(înapoi la UN POD FOARTE ÎNGUST – click)
O ÎNŢELEPCIUNE UNIVERSALĂ
În această parte a cărții vom revela de ce cabaliștii consideră Înțelepciunea Cabala ca o înțelepciune universală. Vom face acest lucru văzând cum se leagă Cabala de religie, filozofie, misticism și știință. De asemenea, vom dezminți miturile referitoare la Cabala și vom afla despre semnificația interioară a poruncilor din Tora și obiceiurile poporului lui Israel. Pe măsură ce lucrurile devin mai clare, va fi, de asemenea, mai ușor de înțeles de ce Cabala a stârnit o astfel de rezistență de-a lungul anilor. La sfârșitul acestei părți, vom analiza starea actuală a lumii și vom vedea de ce în mod specific metoda Cabalei oferă speranță pentru viață la un nivel cu totul nou.
ÎNTRE CABALA ŞI RELIGIE
Până în prezent, unii oameni îşi imaginează Cabala ca pe o religie. Alții se opun Cabalei deoarece consideră că amenință tradițiile străvechi. Care este, însă, adevărul? Ca de obicei când e vorba de Cabala, adevărul este ascuns ochilor.
În acest capitol, vom sublinia diferențele dintre Cabala și religie și le vom pune pe fiecare la locul său potrivit.
Ateism și credință
Este greu de estimat numărul de oameni care nu cred în D-zeu. Cu toate acestea, chiar și astăzi, majoritatea oamenilor cred în existența unui fel de forță superioară. Ce ne dă credința? O putem înlocui cu cunoașterea? Totodată, care este diferența dintre credința populară și credință așa cum este explicată în Înțelepciunea Cabala?
Multe forțe și legi operează în natură. Pe unele dintre ele le-am descoperit deja, în timp ce altele ne rămân necunoscute. Considerăm tot ceea ce am descoperit deja ca fiind existent, iar disputele încep atunci când discutăm lucruri pe care încă nu le-am descoperit sau nu am dovedit că există. De obicei, ajungem la un anumit consens, care este influențat de educaţie, cultură, înclinații interioare și credințe moştenite și trăim conform acelui consens.
Întrucât nu știm ce ne rezervă viitorul și ne simțim întotdeauna nesiguri în legătură cu acesta, diferite popoare au dezvoltat diferite sisteme de credință, ritualuri și religii. Acestea i-au ajutat să facă față greutăților vieții, să se simtă mai încrezători și să mențină stabilitatea socială.
Cu toate acestea, unii oameni au crezut atât de emfatic că nu există o forță superioară încât ar fi fost dispuși să fie arși pe rug dar să nu renunţe la pretenția lor că nu există D-zeu. „În baza a ce ar trebui să credem că există un D-zeu?” întreabă ei, „doar pentru că oamenii sunt de acord că există unul?”
Dacă o să le spunem oamenilor tot timpul că există o anumită entitate atotputernică undeva, acolo sus, și mulți oameni vor fi convinși că așa este, nu va dura mult până să stabilim că acesta este adevărul. Apoi, acei oameni își vor educa copiii să creadă, vor scrie cărți despre asta, anumite persoane, pe care îi vor numi profeți, vor striga din piața orașului că au văzut-o în vis, altul va spune că a văzut-o cu ochii lui și iată că se naște o nouă religie.
În ciuda generațiilor de dezvoltare, progres, inovații și știință, întrebarea veșnică despre existența unei forțe superioare rămâne așa cum a fost dintotdeauna. În această privință, credincioșii și necredincioșii sunt deopotrivă în întuneric. Ei nu pot găsi adevărul, întrucât revelarea acestuia necesită vizualizarea întregului sistem al naturii și, în prezent, nici instrumentele noastre cele mai avansate nu sunt echipate pentru acest lucru. Pentru a găsi răspunsul, avem nevoie de un nou instrument de cercetare.
A crede versus a revela
În aproape fiecare nouă religie și metodă din lume, credința servește ca mijloc de compensare a ceea ce nu putem vedea sau înțelege. De fapt, credința servește drept compensare nu numai în religie, ci și în alte domenii. Oriunde și ori de câte ori nu putem înţelege ceva, folosim presupuneri sau credința pentru a completa piesele lipsă din imagine. Cu toate acestea, nu este vorba de cunoaștere ci de credință.
În știință, cercetăm lumea și descoperim ceea ce era ascuns de simțurile noastre. Părți din realitate sunt revelate în funcție de capacitatea noastră de a le înțelege. Știința a dezvoltat instrumente pentru a extinde gama de percepție a simțurilor noastre, dar conform cabaliștilor, dacă ne schimbăm natura interioară, vom putea descoperi și explora un strat cu totul nou al realității. Acel strat suplimentar este numit „lumea superioară”, întrucât există dincolo de percepția noastră actuală. Când ne rectificăm natura, voința de a primi, vom începe să simțim acea lume superioară și vom putea să o cercetăm științific.
Religiile și sistemele de credință sunt teorii despre D-zeu și despre lumea care este ascunsă omului. Sunt foarte diverse, adesea contrastante, și toate există tocmai pentru că niciuna dintre ele nu oferă o metodă practică și fiabilă pentru a dezvălui partea ascunsă a realității.
Înțelepciunea Cabala nu are nimic cu credința oarbă într-o forță superioară inexplicabilă; ea este o percepție clară și tangibilă a Creatorului. Cabaliștii sunt oameni care și-au inversat natura de la primirea pentru sine la dăruire și iubire și, drept urmare, și-au extins percepția asupra realității dincolo de abilitățile lor înnăscute.
Cabaliștii și-au documentat descoperirile și, prin ele, putem înțelege că stratul de realitate pe care ei îl numesc „lumea superioară” este un tărâm al dăruirii care urmează regulile dăruirii. Din acest motiv, cineva care vrea să o dezvăluie trebuie să aibă și acea calitate de dăruire. Cabaliștii explică, totodată, metoda care permite oricui este interesat să se dezvolte într-un mod care să-l facă să-şi reveleze lumea superioară.
Cabala se referă la revelarea lumii superioare ca „dobândire”. În eseul său „Esența înțelepciunii Cabala”, Baal HaSulam spune că: „Este o regulă indiscutabilă pentru toți cabaliștii: «Orice nu putem dobândi, nu definim printr-un nume și un cuvânt». Aici trebuie știut că termenul «dobândire» (în ebraică: Hasaga) implică un grad final de înțelegere. Rezultă din această propoziţie «ceea ce poţi atinge cu mâna» (în ebraică: Ki Tasig Yadha). Asta inseamnă că, înainte ca ceva să devină complet inteligibil, ca atunci când poate fi atins cu mână, cabaliştii consideră că nu a fost dobândit, ci înţeles, cuprins cu mintea şi aşa mai departe.”[200]
Rugăciune
Mulți oameni îşi imaginează Cabala ca pe o religie în sine sau ca parte a iudaismului. Ambele percepții sunt greșite. O modalitate de a face diferenţa între între religie și Cabala este prin ceea ce spune fiecare despre rugăciune.
