(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)
Această chestiune ridică mai multe întrebări: Conform celor menționate anterior, cu toții suntem împotriva Torei. Mai mult, nu respectăm nici măcar partea principală a Torei, esența ei, atâta timp cât respectăm detaliile, dar nu și regula propriu-zisă. Este scris: „Când păzești voința Creatorului, săracii sunt în ceilalți și nu în tine”. Totuși, mă întreb oare este posibil să existe săraci atunci când toată lumea respectă regula, dorința Domnului și își iubește aproapele ca pe sine însuși?
Problema sclavului evreu necesită cercetări suplimentare: Semnificația textului este aceea că trebuie să-ți iubești sclavul ca pe El, chiar și atunci când se referă la un străin sau la un străin care nu este evreu. Și nu ar trebui să mă scuz, deoarece regula pentru străin este ca şi regula pentru evreu, dat fiind că „O singură lege şi o singură poruncă să fie atât pentru voi, cât şi pentru străinul care locuieşte printre voi” (Numeri, 15:16). Termenul de „străin” înseamnă și un „prozelit parțial”, adică cineva care nu acceptă Tora, ci doar se retrage din idolatrie, fiind scris despre o astfel de persoană: „s-o dai străinului care va fi în cetăţile tale” (Deuteronomul, 17:21). Și acesta este sensul unei Mițva despre care vorbește Ta’nna când spune: „Îndeplinirea unei Mițva condamnă pe sine și întreaga lume la o scară de merit”. Este foarte dificil de înțeles ce are de-a face întreaga lume cu asta. Și nu ar trebui să ne scuzăm că este vorba despre momentul în care cineva este pe jumătate drept, pe jumătate păcătos.
Poţi vedea despre că cineva este pe jumătate drept, pe jumătate păcătos, dar nu că întreaga lume este așa. Mai mult, textul ar fi trebuit să spună „Întregul Israel”; de ce spune, însă, „întreaga lume”? Suntem garanți pentru întreaga lume? Îi adăugăm pe toţi în contul faptelor bune?
Trebuie să înțelegem că înțelepții noștri au vorbit doar despre partea practică a Torei, care aduce lumea și Tora la scopul dorit. Prin urmare, atunci când ei spun “O singură Mițva”, cu siguranță se referă la o Mițva practică. Și aceasta este cu siguranță așa cum spune Hillel, adică „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Numai prin această Mițva se atinge adevăratul scop, care este alipirea la Creator. Astfel, găsești o nuanță cu aceasta. O singură Mițva păstrează întreaga intenţie şi întregul scop.
Și acum nu există nicio îndoială cu privire la Mițvot dintre om și Dumnezeu, întrucât cele practice referitoare la ele au același scop de a curăța corpul, al cărui ultim punct este să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Faza imediat următoare este alipirea.
Și în aceasta există un general și un particular. Venim de la particular la general, dat fiind că generalul duce la scopul final. Cu siguranță nu contează din ce parte să începem, de la particular sau de la general, atâta timp cât începem și nu rămânem neutri, până când ne atingem scopul.
Şi să ne alipim de El
Încă mai rămâne loc pentru întrebarea: „Dacă scopul Torei și al întregii creații este doar de a ridica umanitatea de jos pentru a deveni demnă de acea sublimitate minunată și de a se alipi de El, El ar fi trebuit să ne creeze cu acea sublimitate de la bun început, în loc să ne deranjeze cu truda care există în creație, adică Tora și Mițvot.” Am putea explica asta prin cuvintele înțelepților noștri: „Cine mănâncă ceea ce nu este al lui se teme să se uite la fața cuiva”. Asta înseamnă că oricine se hrănește cu munca altora se teme (se rușinează) să se uite la propria formă, căci forma sa este inumană.
Întrucât nicio deficiență nu vine din întregirea Lui, El a pregătit pentru noi această lucrare, pentru ca noi să ne putem bucura de munca propriilor noastre mâini. De aceea, El a creat creația în această formă inferioară. Lucrarea din Tora și Mițvot ne ridică în fața josniciei creației și, prin ea, atingem sublimitatea noastră prin noi înșine. Atunci nu simțim ca pe un dar încântarea și plăcerea care ne vin din mâna Lui generoasă, ci ca proprietari ai acelei plăceri.
