Poarta 31

Înapoi la pagina CĂRŢI RAV DOVBER PINSON (link)

INSEMINARE & SARCINĂIBUR & DYBUK

AȘA CUM AM MENTIONAT, TOATE SUFLETELE SUNT înrădăcinate în sufletul primordial al omului, „Sufletul lui Adam”. Printre ele se numără „sufletele capului”, „sufletele mâinilor”, „sufletele inimii” și „sufletele picioarelor” etc. Ele sunt „rude de suflet”, întrucât au de realizat împreună o Tikun (rectificare). Pe măsură ce împărtășesc această Tikun comună, acest obiectiv general, sufletele ieşite din trup, provenite din aceeași rădăcină se pot manifesta în „ruda sufletească” vie pentru a o ajuta să-și împlinească partea ei din această Tikun mai mare. Asta se numeşte Ibur (impregnare). Ibur este aşadar un „suflet oaspete” care coboară pentru a asista sau a fi asistat de persoana pe care o locuiește.

De pildă, un individ care s-a aflat într-o stare sufletească negativă, sumbră sau incertă se poate trezi într-o dimineață într-o schimbare energetică dramatică. Acum se simte complet împuternicit, capabil și sigur cu privire la viața lui. Un suflet desăvârșit poate a simțit cum „sufletul relativ” al persoanei se străduia să-și atingă potențialul și a coborât pentru a-i insufla puterea spirituală. Totuși, pentru ca această doză suplimentară de energie să dureze, individul va trebui să-şi canalizeze inspirația în sudoare, muncă grea și efort. Dacă nu, experiența ar putea fi plăcută, dar cu un efect puțin durabil.

Opusul unei Ibur pozitive este deţinerea negativă a unui Ruah Ra (spirit rău). Acest lucru este, totodată, cunoscut sub numele de Dybuk – un spirit care este „alipit” unei persoane și care de multe ori preia funcționarea acesteia în diverse moduri. Acest lucru se poate întâmpla atunci când sufletele care se află într-o stare de gol interior și lipsă de adăpost – nici în odihna din Gan Eden, nici în centrul de purificare din Gehenom – şi caută alte locații pentru a sălăşlui și a se exprima. Aceste suflete fără adăpost se pot alipi și se pot îmbrăca în trupuri de pe pământ care sunt receptive la expresia lor particulară de negativitate.

Deţinerea unui Dybuk este percepută ca o invazie a unei forțe exterioare, străină, răuvoitoare, ostilă și deranjantă. De cele mai multe ori, astfel de senzaţii sunt doar tulburări chimice sau psihologice. Acestea trebuie tratate cu medicație, nu cu meditație, cu tratament fizic, nu cu terapie spirituală. Cu toate acestea, uneori este necesar un ochi cu discernământ pentru a face diferența dintre o tulburare și un Dybuk. Dacă este cu adevărat acesta din urmă, metoda eliberării ar putea avea nevoie să includă curățarea spirituală și munca interioară.

POARTA 31

Orice FORȚĂ EXTERIOARĂ, fie pozitivă, fie negativă, depinde de libera noastră alegere pentru a intra în viața noastră.

Te predai reactiv în fața condiționării externe sau îţi asumi responsabilitatea pentru viața ta și răspunzi proactiv, cu alegere, intenție și atenție?

Înapoi la pagina CĂRŢI RAV DOVBER PINSON (link)

error: Content is protected !!