(înapoi la „Reîncarnarea” – link)
Există mulți teologi, evrei și ne-evrei deopotrivă, care susțin argumentarea reîncarnării pe baza faptului că există mulți oameni care pretind că își amintesc viețile anterioare.[1] Ei își amintesc despre cine și ce au fost în viețile lor anterioare. În plus, nu numai că își amintesc cine au fost, dar își amintesc și când, unde și în ce timp au trăit.[2]
[1] Ian Stevenson, Twenty Cases Suggestive of Reincarnation (New York: Societatea Americană pentru Cercetare Psihică, 1966); Geoffrey Hodson, Reincarnation: Fact or Fallacy (Wheaton, IL: Editura Theosophical, 1967).
[2] Ian Stevenson, Twenty Cases Suggestive of Reincarnation (New York: American Society for Psychical Research, 1966), p. 33.
Sunt cei care susțin că, din însuși faptul că există oameni care își amintesc de viețile lor anterioare, putem stabili ca fapt concret conceptul de reîncarnare. Ei spun că aceasta este dovada că reîncarnările au loc și că nu trebuie să credem în acest concept prin credință. Poate fi dovedit prin logica umană. (Rabbi Yakov Emdin afirmă cu privire la Ţimţumim (contracţie și ascundere) [3] că, chiar dacă acest concept nu ar fi fost predat în Cabala, l-am fi realizat prin propriul nostru intelect, întrucât este o concluzie logică a gândirii.) Cu același tip de logică, mulți susțin că conceptul de reîncarnare poate fi dovedit. Chiar dacă nu ar fi fost clar menționat în Cabala, am crede în aceste concepte pe baza propriilor noastre concluzii logice.
[3] Rabbi Yakov Emdin, Matpachat Sefarim (Ierusalim: Orech Ţadikim, 1995), capitolul 9:64.
Dacă cele de mai sus sunt adevărate și există cei care își pot aminti viețile lor anterioare, de ce nu se aplică tuturor? De ce există cei care nu își amintesc de viețile lor anterioare?[4]
[4] Dr. Brian Weiss, autorul cărții Many Lives Many Masters (New York: Simon and Schuster, 1988), într-un interviu în Omni, aprilie 1994, p. 26.
Există unii care încearcă să răspundă la această întrebare spunând că este ca și cum am uita lucruri pe care le-am experimentat în viața noastră existentă (uităm uneori ce am mâncat la micul dejun în aceeași zi). Cu cât suntem mai departe de tinerețe, cu atât mai mult avem tendința de a uita acele zile lipsite de griji. Același lucru este valabil și cu amintirea încarnărilor noastre anterioare. Cu cât suntem mai îndepărtați de viețile noastre anterioare, cu atât mai mult le uităm. Prin urmare, constatăm că există copii care își amintesc de viețile lor anterioare; cu toate acestea, încep să uite.[5] Însă, această explicație nu este suficientă, căci, dacă acesta ar fi motivul, cu toții am avea o fărâmă de amintire din viețile noastre anterioare și nu este așa.
[5] Ian Stevenson, Twenty Cases Suggestive of Reincarnation (New York: American Society for Psychical Research, 1966), p. 113.
Există câțiva teologi care explică că motivul pentru care cei mai mulți oameni nu își amintesc viețile anterioare este acela că, așa cum au explicat grecii antici în mitologia lor, după moartea unei persoane, prima experiență pe care o are sufletul este trecerea prin „râul Lethe”.[6] Se credea că această trecere face sufletul să uite tot ce a trait ca experienţă în timpul șederii sale pe acest tărâm inferior. Prin urmare, ei susțin că atunci când sufletul se reîncarnează în această lume inferioară, el nu are nicio amintire despre existența sa anterioară.
[6] Vezi Virgiliu (70-19 î.e.n.), Eneida.
