(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)
Liderii Generaţiei
Masele tind să creadă că liderul nu are angajamente și interese personale, ci că și-a dedicat și abandonat viața privată pentru binele comun. Într-adevăr, așa ar trebui să fie. Dacă liderul prejudiciază pe un membru al comunităţii urmându-şi interesul personal, el este un trădător și un mincinos. Odată ce mulţimea va afla despre asta, îl vor călca în picioare imediat.
Există două tipuri de interese personale:
- 1) Interese materiale;
- 2) Interese spirituale.
Nu există un lider în lume care să nu dea greș faţă de mulţime din interese spirituale. De pildă, dacă cineva este milostiv și, prin urmare, se reţine să-i eradicheze pe răufăcători sau să ia măsuri împotriva acestora, atunci el provoacă un rău mulţimii dintr-un motiv de interes personal. S-ar putea, de asemenea, să se teamă de răzbunare, chiar de răzbunarea Creatorului și, astfel, să descurajeze punerea în aplicare a rectificărilor necesare. Astfel, chiar dacă dorește să-şi anuleze interesele materiale, nu va dori să-şi anuleze interesele idealiste sau religioase în favoarea comunităţii, deși acestea pot fi doar propriile sale senzații personale. Este posibil ca mulţimea să nu fie interesată de aceste aspecte, pentru că ei observă doar cuvântul „interes”, întrucât nici cel mai idealist lucru nu stă în calea „interesului”.
Acţiunea înaintea Gândirii
Ca și în dorință și dragoste, efortul concentrat asupra unui obiect creează iubire și apreciere față de acel obiect. La fel, faptele bune generează iubire pentru Creator, iubirea generează alipire, iar alipirea generează inteligență și cunoaștere.
Trei Postulate (Axiome)
Aparent liber, aparent nemuritor, aparent existând.[10] Ele sunt relative la rațiunea practică (etică), la binele cel mai sublim.
[10] ultimul cuvânt este neclar în manuscris și, prin urmare, este o speculație.
Adevăr şi Falsitate
Se știe că gândul, materia și dorința sunt două modificări (diferențe de formă) ale aceluiași lucru. Astfel, replica psihologică a absenței și existenței fizice este adevărul și minciuna. În acest fel, adevărul, ca existență, este teza, iar falsitatea, ca absență, este antiteza. Sinteza dorită este o descendență (rezultantă) a ambelor.
(pagina nouă) [11]
[11] Aici și mai jos, cuvintele „pagină nouă” marchează începutul unei pagini noi sau a unei noi secțiuni din manuscris.
Opinia Personală şi Opinia Publică
Opinia individului este ca o oglindă în care sunt adunate toate imaginile actelor benefice și dăunătoare. Omul se uită la acele experiențe, le sortează pe cele bune și benefice și le respinge pe cele care i-au făcut rău. Asta se numește „creierul memoriei”.
De pildă, negustorul ţine minte tot felul de mărfuri cu care a suferit pierderi și de ce. La fel, mărfurile care i-au adus profit și din ce motive. Toate sunt aranjate în mintea sa precum o oglindă a experiențelor anterioare. Ulterior, el sortează binele și respinge răul. În cele din urmă, devine un negustor bun și de succes. Omul tratează în același mod fiecare tip de experiență din viața lui.
La fel, şi publicul (mulţimea) are o minte colectivă, un Creier al Memoriei și o imaginație colectivă, în care toate actele legate de publicul larg sunt imprimate referitor la fiecare persoană, cele bune şi cele rele. Și mulţimea alege, de asemenea, actele benefice și pe cei care fac bine și urmăreşte ca binele să persiste. În plus, toți cei care săvârșesc fapte rele ce dăunează mulţimii se întipăresc în creierul care imaginează și care ţine minte și drept urmare mulţimea îi urăşte și caută tactici pentru a scăpa de ei.
Aşadar, ei îi laudă și îi glorifică pe cei care fac bine, pentru a-i motiva tot mai mult să facă bine în continuare. Aceasta este sursa idealurilor, a idealismului și a oricărui atribut bun, precum și a înțelepciunii eticii.
Dimpotrivă, ei vor condamna cu vehemență pe cei care făptuiesc acțiunilor dăunătoare, astfel încât să înceteze și să scape de ei. Aceasta este proveniența oricărei trăsături malefice, păcat și ignobilitate în specia umană. Aşadar, opinia individuală funcționează la fel ca și opinia publică. Acest lucru este, însă, adevărat numai în ceea ce privește beneficiul și prejudiciul.
