(înapoi la UN POD FOARTE ÎNGUST – click)
MUGURII REAPARIŢIEI
În secolul al XVI-lea, după multe generații de ascundere, Înțelepciunea Cabala a început să reapară.
Din perspectiva Cabalei, sfârșitul Evului Mediu reprezintă finalizarea unei etape importante în dezvoltarea dorinței umane. Renașterea marchează următoarea etapă a dezvoltării acestei dorinţe și aduce cu sine revoluțiile tehnologice și industriale. Acel moment, constituie și începutul unei treziri spirituale.
Cât despre poporul lui Israel, viața în exil și realitatea dură a evreilor de până atunci i-a îndepărtat de conștientizarea spirituală. În acea perioadă, evreii au încercat să-și mențină tradițiile, să supraviețuiască diverselor persecuții și expulzări și, în unele cazuri, au preferat moartea decât convertirea. Cu toate acestea, legătura cu partea internă a Torei – Înțelepciunea Cabala – a dispărut aproape cu totul. Poporul lui Israel și-a pierdut înțelegerea faptului că ţinta omului în viață este dobândirea naturii de dăruire și iubire în scopul revelării Creatorului.
Cu toate acestea, în acest deșert spiritual, au început să apară mugurii unei vieți noi și ai unei regenerări, ai unei renașteri a spiritului evreiesc. În acest cadru, a apărut unul dintre cei mai semnificativi indivizi din istoria poporului evreu – rabinul Isaac Luria Aşkenazi, cunoscut și sub numele de „Sfântul ARI”, sau pur și simplu, ARI.
ARI
Rabinul Isaac Luria Aşkenazi, ARI, s-a născut la Ierusalim în 1534. Tatăl său s-a stins din viață pe când el avea doar opt ani. Greutățile financiare care au urmat decesului tatălui său au forțat familia Luria să se mute cu fratele mamei sale care locuia în Egipt. ARI a rămas în Egipt aproape treizeci de ani, a lucrat ca negustor și, în timpul liber, a studiat Talmudul, Halacha (legea evreiască) și Cabala. Dedicarea sa pentru studiu l-a făcut să fie un elev proeminent printre discipolii rabinului șef al Egiptului, David Ben Zimra (RADBAZ), iar ARI a început să-și facă un nume.
Cu cât ARI pătrundea mai mult în Zohar, cu atât mai mult își dădea seama că ar putea explica internalitatea Torei așa cum nimeni altul nu putea. Acesta a fost momentul în care și-a dat seama că era timpul să continue lucrarea rabinului Şimon bar Yochai și să pregătească Înțelepciunea Cabala pentru ieșirea din ascundere. Pentru a face acest lucru, ARI s-a mutat în orașul cabalist Safed din nordul Israelului.
A ajuns acolo în anul 1570. În acea perioadă, cel mai mare cabalist al orașului era rabinul Moşe Kordovero (RAMAK). Totuși, când și-a dat seama cine venise la Safed, acesta le-a spus ucenicilor săi: „Să ştiți asta, domnilor, că există un om care va învia după mine și vă va deschide ochii în Înțelepciunea Cabala … o scânteie din sufletul lui Raşbi.”[102]
ARI avea treizeci și șase de ani când a ajuns la Safed și a început să predea Cabala doar cu optsprezece luni înainte de a muri prematur. Rabinul Chaim Vital, cel dintâi discipol al său, a scris despre relațiile pe care ARI le-a stabilit în rândul grupului său de discipoli: „Învățătorul meu ne-a avertizat pe mine și pe toți prietenii care erau cu mine în acea comunitate că înainte de rugăciunea de dimineață trebuie să luăm asupra noastră porunca «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.» Trebuia să ne străduim să-i iubim pe fiecare din Israel așa cum ne facem propriul suflet, pentru că prin aceasta, rugăciunile noastre se vor ridica incluse în tot poporul Israel și vor putea să urce și să facă rectificări mai sus. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește iubirea noastră față de prieteni: fiecare dintre noi trebuie să se includă pe sine ca și cum ar fi un organ al acestor prieteni.”[103]
Ucenicii lui ARI și, în principal, succesorul său, rabinul Chaim Vital, au scris ceea ce auziseră de la învățătorul lor. Aceste scrieri au fost publicate ca ceea ce acum numim Eţ Chaim (Arborele vieții) şi alte Opt porți. Abordarea lui ARI în ceea ce privește Înțelepciunea Cabala și modul în care a predat-o au fost atât de inovatoare încât, încă de pe vremea când cuvintele sale au devenit cunoscute, cei care studiau Cabala s-au concentrat aproape exclusiv asupra cărților sale.
Baal HaSulam spune despre acest lucru: „De când au apărut cărțile lui ARI în lume, toți cei care studiau Înțelepciunea Cabala -au lăsat din mâinile lor toate cărțile lui RAMAK și a celor dintâi și cei mari care l-au precedat pe ARI. Ei și-au legat viețile spirituale numai de scrierile lui ARI.”[104] Baal HaSulam a mai scris: „dacă ar fi să proslăvesc ceva, aș aduce slavă acelei zile când înţelepciunea a apărut, aproape ca şi în ziua în care Tora a fost dăruită lui Israel.. Nu sunt suficiente cuvinte pentru a aprecia ce înseamnă lucrarea sa sfântă pentru noi. Ușile dobândirii erau încuiate și bătute în cuie, iar el a venit și le-a deschis pentru noi. Astfel, … Iată că un tânăr de treizeci și opt de ani care i-a supus cu înțelepciunea lui pe toți predecesorii săi prin Ge’onim (pluralul pentru geniu) și prin toate timpurile. Toți bătrânii țării, îndrăzneţii păstori, prietenii și discipolii dumnezeiescului înțelept, RAMAK, stăteau în fața lui ca nişte discipoli înaintea Rav-ului.”[105]
Inovațiile lui ARI au rezultat din faptul că în acel moment lumea ajunsese la un nou nivel. Dorințele omului se dezvoltau, la fel ca și modul în care oamenii gândeau, și tot aşa se dezvolta natura aspirațiilor lor. Progresul a adus cu sine creșterea prestigiului științei, educației și culturii și a determinat dezvoltarea economiei moderne. ARI a venit la începutul acestei perioade pentru a exprima Înțelepciunea Cabala într-un mod adecvat pentru noul nivel al dorinței umane în curs de dezvoltare.
Limbajul cabalistic
Iată că înainte să fi fost emanate emanaţiile și create creaturile,
Simpla Lumină Superioară umplea întreaga existenţă.
Și nu era niciun loc liber, cum ar fi un vid de aer, un gol ,
Ci totul era plin cu acea Lumină Simplă, Nemărginită.
Și nu exista nicio parte ca început sau ca sfârşit,
Ci totul era Unu, Lumina Simplă, în echilibru egal şi uniform,
Şi ea s-a numit „Lumina Ein Sof” (fără sfârşit).
