Înapoi la pagina CELE ZECE SFIROT (link)
Sfira Neţah – victoria sau eternitatea – reprezintă dorința de a copleși lumea cu Hesed. Este spiritul prozelitului care, după ce a fost inspirat, dorește să-i impresioneze pe ceilalți într-o stare nouă, iluminată. O lirică hasidică idiș spune: „Dacă aș avea puterea, aș alerga pe străzi strigând «Şabat! Şabat!»”
Neţah trebuie echilibrată de Hod – gloria. Hod reține acel spirit exuberant. Ne împiedică să ne lăsăm prinși într-un astfel de extaz (Concepte mistice, p. 836).
Când rabinul Nachman din Breslov a dat odată o descriere lirică și pasionată pentru Hitbodedut, rugăciunea meditativă, elevul său, rabinul Nosson, a exclamat: „Voi fugi prin piețe și străzi și voi striga: Gevalt! La ce se gândesc oamenii?” Dar rabinul Nachman l-a apucat de jachetă și i-a spus: „Rămâi aici. Nu vei realiza nimic” (Kochavei Ohr, p. 12).
Neţah înseamnă competiție, dorința de a excela, de a lupta împotriva celorlalți. Hod este devoţiune, încuviinţare și conformitate.
Concurența este profund activă, crește și scade. În slujirea lui D-zeu, Neţah încordează, revarsă sufletul, ne împinge la limită. Suntem extrem de activi și atunci trebuie să ne retragem pentru a ne odihni.
Hod, pe de altă parte, este o stare consistentă și liniștită de devoţiune, subordonare și consistență.
În slujirea lui D-zeu, avem nevoie de ambele tendințe. Vărsarea forței noastre în slujirea lui D-zeu poate fi epuizantă și dezechilibrată. Dar slujirea lui D-zeu cu devotament ascultător și simplu poate degenera în trivialitate și lipsă de gândire (Kantor).
Neţah și Hod, plus Yesod, constituie o triadă care este o expresie mai activă a calităților exprimate înaintea lor (Kantor). Ele sunt, ca să spunem așa, o actualizare alui Hesed și Gvura.
Dar Neţah nu este pur și simplu o atenuare a lui Hesed, nici Hod a lui Gvura. Întrucât Hesed și Gvura au fost îmbinate în Tiferet, Neţah conține elemente de Gvura, iar Hod conține elemente de Hesed.
Neţah și Hod lucrează împreună intim pentru a procesa și extrage energia celorlalte Sfirot.
Sunt o pereche: „două jumătăți de corp, ca nişte gemeni” (Zohar III 236a). Acestea sunt cele două picioare care susțin corpul (Zohar Chadaş: Vayera 26d) și, astfel, sunt numite „suporturile Sfirot superioare” (Conceptele mistice în Hasidism, pp. 835-6).
Împreună, ele sunt numite „rinichii care sfătuiesc.” Ele, Neţah și Hod, sfătuiesc și transmit mai multă înțelepciune. Un tată poate dori să-și învețe copilul câteva informații abstracte. Pe de o parte, dorește să ofere cât poate: adică Neţah. Trebuie să fie echilibrat cu o calitate mai blândă, care îi dă randamentul, capacitatea de a reține ceea ce copilul nu poate înțelege. Aceasta este Hod. Putem vedea triada anterioară: Hesed, Gvura și Tiferet ca fiind legată de dăruire. Hesed dă; Gvura o împiedică să dea.
Dar relația dintre Neţah și Hod este mai interdinamică. Tot aşa cum dă, Neţah şi primește. La primire, Hod răspunde. Când un învăţător își predă cunoștințele, el şi primește de la elev. Când fiul rabinului Şimon bar Yochai i-au cerut rabinului Akiva să-l învețe, rabinul Akiva a răspuns: „Mai mult decât vițelul dorește să sugă, vaca dorește să-l hrănească”.
Sfirot Neţah și Hod reflectă complexitățile unei relații umane. Părțile într-o relație se desfășoară într-un dans schimbător între a da și a primi, a influența și a fi influențat, afirmând individualitatea și respectând identitatea celeilalte persoane.
