Poarta 7

Înapoi la pagina CĂRŢI RAV DOVBER PINSON (link)

SPARGEREA VASELORŞEVIRAT HAKELIM

IMAGINAȚI-VĂ STÂND PRINTRE FIZICIENII PREMIAŢI CU premiul Nobel purtând o conversație care îţi depăşeşte complet mintea. S-ar putea să te simți complet umbrit și nesemnificativ. În această metaforă, intelectul tău este un „vas” potențial, dar ne-manifest, iar conversația complexă a fizicienilor este „Lumina infinită”.

Să presupunem, însă, că există o pauză la un moment dat în conversație, ca o Ţimţum, și că eşti capabil să interceptezi o glumă sau o observație subtilă într-un anume fel. Odată ce eşti capabil să spui ceva și să îţi faci simţită prezenţa, chiar și într-o foarte mică măsură, nu te vei mai simți eclipsat, chiar și atunci când conversația se reia. Odată ce vasul tău a devenit manifest, acesta își menține existența chiar și după ce „Lumina infinită” strălucește din nou.

În acest moment, „Lumina infinită” incoloră strălucește printr-o prismă a finitudinii, refractându-se în zece culori, zece „vase” sau Sfirot. Deși Lumina însăși este neschimbătoare, limpede, strălucitoare, nediluată și informă, atunci când este refractată, ea apare ca și cum ar fi mult diminuată și limitată la un patern ierarhic al culorilor. Cu cât apare mai departe de Lumina Infinită, cu atât mai dens colorată este o Sfira. Lumina informă și nediferențiată își asumă astfel forma și diferențierea. O Sfira pare să strălucească cu o căldură strălucitoare, iar alta pare să fie de un roșu întunecat nefast. Aceste refracții sau atribute sunt ceea ce am putea experimenta în lumea noastră ca Iubirea lui D-zeu sau Judecata lui D-zeu.

La un moment dat, după Ţimţum, Sfirot au format Nekudim (puncte) – fiecare fiind distinctă și disociată de celelalte. Din cauza acestei lipse de interdependență sau de unitate, cele șapte vase inferioare (Sfirot emoționale, așa cum vom explica în scurt timp) nu erau suficient de puternice pentru a susține Lumina Infinită și au căzut și s-au spart. Asta se numește Şevirat haKelim (spargerea cosmică a vaselor).

În exemplul nostru cu conversația avută cu fizicienii Premiaţi cu Nobel, intelectul tău a devenit un „vas” în momentul participării tale la discuţie. Cu toate acestea, abilitatea ta de a contribui în continuare la conversație poate fi încă extrem de limitată și s-ar putea să te simți în continuare izolat intelectual și inferior, ca un Nekuda (punct). Să presupunem că unul dintre fizicieni se întoarce apoi către tine și îți cere părerea cu privire la subiectul discutat, în timp ce tu nici măcar nu poți înțelege termenii întrebării. Faptul că te mândreşti cu participarea ta anterioară poate să te „spargă”.

După ce Lumina Infinită a spulberat vasele realității finite, scântei sau urme ale Infinitului au rămas în fragmentele rezultate. Este ca atunci când apa clocotită este turnată într-un pahar subțire, spărgându-l, iar cioburile păstrează încă căldura apei.

Vasele sparte au căzut în jos, păstrând în ele mica lor scânteie de Lumină. În cele din urmă ele s-au instalat în realitatea noastră fizică. Tikun (rectificarea) noastră personală și colectivă sau sarcina spirituală înseamnă acum să localizăm aceste scântei și să le ridicăm, să le readucem înapoi. Acest concept va fi explorat în Poarta 10, în discuția noastră despre Birur (cernere) și Tikun (rectificare).

POARTA 7

În tinerețe, energia noastră poate fi atât de intensă încât să provoace o spargere în noi, sau între noi și ceilalți.

Aceasta este o SPARGERE A VASELOR de conexiune.

Putem realiza o rectificare și vindecare autentice atunci când recuperăm intensitatea tinereții noastre dacă o avem în interiorul unor relații mature, echilibrate.

Înapoi la pagina CĂRŢI RAV DOVBER PINSON (link)

error: Content is protected !!