(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)
Nu distrugeți
Frivolii au înțeles deja că se poate construi, dar numai pe ruina celui apropiat. Această metodă este cea care a pus pe foc omenirea până în prezent, întrucât fără să fi găsit înainte un loc vulnerabil la celălalt, omul nici nu poate concepe să construiască ceva. În momentul în care a găsit, însă, o slăbiciune în calea celuilalt, el se va agăţa cu ghearele și cu tot veninul de acel loc până când îl va distruge în întregime și acolo își va construi palatul înțelepciunii.
Astfel, toate palatele științei sunt construite pe un loc al distrugerii. Și din acest motiv, fiecare cercetător este interesat doar de distrugere și, cu cât distruge mai mult, cu atât este mai faimos și mai apreciat. Într-adevăr, acesta este modul în care se dezvoltă știința și nu poate fi negat de nimeni.
Totuși, cum se petrec lucrurile astea? Se aseamănă cu tulburările care au domnit cu distrugeri teribile vreme de eoni înainte ca pământul să se fi format ieşond din mare. Și asta a fost, de bună seamă, un gen de dezvoltare. Și totuși, nu există niciun motiv pentru a-i invidia pe cei care au asistat la acele prefaceri. Mai degrabă, ar trebui să fim mai invidioși pe cei care au venit pe lume după ce s-a aşternut liniştea, după ce materiile care s-au luptat au făcut pace și fiecare și-a găsit locul de odihnă pe Pământ așa cum este astăzi.
Și, deși lupta persistă şi astăzi, este totuși o luptă minoră și nu sunt răsturnări în care fiecare își distruge predecesorul, care s-a epuizat complet. Mai degrabă, au înțeles deja că este interzis să distrugi, întrucât „înecându-i pe alţii, te îneci şi tu iar sfârșitul celor care te îneacă va fi că și ei se vor îneca” (Masechet Avot, 2, 6). Mai curând, lupta este mai mult despre slăbire și restricționare, păstrând în același timp viața celui slab și evitând distrugerea lui, pentru că știe tot atât de bine că valul se va întoarce mai târziu „Și cei care te îneacă se vor îneca”. Este similar cu un război în care luptătorii vor continua să se lupte, din același motiv.
Acum, dacă învățăm cu adevărat din istoria practică, nu trebuie să trecem cu vederea principiul menționat mai sus și trebuie să luăm în considerare realitatea, ca pe un status quo, și să-l pedepsim pe cel care omoară un punct de vedere la fel cum îl pedepsim pe cel care omoară un individ. Este așa întrucât un spirit fără viziune nu trăieşte genul de emoții precum mila, pentru că ei sunt sunt mai numeroşi, precum grămezile de gunoi decât toate lacurile și tot aerul și, din cauza asta, ei sunt daţi Providenței și nu avem nicio manieră prin care să-i ajutăm.
De aceea, ar trebui să presupunem că pământul din fața noastră este vast și există spațiu pentru ca toate priveliștile să îşi găsească locul în el, atât cele bune, cât și cele rele. Într-adevăr, cine ucide și distruge o viziune proastă este ca cel care distruge o viziune rectificată, întrucât nu există în lume ceva de genul unei „viziuni malefice”. Mai curând, o viziune proastă este una încă necoaptă.
Prin urmare, ar trebui să-l judecăm pe acesta ca pe cel care-l ucide pe unul rău, unde „glasul sângelui urmașilor săi și al urmașilor urmașilor săi” ne mântuieşte de cel rău. La fel, o viziune proastă este o sămânță care este încă necoaptă pentru a fi mâncată, dar care, în cele din urmă, va crește și se va dezvolta.
Ar trebui să căutăm un nou loc pentru palatul înțelepciunii pe care vrem să-l construim, un loc liber din construcţiile altora, adică fără a face rău vreunei metode existente. Mintea este profundă și largă, iar cuvintele înțelepților sunt auzite cu plăcere, iar metoda opresorilor şi a opresaţilor este agreată de toți pentru ca să poată fi considerată rea. Prin urmare, numai acest lucru ar trebui să fie dezrădăcinat, întrucât este învechit și odios, potrivit tuturor.