Și când din simpla Sa voinţă, a apărut dorinţa de creare a lumilor
şi de emanare a emanaţiilor,
De aducere în lumină a desăvârşirii făptuirilor Lui,
a denumirilor Lui, a numelor Lui,
Care a fost însăși cauza creării lumilor,
Atunci Ein Sof s-a restrâns pe Sine Însuşi, în punctul Său din mijloc, exact în centru,
Şi El a restrâns acea Lumină, şi s-a îndepărtat
către marginile din jurul acelui punct din mijloc
Și atunci a rămas spaţiu gol, un gol fără de aer, un vid,
În chiar punctul din mijloc.
Și acea restrângere era egală în jurul acelui punct gol din mjloc,
Astfel spaţiul era uniform în jurul lui.
Iar după restrângere, când spaţiul liber a rămas gol
În chiar mijlocul Luminii Ein Sof,
S-a format un loc, unde Emanaţiile, Creaţiile, Alcătuirile şi
Înfăptuirile ar putea sălăşlui
Și atunci din Lumina Ein Sof, s-a tras de Sus în jos o unică linie, pogorâtă în acel spaţiu.
Şi prin acea linie El a emanat, a creat, a dat formă şi a făcut toate lumile,
Înaintea acestor Patru Lumi, a fost Lumina Ein Sof,
al cărui Nume este Unu,
într-o minunată, tainică unitate,
Şi chiar în ungherele cele mai apropiate Lui
Nu există nici-o forţă şi nici-o atingere în Ein Sof,
Aşa cum nu există nici-o minte a unei creaturi care să Îl poată atinge,
Pentru că El nu are nici loc, nici limite, nici nume.
ARI, Pomul Vieţii, Partea Întâia, Ramura a doua
ARI a „tradus” ceea ce era ascuns în scripturi din limbajul greu de înţeles în care au fost scrise Biblia, Mișna, Talmud-ul și Zohar-ul, pentru a pune în ordine limbajul cabalistic al luminilor și vaselor, al lumilor şi Sfirot. El a transformat Cabala într-o metodă sistematică scrisă într-o manieră științifică.
ARI descrie lumea superioară și procesele care se desfășoară în ea ca o procesiune a relaţiilor de cauză-și-consecință. În acest fel, el conturează legile care guvernează întreaga realitate, întrucât toate provin din diferite combinații ale celor două forte, cea de dăruire și cea de primire.
Avantajul limbajului Cabalei este acela că folosește termeni spirituali precum Sfirot și lumi. Întrucât acești termeni sunt desprinși de lumea noastră, el reduce șansele de confuzie și materializare. De pildă, în limbajul ramurilor, pe care Biblia îl folosește, am putea citi despre cer și pământ și ne putem imagina că textul se referă, în lumea fizică, la cerul de deasupra noastră și pământul de jos. Atunci, însă, când limbajul cabalistic folosește termenii de Sfirot și sub-Sfirot pentru a discuta același proces spiritual, este mult mai dificil să ne gândim că înțelegem ce ne spune cartea.
În plus, limbajul cabalistic vorbește direct despre revelarea Creatorului în diferite grade de dobândire. El dezvoltă în noi dorința de a ne dezvălui stările spirituale despre care învățăm. Baal HaSulam detaliază acest lucru în „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”, în care se bazează foarte mult pe cuvintele rabinului Chaim Vital, întâiul discipol al lui ARI și cel care a scris de fapt cuvintele învăţătorului său.[106]
Cu toate acestea, este important să reținem că pentru cabaliști, care pot „sparge” codul limbajului ramurilor, nu există nicio diferență între problemele descrise în limbajul Cabalei în comparație cu toate celelalte maniere de a scrie. Toate sfintele Scripturi își propun doar să descrie modalităţi de dobândire a Sfinţeniei. Singura diferență constă în modul în care sunt descrise aceleași modalităţi.
Potrivit lui Baal HaSulam, „În ansamblu, Înțelepciunea Cabala se referă la revelarea Dumnezeirii, structurată pe traseul ei sub toate aspectele – cele care au ieşit la iveală în lumi și cele care sunt destinate a fi revelate, în toate modalităţile care pot apărea vreodată în lumi, până la sfârșitul timpurilor.”[107]
Baal HaSulam a mai scris că „internalitatea Înțelepciunii Cabala nu este altceva decât internalitatea Bibliei, a Talmud-ului și a legendelor. Singura diferență dintre ele constă în explicațiile lor. Este similar unei înțelepciuni care ar fi fost tradusă în patru limbi. Firește, esența înțelepciunii nu s-a schimbat deloc prin schimbarea limbajului.”[108]
Rezistența la debutul dezvăluirii
Înainte de sosirea lui ARI în Safed, RAMAK era, acolo, principalul învăţător de Cabala. Amândoi știau că de la ruina celui de-al Doilea Templu, internalitatea Torei a fost ascunsă cunoaşterii oamenilor. Cu cât exilul a continuat mai mult, cu atât mai mult poporul lui Israel și-a pierdut conștienţa faptului că viața are un scop mai înalt și că internalitatea Torei se ocupă doar de acest scop. Drept urmare, oamenii s-au fixat în studierea Torei literală și au simțit că nu este nevoie să aprofundeze studiul mai mult de atât.
RAMAK a descris trei reacții tipice ale oamenilor care s-au opus studiului Cabalei în timpul său. Prima era: „Nu este necesar să credem în partea ascunsă a Torei”.
A doua: „Este o înțelepciune sublimă” și tocmai de aceea „Nu toată lumea este demnă să se angajeze în studierea ei”. A treia: „Cineva ar putea fi ușor înșelat cu astfel de chestiuni și ar putea cădea în păcat.”[109]
Rezistența la Cabala a continuat în timpul lui ARI, a cărui prezentare inovatoare a problemelor i-a îngrozit pe unii din cercurile ortodoxe evreiești. Rabinul Chaim Vital, discipolul său, a remarcat rezistența față de Cabala cu mult regret. Pe baza cuvintelor învăţătorului său, el a explicat că angajarea doar în Tora externă, fără internalitatea acesteia, care constituie Înțelepciunea Cabala, împiedică dezvoltarea calității de dăruire și iubire într-o persoană și, prin urmare, provoacă suferințe imense în lume.