Cu toate acestea, trebuie să înțelegem totuși sursa nimicniciei pe care o simțim atunci când primim un dar. Oamenii de știință ce studiază natura știu că firea fiecărei ramuri este să fie aproape de rădăcina sa. Ramura iubește, de asemenea, fiecare comportament din rădăcină. Prin același principiu, tot ceea ce nu este în rădăcină, ramura se îndepărtează de el, nu îl poate tolera și este vătămată de acesta.
Și dat fiind că rădăcina noastră este Creatorul și El nu primește, ci dăruiește, simțim tristețe și degradare la fiecare primire de la altul.
Acum înțelegem scopul alipirii de El. Sublimitatea alipirii este doar echivalența ramurii cu rădăcina sa, iar întreaga chestiune a smereniei este doar îndepărtarea de rădăcină. Cu alte cuvinte, fiecare creatură a cărei cale este rectificată pentru a dărui devine sublimă și capabilă să se alipească de El. Cu toate acestea, fiecare creatură a cărei cale este primirea și iubirea de sine este degradată și îndepărtată departe de Creator.
Ca remediu, am fost pregătiți cu Tora și Mițvot. La început trebuie să le respectăm Lo Lishma, adică pentru a fi răsplătiți. Acesta este cazul în perioada de Katnut (micime), o fază educațională. Când cineva crește, este învățat să respecte Tora și Mițvot Lishma, adică să aducă mulțumire Creatorului său și nu pentru iubirea de sine.
Acum putem înțelege cuvintele înțelepților noștri, care au întrebat: „De ce ar trebui să-i pese Creatorului dacă cineva măcelărește din faţă sau din spatele gâtului?” La urma urmei, Mițvot au fost date doar pentru a curăța oamenii”. Însă nu ştim încă ce este această curățare. În ceea ce privește cele menționate anterior, știm că „Omul … s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!” (Iov, 11:12). Și suntem complet cufundați în murdăria și josnicia primirii pentru sine și a iubirii de sine, fără nicio scânteie de dăruire şi de iubire pentru aproapele nostru. În această stare, individul se află în punctul cel mai îndepărtat de rădăcină.
Când el crește și este educat prin Tora și Mițvot, definit doar de scopul de a aduce mulțumire Creatorului său și deloc pentru iubirea de sine, ajunge la gradul de dăruire pentru aproapele său. Se ajunge la acel grad prin remediul natural din studiul Torei și Mițvot Lișma, pe care Dătătorul Torei îl știe, așa cum au spus înțelepții noștri: „Am creat înclinația rea, am creat pentru ea Tora ca pe o mirodenie”.
Prin aceasta, creatura se dezvoltă în gradele sublimității de mai sus, până când pierde orice formă de iubire de sine și de primire pentru sine. În această stare, fiecare atribut al individului este fie să dăruiască, fie să primească pentru a dărui. Înțelepții noștri au spus despre asta: „Miţvot au fost date doar pentru a curăța oamenii”, și apoi individul se lipește de rădăcina sa, așa cum se spune, și se alipește Creatorului.”
Două părţi ale Torei: Între om şi D-zeu şi între om şi om
Chiar dacă vedem că există două părți ale Torei: prima – Mițvot între om și D-zeu, și a doua – Mițvot între om și om, ambele sunt unul și același lucru. Asta înseamnă că scopul lor real și scopul dorit sunt unul și același, și anume Lișma.
Nu contează dacă cineva lucrează pentru aproapele său sau pentru Creator. Asta pentru că este întipărit în noi de natura creației că orice vine din exterior pare gol și ireal.
Din această cauză suntem obligați să începem cu Lo Lișma. Rambam spune: „Înțelepții noștri au spus: Ar trebui să studiem întotdeauna Tora chiar şi Lo Lișma, pentru că din Lo Lișma se ajunge la Lișma”. Prin urmare, atunci când îi învățăm pe tineri, pe femei și pe analfabeți, aceștia sunt învățați să lucreze din frică și pentru a fi răsplătiți până când acumulează cunoștințe și dobândesc înțelepciune. „Apoi li se spune acel secret puțin câte puțin și se obișnuiesc cu această chestiune cu ușurință până când Îl ating și Îl cunosc și Îl slujesc cu iubire.”
Astfel, atunci când cineva își desăvârșește lucrarea în iubire și dăruire pentru aproapele său și ajunge la cel mai înalt punct, își desăvârșește și iubirea și dăruirea pentru Creator. În această stare nu există nicio diferență între cele două părţi, căci orice este în afara corpului cuiva, adică a interesului propriu, este judecat în mod egal – fie să dăruiești aproapelui tău, fie să dăruiești mulțumire Creatorului tău.
