul să își facă treaba.
Cea mai periculoasă stare este atunci când suntem în cel mai înalt punct spiritual și începem să ne bucurăm de plăcerea pe care o primim, de securitatea, stabilitatea și claritatea, şi de toată plăcerea care vine odată cu eternitatea.
Tocmai acel moment poate fi cauza căderii noastre. Este foarte important să ne amintim că acea stare ne-a fost dată întocmai pentru ca noi să putem continua să ne concentrăm pe încântarea Creatorului mai ales în starea respectivă.
Este imposibil să evităm cu totul căderea. Căderile sunt necesare pentru progres, întrucât, dacă nu ar exista ele, nu am avea altă cale de a dobândi dorințe suplimentare de primire, cu care să ne ridicăm din nou.
Termenul Parţuf descrie atitudinea noastră față de ceilalți, care reflectă gradul dezvoltării noastre. Este imposibil să dobândeşti binele fără să fi avut mai întâi parte de rău.de pildă, atunci când ne ridicăm în spiritualitate cu cincisprezece grade și cădem cu 16 grade mai jos, este din cauză că atributele noastre reale au fost dezvăluite în forma lor cea mai rea, întrucât în ascensiune suntem expuși la o lumină mai mare care ne permite să ne vedem în comparație cu proprietățile rectificate ale unui grad mai înalt.
Gradele spirituale prin care trecem continuă să trăiască în noi. Noi putem vedea răul numai atunci când urcăm la un nivel spiritual superior. Cu cât Lumina strălucește, cu atât ne vom vedea mai rău în comparație cu ea. Așa se întâmplă până la ultimul grad, sfârșitul rectificării.
Rabaş (Rav Baruch Aşlag) scrie într-o scrisoare către discipolii săi (scrisoarea Nr. 16) următoarele:
„Adevărul este că există un alt motiv pentru asta: Baal HaSulam relatează în cartea sa, Studiul celor zece Sfirot, că ARI explică de ce Melech HaDa’at (regele lui Da’at) în lumea Nekudim, care era gradul de Keter și cel mai înalt Melech (rege), a căzut mai jos decât toți ceilalți regi când s-a produs spargerea. Acest lucru se datorează faptului că cel cu cea mai mare grosieritate este, totodată, cel mai înalt atunci când se află în posesia unui ecran. Atunci, însă, când își pierde ecranul, el devine cel mai rău și, în consecință, cade mai jos decât toți ceilalți regi.
Cuvintele lui pot fi, de asemenea, interpretate pentru a-i descrie pe cei care urmează căile Domnului: aceia au o dorință atât pentru corporalitate cât şi pentru spiritualitate, așa cum s-a spus, anume că cei care erau aproape de Baal HaSulam aveau un ecran și o Aviut (grosieritate); acum, însă, când el a plecat, ei nu au mai avut cui să se supună și au rămas cu grosieritatea dar fără ecran și căutau doar să devină rabini și ‘evrei simpatici’. Prin urmare, eu (Rabaş) suspectez tot ce iese din mâinile lor, pentru că nu mai este nimeni care să-i rețină.
Vorbesc pe scurt aici, pentru că nu îi vreau în gândurile mele, întrucât știți regula conform căreia «Omul se află acolo unde sunt gândurile lui», dar pentru că știu dragostea voastră pentru adevăr, sunt obligat să-mi aduc în minte grosieritatea care nu are un ecran, care sunt vasele sparte care nu sunt încă pe calea rectificării și Dumnezeu să aibă milă.
Permiteți-mi să vă dau un scurt exemplu, astfel încât să înțelegeți cele de mai sus: se știe că fiecare grad are o parte de mijloc care constă din ambele. Între mineral și vegetal se află coralul; între vegetal și animal se află piatra de câmp, care este un animal conectate la pământ prin buricul lui și își primeşte hrana direct din el, iar între animal și vorbitor există maimuța. Se impune aici o întrebare: ce se găseşte între adevărat și fals, care este punctul care le conţine pe amândouă?