Religiile cultivă în noi speranța că datorită rugăciunii noastre, Creatorul își va schimba conduita față de noi și ne va dărui lucruri pe care le dorim, cum ar fi sănătatea, bogăția și un loc de muncă. Dimpotrivă, Înțelepciunea Cabala definește rugăciunea ca fiind acea muncă interioară pe care o depui pentru a-ţi rectifica propria inimă, pentru a trece de la intenţia înnăscută doar pentru a primi la intenţia de a dărui și a da.
În ebraică, Tefila (rugăciune) provine din cuvântul Hiflil (încriminat). Asta înseamnă că cineva se judecă pe sine, examinând decalajul dintre calitățile sale şi cele ale Creatorului și cere să i se dea forța pentru a le rectifica. Preluând cuvintele lui RABAŞ: „De vreme ce rădăcina inimii omului este voința de a primi, iar el are nevoie de opusul acesteia, adică să funcționeze doar pentru a dărui și nu pentru a primi, rezultă că are multă muncă în inversarea ei”. [201]
Atunci când ne străduim să ne conectăm cu toată lumea, să arătăm dragoste tuturor, ajungem să simțim cât este de imposibil de fapt. Acest lucru creează în noi o deficiență, adică decalajul dintre ceea ce vrem să fim și adevărul pe care îl vedem despre cine suntem în realitate. Asta ceează o nevoie de a putea dărui și a iubi, o nevoie de a forma o a doua natură în noi, mai presus de natura noastră egoistă originală. De aceea RABAŞ subliniază: „El (omul) ar trebui să se roage pentru asta, întrucât este atât de scufundat în iubirea de sine”. [202]
Conform Înțelepciunii Cabala, Creatorul nu se schimbă. El este o Forță care se raportează la ființele create într-un singur mod: El este bun și face bine, atât celor răi și cât şi celor buni. Forța Superioară ne presează constant să ne schimbăm, dar o simțim în funcție de nivelul nostru de dezvoltare. Când calitățile noastre sunt departe de calitățile Forței Superioare, o simțim ca pe o presiune mai mare. Când sunt mai aproape, presiunea se diminuează.
De aceea, cel care dorește ca viața lui să se schimbe în bine trebuie să ceară să primească puterea de a se schimba, pentru a-și îmbunătăți calitățile în sincronie cu cele ale Creatorului. Orice astfel de schimbare este considerată ca o ascensiune pe scara gradelor spirituale. Când ajungi mai aproape de Creator, te simţi mai bine.
Omenirea a implorat mila lui D-zeu de milenii, dar nimic nu pare să se întâmple. Dimpotrivă, problemele ne fac să presimţim că ceva rău se va întâmpla. Este timpul să ne dăm seama că nimic bun nu se va întâmpla atâta timp cât noi înșine nu ne schimbăm. Totul depinde de rectificarea naturii umane în acord cu natura dăruirii și a iubirii.
În ceea ce privește rugăciunile tradiționale evreiești, acestea au fost stabilite în zilele celui de-al Doilea Templu de către membrii Marii Adunări, care erau cabaliști cu un înalt nivel spiritual și știau că națiunea se îndrepta spre exil, spre desprinderea de senzația lumii spirituale. Pentru a se pregăti pentru exilul care se apropia, ei au conceput ritualuri și ceremonii care să funcționeze ca un adaptor, ceva care să mențină un contact indirect între oameni și spiritualitate. Rugăciunile scrise atunci descriu stările rectificate ale celor care le-au scris, astfel încât oamenii să aibă un exemplu de unde anume ar trebui să-i conducă rectificarea dacă își inversează egoismul.
Cu toate acestea, citirea cuvintelor rugăciunii din cartea de rugăciuni nu face ca cel care citeşte să fie mai puțin egoist. Există o mare diferență între a participa slujba de Şabat (Şabatul) la Şul și a fi într-o stare interioară de Șabat, când toate dorințele egocentrice au fost lăsate deoparte și gândurile îţi sunt doar către dăruire.
Miţvot (poruncile) din Tora – Rectificarea intențiilor
Există o mare diferență între explicația cabalistică a respectării Torei și a poruncilor (Miţvot) și modul în care o face iudaismul tradițional. Pentru cabaliști, Miţvot sunt rectificări ale intențiilor cu care dorințele noastre primesc încântare și plăcere.
Înțelepciunea Cabala explică faptul că voința de a primi în fiecare ființă creată constă din 613 dorințe.[203] Nu le simțim pe toate, dar ele apar la suprafață pe măsură ce ne dezvoltăm în spiritualitate. Inițial, ele apar cu o intenție egoistă, ca dorințe de a se încânta numai în beneficiul propriu. Aceasta este starea lor nerectificată. În a sa Introducere la Cartea Zohar, Baal HaSulam explică faptul că intenția „încalecă” voința de a primi plăcere. Intenția determină din ce anume vrem să obținem plăcere.
Intenția este relația noastră cu tot ceea ce facem, spunem sau gândim. Ea ne proiectează perspectiva asupra realității și modul în care o experimentăm. De aceea multe cărți de Cabala vorbesc despre intenții; printre acestea se numără Poarta Intențiilor a lui ARI și Casa-Poartă a Intențiilor scrisă de Baal HaSulam.
Principiul de bază explicat în aceste cărți este acela că, atunci când o persoană își propune să se bucure numai pentru propria plăcere, această intenție este definită ca fiind „pentru a primi”. În această stare, se simte o porțiune foarte îngustă și limitată din realitate, care se numește „această lume” sau „lumea corporală”.
Folosirea voinței de a primi cu intenția de a primi se numește „abatere” sau „păcat”. Baal HaSulam scrie: „Intenția de a primi o răsplată se numește „păcat”, [204] iar RABAŞ adaugă: „Toate păcatele – sunt din dorinţa de a primi numai pentru a primi. Aceasta înseamnă că omul a fost creat de natură cu iubire de sine, ceea ce înseamnă că îi pasă doar de propriul său beneficiu.”[205]
Dimpotrivă, atunci când începem să ne rectificăm intențiile și să le îndreptăm către exterior, atunci când vrem să fie în beneficiul altora, intenția noastră este definită ca fiind „pentru a dărui” sau ca îndeplinirea unei Miţva (poruncă). RABAŞ explică faptul că „atunci când ai intenţia de a dărui, acest act este considerat o Miţva.”[206] Într-o astfel de stare, percepem legătura dintre fenomenele pe care le vedem în această lume și originea lor în lumea spirituală.
În Cabala, respectarea Miţvot înseamnă rectificarea intenției cu care ne folosim de cele 613 dorințe. De altfel, acest proces este numit și „pocăință” și-l duce pe om la egalitate cu Creatorul până la punctul de Dvekut, starea de deplină contopire cu El, adică la echivalența calităților.
