(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Odată ce are loc învierea, trupurile vor rezista într-unul din aceste două moduri:
- pentru o perioadă foarte lungă de timp înainte de a trece în cele din urmă și pe deplin (Chovot Halevavot, 4:4. Igeret Techiyat HaMesim, 4. Hilchot Tşuva, 8:2. Kuzari, 1:115. Safer HaIkkarim, 4:30-33); sau
- după cum sugerează alții (Emunot VeDeyot, 7:5. Ra’avad Hilchot Tşuva, 8:2. Ramban Şa’ar Hagmul. Recanti, Bereişit. Deraşot HaRan, 5), ei vor trăi, la propriu, pentru totdeauna.
În această stare de înviere trupească, omenirea va intra într-o lume dincolo de dualitate, pluralitate și separare, existând peren în unicitate absolută.
Va fi un timp fără dorință (Şabat, 151a), întrucât dorința reflectă un interior și un exterior, ceva care este exterior pentru tine însuți și care nu a fost încă atins. Omenirea se va întoarce la condiționarea inițială, existând într-o stare similară cu Gan Eden (Ramban Devarim, 30:6. Meam Loaz, Neţavim 30:6. Ma’arecht Eiokut, 8). Va fi o realitate dincolo de alegere, o realitate dincolo de contrariile binelui și răului, o lume a unității și a întregului.
Astăzi, viața așa cum o cunoaștem este împinsă permanent către o stare de complexitate mai evoluată și mai dezvoltată de starea ei constantă de tensiune și frecuşuri. Articularea gândirii umane, fie că este în știință sau filozofie, literatură sau psihologie, depinde de opoziție și de teorii contrare. Mai întâi există o teză, apoi o antiteză și, în final, o sinteză mai mare sau mai profundă care reconciliază primele două teoreme opuse sau provoacă o nouă paradigmă. Mai târziu, și aceasta este contestată, ceea ce scoate la iveală o înțelegere și mai profundă. Există urcușuri și coborâșuri continue, ascensiuni și coborâri, evoluții și regresii.
Într-o lume a contrariilor există ritm și fluctuație non-stop. Fiecare trup viu are patru etape de bază: naștere, creștere, maturitate și încele din urmă moarte. Aceste etape dau apoi naștere unei noi vieți printr-un alt proces de naștere, creștere, maturitate și apoi în cele din urmă moarte.
În lumea celor vii, ca și în lumea abstracțiunilor, există un ciclu continuu. Orice altă realitate ar părea plictisitoare prin comparație, fiind așa cum ar fi fără dorință sau efort. Și totuși, în timpul mântuirii și al armoniei perfecte, când lumea va fi vindecată de separarea și fragmentarea ei, viața va fi definită în mod diferit – va fi o viață fără contrarii. Într-un univers al unității nu poate exista decât o singură stare eternă continuă de perfecțiune.
Viața, oricât de greu este de pătruns în paradigma actuală, va fi un întreg fără sudură, compus dintr-o progresie paradoxală înainte și înspre înalt. Nu va fi nevoie de coborâri sau eșecuri, ipoteze antitetice sau contrarevoluții pentru a inspira dezvoltarea ulterioară. Până când, la cel mai profund nivel, moartea ca realitate şi concept va deveni ceva din trecut. O nouă ordine mondială va apărea astfel, în care viața se dezvoltă, evoluează și se extinde la nesfârșit, fără nicio scădere, fie temporală sau permanentă, parțială sau completă.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)