Neţah este dominație; Hod empatie.
O persoană care este doar Neţah o înăbușă pe alta; o persoană care este doar Hod este supusă până la a tolera răul.
Profeția
Neţah și Hod sunt imaginea și vocea profeției. Imaginea vine de la D-zeu – adică de la Neţah. Este descrisă în cuvinte – adică Hod (spațiul interior).
Neţah și Hod sunt fluxuri de apă prin care curge inspirația. Întrucât profetul este anulat în fața puterii lui D-zeu, Neţah și Hod sunt roțile carului divin.
Învățarea Torei
Tiferet învață Tora. Neţah și Hod îi reprezintă pe cei care îşi trag hrană din Tiferet și învață Tora.
Este important să sprijini aceste persoane.
Este ușor, mai ales în tensiunile încurajate de cultura noastră, să îi disprețuim pe cei care studiază. În cultura noastră, meditația liniștită nu este urmărită. Conceptul de auto-dezvoltare spirituală pe termen lung este văzut ca auto-îngăduință. O dedicație pentru dezvoltarea relației noastre cu D-zeu nu este respectată sau nici măcar înțeleasă.
De-a lungul secolelor, ideea ca slujitorul lui D-zeu să-și dedice viața meditației și auto-dezvoltării spirituale a fost înlocuită de artistul care își dedică viața perfecționării meșteșugului său. Acum chiar și acest concept a devenit de neînțeles. Treptat, venerația pentru lucrurile spiritului este diminuată și sufocată într-o cultură condusă de vulgaritatea zgomotoasă.
Cât despre studentul care studiază Tora, el trebuie să învețe de la toată lumea. După cum afirmă psalmul, „Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale” (Psalmi, 119: 99). Nu ne putem limita la un singur învăţător. Trebuie să devenim studenți universali. Apoi atingem nivelul de Neţah și Hod; iar învăţătorii noștri sunt la nivelul lui Tiferet (Tomer Devorah).
Fluxul Divin
Neţah este fluxul nesfârșit al bogăției divine, cucerind tot ceea ce nu este etern. Hod este ridicarea existenței până la culmile luminii și libertății supreme, unde coroana regatului este ascunsă (Rav Kook).
Cântare
Întrucât Neţah și Hod sunt legate de profeție, ele se corelează cu cuvântul și cântarea sfântă, care în starea lor cea mai inspirată abordează profeția. Cântarea unei persoane sfinte este extrasă din Neţah și Hod, care se numesc păsări vii, curate. Pe de altă parte, muzica care trezește sentimente de poftă și violență este extrasă dintr-o sursă sfântă (Likutei Moharan I 3).
Profeții ar asculta muzică pentru a fi inspirați.
De obicei, binele și răul sunt amestecate. Când le separăm, ne clarificăm mintea și putem primi inspirație de la D-zeu: profeția. Iar o melodie este o separare a notelor: alegerea celor care sunt armonioase și respingerea celor care sunt discordante. Cântând o melodie, adunăm spiritul bun, spiritul profeției (Likutei Moharan I 54: 6).
Alegerea notelor corecte este similară cu găsirea unor puncte bune în noi. Dacă vedem numai rău, nu putem ajunge la nivelul profeției și al inspirației. În schimb, ne scufundăm în depresie. Depresia este o consecință a sentimentelor de lipsă de valoare. Când găsim puncte bune în noi înșine, găsim notele unei melodii frumoase. Suntem capabili să ne rugăm și să cântăm lui D-zeu. Atunci știm că tocmai ființa noastră îl laudă pe D-zeu: „Îi voi cânta lui D-zeu cu ființa mea” (Psalmi 146: 2; Likutei Moharan I 282).
Acest lucru este legat de profeție.
Înțelepții afirmă că un profet poate profeţi numai într-o stare de bucurie. Depresia și sentimentele de lipsă de valoare sunt opusul profeției și purității.
