Poarta 4

Înapoi la pagina CĂRŢI RAV DOVBER PINSON (link)

CERC & LINIEIGUL & KAV

AŞA CUM AM EXPLICAT, PENTRU A CREA SEPARAREA și „alteritatea”, a devenit “necesară” o Ţimţum în Ohr Ein Sof. Pentru a dezvolta mai multe implicații ale acestui eveniment cosmic, va trebui să folosim metafore fizice. Este important să ne dăm seama că aceste metafore, cum ar fi liniile și cercurile, nu implică forme reale sau dimensiuni fizice, ci mai degrabă sunt ca niște imagini poetice care indică realități spirituale abstracte.

Ţimţum a făcut ca Lumina retrasă să înconjoare Halal-ul (spaţiul vacant) sub „forma” unui Igul (cerc, sau sferă). Circularitatea este o metaforă a unui spațiu al egalităţii perfecte; orice punct de pe un cerc este echidistant faţă de centru și nu există o distincție inerentă între un punct și altul. Nici nu există un început sau un sfârșit pe circumferința unui cerc, spre deosebire de o linie dreaptă. În mod similar, în „suprafața” acestui Igul toate energiile și potențialitățile sunt egale, fără distincții, fără individualizare sau reificare; fără începuturi sau sfârşituri.

Igul este similar cu o sămânță care în cele din urmă va fi articulată ca un pom complet înflorit și multifaţetat. Cum pomul complet există deja într-o stare nediferențiată în cadrul sămânței, tot așa, creația completă există în Igul ca o potențialitate nediferențiată, nemanifestată, pură.

Din nou, odată ce Lumina Infinită este pusă deoparte, o creație finită poate începe să se manifeste, iar primul lucru care apare este posibilitatea pentru orice. Această „posibilitate” este sinonimă cu spațiul lui Igul. Apoi, o linie subțire sau rază de lumină „directă” numită Kav – o lumină încă conectată direct la fasciculele de lumină infinită premergătoare lui Ţimţum în Halal (vid). Kav începe imediat să lumineze perimetrul Halal-ului, formând cercuri concentrice de lumină pe măsură ce se deplasează spre interior.

În anatomia umană, pântecul feminin întruchipează calitatea lui Igul și Sfira Malchut (Nobilitatea, pe care o vom explica în Poarta 14). Organul procreativ masculin manifestă calitatea lui Kav (linia), precum și Sfira Yesod (Fundaţia, sau punctul de concentrare). Ambele organe conțin, totodată, reprezentări prescurtate ale calității genului opus. Asta arată că atunci când vorbim aici de gen, nu vorbim despre bărbați și femei; fiecare are un anumit amestec de atribute masculine și feminine.

Procesul creativ cosmic, așa cum este definit în porțile anterioare, se reflectă, de asemenea, într-un nivel microcosmic. În propria noastră viață există trei etape ale creativității. Să luăm ca exemplu crearea unui proiect de pictură abstractă.

  • În prima etapă suntem în faza “premergătoare lui Ţimţum”; suntem entuziasmați de o idee și inspirația noastră este nemărginită, la fel ca Ohr Ein Sof.
  • În a doua etapă, practicăm disciplina lui Ţimţum selectând o pânză și așezând-o pe șevalet. Această selecție ne limitează alegerile și plasează unele limite asupra picturii încă nemanifestate. Ne uităm la spațiul gol al pânzei și parcă „ascultăm”.
  • Pe măsură ce începem să schițăm liniile directoare ale  imaginii, pictura este încă într-o stare de Igul (cerc), ceea ce înseamnă că creația nu a fost încă complet formulată și există încă multiple posibilități echivalente privind ceea ce va fi creația în cele din urmă şi ce culori vor fi utilizate.
  • În cele din urmă, luăm o pensulă (ca o linie – Kav) cu vopsea și o așezăm pe hârtie. Concretizarea visului nostru a început!

POARTA 4

Inspirația ta creativă Este al tău IGUL interior.

Disciplina și meșteșugul tău sunt a ta KAV.

Înapoi la pagina CĂRŢI RAV DOVBER PINSON (link)

error: Content is protected !!