Asta presupunea Hillel HaNasi, că „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este scopul suprem al practicii. Asta pentru că este cea mai clară formă pentru omenire.
Nu ar trebui să ne confundăm cu faptele, căci ele sunt puse în fața ochilor. Știm că dacă punem nevoile prietenilor noștri înaintea propriilor noastre nevoi, aceasta este calitatea dăruirii. Din acest motiv, Hillel nu definește scopul ca fiind „să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”, pentru că sunt într-adevăr unul și același lucru. Este așa pentru că individul ar trebui să-și iubească aproapele cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea sa, pentru că acesta este sensul cuvintelor „ca pe tine însuți”. La urma urmei, omul se iubește cu siguranță pe sine cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea sa, dar în ceea ce-L privește pe Creator, se poate înșela pe sine; iar cu aproapele său, asta este întotdeauna răspândit peste tot sub ochii lui.
De ce nu a fosta dată Tora Patriarhilor?
Asta răspunde la primele trei chestiuni. Rămâne însă întrebarea cum de este posibil să o păstrăm, căci pare imposibil. Ar trebui știut că de aceea Tora nu a fost dată Patriarhilor, ci copiilor copiilor lor, care erau o națiune completă, formată din 600.000 de bărbați de la 20 de ani în sus. Au primit-o după ce au fost întrebați dacă fiecare dintre ei era dispus să își asume această muncă și acest scop sublim.
După ce fiecare a spus „Vom face și vom asculta”, a devenit posibil. Asta pentru că, fără îndoială, dacă 600.000 de oameni nu au alt interes în viață decât să stea de pază și să se asigure că nicio nevoie nu rămâne nesatisfăcută la apropiaţii lor și chiar o fac cu dragoste, cu tot sufletul și toată puterea lor, nu există absolut nicio îndoială că nu va exista nicio nevoie în niciun individ din națiune să aibă grijă de propria-i hrană. Asta pentru că va avea 600.000 de oameni iubitori și loiali care să se asigure că nicio nevoie nu rămâne nesatisfăcută.
Astfel, răspundem la întrebarea de ce nu a fost dată Tora sfinților noștri patriarhi. Asta pentru că într-un grup mic de oameni Tora nu poate fi respectată. Este imposibil să începi lucrarea în Lișma, așa cum este descrisă mai sus. Din această cauză, Tora nu le-a fost data lor.
Întregul Israel sunt responsabili unul pentru altul
În lumina celor de mai sus, putem înțelege o zicală derutantă a înțelepților noștri care au spus: „Întregul Israel sunt responsabili unul pentru altul”. Mai mult, rabinul Elazar, fiul rabinului Șimon, adaugă faptul că „Lumea este judecată după majoritate”.
Rezultă că suntem responsabili și pentru toate națiunile lumii. Mă întreb; asta pare a fi ceva ce mintea nu poate tolera. Cum poate cineva să fie responsabil pentru păcatele altuia pe care nu îl cunoaște? Se spune în mod specific: „Să nu omori pe părinţi pentru copii şi să nu omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui”(Deuteronomul, 24:16)
Acum putem înțelege sensul cuvintelor în mod absolut simplu. Este evident imposibil să respecţi Tora și Mițvot dacă întreaga națiune nu participă.
Se pare că fiecare persoană a devenit responsabilă pentru aproapele său. Asta înseamnă că cei nesăbuiți îi fac pe cei care respectă Tora să rămână în murdăria lor. Nu pot fi rectificați și nu pot ajunge la dăruirea iubirii față de aproapele lor fără participarea celor nesăbuiți. Astfel, dacă unii din națiune sunt păcătoși, ei fac restul națiunii să sufere.
Este scris în Midraș: „Israel, unul dintre ei păcătuiește și toți simt”. Rabinul Șimon a spus despre asta: „Este ca atunci când niște oameni stăteau într-o barcă şi unul dintre ei a luat un burghiu și a început să găurească sub scaunul său. Prietenii lui mi-au spus: „Ce faci?” El a răspuns: „De ce ar trebui să-ți pese? Nu găuresc în partea de sub mine?” Ei au răspuns: „Apa inundă toată barca.” După cum am explicat mai sus, întrucât cei nesăbuiți sunt cufundați în iubirea de sine, faptele lor creează un zid de oțel care îi împiedică pe cei care respectă Tora chiar şi numai să înceapă să respecte Tora și Mițvot, așa cum ar trebui ele respectate.