Depresia provine din sfaturi otrăvitoare, de la oameni ale căror vieți și atitudini sunt răsucite. Astfel de oameni privesc viața și văd corupția; privesc la eforturi și văd lipsa de sens. Ei văd mirosul morții în frumusețe și găsesc lipsa de valoare și chiar perversiunea în orice mișcare spre idealism, dezvoltare, dragoste, comunicare și D-zeu.
Pentru o astfel de persoană, dragostea este dezgustătoare, deoarece este fizică; credință ridicolă pentru că a fost abuzată; idealismul o nebunie criminală pentru că a fost pervertită. Pentru o astfel de persoană, Tora este o grămadă de legi moarte; Domnul un mim grotesc; lumea un munte oribil de cadavre, oase și proști care își irosesc duhul străduindu-se.
Pentru o astfel de persoană, singurul adevăr și locul sigur este mormântul: știința batjocoritoare că totul este egal, întrucât totul este fără speranță și trebuie să se descompună. Într-un astfel de univers, D-zeu este prizonierul unui ocean de îngeri care Îl înconjoară ca valuri de pietre funerare.
O astfel de persoană trăiește într-o lume negativă. Acolo, prietenia este chin; familia este o povară; căsătoria este Auschwitz. Toate realizările sunt văzute ca un compromis de sine. Ca și cum ar privi prin capătul greșit al unui telescop, tot ceea ce este pozitiv – dragoste, relație, frumusețe, bunătate – este privit ca fiind mic, distorsionat și de râs.
O astfel de persoană se vede doar pe sine. El este centrul universului său. Cu toate acestea, deși este narcisistic, o astfel de persoană nu este plină de iubire de sine, ci de amărăciune, iar valurile de întuneric curg din el.
Această influență malignă trebuie contracarată de cântarea sfântă a păsărilor Neţah și Hod.
Trebuie să „știm să cântăm muzică” (I Samuel 16:18). Trebuie să știm cum să scoatem notele vieții, ale sensului, valorii de sine și bucuriei. Acesta este duhul bun al sfinţeniei, ca în versetul: „Duhul Tău cel bun, să mă călăuzească pe calea cea dreaptă” (Psalmi, 143: 10).
Trebuie să urcăm și să coborâm scara ființei noastre, aducând melodii de bucurie (Likutei Moharan I 54: 6).
Apoi ne întoarcem de la idolii corupției, fetișurile morții și ne întoarcem către heruvimi, imaginile asemănătoare păsărilor de deasupra chivotului sfânt care conține Tora lui D-zeu. Rabinii noștri ne-au învățat că atunci când D-zeu și Israel erau aproape, aceste statui de aur ale heruvimilor se vor îmbrățișa ca un cuplu angajat în actul iubirii. Numai corupția și o închinare cinică răsucită a morții este cea care vede o divizare între iubirea fizică și cea spirituală.
Vocea bucuriei este dobândirea lui Neţah și Hod: cântecul profeției.
Dansul
Echilibrul dinamic dintre Neţah și Hod, cele două picioare ale structurii celor zece Sfirot, este ca un dans. Picioarele Neţah și Hod sunt ridicate spre inima lui Tiferet. Ne ridicăm picioarele din mocirla idolatriei și depresiei și putem atrage binecuvântarea lui Iacov și a lui Tiferet (Likutei Moharan 11: 8, 41). Ayunci sfatul sfânt al lui Neţah și Hod curge prin ființa noastră.
Sfatul
Neţah și Hod sunt conductele sfatului înțelept și sfânt. Acest sfat își are originea în Bina și înfloreşte în Hod. Ne învață cum să ne trăim viața în cea mai deplină expresie spirituală.
Numai atunci când această înțelepciune transcendentă este atrasă de Neţah și Hod, ea capătă o substanțialitate care poate fi interpretată ca un sfat. „De departe își aduce pâinea” (Proverbe, 31:14; cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Hefker V’nichsei Hageir 4:17).