Iată amarele lui cuvintele: „Vai celor care aduc un afront Torei. Fără îndoială, angajându-se doar în aspectele literale și în poveștile sale, ei își poartă hainele de doliu și se îmbracă într-un sac. Apoi, toate națiunile vor spune lui Israel: «Prin ce este iubita ta mai mult decât o altă iubită? De ce Tora ta este mai mult decât Tora noastră? La urma urmei, Tora ta este făcută și din povești lumești cu chestiuni banale.» Nu există un afront mai mare față de Tora decât acesta. De aceea, vai de aceia care aduc un afront Torei. Ei nu se angajează în Înțelepciunea Cabala, care dă cinste Torei, întrucât prelungesc exilul și toate relele care urmează să vină asupra lumii.”[110]
Rabinul Chaim Vital subliniază: „Totul depinde de implicarea în această înțelepciune”. El face o declarație clară: „Creatorul nu obține nicio plăcere din tot ceea ce El a creat în lumea Lui decât atunci când copiii Lui de dedesubt se angajează în secretele Torei pentru a cunoaște măreția, frumusețea și meritul Lui. Este așa întrucât în Tora literală, în poveștile, rânduielile și poruncile sale așa cum sunt ele literalmente, nu există recunoaștere sau cunoaștere prin care să-l cunoști pe Creatorul lor. Dimpotrivă, există în ele porunci și legi pe care mintea nu le poate tolera.”[111]
Rabinul Abraham Ben Mordechai Azulai (1570-1643), un cabalist care s-a născut în Maroc și a venit la Safed pentru a învăța împreună cu rabinul Chaim Vital, a subliniat, de asemenea, greșeala pe care, în ochii săi, o făceau opozanții Cabalei: „Interzicerea de sus de a se abține de la studiul deschis al înțelepciunii adevărului a fost pentru o perioadă limitată de timp, până la sfârșitul anului 1490. Ulterior, se consideră că este ultima generație, în care interdicția este ridicată și a fost acordată permisiunea de a se angaja în studiul Cărţii Zohar-ului. Iar începând cu anul 1540, a fost o mare poruncă pentru mase să studieze în public, atât bătrânii cât și tinerii.”[112]
Istoria arată că, deși ARI a revelat Înțelepciunea Cabala într-un nouă manieră, marea mulţime din epoca sa era încă incapabilă să-i înțeleagă cuvintele. În „Introducere la Cartea Zohar”, Baal HaSulam explică faptul că în acel moment, dorința umană tocmai începea să avanseze către nivelul necesar al dezvoltării spirituale. Din acest motiv, cuvintele lui ARI au fost dezvăluite numai câtorva aleși
ARI a murit în 1572, la vârsta de treizeci și opt de ani, după o boală subită și scurtă.
Falsul Mesia
Unul dintre oamenii care au înțeles greșit și, prin urmare, a denaturat cuvintele lui ARI a fost Şabtai Zvi. Şabtai Zvi s-a născut în 1626 în oraşul Izmir, în Turcia. El s-a angajat în misticism și a crezut că este Mesia. El și-a construit o învățătură aparent cabalistică și a strâns în jurul lui mulți adepți care au crezut afirmația sa că este Mesia. Şabtai Zvi a anulat obiceiurile religioase, cum ar fi postul, a permis interdicțiile stabilite în Tora și chiar a binecuvântat în timpul actului interzis: „Binecuvântat este Cel care permite interzisul”.
El și-a încoronat rudele ca regi și a făcut tot felul de activități ciudate. La Izmir, de exemplu, a urcat cu ucenicii săi în vârful unui deal și a încercat să oprească soarele. În orașul grecesc Salonic, el s-a căsătorit cu o carte a Torei, iar la Istanbul a umblat prin oraș purtând leagănul unui bebeluș cu un pește mare în interior. Potrivit lui, el a făcut toate acestea pentru a rectifica lumea, întrucât acesta a fost rolul său de Mesia, conform interpretării sale a scripturilor.
Faimosul (și acum notoriul) Nathan din Gaza a declarat că Şabtai Zvi era Mesia și a trimis scrisori către toate comunitățile evreiești din întreaga lume. Acest lucru a determinat un val de speranțe mesianice și mulți evrei au devenit adepți devotați ai mișcării Şabtaut, numită după liderul său, Şabtai Zvi.
În cele din urmă, însă, autoritățile otomane l-au arestat pe Şabtai Zvi și i-au dat de ales între convertirea la islam sau moarte. A ales islamul, fapt care i-a devastat pe mulți dintre adepții săi.
Şabtai Zvi a murit în 1676. La mijlocul secolului al XVIII-lea a apărut succesorul său, Jacob Frank. Frank a adunat în jurul său adepți și a condus ritualuri mistice și sexuale, iar în 1759, toți s-au convertit la creștinism. Poporului evreu i-a trebuit mult timp să-şi revină din influența lui Şabtai Zvi și a lui Jacob Frank.
Apariția unor personaje precum Zvi și Frank nu a fost cauzată de Cabala. Dimpotrivă, aceasta se datorează faptului că atunci Cabala fusese ascunsă, permițând apariția unor interpretări false și perverse ale acesteia. Dacă poporul evreu ar fi cunoscut adevărul despre Înțelepciunea Cabala și scopul ei, astfel de percepții false nu ar fi devenit niciodată populare.
Mai rău încă, mișcarea Şabtaut a stârnit o asemenea suspiciune față de Cabala, încât atunci când cabaliștii autentici au vrut să disemineze înțelepciunea, au fost tratați similar cu acei escroci. Acest lucru a blocat practic posibilitatea de a informa publicul care este adevărata Înțelepciune Cabala și a lăsat oamenii în întuneric.
Ramhal
“Voința Celui de Sus a fost ca omul să se desăvârşască pe sine și întreaga ființă creată pentru El, și ca acest fapt, în sine, să fie meritul și răsplata lui … întrucât, în cele din urmă, el va fi desăvârşit și se va bucura de abundență pentru toată eternitatea.”
Ramhal, Da’at Tevunot, 14
Unul dintre cabaliștii care a suferit cel mai mult din cauza eșecului mișcării Şabtaut a fost rabinul Moşe Chaim Luzzato, cunoscut sub numele de Ramhal (1707-1747). Ramhal a fost un mare cabalist care a scris zeci de cărți și a predat și a diseminat Cabala în mai multe țări din Europa de Vest. El a fost, de asemenea, un autor și un poet strălucit, un individ erudit care, pentru toată măreția și sagacitatea sa, a fost persecutat fără milă de propriul său popor.
Ramhal s-a născut în Padova, Italia, la începutul secolului al XVIII-lea. În acea perioadă, viața era grea pentru evreii din Europa. Comunităţile evreieşti europene se refăceau încă în urma pogromurilor pe care le trăiseră în secolul al XVII-lea, iar ascensiunea și căderea mișcării Şabtaut au lăsat cicatrici adânci în inimile oamenilor și au făcut ca liderii comunităţilor evreieşti din Europa să fie extrem de suspicioşi și reţinuţi.
Încă de la o vârstă fragedă, Ramhal tânjea să cunoască secretul vieții și originea ei și a început să caute răspunsuri la întrebările sale. Perseverenţa sa l-a dus în cele din urmă la Înțelepciunea Cabala, pe care a început să o studieze de la o vârstă fragedă cu rabinul Isaia Bassan.
La vârsta de paisprezece ani, Ramhal știa toate scrierile lui ARI. El a scris primele sale compuneri la vârsta de șaptesprezece ani și, până la douăzeci de ani a devenit cunoscut. Un număr mic de studenți, care a crescut în timp, i-au recunoscut măreția și s-au adunat în jurul său sperând să învețe de la el metoda ascensiunii spirituale.