Corupţia în Opinia Publică
Corupția din opinia publică este rezultatul faptului că publicul nu se orientează în funcție de majoritatea sa, ci doar în funcție de cel puternic, adică în mod asertiv. Se spune că douăzeci de oameni conduc toată Franța. În majoritatea cazurilor, aceștia sunt bogații, care nu reprezintă decât zece la sută din totalul mulţimii, și sunt întotdeauna necunoscuţi marelui public.
Ei fac rău celorlalţi și îi exploatează. Prin urmare, opinia publică nu deține controlul asupra lumii. Mai degrabă, opinia celui dăunător este cea care controlează publicul. Astfel, chiar și idealiștii care au fost sanctificaţi în lume nu sunt decât demoni și răufăcători în raport cu mulţimea majoritară. Nu numai religia, ci și justiția, îi favorizează numai pe cei bogați, şi cu atât mai mult etica şi idealurile.
Originea Democraţiei şi a Socialismului
De aici provine ideea democrației, conform căreia mulţimea majoritară va lua în posesie sistemul judiciar și politica. De asemenea, socialismul solicită proletariatului să-și ia destinul în mâinile lor. Pe scurt, majoritatea dorește să fie cea care determină opinia publică, să decidă între ce este benefic și ce este dăunător pentru ei și să hotărască toate legile și idealurile în consecință.
Contradicţia dintre Democraţie şi Socialism
Contradicția dintre democrație și socialism, așa cum se poate vedea în Rusia, constă în faptul că zece la sută controlează întreaga mulţime într-o dictatură absolută. Motivul este simplu: împărţirea justă are nevoie de idealism. Acest lucru nu se găsește în rândul mulţimii majoritare. Prin urmare, în cele din urmă, nu există un remediu pentru asta decât prin religie, de Sus. În felul acesta întreaga mulţime va fi transformată în idealiști.
(pagină nouă)
Contactul cu El
Oamenii își imaginează că acela care este în contact cu Creatorul este un om … natură și că ar trebui să se teamă să-i vorbească, cu atât mai puțin să se afle în imediata sa apropiere. Este în natura umană să te temi de orice este în afara naturii creației. Oamenii se tem, de asemenea, de orice lucru neobișnuit, cum ar fi tunetele și zgomotele puternice.
În orice caz, El nu este așa. Asta întrucât, de fapt, nu este nimic mai natural decât să intri în contact cu cel care te-a făcut, pentru că El a făcut natura. De fapt, fiecare creatură are contact cu Creatorul său, așa cum este scris: „Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului”(Habacuc 2:14), cu excepția faptului că noi nu îl cunoaștem și nu îl simțim.
De fapt, cel căruia i se dăruieşte contactul cu El dobândeşte doar conștientizarea. Este ca și cum cineva ar avea o comoară în buzunar și el nu știe de ea. Apoi vine un altul și îi spune ce are în buzunar. Acum chiar a devenit bogat.
Cu toate acestea, nu este nimic nou aici, nu este nici un motiv de emoție. De fapt, nimic nu a fost adăugat realităţii în fapt. Același lucru este valabil și pentru cel căruia i s-a dat darul de a ști că este fiul Creatorului: nimic nu s-a schimbat în realitatea sa reală, în afară de conștiința pe care nu o avusese până atunci.
În consecință, cel care dobândeşte conştiinţa Creatorului devine chiar mai natural, mai simplu și mai umil. S-ar putea spune chiar că înainte de a fi primit darul, el se afla ca și toți ceilalţi oameni în afara naturii simple. Asta întrucât acum el este egal, simplu și îi înțelege pe toți ceilalţi oameni și este foarte implicat în relaţia cu ei. Nu este nimeni mai aproape de popor decât el și numai pe el ar trebui să-l iubească toţi, pentru că nu au un frate mai apropiat decât el.
(pagină nouă)
Reconstruirea Lumii
A se vedea aliniatele „Opinia personală și opinia publică” și „Contradicția dintre democrație și socialism”.
S-a clarificat acolo că până acum opinia publică a evoluat și a fost construită conform celor puternici din societate, adică într-o manieră asertivă. Abia recent, masele au evoluat prin religie, prin școli și prin revoluții și au perceput metoda democrației și a socialismului.