Sfaturile cu privire la nivelul Bina trebuie canalizate și specificate pentru viața noastră. Avem nevoie de un învăţător, un „om de înțelegere” care să poată trage sfaturile de la Bina la Neţah și Hod. Rabinul Nachman din Breslov a învățat că „există o lumină care strălucește în o mie de universuri. Această lumină este atât de mare încât o persoană simplă nu o poate primi. Are nevoie de un om înțelept, care să poată împărți miile în sute. Această persoană poate împărți lumină mare în porțiuni mai mici, astfel încât ceilalți să o poată primi puțin câte puțin „(Sichot Haran 93).
Primirea de sfaturi de la un maestru spiritual creează noi conexiuni, leagă sinapsele în mintea noastră, aduce noi conștiințe și perspective. Împărtășirea sfatului sfânt leagă o persoană de sfințenie în același mod în care căsătoria leagă doi oameni între ei. De aceea, sfaturile vin prin Neţah și Hod, care sunt similare cu K’liyot, traduse în literatura Breslov (și Tanya) ca organe de reproducere. Așa cum căsătoria generează descendenți, la fel și împărtășirea de sfaturi de la un maestru spiritual trezește descendenți spirituali în conștiința noastră (cf. Likutei Moharan 7: 3).
De obicei nu este suficient să ne consultăm cu inima noastră, pentru că „un prizonier nu se poate elibera”. Doar atunci când tragem problema în această lume, cerând sfatului altuia, este ușor să descoperim un curs de acțiune (Sichot Haran 255).
Zohar-ul se referă la cele 613 porunci biblice ca „sfaturi”. Ultimul sfat bun sfătuiește o persoană despre cum să ducă o viață în sfinţenie (Likutei Eitzot: Eiţah 1).
Sfatul marchează începutul acțiunii. Picioarele noastre sunt o parte inferioară a trupului. Prin sfaturi, ne conectăm la realitățile spirituale superioare (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Tefillin 5:34).
În rugăciunea de seară, Îl rugăm pe D-zeu: „Rectifică-ne cu sfaturi bune înaintea Ta”. Rabinul Nachman din Breslov ne-a învățat că trebuie să recităm aceste cuvinte cu mare trăire. Trebuie să-I cerem lui D-zeu să aibă compasiune pentru noi, astfel încât să fim îndrumați cu înțelepciune și să cunoaștem modul corect în care să acționăm (Sichot Haran 238).
Prin rugăciunea către D-zeu, putem obține sfaturi adevărate (Likutei Moharan 49: 5).
Adevăratul sfat ne leagă de o putere mai mare și mai înțeleaptă decât noi înșine: aceasta este legătura cu credința. Aceasta însăși ne îmbibă cu smerenie. Când ne punem în compania unor maeștri spirituali, oameni care ne pot inspira cu sfaturi adevărate, ajungem la smerenie (Likutei Moharan 10: 5).
„Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună” (Psalmi, 133: 1). Când oamenii au smerenie, se văd unii pe alții ca frați și locuiesc în pace. „Ca uleiul bun de pe cap, care cade pe barbă, barba lui Aaron, care cade pe tivul hainelor sale”. „Uleiul bun pe cap” este sfatul care începe în Bina. Acest ulei bun cade peste „barba lui Aaron”, reprezentând stăpânul spiritual. Sfatul curge în „tivul hainelor sale”. În ebraică, cuvântul pentru haine este Midot: calități măsurate. Maestrul spiritual ia lumina incomensurabilă a lui Bina și o canalizează în scântei de sfaturi pe care omul obișnuit le poate asimila (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Nezikin 5:34).
Neţah și Hod corespund picioarelor care călcă pe acest pământ murdar. Multe forțe negative înconjoară sfaturile date de Neţah și Hod. Adesea, eşti îngropat sub un baraj de sfaturi rele. Astfel, versetul ne învață: „Picioarele ei coboară la moarte” (Proverbe 5: 5). Picioarele lui Neţah și Hod ating pământul murdar.
Majoritatea culturii moderne se află pe tărâmul sfaturilor proaste: gândirea marxistă vulgarizată, libertarianismul sexual utopic și manipularea comercială.