Grupul de studenți al lui Ramhal au studiat Cabala împreună, iar în anul 1731 au scris o „notă privind conexiunea” care conținea diverse reguli, dintre care cea mai importantă era iubirea de prieteni. „Toți au devenit ca un singur om pentru a face această lucrare, lucrarea Creatorului, pentru a-i considera pe fiecare dintre ei ca pe toți pentru toată această lucrare … Ei s-au făcut ca un singur om pentru a îndeplini lucrări pure și curate înaintea Creatorului lor … şi-au asumat să se iubească unii pe alții și să se comporte cu frăție și bunătate și să accepte îndemnul celuilalt cu mare dragoste și fără nici o mânie, cu atât mai puțin cu ură, dar cu dragoste și pace pentru a-i fi pe plac Creatorului lor.”[114]
În eseul „Dezbaterea”, Ramhal explică faptul că a sosit momentul trezirii din somnul spiritual al exilului și al revelării adevărului ascuns în internalitatea Torei: „Rav Şimon bar Yochai a strigat cu amărăciune despre asta. El i-a numit pe cei care se angajează în Tora literală că sunt adormiți, în moţăială … Și acesta este rodul exilului pentru numeroasele noastre păcate – întrucât Israel au uitat această cale. Ei rămân adormiți, adânciți în somn și nu acordă atenție tuturor acestor lucruri … și suntem aparent în întuneric, morți, ca orbii care pipăie zidurile. Bu este pentru cei drepți să meargă pe această cale, ci dimpotrivă, ei trebuie să-şi deschidă ochii orbi.”[115]
Ramhal a subliniat că învățarea Torei literale, care se concentrează pe reguli și povești biblice, nu este suficientă și este necesar să îi adăugăm înțelepciunea adevărului, Înțelepciunea Cabala, care se ocupă cu dobândirea sfinţeniei. „Mai întâi, trebuie să vă spun că trebuie să o cunoaștem”, scrie Ramhal, „pentru că ni se poruncește, așa cum este scris: «Cunoașteți această zi și răspundeți inimii voastre că Domnul, El este D-zeul». Astfel, noi trebuie să știm în mod clar și nu doar să credem. … Nu putem înțelege acest lucru doar din Tora literală, căci care sunt oare lucrurile în jurul cărora se învârte Tora literală? Numai în jurul poruncilor, în jurul modului în care sunt îndeplinite și în jurul rânduielilor lor, sau poveștilor despre lucrurile care s-au întâmplat şi care sunt menționate în ea. … Dacă nu puteți învăța acest lucru din toate acestea, trebuie să respectați în continuare această poruncă și trebuie să găsiți o modalitate de a o respecta, iar acest lucru poate fi găsit doar în această înțelepciune a adevărului.”[116]
În cartea sa Zelul Domnului Oștirilor, Ramhal discută despre necesitatea dezvăluirii Înțelepciunii Cabala în forma sa originală pentru a remedia abaterile percepției șabateene: „Atunci când Locul în care acești oameni creduli plini de râvnă eșuează, constituie rădăcina sfintei înțelepciuni, trebuie să dezvălui aceste rădăcini așa cum sunt, să le fac să fie cunoscute pe deplin și să le scot din întuneric.”[117]
Persecutarea lui Ramhal
Cuvântul inovațiilor spirituale ale lui Ramhal a început să se răspândească prin comunitățile evreiești. Acestea au retrezit suspiciunea și rezistența acerbă a multor rabini. Treptat, rezistența a dus la acțiuni împotriva lui Ramhal, conduse de comunitățile evreiești din Italia și Germania, întrucât rabinii nu înțelegeau profunzimea scrierilor lui Ramhal.
Acțiunile împotriva lui și acuzațiile false s-au transformat într-o adevărată persecuție condusă de rabinul Moşe Hagiz și discipolii săi. Hagiz a chemat la „dezrădăcinarea acestui grup rău” și la condamnarea membrilor săi ca „persecutori ai lui Israel”. El a cerut să fie arse cărțile lui Ramhal „ca și cărți ale ereziei” și a declarat că discipolii săi sunt „instigatori și propagatori” ai ereziei.[118]
În 1730, rabinii din Veneția l-au forțat pe Ramhal să semneze un angajament că va înceta să scrie texte cabalistice și se va limita la predici de natură moralistă sau, dacă nu, că va emigra în Israel. În plus, Ramhal a fost obligat să predea toate scrierile sale cabalistice învăţătorului său, rabinul Bassan, și a fost avertizat că, dacă va continua să disemineze Cabala, va fi supus unor sancțiuni dure.
Rabinii au luat măsuri suplimentare pentru a-l constrânge și mai mult. Reprezentanții lor au răspândit minciuni cum că Ramhal s-ar fi angajat în magie și ar fi fost conectat la mișcarea Şabtaut. Au ajuns chiar să afirme că Ramhal a vrut să înlocuiască psalmii regelui David cu psalmi din propriile sale scrieri, psalmi pe care i-ar fi scris când era tânăr. Mai târziu, Ramhal a fost acuzat că s-a văzut pe sine ca Mesia și a fost lansată o chemare explicită de a-l interzice și de a i se arde cărțile.
În 1734, pe drumul către Amsterdam, Ramhal a fost arestat și interogat de rabinul orașului, rabinul Yaakov Katz Popraş. Ramhal a fost obligat să jure că nu va studia Cabala cu nicio persoană, nu va arăta alte scrieri cabalistice și nu va scrie nimic despre acest subiect. I s-a permis să studieze scrierile lui ARI doar după ce a împlinit vârsta de patruzeci de ani și numai cu alți studenți care au atins şi ei vârsta respectivă. În plus, multe dintre scrierile sale au fost confiscate de comunitatea din Frankfurt, unele dintre ele au fost îngropate într-un mod în care s-au dezintegrat, iar altele au fost arse.
Odată cu interzicerea cărților lui Ramhal au fost declarații dure făcute de personalități cheie din lumea evreiască. Rabinii de la Veneția au distribuit o interdicție prin multe comunități conform căreia „niciun evreu dintre ei, bărbat sau femeie, nu trebuie găsit că l-a ajutat pe acest criminal” la tipărirea cărților sale. Cei care ar fi încălcat această interdicție trebuiau excomunicaţi, interzişi și blestemaţi „în fiecare boicot, excomunicare și interdicție”, „și numele lor să fie condamnat”.[119]
Rabinul Yaakov Amadin, care a început să-l persecute pe Ramhal în timp ce încă era în viață, a făcut-o cu și mai multă vigoare după moartea sa. El a argumentat: „Dacă ar fi trăit în zilele Sanhedrinului, cu siguranță ar fi fost condamnat ca un calomniator” și ar fi fost, în mod firesc, condamnat la moarte.
Ucenicii lui Ramhal au fost, de asemenea, supuși persecuțiilor și hărțuirilor, dar nu au renunțat la șansa de a studia cu Ramhal. În timp ce se afla pe drum, Ramhal a continuat să aibă grijă de discipolii săi din Italia și a menținut o lungă corespondență cu ei. În scrisorile sale, el și-a exprimat marea iubire și grijă față de ei și i-a îndemnat să continue studierea Zohar-ului fără teamă și cu mândrie.