În orice caz, conform legilor naturii „mânzul unui măgar sălbatic se naște un om”, iar omul este produs dintr-un animal sălbatic, o maimuţă, după teoria lui Darwin sau cea a înțelepților noștri. După păcat, specia umană decade în maimuțe, întrucât „Toți înainte de Eva sunt ca o maimuță în fața omului”. Cu toate acestea, conform calităţii omului, care constă în pregătirea intelectuală, el a continuat să se dezvolte prin făptuiri și suferințe și și-a asumat religia, politica și justiția și, în cele din urmă, a devenit civilizat. Într-adevăr, toată această evoluţie a fost pusă doar pe umerii părții mai bune a societății, iar masele i-au urmat ca o turmă.
Când masele și-au deschis ochii pentru a-și lua soarta în mâinile lor, au trebuit să revoce toate rectificările și legile asertivităţii, adică ale religiei, justiției și politicii. Asta întrucât acestea erau doar conforme spiritului asertivităţii, în funcție de dezvoltarea lor și pentru binele lor propriu.
Astfel, au trebuit să construiască lumea din nou. Cu alte cuvinte, ei sunt acum precum oamenii preistorici, sau maimuța darwiniană, pentru că nu ei sunt cei care au trăit aceste experiențe, care le-au adus măsura lor de dezvoltare. Până astăzi, succesiunea evoluţiei a fost exclusiv pe umerii asertivului, nu pe ai maselor care, până acum, au fost un teren virgin.
Astfel, lumea se află acum într-o stare de totală prăbuşire. Este o situaţie foarte primitivă în sens politic, la fel ca în epoca peșterilor. Ei nu au trecut prin experiențele și acțiunile care l-au adus pe asertiv să ia asupra sa religia, cutumele și justiţia.
Prin urmare, dacă lăsăm lumea să se dezvolte în mod natural, lumea de astăzi trebuie să sufere toate distrugerile și chinurile pe care le-a trăit omul primitiv, până când vor fi obligați să își asume o permanentă și benefică justeţe politică.
Primul fruct al distrugerii s-a prăvălit asupra noastră sub forma nazismului, care este până la urmă doar un produs direct al democrației și socialismului, adică o formă de conducere a majorității, odată ce restricțiile religiei, cutumelor și justiţiei au fost eliminate.
Nazismul nu este un produs al Germaniei
Rezultă că lumea consideră în mod eronat nazismul ca pe un produs aparte al Germaniei. De fapt, el este un produs al unei democraţii şi a socialismului care au fost lăsate fără religie, cutume și jusiţie. Aşadar, toate națiunile sunt egale sub acest aspect; nu există nicio speranță că nazismul va pieri odată cu victoria aliaților, pentru că mâine anglo-saxonii vor adopta poate nazismul, întrucât și ei trăiesc într-o lume a democrației și nazismului.
Să ne amintim că și democrații trebuie să renunțe la religie, cutume și justiție precum marxiștii, pentru că toți aceștia sunt slujitori fideli numai ai asertivilor din mulţime. Ei pun întotdeauna obstacole în fața democraților sau a celei mai bune părți a mulţimii majoritare.
Este adevărat că gânditorii dintre democrați sunt foarte atenţi la faptul ca religia și cutumele să nu fie distruse dintr-odată, întrucât ei știu că astfel lumea va fi ruinată. Cu toate acestea, în aceeaşi măsură, ei interferează și cu guvernarea majorității. De îndată ce mulţimea majoritară devin inteligenţi și îi înțeleg, vor alege cu siguranță un alt lider, cum ar fi Hitler, întrucât el este un autentic reprezentant al mulţimii majoritare, fie el german, anglo-saxon sau polonez.
Unica Soluţie
Spre deosebire de democrați, care doresc să desfiinţeze treptat religia și cutumele și să adopte o nouă politică într-un mod care să nu distrugă lumea, masele nu-i vor aștepta deloc. Mai degrabă, așa cum spun înțelepții noștri, „Nu distrugeți o sinagogă înainte de a putea construi una nouă în locul ei”. Cu alte cuvinte, ni se interzice să-i lăsăm pe cei puternici (majoritari) să preia conducerea înainte de a construi o religie, cutume și o politică potrivită pentru ei, pentru că între timp lumea va fi distrusă și nu vei mai avea cu cine să vorbeşti.
