PAŞAPORT PENTRU CABALA

O călătorie a Transformării Interioare

(inapoi la CĂRŢI RAV DOVBER PINSON – click)

CUPRINS

• Introducere
• Sinele
  • Context versus Conţinut
  • Transformă-ţi viaţa
  • Dorinţe versus Necesităţi
  • Nu există Coincidenţe
  • Găseşte-ţi Scopul
  • Stima de sine
  • Viaţa de zi cu zi
  • Liberul arbitru
  • Reîncarnarea
• Spiritualitatea
  • Găsindu-L pe D-zeu
  • Rugăciunea simplă
  • Rugăciunea înălţată
  • Experienţa Mistică prin Studiu
  • A deveni un Vas pentru Miracol

Introducere

Viața este o călătorie plină de urcușuri și coborâșuri, răscoliri interioare și ocoluri neașteptate. Există momente în care credem că știm exact încotro vrem să ne îndreptăm și alteori când suntem atât de dezorientați, încât nici măcar nu știm unde suntem. Adesea, oamenii se blochează la gândul că există o destinație prestabilită pentru această călătorie numită viață. Se simt de parcă ar trebui să se afle în altă parte sau pot avea sentimentul că nu vor ajunge niciodată „acolo” – oriunde ar fi acel „acolo”.

Ambele perspective ne scot din momentul etern al lui „aici” și „acum”, prezentul transcendent al prezenței. Dar dacă citim profund în dimensiunea interioară a Torei, putem vedea că adevăratul test al vieții nu este locul unde ajungi, ci modul în care ai ajuns acolo. Cheia vieții nu este doar destinația pe care o atingi, ci și călătoria pe care o faci pentru a ajunge acolo.

Nicăieri nu este mai evident acest lucru decât în ​​povestea patriarhului Abraham / Avraam. Abraham aude mai întâi chemarea divină împingându-l să înceapă călătoria sa spirituală prin cuvintele criptice, Lech Lecha, „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Geneza, 12: 1) . Există multe lucruri care sunt comunicate prin aceste două cuvinte, Lech Lecha.

La prima lectură se poate desluși semnificația implicită a îndemnului „Mergi către tine însuți”, sugerând că această călătorie este una pentru descoperirea de sine, un fel de odisee interioară.

Dintr-o altă perspectivă, putem interpreta aceste două cuvinte pentru a însemna „Mergi pentru tine”, susținând un proces de auto-actualizare – de preluare a controlului și de responsabilizare faţă de propriului drum în viață.

Și, în sfârșit, o a treia înțelegere îl conduce pe cititor la o altă cale conținută în aceste două cuvinte: „Mergi prin tine însuţi”. Această exegeză finală dezvăluie aspectul existențial al naturii umane, conform căreia, în cele din urmă, suntem cu toții singuri în această călătorie numită viață. Cu toții trebuie să realizăm asta pentru noi înșine și să ne fim fideli nouă înșine în timp ce ne căutăm și manifestăm scânteia noastră unică de Divinitate, în această lume frumoasă, deteriorată și uneori confuză.

Tora și vastul său corp de semnificații interioare, internalitatea sa, cunoscută sub numele de Cabala, este menită să-l ajute și să-l asiste pe onestul și umilul căutător al adevărului, al păcii și fericirii prin labirintul vieții în modul cel mai conștient, grijuliu și creativ posibil. Această înțelepciune străveche, reformulată în limbaj modern, s-a dovedit de-a lungul timpului că este relevantă din punct de vedere funcțional pentru călătorii sensibili spiritual, de-a lungul căii de autorafinare, reflecție și revelare.

Învățăturile anume colectate aici au fost transcrise dintr-o serie de interviuri informale acordate în cursul anului 2009. Ele sunt menite să-l introducă pe cititor într-o serie de concepte cheie cabalistice și să le ofere o serie de viziuni accesibile ale diferitelor niveluri ale conștiinței extinse.

Această carte poate fi gândită ca un fel de pașaport spiritual. Fiecare scurt eseu este o altă viză pentru a documenta o fază semnificativă a călătoriei întru devenirea conştiinţei conștientă de sine. La fel ca şi în cazul unui document de  pașaport național, aceste vize nu sunt menite să transmită întreaga profunzime sau toate detaliile unei anumite experiențe sau destinații, ci sunt cel mai bine utilizate ca un fel de înregistrare acceptată pentru stabilirea itinerariului călătoriilor omului.

Cititorul interesat poate alege să se folosească de acest pașaport la un nivel mai profund pentru a proiecta o cale viitoare potențială sau pentru a reflecta asupra locurilor semnificative și a minunilor întâlnite anterior.

Fie ca aceste instantanee spirituale să îţi servească bine în drumul tău, deschizând multe uși și permițându-ţi accesul la experiențe și tărâmuri ale existenţei aflate până acum dincolo de imaginația ta, dincolo de sinele tău limitat.

Fie să mergi în pace și să te întorci în pace.

— Rav DovBer Pinson

Sinele

Context versus Conţinut

Pentru majoritatea dintre noi, alții sunt cei care definesc cine suntem și suntem lăsați doar să completăm detaliile. Adică, în cea mai mare parte, alte persoane aleg contextul vieții noastre, iar noi alegem conținutul.

Contextul poate fi considerat „cine suntem”, iar conținutul nostru este „ce sau cum facem”.

De exemplu, îți creezi o realitate bazată pe un anumit sistem de credințe despre cine ești tu sau, mai probabil, cine crezi că ar trebui să fii tu: „Eu sunt această persoană, fac anumite lucruri, nu fac aceste alte lucruri, etc. etc.” Prin urmare, majoritatea alegerilor pe care le faci în viața ta sunt doar alegerea unui conținut specific din contextul unei construcții de identitate impuse din afară.

Să presupunem că părinții, frații sau educatorii ți-au spus continuu: „Nu ești atât de deștept, nu ești o persoană atât de bună”. Încetul cu încetul, începi să crezi aceste afirmații. Devii de fapt ceea ce alții te definesc. Și apoi faci alegeri pe baza acelei definiții. „Nu sunt atât de deștept”, îți spui. „Poate că nu sunt o persoană atât de bună”. Rezultatul este că nu te străduiești să acționezi corespunzător sau să-ți extinzi mintea.

Dar există un alt mod de a trăi. Îţi poţi crea o viață și o identitate în care eşti împuternicit să îţi alegi atât contextul, cât și conținutul. În acest fel, poţi decide „cine eşti cu adevărat”, apoi completezi „conținutul” pornind de acolo.

Transformă-ţi Viaţa

Transformarea autentică se referă la redirecționarea conștiinței tale. Dintr-un anumit punct de vedere, nu este, în realitate, un proces îndelungat. Transformarea poate avea loc într-o clipă. Această clipă este o schimbare bruscă a conștiinței. În loc să te gândeşti la tine însuţi ca fiind unidirecţionat – și, drept urmare, să te lupți cu sau împotriva acestei orientări – gândeşte-te la tine însuţi ca fiind complet diferit. Imaginează-te pe tine ca fiind total dincolo de ceea ce constituie problemele tale.

Este mult mai productiv din punct de vedere psihologic să te vezi ca pe o persoană „perfectă” și, prin urmare, să aspiri să trăiești la înălțimea acelei imagini decât să te vezi ca pe o persoană negativă și să te lupți permanent cu acea imagine.

