PERFECŢIUNEA ŞI LUMEA

(înapoi Cartea CONCEPTE FUNDAMENTALE – click)

După cum știm deja, esența legii Creatorului stă în iubire, în atenția și compasiunea maximă pentru toți membrii societății, ca pentru sine însuşi. Să vedem dacă acceptăm doar legea Creatorului referitoare la credință sau dacă este nevoie de o experimentare practică și aici.

Sper ca cititorii să-mi înțeleagă antipatia pentru filozofia goală, pentru că sunt construite structuri întregi și se trag concluzii complet nefondate, pe baza unor concluzii false. Generația noastră a văzut multe astfel de filozofii puse în practică. Când ipotezele teoretice de bază se dovedesc a fi defectuoase, întreaga teorie se prăbușește și poate scufunda milioane de oameni în agonie.

Ne-am putea oare dori să împlinim legea Creatorului studiind lumea și legile acesteia pe baza datelor obținute practic? Când observăm ordinea care există în natură, suntem impresionaţi de precizia guvernării sale atât la nivel micro, cât și la nivel macro. De pildă, să luăm creaturile cele mai apropiate de noi – ființele umane. O celulă care vine de la un tată și ajunge într-un loc pregătit și de încredere într-o mamă, primește acolo tot ce este necesar pentru dezvoltarea ei până când apare în această lume. Nimic nu-i poate dăuna până nu își începe existența ca organism separat.

Când apare, natura stârnește cu grijă sentimentele necesare în părinți pentru ca aceştia să ofere copilului încredere absolută prin iubirea și grija lor. Oamenii, precum și animalele și plantele, se înmulțesc și apoi au grijă de dezvoltarea descendenților lor.

Cu toate acestea, există o contradicție dramatică între modul în care natura are grijă de naștere și dezvoltarea timpurie și independentă a unei specii și lupta sa ulterioară pentru supraviețuire. Această contradicție izbitoare a modului în care este guvernată lumea, care există la toate nivelurile vieții, a captivat mințile umane din cele mai vechi timpuri și a generat mai multe teorii:

Evoluționismul: Această teorie nu consideră necesară explicarea contradicției menționată mai sus. Creatorul a creat lumea și stăpânește totul. El este insensibil, incapabil să gândească și creează specia în conformitate cu legile fizice. Specia creată se dezvoltă în conformitate cu evoluția, adică legile dure ale supraviețuirii. Această teorie se referă la Creator ca „natură”, subliniind astfel insensibilitatea sa.

Dualismul: Întrucât înțelepciunea izbitoare a naturii depășește cu mult capacitatea omenirii, este imposibil să se prevadă și să se proiecteze viitoare organisme fără un răspuns. Cea care dă (natura) ar trebui să posede, totodată, intelect, memorie și sentimente. Într-adevăr, nu se poate afirma că fiecare nivel al naturii este condus de simpla întâmplare.

Această teorie a condus la concluzia că există două forțe, una pozitivă și alta negativă, și că amândouă aceste forțe posedă intelect și sentimente. Prin urmare, aceste forțe sunt capabile să doteze tot ceea ce creează cu aceste facultăți. Dezvoltarea acestei teorii a dus la crearea altor câteva teorii.

Politeismul: Analiza acțiunilor naturii și împărțirea forțelor sale în funcție de caracterul acestor acţiuni a dat naștere la religii (cum ar fi cea a grecilor antici) care cuprindea un grup de zeități, fiecare guvernată de o anumită forță.

Absența guvernanței: Odată cu apariția instrumentelor precise și a metodelor noi de cercetare, ştiinţa a descoperit în ultima vreme o legătură strânsă între toate părțile lumii. Prin urmare, teoria despre o multitudine de forțe a fost abandonată și a fost înlocuită cu presupunerea existenţei unei forte, înțeleaptă și unificată, care ghidează lumea. Cu toate acestea, datorită caracterului nesemnificativ al umanității, în comparație cu măreția acestei forțe, suntem lăsați nesupravegheați.

Din păcate, omenirea continuă să sufere, indiferent de numeroasele teorii despre creația și guvernarea lumii. Este de neînțeles de ce natura este atât de blândă cu noi cât timp suntem în pântecele mamei și în copilăria timpurie și atât de nemiloasă la maturitate, când aparent avem nevoie de ajutorul ei. Apare o întrebare: Nu suntem noi, oare, motivul cruzimii naturii față de lume?