Interesant este că această noțiune de „Râul Lethe” pare a fi destul de asemănătoare cu conceptul de „Râul de Foc”, despre care vorbesc profeții [7] și pe care Talmudul îl invocă ca pedeapsă pentru cei răi.[8] Mai mult, în Cabala [9] și Hassidut [10] se explică cum că acest „Râu de Foc” este experimentat chiar și de cel mai mare dintre Ţadikim, care, după moartea lor, trebuie să treacă prin acest „Râu de Foc” înainte să poată intra în lumile înalte din Gan Aden. Chiar și îngerii trebuie să îndure acest proces. De pildă, dacă un înger ar fi coborât în această lume fizică pentru a executa o anumită misiune, atunci, înainte de ascensiunea sa, trebuie să treacă și de acest „Râu de Foc”.
[7] Daniel, capitolul 7, versetul 10.
[8] Talmud. Hagigah. 13b.
[9] HaGilgulim mai sigur. Sader Gilgulim, capitolul 11.
[10] Vezi rabinul Schneur Zalman din Liadi. Likutei Torah (New York: Kehot Publication Society, 1996). Druşim LeŞemini Aţeret, p. 84d. Vezi și Rabbi Şalom Dovber, al cincilea Rebbe Chabad, Safer HaMa’amorim-5679. (New York: Kehot Publication Society, 1988), p. 281. (Rabbi Yehudah Loew, Nesivot Olam [Israel: 19901, Nosiv HaTorah, capitolul 13.)
Când cineva dorește înțelegerea unui nivel superior de gândire, trebuie mai întâi să uite (într-o anumită măsură) parametrii inferiori ai gândirii.[11] După cum este expus în Lore Talmudic, [12] un înțelept a călătorit odată din Babilon în Țara Sfântă. În pregătirea pentru această mișcare, a postit 100 de zile. Aceasta a fost pentru ca el să poată uita toate învățăturile sale anterioare din Babilon, pentru că știa că învăătura și înțelegerea înțelepților lui Israel erau la un nivel mult mai înalt și mai profund decât cel al înțelepților Babilonului. În consecință, Cabala explică cum că atunci când o persoană moare și dorește să intre în Gan Eden, sufletul său trebuie mai întâi să „se scuture” de toate prejudecățile anterioare, de experiențele sale fizice. Sufletul trebuie să se cufunde în „Râurile de Foc” pentru a fi forțat să uite toate experiențele sale anterioare.
[11] Rabbi Şalom Dovber, al cincilea Rebbe Chabad, Safer HaMa’amorim- 5672 (New York: Kehot Publication Society, 1977), pp. 1-50.
[12] Talmud, Bava Meţia 85a.
Cuvântul pentru scufundare în ebraică este Tovel (טובל), care are aceleași patru litere ca și cuvântul pentru ebraic pentru anulare , Bitul (בטול). [13] Când o persoană se cufundă într-o altă entitate (apele unei Mikva), întreaga sa existență devine cuprinsă și copleșită de conținutul ei. Astfel, atunci când sufletul se cufundă în acest „Râu de Foc”, el se anulează și își pierde întreaga existență anterioară. Abia atunci, după ce sufletul a devenit nul și neavenit, el poate urca la niveluri spirituale mai înalte. Acesta poate fi motivul pentru care cineva uită viețile anterioare; cu toate acestea, nu se afirmă clar acest lucru în Cabala.
[13] Rabinul Schneur Zalman, Siddur Eim Dach (New York: Kehot Publication Society, 1965) „Intenții pentru Mikvah” spre final, p. 159.
Există teologi care cred [14] că, prin hipnoza adecvată, o persoană își poate aminti existențele anterioare. Unii spun că acest lucru poate fi realizat și prin meditații cabalistice adecvate. Una dintre cele mai simple forme de meditație este ceea ce se numește direcționat interior, și anume, să te întrebi serios: Cine sunt eu? Care este scopul meu7 Ce vreau eu de la viață? Si asa mai departe. Trebuie să-ţi pui aceste întrebări simple, dar fundamentale, fără nicio interferență. Nimic altceva nu ar trebui să intre în mintea ta; trebuie să fii total concentrat asupra gândurilor tale.
[14] Geoffrey Hodson. Reîncarnarea: Fapt sau eroare capitolul 6.