Acest lucru poate suna prea simplist. Dar, în adâncul sufletului, toată lumea știe ce înseamnă asta. Cu toții avem momentele în care ne simțim cei mai vii, cei mai reali și mai adevărați pentru noi înșine, când suntem capabili să ne recunoaștem „perfecțiunea interioară” nepătată. Încearcă să-ţi imaginezi că acea persoană puternică este cea care eşti cu adevărat în fiece clipă și că faci alegerile în baza acestei perspective. Când îţî pierzi legătura cu această realitate din interiorul tău, opreşte-te, respiră adânc și redirecționează-ţi energia și conștiința către manifestarea D-zeu-lui tău real.

Vei găsi o mulțime de lucruri care te deranjează atunci când te afli în locul îngust al conștiinței restrânse, pur și simplu vei înceta să te deranjeze atunci când poţi accesa un loc mai expansiv din interiorul tău. Nu mai ești plin de furie, gelozie sau resentimente. Dintr-o dată ești dincolo de detaliile îngrijorărilor meschine, ești mai măreţ decât povestea atașată suferinței tale temporare. Este o alegere pe care o poţi face. Vei cumpăra varianta superioară a poveştii, mai expansivă sau cea inferioară, restrânsă?

Aceasta este schimbarea. Se întâmplă într-o clipă.

Cum o faci? Declarând şi având convingerea faptului că: „sunt cu adevărat o persoană mai bună. Sunt mai mult decât emoțiile mele de moment și caducitatea unei perspective mai largi. Sunt liber să-mi aleg calea și sunt responsabil pentru faptul că particip la crearea propriei mele realități și identități.”

Vizualizează-te deasupra problemelor tale. Vizualizează-te ca fiind cea mai perfectă, mai înaltă și mai deschisă persoană din lume. Vizualizează-te ca fiind acea persoană și apoi fă alegerile din acel loc.

Creează acest context mai înalt și expansiv pentru viața ta și toate detaliile și conținutul vor fi completate corespunzător. Schimbarea se întâmplă și se întâmplă într-o clipă.

Dorinţe versus Necesităţi

De obicei, o „dorință” sau poftă apare atunci când se percepe un gol, un sentiment că ceva îţi lipseşte sau este în afara alinierii.

Aşadar, conștientizarea poftelor propriului tău ego este un indicator eficient despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în viața ta dincolo de suprafață. Examinându-ţi dorințele inconștiente, urmare a unor reflexe, îţi permite să arunci o privire în sinele tău mai profund, arătându-ţi ce aspect sau zonă trebuie completată sau adresată.

Să explorăm acest lucru puțin mai adânc.

Există o învățătură în Pirkei Avot, „Etica” părinților noștri, care spune: „Anulează-ţi propria voinţă pentru voința divină. Fă ca voința ta să fie ca voința divină”. Aceste două afirmații se referă la două etape ale unui proces.

Prima etapă îți anulează voința personală pentru ceva mai înalt. Aceasta implică o redirecționare a busolei tale interioare spre vindecare, creștere, disciplină, iubire, responsabilitate și compasiune; o întoarcere în lumea lui Yichud sau a „Unităţii”. Un angajament față de aceste nobile idealuri te va scoate din cutia căutării ego-ului tău de a avea o satisfacție instantanee egocentrică. Abia atunci când creezi un spațiu în tine, poți să te sensibilizezi la nevoile altuia. Acest „altul” ar putea veni sub forma unui prieten, a unui dușman, a mediului sau a Creatorului tău.

După ce ţi-ai purificat și ţi-ai rafinat relația cu propria voință și propriile dorințe, etapa următoare are loc atunci când dorința ta devine de fapt o expresie a Dorinței Divine. Când ai ajuns la acest punct, nu mai faci efortul de a-ţi supuneți înclinația naturală pentru poftele de bază și temporale, ci voința ta s-a transformat de fapt și acum îşi dorește acele idealuri superioare care au fost cândva văzute ca separate de propriile pofte intuitive.

Să simplificăm lucrurile astea:

Imaginează-ți că vrei ceva. Trebuie să îţi pui o serie de întrebări: „Vreau acest lucru. Este bun pentru mine fizic, mental, emoțional și spiritual? Satisfacerea acestei dorințe mă va pune cu doi pași înainte sau cu doi pași înapoi faţă de locul în care vreau să fiu? „

De cele mai multe ori suntem ființe subiective și, prin urmare, putem justifica aproape orice. Aproape întotdeauna ne putem oferi o scuză bună pentru a ne convinge că avem nevoie de un anumit lucru sau de o anume experiență, fie că este pozitiv(ă) sau negativ(ă).

Pentru a ne dezlega de această subiectivitate pentru a răspunde dintr-un spațiu mai obiectiv și mai clar, primul pas este acela de a ne îndepărta de orice sentiment de plăcere percepută pe care am primi-o de la obiect sau experiență. Încearcă să vezi dorința dintr-o perspectivă obiectivă, fără legătură cu sinele tău.

Adică, dacă doreşti ceva, dar nu eşti sigur dacă ar trebui să urmăreşti să obţii acel ceva, ar trebui să elimini plăcerea subiectivă pe care ai primi-o și să încerci să devii un observator obiectiv. Aceasta este prima etapă. Ceea ce faci cu adevărat în acest moment este încercarea de a-ţi anula dorința. Îți spui: „Vreau să știu dacă acest lucru este potrivit pentru mine sau nu”.

O metodă de a-ți elimina sentimentul de plăcere personală este aceea de a-ți imagina că dai sfaturi unei alte persoane cu privire la aceeași problemă. De vreme ce nu ai nimic de câştigat din situație, ce i-ai spune unei alte persoane să facă? I-ai spune să urmărească să-şi împlinească sau să se abțină de la această dorință? Orice ai spune unei alte persoane să facă, fă pentru tine însuţi.

Următorul pas după ce-ţi percepi dorința în mod obiectiv ar fi să-ţi spui: „Bine, poate că ar trebui să obțin sau să fac acest lucru special pentru că este cu adevărat, obiectiv, lucrul potrivit pentru mine, iar acum îl doresc din nou”. Acum dorința ta este expresia unei dorințe divine. Acesta este un nivel superior de conștientizare, în care dorința cuiva este rafinată și reflectată.

În rezumat, prima etapă este subjugarea dorinței tale inițiale, eliminând dorința brută de orice sentiment al satisfacției anticipate. A doua etapă este ridicarea și reintegrarea dorinței tale. Această a doua etapă nu se referă la a trăi mai puțin sau a te limita (ca în prima etapă), ci a trăi mai mult – mai conștient, mai creativ și cu mai multă compasiune. Aceasta include compasiunea pentru ceilalți – luând în considerare modul în care acțiunile tale îi afectează pe cei pe care îi iubești sau pe ceilalţi din jurul tău – precum și compasiunea pentru tine însuți – luând în considerare modul în care această acțiune anume poate afecta propria ta dezvoltare, progresul și bucuria vieții dincolo de momentul imediat.

Când îți urmezi inconștient capriciile și dorințele, urmărești inevitabil o fațadă, un miraj. Acest lucru se numește de altfel şi „urmărirea vântului”. Aspectul superior al dorinței este activat atunci când eşti capabil să abordezi o situație dintr-un loc al obiectivităţii și apoi să recuperezi experiența dintr-un loc al subiectivităţii pentru a te bucura pe deplin de ea.

