Prelegerea 3

(Înapoi la pagina ÎNTELEPCIUNEA CABALA – click)

19 Iulie, 2005

În timpul lecțiilor anterioare, am discutat despre substanța creației, care este dorința de a primi. Creatorul a creat-o Yeş mi Ain (existență din absență). Cu toate acestea, nu discutăm acest lucru din punctul de vedere al Creatorului, ci mai degrabă din poziția omului. Omul se dezvoltă și începe să se dezvăluie în această lume în procesul istoric al evoluţiei sale. Datorită dezvoltării sale, el ajunge la dorințe mai dezvoltate și își părăsește familia și satul pentru a se muta la oraș. După aceea, ajunge la nivel de națiune, apoi la nivelul întregii lumi. De fapt, chiar și întreaga lume devine prea mică pentru el și își dorește și mai mult.

El începe să înțeleagă că nu poate primi satisfacție din ceea ce face în această lume, adică din muncă, familie și viața sa nesemnificativă. Acest lucru îl împinge să se dezvolte în continuare și asta se întâmplă în special în zilele noastre, când avem deja ocazia să ne realizăm toate dorințele. Cu toate acestea, vedem că oamenii care au mari oportunități în această lume și care nu au niciun fel de limite în ceea ce sunt capabili să facă, tocmai ei sunt cei care suferă mai mult decât toți ceilalți, întrucât au senzaţia unui gol imens. Se simt pur și simplu mizerabil.

Așa cum aspirăm să ne dezvoltăm pentru a trece la o stare mai bună ori de câte ori avem senzaţîa de gol într-o stare, se pare că același lucru se întâmplă astăzi nu numai cu noi ci și cu întreaga umanitate. Senzaţia de gol pe care o percepem acum și forțele care ne influențează, sunt necesare pentru a ne da impulsul către dezvoltare pentru a ne putea ridica la nivelul următor.

Cu toate acestea, există o dificultate suplimentară aici. Dacă ar fi să ne dezvoltăm în limitele acestei lumi, am înțelege cel puțin cum să o facem. De pildă, a existat sclavagismul și apoi au avut loc războaie și revoluții care au dus la o societate mai liberală și la dezvoltarea industriei și așa mai departe. Omul trece de la o stare alta; devine mai liber și mai capabil să se împlinească. Cu toate acestea, întotdeauna, într-o formă concretă, vede următorul nivel în fața sa (următorul nivel al dezvoltării sale sau al dezvoltării omului, în general) ca o diversitate de oportunități. Au existat mulți indivizi celebri în istorie care s-au ridicat și au mișcat omenirea în diferite direcții și au evoluat în bine sau în rău.

Cu toate acestea, în prezent, simțim că atât indivizii, cât și întreaga umanitate caută și că senzaţîa de gol devine din ce în ce mai puternică. Este dificil pentru o persoană să înțeleagă la ce ar trebui să aspire. Această dificultate atinge un nivel atât de ridicat încât oamenii vor să își înfrâneze dorințele. De pildă, nu vor să mai cumpere nimic nou. Oamenii mi s-au plâns că nu vor să cumpere noile telefoane din a treia generație. Nu vor noutăți pentru că și ele devin învechite rapid. Cândva înnoirile aveau loc la fiecare câțiva ani, cum a fost în Evul Mediu, sau o dată la câteva decenii. Asta se întâmpla în mod firesc. Cu toate acestea, în vremurile noastre, înnoirea se petrece în fiecare an.

Omul, însă, înțelege deja, simte și își amintește că nicio noutate nu va adăuga nimic vieții sale. Dacă este aşa, atunci de ce să introducem toate aceste noutăți? Omul este plictisit deja de faptul că este folosit în efortul său cu un Kli (vas) gol și că nu va putea primi plăcere în schimbul a ceea ce alții vor să-i vândă. Acest lucru îi devine atât de evident încât nu mai dorește acest tip de progres. De aceea au apărut drogurile, depresia și deziluzia legată de dezvoltarea tehnologică. Pe vremuri, oamenii credeau că tehnologia ar putea oferi unei persoane prosperitate, libertate, o senzație  de bine și că va simți în asta un fel de împlinire. Ce împlinire?

Astăzi, acest lucru a devenit chiar mai clar pentru noi și nici tinerii nu mai sunt ademeniți de astfel de aventuri. Toate acestea sunt un semn că dezvoltarea noastră la nivelul lumii noastre s-a epuizat într-o oarecare măsură și că avem necesități pe care nu le înțelegem prea bine. Acestea ne împing către un alt tip de dezvoltare.

Cum putem ajunge, însă, la acest tip de dezvoltare? Omul nu poate să rămână nici într-o stare de inacțiune, nici să înceteze să încerce a-și găsi un sens. În orice caz, el vrea să se împlinească măcar cu ceva. Noi nu vrem, însă, să ne dezvoltăm într-o direcție care ne este ascunsă, o direcție pe care să nu o înțelegem sau să o simțim iar, atunci când o facem, simțim doar o lipsă; în orice caz, nu o simțim ca pe un scop.

Astăzi, niciun filozof sau politician nu poate spune clar sau cu certitudine ce formă de realitate se află în fața omului sau a lumii. Mai mult, să presupunem că omul realizează o formă care îndeplinește orice dorință, una care îi oferă o percepție autentică a libertății, împlinire, încredere sau chiar o percepție minunată a vieții cu privire la tineri, adulți și așa mai departe. Orice persoană poate inventa orice tip de teorie, dar acestea nu mai pot fi acceptate în lume ca posibilități de dezvoltare potențială.