Nihilism [12]
[12] o viziune filosofică care neagă toate valorile și instituțiile tradiționale
Nu nihilismul complet, ci nihilismul valorilor (cum ar fi Nietzsche în ceea ce privește valorile creștinismului), adică toate valorile din cutumele religioase, etică și politică care au fost acceptate până acum în percepția umanismului.
Toate acestea sunt compromisuri în măsurarea egoismului individului, al statului sau al slujitorului lui Dumnezeu. Și spun că orice măsură a egoismului este defectuoasă și dăunătoare și că nu există nicio altă formulă corectă în afară de altruism, în individ, în mulţime și Dumnezeu.
Monism Materialist
Substanța creează totul, iar gândul este rezultatul acțiunilor și senzațiilor, precum o oglindă. Nu există libertate de voință, ci doar libertate de acţiune. Cu toate acestea, nu de la sine, întrucât faptele rele generează fapte rele, iar libertatea faptelor este percepută privind (în oglinda acțiunilor în cauză) prin mintea altei persoane. Apoi, omul are libertatea de a se supune. Și nu va putea să aleagă din propria sa minte (oglindă), întrucât calea fiecăruia pare corectă în ochii lui, iar mintea lui este întotdeauna de acord cu el.
În afara Acestei Lumi
În afara acestei lumi trebuie să cercetăm și să examinăm doar subiectiv și pragmatic (practic). În felul acesta se desfășoară cercetarea în această lume, deși se află în afara ei, așa cum este contemplarea prin măsurători îmbrăcate în natura acestei lumi și, totodată, în acord cu beneficiul practic (pragmatic).
Ce este în afara Acestei Lumi ?
Numai Creatorul este imperativ, de vreme ce El este locul lumii, iar lumea este locul Lui. El este singurul pe care îl înțelegem, anume că El, și nimic altceva, este și în afara acestei lumi, spre deosebire de panteism.
Această lume este un termen obiectiv, care poate fi înțeles și obiectiv. Primele sale principii sunt „timpul” și „spațiul”. În afara acestei lumi, care sunt lumile AK și ABYA (lumile Adam Kadmon, Aţilut, Briya, Yeţira și Asiya), este posibilă doar înțelegerea subiectivă, fără a atinge vreun obiect.
Esența obiectelor pe care le definim prin numele ABYA urmează presupunerea că, întrucât toată lumea percepe acest lucru fără excepție (însemnând câțiva aleși în fiecare generație, care sunt zecile de mii și milioanele care au fost și care sunt destinaţi să vină). Astfel, avem dobândiri obiective acolo, deși nu dobândim niciun obiect.
De aici provin cele patru lumi de deasupra acestei lumi, deși prin natura lor sunt doar subiective, îmbrăcând natura acestei lumi în cele două moduri – extindere și gând, și anume paralelismul psihofizic. Asta întrucât noi cunoaștem orice obiect prin două forme: în primul rând fizic și după aceea psihic, iar acestea merg întotdeauna împreună, în paralel.
Se știe că mulți din această lume percep, de asemenea, prin metoda „expresionismului”, adică doar prin percepția subiectivă. Cu toate acestea, mă conformez și cu „impresionismul” pentru a explica conceptele acestei lumi cât mai obiectiv posibil, minimizând interferența întăririi subiective.
(pagină nouă)
Esenţa Religiei
Esența religiei este înțeleasă doar în mod pragmatic, așa cum a scris James [13]. Originea credinței constă în nevoia de adevăr din ea, întrucât ea satisface această nevoie.
[13] William James (1842-1910), filosof American
Există două tipuri de nevoi:
- O nevoie spirituală. Fără ea, viața ar deveni bolnăvicios de detestabilă.
- O nevoie fizică. Această nevoie apare în primul rând în ordinea socială, precum în etică și politică, așa cum a scris Kant [14]: „Credința este baza moralei și o păzește”.
[14] se referă la Imanuel Kant, filosoful german (1724-1804)
Bineînțeles, înțelepții vor proveni exclusiv din rândul celor care au nevoie spirituală, pentru că și ei au nevoie de ea în mod obiectiv. Cu toate acestea, cel de al doilea tip de nevoie va căpăta satisfacție, și anume adevărul, tot subiectiv. În orice caz, de la Lo Lişma (nu pentru numele Ei) se ajunge la Lişma (pentru numele Ei). Nevoia vine înainte de raţiune, care necesită credința.