Prin aceste meditații simple, cineva poate deveni complet relaxat, într-o stare de spirit liniștită, și astfel poate ajunge la o stare superioară de conștiență. Sunt cei care spun că atunci când cineva dobândeşte aceste niveluri (aceste stări superioare de conștiență) își poate aminti viețile anterioare.
Există și cei care spun că este de conceput ca o persoană să-și amintească viața anterioară, atunci când doarme și visează,[15] și astfel într-o stare superioară de conștiență.
[15] Dr. Weiss, un interviu în Omni, aprilie 1994.
Există o diferență între amintirile unei persoane despre încarnările sale anterioare în timp ce doarme și în timp ce este treaz.[16] Când cineva își amintește existența anterioară într-o stare de veghe, este ca și cum ar vedea cum i se arată viața altcuiva – el este ca un spectator care urmărește cum se desfăşoară viața altuia. Atunci, însă, când cineva își amintește viața anterioară în timpul somnului, este ca și cum s-ar privi pe sine într-un mediu diferit, într-un timp și loc diferit. Cu toate acestea, este încă acel „tu” pe care îl arată povestea. Prin urmare, este destul de comun ca cineva să creadă ceea ce a visat chiar și după ce s-a trezit. De pildă, un bărbat visează că şi-a lăsat barbă și, la trezire, aleargă la oglindă să vadă dacă are într-adevăr o barbă pe față.
[16] Ian Stevenson. Twenty Cases Suggestive of Reincarnation (New York: Societatea Americană pentru Cercetare Psihică, 1996), p. 321.
Explicațiile de mai sus presupun că cineva ar trebui să-și amintească încarnările anterioare și, prin urmare, să încerce să elucideze motivele pentru care nu își amintește viețile anterioare. Cu toate acestea, conform teoriei reîncarnării a lui Rav Hayim Vital, întrebarea de ce nu ne amintim nici măcar nu intră în joc.
Pentru a înțelege afirmația de mai sus, trebuie să înțelegem mai întâi diferența dintre filozofiile orientale (care au influențat gândirea occidentală) și filozofia cabalistică, după cum este aplicată reîncarnarea.
Potrivit gândirii orientale, există o „Roată a Renașterii”. Aceasta înseamnă că toate sufletele trebuie să atingă în cele din urmă nivelul de „Nirvana” – o stare în care eşti complet detașat de plăcerile lumești ale lumii, eşti iluminat.[17] În sanscrită, Nirvana înseamnă „a exploda”, și anume, a stinge focul dorinței, ostilității și amăgirii.
[17] Vezi Ibid, p. 116.
Până când sufletul ajunge în această stare, el este încă atașat de lumea fizică și nici măcar moartea nu rupe această legătură. Prin urmare, după moartea cuiva, sufletul, de la sine, se va întoarce în lumea fizică – se va reîncarna, din nou și din nou, până când ajunge la „Nirvana”. Prin urmare, conform acestui mod de a gândi, sufletul care se reîncarnează este exact același suflet de fiecare dată și, prin urmare, este o Karma continuă.
Conform Înţelepciunii Cabala, însă, părțile sufletului care se reîncarnează nu sunt cele pe care persoana anterioară le-a înălţat. Ele nu sunt componentele sufletului care au format personalitatea și unicitatea persoanei anterioare ci, mai degrabă, sunt acele zone ale sufletului cu care persoana anterioară nu a avut contact sau asociere.
În consecință, conform filozofiei orientale, este perfect logic să ne amintim viața anterioară, întrucât persoana anterioară avea exact același suflet ca și persoana prezentă. Punctul de vedere al Cabalei face, însă, acest lucru extrem de improbabil, pentru că părțile sufletului care au trăit anterior aveau o natură și o personalitate complet diferită de cele care locuiesc în prezent trupul persoanei.