După cum o explică RABAŞ: „Pocăința înseamnă a transforma dorința de a primi în dorință de a dărui. Prin aceasta ne întoarcem la contopire cu sursa superioară și suntem răsplătiţi cu veşnica stare de Dvekut (alipire, contopire) … ceea ce înseamnă că apare lumina Hochma, completitudinea și claritatea.”[207]
Cartea Zohar discută, de asemenea, pe larg despre Miţvot. Se vorbește despre faptul că Miţvot constituie atât precepte, cât și garanţii, ceea ce înseamnă că atunci când respectăm preceptele Creatorului ni se alocă lumina garantată prin acel precept. Pentru a înțelege mai bine abordarea Zohar-ului, trebuie consultată „Introducerea la Cartea Din spusele unui Înțelept” a lui Baal HaSulam.”
Forța de rectificare din Tora
În eseul său „Esența religiei și scopul ei”, Baal HaSulam spune că Tora este menită să-l ridice pe om din lumea sa îngustă, plină de suferinţă și obstacole, într-o lume veșnică de dăruire întru Domnul și pentru oameni.”[208] , RABAŞ explică faptul că avem nevoie de ajutor din exterior, întrucât „prin noi înșine, nu vom putea niciodată să ne împotrivim naturii.”[209] De aceea înțelepții au spus „Am creat înclinația rea; Am creat Tora ca mirodenie, întrucât lumina din ea o reformează.”[210]
Forța care poate rectifica intențiile egoiste ale omului se numește „lumina Torei” sau „lumina reformatoare”. Este o forță care există în natură, iar Cabala explică ce acțiuni trebuie să întreprindem în munca noastră de grup pentru a o dobândi.
Iată cum descrie RABAŞ ce face această forță: „Această lumină îl reformează. Adică, el va putea să iasă din iubirea de sine”. [211] În altă parte, el scrie: „El va ieși din calitățile rele, numite „primire”, și va putea să se angajeze în dăruire, care este înţelesul reformării lui.”[212]
Fiecare dintre cele 613 dorințe egoiste care se manifestă în interior are o lumină care o poate rectifica. Iată cum descrie acest lucru Baal HaSulam într-o scrisoare adresată unuia dintre discipolii săi: „Aceasta este înţelesul celor «613 căi ale Torei». Cel care umblă pe ele va fi în cele din urmă purificat … așa cum este scris: «Și voi îndepărta inima pietroasă de carnea ta.» Atunci el se va alipi Făcătorului său.”[213]
Studierea structurii voinței de a primi i-a determinat pe cabaliști să descopere ce lumină rectifică dorința. Ei și-au descris dobândirile în sfintele scripturi, inclusiv în Tora, în Pentateuh. Asta constituie partea ascunsă a Torei. Atunci când învățăm internalitatea Torei în conformitate cu metoda Cabalei, întrucât vrem să ne rectificăm intențiile, putem astfel activa forța de rectificare ascunsă în Tora. De aceea Baal HaSulam subliniază faptul că Tora este mult mai mult decât o carte. După spusele sale: „Tora se referă la lumina îmbrăcată în Tora.”[214]
De-a lungul istoriei, Tora a afectat oamenii în multe şi diverse moduri. Oamenii care nu au înțeles sensul interior al Torei l-au tratat în conformitate cu propriile lor păreri. Fără a-i cunoaște scopul – acela de a rectifica natura omului – este imposibil să ne raportăm corect la Tora. Drept urmare, oricare ar fi nivelul erudiției, cunoașterea nu-l va face pe om un sfânt, la fel cum un computer care a fost umplut cu texte nu are sfințenia în el.
Conform Înțelepciunii Cabala, sfințenia înseamnă dăruire și dragoste. Este scris în Tora: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” (Leviticul 19: 2). Înțelepții explică faptul că „fiţi sfinţi” înseamnă „fiţi aparte”. RABAŞ întreabă: „De la ce ar trebui să ne abținem? Trebuie să spunem că cineva ar trebui să se abțină de la iubirea de sine, adică de la primirea pentru sine, și să se angajeze doar în dăruire, întrucât «Eu sunt sfânt» … căci Eu doar dăruiesc.”[215]
Definiția cabalistică a învățării Torei este schimbarea către iubirea pentru ceilalți în scopul asemănării cu Creatorul. Întreaga Tora era destinată doar pentru a dobândi acest lucru. De aceea „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este legea măreaţă care include în ea întreaga Tora.
De aceea, cabaliștii au subliniat: „Se știe din cărți și de la autori că studiul Înțelepciunii Cabala este o necesitate absolută pentru orice persoană din Israel. Însă chiar dacă omul studiază întreaga Tora și ştie pe dinafară Mișna și Gemara, fiind plin de virtuți și făcând fapte bune mai mult decât toți contemporanii săi, fără să fi învățat Înțelepciunea Cabala, el va trebui să se reîncarneze în această lume pentru a studia tainele Torei și înțelepciunea adevărului. Acest lucru este spus în mai multe locuri în scrierile înțelepților noștri.”[216]
Vama lui Israel
Așa cum am spus, poruncile Torei sunt rectificări ale intenției. Cabaliștii care au dobândit aceste rectificări și au dezvăluit partea ascunsă a realității au numit-o „lumea superioară”. Au văzut că tot ceea ce există în lumea noastră atârnă de acea lume de sus.
În capitolul 3 – „Partea ascunsă a Torei”, am văzut că limbajul rădăcinilor și ramurilor, în care au fost scrise sfintele Scripturi, este construit pe sincronia dintre forțele superioare, spirituale (rădăcinile) și obiectele din lumea materială (respectivele lor ramuri). Datorită legăturii dintre rădăcini și ramurile lor, fiecare act spiritual de rectificare a intenției are o ramură corporală. Dezvăluirea sincroniei dintre rădăcină și ramură i-a făcut pe cabaliști să se comporte într-un mod special și în lumea noastră. Aceste comportamente sunt obiceiurile, ritualurile și ceremoniile unice pe care le urmează poporul Israel.
„Miţvot din Tora nu sunt decât legi și conduite stabilite în lumi superioare”, scrie Baal HaSulam, „care sunt rădăcinile tuturor conduitelor naturii în această lume a noastră.”[217]
Pentru cabaliști, lumile spirituale și corporale sunt o realitate, un întreg complet. În momentul ruinării celui de-al Doilea Templu, lumea spirituală a dispărut din percepția oamenilor, ducând la o desprindere durabilă a obiceiului corporal pe care îl îndeplineşte cineva de sensul interior al poruncii spirituale. Oamenii au încetat să se angajeze în rectificarea intențiilor egoiste, adică au abandonat respectarea poruncilor spirituale și au rămas doar cu obiceiurile corporale.