În scrisorile sale, Ramhal a scris despre greutățile pe care le-a trăit în timpul persecuțiilor neîncetate, dar ceea ce iese în evidență mai mult decât orice a fost durerea pe care a simțit-o pentru că nu a putut face cel mai important lucru pentru el – diseminarea înțelepciunii adevărului către mase. .
Persecuțiile s-au calmat puțin când a ajuns la Amsterdam. De fapt, șefii congregației l-au rugat să-i învețe Înțelepciunea Cabala. Acesta a fost un moment de relativă pace pentru Ramhal și acesta a fost momentul în care și-a scris cele mai cunoscute cărți.
În 1743, Ramhal s-a mutat în Israel și s-a stabilit la Acra. Se știe puțin despre ultimii săi ani, dar trecerea lui în nefiinţă a fost la fel de dureroasă ca și viața sa: el și familia sa au cedat unei epidemii de ciumă care a lovit Acra în primăvara anului 1746 și a fost înmormântat în Tiberiada.
*
Evident, ieşirea din ascundere a Înțelepciunii Cabala a întâmpinat o rezistență acerbă. Mai târziu, vom citi despre persecuțiile pe care le-au îndurat Baal Şem Tov și discipolii săi în Europa de Est, la fel ca și cabaliștii care le-au urmat.
Baal Şem Tov
La începutul secolului al XVIII-lea, evreii din Europa de Est erau într-o stare de criză. Din exterior, comunitatea a suferit în urma unor decrete dure rezultat al unei crize economice din Polonia, unde locuiau majoritatea evreilor din Europa de Est. Din interior, comunitatea a suferit o schismă profundă.
Decalajele sociale s-au accentuat și cei mai bogați, printre care se aflau şi erudiții Torei, au devenit mai avuţi decât evreii săraci, obișnuiți. În același timp, conducerea rabinică a început să-și piardă autoritatea în rândul evreilor, în principal pentru că se considera că servea interesele nobilimii poloneze. Problemele au devenit atât de acute, încât comunitatea evreiască a fost pe punctul de a se dezintegra.
Ca urmare a adâncirii schismei, oamenii au simțit nevoia crescândă de a reînnoi internalitatea iudaismului pe baza unității și a iubirii pentru ceilalți. Un mare lider spiritual a condus această schimbare, al cărui nume era Rav Israel Ben Eliezer. Astăzi, îl cunoaștem ca Baal Şem Tov (ceea ce înseamnă în ebraică: cel cu un nume bun, sau reputație bună).
Se știe foarte puțin despre viața personală a lui Baal Şem Tov. Se pare că, în copilărie, a rămas orfan de ambii părinți, care făceau parte din clasa mai săracă din comunitatea evreiască a micului oraș Okopy, din Ucraina. Discipolii săi spun că, în tinerețe, a întâlnit un cabalist numit rabinul Adam Baal Şem, un descendent al unei linii de cabaliști ascunși care l-a învățat Înțelepciunea Cabala.
Inițial, rabinul Israel a servit ca profesor asistent pentru copii mici și mai târziu a lucrat ca paznic la seminar. În micile ore ale dimineții, așa cum fac cabaliștii, el s-a adâncit în internalitatea Torei – Cartea Zohar și Cabala lui ARI. Avea sentimentul că era destinat să continue munca pe care o începuse ARI, anume să aducă din ce în ce mai mulți oameni să trăiască experienţa lumii spirituale.
O vreme, Baal Şem Tov s-a retras în Munții Carpați, unde a aprofundat studiul realității și a continuat să planifice împlinirea misiunii sale. După câțiva ani, a început să predea Înțelepciunea Cabala conform metodei ARI și a explicat cum trebuie pusă în aplicare.
Lucrarea lui Baal Şem Tov a fost cheia ieşirii din ascundere a Înțelepciunii Cabala. Înaintea lui, oamenii nu știau unde să studieze Cabala, chiar dacă doreau, și mulți oameni care doreau să o învețe nu puteau găsi un învăţător. RABAŞ descrie cum Baal Şem Tov „a înființat un seminar pentru predarea Torei ascunse”. De aceea, încă de pe vremea sa, „Calea lui Baal Şem Tov a fost aceea de a da titlul de „rabin” (învăţător) și celor care învață împreună cu ucenicii lor înțelepciunea ascunsului.”[120]
Din perspectiva dezvoltării Înțelepciunii Cabala, se poate spune că învățătura lui Baal Şem Tov pregătește individul pentru revelarea reală a lumii superioare descrisă în scrierile lui ARI. Baal Şem Tov a înţeles că, pentru a trăi esperienţa acelor fenomene și revelații spirituale pe care le descrie ARI, trebuie să ne pregătim pentru asta și să dezvoltăm instrumentele adecvate ale senzației. Acest lucru se face lucrând la dorințele egoiste ale omului, rectificându-le în direcţia dăruirii și iubirii față de ceilalți.
Răspândirea Ideilor Cabalei în Liturghii
Dincolo de aprofundarea Înțelepciunii Cabala, Baal Şem Tov și-a făcut vocația de a răspândi ideile Cabalei către publicul larg. El s-a apropiat de publicul larg învățând ideea principală a Cabalei – anume aceea că dezvoltarea spirituală se dobândeşte prin dezvoltarea iubirii față de ceilalți. Cel mai important lucru dintre toate, a învățat el, este inima omului – intenția de a face bine altora.
Învățătura lui Baal Şem Tov se numește Hassidut. A fi Hassid (un membru al mișcării Hassidut) înseamnă a dezvolta calitatea Hesed (mila), calitatea de dăruire și iubire pe care Avraam, Moise și toți cabaliștii le-au posedat. Hassidut este despre a fi conectat cu iubirea pentru ceilalți, mai presus de toate decalajele și conflictele care apar între oameni.
Baal Şem Tov a explicat profunzimea poruncii: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. El a învățat că ceea ce vedem este o proiecție a calităților din noi. „Unul care vede ceva rău în prietenul său”, a spus el, „este ca și cum s-ar privi în oglindă. Dacă fața lui este murdară, asta va vedea în oglindă. Dacă fața lui este curată, nu va vedea defecte în oglindă. Așa cum este el, așa şi vede. Asta înseamnă «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți».”[121]
Hassidut ne învață că fie el și un om simplu, care nu este învățat, dacă face ceva din bunătatea inimii sale înspre a se conecta cu altul, această faptă merită mult mai mult decât orice învățătură și meticulozitate superficială. De aceea RABAŞ explică faptul că Baal Şem Tov a spus: „Să nu fii prea meticulos”, adică „Nu trebuie să-ţi dedici toate simțurile și timpul pentru a fi precis”.[122]
În plus, ca parte a dorinței de a face Înțelepciunea Cabala mai accesibilă oamenilor, Baal Şem Tov i-a familiarizat pe oamenii de rând cu câțiva termeni cabalistici, prin stabilirea unei serii de obiceiuri care derivă din Cabala. De pildă, scufundarea în Mikveh (baia purificatoare) a devenit un obicei zilnic și aranjamente speciale au fost stabilite în rugăciuni, pe baza cuvintelor lui ARI.