Liderii Mulţimii
Pentru sine însuşi, omul poate alege între expresionism și impresionism. Cu toate acestea, liderilor nu li se permite să conducă mulţimea altfel decât într-o manieră pozitivă și pragmatică, adică în conformitate cu expresionismul. Asta întrucât ei nu pot crea prejudicii mulţimii pentru interesul lor personal. De pildă, ei nu pot induce o anumită credință mulţimii pentru ca aceasta să le înțeleagă propriul impresionism, negând astfel mulţimii conduita morală și etica. Dacă cineva nu se poate controla, ar fi bine să se resemneze și să nu facă rău mulţimii cu idealurile sale.
Percepţia Lumii
Lumea a fost creată printr-o evoluție consecventă, în conformitate cu materialismul istoric și dialectica lui Hegel [15] a tezei, antitezei și sintezei. Într-adevăr, aceasta corespunde senzației Creatorului, de la nivelul mineral, la cel vegetal, la cel animal și apoi la nivelul vorbitor, până la profeție sau la cunoașterea lui Dumnezeu. Plăcerea este teza, suferința este antiteza, iar senzația din exteriorul pielii este sinteza.
[15] Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831), filosof german
Esenţa Corupţiei şi a Rectificării se află în Opinia Publică
Întrucât opinia individuală determină propriile câștiguri și pierderi și-l aduc pe om la o afacere de succes, tot așa opinia publică determină politica și o alege pe cea mai de succes. Cu toate acestea, există cantitate și există calitate.
Cantitate vs. Calitate
Până acum, calitativul (cel puternic, care este cel asertiv), a hotărât și a stabilit punctele de vedere ale întregii mulţimi și, prin urmare, toată justiția și moralitatea. Religia a fost folosită pentru a dăuna mulţimii majoritare, care reprezintă 80% din societate.
Majoritatea este la fel de Primitivă ca Omul Preistoric
Mulţimea majoritară este la fel de primitivă precum omul preistoric. Este aşa întrucât ei nu au încercat să facă uz de justiţie, religie și moralitate, care au fost folosite până în ziua de azi de către alții. De bună seamă, însă, toate acestea au ajuns în starea actuală numai prin mari suferinţe pe calea cauzalității și dialecticii. Mulţimea majoritară nu au pus preţ pe asta şi, în orice caz, nu o pot înțelege.
Cea mai rapidă acţiune o constituie Religia
Pentru a activa din nou opinia publică în mulţimea majoritară, într-un mod eficient, nu există o cale mai rapidă decât cea a religiei, dispreţuirea oricărei măsuri a voinței de a primi și înălţarea într-o cât mai mare măsură a măreţiei voinței de a dărui. Acest lucru trebuie făcut prin acțiuni specifice. Deși psihofizicul sunt paralele, totuși, fizicul precede psihicul.
(pagină nouă).
Cei Prodigioşi
Cei prodigioşi sunt un produs al generației, cu o înclinație puternică către a dărui și nu au nevoie de nimic pentru ei înşiși. Ca atare, ei se află în echivalență de formă cu Creatorul și se alipesc în mod firesc Lui. Ei extind înțelepciunea și plăcerea de la El și o dăruiesc omenirii.
Ei se impart în două categorii: fie muncesc în mod conștient, adică dăruiesc încântare Creatorului lor și, prin urmare, dăruiesc omenirii, fie muncesc în mod inconștient, adică nu simt și nici nu știu că sunt în alipire cu Creatorul. Ei se alipesc Lui inconștient. Ei doar dăruiesc omenirii și, conform acestui principiu, nu există un progres al umanității, cu excepția faptului de a insufla voința de a dărui în ceilalţi și de a înmulți în lume prodigioşii.
Teleologie (Știința scopului)
Teleologia este necesară în Înţelecpiunea Cabala, conform metodei antropocentricității, după care lumile au fost create pentru Israel și ele constituie scopul. Mai mult, Creatorul s-a consultat cu sufletele celor drepți. Scopul lor este adus și în profeție: „Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului”(Habacuc 2:14). Nu există niciun scop mai specific decât acela.