Bătălia dintre bine și rău își găsește expresia la nivel de Neţah și Hod. Mai sus de ele, aceste „coji” ale răului nu-și au locul. Dar ele se pot agăţa de picioare, de sfatul sfânt.
Societatea noastră este blocată într-o mlaştină a confuziei. Vechile valori au fost răsturnate, dar liderii nu sunt purtători de eliberare, ci sunt spirite mediocre care reduc arta, muzica, religia, literatura și educația la un jargon politic banal.
Între timp, conglomeratele comerciale dantelează reclame cu mesaje subliminale de „eliberare personală” și hedonism cu scopul de a-și vinde produsele.
Cum pot oamenii să aleagă între artă și propagandă atunci când au crescut expuși în primul rând mediocrității, vulgarității, violenței și scabrosului? Cum pot alege măreția atunci când profesorii lor îi instruiesc că a face acest lucru înseamnă a fi un exponent al doctrinelor represive și rele? Cum pot alege literatura când bibliotecile nu mai există centre culturale, ci centre de divertisment?
Și cum pot alege între bine și rău atunci când sunt învățați că totul poate fi reevaluat, că nu există niciun drept și rău suprem? Cum pot alege între principiu și vânzare, atunci când nu există valori constante?
Această confuzie în care abuzul este discurs politic, inteligență burlescă, umor vulgar, în care inteligența este considerată elitism și oprimatoare a culturii, constituie triumful „cojilor” asupra sănătății lui Neţah și Hod.
Și în lumea iudaică, majoritatea evreilor nu au nici o experiență a sfinţeniei, nici o întâlnire cu Tora, nici un concept al Şabat-ului. Răspundem prin crearea de comitete care să compună programe și literatură neplăcute? Rearanjăm statisticile pentru a găsi ceva de sărbătorit? Refacem iudaismul ca o stare de ființă amorfă în care nu există idei și reguli? Reacționăm la căutarea spiritualității oferind platitudini?
Astfel de „coji” sufocă sfaturile lui Neţah și Hod, sfatul spiritului care, ca un râu, poate reîmprospăta sufletele uscate.
Când stăm în prezența lui D-zeu, ne scoatem pantofii. „Scoate-ți înbălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt” (Exodul, 3: 5). Dar în această lume, trebuie să ne protejăm.
Este nevoie de un mare efort pentru a ne proteja de influențele acestei culturi; un efort și mai mare pentru a căuta influențe non-manipulative și neexploatatoare.
Ne protejăm picioarele de influența malefică prin lipirea de adevăr.
Trebuie să mergem pe o cale a adevărului. Calea aceea este Tora: „Pe calea pe care ți-o poruncesc să mergi”. Trebuie să avem claritate că un lucru este bun și permis, altul nu este bun și este interzis. Avem nevoie de un set de reguli care s-a dovedit istoric și religios. Tora oferă aceste reguli.
Numai prezența unor principii ferme oferă unei persoane puterea de a alege binele în mod consecvent. În caz contrar, ne retragem în fața argumentelor persuasive ale slăbiciunii și ale răului.
Doar atunci când suntem conectați la lumina adevărului putem merge pe o cale liberă de corupție și de auto-înșelăciune. Aceasta este calea Torei pusă în practică: calea lui Neţah și Hod (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Gittin 3:24).
Când ne încălțăm dimineața, recităm binecuvântarea către D-zeu: „Cine a avut grijă de toate nevoile mele”. De ce facem o astfel de binecuvântare globală asupra acestui articol de îmbrăcăminte specific? Când sfântul nostru sfat este păzit, când știm să mergem pe o cale a sfințeniei, toate nevoile noastre sunt îngrijite.
Astfel, înțelepții au învățat că „o persoană ar trebui să vândă întotdeauna tot ce are și să-și ia încălţăminte pentru picioare”. Cel mai important lucru pe care îl putem avea în această lume este cunoașterea modului în care să acționăm și să ne protejăm.