Baal Şem Tov spera că obiceiurile îi vor face pe oameni să se întrebe despre semnificația și originea acestora. Apa Mikveh, de pildă, simbolizează forța spirituală care purifică o persoană de egoismul său înnăscut.
Odată ce discipolii lui Baal Şem Tov au devenit ei înșiși cabaliști de nivel înalt, ei au continuat să implementeze și să difuzeze metoda învăţătorului lor în Europa de Est. Baal Şem Tov însuși nu a scris nimic. În schimb, el și-a învățat ucenicii pe cale orală, iar discipolii săi au pus în scris cuvintele lui și le-au publicat. „Cărțile lui Baal Şem Tov… ne ajută să înțelegem valoarea, importanța și măreția spiritualității”, scria RABAŞ.[123]
Ucenicii lui Baal Şem Tov au devenit Admoraim (pluralul pentru Admor – un lider spiritual și învăţător) și fiecare Admor avea o comunitate din care aduna studenți ai Cabalei. În acest fel, mișcarea Hassidut a continuat cu mai multe generații de mari cabaliști, printre care s-au numărat Maggid-ul din Mezritch, rabinul Şneor Zalman din Ladi, rabinul Elimelech din Lizhensk, rabinul Nachman din Breslev, rabinul Menachem Mendel din Koţk și mulți alții.
Persecutarea noului „cult”
Ca întotdeauna, cu cât trezirea este mai mare, cu atât rezistența este mai acerbă.
Hassidut, care în timp a devenit cunoscut sub numele de „fiica Cabalei”, a întâmpinat o rezistență extremă. Aspirația lui Baal Şem Tov și a discipolilor săi de a aduce ideile Înțelepciunii Cabala oricărei persoane a instigat un strigăt împotriva lor. La fel ca Ramhal, înaintea lor, au fost acuzați că aparțin mișcării Şabtaut. Mai jos sunt date câteva repere din rezistența la mișcarea lui Baal Şem Tov.
Rabinul Yosef Yiţchak Şneersohn descrie rezistența la Baal Şem Tov în felul următor: „Se știe că cea mai înverșunată rezistență la învățătura și conducerea marelui nostru învăţător Baal Şem Tov a pornit din Lituania în general și în special din capitala, Vilna (cu referire la GRA, Vilna Gaon). Începutul acesteia a fost în anul 1754 sau puţin înainte, adică cu aproximativ șase ani înainte de trecerea în nefiinţă a învăţătorului nostru, Baal Şem Tov. Când învățătura stăpânului nostru a luat amploare, prin discipoli, războiul a devenit cu atât mai acerb.
… Motivul îngrijorărilor opozanților l-au constituit diverse evenimente ale noii filozofii a lui Spinoza, extinderea jetoanelor prin Cabala practică, profanitatea lui Şabtai Zvi, cultul lui Frank și, în plus, izolarea marilor iubitori ai Torei în Lituania, îndepărtarea de viață și încrederea lor în mincinoși care i-au defăimat pe învățătorul nostru Baal Şem Tov și pe discipolii săi. Toate acestea au făcut ravagii în poporul lui Israel.”[124]
În cartea sa Hassidim și Mitnagdim (Urmaşi și dizidenți), istoricul Mordechai Willensky descrie începutul campaniei organizate împotriva ucenicilor lui Baal Şem Tov în 1772. Liderii publicului din Vilna (Vilnius) au decis să „lanseze o ofensivă împotriva „noului cult, și au chemat toate comunitățile să li se alăture în «persecutarea cultului»”.
„Frații noștri, casa lui Israel, într-adevăr știți că recent s-a întâmplat ceea ce părinții noștri nu au înțeles – s-a adunat un cult al oamenilor bănuiți … care se comportă ca nebuni și spun că gândurile lor rătăcesc prin toate lumile. … Am dezrădăcinat deja gândul rău din locul nostru. După cum l-am dezrădăcinat din acest loc, tot așa va fi dezrădăcinat din toate locurile.”[125]
Opozanții s-au referit la Hassidim drept „noul cult”. În tradiția evreiască, titlul de „cult” este un termen disprețuitor pentru sectele religioase separatiste, cum ar fi saducheii și boethusienii din zilele celui de-al doilea templu sau karaiții din Evul Mediu. Opozanții au folosit acest termen împotriva discipolilor lui Baal Şem Tov pentru a-i demoniza, deși acești discipoli nu doreau să se izoleze de oameni, ci dimpotrivă, să aducă fericirea lumii.
Succesorul lui Baal Şem Tov a fost rabinul Dov Baer, cunoscut și sub numele de Maggid-ul din Mezritch (1710-1772). Inițial, el s-a opus mişcării Hassidut, dar mai târziu a devenit primul discipol al lui Baal Şem Tov și a avut mulți discipoli ai săi care au devenit cabaliști, pe care i-a trimis apoi să disemineze învățătura lui Baal Şem Tov în multe țări.
Făcând acest lucru, Maggid-ul din Mezritch a stârnit o opoziție dură atât în cadrul instituției ortodoxe, care îi privea ca necredincioși sau ca şabateni, cât și în cadrul mișcării iluministe, care susținea că erau nişte escroci care încercau să exploateze poporul și să ademenească oameni nevinovați.
Istoricul evreu Zvi (Heinrich) Graetz (1817-1891) a scris un eseu despre „Baer din Mezritch – Minciunile şi decepţia lui”. El s-a referit la discipolii săi ca fiind „cultul lui Baer” (un joc de cuvinte derogatoriu, întrucât Baar în ebraică înseamnă “ignorant”) și a susținut că Maggid-ul din Mezritch, cu mintea sa ageră, a acaparat minţile supușilor săi folosind metode de jonglerie.
În 1780, rabinul Iacob Iosif Katz din Polna a publicat prima carte hasidică, Generațiile lui Iacob şi Iosif, fără nicio susținere din partea instituției rabinice. El a făcut astfel un lucru foarte neobișnuit și a provocat mânia stabilimentului. Se spune că toate cărțile care au fost tipărite în primul tiraj au fost cumpărate de unul dintre opozanții Hassidut care apoi le-a ars.