Înainte de a clarifica acest lucru, voi adăuga o regulă cunoscută, aceea cupă care ceva mic este greu de văzut, în timp ce un obiect mare este mai ușor de văzut. În consecință, atunci când cineva minte doar puțin, el nu este în stare să vadă adevărul, anume că se află pe o cale greşită, şi crede că merge pe o cale a adevărului. În orice caz, nu există un neadevăr mai mare decât acesta, întrucât el nu are suficient de mult neadevăr pentru a-și vedea starea reală.
Însă într-unul care a dobândit o mare parte din neadevăr, falsitatea a sporit într-o asemenea măsură încât dacă această persoană vrea să-și vadă starea actuală, el o poate face acum. Astfel, acum, după ce poate să vadă neadevărul, anume că se află pe o cale falsă, își vede starea reală, în sensul că vede în inima sa adevăratul mod de a merge pe drumul cel bun …”
(Rav Baruch Şalom Aşlag, Igrot, Scrisoarea Nr. 16)
Un observator care nu are nicio legătură cu Înțelepciunea Cabala va crede întotdeauna că el nu face nimic greșit și este virtuos ca toți ceilalți. Această persoană crede că a luat-o pe calea cea bună din cauza faptului că a dobândit un cuantum foarte mic de recunoaștere a răului. Dar, odată acumulată o cantitate substanțială de falsitate, el va putea vedea adevărul situației (cu condiția ca aceasta să fie adevărata lui dorință).
În acel moment, el va recunoaște că a fost pe o cale greșită. Acest lucru îi va permite să schimbe calea cu cea corectă – calea adevărului. Când recunoaștem faptul că starea noastră curentă este intolerabilă și că am ajuns la capătul frânghiei, atunci vom cere ajutorul Creatorului.
„… Rezultă că acest punct, care este un punct al adevărului că el merge pe o cale falsă, este mijlocul dintre ce este adevăr și ce este fals. Asta este puntea care leagă adevărul și falsitatea. Acest punct este și sfârșitul minciunii și de aici încolo începe calea adevărului. Astfel, putem înţelege” ce a scris Baal HaSulam, anume “că pentru a fi răsplătiți cu Lişma (pentru numele ei), trebuie mai întâi să pregătim cea mai mare Lo Lişma (nu pentru numele ei) și apoi putem ajunge la Lişma.
Și, în mod similar, Lo Lişma este numită ‘minciună’, iar Lişma este numită ‘adevăr’. Când minciuna este mică iar Miţvot și faptele bune sunt puține, el are o Lo Lişma mică și atunci nu poate vedea adevărul. Prin urmare, în această stare, el spune că merge pe calea bună și adevărată, adică munceşte în Lişma.
Atunci, însă, când se dedică Torei zi şi noapte în Lo Lişma, atunci poate vedea adevărul, întrucât prin multiplicarea falsului, minciuna lui crește și vede că merge într-adevăr pe o cale falsă. Și atunci începe să-și rectifice acțiunile. Cu alte cuvinte, el simte că tot ceea ce face este doar în Lo Lişma. Din acest punct, se trece la calea adevărului, la Lişma. Numai aici, în acest moment, începe tranziţia „de la Lo Lişma la Lişma”. Înainte de asta, însă, el susține că lucrează Lişma și cum își poate schimba el oare starea și căile?
Prin urmare, dacă o persoană este inactivă în muncă, el nu poate vedea adevărul, întrucât este scufundat în minciună. Dar, proslăvind Tora pentru a oferi încântare Creatorului său, el poate vedea atunci adevărul: adică faptul că merge pe o cale falsă, numită Lo Lişma. Și acesta este punctul de mijloc dintre adevăr și minciună”
(Rav Baruch Şalom Aşlag, Igrot, Scrisoarea Nr. 16).
Creatorul operează în orice situație în care ne aflăm, indiferent dacă este una bună sau rea. Omul nu ia și nici nu poate lua vreo decizie. El poate numai să-şi accelereze dezvoltarea dar, cu siguranță, nu o poate schimba. Dacă privim această cale prin ochii egoismului, vom fi terifiaţi și oripilaţi. Dar dacă percepem egoismul ca pe un lucru rău care trebuie distrus, dacă îl privim din afară, vom dori imediat să-l dezrădăcinăm și să-l înlocuim cu altruismul.
(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)