Este ceva să-ți spui: „Îmi elimin dorințele. Îmi abolesc atașamentul față de pofta de mâncare. O să mănânc numai cât îmi trebuie să rămân în viață. Nu caut nici o plăcere din experiență. Este irelevant pentru mine dacă mâncarea este bună sau nu.” Dar acesta nu este cel mai profund nivel de a trăi viața, întrucât nu participi pe deplin la experiență, la toate nivelurile ființei tale.

Participarea deplină la experiență te-ar determina să spui: „Am nevoie să mănânc pentru că îmi este foame și vreau să rămân în viață. Dar vreau, totodată, să mă angajez rafinat și reflexiv asupra dorinței și să mă uit la acest fruct și să spun: „Vai, ce fruct frumos! Și are un gust delicios! „Acum dorințele tale sunt expresii perfecte ale dorinței divine. Acum actul fizic al mâncării constituie o activitate spirituală care îţi conectează sufletul la Sursa mâncării.

Nu Există Coincidenţe

Nu există ceea ce se cheamă o simplă coincidență sau întâmplare. Totul este o manifestare a Luminii Creatorului. Lumina Unică este dezvăluită în multe vase. Totul este interconectat și totul în viață are sens și scop.

Dar doar pentru că totul are scop nu înseamnă că întotdeauna îi înțelegem semnificația. De pildă: un burlac întâlnește sincronic o femeie interesantă și spune: „Este hotărât de Sus. Trebuie să mă căsătoresc cu această persoană”. Nu este neapărat așa. Doar pentru că tu vezi o anume coerență a evenimentelor care duc la întâlnirea cu această persoană, nu înseamnă că trebuie să le continui sau să urmezi relația. Poate că ai fost prezentat acestei persoane cu scopul de a ţi se arăta de ce ar trebui să devii mai acut conștient și ce anume nu ar trebui să urmezi.

Prima ta reacție ar trebui să fie aceea de a-ţi pune întrebarea: „Ce înseamnă această experiență pentru mine? Ar trebui să-mi deschidă noi posibilități sau să-mi întărească disciplina și angajamentul față de lucrurile în care sunt implicat în prezent? Ar trebui să-i rezist sau să o primesc?”

Cum poţi şti dacă ar trebui să primeşti, să urmăreşti, să rezişti sau să te abții de la o întâlnire sau o experiență? Tocmai aici practica menționată anterior, de a-ţi elimina sentimentul de plăcere personală perceput, ar constitui un instrument eficient. După cum s-a analizat mai devreme cu privire la dorințe, dorințe și nevoi – încearcă să faci din această problemă o chestiune „obiectivă”, apoi stabileşte dacă există o dorință divină de a o primi sau de a-i rezista.

Fiecare experiență din viață are un sens. Dar nu orice experiență este menită a fi urmată. Uneori lucrurile care ni se arată sunt provocări și suntem meniți să le depășim. Dar totul are un scop. Totul ne spune și ne învață ceva. Fiecare întâlnire și experiență poate fi profesorul nostru, învățându-ne cine suntem cu adevărat în momentul prezent și ne obligă să ne punem întrebările importante.

Găseşte-ți Scopul

În viață există întotdeauna un scop mai mare, care este tema generală a traiectoriei și călătoriei tale finale. Această meta-narațiune te face să-ţi pui întrebări de genul: „Încotro mă îndrept? Care este scopul meu?” Dar există și o mulțime de „scopuri” mai mici în fiecare din viețile noastre de zi cu zi.

Cu toții căutăm să răspundem la întrebarea permanentă privind scopul nostru general în viață, dar uneori încercăm să vedem imaginea mai largă de care avem nevoie pentru a găsi sens și scop în detaliile mai mici ale vieții noastre.

Când te gândești doar la imaginea de ansamblu, este uneori greu de văzut în ce direcție te conduce viața ta. În terminologia cabalistică, sensul și scopul vieții tale sunt ca Lumina. Apoi, sunt lucrurile și situațiile zilnice mici din viața ta, care sunt Vasele, recipientele care primesc, reflectă și refractă Lumina prea mare.

Anumite evenimente sau experiențe din viață pot părea banale și fără scop. Când se întâmplă acest lucru, percepi mai mult din vasul unei situații. Totul are atât un aspect al luminii (sens, scop, conexiune), cât și un aspect al vasului (lipsă de sens, lipsă de scop, separare).

Când percepi lucrurile din viața ta ca având un sens sau un fel de legătură cu ceva mai mare, începi să vezi Lumina. Cu cât percepi mai mult sens, cu atât experiența devine mai transparentă și cu atât mai multă interacțiune poţi avea cu profunzimea experienței. Cu cât este mai multă lumină, cu atât este mai puțin vas, cu atât mai puțin blocaj.

În mod paradoxal, atunci când căutăm sensul și scopul în viață, este mai important să ne concentrăm asupra micilor detalii. Acestea sunt numeroasele vase care primesc și exprimă Lumina Unică. În loc să vă fixați întotdeauna pe marele arc sau pe tema vieții voastre, pe care o aveți și pe care o puteți accesa întotdeauna la un anumit nivel al conștiinței voastre, este imperativ să localizați Lumina prezentă în vasele din viața voastră. Aceasta este ca imposibilitatea de a privi direct soarele.

De fapt, este mai frumos și mai revelator să poți arunca o privire asupra razelor individuale ale soarelui pe măsură ce luminează o anumită localitate sau întindere de pământ. Aceeași dinamică conferă, de asemenea, un sentiment de măreție, mister și poezie unui curcubeu – cu adevărat o refracție a Luminii Unice într-o multitudine de prisme și vase interpenetrate care se reunesc pentru a crea ceva mai mare decât suma părților lor.

Motivul pentru care majoritatea oamenilor nu găsesc scopul mai mare din viața lor este că sunt blocați în detalii. Când eşti blocat, vezi doar vasul. Acest lucru te duce deseori la a te întreba lucruri de genul: „De ce mi se întâmplă întotdeauna acest lucru? De ce sunt în această relație? De ce nu pot face bani?” Problema este că aceste întrebări nu sunt urmărite la maxima lor exprimare, ceea ce ar dezvălui Lumina și scopul din spatele apariției lor. Ești blocat în modul în care ți se prezintă Lumina, care este vasul.

Ceea ce ar trebui să încerci să faci este să intri mai adânc în detalii, pentru a pătrunde în vas, pentru a localiza Lumina, semnificația și scopul ascuns dincolo de suprafață. În loc să cauţi scopul uriaș, extraordinar al vieții voastre, încearcă să te concentrezi și să găseşti micile scopuri din viața ta. „Ce înseamnă acest lucru pentru mine? Cum pot învăța din această experiență? De ce acest patern mă angajează? Cum îmi poate crea această oportunitate o viață mai bună și o senzaţie a sine-lui pentru mine?”

Prin ruperea și construirea scopurilor mai mici în viața ta, faci de fapt munca necesară pentru a deconstrui vasul mai mare care ascunde Lumina Unică. Prin ruperea vasului mai mare, Lumina mai mare îți va fi revelată. Găsirea scopului tău general vine prin împlinirea scopurilor tale mai mici.

Detaliile, care conțin secretele scopurilor noastre mai mici, ne permit să vedem imaginea de ansamblu. În viață, scopul tău evoluează permanent. Există un scop atotcuprinzător, dar viața de zi cu zi care se dezvăluie chiar acum, trebuie să fie în contact cu propriile sale potențialuri și scopuri pentru a primi Lumina Unică a Vieților noastre, așa cum se desfășoară în fața propriilor noştri ochi.

