(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)
Avraam se duce până la Beit-El. Aceasta este asemănată cu o persoană care dobândeşte spiritualitatea și începe să fie atrasă de cărțile care privesc acest subiect. El le citește, poate chiar începe să studieze Cabala și crede că acesta este Beit-El (casa Domnului). Când Avraam face sacrificii pentru Creator – când începe să examineze ce îi cere viața cu adevărat, ce doreşte Creatorul precum și vocea sa interioară să facă – el începe brusc să simtă foamea. Această foame este atât de intensă încât îl alungă în Egipt. În timpul unei lecturi preliminare a cărților, începem să simțim suferinţa în continuă creștere, însoțită de o foame spirituală și mai mare. Începem să ne vedem prin sentimentele noastre cele mai profunde ca fiind mai josnice și mai malefice ca niciodată. Lumea pare atât de meschină, încât acest sentiment este ca și cum ai coborî în Egipt, adică pentru cele mai inferioare dorințe ale noastre.
Faza în care suntem capabili să ne simțim pe noi înșine este cea mai bună și vitală pentru progresul nostru. Intensitatea sau calitatea senzației nu are nicio importanță; poate fi bună sau rea, înălțătoare sau deprimantă. Nu putem obține dorințele corecte, sub instruirea directă a Creatorului, fără a fi mai întâi în Egipt. Dorințele noastre inițiale sunt foarte mici și chiar dacă le întindem la limită, ele ne pot aduce până la Beit-El, adică practica Torei obișnuite, unde ne simțim ca și cum am fi intrat deja în casa lui Dumnezeu, iar Grădina Edenului și lumea următoare sunt pregătite pentru noi. Dar, de fapt, nu este cazul! Tora ar trebui să ne aducă mai întâi la recunoașterea răului, la sentimentul că suntem complet egoiști și că toate dorințele noastre sunt complet opuse spiritualității. Dacă experimentăm acea stare, o înțelegem și o interiorizăm, atunci acceptăm că aceasta este și propria noastră situație. Recunoașterea ego-ului de către oameni trebuie să fie o experiență emoțională, tangibilă. În măsura în care simt acest lucru, încep să dorească să se corecteze singuri. Prin urmare, recunoașterea ego-ului nostru ca rău este o fază foarte lungă.
Exilul în Egipt nu este destinat lui Avraam, ci mai degrabă lui Iacov și familiei sale (Iosif și frații săi). Exilul trebuia să dureze patru sute de ani, dar de fapt a fost mai scurt. Baal HaSulam scrie că, pentru că nu au împlinit cei patru sute de ani, întreaga națiune care a părăsit Egiptul a fost nevoită să trăiască experienţa unui alt exil, cel care a fost în cursul ultimelor două mii de ani.
Pentru a simți cine ești și care sunt proprietățile tale, trebuie să simți cel puțin un pic din ceea ce este spiritualitatea. Trebuie să trăieşti experienţa acestor sentimente la maximum și să le examinezi în toate felurile. Când procesul este finalizat, ţi se permite exodul din Egipt.
Avraam reprezintă doar prima fază a acestei dezvoltări. Odată ce începi să studiezii Înțelepciunea Cabala, te simți mult mai rău decât înainte. Cu toate acestea, acest sentiment este doar prima intrare în Egipt și trece. După aceea, Avraam se întoarce la Beit-El. În următoarea sa călătorie în Egipt, își ia familia cu el. Aceasta implică faptul că a acumulat o cantitate substanțială de dorințe și că a dobândit deja o noțiune clară a modului în care trebuie să se îndrepte către spiritualitate. În acest stadiu, el a atins deja un anumit grad de dezvoltare spirituală și l-a absorbit deja. Abia după ce se întâmplă acest lucru, i s-a permis a doua coborâre în Egipt.
Avraam „a coborât imediat în Egipt”, dar a ajuns doar până la Beit-El, pentru că nu putem fi împinși înainte decât de suferinţă. Avraam era cufundat în dorințele sale egoiste. Țara, familia și casa tatălui său, lucrurile și locurile pe care i s-a poruncit să le lase în urmă, se simțeau ca întreaga sa ființă. La început, Avraam crede că nu poate lăsa în urmă acele lucruri (care, de fapt, desemnează stări spirituale), întrucât acestea sunt însăși natura sa și nu își poate imagina un alt mod de gândire, cu atât mai puțin un alt mod de acțiune.