În același timp, ar trebui să menținem toate cutumele vieții în statu quo și să păstrăm libertatea individului, întrucât acestea nu sunt necesare pentru noua noastră construcţie, pentru că, până la urmă, este doar o structură economică. Este la fel cum un negustor care dorea să-și deschidă propriul magazin alimentar, dar se temea de concurență, a ars toate magazinele din oraș împreună cu aurul, bijuteriile, pietrele prețioase și hainele. El a fost mult prea prost pentru că nu se va îmbogăți arzând magazinele de bijuterii. Mai degrabă, ar fi fost suficient să distrugă magazinele alimentare și să-i fi lăsat pe proprietari să păstreze ce au, iar pe cei care sunt în concediu, să-i lase să plece. Cel mult, ar trebui să se stabilească o lege prin care toți cei care păstrează ce au trebuie să muncească suplimentar pentru a-i mulţumi pe examinatori.
(pagină nouă)
Știu ce a scris Mark, că odată ce rănile și problemele trupului vor fi bandajate, vom începe și vom avea un loc potrivit pentru a ne ocupa de idealuri. În plus, susținând că acest lucru este fundamental neadevărat, din moment ce știm din experiență că un trup torturat și afectat găsește cunoașterea și adevărul mai bine decât un trup sătul care nu cunoaște lipsurile.
Dar chiar dacă lăsăm cuvintele lui aşa cum sunt, ar trebui totuși să spunem „Nu distrugeți”. În cel mai rău caz, este similar cu unul care toacă pomi fructiferi, deoarece vrea să-i cerceteze, pentru a face mai multe fructe. Este o prostie, căci dacă îi toacă, vor muri și nu va mai fi nimeni care să culeagă fructe.
Este acelaşi lucru în ce priveşte punctele de vedere pe care le-am moştenit de la părinții noștri de-a lungul a sute de generații de evoluţie. El ii taie, îi usucă și îi distruge, promițându-ne că mai târziu, când se va odihni, îi va examina și îi va îmbunătăți, dacă este posibil. Este o totală nebunie.
El presupune că religia dăunează comunităţii (Dar cum poate fi el sigur de această presupunere? La urma urmei, este o opinie care se răspândește în rândul oamenilor cu aspecte pozitive şi negative iar susținătorii sunt mulți.) El nu poate contesta decât forma de înțelegere pe care profitorii o folosesc în beneficiul lor. Prin urmare, ar trebui să ne luptăm cu modul de înțelegere, astfel încât să nu facă rău, şi să îl condamnăm la moarte.
Și totuși, întreaga sa teorie este construită doar pe ura religioasă, similară cu structurile savanților contemporani cu privire la ura față de religie, fără niciun motiv de prejudiciu economic. De aceea, avem permisiunea de a cere înțelepților autentici, a căror intenție priveşte doar latura economică, să elimine acest articol din cărțile lor. Abia atunci vor avea speranța de a câștiga o victorie de durată care nu alunecă pe propria vărsătură.
Într-un cuvânt, nu există bucurie fără nenorocire, nici bine fără rău. Chiar și cea mai înțeleaptă persoană nu poate fi ferită de un amalgam de erori iar aceasta este partea lui mai slabă, care lasă loc celor care vin să-l conteste și să-l termine. Aceasta este latura slabă a marxismului și de aceea este o îndeletnicire dificilă pentru ei și de sute ori mai importantă decât dreptul de a exista.
Prin urmare, dacă eşti fidel metodei tale și doreşti ca ea să dureze, grăbeşte-te și șterge articolul menționat mai sus din legile tale, iar drumul îţi va fi pavat în siguranță.
S-a împlinit Profeția lui Marx?
Pe de o parte, profeția sa poate fi considerată ca fiind pe deplin împlinită. Oamenii puternici stând de ceva vreme cu frica unei prăbuşiri certe, călare pe arme minunate ce s-au acumulat și de care nu există nicio fărâmă de speranță că se vor debarasa sau că le vor echilibra vreodată. De asemenea, economiștii își văd prăbuşirea cu ochii lor și orice șansă de mântuire a fost stinsă din realitate. Mulțimile flămânde se adună în mase teribile în fiecare zi; clasa muncitoare aproape a ajuns la maturitatea etc. etc.