Cu cât exilul se prelungea mai mult, cu atât era mai deplin uitată materia spirituală. În schimb, acțiunile fizice au ajuns să fie privite ca porunci, deși nu le-a însoțit nicio rectificare a intenției egocentrice. In acest mod, internalitatea a fost înlocuită de externalitate. De aici decalajul dintre percepția Torei și Miţvot în Înțelepciunea Cabalei și percepția dominantă în națiune. După cum spune Baal HaSulam, „au corupt interpretarea Torei și a poruncilor (Miţvot)”.[218]
*
Este scris în Midraş Rabba: „Miţvot au fost date doar pentru a-i purifica pe oameni. La urma urmei, de ce ar trebui să se gândească Creatorul dacă trebuie sacrificat animalul tăindu-l de la gât sau de la ceafă?”[219]
Baal HaSulam explică faptul că „Tora și Miţvot au fost date doar pentru a-i purifica pe Israel, pentru a dezvolta în noi înţelesul recunoașterii răului imprimat în noi la naștere, care este în general definit ca «iubire de sine», și pentru a ajunge la binele pur, definit ca «iubire pentru ceilalți», care este singura trecere posibilă către iubirea pentru Creator.”[220]
În eseul „Iubirea pentru Creator şi iubirea pentru om”, Baal HaSulam scrie: „Conform cuvintelor lui Hillel – învățătorul tuturor Tannaim (înțelepții din primele secole ale Erei noastre) – prin care interpretează legile, este clar pe deplin pentru noi că scopul principal al Torei noastre este de a ne aduce în acel grad sublim în care putem respecta acest verset: «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți».”[221]
Cu alte cuvinte, obiceiurile lui Israel ajung să indice rectificările interioare pe care trebuie să le îndeplinim cu privire la voința de a primi. Pentru a ilustra ce înseamnă acest lucru, vom arunca o lumină asupra semnificației spirituale ce se ascunde în spatele unora dintre cele mai familiare obiceiuri din iudaism.
Rețineți, acțiunea fizică în sine nu rectifică intenția din inimă. Ea este menită doar să ne amintească de munca interioară pe care trebuie să o facem.
Netila (spălarea rituală a mâinilor)
Netila este spălarea mâinilor cu o ceașcă specială după sau înainte de anumite activități, cum ar fi înainte de masă. Dar care este rădăcina spirituală a acestei acțiuni? Ne folosim mâinile pentru Netila (apucare). Prin urmare, mâinile simbolizează vasele noastre de primire, dorința noastră de a primi și de a apuca totul pentru noi. Apa, pe de altă parte, simbolizează forța de a da, dăruirea.
În Netila, turnăm apă pe mâini, ceea ce înseamnă aspirația noastră de a ne purifica de primirea pentru sine și de a ne apropia de dăruire. Aceasta implică faptul că vrem să atragem forța luminii reformatoare, pentru a ne purifica dorințele de intențiile egoiste.
Beit Knesset (sinagoga, casa de adunare)
O Beit Knesset ar trebui să fie, așa cum sugerează și numele său, o Bayit (casă) de Kinus (adunare), ceea ce înseamnă aspirația oamenilor de a se conecta în legături de iubire. Locul conexiunii este considerat un loc sfânt, întrucât este locul în care lucrăm la a-i iubi ca pe noi înșine pe cei apropiaţi nouă, la a ne ridica deasupra egoismului și a iubirii de sine pentru a descoperi forța dăruirii.
Lucrarea interioară pe care o simbolizează adunarea (Kinus) o constituie eforturile noastre de a fi „ca un singur om cu o singură inimă”, pentru a realiza o rugăciune comună, o rugăciune a celor mulţi. Este aspirația ca inimile noastre să se contopească într-o singură inimă. Într-o astfel de stare, Kinus va fi demnă de titlul de Beit Knesset.
Beit Knesset nu este clădirea în care se află sinagoga; este legătura corectă între oameni, o legătură care construiește o dorință comună de a revela calitatea dăruirii, calitatea Creatorului. Acesta este scopul adunării și, atunci când este definit cu precizie și însoțit de munca interioară pe care o învățăm în Cabala, legătura dintre oameni devine un vas în care Creatorul poate fi revelat.
În Beit Knesset, evreii citesc din Tora (Pentateuhul). Citirea se face atunci când există un Minyan – zece oameni – în acord cu sistemul spiritual în care un vas complet cuprinde zece părți care sunt numite „zece Sfirot”.
Citirea din Tora simbolizează atragerea “luminii reformatoare” forța care rectifică modul în care folosim voința de a primi. Ordinea rugăciunilor, a binecuvântărilor și a tot ceea ce se întâmplă în sinagogă au fost stabilite de cabaliști ca simboluri ale rectificărilor interioare pe care trebuie să le dobândim în relațiile noastre folosind acea forță.
De fiecare dată când ne adunăm și dorim să ne apropiem unul de celălalt, revelăm ce mai trebuie să rectificăm în relațiile noastre. Adică, apar noi dorințe egoiste, care ne determină să căutăm noi forţe pentru a le rectifica. Acesta este sensul interior al citirii unei porțiuni diferite din Tora în fiecare săptămână – pentru a rectifica noul nivel de dorință care a apărut.
Șabat
Șabat-ul simbolizează finalizarea rectificării tuturor ființelor create. Arată că omenirea este rectificată și se află într-o stare de încântare, primind încântarea Şabat-ului, într-o stare de repaos. În această stare, toți oamenii au finalizat naşterea din înclinația înnăscută către centrarea pe sine, unde sunt separați și deconectați de ceilalți oameni, într-un tip perfect de conexiune, iubire și dăruire reciprocă. Această stare este definită ca „o lume care este în întregime Şabat și repaos.”[222]
Munca urmare a căreia dobândim starea de repaos, pe care o simbolizează Şabat-ul, nu este munca fizică din lumea noastră. Această muncă este un efort interior pe care îl depunem pentru a dobândi o conexiune deplină. Este scris (Exodul 31:17): „… în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat”. Asta înseamnă că vom ajunge într-o stare în care nu trebuie să facem eforturi suplimentare pentru a-i iubi pe ceilalți, întrucât după ce ne rectificăm intențiile, va exista o iubire deplină între noi.
Acela care dezvoltă dorința de a ști de ce trăiește descoperă că voința de a primi se împarte în mai multe părți, pe care trebuie să le rectificăm treptat de la cea mai ușoară la cea mai grea. Perioada de rectificare se numește „zilele săptămânii”.
Munca în timpul săptămânii începe cu conștientizarea faptului că există în noi dorința de a primi doar pentru noi înșine, și această dorinţă se opune conectării cu ceilalți. Eforturile pe care le depunem pentru a ne ridica deasupra ego-ului și a dobândi iubirea pentru ceilalţi atrag forța de conexiune, lumina care rectifică legăturile dintre ființele create. Aceasta este munca pe care o facem în timpul săptămânii.
Fiecare zi a săptămânii simbolizează un nivel tot mai profund de apropiere de conexiune. Ele denotă o rectificare interioară, un nou nivel de disponibilitate de a ne ridica deasupra ego-urilor noastre pentru a ne conecta cu ceilalți. A șasea zi, vineri, constituie rezumatul tuturor eforturilor depuse în timpul săptămânii. În fiecare zi am făcut un efort diferit și toate zilele împreună conduc către ajunul Șabat-ului.
Obiceiul de a ne purta cele mai bune straie în ajun de Șabat simbolizează starea de a „arăta” cele mai bune intenții ale noastre față de ceilalți. În a șasea zi, când ne-am încheiat eforturile din timpul săptămânii de a ne conecta cu ceilalţi, ajungem într-o stare în care Creatorul este prezent în legăturile rectificate dintre noi. Acest lucru este considerat a fi „sfințirea Șabat-ului”.