Stima de Sine

Stima de sine sănătoasă necesită un echilibru între „atributul” lui Neţah sau „Încrederea în sine” și „atributul” lui Hod sau „Umilința”. Încrederea în sine nestăpânită poate duce la aroganță, iar smerenia extremă poate duce la un sentiment descurajant de a nu fi merituos. Încrederea în sine vine din conștientizarea faptului că suntem speciali și că avem ceva anume de îndeplinit. Umilința vine din conștiința că şi ceilalţi fac şi ei acelaşi lucru.

Aspectul lui Neţah vine de la contactul cu Perfecțiunea noastră interioară. Aspectul lui Hod vine de la contactul cu Imperfecțiunea noastră interioară. Există o dimensiune a sinelui care este întotdeauna pură, puternică, adevărată și nobilă. Există, de asemenea, o altă dimensiune a sinelui care luptă constant cu obstacole, provocări, cu o lipsă sau deficiență. Există luptătorul interior, Luptătorul divin, și există perfectul interior, Ţadik-ul.

Toti suntem unici. Nu suntem toţi la fel. De fapt, nu ar trebui să fim la fel. Faptul că cineva se distinge prin ceva anume sau printr-un mod anume mod de a face lucrurile, nu înseamnă că greșeşte. Poate că nu este adecvat pentru că are un anumit mod de a vorbi, de a râde sau de a îndeplini o sarcină. Cu toții trebuie să ne străduim să înțelegem că o parte din acest univers minunat o constituie faptul că Cel Infinit dorește să fie exprimat în multe vase finite. Fiecare persoană este un vas unic, o expresie exclusivă.

Înțelegerea de bază pe care trebuie să o dobândim cu toții, despre noi înșine și despre ceilalți, este aceea că poate nu ar trebui să fim toți la fel. Fii tu însuți. De aceea te-a creat Creatorul.

Viața de zi cu zi

Pentru a trăi pe deplin, trebuie să fim deschiși la tot felul de experiențe. În viață, ni se oferă o mulțime de oportunități și ocazii pe tot parcursul zilei sau pe parcursul vieții noastre. Este posibil să nu fim echipați pentru a face față anumitor evenimente și, de fapt, nu vrem cu adevărat ca aceste lucruri să ni se întâmple. Poate apărea un anumit sentiment de rezistență la evenimente neașteptate: „Nu vreau să se întâmple acest lucru. Acest lucru nu poate fi adevărat”. Există un anumit sentiment de negare în acest răspuns.

Primul pas al deschiderii către experiență este să accepți pur și simplu tot ceea ce este ca pe un adevăr în viața ta. „Acest lucru este real și îl experimentez cu adevărat chiar acum. Voi fi prezent în această experiență.” A fi prezent într-o experiență îţi va permite să începi să vezi o aparentă semnificaţie în ea.

Deci, în loc să te împotriveşti oricărui lucru pe care îl experimentezi și să spui „Acest lucru nu poate fi adevărat, nu este real” sau „Nu mi se poate întâmpla asta”, pur şi simplu încearcă să trăieşti cu acel fapt. Adesea, doar trăind experiența și spunând „Acest lucru este cu adevărat real, de fapt simt asta”, ne poate permite să obținem ceva din trăirea experienței pe care altfel nu am fi obținut-o. Asta poate veni sub forma unei înţelegeri, a unei inspirații sau a unei binecuvântări.

Orice experiență, chiar dacă este una negativă, poate fi izbăvitoare într-un mod neașteptat. Să presupunem, de pildă, că te simți trist. Nu nega faptul că te simți trist. Doar recunoaște că simți senzația de tristețe. Odată ce recunoști experienţa pe care o trăieşti, aceasta, în sine, pătrunde deja în densitatea vasului trăirii pentru a localiza Lumina în întunericul perceput.

Ţine minte, nu te închizi în afara vieţii. Te deschizi către trăirea experienței. Aceasta, în sine, îţi va permite să găseşti și să dai sens contextului oricărei experiențe particulare.

Liberul Arbitru

Există mai multe niveluri ale ființei:

1. Un prim nivel al ființei este acela în care ai un grad inferior al libertăţii de a alege, în care operezi în afara unui context al orchestrației divine. Din această perspectivă ai putea spune: „Sunt creatorul propriei mele existențe”. Aceasta este o perspectivă a liberului arbitru pur.
2. Apoi te poți deplasa într-o conștiință mai înaltă / mai profundă în care nu mai ești o ființă independentă care îți creezi propria viață, ci ești de fapt o extensie sau o manifestare a unei ființe mai măreţe prin care viața ta se manifestă. Aceasta este o perspectivă a Providenței Divine pure, non-duale.
3. În cele din urmă, există ceva dincolo de ambele perspective, un al treilea nivel, în care ești atât de conectat cu Sursa vieții, încât ești atât o creație, cât și co-creatorul existenței tale. Alegerile tale individuale sunt de fapt una cu alegerea divină. Când faci o alegere, întreabă-te: „Cine face această alegere?” Răspunsul, de la acest nivel de conștiință, este că tu și Creatorul faceţi alegerea împreună, ca să spunem așa, pentru că sunteți într-atât de sincronizați cu realitatea existenței.

Cel mai scăzut nivel al libertăţii de alegere se bazează doar pe „conținut” (așa cum am menționat anterior). De exemplu, când ți-e foame, poți întreba: „Ar trebui să iau un sandviș sau o felie de pizza?” Aceasta nu este o alegere reală la nivel de „context”. Cel mai profund nivel de liberă alegere este să alegi „cine eşti”, nu doar „ceea ce doreşti” și ca această alegere să fie sincronizată cu imaginea Creatorului despre cine ar trebui să fii tu. Aceasta este într-adevăr esența liberei alegeri. Este atât o alegere liberă reală, cât și aşa cum a fost menită să fie.

Tot ce se întâmplă în viață, odată ce se întâmplă deja, este menit să fie. De unde știm că a fost menit să fie? – Pentru că s-a întâmplat. Odată ce se întâmplă ceva, asta s-a intenționat să se întâmple. Totul. Chiar și experiențele negative, sau ceea ce interpretăm noi a fi experiențe negative, toate au fost menite să fie.

Dacă s-a întâmplat, aşa a trebuit să fie.

Există trei niveluri de existență:

1. Unitatea inferioară, denumită Yeş sau „Existența”, unde există Bhira sau „Alegerea”.
2. Unitatea superioară, denumită Ayin sau „Neantul”, unde tot ceea ce există este Yehida, Conștiința divină a lui HaŞem. Acesta este un nivel de liberă alegere independentă.
3. Unitatea finală, denumită Eţem sau „Esența”, în care atât Yeş cât și Ayin sunt perspective paradoxale, dar interpenetrate.

În acest loc ambele niveluri sunt adevărate, iar alegerile noastre sunt în armonie cu voința Creatorului.