De ce au fost aruncați în dreapta?
Pe de altă parte, găsim opusul. Fascismul crește pe zi ce trece, mai întâi Italia, acum Germania, mâine Polonia iar America este, de asemenea, pe punctul de a exploda, și așa mai departe. Probabil că acel profet a ratat un punct, ceea ce l-a făcut să cadă într-o gravă eroare.
Îngropat în propria sa teorie
El s-a îngropat, însă, în propria sa teorie, pentru că a adăugat redundanţe în teoria participării și acestea sunt semințele tari pe care istoria oricum nu le poate procesa (religiozitatea și naționalismul) și au fost împinşi către dreapta.
(pagină nouă)
Politică defectuoasă
Paznicul nu trebuie să stea și să păzească surplusurile care nu fac obiectul sarcinii lui, nici căutătorul de libertate nu trebuie să caute libertatea pentru luxuriile trupului, nici colaboratorul nu trebuie să distrugă punctele de vedere care nu-i contrazic socialismul.
Toate aceste trei metode sunt reale și sunt respectate în egală măsură de susținătorii lor. Dacă forțele lasă o sectă să o distrugă pe alta pentru o vreme, este o încarnare și, până la urmă, trebuie să existe legi care să limiteze tipurile de arme, astfel încât una să nu o distrugă pe celalaltă într-o măsură mai mare. Este un cerc și nu se știe ce va aduce ziua de mâine.
Prin urmare, înainte să fi venit ziua luptei, este timp ca mintea să se ferească de prăbuşirea completă a uneia dintre părți. Puterea actuală nu trebuie să se bazeze pe asta, ci mai degrabă pe un viitor sigur.
Luând în considerare adevărul dincolo de metode, eu definesc acest cuvânt în conformitate cu legea evoluției, întrucât fiecare viziune și fiecare metodă pregătește și face loc unei alte metode mai bune. Și atâta timp cât nu este făcută, trebuie păstrată și perpetuată cea care există, întrucât distrugând-o distrugi viziunea și metoda al cărei rol este de a-și arăta fructele.
Marx însuși accentuase acest lucru (…) întrucât el spune că din marea burghezie se naşte clasa muncitoare. Prin urmare, vom constata în mod evident că, dacă ar fi existat un salvator al clasei muncitoare la acea vreme, pentru a distruge marea burghezie, el ar fi șters cu siguranță din rădăcină orice urmă a fundamentelor comunităţii, întrucât această lege puternică, „nu distrugeți”, îți spune asta, până când vine momentul de la sine. În această privință, eu îl contrazic, pentru că spune că trebuie să forțăm problema cu orice preț, și spun: cu excepția distrugerii opiniilor care nu au nevoie de ea în niciun fel.
Pentru toate, există un timp, iar timpul socialismului a sosit. Vai de nebunii care ratează momentul și îşi pun în față obstacole și granițe complet inutile, ce sunt fum în ochii lor. De aceea, înainte ca ei să-şi revină într-un fel sau altul, lumea se va răsturna deja și-şi vor găsi „alinarea și eliberarea din altă parte”, iar ei și metoda lor se vor pierde pentru multă vreme.
Războiul pentru definirea naționalității este complet inutil și nu are nimic comun cu proprietatea privată. Nu există proprietate privată în spiritualitate, ci doar în posesiunile corporale. Există cineva care să nu-şi dorească dezvoltarea înțelepciunii și care să nu ştie că invidia sporeşte înțelepciunea? Prin urmare, nimeni nu o pune sub semnul întrebării, nici măcar dintre marxiștii de extremă stânga. Mai degrabă, războiul se referă doar la posesiunile corporale, pentru care invidia nu dă altceva decât frică și agonie inutilă. Prin urmare, de ce ar trebui să lupți împotriva posesiunilor spirituale și a naționalității?
Să presupunem că toate națiunile au ajuns la paritate economică și au desfiinţat proprietatea privată într-o asemenea măsură încât existența opresorilor este de neconceput. În loc ca națiunile să concureze între ele pentru bunuri corporale, de acum înainte competiția va fi asupra bunurilor spirituale. Această competiție trebuie să apară atât între indivizi, cât şi în mulţime. Aici, însă, nimeni nu vorbește despre asta, nici chiar cei mai extremişti, dar aşa va fi.