Pentru a atinge niveluri respectabile de sfințenie, nici nu e nevoie să ne străduim în mod nejustificat. Trebuie doar să ne protejăm de influențele degradante ce ne murdăresc mintea și inima.
Simplu: prin limitarea sau chiar eliminarea expunerii noastre la televiziune, radio și imagini noi, ne curățăm mintea și inima.
Următoarea binecuvântare pe care o facem dimineața, pe măsură ce ne punem brâul, este „Cine înconjoară Israel cu putere”. Când suntem conectați la sfatul sfânt, ne încingem cu credință și sfinţenie, așa cum se vede în verset: „Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia, brâul mijlocului Său” (Isaia, 11: 5). Apoi Îl imităm pe D-zeu Însuși, ca în „Domnul este îmbrăcat şi încins cu putere” (Psalmi, 93: 1).
Binecuvântarea pe care o facem după aceea este „Cine încoronează Israel cu frumusețe”, în timp ce ne acoperim capul. Aceasta corespunde versetului, „Temelia cuvântului Tău este adevărul” (Psalmi, 119: 160). Adevărul este Tiferet, care ne menține credința.
Păzind și menținând un nivel de sfat sfânt, ne ridicăm în spiritualitate, încingându-ne cu credință și încununându-ne capul cu adevăr (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Hefker V’nichsei Hageir 4: 8).
Apa
Sfatul sfânt își are sursa în Bina, care este nivelul lui Mikvah, o adunare de apă.
Apa Mikvah este atrasă la nivelul sfatului, ca în versetul „Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci” (Proverbe, 20: 5). În Bina, această apă constituie „izvoarele mântuirii” (Isaia 12: 3). Acum aducem această apă în viața noastră de zi cu zi: „Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii”.
Cuvântul Mikvah poate fi, de asemenea, legat de un omonim care înseamnă „Speranță”. D-zeu este numit Mikvah lui Israel “Tu, care eşti nădejdea lui Israel” (Ieremia 14: 8). Ea răscumpără o persoană la nivelul sfatului sfânt.
Începem în fiecare zi turnând apă peste mâini. Pășim în lume abia după ce ne curățăm cu sfaturi sfinte extrase din „izvoarele mântuirii”. Credința noastră este deschisă sfințeniei care ne păzește pe tot parcursul zilei și ne purifică de necurățenie (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Hefker V’nichsei Hageir 4: 7).
Tragem apa sfaturilor strigând către D-zeu. Atunci suntem „cum doreşte un cerb izvoarele de apă” (Psalmii 42: 1). „Fluxurile de apă” sunt Neţah și Hod. Credința noastră în D-zeu este sporită și ne agățăm de sfințenie (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Hefker V’nichsei Hageir 4: 4).
A șaptea zi de Succot se numește Hoşanah Raba: „Marea strigare”. În această zi, Îl implorăm pe D-zeu să ne trimită ploaie în sezonul său, astfel încât râurile să curgă. Plângem din adâncul inimii noastre – „Din fundul adâncului, Te chem, Doamne!” (Psalmi, 130:1) – pentru ca râurile sfintelor sfaturi să curgă liber.
Isaac a trebuit să sape din nou puţurile tatălui său pentru a descoperi apa sfatului sfânt. Dezvăluirea acestui sfat vine în mijlocul secetei și al confuziei (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Hoşanah Raba 1).
Memoria
Nu numai atunci când nu avem niciun idee despre Tora, fântânile sfaturilor sfinte sunt blocate de filisteni – de filistinism.
La fel este atunci când uităm cunoașterea. Chiar dacă este în mintea noastră, dar se estompează în fața impresiilor mai puternice ale acestei lumi, și asta se consideră uitare.
La sfârșitul luptei lui Iacov cu îngerul, îngerul l-a schilodit pe Iacov: „l-a lovit (pe Iacov) la încheietura coapsei” (Geneza, 32:25). Coapsa dreaptă se referă la Neţah, prima Sfira care este, ca să spunem așa, îmbrăcată în această lume. Îngerul a dezactivat capacitatea lui Iacov de a-și menține conștiința sfatului sfânt și a lumii care va veni.