Aprinderea Lumânărilor
Cele două lumânări de Şabat simbolizează două tipuri de lumină: lumina care rectifică voința de a primi și lumina care umple cu abundență voința de a primi, odată ce a fost rectificată.
Lumânările de Şabat urmează să fie aprinse înainte de începerea Şabat-ului întrucât, în spiritualitate, a aprinde ceva înseamnă a rectifica. În timpul Şabat-ului, se obişnuieşte să nu se aprindă focul, întrucât Şabat-ul simbolizează o stare în care am încheiat rectificările dorințelor noastre.
Lumina lumânărilor „vine să sugereze desăvârşirea”,[223] „abundența sfârșitului rectificării”, [224] adică marea abundență pe care o vom simți atunci când lumina reformatoare ne-a finalizat rectificarea și există o iubire absolută între noi.
Şabat Şalom – un Şabat cu pace (sau al desăvârşirii)
Exprimăm desăvârşirea la care aspirăm în salutul Şabat Şalom cu care ne salutăm în timpul Şabat-ului. RABAŞ explică faptul că această binecuvântare indică faptul că în starea spirituală a Şabat-ului există o congruență între calitatea de primire a omului și calitatea de dăruire. Până când ajungem la această stare, cele două calități se contrazic reciproc. În starea corectată, însă, ele se completează reciproc.
Kiduş (sfințire)
RABAŞ explică: „«Sfânt» înseamnă dăruire. Pentru ca creaturile să aibă vase pentru a primi abundența Lui, trebuie să existe echivalență de formă. Adică, și creaturile trebuie să-și dorească doar să dăruiască și nu să primească.”[226]
Kiduş se spune peste o ceașcă de vin, care trebuie să fie plină. Ce presupune acest lucru? După cum spune RABAŞ, „Vinul se numește „abundență” și, în ceea ce privește abundența, nu lipsește niciodată. … Mai degrabă, totul depinde de vasele primitoare, aşadar ele trebuie să fie vase întregi și nu unele sparte. … Dacă ţi-ai rectificat toate defectele, care înseamnă voința de a primi pentru tine însuţi, tot ceea ce rămâne este o ceașcă plină de binecuvântarea Creatorului.”[227] Cu alte cuvinte, dacă îţi rectifici voința de a primi cu intenția de a dărui, vei deveni un vas potrivit pentru a primi abundența.
Hamoţi (Cine-şi obţine pâinea din pământ)
După Kiduş (binecuvântarea pe vin), se spune binecuvântarea Hamoţi (Cine scoate pâinea din pământ) din Chalah, pâinea Şabat-ului. RABAŞ explică faptul că „«Pâinea din pământ» înseamnă că abundența vine prin munca celor inferiori.”[228] Cu alte cuvinte, această binecuvântare semnifică necesitatea de a participa activ la procesul de rectificare a întregii creații. De aceea RABAŞ subliniază: „Ar trebui să înțelegem că scopul creației este de a face bine creațiilor Sale. În același timp … fără acțiunile ființelor create, El nu poate da abundența.”[229]
Masa de Șabat
Masa de Şabat reprezintă starea rectificată. În această stare, toate dorințele noastre se umplu de abundență datorită conexiunii noastre și complementarităţii dintre noi și între noi şi Forța Superioară. Rabinul Akiva spune: „Totul este fixat pentru masă” (Pirkei Avot 3:16), iar Baal HaSulam explică: „«Totul este fixat pentru masă», pentru adevăratul scop. Și sublima încântare care este destinată să apară odată cu revelarea scopului Lui în creație … Și el compară obiectivul anticipat, ce trebuie în sfârșit revelat, cu o masă ai cărei oaspeți participă cu mare încântare.”[230]
După cum am spus, masa de Şabat semnifică starea spirituală sublimă numită „sfârșitul rectificării”. RABAŞ explică faptul că „Șabat-ul este numit „timpul pentru luarea mesei”, când lumina poate străluci în interiorul vaselor (Kelim). De aceea este scris: „Cel care nu a ostenit în ajun de Șabat”, adică nu a pregătit vasele de dăruire, „de unde va mânca el de Șabat?”, întrucât nu are Kelim în care să primească mâncarea, adică încântarea și plăcerea.”[231]
Din toate cele de mai sus, vedem că obiceiurile pe care poporul lui Israel le-au păstrat de generații conţin în ele un sens spiritual profund. Cabaliștii sperau că va veni un moment în care oamenii vor începe să se întrebe despre semnificația aflată în spatele obiceiurilor. Cabaliștii subliniază faptul că respectarea acestor obiceiuri nu rectifică natura umană de la iubirea de sine la iubirea pentru ceilalți și că scopul obiceiurilor este doar acela de a reaminti celor care le respectă rectificările spirituale din spatele lor, precum o ramură dintr-o rădăcină.
Israel și națiunile lumii
Alţi doi termeni la care Înțelepciunea Cabala se raportează foarte diferit faţă de percepția populară sunt „Israel” și „națiunile lumii”. Așa cum afirmă Baal HaSulam, definițiile spirituale ale termenilor sunt foarte importante pentru a arăta că „nu există naționalism implicat aici, Doamne ferește”.[232]
Conform Înțelepciunii Cabala, toată realitatea și fiecare dintre părțile ei sunt făcute dintr-o dorință de a primi încântare și plăcere. Putem împărți dorința de a primi în două aspecte principale: una este mai fină, mai apropiată prin natură de calitatea dăruirii și una este mai grosieră, mai departe de dăruire și mai aproape de primire.
În Înțelepciunea Cabala, partea cea mai fină a voinței de a primi se numește Ysrael (Israel) de la cuvintele Yaşar-El (direct la D-zeu). Cu alte cuvinte, aceasta este o dorință care vizează direct Creatorul, o dorință cu o pregătire naturală pentru rectificare, pentru reînnoirea legăturii cu Creatorul. Partea dorinței din noi care este în mod natural mai departe de calitatea de dăruire, de calitatea Creatorului, este numită „națiunile lumii”.
Conform acestor definiții, a fi „israelit” înseamnă a trezi în tine dorul de legătură cu Creatorul, forța dăruirii și iubirii. RABAŞ spune: „Cel care vrea să meargă pe calea Creatorului se numește Yaşar-El (direct la Creator), adică direct către Creator. Asta înseamnă că el dorește ca toate acțiunile sale să se ridice direct la Creator și nu vrea să aibă nicio altă intenție.”[233]
Evreu și gentil
În prezent, iudaismul recunoaște ca evreu pe oricine s-a născut dintr-o mamă evreică sau s-a convertit la iudaism. Totuși, a fi evreu și a te converti la iudaism au și semnificații spirituale care sunt destul de diferite de cele ale iudaismului actual.