Prin urmare, dezbaterea noastră se învârte exclusiv în jurul bunurilor spirituale ale trecutului. Spunem că vom permite achiziționarea unor astfel de bunuri în viitor cu toată libertatea dorită și potrivită, dar dăm afară din casă trecutul. Nu este asta straniu şi nesănătos? La urma urmei, ce va fi permis în viitor, de ce ar trebui să distrugem marea masă care a fost pregătită din trecut? Este precum acel faimos rege egiptean care a moștenit o bibliotecă de cărți prețioase, mare cât trei străzi, și a poruncit să fie arse pentru că nu sunt necesare pentru existența religiei sau pentru că se temea că vor face rău.
Și, în plus, nicio națiune nu va asculta un ordin din partea oricui, de a distruge toate bunurile trecutului său. Ei vor lupta pentru asta cu devoţiune (dar îţi este absolut permis, întrucât nu ai deloc nevoie de ea). Într-adevăr, chiar dacă un spirit de nebunie va bântui ţara pentru a te asculta să faci acest lucru, ei trebuie să cruţe această structură uriașă a mai multor generații care s-ar pierde fără niciun motiv.
Astfel, trebuie să fie eliminată lozinca „Voi ne-ați ales” din fiecare acţiune a națiunii, în măsura în care ei o doresc. Doar fundamentele corporale ale fiecărei națiuni ar trebui desfiinţate, întrucât aceste fundamente au ajuns la termen și sunt în criză de la sine. De aceea, ar putea fi necesară rectificarea din partea oricui întinde o mână. Totuși, în acelaşi timp, trebuie să avem deplină şi totală încredere în fiecare națiune că bunurile lor spirituale vor fi păstrate în întregime.
Nu putem intra într-o dispută privind declarațiile care se opun socialismului așa cum facem cu religia, întrucât atât legislatorii, cât și autoritățile religioase admit că „renunțarea la o instanță este renunțare, iar legea țării este legea obligatorie”. De aceea, toate acele legi care se opun fundamental socialismului vor rămâne ca o istorie învechită, pentru că și acum există deja o mare majoritate ascunsă și nefolosită.
În realitate ne confruntăm cu trei forțe, care se luptă între ele. Și, deși asta contrazice punctul de vedere al marxiștilor, care iau în considerare doar două forțe – opresorii şi cei opresaţi – este o teorie abstractă care nu are mai mult merit decât toate teoriile care au precedat-o. Cu toate acestea, conform fundamentelor marxismului în sine, ar trebui să luăm în considerare doar ceea ce este practic, nu teoriile fără sfârşit. Acesta este motivul pentru care am ales să evidenţiez trei forțe care parcă ne-au fost puse în fața ochilor noștri în realitate.
Noua împărţire în clase: sârguincioşii și neputincioşii
Să presupunem că o națiune este inactivă, iar o altă națiune este în mod natural mai eficientă. Și ceea ce face una în două ore, celălaltă face într-o oră. Bineînțeles, vor exista plângeri: una va spune că toate națiunile ar trebui să lucreze același număr de ore, iar cealaltă va spune că ceea ce contează este cantitatea pe care o produc. Și așa cum este cu cei care se ceartă, fiecare o va ţine pe a lui. Care este temeiul prin care o instanță va decide? Dacă este conform principiului, „dă cât poți și primește cât ai nevoie”, tot nu e nevoie de un timp egal. Și dacă judecăm națiunile în funcție de cantitatea de muncă, atunci și pentru indivizi există argumente similare, şi cei harnici vor munci la jumătate faţă de cei slabi. Astfel, sunt lucrurile gata pentru două noi clase: una a celor eficienţi și o alta a celor inactivi.
S-ar putea spune că există o putere a majorităţii inactivilor de a forţa minoritatea celor eficienţi din națiune, dar cu siguranță nu există o astfel de putere când e vorba de națiuni. În felul acesta, vom crea clase între națiuni și opresatori şi opresaţi între indivizi.