În cer, realitatea sfințeniei este evidentă. Dar în această lume, este o luptă pentru a-ţi aminti în mod constant o realitate mai mare. Este chiar o luptă pentru a ne amintim de un set de principii conform cărora să trăim.
Este posibil să avem cunoștință despre aceste lucruri, totuși ea se estompează – uneori imperceptibil. Ne putem păcăli singuri că avem în vedere sfințenia. Putem crea o filozofie a modului în care, tratând din ce în ce mai mult cu această lume fizică, ridicăm scântei de sfințenie, integrând viața noastră spirituală și fizică, răscumpărând toate aspectele personalității noastre. Adesea, o astfel de cale duce la o diminuare a spiritualității și o îngroșare a sensibilității. Căutarea noastră aparentă de echilibru s-a transformat într-un compromis cu mediocritatea.
Acesta este îngerul cu care trebuie să lupte fiecare evreu. Iacov a fost rănit în coapsă și apoi a șchiopătat. Și fiecare evreu șchiopătează, amintindu-și pe un anumit plan realitatea lui D-zeu, însă poticnindu-se încă în fascinațiile acestei lumi (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Birkot Hariyah Ush’ar Wrachot Pratiot 5: 4).
Bărbat si femeie
Neţah și Hod, coapsele, sunt implicate în uniunea dintre bărbat și femeie. Când un cuplu se unește în sfințenie, ei sunt conectați la sfatul sfânt al lui D-zeu. Împreună la nivel de Neţah și Hod, ei atrag spiritul sfânt care își are originea în Hochma.
Suntem capabili să atingem un astfel de nivel de sfințenie cu ajutorul adevăratului maestru spiritual: cel care descompune marea lumină în fluxuri mai mici de lumină.
O astfel de unire este paralelă cu fenomenul profeției, care atrage și sfințenia dintr-o mare sursă.
Atragerea sfințeniei de către un bărbat și o femeie ajunge la împlinire atunci când unirea lor duce la nașterea unui copil care va merge pe căile Torei (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Piryah Virivyah V’Hilchot Işut 5 : 18).
Boala spirituală
Când capacitatea noastră de a asimila sfatul sfânt este defectă, suntem bolnavi spiritual. Cuvântul în ebraică pentru „suspin” din versetul „M-au auzit suspinând” (Plângeri, 1:21) este Doveh, care conține literele, rearanjate, ale lui Hod. Când cojile întunericului îl înconjoară, noi suspinăm. Doar atunci când Neţah și Hod sunt sănătoase, spiritul nostru este sănătos. Apoi ajungem la o stare de pace interioară și dragoste între oameni.
Acest lucru este legat de sărbătoarea Lag B’omer, care are loc între Paște și Şavuot. Cele patruzeci și nouă de zile ale acestei perioade dintre sărbători reprezintă cele șapte Sfirot dintre Hesed și Malhut (fiecare împărțită în șapte subseturi). Lag B’omer, în cea de-a treizeci și treia zi, reprezintă Hod în Hod. Talmudul ne învață că, pentru că discipolii rabinului Akiva au vorbit unii cu alții fără respect, 24.000 dintre ei au murit. De Lag B’omer, ciuma s-a oprit. Atragerea sfaturilor bune, extrase din Bina, aduce pacea.
Lag B’omer este, totodată, aniversarea morții rabinului Şimon bar Yochai, autor principal al Zohar-ului. Fiul rabinului Şimon bar Yochai a fost unul dintre discipolii rabinului Akiva și a dobândit acel nivel de pace.
Ajungem la pace atunci când ne conectăm la sfatul sfânt, când detaliile vieții noastre se află într-un cadru de activitate sfântă (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Belt Hakneset 4: 5).
Hanukah și Purim
Hanukah reprezintă Neţah iar Purim reprezintă Hod.