Maimonide preia metoda disteleologiei [16] și spune că Creatorul are pentru creație alte scopuri în afară de specia umană. Îi este greu să înțeleagă cum de Creatorul a creat o creație atât de mare, cu sisteme planetare, unde planeta noastră este ca un bob de nisip și toate acestea au fost doar în scopul completitudinii omului.
[16] Nota trad.: Este doctrina naturalistă contrară teleologiei. Negarea faptului că, în general, întâmplarea este guvernată și dirijată de cauze finale. Termenul a fost folosit de E. Haeckel pentru concepția darwiniană, conform căreia dezvoltarea biologică nu urmează un scop prestabilit, ci se conformează și se modifică în funcție de exercițiu.
Scopul este imperativ pentru orice ființă conștientă, iar cine lucrează fără scop este lipsit de minte. Prin faptele Lui noi Îl cunoaștem. El a creat lumea ca mineral, vegetal, animal şi
vorbitor. Vorbitorul este punctul culminant al creației, întrucât îi simte pe ceilalţi și le dăruiește. Deasupra tuturor este profetul, care îl simte pe Creator și îl cunoaște. Acest lucru este perceput ca fiind plăcut Lui și fiind, totdată, scopul Său în întreaga creație.
Problema lui Hegel este legată de faptul că în mod necesar, există în natură creaturi fără scop, ca multe lucruri de pe planeta noastră, ca și nenumăratele planete pe care omenirea nu le folosește în niciun fel. Răspunsul este în conformitate cu legea după care „necunoscutul nu contrazice cunoscutul” și „judecătorul judecă doar după ceea ce vede cu ochii săi”. Poate că există mineralul, vegetalul, animalul și vorbitorul pe fiecare planetă și pe toate planetele scopul este vorbirea.
La fel este şi cu necunoscutul. Și cum poate asta contrazice ce este cunoscut și familiar în formula profeției? Este simplu: face plăcere Creatorului să creeze un obiect calificat pentru a negocia cu El și a face schimb de opinii, etc. Ne face plăcere, totodată, să avem ceva ce nu este de aceeaşi natură cu noi, și ne încredem totalmente în profeție .
Cauzalitate şi Alegere
Există o cale a suferinţei, prin care cineva plătește inconștient urmare a legilor dialecticii, în care fiecare ființă ascunde absența din interior. Ființa există atâta timp cât absența din ea nu a apărut. Când antiteza se manifestă și se dezvoltă, ea distruge teza și aduce în locul ei o ființă mai completă decât prima, întrucât conține rectificarea antitezei anterioare. (Este așa întrucât orice absență precede prezența.) Prin urmare, a doua ființă este numită „sinteză”, ceea ce înseamnă că include și este rezultatul ambelor, prezența și absența, care au precedat această nouă ființă.
La fel, adevărul urmează întotdeauna și este perfecționat de calea suferinței, care este prezența și absența, teza și antiteza, și dă naştere întotdeauna unei sinteze mai adevărate până la apariția sintezelor perfecte. Dar ce este perfecțiunea?
În materialismul istoric, calea suferinței menționată mai sus este clarificată doar în raport cu dorințele economice, unde fiecare teză înseamnă guvernare justă pentru epoca sa, fiecare antiteză înseamnă o diviziune nedreaptă în economie și fiecare sinteză este guvernarea care stabilește antiteza care a fost dezvăluită, si nimic mai mult. Din acest motiv, absența este, de asemenea, ascunsă în ea. Când absența se dezvoltă, ea distruge și acea sinteză, și așa mai departe, până când se manifestă diviziunea justă.
Calea Torei
Calea Torei pune soarta în mâinile celor oprimaţi Acest lucru accelerează sfârșitul în măsura în care cel oprimat veghează asupra lui. Asta se numește „alegere”, întrucât acum alegerea este în mâinile părților interesate. Astfel, calea suferinţei este un act obiectiv, calea Torei este un act subiectiv, iar soarta este în mâinile părților interesate.
(pagină nouă)
Principiul: a dărui celorlalţi. Guvernarea – un regim care impune un minim pentru subzistenţă și fapte bune în sensul asigurării nivelului de trai al societății. Intenţia și scopul: alipirea la El. În opinia mea, aceasta este sinteza finală în care absența nu mai este ascunsă.
