(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)
(include patru segmente grupate în funcție de context)
Fiecare dintre noi ne îndeplinim rolul în serviciul comunităţii în cel mai bun mod, deși nu se vede, întrucât opinia publică te apasă chiar și pe nesimţite, până într-acolo încât ajungi să simți că a înșela societatea fie şi din greșeală este la fel de grav ca și atunci când ai săvârşi un omor din greşeală.
Fiecare țară este împărțită în comunităţi în care un anumit număr de oameni cu mijloace suficiente pentru a-și asigura toate nevoile se conectează într-o singură colectivitate.
Fiecare colectivitate are un buget și un număr de ore de muncă în funcție de condițiile locale. Jumătate din buget este acoperit de orele obligatorii, pentru care fiecare membru se angajează să lucreze un anumit număr de ore în funcție de forța fiecăruia, iar cealaltă jumătate este acoperită de orele de muncă voluntară.
Cel care se preocupă de câştigul personal, îşi va vedea întregul său statut social evaporându-se în aerul subţire al colectivităţii precum norii spulberaţi de vânt, datorită profundului antagonism pe care un astfel de om îl trezeşte în întreaga națiune.
*
Căci atunci fiecare individ,
- Se pune de bună voie la dispoziția publicului, ori de câte ori este nevoie.
- Beneficiază de libera competiţie, dar în dăruire pentru ceilalţi.
- Dezvăluirea oricărei forme de dorință de a primi pentru sine este dezonorantă și constituie un defect atât de mare încât o astfel de persoană este considerată ca fiind printre cei mai de jos, cei mai inferiori oameni din societate.
- Fiecare persoană este medie.
*
1) Au multe cărți metodice de înțelepciune și morală care dovedesc gloria și sublimitatea excelenței în dăruirea pentru ceilalţi, până într-acolo încât întreaga națiune, de la mic la mare, se angajează în ele din toată inima.
2) Fiecare persoană care este numită într-un post important trebuie să fi absolvit mai întâi o pregătire specială în cadrul învăţăturii menționate mai sus.
3) Instanțele lor sunt ocupate în primul rând cu acordarea de premii, marcând nivelul la care s-a distins fiecare persoană în dăruirea pentru alţii. Nu există cineva fără o medalie pe mânecă și este o mare ofensă să apelezi pe cineva fără să-i menţionezi titlul de onoare. Este, de asemenea, o mare ofensă pentru cineva să ierte o astfel de insultă la adresa titlului.
4) Există o concurență atât de acerbă în domeniul dăruirii pentru ceilalţi, încât majoritatea oamenilor își riscă viața pentru asta, întrucât opinia publică apreciază și respectă enorm premiile de rang înalt în dăruirea pentru ceilalți.
5) Dacă o persoană este recunoscută ca făcând pentru sine ceva mai mult decât ceea ce a fost decis pentru el de către societate, societatea îl condamnă atât de tare încât devine o rușine să vorbești cu el și, totodată, își păstrează grav numele de familie. Singurul remediu pentru aceasta este de a cere ajutorul instanței, care are anumite modalități prin care să ajute astfel de oameni mizerabili care și-au pierdut poziția în societate. Dar, în cea mai mare parte, ei sunt transmutaţi din cauza prejudecăților, întrucât opinia publică nu poate fi schimbată.
6) Nu există un cuvânt cum ar fi „pedeapsa” în legile instanței, întrucât, conform regulilor lor, cei vinovați sunt întotdeauna cei care câștigă cel mai mult. Astfel, dacă cineva este vinovat că nu-și consumă toate orele de muncă, atunci timpul său este fie diminuat, fie ușurat, fie modul în care îl cumulează este mai ușor pentru el. Uneori i se dă voie ca o parte din timp să şi-l petreacă la școală, să învețe marele merit de „dăruire pentru ceilalţi”. Totul depinde de punctul de vedere al judecătorilor.
*
1) Statul este împărțit în comunităţi. Un anumit număr de oameni, care se pot întreţine în totalitate singuri, se pot separa și forma o comunitate aparte.
2) Comunitatea respectivă primeşte o cotă de ore de lucru în funcție de condițiile în care trăiesc, adică în funcție de condițiile locale și de preferințele membrilor.
Această cotă este completată din ore obligatorii și din ore voluntare. De cele mai multe ori, orele voluntare reprezintă aproximativ jumătate din orele obligatorii.
Orele de muncă sunt de patru tipuri și sunt împărțite în munci în funcție de forță: Primul tip este cel slab; al doilea tip este mediul; al treilea tip este cel puternic; iar al patrulea tip este cel rapid.
Pentru munca de o oră de tipul unu, tipul doi funcționează două ore, tipul trei patru ore și tipul patru șase ore.
Fiecare persoană se bucură de încrederea că-şi va găsi tipul de muncă adecvat care se potrivește forței sale.
(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)