(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)
Când citesc ziarele și ascult radioul, văd că națiunile lumii mă tratează diferit, pentru că aparțin poporului evreu. Atitudinea este încărcată de emoții antisemite, care mă fac să mă simt speriat și ostil oriunde merg în afara Israelului.
Chiar și în Israel și în jurul lui există popoare care doresc să ne distrugă sau cel puțin să ne supună. Trebuie să tratez această situație ca pe una care îmi vine de la Creator, să-L văd pe El ca fiind cauza acestei ostilități și ură printre ei – și că acest lucru se întâmplă în favoarea mea, astfel încât să-mi schimb linia de gândire și felul în care muncesc. Se întâmplă astfel încât să mă ridic peste reacția mea umană normală, de la o reacție instinctivă a ceea ce văd ochii mei, la punerea la îndoială a motivelor pentru care se întâmplă, de fapt, lucrurile din în jurul meu.
Dacă nu mă refer la fenomenul antisemitismului așa cum este el, ci la motivul din spatele acestuia, atunci voi acţiona în gradul spiritual numit „om”. Aceasta este singura modalitate de a-mi dezvolta abilitatea de a înțelege esența evenimentelor. În loc să fug de situații, cum ar fugi un animal de un vânător, pot schimba efectiv cauzele exterioare.
Există un motiv pentru toate suferinţele: să ne facă să ne întrebăm care este semnificația lor, să ridicăm omul de la un nivel de suferință intenționat la un nivel în care el gândește și analizează motivul și scopul durerilor. Oricine poate interpreta scopul și motivul durerii, în funcție de originea sa și de înclinația inimii sale, dar toți sunt de acord că suferinţa ne face să ne gândim la motiv și scop, care sunt unul şi acelaşi lucru în ochii Cabalei.
Diseminarea Înțelepciunii Cabala relevă scopul și cauza suferinţelor pentru ca mulţimea să devină conştientă.
Astfel, scurtăm timpul de care are nevoie fiecare individ pentru a înțelege cauza și scopul suferinței și ne dăm seama că nu există durere fără un motiv, ci că există o sursă – anume Creatorul. El este cel care ne trimite suferinţele și are un obiectiv clar în minte să ne provoace atâta suferinţă de mii de ani încoace, fără să ne dea șansa de a ne salva.
Scopul acţiunilor pe care Creatorul le exercită asupra noastră este acela de a dezvolta în noi, printr-o serie de situații negative, o atitudine a adultului față de suferinţă. Aşadar, nu ar trebui să le scăpăm acestor suferinţe, ci să le folosim doar și să le vedem ca pe un dar de la Creator.
Dacă le folosim corect, le putem transforma într-un vas care va fi umplut în mod constant de cunoaștere și încântări infinite. Dacă ne ridicăm deasupra sentimentului obișnuit de suferință și încercăm să înțelegem ce îl provoacă, atunci în loc să simțim bastonul, L-am simți pe Creator, sursa durerii, cel care ține bastonul. Asta vrea Creatorul de la noi!
Și atunci suferinţa va înceta! Creatorul ne conduce spre scopul său, prin propriile noastre dorințe egoiste de a ne încânta singuri. Așa cum un copil este tentat cu un dulce să facă ceva, El ne conduce treptat, prin urcuşuri (senzaţii de bine) și coborâşuri (senzaţii de rău), să dorim să fim în permanentă conexiune cu El, să avem nevoie de El.
La început, această legătură între om și Creator se bazează pe beneficiul omului. Mai târziu, pentru că este nevoie să supraviețuim, omul dezvoltă această conexiune și începe o fază cu totul diferită de dezvoltare, o atitudine complet diferită față de plăcere și recompensă. De la dorința de a primi plăcere numai prin trup, omul trece la dorința de a primi plăcere “dincolo” de trup, o răsplată care nu depinde de senzațiile trupului, de frici sau de plăcerile trupești.
Cu alte cuvinte, omul începe să înțeleagă că poate exista o răsplată mult mai mare decât cea corporală. Răsplata pe care o așteaptă omul nu mai vine din teama care cândva l-a obligat să mențină contactul cu Creatorul. El simte ca și cum fricile trupului dispar, încetul cu încetul, ca o haină lungă care alunecă încet de pe umeri sau ca un șarpe care-și aruncă pielea. El nu mai acționează prin calculul a ceea ce va fi bun sau rău pentru el.
El nu se mai bazează pe această viață pentru a menține contactul cu Creatorul, ci se formează în el o nouă nevoie: să fie în permanentă legătură cu Creatorul, eliberat de corpul fizic și de senzaţiile sale. Această nevoie creează în om o dorință permanentă de a-L simți pe Creator. Ea devine atât de puternică, încât îl doare dacă plăcerile trupești îi distrag mintea de la contactul cu Creatorul.
Dacă omul experimentează întregul lanț de senzaţii și înțelegeri, el începe să-i mulțumească Creatorului și să-l iubească pentru că i-a trimis toate aceste senzaţii „negative”, întrucât acestea l-au adus să fie în contact cu Creatorul.
Prin urmare, cel mai important este să întărim acest sentiment, astfel încât nicio obstrucționare corporală să nu rupă această legătură interioară cu Creatorul, ci să o intensifice.