Termenul Yehudi (evreu) provine de la cuvântul Yichudi, care înseamnă unit ca unul, reflectând dorința cuiva de a deveni unul cu Creatorul asemănându-I-se. Midraș-ul spune despre evreul Mordechai: „De ce i s-a pus numele de «evreu»… de când a unificat numele Creatorului împotriva tuturor oamenilor din lume.”[234]
În sens spiritual, un individ este considerat „evreu” numai dacă înclinația către dăruire și revelare a Creatorului s-a trezit în el, indiferent de originea, cultura sau religia lui. Dimpotrivă, la naștere, a fi „gentil” este starea naturală a oricui, întrucât ne naștem dorind să primim pentru noi înșine.
Potrivit lui RABAŞ, „Unul care slujește și lucrează pentru dorința de a primi … Aceasta se numește „gentil”sau „strain”. Israel înseamnă opusul … adică faptul că singura sa intenție este ca totul să fie direct către Creator. Cu alte cuvinte, singurul său gând și dorință este să ajungă direct la starea de Dvekut (alipire) cu Creatorul și nu vrea să asculte vocea voinței de a primi.”[235]
Mai mult, RABAŞ explică faptul că „fiecare om este o lume mică și constă din toate cele șaptezeci de națiuni, precum și din Israel.”[236] Asta înseamnă că poţi fi uneori evreu și, alteori, gentil, în funcție de starea interioară, spirituală.
Dacă un individ are dorința de a dărui, de a-i iubi pe ceilalţi, de a fi în conexiune cu toată lumea și aspiră să facă bine tuturor și să aducă toate dorințele în echivalență de formă cu Creatorul, în acest sens, acel individ este considerat a fi evreu. Atunci, însă, când al său ego se intensifică și dorința de a beneficia numai pentru sine însuşi creşte în el, acela este considerat un gentil.[237]
De aceea există obiceiul de a binecuvânta dimineața: „Binecuvântat fie El, care nu m-a făcut gentil”. Dimineața simbolizează reînnoirea dorinței de a dărui la următorul nivel de dezvoltare, iar binecuvântarea exprimă recunoștința pentru puterea de a rectifica dorințele egoiste înspre dăruire pentru ceilalţi.
Aceste definiții spirituale ale termenilor „evreu” și „gentil” aruncă o nouă lumină și asupra cunoscutei interdicții ca naţiunile să înveţe Tora. RABAŞ subliniază că „În muncă, interzicerea învățării Torei către închinătorii la idoli înseamnă că este imposibil să înveți Tora atât timp cât cineva se află într-o stare de închinare la idoli, când este încă scufundat în iubirea de sine.”[238]
În acest eseu, RABAŞ explică faptul că a fi un adorator de idoli, sau gentil, înseamnă orice persoană care este încă scufundată în iubirea de sine și se înclină în fața ego-ului. În această stare, este imposibil să înveți Tora, „adică să fii răsplătit cu lumina Torei, care este încântarea și plăcerea din Gândul creației”.[239] În plus, “interzis” înseamnă “imposibil”, adică intră în contradicţie cu legea naturii și deci este imposibil.
RABAŞ conchide, „Toate inovațiile încep doar după ce omul a fost recompensat cu ieșirea din auto-mulţumire … În acel moment, el poate fi recompensat cu Tora.”[240]
Cabala – Înțelepciunea pentru toate națiunile
„Scopul creației se aplică întregii rase umane, nici una nefiind exclusă.”
Baal HaSulam, „Iubirea pentru D-zeu și iubirea pentru om”.
În cartea „Scrierile ultimei generații”, Baal HaSulam explică faptul că în societatea viitoare, toți oamenii vor aspira să trăiască după principiul iubirii celorlalţi ca pe sine însuşi. Toate religiile și toate națiunile vor trăi printr-o „religie” incluzivă, care va consta dintr-un singur principiu: iubirea față de ceilalți ca mijloc de revelare a Creatorului.
Baal HaSulam numește această religie „religia colectivă a tuturor națiunilor”, „religia egală pentru întreaga lume”, „religia lui «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți»”, „religia altruismului”, „religia iubirii.” Când Baal HaSulam vorbeşte despre „religie”, el se referă la metoda de rectificare a naturii umane pe care o oferă Înțelepciunea Cabala, așa cum putem vedea în eseul său, „Esența religiei și scopul ei”.
Baal HaSulam explică: „ Forma religioasă a tuturor națiunilor ar trebui mai întâi să-și oblige membrii să-şi dăruiască unii altora… ca în sintagma „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”… Pe lângă asta, însă, fiecare națiune îşi poate urma propria religie și tradiție și una nu trebuie să se amestece cu cealaltă”.[241]
Cabala este metoda universală pentru rectificarea ego-ului. Ea respectă toate religiile inclusiv cadrul tradițional-cultural al fiecărei națiuni. Dar dincolo de cultură, evreii, creștinii, musulmanii și toate celelalte religii vor trebui să își rectifice voința de a primi conform principiilor Înțelepciunii Cabala.
Conflictele dintre religii care au avut loc de-a lungul istoriei au rezultat din înclinația religiilor de a-și asuma proprietatea asupra Forței Superioare, a lumii următoare și a definiției recompensei și pedepsei. Dar, de îndată ce înțelegem că nicio religie nu are o metodă pentru a rectifica natura umană și pentru dobândirea adevăratei spiritualităţi, elementul de divizare dintre religii este neutralizat și ura și disprețul față de ceilalți dispar. În același timp, fiecare națiune își poate păstra tradițiile și diversitatea specifice, iar culturile vor crea de fapt o țesătură umană mai bogată.
Deși Înțelepciunea Cabala este asociată cu națiunea israeliană și constituie baza pentru crearea și supraviețuirea acesteia de-a lungul generațiilor, ea nu aparține niciunei națiuni sau culturi. Este o înțelepciune universală menită să promoveze fiecare individ la înălțimea dezvoltării spirituale.
Așa cum forța naturii a creat natura minerală, vegetală și animală, astăzi umanitatea este împinsă către următorul nivel de dezvoltare. Dezvoltarea dorințelor umane este un semn clar al acestui lucru, întrucât tot mai mulți oameni din toate națiunile și culturile doresc să găsească răspunsul la marea întrebare a vieții: la ce servește? Drept urmare, ei sunt atrași de Înțelepciunea Cabala.
Astăzi, Înțelepciunea Cabala ajută milioane de oameni – evrei și neevrei, laici și religioși – să se dezvolte în sens spiritual. Cabaliștii se așteaptă ca pe măsură ce umanitatea evoluează, valorile Cabalei să se răspândească în întreaga omenire până când viziunile profeților vor deveni realitate: „Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare”, (Ieremia 31:34) și „Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele”. (Isaia 56: 7)
Conexiunea perfectă între toți oamenii se realizează atunci când forța iubirii și a dăruirii este prezentă în toată lumea. Această stare va fi numită „Al Treilea Templu”.
Mesia
În multe religii, există credința că un Mesia va veni și va mântui omenirea. Ca și în cazul altor concepte, Înțelepciunea Cabala tratează ideea lui Mesia foarte diferit.