Mulți îi resping pe cei care pretind că amintirea unei vieți anterioare provine dintr-o instabilitate din punct de vedere mental sau emoțional și poate este rezultatul unei suferinţe dintr-o tulburare de personalitate divizată, întrucât, conform Cabalei, pare puțin probabil ca cineva să-și amintească o viață anterioară. Cu toate acestea, unii oameni știu anumite fapte despre o existență anterioară pe care nu ar avea cum să le cunoască dacă nu ar fi trăit cu adevărat în acea viață anterioară. Suntem obligați să spunem că este posibil ca oamenii să-și amintească aspecte din viețile lor anterioare. Cum reconciliăm acest lucru cu modul de gândire al Cabalei?
Există modalități prin care cineva își poate aminti într-adevăr o încarnare anterioară ce nu contrazic filozofia Cabalei.
O cale este prin puterea supranaturalului. Trebuie să ai darul lui Ruah HaKodeş. Duhul Sfânt trebuie să se odihnească asupra unei persoane pentru ca el să-și amintească. Trebuie să fii un mare Ţadik cu un suflet exaltat. Au existat diferiți Ţadikim de-a lungul veacurilor care le-au spus oamenilor ce și unde au fost în ascensiunile lor anterioare.[18] Sfântul Rebbe Hassid, Yismach Moşe (Rabbi Moşe Teitelbaum), a spus odată despre sine că a fost una dintre oile lui Iacov într-o viață anterioară și unul dintre oamenii clanului lui Core în alta. [19]
[18] Mai sigur Şa’ar HaGilgulim, spre final.
[19] Vezi Jiri Langer, Nine Gates to the Hassidic Mysteries (New York: Behrman Inc. 1976), p. 167.
Chiar dacă cineva nu este un Ţadik, prin disciplina adecvată, este posibil ca el să dobândească o stare superioară de conștiință și, în cele din urmă [20] (deși foarte puțin probabil), să dobândească un nivel care să-i permită să experimenteze o formă minoră de profeție și, astfel, iată viitorul ca și trecutul. Deși, mulți filozofi evrei [21] cred că profeția poate fi dobândită numai într-un loc sfânt (de exemplu, în Țara Sfântă a lui Israel), [22] toți sunt de acord că un nivel inferior al revelației divine este posibil şi în altă parte. Când cineva ajunge la acest nivel de profeție, nu simte de fapt amintirea încarnărilor sale anterioare ci, mai degrabă, o viziune asupra acelor vieți, o privire în trecut.
[20] Există o serie de niveluri în revelațiile divine. Nivelurile inferioare pot fi simțite chiar și în afara pământului sfânt. Vezi rabinul Yakov din Marve’ge, Responsa from heaven (Ierusalim: Mossad Harav Kook, 1957), în introducerea rabinului Reuven Margaliut. Pentru multe surse pe această problemă. Vezi, de asemenea, rabinul Pinchas Eliyahu Ben Meir din Vilna, Safer Habrit, partea 2, Ma’amor 9, capitolul 3.
[21] Rabbi Sa’adia Gaon, Emunot VeDeyot, Ma’amor 3, capitolul 5. Rabbi Yehudah HaLevi, The Kuzari, Ma’amor 2, capitolul 14. Rabinul Moşe Ben Nachman. Ramban. Deuteronomul Parașat Şoftim, capitolul 18, versetul 15. Rabinul Şlomo Ben Aderess. Tşuva HaRahsba, Tşuva 548.
[22] Midraș. Mechilta pe Şemot Parașa 12, capitolul 1. Tanchuma Parașat Bo, capitolul 5. Sifri pe Devarim 18:15.
O altă modalitate de a dobândi memoria încarnărilor anterioare este prin intermediul meditației. Oamenii anteriori care conțineau acest suflet și-au înălţat deja partea aparte a sufletului și acea „bucată” de suflet a plecat din „nucleul” sufletului. Cu toate acestea, sufletul persoanei prezente a locuit în încarnările anterioare. Chiar dacă nu avea nicio legătură evidentă cu asta, era undeva adânc în subconștientul lor. Prin urmare, prin meditație intensă și intrând astfel în contact cu subconștientul său, cineva își poate aminti viețile anterioare. Acest lucru este, însă, foarte dificil și nu sunt mulți care pot realiza acest lucru. Cu toate acestea, din moment ce sufletul cuiva (distinct) a existat într-adevăr într-o reîncarnare anterioară, acel „tu” al sufletului se află undeva în subconștientul persoanei anterioare. Ca urmare, uneori se poate experimenta un fel de déjà vu, după care simți că experiența prin care treci a avut loc deja în trecut. Sau, s-ar putea ca atunci când cineva vizitează un tărâm îndepărtat pentru prima dată, să simtă că ar fi fost deja acolo. Motivul pentru care străzile îi par familiare este că, într-un fel, el fusese deja acolo.