Fapte bune şi Miţvot
Locke [17] a spus că nu există nimic în minte care să nu apară mai întâi în simțuri. În plus, Spinoza [18] a spus: „Nu vreau ceva pentru că este bun, ci este bun pentru că îl vreau”. Trebuie să adăugăm că nu există nimic în simţuri care să nu fi fost prezent mai întâi în acțiuni.
[17] John Locke (1632-1704), filosof englez
[18] Baruch Spinoza (1632-1677), filosof evreu olandez
Astfel, acţiunile generează senzaţii, iar senzaţiile generează înțelegere. De pildă, este imposibil ca simțurile să se bucure de dăruire înainte de a dărui efectiv. Mai mult, este imposibil să înțelegem și să percepem marea importanță a dăruirii înainte ca aceasta să fie degustată în simțuri.
La fel, este imposibil să gustăm plăcerea prin alipire înainte să fi îndeplinit multe fapte bune care să o poată influenţa, adică prin respectarea strictă a acestei condiții să-I aducem mulțumire Creatorului sau, cu alte cuvinte, să ne bucurăm de încântarea produsă Lui prin îndeplinirea poruncii. După ce simţi marea plăcere în acţiuni, este posibil să-L înțelegi, în măsura acelei plăceri. Și dacă (…) pentru eterna și perpetua plăcere de a-I aduce încântare, atunci vei fi răsplătit cu cunoașterea (…)
După cum s-a văzut mai sus, există două tendinţe în religie:
1) Lo Lişma (nu pentru numele Ei), care este pur utilitarism, adică vizează stabilirea unei moralități pentru binele propriu. Eşti mulțumit atunci când dobândești această tendință.
2) Și există o a doua tendință în religie, ca fiind o nevoie spirituală de a te alipi Lui. Aceasta se numește Lişma (pentru numele Ei). Poţi fi răsplătit cu cele de mai sus prin acțiuni, iar din Lo Lişma se ajunge la Lişma.
Tendinţa Vieţii
Există trei puncte de vedere în cărți și în cercetare: fie idei despre cum să dobândim alipirea cu El; fie pentru a câştiga progresul, numit utilitarism, sau a obţine plăcerea carnală trupească, numit hedonism.
Mi-aș dori ca vizunea hedonistă să fie cea adevărată. Problema este că suferinţele sunt mai mari decât puținele plăceri senzuale cu care cineva se poate încânta. Pe lângă neajunsul zilei morții, iar în ceea ce priveşte metoda utilitarismului de a aduce progresul în lume, există o mare întrebare aici: cine se bucură de acest progres deplin pentru care plătim atât de mult cu suferinţe şi chinuri?
Se pare că numai idealurile ale căror scop este fericirea omului, prin aceasta îmbunătățind toate forțele spirituale, aduc omului respectul în viață și un bun renume după moartea sa. Kant a luat în râs această metodă de stabilire a unei teze morale pe o pornire egoistă și a recomandat făptuirea nu cu scopul de a primi o răsplată.
Știința modernă a optat pentru utilitarism, dar numai pentru binele comun, adică pentru a dărui. Acest lucru este, de asemenea, similar cu „nu cu scopul de a primi o răsplată” și cine și-ar dori asta? Se pune, totdată, întrebarea: Ce va aduce acest progres generațiilor pentru care muncesc cu atâta chin pentru a le oferi acest lucru?
Cel puțin, am dreptul să știu ce se cere în urma acestui progres și cine se va bucura de el. Cine ar fi atât de credul încât să plătească atât de mult fără să cunoască efectele? Întreaga problemă este că plăcerea este scurtă, iar suferința, lungă.
Scopul Vieţii
Din toate cele menționate mai sus, vom înţelege că scopul vieții este acela de a dobândi alipirea cu El, strict pentru a-I aduce Lui beneficii sau pentru ca mulţimea să merite alipirea cu El.
Două tipuri de Înrobire în Lume
Există două tipuri de înrobire în lume, fie înrobirea faţă de Creator, fie înrobirea faţă de creaturile Lui. Una dintre ele este o necesitate. Chiar și un rege sau un președinte servesc în mod necesar poporului. Într-adevăr, gustul libertății depline aparţine numai aceluia care este înrobit numai Creatorului și niciunei alte fiinţe din lume. Înrobirea este necesară, pentru că primirea este obscenă; este animalică. Iar dăruirea, întrebarea este „Cui?”
(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)