Poarta 6

Înapoi la pagina CĂRŢI RAV DOVBER PINSON (link)

AMPRENTARESHIMO

TOT CE ÎNTÂLNIM LASĂ O AMPRENTĂ ASUPRA NOASTRĂ.  Oamenii pe care îi întâlnim și obiectele pe care le observăm ne influențează și le influențăm. La nivel cuantic, observatorul îl modifică pe observat. La nivel uman, Eu-ul nostru unic este o acumulare a tuturor experiențelor noastre și a oamenilor pe care i-am întâlnit.

Aceasta este o reflectare a procesului creativ macrocosmic. După Ţimţum, în spaţiul gol al Halal-ului a rămas o Reşimo (amprentă) sau reminişcenţă a Luminii Infinite. Întrucât Ţimţum a avut o „întâlnire” cu Ohr Ein Sof care a dat naștere Halal-ului, o reminişcenţă a lui Ohr (a luminii) a rămas în Halal. Aceasta este descrisă ca Reşimo Lo Nagah Bo haŢimţum (Ţimţum nu a modificat Reşimo). Reşimo este, așadar, o rază nestingherită a Infinitului în interiorul finitului.

Ea reprezintă, totodată, potențiala finitudine care a existat în Infinit înainte de Ţimţum. În acest sens, Osiot (literele) creației există în Aţmuto (Esenţă). Mai precis, în locul lui Ţimţum a rămas o mică „exprimare” (literă), un punct mic, litera Yud. Acesta este Sod HaReşimo (secretul amprentei) care are o reminişcenţă din Lumină de dinainte de Ţimţum.

La nivel personal, întrucât fiecare dintre acțiunile noastre lasă o „amprentă” asupra sufletului nostru atemporal, acțiunile noastre pozitive pot face o impresie pozitivă asupra trecutului nostru, precum și asupra prezentului și viitorului nostru.

Aceasta este puterea transformării personale profunde, numită Tşuva. În mod normal, într-un univers al cauzalității, trecutul afectează prezentul și prezentul la rândul său se imprimă în viitor. Când punem ceva în mișcare efectele sunt inevitabile; o acțiune negativă, egocentrică, în trecut creează inevitabil un efect negativ în viitor. Cu toate acestea, făcând un act pozitiv, nobil, care transcende sinele, în prezent, putem apela la lumina infinită atemporală prin Reşimo; efectele și amprentele acțiunilor noastre nu numai că pătrund în viitor, ci se extind retroactiv în trecut.

Întrucât putem contacta această energie neliniară, infinită ascunsă în cauzalitatea liniară, putem opri efectele acțiunilor din trecut și le putem recontextualiza. Atunci traiectoria trecutului în prezent și viitor se poate manifesta pentru noi într-un mod pozitiv, benefic.

POARTA 6

Oglindind procesul cosmic, și noi avem nevoie de REŞIMO pentru a fi cu adevărat creativi.

Dacă dorim să ne actualizăm creativitatea, trebuie să parcurgem procesul lui Ţimţum, Igul și Yaşar.

Totuși, trebuie să retrăim experienţa inițială a exploziei de inspirație – să ne conectăm cu REŞIMO a inspiraţiei nostre interioare premergătoare lui Ţimţum.

Pentru a avea succes în viață, uneori avem nevoie să facem un pas înapoi din visul nostru și să aplicăm acțiunea disciplinată, dar trebuie să ne reconectăm și la visele cele mai profunde și să recunoaștem amprenta pe care au lăsat-o asupra noastră.

Înapoi la pagina CĂRŢI RAV DOVBER PINSON (link)

error: Content is protected !!