În 1781, rabinii din Vilna au solicitat un alt boicot mult mai puternic: „Rușinea și frauda au fost dezvăluite în noile lor cărți … Oricine le dă mâna, le dă sfaturi sau îi protejează, trebuie să fie, de asemenea, boicotat. Sunt interzise, excomunicate, separate și eliminate din întreaga congregație a lui Israel și este interzis să fii cu ei sau să le vorbești.”[126]
Cercetătorul Hassidut, Prof. Immanuel Etkes, scrie în cartea sa Yachid BeDoro despre Vilna Gaon, că în timp, lupta opozanţilor Hassidut, Mitnagdim, împotriva Hassidim a devenit un adevărat război. „A doua etapă a rezistenței faţă de Hassidut a început în primăvara anului 1772. A fost caracterizată nu numai de buna sa organizare și de natura sistematică, ci și de severitatea obiectivului care l-a determinat: un război complet împotriva Hassidut până la exterminare, cel puțin în Lituania.”[127] Etkes subliniază că liderii congregațiilor care au participat la campania împotriva Hassidut au stabilit reguli care au determinat îndepărtarea și excomunicarea Hassidim și blocarea mijloacelor lor de întreținere.[128]
Mitnagdim au răspândit zvonuri false despre Hassidim și chiar i-au predat autorităților. Există o poveste celebră despre încarcerarea rabinului Şneor Zalman din Ladi, autorul cărţii Tania (una dintre cărțile fundamentale ale Hassidut). În 1798, el a fost acuzat că a ajutat Turcia, care era atunci în conflict cu Rusia, și a fost închis împreună cu alți doi rabini. După ce rabinul Şneor Zalman a fost eliberat, a fost arestat din nou în 1801 după ce autorităților ruse li s-a spus că Hassidut pe care el o promova este o nouă religie care răspândește idei subversive împotriva autorității țarului.
Rabinul Elimelech din Lizhensk (1717-1787) a fost unul dintre primii discipoli ai Maggid-ului din Mezritch. În legătură cu Mitnagdim, el a făcut distincţia între cei care se aflau în dispute cu Hassidut de dragul Creatorului, ceea ce era cu siguranță legitim, și cei care se aflau în dipsută din alte motive, ceea ce este greșit.
După Rav Elimelech, putem testa motivul comportamentului Mitnagdim în felul următor: dacă există unitate între ei și fiecare își iubește prietenul mai mult decât pe el însuși și este fericit că prietenul său a reușit și a devenit mare, este un semn că grupul lor este complet și fac totul de dragul Creatorului. Dacă opusul este adevărat și nu există nicio legătură sau unitate între ei, fiecare gândindu-se doar la propria sa stare și se unesc doar pentru a se opune Hassidut, este un semn că nu acționează de dragul Creatorului.
Iată care sunt cuvintele sale: „Dacă vedem oameni într-o dispută care nu au nicio conexiune între ei și tânjesc doar după dispută … este un semn că focul conflictelor arde în congregația lor, împreună, umăr la umăr. Numai răutatea și maliţiozitatea, invidia lor față de ceilalți, i-au motivat să vorbească pe seama celor drepți care cu adevărat Îl slujesc pe Creator.”[129]
În istoria Hassidut, un grup cu totul remarcabil a fost grupul de discipoli al rabinului Menachem Mendel din Koţk, care a provocat o mare rezistență față de acesta. În cartea sa Un Tufiş arde în Koţk, cercetătorul Hassidut Meir Orian descrie pe larg această rezistenţă. Printre alte povești, el scrie că atunci când grupul rătăcise la marginea micului oraș Koţk, oamenii din oraș, care mai auziseră despre ei, „au căutat să-i alunge din orașul lor. Au aruncat cu pietre asupra lor și au asmuţit câinii orașului împotriva lor.”[130]
În ciuda rezistenței acerbe, mişcarea Hassidut a crescut și s-a extins. Istoria arată că revelarea Înțelepciunii Cabala este un proces treptat care nu poate fi oprit, chiar și în fața celei mai acerbe rezistențe împotriva practicanților săi.
Externalitatea covârşind internalitatea
Fiecare dintre cabaliști care au reușit pe calea lui Baal Şem Tov a fost unic în felul său. Fiecare a lucrat într-un loc diferit și cu o congregație diferită. Drept rezultat, s-au produs schimbări printre diversele grupuri de Hassidim.
De-a lungul timpului, din cauza evoluției constante a voinței egoiste a omului de a primi, mișcarea Hassidut a suferit un proces cunoscut sub numele de „externalitatea covârşind internalitatea”. Într-un astfel de proces, diferențele exterioare ajung să fie cele mai importante și au cunoscut separarea și divizarea între diferitele grupuri.
Internalitatea înseamnă dezvoltarea iubirii deasupra oricăror diferenţe care pot apărea. Ea este suficient de puternică pentru a-i conecta pe oameni mai presus de toate diferențele dintre ei. Atunci când externalitatea este tot ceea ce rămâne, ea face diferenţa între oameni și creează divizarea.
Cu cât mai mult externalitatea a predominat în Hassidut, cu atât congregațiile și-au mutat atenția de la spiritualitate la materialitate. Ei s-au conformat obiceiurilor care ofereau răspunsuri la întrebările lor despre muncă, relații și creșterea copiilor și foarte puțini aveau nevoie de învăţători de Cabala care să le arate cum să-l descopere pe Creator dobândind calitățile Sale.
Drept urmare, după dispariția unui Admor cabalist (în ebraică: acronimul pentru Maestru, Învățător și Măreţ), Hassidim din comunitatea sa l-au ales adeseori pe fiul acestuia ca noul conducător al congregației, în locul să-l aleagă pe primul său discipol, care a învățat de la el înțelepciunea. Întrucât spiritualitatea nu este ereditară, ci depinde de eforturile personale ale discipolului, cu timpul, locurile în care un cabalist conducea Hassidut au scăzut ca număr.
Este imposibil să judeci nivelul spiritual al unei persoane după comportamentul său exterior. Oamenii pot fi carismatici și impresionanți sau blânzi și lipsiți de coerenţă, dar aceste trăsături superficiale nu denotă nivelul lor spiritual. Numai cel care a dobândit spiritualitatea poate discerne dacă și o altă persoană a dobândit-o. Prin urmare, publicul larg nu putea ști cine era cabalist și cine nu. În plus, oamenii s-au simțit mai confortabil cu fiul lui Admor ca lider al lor, întrucât în cunoşteau și îl simţeau pe răposatul lor lider prin fiul său, în timp ce ucenicul acestuia le era de obicei necunoscut.
Treptat, baza cabalistică a mişcării Hassidut s-a destrămat și mișcarea a devenit similară restului națiunii, întrucât externalitatea și egoismul au predominat încă o dată. Cu toate acestea, influența lui Baal Şem Tov și-a pus amprenta. Până în prezent, fiecare Hassid cunoaște câțiva termeni din Înțelepciunea Cabala, cum ar fi Olamot (lumi) și Sfirot, iar tradițiile cabalistice sunt păstrate și ele, deși foarte puțini oameni știu ce înseamnă.