Toate acțiunile naturii sunt interconectate; prin urmare, încălcând una dintre legile sale, am deranjat echilibrul întregului sistem. Nu contează dacă vorbim despre natură ca un ghid fără inimă, fără scop sau ca un Creator având un plan, un scop și înțelepciune. Existăm într-o lume a anumitor legi și, încălcându-le, suntem pedepsiți cu mediul, societatea și sinele nostru stricate. În plus, întrucât legile naturii sunt interconectate, încălcarea uneia dintre ele ne poate face să suferim o lovitură dură și neașteptată dintr-o altă direcție.

Natura, sau Creatorul (care sunt de fapt aceleași), ne influențează prin anumite legi, pe care suntem obligați să le considerăm obiective și obligatorii și, astfel, să le respectăm. Trebuie să înțelegem legile naturii, întrucât eșecul în a le respecta este cauza tuturor suferințelor noastre.

Se știe că oamenii sunt ființe sociale. Nu putem supraviețui fără ajutorul celorlalți din societate. Astfel, cineva care decide brusc să se izoleze de societate va fi supus unei vieți de suferință, întrucât el nu va putea să-și satisfacă nevoile.

Natura ne obligă să trăim printre alții ca noi și, comunicând cu ei, să efectuăm două operațiuni: să primim tot ce este necesar de la societate și să oferim societății produsul muncii noastre. Încălcarea oricărei reguli strică echilibrul societății și, prin urmare, merită pedeapsa societății.

În cazul primirii excesive (cum ar fi furtul), urmează rapid pedeapsa societății. În cazul în care o persoană refuză să servească societatea, pedeapsa, de regulă, nu urmează deloc sau nu are legătură directă cu încălcarea. Acesta este motivul pentru care condiția care obligă pe cineva să ofere un serviciu societății este de obicei ignorată. Cu toate acestea, natura acționează ca un judecător imparțial și pedepsește umanitatea în funcție de nivelul său de dezvoltare.

Cabala susține că succesiunea generațiilor în lume este doar apariția și dispariția trupurilor alcătuite din proteine, în timp ce sufletul care constituie „eu-l” își schimbă purtătorul fără să dispară. Circulația unui număr constant și limitat de suflete, coborârea lor în lumea noastră și apariția în trupuri noi, ne oferă noi generații de oameni. Prin urmare, în ceea ce privește sufletele, toate generațiile, de la prima până la ultima, sunt considerate o singură generație. Nu are nicio importanță de câte ori fiecare suflet intră și iese din diferite trupuri. Din motive de comparație, moartea trupului nu are absolut niciun efect asupra sufletului, la fel cum tăierea părului sau a unghiilor nu are niciun efect asupra vieții unui trup.

Creând lumile și oferindu-ni-le nouă, Creatorul ne-a fixat un obiectiv: să dobândim gradul Său și să ne alipim Lui urcând prin lumile pe care El le-a construit. Întrebarea este, trebuie umanitatea să se simtă obligată să-I împlinească voința?

Cabala dezvăluie o imagine completă și închisă a controlului Creatorului asupra noastră. Astfel, de bunăvoie sau stimulaţi de suferință, în această viață sau într-o viață ulterioară, influențați de factori fizici, sociali și economici, fiecare dintre noi și întreaga omenire va trebui să acceptăm scopul Creației ca obiectiv al vieții noastre.

În cele din urmă, toți vor împlini un singur obiectiv. Singura diferență constă în calea aleasă: acela care avansează de bunăvoie și conștient către obiectiv câștigă de două ori: economisirea timpului și trăirea experienţei plăcerii de a se alipi Creatorului, în loc să sufere.

Gravitatea situației constă în faptul că umanitatea nu își imaginează încă cu ce calamități urmează să se confrunte. Scopul a fost stabilit, iar legile universului sunt invariabile. Suferințele personale de zi cu zi și catastrofele globale periodice fac ca fiecare dintre noi să recunoască nevoia de a respecta legea Creatorului – de a anula egoismul și invidia și de a dezvolta în schimb compasiunea, ajutorul reciproc și iubirea faţă de ceilalţi.

(înapoi Cartea CONCEPTE FUNDAMENTALE – click)

error: Content is protected !!