(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Până în acest moment, am explorat aspectele nemuririi orientate în mare parte asupra trupului; acum haideți să explorăm câteva aspecte mai personale ale nemuririi. Așa cum întregul univers nu poate fi niciodată pierdut (noțiunea de dispariție și anihilare totală este imposibilă din punct de vedere științific și logic, întrucât materia nu poate cădea din univers, iar energia, care este o formă condensată a materiei, este permanent reciclată), același lucru este valabil și pentru ființa umană. Așa cum cantitatea de energie din univers nu se schimbă niciodată, cu siguranță acest lucru este valabil și pentru energia ființei umane.
Un ceva nu poate deveni un nimic, iar cineva nu poate deveni un nimeni. Ceea ce rămâne de explorat sunt diferitele grade de nemurire experimentate de energiile divergente ale sufletului, sau sufletelor.
Mai devreme, au fost menționate concepțiile talmudice, filosofice și mistice cu privire la natura sufletului și am observat că într-o oarecare măsură, cel puțin la nivelurile inferioare ale sufletului, toate înfățișează aceeași realitate în termeni diferiți, fiecare ancorate în propriul lor gen sau nivel. În general, există în mod fundamental două clasificări ale sufletelor: există ego-ul / vegetalul / animalul, pe de o parte; şi binele / raţionalul / transcendentul pe de altă parte. Primul set este orientat fizic, funcția sa principală fiind aceea de a servi organismul, de a persista și a susține existența fizică. Acesta este aspectul sufletului care are nevoie de trup. În timp ce al doilea set, partea bună / rațională / transcendentă a sufletului ne permite să ne înălţăm și să ajungem la ceea ce este dincolo și adânc în noi; acest suflet există independent de forma fizică (Rambam Hilchot Tşuva 8:3).
Dat fiind că sufletele ego-ul / vegetalul / animallul sunt toate în slujba trupului, atunci când trupul trece mai departe, la fel face și acest nivel al sufletului. Totuși, așa cum trupul încetează să existe în forma sa distinctă, continuând însă să supraviețuiască ca parte din altceva într-o formă reciclată, același lucru este valabil și în ceea ce privește acest aspect al sufletului. Aceste elemente inferioare particularizate ale sufletului, atunci când sunt integrate corespunzător în timpul vieții, vor reapărea în moarte transformate ca un tron al carului divin (Ukutei Torah, Şeiach, p. 4o). Aceasta este mai degrabă o formă de nemurire energetică colectivă și non-personală, decât una individualizată.
Eternitatea absolută, atât ca formă, cât și ca contur, existentă așa cum este înainte de crearea trupului și perpetuându-se mult timp după dispariția acestuia, poate fi experimentată doar prin acea parte a sufletului care este dincolo de limitările fizice / temporale / spațiale. Nemuritoare sunt aspectele nelocale ale conștiinței; cele care nu sunt limitate la sistemul nervos și sunt mai mult decât suma creierului sau trupului material. Numai sufletul rațional, care a fost dat „din cer”, sau sufletul divin, care este el însuși „o parte a raiului”, poate experimenta cu adevărat nemurirea (deși această scânteie divină este, de asemenea, subdivizată holografic în ego-ul inferior, mai dens și aspectele sufletului bazate pe supraviețuire, precum și aspectele mai transcendente, pătrunzând întreaga persoană). Doar ceea ce emană dintr-un tărâm eteric și ceresc care exclude realitatea fizică poate înlocui legile naturii și poate trăi pentru totdeauna.
Modul în care acest suflet experimentează nemurirea este în propria sa construcție idiosincratică, ca o existență particularizată și ca un suflet individualizat care locuiește în Gan Eden, sau într-o altă încarnare, așa cum va fi explicat mai târziu. Sufletul este o scânteie a Infinitului, o parte eternă a Divinului. Este infinit în centrul său și, astfel, după dispariția reprezentării sale fizice, sufletul se întoarce la Sursa sa și se contopește cu Unitatea Creatorului. Singura diferență este că acum, după ce a trăit pe un plan fizic, sufletul a devenit cu atât mai cuprinzător, adunând ani de experiențe umane.
Înainte ca sufletul să coboare, infinitatea sa era foarte mult unidimensională – infinită în expresie și experiență, dar neconectată și excluzând orice aspect din finit. Acum infinitatea sa include atât infinitul, cât și finitul. Este infinit în potențialul și nucleul său, dar finit în multe dintre experiențele și memoria sa. Aceasta este o măsură personală a nemuririi, în care conștiința și identitatea personală trăiesc mai departe.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)