(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
O tranziție lină pentru suflet ar fi să părăsească forma materială și să se regăsească instantaneu în memoria Creatorului ca o entitate individualizată, cu propriul său caracter și memorie distinctă. Există, totuși, suflete care își părăsesc trupurile, dar rămân confuze în ceea ce privește starea lor actuală. Termenul folosit pentru această condiție de haos este Olam Ha’Tohu / Lumea confuziei, haosului, altfel denumită Olam Ha’dimyon / Lumea imaginației.
Un suflet care operează într-o lume a imaginației și confuziei crede că ar trebui să continue să facă lucrurile pe care le-a făcut de-a lungul vieții pe pământ (Keter Şem Tov, 26. Likutei Torah, Pinchas). Sufletul se află într-o stare năucită de dezorientare, cu o percepție distorsionată a realității noii sale situații. Gândindu-se că este încă în viață într-un trup, ar putea dori să scoată gunoiul, să repare mașina, să meargă la muncă și să facă toate celelalte banalități ale vieții lui. Dacă, în timpul vieții, persoana a avut un loc de muncă pe Wall Street sufletul ei va continua să meargă acolo. Aceste suflete își vor face treburile obișnuite. În tot acest timp, trăind într-o stare imaginară de auto-perpetuare și, în cea mai mare parte, nefiind recunoscut sau conştientizat de cei vii.
Odată, un tip îndurerat a venit să-și viziteze învăţătorul, Rebbe Hassid Rav Yissachar din Volbroz, pentru a-i spune că soția lui a murit recent și că avea nevoie de niște bani pentru a se recăsători. Nedumerit, Rabbi s-a uitat la el și i-a spus: „Ce trist că nu-ți dai seama că nu mai ești în viață!” Când bărbatul a refuzat să-l creadă, Rebbe i-a demonstrat că nu mai era printre cei vii. Mai târziu, fiul Rav-ului l-a întrebat pe tatăl său: „Și de unde știu că nu sunt în lumea confuziei? Poate că și eu exist în lumea imaginației?” „Nu”, a răspuns tatăl său. „Știi că nu ești, pentru că întrebi. Simpla conștientizare a posibilității însăși de a fi în această realitate confuză este cea mai bună dovadă că nu ești acolo.”
Olam Ha’Dimyon este de obicei prima realitate pe care o experimentăm odată ce nu mai trăim în trup. Este locul în care sufletele fără trup își imaginează că există încă îmbrăcate într-un trup. După mulți ani în care sufletul a locuit într-un trup, începe să se gândească că trupul este o parte integrantă a existenței sale continue și, chiar și după ce se îndepărtează de trup, sufletul continuă să se gândească că este cu trupul.
Întrucât este dificil pentru o persoană să se vizualizeze fără trăsăturile trupului său, sufletul său creează o imagine fantomă a trupului ca un fel de mecanism de adaptare post-mortem. Este într-o stare de confuzie totală și de uitare existențială. În mod ciudat, sufletul continuă să interpreteze și să disece realitatea ca prin prisma celor cinci simțuri, acționând și reacționând ca și cum ar fi încă în trup.
În Talmud se menționează că sufletele fără trup sunt pe deplin absorbite și interesate de trivialitățile vieții (Brachot, 18b. Avot De’Rebbe Nason 3). Cu totul nelalocul lui, un astfel de suflet există într-o lume a sufletelor, o lume care este fără dimensiuni și fără sfârșit, și totuși este preocupat și ancorat într-o realitate care este fizică și dimensională. Din cauza acestei realități paradoxale care include atât infinitul, cât și corporalul, tot ceea ce există în această lume imaginară există într-un mod infinit. Dacă mașinile erau cele la care se concentra în acest tărâm al realității, el va continua să se bucure de mașini în primele etape ale vieții sale de apoi și va avea o cantitate infinită de mașini puternice.
De cele mai multe ori, sufletele se absolvă de lumea Dimyon / a imaginație, și călătoresc în sus / în interior către o stare mai înaltă / mai profundă și într-o ordine ulterioară. Percepția devine mai clară și mai puțin ascunsă pe măsură ce sufletul se mișcă înainte și mai adânc în lumea sufletelor. Cu toate acestea, uneori, deși nu este o regulă, sufletul poate să nu vrea sau să nu fie încă capabil să aprecieze cu adevărat și să se simtă confortabil în nivelurile superioare ale lui Gan Eden și astfel „coboară” pentru o perioadă de timp în tărâmul Dimyon până când va avea dorinţa de a avansa.
Într-una dintre călătoriile istorice ale lui Baal Şem Tov, drumurile erau înşelătoare, iar distanța de parcurs era mare. Era într-o vineri de dimineață și mai era o distanță mare de parcurs pentru a ajunge la destinație înainte de apusul soarelui. Caii, împinși la limita puterilor, au început să slăbească, iar unul dintre cai a leșinat. Şi totuși vizitiul a continuat cu al doilea cal și a reușit cumva să ajungă la destinație înainte de Şabat. După Şabat, Baal Şem Tov a fost înștiințat că al doilea cal a murit și el din cauza epuizării și că vizitiul, realizând situația în care se află, a fost lovit de durere și s-a îmbolnăvit grav. La cererea lui Baal Şem Tov, cei mai buni doctori din oraș au fost chemați, dar fără niciun rezultat. Din păcate, vizitiul s-a dus. Când sufletul său s-a înălțat în sus, a fost imediat admis în Gan Eden, dar sufletul nu a găsit nicio plăcere din cele mai profunde delicii spirituale care erau prezente acolo. Și așa a fost trimis în lumea imaginară, unde i s-au oferit patru cai frumoși cu o trăsură frumoasă și a fost plasat pe un drum drept, plan, fără obstacole. Acest lucru l-a făcut foarte fericit. Tot ceea ce l-a putut bucura pe vizitiu, cel puțin inițial, în primele etape ale călătoriei sale din viața de apoi, au fost lucruri din propria sa lume, cum ar fi căruțele, caii și drumurile pietruite.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)