În 1908, Rav Kook i-a scris o scrisoare lui Rav Chaim Eliezer HaCohen Bihovsky lamentându-se de declinul spiritual al mişcării Hassidut: „Chiar și Hassidut, a cărui bază a existenței în lume a fost să strălucească lumina dumnezeiască cu bogăție și strălucire în fiecare inimă și în fiecare minte, și-a schimbat aroma și acum urmează doar calea simplă a ortodoxiei până la punctul în care nu mai există nicio diferență între ei și Mitnagdim. Din acest motiv, lumina Hesed (mila) a dispărut din inimă și toate fețele sunt indignate și pline de judecăți dure și triste. De aceea totul se prăbuşeşte.”[131]
Baal HaSulam a scris în legătură cu acest proces că declinul spiritual pe care îl descrie el l-a împins să continue lucrarea lui Baal Şem Tov în revelarea Înțelepciunii Cabala pe care ARI a predat-o: „Am decăzut extraordinar, ca de la zenit la nadir. În plus, există conflictul dintre națiuni, care a tulburat întreaga lume. Nevoile au sporit și mintea a devenit limitată și coruptă în spurcăciunea materialismului care a preluat conducerea. … Din nou, s-a ridicat un zid de fier, chiar și pe această mare lumină – Baal Şem Tov … și când am văzut asta am spus: «Este timpul pentru acţiune!» Astfel, am ajuns să deschid larg porțile luminii lui ARI, pentru că el este într-adevăr capabil și potrivit, de asemenea, generației noastre și «Doi sunt mai buni decât unul».”[132]
Rav Şalom Şarabi (RAŞAŞ)
Mişcarea Hassidut a funcționat în principal în Europa de Est, dar Cabala lui ARI a fost diseminată către toate congregațiile din Israel de mari cabaliști care au trăit și au lucrat în diferitele zone. Deși acoperirea tuturor acestora depășește scopul acestei cărți, este important să menționăm lucrarea unui cabalist în mod special, rabinul Şalom Şarabi (RAŞAŞ), pentru a înțelege semnificația diseminării Cabalei tuturor.
„Răspândiți Înțelepciunea Cabala, pentru că exilul Divinităţii Lui (Şhina) căruia m-am dedicat, depinde de învățarea ei.”[133]
„Templul a fost distrus din cauza urii nefondate. Sarcina noastră este de a spori iubirea lui Israel, astfel încât să devină iubire neîntemeiată.”[134]
Rabinul Şalom Şarabi
RAŞAŞ s-a născut în Yemen la începutul secolului al XVIII-lea. Sufletul său nu s-a mulțumit să învețe Tora așa cum au făcut-o alții și să ducă o viață obișnuită. El a simțit că poveștile din Tora au un sens mai profund și l-a căutat în Înțelepciunea Cabala.
La vârsta de optsprezece ani el a părăsit Yemenul și a plecat spre țara lui Israel. Mai întâi, s-a urcat pe un vas spre Mumbai, India, unde s-a alăturat unei caravane de comercianți care se îndreptau spre nord, prin deșert până la Bagdad, capitala Irakului. RAŞAŞ a găsit grupul de cabaliști din Bagdad și a ascultat cu nesaţ cuvintele Zohar-ului și scrierile lui ARI pe care le-a învățat acolo.
Ani mai târziu, cel mai mare cabalist din Bagdad, rabinul Yosef Chaim, cunoscut sub numele de Ben Iş Hai, a spus despre el: „Acest om (RAŞAŞ) – înainte ca lumina lui să strălucească în Ierusalim – a venit în Bagdad și picioarele sale au bătut străzile orașului nostru. Cu toate acestea, orășenii noștri nu-i cunoșteau statura pentru că altfel l-ar fi făcut coroana capetelor lor. Într-adevăr, fericit este ochiul care l-a văzut.”[135] Ben Iş Hai a mai spus:„ Când venea învăţătorul nostru, RAŞAŞ se făcea nevăzut astfel încât să nu se manifeste ca înțelept, ci mai degrabă ca o persoană obișnuită, un călător care fusese reținut aici până când avea să găsească un convoi care se îndrepte spre Damasc.”[136]
În Damasc, capitala Siriei, RAŞAŞ s-a angajat cărăuş pentru un evreu bogat pentru a pune de-o parte suma necesară pentru a-și finaliza călătoria în țara lui Israel. Atunci când nu muncea, participa la seminarul în care învățau cabaliștii locali.
Când a ajuns în cele din urmă în țara lui Israel, RAŞAŞ s-a alăturat grupului de cabaliști Beit-El care activa în Ierusalim și era condus de rabinul Gedalia Hayun. După un timp, RAŞAŞ s-a căsătorit cu fiica acestuia și a fost declarat succesorul lui.
RAŞAŞ a fost meticulos predând Cabala numai după metoda lui ARI, așa cum a fost prezentată prin discipolul său, rabinul Chaim Vital. El şi-a dedicat toate eforturile și timpul pentru a scrie explicații despre Înțelepciunea Cabala, sperând ca astfel să ajute la diseminarea ei în masă. Una dintre cele mai faimoase compoziții ale sale a fost un comentariu la scrierile lui ARI cunoscute sub numele de Comentariul Şemeş. RAŞAŞ a devenit renumit și mulți oameni au venit la el căutând îndrumare spirituală și modul în care să-şi găsească scopul vieții.
Primul Ador din Belz a cerut să i se aducă din Israel cartea Nahar Şalom și cartea de rugăciune cabalistică pe care le scrisese RAŞAŞ. Spre deosebire de cartea obișnuită de rugăciuni evreiești, cartea de rugăciuni a lui RAŞAŞ detaliază și acțiunile și intențiile spirituale pe care omul ar trebui să le construiască în inima sa. Șaptezeci și șapte de scrisori au fost trimise către RAŞAŞ din Tunisia cu întrebări despre subiecte spirituale, iar RAŞAŞ le-a răspuns tuturor cu răbdare.
Printre cei mai notabili discipoli ai lui RAŞAŞ s-au numărat rabinul Chaim Yosef David Azulai (HIDA), rabinul Yom Tov Elgazy și rabinul Chaim de la Roza. Ca și în cazul grupurilor anterioare de cabaliști, RAŞAŞ și grupul său de discipoli și prieteni au stabilit un model al unei comunităţi rectificate în care toți sunt responsabili pentru toți: „Fiecare se va gândi la aproapele său ca și cum ar fi cu adevărat o parte din el, cu inima și cu sufletul ”, constituia angajamentul prietenilor unii către alții.[137]
RAŞAŞ și-a condus discipolii către noi culmi spirituale. La baza comunităţii pe care o înfiinţaseră – comunitatea Ahavat Shalom (Iubirea păcii) – se afla legea, „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Membrii grupului au scris o notă de conexiune, un fel de legământ în care s-au angajat să-și mențină conexiunea chiar și atunci când ego-ul li se intensifică și îi separă. Iată cum sună cuvintele lor: „Toți, cei semnaţi mai jos, doisprezece oameni, precum numărul triburilor Domnului, ne vom iubi unii pe alții cu mare dragoste, dragoste de suflet și iubire de trup și totul pentru a aduce mulțumire Creatorului nostru.”[138]
RAŞAŞ credea că mântuirea lumii va veni prin diseminarea studiului Cabalei. „Știu”, a scris el, „că datorită Cărţii Zohar și a scrierilor Cabalei care se vor răspândi în întreaga lume, poporul lui Israel va fi eliberat iar mântuirea noastră depinde de acest studiu.” [139]
(înapoi la UN POD FOARTE ÎNGUST – click)