Hanuka conține în ea numele Hanei, mama profetului Samuel și femeia de la care învățăm să ne rugăm. Samuel a declarat că „Cel ce este tăria – Neţah – lui Israel nu minte” (Samuel 1, 15:29). Astfel, Samuel a conectat ideea de Neţah cu dobândirea adevărului prin sfaturi bune.
Samuel a acționat în această lume cu sfatul bun, profeția, pe care a obținut-o de la D-zeu. De asemenea, i-a uns pe doi regi, Saul și David. Uleiul cu care i-a uns a fost uleiul sfânt care luminează lumina adevărului, ca în versetul: „Ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginea veşmintelor lui” (Psalmi, 133: 2; cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Hanukah 6: 8).
Acesta este motivul pentru care citim psalmii de recunoștință, Hallel, despre Hanukah. Atunci când gura mutului este făcută să vorbească, accesăm adevăratul sfat al lui Neţah și Hod. De asemenea, femeile fără copii pot avea copii, pentru că atunci când Neţah și Hod sunt îndreptate, bărbatul și femeia se alătură și trag un suflet sfânt (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Kiduşin 2: 4).
În Hanukah și Purim, munca nu este interzisă. Chiar și în mijlocul vieții noastre lumești, îi slujim lui D-zeu cu sfaturile bune ale lui Neţah și Hod. Atragem acest sfat bun în profunzimea aspectelor noastre laice.
Suntem în exil când nu putem face un pelerinaj la Beit Hamikdaş pentru a primi lumina chipului lui D-zeu.
Deci, D-zeu trimite lumina chipului Său în lumea noastră de zi cu zi.
Ajutându-i pe alții
Fiecare generație are marii săi învățători care lucrează pentru a ne îndrepta și a ne adduce la viaţă cu sfintele lor învățături.
Îi imităm pe acești maeștri spirituali și pe D-zeu atunci când îi ajutăm pe alții. Când vizităm o persoană bolnavă, mergem la ea cu picioarele – Neţah și Hod. Așa cum D-zeu vine în mijlocul nostru când suntem în exil, tot așa mergem şi noi la alții când sunt bolnavi.
Când stăm la patul bolnavului, ne rugăm lui D-zeu. Această rugăciune, acest strigăt al inimii, este Neţah și Hod. Atunci Doveh, oftând, se transformă în Hod. Boala revine la sănătate, iar calea Torei, calea care duce la Ierusalim, este restaurată (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Hashkamat Haboker 4:14).
Dansul lui Neţah și Hod
Neţah este darea de energie. Hod este randamentul. Aceste două forțe sunt mereu echilibrate, mereu legate, întotdeauna în simpatie una cu cealaltă, creând un dans de sfaturi sfinte și de viață. Ele sunt Sfirot pentru a merge înainte și a ceda, pentru a îmbrățișa și a fi îmbrățișat, pentru duritate și blâmdeţe, pentru a comunica intim, dar care niciodată nu se topesc într-un singur întreg amorf.
Neţah și Hod sunt cele două Sfirot care reflectă în mod evident concepțiile populare despre bărbat și femeie. Neţah este cuceritorul, puternicul, uneori copleșitorul. Hod este cea glorioasă, care cedează, mulțumește. Neţah fără Hod este o armată fără minte, cucerind orbește. Hod fără Neţah este înghesuită, agățată, cedantă și nevoiașă. Când Hod o echilibrează pe Neţah, Neţah este plină de curaj. Când Neţah o echilibrează pe Hod, Hod este inspirată. Neţah și Hod au nevoie una de cealaltă, sunt perfecționate una în cealaltă.
Neţah și Hod constituie începutul unei relații dinamice care este doar fuzionată și adusă la odihnă cu Sfira care urmează: Yesod.
_______________
[8] În terminologia evreiască antică, se pare că sfaturile provin din rinichi sau din zona rinichilor. Astfel, Midraș-ul ne învață că Avraam a atins un stadiu de inspirație atât de Divin încât rinichii săi au revărsat înțelepciune spontan.
Înapoi la pagina CELE ZECE SFIROT (link)