(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)
1) O cercetarea minuţioasă ne spune că şi acum noi dăruim şi nu primim, în primul rând pentru că nu luăm cu noi în mormânt surplusul pe care-l producem dar şi
2) pentru că răsplata pentru o zi de efort face cât jumătate din plăcerea căpătată, iar acesta este dăruire. Și de vreme ce, în general, plăcerea obţinută prin muncă de oameni este foarte redusă, cu toții nu facem decât să dăruim, nu să primim. Acesta este un simplu calcul matematic.
3) Clarificarea pe care o facem astăzi se datorează înrobirii societății pentru cel puțin 14 ore pe zi cu suferinţă şi chin, întrucât toate cutumele noastre provin din aservirea mulţimii. (…) (anume) Clarificarea faptului că, dacă folosim „guvernarea pământului”, putem grăbi „ultima generație” și în generația noastră.
4) Această chestiune a competiției rezultată din unicitate, în dăruire faţă de ceilalţi, nu este o fantezie abstractă, pentru că este practicată în viața reală, cum ar fi cei care își cedează colectivităţii tot ce posedă, sau cei mai idealiști membri ai partidelor, care se neglijează și își pierd viața în folosul mulţimii, etc.
(pagină nouă)
Cum este asta? Este ca şi acel om bogat care avea un tată bătrân pe care nu voia să-l întreţină. A fost judecat și verdictul a fost în sensul că se va ocupa de el cel puțin la fel de respectos precum își susține propria rudă sau va primi o pedeapsă dură.
Bineînțeles, l-a dus acasă și a trebuit să-l întreţină cu generozitate, dar inima îi era îndurerată. Bătrânul i-a spus: „De vreme ce îmi oferi deja orice bunătăţi pe care le ai pe masa ta, ce ai pierde dacă ai avea și o intenție bună, care este rezonabilă în ochii fiecărei persoane sensibile, anume să fii fericit că ai ocazia să-l onorezi pe tatăl tău, care și-a cheltuit toată energia pentru tine și te-a făcut un om respectabil? De ce ești atât de îndărătnic încât te chinui singur? Ai putea măcar puţin să laşi de-o parte obsesia asta?”
Aşa este. La sfârșitul zilei, dăruim societății și numai societatea câștigă de pe urma noastră, întrucât fiecare dintre noi, mare sau mic, adaugă la avutul societăţii, îmbogăţind-o. Dar individul, atunci când pune în balanţă chinul şi durerea pe care le suferă, este în mare pierdere. Prin urmare, îi dai semenului tău, dar cu chinuri și cu suferință mare și amară. Deci, ce te-ar deranja să o faci cu bună intenție?
(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)