Deci, din cea mai profundă perspectivă, ne uităm înapoi în trecut și spunem: „Totul din viața mea până în acest moment a fost menit să fie, chiar și lucrurile negative. Iar acum, când știu că totul a fost menit să fie, fie că este pozitiv sau negativ, ce pot învăța din asta și cum îmi folosesc cel mai bine liberul arbitru în momentul prezent pentru a crea un viitor mai luminos din acel trecut providențial? „

Reîncarnarea

Există două niveluri ale sinelui:

1. Contextul sau fundalul, experimentatorul, și
2. Conținutul sau povestea, experiențele reale.

Nivelul inferior al sinelui este sinele nostru autobiografic. Acesta este sinele pe care îl cunoști – anumite moduri în care gândeşti, simți și interacționezi cu ceilalți. În general, asta ai în minte când te gândești la „sinele” tău. Acesta este nivelul sinelui la care te referi atunci când spui „mă cunosc pe mine”. Ceea ce spui de fapt este că îți cunoști povestea.

Fiecare persoană are propria sa poveste. Când apare în lume o persoană, ea se naște cu un anumit tip de suflet – un suflet individual. Imaginează-ţi-o ca pe o coală de hârtie goală. Acesta este conținutul caracterului și conștiinței tale la începutul vieții tale. Este gol. Dar această coală de hârtie goală are deja o nuanță, o umbră, o textură, o amprentă. O foaie de hârtie are nuanța de roșu; alta are nuanța de albastru și alta este verde. O hârtie are o textură aspră, iar alta este netedă.

Să ne imaginăm în felul acesta. O persoană are o înclinație naturală. Chiar înainte de a scrie ceva din povestea sa, adică înainte de a avea vreo experiență în viață, există deja cutare sau cutare înclinație care face parte din masca sa, ca să spunem așa; ADN-ul său spiritual.

Este predispoziția sa naturală pentru un anumit mod de a fi. O persoană este înclinată să fie deschisă și dăruitoare, iar o alta este înclinată să fie dură și reținută. Acesta este un rezultat al „colorării” speciale care va informa modul în care se desfășoară povestea lor și cum este înțeleasă.

Apoi îți scrii povestea. Prima zi, a doua zi, fiecare își scrie propria poveste. Toată lumea este un copil pentru ca apoi să crească. Cu toții avem propriile noastre experiențe unice. Experiențele pe care le trăim sunt întipărite pe fundalul hârtiei noastre – hârtia care are deja o culoare. Deci, putem citi aceeași poveste în prima zi și în a doua zi, în mod diferit în cazul a două persoane diferite.

Dar modul în care persoana numărul unu (a cărui hârtie goală era roșie) și persoana numărul doi (a cărei hârtie era inițial albastră), trăiesc experienţa unui exact același eveniment va fi exprimat și interpretat diferit. Amândoi mănâncă și ambii dorm, dar trăiesc diferit aceste experienţe.

Apoi continuăm cu viața noastră și scriem o narațiune completă. Deci, ne putem întreba în orice moment al vieții: „Cine sunt eu?” Suntem de fapt povestea pe care am scris-o până în acel moment. Asta suntem noi. Suntem autorii vieții noastre. Ne scriem propria carte, cartea vieții – cartea vieții noastre. Aceasta este povestea noastră individuală.

Dar trebuie să ne amintim că suntem informați și de nuanța și textura originale ale hârtiei goale care era sufletul nostru înainte de naștere. Asta nu înseamnă că suntem total fixați ca nişte arhetipuri neschimbătoare. Cu toții avem capacitatea de a ne transforma și de a ne depăși înclinațiile inițiale prin munca grea de auto-reflecție și rectificare. Prin urmare, ne putem întreba: „De ce sau cum s-a colorat coala mea de hârtie în felul acesta?”

Aici intervine conceptul de reîncarnare. La nivel conștient, nu ne amintim viețile noastre trecute, pentru că nu am fost acolo – cel puțin conștient. Dacă viața ta anterioară a fost scrisă pe o foaie roșie de hârtie, iar viața ta actuală este scrisă pe o foaie albastră de hârtie, atunci tu ești acum sufletul albastru. După toate probabilitățile, nu îţi vei aminti viața roșie, pentru că în mod conștient nu ai fost acolo.

Desigur, există o relație între viața albastră și viața roșie. Modul în care această relaţie se manifestă îl constituie faptul că lucrurile la care a lucrat persoana numărul unu în viața lor roșie, constituie acum lucrurile care devin ușoare pentru persoana numărul doi în viața lor albastră.

Persoana numărul unu a lucrat la furie în timpul vieții lor. Ele au depășit emoția furiei și, prin urmare, persoana numărul doi nu are probleme cu furia. S-ar putea lupta cu alte lucruri, dar nu cu furia. Vorbim despre persoana numărul unu și persoana numărul doi, dar ele sunt într-adevăr același suflet manifestat în două vieți diferite – aceeași foaie de hârtie cu două nuanțe și texturi diferite și două povești diferite care sunt scrise, care toate sunt într-adevăr parte dintr-o singură poveste – o viață trecută și o viață actuală.

Cu fiecare încarnare succesivă încercăm să trăim o altă culoare și calitate până când completăm întregul spectru și trăim o viață plină. Deci, la un nivel, ni se dă complet o listă goală la începutul vieții și suntem puri. Ca și binecuvântarea de dimineață, „sufletul pe care mi-l dai este pur”. Este plin de potențial infinit. Și totuși este legat de o viață trecută și o viață viitoare.

Uneori poate exista o legătură între viața ta trecută și viața ta viitoare. Dacă în această viață actuală lucrezi la ceva – încerci să realizezi ceva și nu funcționează – este posibil ca sufletul tău anterior, care încă face parte din sufletul rădăcină, să fie impregnat în sufletul actual pentru o perioadă de timp pentru a-ţi oferi un impuls spiritual suplimentar de energie, astfel încât să poți depăși anumite obstacole și să dobândeşti starea de Tikun (rectificare). Această „impregnare” este denumită Ibur.

Ideea reîncarnării și nemurirea individuală nu se exclud reciproc. Exişti veșnic și, totuși, aspecte ale sinelui tău, care nu au fost dezvoltate sau rectificate în această viață, vor fi articulate în viața următoare.

Adevăratul sens al unui Suflet Pereche trimite la nașterea Sufletului nostru Rădăcină. Când un suflet este creat, în rădăcina sa, există un aspect masculin și unul feminin. Așa cum se spune în Tora despre crearea primei ființe umane, „El a creat Bărbatul și Femeia”.

La fel și cu toate sufletele rădăcină – ele posedă atât o parte masculină, cât și omologul ei feminin. Acestea sunt două jumătăți care alcătuiesc un suflet întreg. Adevăratul tău suflet pereche este cealaltă jumătate a sufletului tău rădăcină, de care ai fost separat de la naștere. De fapt, ar trebui să te căsătorești cu același suflet în fiecare încarnare succesivă. Acesta este sufletul tău suprem.

Spiritualitatea

Găsindu-L pe D-zeu

Nu toţi trăiesc experienţa lui D-zeu în același mod. Unii oameni Îl pot găsi pe D-zeu stând pe plajă la apusul soarelui. Pentru alţii, această experienţă nu înseamnă nimic. Unii oameni Îl găsesc pe D-zeu printr-un text. Unii oameni îl găsesc pe D-zeu în iubire. Unii oameni îl găsesc pe D-zeu în frică, iar alții în rugăciune. Prima întrebare în găsirea lui D-zeu ar trebui să fie: „Cum mă găsesc pe mine însumi? Ce mă face să mă simt cel mai viu? Ce mă face să mă simt cel mai conectat?” Apoi aprofundează acea experiență, intră în ea, urmărește-o până la Sursa ei.