Atunci când Cabala vorbește despre venirea lui Maşiach (Mesia), aceasta se referă la o forță care ne scoate(în ebraică, Moşech) din iubirea de sine și dragostea pentru ceilalți. Această forță numită Mesia trebuie să fie revelată în interiorul fiecărui individ și să rectifice egoismul înnăscut. De aceea scrierile Cabalei au apărut în generația noastră. Când citim aceste texte, putem atrage „lumina reformatoare”, forța lui Mesia. Când învățăm metoda pentru dobândirea calității de dăruire și iubire și muncim pentru a o obține, se consideră ca o apropiere de venirea lui Mesia.
De fapt, direcția generală de dezvoltare a naturii impune să ne adaptăm la ea. Cu cât lumea se dezvoltă mai mult, cu atât devenim mai conectați. Astăzi, interdependența dintre țări, toate elementele naturii și oameni este evidentă. Pentru a trăi într-un sistem conectat, și noi trebuie să dobândim o natură a conexiunii și acest lucru poate fi realizat transformându-ne natura în dăruire și iubire. Când dezvoltarea omului coincide cu dezvoltarea generală a naturii, progresul se simte frumos și ușor. Dar când direcția de dezvoltare este neclară și nu suntem congruenți cu natura, simțim dezvoltarea către o stare mai conectată, ca și cum am fi împinşi în mod neplăcut de la spate.
În eseul „Pacea în lume”, Baal HaSulam scrie despre posibilitatea de a alege între două căi pe care le avem în fața noastră: „Dacă Israel sunt răsplătiţi și îmbrăţişează calea dezvoltării prin care trebuie să treacă atributele lor rele, pentru a le transforma în bune, ei o vor aduce sub propria lor guvernare. Cu alte cuvinte, își vor pune mintea și inima să rectifice toate atributele rele din ei și să le transforme singuri în însuşiri bune. Apoi, „o vor grăbi”, adică vor fi complet eliberați de lanțurile timpului. Și de acum înainte, acest final depinde de propria voință, adică numai de măreția faptei și de intenţie. Astfel, ei vor grăbi sfârșitul. Dar dacă nu sunt răsplătiți cu dezvoltarea atributelor lor rele prin propria lor autoritate, ci o lasă sub autoritatea cerului, ei vor fi totuşi siguri că vor ajunge la sfârșitul izbâvirii lor și sfârșitul rectificării lor. Asta întrucât există o certitudine deplină în guvernarea cerului, care operează conform legii dezvoltării treptate, grad cu grad, până când transformă orice rău și element malefic în bine şi într-un element benefic precum fructul dintr-un pom.”[242]
Cu alte cuvinte, la fel ca şi fructul dintr-un pom, pe care natura îl dezvoltă etapă cu etapă până când ajunge să se coacă, tot așa „guvernul cerului”, adică îndrumarea naturii, îşi exercită influenţa asupra noastră. Nouă, oamenilor, ni s-a oferit, însă, opțiunea de a înțelege direcția dezvoltării și de a alege să avansăm în mod conștient către ea. În felul acesta, luăm cârma în mâinile noastre, scurtăm timpul de dezvoltare și o facem mai plăcută și mai ușoară. Aceasta se numește „guvernarea pământească”.
Baal HaSulam se referă la diseminarea înțelepciunii metodei de rectificare, a Cabalei, către fiecare individ prin articolul „Şofarul lui Mesia”. Şofarul (cornul berbecului) este un corn festiv în care suflă evreii la ocazii speciale, şi care produce un sunet puternic. Cu toate acestea, Baal HaSulam se referă la acea suflare în corn la nivel spiritual: „Diseminarea înțelepciunii în masă se numește Şofar. La fel ca Şofarul, al cărui sunet străbate o distanță mare, ecoul înțelepciunii se va răspândi peste tot în lume, astfel încât chiar și națiunile îl vor auzi și vor recunoaște că există înțelepciunea divină în Israel. … Generația aceasta este demnă de ea, întrucât este ultima generație, care se află în pragul deplinei mântuiri. De aceea, suntem vrednici să începem a auzi sunetul Șofarului lui Mesia, care constituie revelarea secretelor.”[243]
Într-o scrisoare pe care Baal HaSulam i-a scris-o discipolului său Rav Isaac Levi Krakovsky (1891-1966), care a făcut să circule ideile Cabalei în Statele Unite, Baal HaSulam explică faptul că scopul este acela de „a ridica vălul ce acoperă Înțelepciunea Cabala și a revela tuturor strălucirea și frumusețea ei în fața ochilor națiunilor, astfel încât ei să vadă că nu există nimic comparabil cu aceasta ca profunzime sau înțelepciune.”[244]
Acum două milenii, rabinul Şimon bar Yochai era, şi el, preocupat de ce și cât din Înțelepciunea Cabala ar trebui dezvăluit. El a spus că faptul de a nu o revela face ca „spiritul lui Mesia”, și anume forța care rectifică lumea, să se îndepărteze de lume. Drept urmare, toate suferințele și chinurile pe care le trăim vin asupra noastră: „Vai de acei oameni care fac ca duhul lui Mesia să plece și să se îndepărteze de lume și să nu se mai poată întoarce în lume. Ei sunt cei care fac ca Tora să se usuce, fără nici o picătură de simț și rațiune. Ei se limitează la partea practică a Torei și nu vor să încerce să înțeleagă Înțelepciunea Cabala, să cunoască și să înțeleagă secretele Torei și aromele poruncii (Miţva). Vai de ei, căci ei provoacă sărăcie și ruină, pradă și ucidere și distrugere în lume.”[245]
Mituri legate de învățarea Cabalei
Chiar și astăzi, în ciuda recomandării explicite a celor mai mari cabaliști de a se angaja în Înțelepciunea Cabala, publicul este încă bântuit de acele limitări ale trecutului. De pildă, aproape toată lumea a auzit că este interzis să înveți Cabala înainte de vârsta de patruzeci de ani și chiar și atunci, numai dacă ești evreu, respecţi tradiţia, eşti bărbat și exersat în Tora.
Aceste mituri au fost create dintr-un motiv întemeiat. Ele au fost puse acolo unde sunt de către cabaliști și, ca întotdeauna, nimic în Cabala nu se petrece întâmplător. În lumina a ceea ce am spus mai devreme în acest capitol, aceste limite exterioare au un sens ascuns la originea căruia se află cabaliștii. Iată care este semnificaţia acestuia.
Începerea studiului după vârsta de Patruzeci de ani
În Cabala, fiecărei litere ebraice i se atribuie un număr. Aceasta se numește Gematria. În Gematria, numărul patruzeci se referă la litera Mem, care simbolizează calitatea lui Bina, calitatea de dăruire și milă. RABAŞ spune: „Când individul împlineşte patruzeci de ani, înseamnă că a fost răsplătit cu Bina, şi se spune: «La patruzeci, e Bina»”.[246] Astfel, conceptul de „vârsta de patruzeci de ani” se referă la trezirea punctului Bina din inimă, trezirea acelei dorințe speciale care te atrage spre dezvoltarea spirituală. Aceasta este împlinirea spirituală a vârstei de patruzeci de ani, dar nu are nimic de-a face cu vârsta cronologică a cuiva. După ce dobândeşti acea dorință de spiritualitate, este posibil să începi să înveți Cabala, întrucât vei căpăta această nouă dorință.