Există și alte moduri, prin care o persoană își poate aminti existențele anterioare. După cum s-a explicat în capitolul anterior, impregnarea Ibur) poate apărea din interiorul propriului suflet. Părțile sufletului său general, care au fost deja înălțate, coboară în sufletul său prezent, pentru a-l ajuta cu rectificările sale. În aceste cazuri, când existența sa anterioară coboară în trupul său, atunci îi va fi posibil să-și amintească viața anterioară, întrucât personalitatea reală a vieții anterioare a sufletului său este acum conținută în trupul său.
O altă formă de Ibur, atunci când cineva este impregnat cu sufletul unui Ţadik plecat, poate duce la „amintirea” unei vieți trecute. Însă, în acest caz, atunci când persoana pretinde că își amintește existența anterioară, el își amintește de fapt viața sufletului impregnat, viața acestui Ţadik. Și acest lucru se poate întâmpla și în sens negativ. Poate exista un Dibuk, în care sufletul unei persoane malefice intră în altă persoană și îi spune idei ciudate și străine, iar persoana poate simți că acestea sunt amintiri ale propriilor sale vieți anterioare. [23]
[23] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdarnah 30.
Voi relata acum două povești bine documentate și mediatizate în care oamenii credeau că își amintesc încarnările anterioare, când, de fapt, erau stăpâniți de un suflet plecat, fie sub forma unei Ibur, fie a unui Dibuk.
Primul caz pe care îl vom analiza a fost înregistrat de Dr. Ian Stevenson [24], intitulat „Cazul lui Jasbir”. În studiul de caz, era vorba de un copil, Jasbir, care la vârsta de 3 ani s-a îmbolnăvit grav, atât de grav, încât la apogeul bolii, părinții lui chiar credeau că a murit. Cu toate acestea, a fost reînviat și în cele din urmă și-a revenit complet. Când a început să comunice din nou, a spus o poveste ciudată. El a pretins că este o altă persoană și nu Jasbir. Le-a povestit părinților săi despre o altă familie căreia îi aparținea, care locuia într-un alt oraș la mulți kilometri distanță. Familia lui a mers să investigheze povestea lui și să vadă dacă ceea ce pretindea el este adevărat. S-au dus în orașul despre care vorbea băiatul și au descoperit că, într-adevăr, în acel oraș trăia o astfel de persoană care a murit exact în același timp în care băiețelul Jasbir fusese bolnav. Părinții au ajuns apoi la concluzia că fiul lor trebuie să fie acum o reîncarnare a bărbatului decedat.
[24] Ian Stevenson, Twenty Cases of Suggestive Reincarnation (New York: Kehot Publication Society, 1966), p. 33.
La prima vedere, acesta pare a fi un caz clar de reîncarnare. Cu toate acestea, la o examinare ulterioară, se pare că ceea ce s-a întâmplat nu a fost Gilgul (reîncarnare), întrucât reîncarnarea începe la momentul nașterii, în timp ce Jasbir și omul decedat erau amândoi în viață în această lume în același timp. Astfel, înțelegem că mai degrabă decât reîncarnare, Jasbir a trait experienţa unei Ibur sau a unui Dibuk al sufletului celeilalte persoane.