Dificultatea în această chestiune devine clară dacă ne imaginăm ce simțeau iudeii în timpul Inchiziţiei spaniole. Ce frică și dezgust au stârnit acele haine negre, arderile pe rug, chinurile și uciderea cu cruzime a oamenilor. Cum a fost posibil să găsească ei contactul cu Creatorul în spatele acestui iad îngrozitor? Cum au putut să vadă că acesta era modul în care Creatorul îi aducea la el, că prin asta voia ca ei să se ridice până la gradul în care îl puteau simți?
Dar dacă individul nu se conectează cu Creatorul, el cade în gradul său trupesc, de animal. În acel moment, el este destinat unei sorți a suferinţei, degradării și morţii. Numai ridicarea la nivelul Creatorului poate deschide în fața omului întregul tablou al realității de la dărâmarea templelor, persecuțiile, inchiziția spaniolă și până la amenințările contemporane de distrugere de către dușmanii noștri.
Nu există nicio țară care să fie de acord să ne ofere refugiu. Astăzi suntem înconjurați de dușmani, așa cum am fost dintotdeauna. Națiunile lumii – Statele Unite, Rusia și Marea Britanie, Franța și Germania își activează influența asupra arabilor și asupra noastră. Ne țin sub asediu, expuși în mod constant unei amenințări de distrugere. Deși nu există nimic nou în această abordare față de noi, situația de astăzi este diferită, întrucât se pare că avem mai multă putere decât înainte. Se pare că avem mai multă libertate de alegere, în interior şi în exterior, corporal și spiritual.
Dar această libertate (propriul nostru stat, propriul nostru guvern și independența) este o iluzie. Ni se dau toate acestea tocmai pentru a ajunge la înțelegerea profundă că nimic dintre acestea nu ne vor fi de folos, chiar dacă avem tot ce au celelalte națiuni. Am rămâne în continuare direct dependenți de Creator, care a creat această realitate așa cum este, și acesta este motivul pentru care nu vom fi niciodată ca alte națiuni, întrucât Creatorul nu ne va permite să se întâmple asta.
De aceea suntem astăzi în aceeași situație ca și iudeii din Spania, când au fost persecutați și urâți din toate părțile. Nu aveau niciun refugiu.
Nici astăzi nu avem unde să fugim. Nici o țară nu dorește ca statul Israel să existe. Știm și simțim acest etern „sindrom Masada” (Masada era o fortăreață deținută de iudei care a fost asediată de romani în secolul I e.n., în care locuitorii au preferat să se sinucidă împreună decât să fie capturați de romani.). Acest sentiment nu ne va lăsa niciodată să existăm până nu îl descoperim pe Creator – El este cel care ne ține sub asediu. În țara lui Israel, ne-a înconjurat de romani, iar în exil ne-a înconjurat de antisemitism, de inchiziție și de deportări.
Tot așa este şi astăzi, deși nu mai suntem în exil; Masada este încă în lăuntrul nostru și simțim că suntem în interiorul ei. Nu putem scăpa de ea, deși ni s-a dat deja acest pământ și această țară de Sus, iar lumea pare să ne recunoască existența.
Este timpul să ne confruntăm cu motivul sindromului Masada. În secolele anterioare am acumulat cantitatea necesară de durere necesară pentru a ne întoarce la Creator. Este adevărat că am suferit chinuri oribile, dar nu a existat altă cale și așa ar trebui să ne gândim la trecut. Dar astăzi situația s-a răsturnat; trebuie să ne luăm viitorul în mâinile noastre!
Am ieșit din acest ultim exil după ce am acumulat toată durerea necesară pentru a înţelege motivele exilului. Și motivul a fost acela de a ne face conştienţi de deconectarea noastră de Creator, de a înţelege că am fost alungați din lumea spirituală și că ceea ce ne trebuie cu adevărat este senzația Creatorului și nu simpla pace și confort în această lume.
Cel mai mare cabalist al secolului 20, Rav Yehuda Aşlag, a scris că toate exilurile au fost intenționate pentru a le înțelege cauzele. Astăzi le putem înțelege mai bine, motiv pentru care am încheiat ultimul exil și ni s-a dat revelația cărții Zohar.
Prin frica perpetuă și sentimentul de pericol, națiunea noastră învață treptat să înţeleagă că în aceste situații se creează contactul cu Creatorul; că toate aceste pericole care atârnă în jurul capului nostru, nu au decât un singur scop – să ne facă să căutăm contactul cu Creatorul.
Când contactul cu Creatorul este atins prin toate aceste dureri, acesta ia forma unor lumi: lumile Asiya, Yeţira, Briya, Aţilut și lumea Ein Sof. Când acel contact se intensifică, se numește o ascensiune în lumile spirituale. În cele din urmă, există o legătură atât de puternică, încât omul se alipeşte complet Creatorului și se contopeşte cu el.
Cabaliștii care sunt în contact cu Creatorul, în timp ce se află în corpul fizic, își simt misiunea, pe lângă senzația Creatorului. Aceasta este aceea de a-i ajuta pe toți cei care trăiesc într-un corp material să ajungă, chiar și foarte puțin, la contactul cu Creatorul.
(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)