Acum vom clarifica cuvintele rabinului Eliazar, fiul rabinului Shimon, care spune: „Întrucât lumea este judecată de majoritate, iar individul este judecat de majoritate, dacă cineva îndeplinește o Mițva, binecuvântat fie el, căci se condamnă pe sine și întreaga lume la o scară de merit. Dacă el comite un singur păcat, vai de el, căci se condamnă pe sine și întreaga lume la o scară de nemerit. Este spus: «un singur păcătos nimiceşte mult bine. (Eclesiastul, 9:18)»”
Vedem că rabinul Eliazar, fiul rabinului Shimon, duce problema lui Arvut (responsabilitatea reciprocă) și mai departe, căci el spune: „Lumea este judecată de majoritatea sa.” Asta pentru că el crede că nu este suficient ca o națiune să primească Tora și Mițvot. Fie a ajuns la această opinie observând realitatea, căci vedem că sfârșitul nu a venit încă, fie a primit-o de la învățătorii săi.
Textul îl susține, de asemenea, întrucât acesta ne promite că, la momentul mântuirii, „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului”(Habacuc, 2:14) și, de asemenea „toate neamurile îi vor sluji”(Psalmi, 72:11) și multe alte versete asemenea. Acesta este motivul pentru care a condiționat Arvut de participarea întregii lumi. El arată că un individ nu poate ajunge la scopul dorit prin respectarea Torei și Mițvot, dacă nu beneficiază de ajutorul tuturor oamenilor din lume.
Astfel, fiecare Mițva pe care o îndeplinește afectează întreaga lume. Este ca unul care cântărește boabe de fasole pe un cântar. Așa cum fiecare bob de fasole pe cântar induce decizia finală dorită, tot așa fiecare Mițva pe care o îndeplinește individul înainte ca întregul pământ să fie plin de cunoaștere dezvoltă lumea în acea direcție.
Este spus: „un singur păcătos nimiceşte mult bine.” (Eclesiastul, 9:18). Înseamnă că păcatul cuiva reduce greutatea de pe cântar, ca și cum acea persoană și-ar lua înapoi boabele pe care le pusese pe cântar. Prin asta el întoarce lumea înapoi.
De ce a fost data Tora lui Israel?
Acum putem răspunde la întrebarea: „De ce a fost dată Tora națiunii lui Israel fără participarea tuturor națiunilor lumii?” Adevărul este că scopul creației se aplică întregii rase umane, nelipsind vreuna. Cu toate acestea, din cauza naturii umile a creației și a puterii sale asupra oamenilor, a fost imposibil ca oamenii să poată înțelege, determina și accepta să se ridice deasupra ei. Ei nu au demonstrat dorința „de a renunța la iubirea de sine și de a ajunge la echivalența de formă, care este alipirea la atributele Sale, așa cum au spus înțelepții noștri: „Așa cum El este milostiv, așa fiți și voi milostivi.”
Astfel, datorită meritului lor ancestral, Israel au reușit și, de-a lungul a 400 de ani, s-au dezvoltat, s-au calificat și s-au auto-condamnat la o scară de merit. Fiecare membru al națiunii a fost de acord să-și iubească aproapele.
Fiind o națiune mică și singulară printre șaptezeci de națiuni mari, când există o sută de neamuri sau mai multe pentru fiecare dintre ei, când și-au asumat responsabilitatea de a-și smeri aproapele, Tora a fost dată în mod special pentru a califica națiunea lui Israel.
Cu toate acestea, națiunea lui Israel urma să fie o „tranziție”. Aceasta înseamnă că, în măsura în care Israel se curăță prin respectarea Torei, ei își transmit puterea mai departe restului națiunilor. Și când restul națiunilor se auto-condamnă și ele la o scară de merit, atunci Mesia va fi revelat. Asta întrucât că rolul lui Mesia nu este doar de a califica pe Israel la scopul final al alipirii cu El, ci de a-i învăța căile lui Dumnezeu. Toate națiunile, așa cum spune versetul: Și toate neamurile se vor îngrămădi spre el.” (Isaia, 2:2)
(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)