Dacă simți că ești o persoană cu simţ artistic, atunci poate că-L vei descoperi prin artă. Dacă eşti o persoană muzicală, atunci poate că-L vei găsi pe D-zeu prin muzică. Dacă eşti o persoană fizică, atunci poate Îl vei găsi pe D-zeu prin dans sau mișcare. Dacă eşti o persoană foarte înclinată către text, atunci poate-L vei găsi pe D-zeu prin studiu. Experiența ta trebuie să fie consecventă cu cine eşti.

Nu există o singură modalitate de a-L găsi pe D-zeu. Fiecare persoană are propriul său mod iar acest mod este distinct și unic pentru el. Aminteşte-ţi, așa cum s-a menționat anterior, când Avraam a auzit pentru prima oară chemarea divină care îi făcea semn să-şi înceapă călătoria, el a auzit cuvintele, Lech Lecha, „Ieşi din ţara ta”. Dar Avraam a înțeles, de asemenea, că a merge la sau pentru sine a necesitat o formă de „a merge de unul singur”. Trebuia să-și găsească propria cale. Nu există două suflete identice și fiecare dintre noi trebuie să-și găsească propria cale.

Cu siguranță, este benefic să găsești o comunitate de susținere, a oamenilor cu aceleași idee, o casă spirituală în care să te simți binevenit și recunoscut pentru cine ești. Când ești înconjurat de alții care iți prețuiesc călătoria, veți fi încurajat să urmărești această cale de realizare de sine. Dar amintește-ți întotdeauna că găsirea propriului drum este, în esență, o experiență privată și personală – trebuie să o găsești oriunde s-ar afla.

Rugăciunea Simplă

Dinamica rugăciunii are mai multe niveluri. Rugăciunea poate fi o petiție, în care ceri ceva. Rugăciunea poate fi o conexiune, în care te întinzi pentru a te conecta cu ceva mai măreţ decât tine. Rugăciunea poate fi o laudă, în care ești măturat de un sentiment de uimire și recunoștință și vrei doar să ridici slavă Creatorului.

Un lucru interesant despre rugăciune este că, dacă vrei să-ți faci rugăciunile mai semnificative, trebuie să renunți, în cele din urmă, la toate „înțelegerile” tale despre rugăciune. Asta înseamnă că atunci când te rogi, ar trebui să te rogi ca un copil. Poți fi foarte complex și interesant atunci când încerci să te pregăteşti pentru, sau să înțelegi lucrurile. Dar toate acestea ar trebui să fie înainte de actul de rugăciune propriu-zis.

Odată ce începi să te rogi, ar trebui să existe un sentiment de simplitate în rugăciunea ta. Gândește-te că te conectezi, chiar dacă nu înțelegi de ce sau cum.

Am în minte o imagine cu unul dintre copiii mei. Intră în cameră și spune doar: „Tati”. Mă întorc spre el și îi spun: „Ce vrei?” Și nu spune nimic. Se întoarce și iese din cameră. Îmi dau seama că asta este ca o rugăciune. Copilul meu nu a vrut nimic de la mine. Voia doar să știe că sunt acolo. Aceasta este rugăciunea.

Există un anumit sens în care vreau doar să știu. Cunoașterea poate fi un lucru foarte simplu. Ca un copil, vrem doar să știm că suntem protejați și că cineva este acolo.

Rugăciunea strigă la Dumnezeu și știe că Dumnezeu este acolo. Toate complexitățile și complicaţiile rugăciunii sunt lucruri cu care trebuie să te lupți fie înainte, fie după rugăciune. Există o învățătură cabalistică care spune: „Mă rog ca un copil”. Să te rogi ca un copil este foarte simplu.

Spune doar cuvintele. Primii maeștri spirituali oferă instrucțiuni și intenții voluminoase pentru a ajuta la rugăciune și mediere. Ei ar lua un cuvânt și ar privi valoarea numerică a acelui cuvânt pentru a pătrunde până la miezul său și pentru a-l asocia cu alte cuvinte sau numere sau simboluri similare. Ei ar preda o litanie de concepte specifice pe care ar trebui să te concentrezi pe măsură ce citeşti ebraica. Ei ar instrui cum să meditezi când ai spune numele lui D-zeu – ce înseamnă și ce reprezintă.

Acestea sunt sisteme de rugăciune foarte complexe. Poți să te rogi literalmente cu aceste Kavanot, sau intenții, timp de mai multe ore. Apoi, Baal Shem Tov a venit și a spus: „Roagă-te doar cu cuvintele”. Asta este. Intențiile sunt cuvintele în sine. Nici măcar sensul cuvintelor, ci doar literele. Ține-te de Alef, de exemplu. La un anumit nivel, nu contează ce înseamnă.

Literele conțin Lumina. Aceasta este adevărata simplitate a rugăciunii și este foarte profundă. Într-un fel, este foarte simplu și, într-un fel, este de fapt mai profund decât toate sistemele și structurile complexe aplicate de intelectul sofisticat.

Rugăciunea Înălţată

Există o meditație cabalistică pentru a te ajuta să intri în rugăciuni, în care îţi imaginezi că te rogi în prezența oamenilor drepți în Gan Eden. S-ar putea să-ţi fie greu să-ţi imaginezi acest lucru. Dacă da, atunci imaginează-ţi că te rogi în prezența oamenilor pe care îi iubeşti cel mai mult și simte-te în siguranță. Acest lucru te deschide către rugăciune, întrucât îţi permite să te simți foarte protejat. Te simți complet și sănătos în prezența celor dragi sau a acelor Ţadikim idealizaţi.

Aceasta este o vizualizare bună pentru a ajunge efectiv în starea de rugăciune. Poate că te afli într-o comunitate și nu te simți atât de confortabil cu persoana de lângă tine, sau doar în general. Poate că persoana face zgomot sau există alte zgomote în spațiu care te distrag. Imaginează-ți că stai în cea mai bună companie posibilă. Doar stai acolo. Tot ce vrei să spui este „Tati”, atât. Aceasta este o practică foarte simplă a rugăciunii.

Desigur, se poate complica mult mai mult. Poţi avea meditații extrem de complexe și aprofundate înainte, în timpul rugăciunii și după rugăciune.

În Talmud, se vorbește despre un grup de înțelepți numiți „primii evlavioși”. Se spune că ar fi „așteptat o oră” înainte de a se ruga. Ce semnificaţie are această așteptare?

Există o dezbatere interesantă între unii savanți talmudici, Maimonide și alții, despre ce înseamnă asta? Însemna că vor fi stabilit și își vor fi golit mintea de toate gândurile? Sau își vor fi golit mintea de gândurile pe care le-au avut înainte și apoi vor fi intrat în gânduri noi sau într-o nouă stare de conștiință? Vor fi abordat rugăciunea într-o stare de gol sau își vor fi umplut conștiința cu gânduri sfinte sau rectificate înainte de rugăciune?

Maimonide este de părere că în felul acesta ei și-ar fi liniştit mintea. Și-ar fi golit și și-ar fi curățat mintea. Există multe tehnici cabalistice pentru a-ţi liniști mintea. Cea mai simplă tehnică este doar aceea de a-ţi observa mintea. Aceasta este o practică numită Habata, care înseamnă „a te observa pe tine însuți”. Închide doar ochii și urmărește-ți gândurile cum apar și se duc. Când îţi urmăreşti gândurile crescând, în loc să le permiți să-ţi invadeze mintea, obsearvă-le cum urcă și coboară. Procedând astfel, îi permiți minţii să se liniştească și, drept urmare, mintea ta încetinește. Fără judecată și cu siguranță fără rezistență, observă-ți gândurile fără a le împinge deoparte. Permite-ți gândurilor să se ridice și să cadă în mod natural, dându-i voie minţii să se liniştească.