Venirea Mântuitorului
Nu este o chestiune nouă, întrucât fondatorii înșiși știau asta, așa cum spune el. (…) că la început vor vedea cum este posibil acest lucru prin compromis și vor ajunge în cele din urmă la idealuri adevărate, la cel mai înalt grad de socialism, unde fiecare dă cât poate, pentru ca apoi să ia numai cât are nevoie, adică acelaşi lucru şi pentru cel inactiv. Acest lucru se poate face numai prin venirea mântuitorului, atunci când pământul este plin de cunoașterea Lui. Atunci cel care dăruieşte va înțelege că se străduiește pentru Domnul său, dând încântare Creatorului său.
(pagină nouă)
Instinctele idealiste s-au lovit deja de numeroase rădăcini în rasa umană. De asemenea, au venit și s-au învechit și au câștigat un punct de sprijin într-un loc unde nimeni nu poate ajunge, și anume în subconștientul din creierul alungit, care mișcă nervii omului automat, fără ca el să fie conştient de asta. De aceea au făcut ei experienţa asta în Rusia, întrucât se știe că nu au făcut nimic în toate războaiele lor. Acești războinici ar trebui să știe că inima umană le va da orice, dacă o lasă doar cu propriile sale idealuri, pe care le-au moștenit din generațiile trecute prin subconștientul coletctiv. Dacă vor insista să distrugă și această moștenire, ei înșiși vor suferi consecințele, întrucât căldura și sulful se acumulează puțin câte puțin până la limită, când explodează.
Și, dincolo de toate acestea, crește o nouă generație, „care nu l-a cunoscut pe Iosif”. Ei nu înțeleg deloc nevoia și necesitatea de a elimina proprietatea privată din carnea și sângele lor, ci doar ca pe o teorie seacă. De aceea, cu toată pasiunea pentru proprietatea privată care este îngropată adânc în subconștientul lor din generațiile trecute, după toate învățăturile, într-o bună zi, vor fi făcute tabere de tineri de peste tot și ei înșiși îi vor ucide pe bătrâni cu toată proprietatea și înțelepciunea lor. Este așa întrucât ideologia nu îi parvine unei persoane din intelect, ci doar din experiențele vieții, din afecțiune și o combinație de bine și de rău, ca și în cazul mașinilor automate. Mintea nu are control asupra trupului, întrucât ne este complet străină. Prin urmare, acei tineri socialiști care au dobândit cunoaşterea prin propria lor inteligenţă nu pot prezenta niciun fel de încredere și vor pocni ca o bulă de săpun.
Ultimul cuvânt în politică
În acel moment, trei forțe vor sta pe tron în sfat – dreapta, stânga și centrul. Se vor certa și se vor contrazice unii cu alţii: dreapta se opune libertății stângii, iar stânga se opune reacționarismului dreptei, iar centrul le va face loc ambelor, şi majoritatea va rezolva și va hotărî.
Într-adevăr, pe scurt, au ajuns deja la o soluție, și anume repartizarea tuturor nevoilor necesare și pozitive ale vieții, adică repartizarea egală a tuturor nevoilor economiei: un singur pământ pentru toți cei care trăiesc pe el și o singură împărţire în plăcerile sale corporale. Toate încercările și argumentele pe care le vor aduce în legătură cu suferinţele predicatelor spirituale, alături de cele trei grade – invidie, pofte și onoare – le vor schimba și se vor limita doar la granițele spirituale.
Această versiune va fi într-adevăr ultimul cuvânt al politicii, întrucât va rămâne pentru totdeauna o lege inexorabilă. Este așa întrucât, în funcție de dezvoltarea speciei umane, la fel se vor separa și intensifica punctele de vedere, iar fiecare va fi mult mai obstinat decât este în prezent în ceea ce privește propria avere. Nu există nicio speranță să se iasă din această strâmtoare dacă oamenii nu încep cumva să involueze către prostie, adică să se golească de toată puterea lor de a raționa.
De aceea, vor exista aproape la fel de multe partide câţi oameni și nu există altă soluție decât legea fixă, „urmați majoritatea”. În acel moment oamenii vor face între ei diverse compromisuri până se vor aduna în grupuri. Iar în grupuri, va exista concurență cu opoziţia până când şi opoziţia însăşi se va diviza.