În Cabala, [25] se vorbește despre o anumită reîncarnare care are loc atunci când cineva este bolnav care-i pune viața în pericol. (Poate să apară și atunci când cineva devine extrem de supărat.[26]) Sufletul cuiva se poate ridica din trupul său și un suflet nou coboară pentru a-i lua locul, întinerind astfel trupul bolnav și dându-i o nouă viață. La prima vedere, se pare că asta s-a întâmplat cu Jasbir; totuși, uitându-ne puțin mai departe, ne dăm seama că nu acesta a fost cazul cu Jasbir, întrucât dacă sufletul omului decedat ar fi înlocuit sufletul lui Jasbir, sufletul care ar fi venit în Jasbir ar fi avut un alt „tu” decât cel al omului decedat. Prin urmare, deși poate Jasbir s-ar fi comportat diferit fiind că acum era posedat de un suflet nou, nu ar fi avut amintirile omului decedat. Prin urmare, tragem concluzia că trebuie să fi fost o Ibur sau un Dibuk.
[25] Mai sigur Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 5 . Vezi și Benei Aharon, Hakdamah 5.
[26] Ibid. Vezi și Rabbi Chayim Josef David Azulay, Morah Be’eţba. (Brooklyn: Ateret, 1987), capitolul 1:lO. Rabinul Levi Yiţchak din Bardichov (1740-1809), Kedushat Levi. Likutim p. 210.
Al doilea caz pe care îl vom analiza este documentat de Dr. Brian Weiss.[27] Studiul se intitulează „Cazul Catherinei”. Este relatat după cum urmează: a existat o femeie pe nume Catherine care prin hipnoză îi transmitea lui Dr. Weiss mesaje pe care le primea de la „sufletele maestrului”. În acest caz, pentru că ea transmitea un mesaj de la altcineva, se înțelege că nu era sufletul ei, a sa Gilgul, cea care dezvăluia aceste mesaje ci, mai degrabă, era o formă de Ibur sau Dibuk cea care era revelatorul. Ea îşi amintea, totodată, „viețile ei anterioare”; totuși, înțelegem că nu sunt de fapt propriile ei vieți anterioare ci, mai degrabă, viețile acelei forme de Ibur sau Dibuk care locuiau în ea.
[27] Dr. Brian Weiss, Many Lives Many Masters (New York: Simon și Schuster, 1988).
Acest punct de vedere este valabil în ceea ce privește un alt studiu de caz documentat, în care Dr. Weiss înregistrează un caz al unei femei care nu numai că și-a amintit viața trecută, dar, în plus, a fost capabilă să prezică viitorul cu o acuratețe uluitoare. Este destul de clar că prezicerea viitorului nu are nicio legătură cu amintirea trecutului cuiva prin Gilgul. Prin urmare, suntem obligați să spunem că această femeie a trait experienţa unei Ibur saua unui Dibuk al unui suflet plecat. Dibuk, așa cum am menționat mai devreme, spune trupului exact ce se întâmplă în lume, ce s-a întâmplat anterior și ce se va întâmpla.
În concluzie, atunci când cineva se află într-o stare naturală de a fi, este foarte puțin probabil ca cineva să aibă amintiri din viețile anterioare și, prin urmare, atunci când avem șansa să-i întâlnim pe cei care „își amintesc”, este posibil să nu fie prin Gilgul ceea ce își amintesc ci, mai degrabă, printr-o Ibur sau un Dibuk.[28]
[28] Rabbi Menaşa Ben Israel, Nişmat Hayim, Ma’amor 3, capitolul 15. Nu există nicio amintire a întrupărilor anterioare. Vezi: Rabinul Moşe Corodovero Şiur Komah (Israel: 1966) capitolul 4, p. 166. Rabinul Shirmon Ben Ţemah Duran Magen Avot (Livorno: 1785) partea 3, p. 88A.
Sufletul – acel „tu” al sufletului care se reîncarnează într-o creatură inferioară ca pedeapsă, își amintește de existența sa anterioară în formă umană. În acest caz, acel „tu” al sufletului se reîncarnează în creatura inferioară, iar amintirea a ceea ce a fost, comparativ cu starea sa actuală, este tocmai pedeapsa, rectificarea sa. [29]
[29] Rabinul Eliezer Ezcary, Sefer Heraidim, capitolul 33.
(înapoi la „Reîncarnarea” – link)