Cea mai bună dovadă că vârsta nu are nicio relevanţă atunci când vine vorba de studierea Cabalei o constituie înşişi marii cabaliști. ARI, Rav Chaim Vital, Baal Şem Tov, Ramhal, Vilna Gaon, rabinul Nachman din Breslov și mulți alții au învățat și chiar au predat Cabala cu mult înainte de a împlini patruzeci de ani. Rabinul Pinhas Eliyahu Horowiţ subliniază: „Majoritatea marilor cabaliști, a căror apă o bem, au trecut din această lume înainte de vârsta de patruzeci de ani.”[247]
Doar pentru bărbați
Cuvântul ebraic Gever (om) provine din cuvântul Hitgabrut (a învinge). Cel care se ridică de la voința egoistă de a primi la dorința de a dărui altora este considerat un „om”, în sens spiritual, indiferent de sexul fizic al său. Aşa cum spune RABAŞ, “«Munca omului» înseamnă că el este deja un Gever (om), că-şi poate învinge (LeHitgaber) răul din el.”[248]
Mai mult, starea noastră spirituală se schimbă din timp în timp. Uneori suntem bărbați, alteori suntem femei, în funcție de capacitatea noastră de a depăși dorința pe care o avem în acel moment. În acest sens, numai „bărbații” – adică un bărbat sau o femeie care poate urca la dorința de a dărui – pot studia Înțelepciunea Cabala și pot pune în aplicare actele de dăruire și iubire descrise în ea.
RABAŞ scrie: „Atunci când cineva munceşte pentru a-și primi și a-și satisface propria lipsă, adică «feminitatea», el este numit «femeie». Când acționează pentru a dărui, este numit «bărbat»”.[249]
De asemenea, este important să reținem că atât dăruirea, cât și primirea, care stau la baza realității și care sunt uneori numite „bărbat și femeie”, sunt necesare pentru crearea vieții. Ca și în corporalitate, nașterea fiecărui nou grad spiritual necesită găsirea combinației corecte dintre calitatea masculină și cea feminină.
Astăzi, studiile despre Cabala sunt deschise în mod egal bărbaților și femeilor. De fapt, femeile sunt mai atrase de ea decât bărbații.
Cu excepția celor care nu sunt evrei
După cum am spus deja în acest capitol, „evreu” și „gentil” sunt stări interioare, indiferent de originea fizică sau de națiune. Dorința care tânjește să obțină calitatea de dăruire se numește „evreu” iar orice altă dorință este considerată a fi „gentil”. În consecință, nu putem înțelege Înțelepciunea Cabala cu „neamuri”, și anume cu dorințe egoiste, ci doar cu dorințe care s-au „convertit la iudaism”, dorințe care au fost rectificate pentru a avea intenția de dăruire și iubire. În concluzie, oricine simte o dorință de dezvoltare spirituală este invitat să studieze Cabala.
Numai pentru cei exersaţi în Tora
Punctul de vedere predominant este acela că învățarea Torei și a regulilor este literală (Peşat) iar Cabala constituie secretele (Sod). Din această cauză, oamenii cred că trebuie să fie buni cunoscători ai Torei și ai legii iudaice înainte de a putea studia Cabala.
La prima vedere, s-ar părea că au dreptate. Tora, Mişna și Gemara vorbesc în termeni de fenomene lumești și se pare că oricine le poate înțelege. Totuși, așa cum am spus în capitolul 3, „Partea ascunsă a Torei”, toate aceste texte au fost scrise în limba ramurilor și conțin un sens ascuns, spiritual, care nu poate fi înțeles decât dacă învățăm mai întâi Înțelepciunea Cabala.
Din acest motiv, în ochii cabaliștilor, este imposibil să fii un cunoscător al Torei fără să înveți, totodată, și să implementezi Înțelepciunea Cabala. Doar atunci când omul a dobândit împlinirea spirituală cu ajutorul Înțelepciunii Cabala, el poate înțelege ceea ce este cu adevărat ascuns în Biblie, Mişna și Gemara.
Baal HaSulam vorbește despre acest lucru în „Introducere la Cartea Panim Meirot uMasbirot”, unde concluzionează, „dobândirea începe cu Sod (Cabala).”[250] În plus, în „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”, el subliniază: „este mai ușor să atragi lumina în Tora”, adică să primești puterea de a rectifica natura umană, „în timp ce practici și munceşti în înțelepciunea adevărului (Cabala) decât să munceşti în Tora revelată” (Biblie, Mișna și Gemara). [251]
Studierea Cabalei necesită respectarea poruncilor
Tora și Miţvot (poruncile) sunt termeni care au un înţeles interior. După cum s-a explicat, respectarea poruncilor înseamnă rectificarea dorințelor omului de la intenția de a primi până la intenția de a da. Această rectificare este făcută de lumina reformatoare, numită și „Tora” și necesită o muncă în conformitate cu metoda pe care o învață Înțelepciunea Cabala. Rezultă că cel care învață Înțelepciunea Cabala aspiră să respecte poruncile pe plan interior, indiferent dacă este un religios, un laic, evreu sau ne-evreu.
Pentru a încheia demontarea mitului că ar exista limitări în studierea Cabalei, vom aminti cuvintele foarte explicite ale lui Baal HaSulam și RABAŞ:
„Cabaliștii obligă pe toată lumea să studieze Înțelepciunea Cabala.”[252]
„Râurile de inteligență și cunoaștere vor curge dincolo de granițele lui Israel și vor uda toate națiunile lumii.”[253]
„Scopul creației nu este destinat neapărat unui grup select. Mai degrabă, scopul creației aparține tuturor creaturilor fără excepție.” [254]
Acest capitol a prezentat diferite aspecte ale perspectivei unice a Înțelepciunii Cabala cu privire la obiceiuri și termeni proprii iudaismului. În ochii cabaliștilor, toți vizează rectificarea inimii, rectificarea intenției. Ei exprimă aspirația de a dobândi calitatea de dăruire și iubire pentru ceilalți, cu scopul de a ajunge să fii asemănător Creatorului și de a-L revela pe El în timp ce suntem în viață, aici, în această lume.
Concentrarea cabaliștilor asupra rectificării inimii a atras rezistenţa față de ei a elementelor ortodoxe dure, care se tem că extinderea Înțelepciunii Cabala în națiune îi va face pe ortodocşi să fie mai puțin atenţi la respectarea dogmei.
Întrucât această rezistență provine din diferenţa de percepţie între iudaism și spiritualitate, este probabil ca ea să persiste și să capete de fiecare dată alte forme, așa cum a fost mereu de-a lungul secolelor. Cu toate acestea, rezistența este un element necesar al examinării adevărului pentru a îndruma toate ființele create spre deplina rectificare. Despre asta s-a spus: „Înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul”. (Eclesiastul 2:13)
(înapoi la UN POD FOARTE ÎNGUST – click)