Astfel, grupurile mari se vor împărți în unele mici, iar cele mici altele şi mai mici, şi vor negocia între ele, așa cum se obișnuiește în zilele noastre. Cu toate acestea, această negociere trebuie să capete de fiecare dată o formă mai usturătoare, în accord perfect cu măsura dezvoltării opiniilor fără compromisuri în veci, pentru că așa ar trebui să fie în veci.
(pagină nouă)
Cu toate acestea, într-o singură chestiune – proprietatea privată – au ajuns deja la o soluție convenită: fiecare va da cât poate oferi un om de succes și va primi la fel de mult ca unul care nu are succes, fără a adăuga nici măcar un fir de păr. Iar numărul orelor de muncă va fi egal pentru toţi, prin ordin. Și, pe lângă orele obligatorii, vor exista şi ore de muncă suplimentară pentru veterani, care vor da comparativ cu cei neputincioşi, pentru a-i scuti complet și a nu-i chinui. Este foarte asemănător cu munca de caritate de astăzi.
De asemenea, în fiecare oraș și comunitate, cei neputincioşi vor fi distribuiți în mod egal. Iar dacă există mulți voluntari în comunitate, atunci toți cei ne;putincioşi vor fi scutiți. Dacă sunt puțini voluntari, atunci doar unii dintre ei, cei mai slabi, vor fi scutiți. Cel care încalcă aceste reguli va fi pedepsit fie prin cedarea părţii ce li se cuvine, fie prin pedeapsă penală.
Anteriorul unei idei
Veridicitatea spiritului plăcerii a celui care o exprimă este evidentă. Am devenit un (…) deși (…) [20] cu mulți ani înainte, când nu eram atent la ei, până i-am văzut vorbind și certându-se. Atunci am recunoscut adevărul așa cum este el. Este o lege conform căreia cineva care este complet liniştit nu va fi satisfăcut de posesiunile corporale. Chiar și atunci când eşti captivat de un ideal, omul trebuie să simtă plăcere din asta. Măsura spiritului și a încântării pe care le simte depind de veridicitatea idealului căruia îi este dedicat.
[20] Nota ed.: cuvinte indescifrabile din manuscris
Astfel, am găsit pentru adevăr o înfăţişare anterioară prin care să îl cunoaștem, adică prin simpla privire a celui care îl exprimă, indiferent dacă se bucură de el sau nu. Iar cantitatea de plăcere este cantitatea de adevăr. Asta este ceea ce m-a făcut să cred în această idee, întrucât până atunci nu am văzut pe nimeni să-și exprime nicio idee cu atâta mulțumire și încântare.
Adevărul absolut
Dacă nu există adevăruri absolute, ci relative, atunci eu spun că fiecare adevăr în sine este adevărul absolut la momentul său. La fel cum nu se poate spune despre o realitate care este pe cale să dispară, că este considerată ca fiind moartă, întrucât, atâta timp cât este vie, este o realitate absolută.
(pagină nouă)
Totul funcţionează fie în mod voluntar, fie prin constrângere, iar mintea nu forțează. Prin urmare, se pune întrebarea: cine îl va pune în mișcare pe socialist atunci când acționează? Ce sursă îi va stimula dorința de a se mișca sau prin ce forță va acţiona constrângerea asupra lui?
Este așa întrucât în acel moment, mișcarea va deveni pentru el un fel de proprietate privată și fiecare om este grijuliu cu privire la energia lui, ca nu cumva să o consume inutil, chiar mai mult decât pentru propria sa avere. Iar dacă socialismul nu înseamnă a fi deficitar, datorită economisirii energiei, cu siguranță, însă, energia nu va risipită degeaba. Aşadar, de unde vor veni dreptatea sau compasiunea?
Ă grăbi propria maturizare: prin religie
Idealul socialist necesită maturizarea inimii omului pentru cel puțin trei generații întregi, în pace și armonie generală. Prin urmare, lumea va suporta multe alte încercări și cicluri înainte de a fi culese fructele, dar nu există o modalitate mai ușoară de a coace o idee decât prin religie.
(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)