O altă modalitate de a-ți calma mintea este aceea de a selecta un punct focal către care îţi concentrezi toată atenția. De pildă, asta ar putea fi respirația ta sau o idee foarte simplă sau o imagine abstractă în mintea ta. Acest lucru îţi permite să îţi linişteşti mintea, dar şi să o activezi la anumite niveluri printr-o concentrare intensă. Poţi practica asta oricât de mult timp pentru a te ajuta să-ţi calmezi și să îţi însuflețeşti mintea și atunci te vei putea angaja corect în rugăciune.

Sau, în loc să-ţi linişteşti mintea, poţi alege să îţi umpli mintea cu gânduri adecvate pentru rugăciune și meditație. Pentru a face acest lucru, poţi introduce un sistem complex de gânduri noi.

De pildă, în loc să te gândești la viața ta de zi cu zi, gândește-te la Merkava, carul cabalistic care te poartă dincolo de această lume, la Beit haMikdaş, templul sfânt, în toate detaliile sale sau interconectarea între universuri multiple.

Rugăciunea de dimineață este împărțită în patru secțiuni, care corespund celor Patru Lumi Interioare. Prin procesul rugăciunilor de dimineață te deplasezi dintr-un loc funcțional și centrat pe trup, într-un loc emoțional și centrat pe inimă, într-un loc intelectual și orientat spre minte, într-un spațiu transcendent al sufletului și spiritualităţii. Acestea sunt patru universuri paralele. Dacă poți pătrunde în interiorul sistemului și să înțelegi cum funcționează în tine, poți fi mult mai prezent în propriul trup, propriile emoții, în minte și în suflet.

Urmăreşte de fapt calea rugăciunii. Transcende-te și  include-ți întregul sine. Nu-ţi lăsa trupul într-un loc și emoțiile în alt loc. Te angajezi cu tot sinele. Recunoaște faptul că trupul este un vas, un vas sfânt. Apoi, te deplasezi într-un loc mai înalt și îţi angajezi emoțiile, apoi mintea și, în cele din urmă, ajungi la punctul infinitesimal al transcendenței.

De altfel, sau destul de interesant, vârful trăirii experienței rugăciunii vine în momentul Tachanun-ului când începi să te rogi pentru alții. În acest punct există o transcendere completă a sinelui și nu mai spui că „eu am făcut ceva”, ci că „noi am făcut ceva”. Ceri iertare pentru păcatele și greșelile întregii comunități. Te identifici efectiv cu „oamenii”, mai degrabă decât numai cu propriul tău ego. Acesta este ultimul nivel al transcendenței, care este dincolo de sine, în timp ce include totuși sinele. Există un „tu” și te rogi, dar te rogi pentru colectivitate. Acesta este un nivel de rugăciune mai holistic și mai implicat, care este mai expansiv și mai angajat.

Experienţa Mistică prin Studiu

Adâncirea profundă într-un text sacru este una dintre cele mai mistice și spirituale experiențe pe care le poți avea. Când eşti cu adevărat capabil să pătrunzi și să animi un text, acel text devine viu și revelat.

Prin ele însele, literele și cuvintele tipărite pe o pagină sunt moarte. În esență, nu au niciun sens. Aceasta este definiția unui vas pur – nu există lumină. Apoi, cititorul, vine și dă cuvântului sens și dintr-o dată, textul prinde viață. Atunci când deschizi acel vas, o revărsare de lumină poate fi revelată prin text. Aceasta este una dintre cele mai profunde experiențe spirituale disponibile. De aceea, studiul serios al Torei nu este doar un exercițiu intelectual, retrogradat în partea stângă, liniară, logică a creierului. Desigur, este o cale intelectuală sau un efort, dar unii oameni o confundă pentru că este vorba doar despre intelect. Dar, sincer, nu este vorba doar de intelect. Este vorba despre intelectul care ne conectează la Creator și la Creație prin aplicarea creativă a conștiinței noastre concentrate.

Aceasta este experiența supremă a studiului profund, spiritual – când poți deschide vasul și te poţi imersa în râul de Lumină. În experiența unui studiu serios, există o experiență a creierului drept și o experiență a creierului stâng. Începi cu creierul stâng, foarte analitic și conștient de sentimentul tău separat de sine. Dar pe măsură ce aprofundezi textul, trebuie să existe un moment în care nu mai ești doar tu, separat și definit.

A existat un profund învăţător hasid care într-o zi preda în public. Deodată, s-a oprit și a ieşit din cameră. Ucenicii Lui l-au întrebat: „De ce te-ai oprit?” El le-a răspuns că fusese prima dată când, predând, chiar s-a auzit vorbind. Asta înseamnă că, de vreme ce era un învăţător atât de profund, atunci când începea să predea, intra atât de mult în învățături, încât exista o pierdere completă a sinelui. El nu făcea decât să reveleze – asta a fost de fapt revelația. Ego-ul său, sau senzaţia propriului sine distinct, a încetat să mai fie un filtru pentru Cuvântul viu. El ajunsese să primească. Aceasta este cea mai profundă experiență.

La începutul studiului, utilizezi partea stângă a creierului și, dintr-o dată, ceva îţi deschide partea dreaptă a creierului. Acum, ceva dincolo de propriul tău creier curge prin tine. Ţi se revelează Tora. Acesta este un nivel de experiență foarte profund .

A Deveni un Vas pentru Miracol

Există trei pași în procesul de a deveni un vas pentru miracol. Aceştia sunt: ​​Vorbitul, Vizualizarea, Dăruirea de sine.

Vorbitul:

Primul pas este să vorbești despre, să formulezi și să articulezi ceea ce îți dorești. Prin limbaj, suntem capabili să aducem la nivel de conștiență și claritate ceea ce căutăm să lucrăm sau pentru ce să lucrăm.

Procesul eliberator al ieşirii din robia Egiptului nu a început până când oamenii nu „au strigat” și abia atunci D-zeu le-a auzit rugăciunile. După cum este scris: „copiii lui Israel gemeau încă şi scoteau strigăte deznădăduite … D-zeu a auzit gemetele lor…” (Exodul 2: 23-24).

Israel au fost sclavi timp de peste două sute de ani, dar pentru că nu a existat nicio mișcare sau deschidere din partea poporului, nu a existat, ca să spunem așa, nici o deschidere de Sus. Acest lucru este menționat în binecunoscutul dicton conform căruia „Ce este Sus reflectă ce este dedesubt”. Până când oamenii nu au vorbit cu D-zeu, D-zeu nu le-a vorbit oamenilor.

În momentul în care oamenii au strigat, acest lucru a inițiat o deschidere de jos și a existat apoi o mișcare corespunzătoare și o deschidere de sus. Oamenii au plâns și D-zeu a auzit.

Trebuie să ne deschidem către D-zeu în legătură cu problemele care ne deranjează. Vorbește cu Creatorul așa cum ai vorbi cu cel mai apropiat, cel mai iubit prieten, fără să te judece. Spune tot ce te doare. Vorbește despre toate constrângerile și limitările tale interioare. Declară verbal: „Doamne, asta nu este bine. Am nevoie de ajutorul tău. Asta nu merge. Te rog alină-mă, îndrumă-mă, întăreşte-mă şi inspiră-mă să fac faţă provocărilor din viața mea și să devin acela care am venit aici să fiu”.