Nu ne putem imagina ceea ce nu este în noi pentru început, ceea ce nu am simțit niciodată și chiar ceea ce părinții și strămoșii noștri nu au simțit niciodată. Din această cauză, este posibil doar să ne scoatem din acea stare și să ne aruncăm în starea de a dobândi noi dorințe numai urmare a unei imense înfometări spirituale. Această foame poate fi dezvoltată și amplificată doar într-un grup cu un învăţător și câteva cărți foarte speciale. Dacă citim aceste cărți în ordinea greșită, este foarte ușor să ne inducem în eroare și să ne abatem de pe calea cea bună, ceea ce înseamnă o oprire temporară a evoluției spirituale. Trebuie să avem întotdeauna o supraveghere și o examinare atentă, asigurându-ne că suntem pe drumul cel bun. De fapt, chiar dacă nu facem nicio mişcare, şi dorim totuși spiritualitatea, atunci Însuși Creatorul ne împinge înainte folosind acea înfometare.
Avraam reprezintă o trăsătură spirituală care pare a fi baza tuturor trăsăturilor noastre. Este un atribut spiritual general care este primul abordat de către Creator. Oamenii nu se îndreaptă către Înțelepciunea Cabala pentru că au fost trimiși aici, ci pentru că mai întâi Creatorul s-a apropiat de ei. El începe să-i bântuie și să-i înfometeze și abia apoi vin. Nu vom urmări niciodată ceva fără un motiv sau o nevoie specială pentru asta. Doar senzația de foame ne îndepărtează din țara noastră natală metaforică. Iubirea și foamea, adică senzația absenței a ceva, sunt cele care conduc lumea. Această senzație se numește Avraam și tocmai către acea parte a noastră ne îndreptăm, în care Creatorul se întoarce pentru a spune: „Vrei cu adevărat să îți împlinești dorințele și să atingi adevărul? Dacă faci acest lucru, trebuie să părăseşti cu totul această stare de spirit și să treci la o alta numită Egipt. Asta înseamnă că într-adevăr trebuie să vezi cine eşti și să îţi studiezi dorințele egoiste din interior. Dacă le rectifici, Mă vei dobândi; Îţi voi fi revelat în ele.” Creatorul apare tocmai în acele dorințe pe care le numim Egipt. Abia după aceea sunt rectificate.
Să ne mai uităm la Avraam. Într-un alt timp și alt loc, adică într-un alt grad spiritual, am fi putut să ne referim la el ca la un profet. Un profet este o persoană care a atins un grad spiritual atât de înalt încât este acum în contact direct cu Creatorul. Există profeți care vorbesc doar Creatorului, adică dobândesc nivelul de vorbire spirituală. Bineînțeles, ei nu aud niciun corn suflând în cer, așa cum scrie Tora, iar vocea lui Dumnezeu nu sună de pe Muntele Sinai prin difuzoare gigantice către întreaga omenire. Mai degrabă, ei aud vocea interioară a celui care dobândeşte un contact evident cu Creatorul. Există profeți care văd și aud, și sunt cei care văd și numai după aceea aud. Cărțile profeților demonstrează cât de versatile sunt conexiunile profeților cu Creatorul și cum și când apare El în fața lor, adică în ce grad spiritual se poate ajunge la ce grad de profeție.
Gradele profeției, la fel ca toate celelalte grade spirituale ale strămoșilor noștri, sunt toate în interiorul nostru și noi trăim experienţa fiecărei faze de-a lungul căii dezvoltării noastre. Trebuie să parcurgem întreg drumul în timp ce ne aflăm în lumea noastră corporală. Tot ceea ce vorbește Tora trebuie dobândit de noi de la început până la sfârșit. Abia atunci ne regăsim complet uniţi cu Creatorul, după ce am atins punctul final al dezvoltării, care constituie scopul creației și proiectarea preliminară a acesteia. De fapt, Tora ne oferă acest plan întreg, dar ne spune despre el într-o manieră aparte.
Dacă Creatorul se îndreaptă către tine, îl simți ca acea proprietate unică numită Avraam. Acea voce interioară pe care o simți că ţi se adresează ție se numește Creator. Efortul de a o înțelege, vocea și pe tine însuţi, este ceea ce se urmăreşte în Tora. Nimic mai mult.
(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)