Vizualizarea:

Următoarea etapă este să vizualizezi realitatea pe care doreşti să o creezi pentru tine însuţi. Încearcă să generezi cât mai detaliat un tablou al acelei potențiale realități viitoare, în ochii minții. Păstrează tabloul respectiv. Intră în el. Explorează camerele sale interioare și pasajele complicate. Priveşte-l. Ascultă-l. Miroase-l. Atinge-l. Fii el.

Prima etapă, vorbitul, este o etapă reflexivă, în care privești în interior pentru a recunoaște și a identifica zonele cu probleme și oportunitățile de creștere. Această a doua etapă, vizualizarea, este o practică în proiecția creativă. Vizualizează reuşita. Imaginează-ți iluminarea. Visează lucid la cele mai profunde aspirații ale tale.

Dăruirea de sine:

A treia etapă, foarte importantă, este etapa de predare, de dăruire de sine și acceptare a ceea ce este și a ceea ce va fi. Acest proces este oarecum paradoxal. Mai întâi spui ce te deranjează, apoi îți imaginezi realitatea rectificată, iar acum te predai unei stări de Ayin, de „Nimic”. Care este logica în asta?

Adevărul este că nu putem permite să se producă un miracol dacă dorim totuși să rămânem în control sau deţinem controlul sferei noastre limitate a realității. Odată ce suntem capabili să ne recunoaștem neputința supremă în prezența Celui Infinit care mișcă și modelează toate lumile, atunci suntem capabili să ne deschidem către un potențial miracol în viața noastră, ceva mai mare și dincolo de noi înșine, care se manifestă sub ochii noştri.

Așa cum spune psalmistul: „Îmi ridic ochii spre munți … de unde îmi va veni ajutorul?”(me’ayin ya’voh ezri) ”Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul” (Psalmii, 121: 1- 2). Cel mai adesea acest pasaj este citit ca o întrebare și un răspuns: De unde va veni ajutorul meu? Și răspunsul este: De la Creatorul cerurilor și al pământului.

Dar la un nivel mai profund, întrebarea, me’ayin ya’voh ezri, „de unde va veni mântuirea mea?” devine o afirmație: me’ayin, “din nimicnicie” este în mod specific locul de unde îmi va veni mântuirea.

Pentru a deveni un vehicul pentru ca sublimul din viața ta să manifeste pentru tine o nouă realitate, trebuie mai întâi să intri în locul nelimitat al lui Ayin sau al „nimicniciei”, pentru a te goli de vechea realitate. Aceasta se numește „Anularea eului distinct sau a ego-ului”. Atunci când o persoană trăiește cu umilitate, cu o măsură a dăruirii de sine, poate să-și spună: „Aceasta este situația mea, asta mi-a fost dată și eu o accept”.

La un nivel, ea practică o anulare a așteptărilor ego-ului său. Dacă o persoană vine dintr-un loc al lui Ayin, ea își poate crea o nouă Yeş sau un nou „sentiment de a fi”, o nouă formă, o nouă realitate pentru ea înșăși.

Ayin este locul nimicniciei și a potențialului pur, lipsit de formă care precede crearea unei anumite forme sau Yeş, realitatea a ceva. Când o persoană se smerește, prin extremul sacrificiu de sine, devine întruchiparea lui Ayin. Ea este apoi capabilă să intre în liniștea care vine înainte de sunet, liniștea care este înainte de următorul ciclu, golul care există înainte de viitoarea împlinire și prin intrarea și devenirea în Ayin este capabilă să fie instrumentul și mijlocul prin care noul flux de binecuvântări poate fi revelat.

Pe un plan fizic, în care fizicul oglindește spiritualul, dacă există dorința de a modifica sau schimba o imagine sau o formă, modalitatea de a face acest lucru este mai întâi să nu creezi acea formă, apoi să modelezi una nouă. De pildă, să presupunem că doreşti să schimbi o ceașcă de argint într-o farfurie de argint. Mai întâi trebuie să aplatizezi vechea formă și apoi o poţi crea pe cea nouă.

La nivel spiritual, funcționează la fel. Pentru a modifica realitatea, pentru a transforma ceea ce este, trebuie să dizolvi sau să neutralizezi entitatea, subiectul sau problema la starea de potențial nelimitat – Ayin. Și numai atunci se poate manifesta un nou aranjament al realității.

Dacă iei în considerare mecanica internă a actului de rugăciune, care este în mod tradițional locul unde sunt inițiate sau întâlnite miracolele, faci de fapt două lucruri. Pe de o parte, te predai complet vieții așa cum este ea. De pildă: Să spunem că cineva este bolnav, ferească cerul. În rugăciune, spui: „Înțeleg că această persoană este bolnavă, pentru că aceasta este voia Ta Dumnezeiască și accept asta întru totul”. Aceasta este o anulare a sinelui. Îți anulezi voința și dorința pentru voința și dorința Creatorului. Eul tău dorește sau așteaptă un lucru, dar poate că această realitate așa cum este ea, este ceea ce dorește Creatorul și tu accepți cu umilință acest lucru. Aceasta este o condiție a lui Ayin.

În același timp, însă, spui și „Te rog, Doamne să-Ţi schimbi voia”. Ceea ce faci aici este să te muţi dintr-un loc al lui Ayin (neant) într-o stare de Yeş (existenţă). Ayin este o etapă de acceptare; Yeş este o etapă de afirmare. În rugăciune spui simultan: „Accept că această persoană este bolnavă și totuși mă rog pentru ca această persoană să fie bine”. Rugăciunea este o expresie care îţi afirmă înțelegerea faptului că, la un nivel, creația este perfectă, întrucât este voia lui D-zeu, proiectul Creatorului. Totuși, îţi comunici și dorința de a te întoarce în locul unui potențial infinit și de a recrea o nouă existență, un nou Yeş.

Această dinamică este exprimată în mișcarea tradițională de legănare înainte și înapoi în timpul rugăciunii. Aceasta se numește „balansare”, o mișcare constantă înainte și înapoi. Simbolic, ideea de mișcare constantă, înainte și înapoi, reprezintă ambele idei – Yeş și Ayin.

Când faci mutarea, te pleci într-o postură supusă. Spui: „Accept lucrurile așa cum sunt”. Dar atunci când îţi tragi capul înapoi într-o postură mai către confruntare, spui: „Nu accept lucrurile așa cum sunt. Îţi sugerez că ar trebui să fie altfel”.

Rugăciunea este atât despre acceptare, cât și despre neacceptare. Pentru că dacă este vorba doar de acceptare, atunci totul este perfect și nu există nimic pentru care să ne străduim, nimic de cerut. Dar dacă totul este despre lupta perpetuă, atunci ești permanent frustrat.

Idealul este echilibrul între Yeş și Ayin. Dacă putem echilibra aceste două stări, atunci putem crea miracole în viața noastră. Acest lucru nu este doar teoretic. Acest echilibru trebuie trăit în fapt. Dacă putem trăi în echilibrul dintre împlinire și gol, între Yeş și Ayin, atunci putem intra într-un loc al vidului și potențialului infinit pentru a apărea și a ne deschide către un miracol, o nouă formă sau manifestare a vieții noastre. 

(inapoi la CĂRŢI RAV DOVBER PINSON – click)