Toate acestea demonstrează că nu avem soluția sau remediul pentru starea noastră și că nu avem un scop. Asta vine în contradicţie cu orice dezvoltare ce a avut loc până acum. Cu mult timp în urmă, cabaliștii spuneau că Înțelepciunea Cabala trebuie să se dezvolte într-o stare de întuneric și disperare, adică trebuie să manifeste și să arate fiecărei personae, care aspiră să avanseze și să se dezvolte, ce să facă cu golul său interior și cu viața sa. Atunci când omul are această dorință, Înțelepciunea Cabala îi arată realitatea adevărată, explicându-i ce se întâmplă dincolo de această lume, cum să capete conștiența, înțelegerea și existența în întreaga realitate. Adică, el dobândeşte aceste lucruri nu numai în această realitate, ci și într-o realitate exterioară acesteia; el o poate înțelege și folosi. În plus, atunci când omul atrage întregul univers, el se va împlini pe sine și va realiza o viață eternă, perfectă, plină de prosperitate.

De ce? Pentru că nevoia care se manifestă în prezent și cea care a fost dezvăluită de-a lungul generațiilor trecute este necesitatea unei împliniri care vine prin dobândirea Lumii Superioare. Asta întrucât  toate împlinirile ne vin de acolo.

Noi locuim în graniţele limitate ale lumii noastre. Fiecare dintre noi este un punct negru. Fiecare împlinire pe care o primim vine din Lumea Superioară; ele ne parvin prin Lumea Superioară. Îndeplinirea oricărei dorințe trăite de-a lungul miilor de ani ai dezvoltării noastre (de acum aproximativ 10.000 de ani până în prezent) – de pildă, dorinţele de plăceri corporale, de bani, onoruri și cunoaștere, precum și a proporției exactă pentru fiecărei individ – am primit-o întotdeauna din Lumea Superioară. Fiecare împlinire pe care am primit-o a fost întotdeauna de acolo.

Desenul No. 1

Ele ne parvin, însă, de Sus, îmbrăcate în diversele noastre plăceri la nivel de animal. De pildă, să presupunem că dorința de bani apare într-un individ. Ori de câte ori plăcerea vine sub formă de bani, el nu este mulțumit. Asta întrucât plăcerea i-a venit îmbrăcată în bani; în orice caz, individul preferă plăcerea îmbrăcată în nimic. Adică vrea plăcere abstractă. Prin urmare, cu cât urmărește mai mult această îmbrăcăminte, cu atât această aspirație îl conduce la o dezamăgire din ce în ce mai mare. În cele din urmă, după toate aceste plăceri, el ajunge în starea în care înțelege, în punctul său din inimă, că nu dorește îmbrăcăminţi ale plăcerii precum familia, onoarea și cunoașterea. El înțelege că are nevoie de sursa însăși, adică de Lumea Superioară de unde provin toate plăcerile.

În cele din urmă, asta ne aduc toate aceste îmbrăcăminţi, ascunderi sau manifestări exterioare ale plăcerilor. Înțelegerea noastră despre viață, împreună cu intelectul nostru, avansează la nivelul în care începem să realizăm că există entităţi abstracte care ne scapă din ce în ce mai mult. Cu toate acestea, tocmai acestea conțin putere, informații și putere și tocmai acest lucru ne poate aduce o mai mare plăcere și împlinire. În acest fel, lumea noastră ne pregătește pentru starea în care începem să ne dorim ceva care este situat dincolo de materie, situat dincolo de această îmbrăcăminte: îmbrăcăminte în care plăcerile ne vin sub formă de sex, familie, bani, onoare și cunoaștere. În loc de acestea, individul dorește împlinirea însăși.

Desenul No. 2

Totuși, cum putem realiza acest lucru? Când observăm și analizăm legile acestei lumi, remarcăm faprul că există în esență o singură lege: legea echivalenței de formă. Această lege afirmă că toată materia constă din diferite proprietăți ale dorinței de a primi. Astfel, se simte bine în cadrul atributelor sale interioare atunci când toate atributele sunt în armonie cu mediul sau echivalente cu acesta. Fiecare dintre noi și fiecare element al naturii aspiră către această stare.

Să luăm, de pildă, forța atracției universale. Când ridic ceva și îl las, acest obiect cade, întrucât aspiră să devină echivalent cu mediul său. Ce înseamnă: „cade”? El dobândește locul, forma și poziția în care este echilibrat la maxim cu mediul său. Fiecare dintre noi este la fel.

Desenul No. 3

Luați de pildă corpul uman; toate organele sale se află în starea de echilibru între presiunile interioare și exterioare. Putem percepe lumina, sunetul, dar le percepem doar la nivelul echivalenței noastre de formă. Asta se referă și la dispozitivele pe care le folosim pentru a măsura orice.

Cum măsurăm un impuls electric primit? Dispozitivul de măsurare conține o săgeată și o bobină inductivă prin care trece impulsul electric. Această bobină transformă impulsul într-o undă electromagnetică, care apoi împinge o săgeată care este conectată la un arc. În acest fel măsurăm echilibrul unui dispozitiv, al unui radio, al unui telescop sau al unui microscop. Nu contează ce construim sau cum este construit; totul este construit pe principiul echivalenței de formă sau a echilibrului dintre interior cu exterior.

Prin urmare, o persoană în cadrul căreia se manifestă dorința de onoare, „miroase”, ca să spunem așa, unde va putea dezvolta corect această dorință pentru a se împlini pe sine și unde va putea primi împlinirea ei. Apoi avansează în viață încercând diferite organizații, cărți, domenii de studiu – tot ce poate face pentru a realiza acest lucru. Dacă în el apare dorința de bani, atunci el se orientează către mediul oamenilor care vorbesc despre asta, care discută despre asta și care studiază cum să facă acest lucru sau cum să „avanseze” în acest sens. Dacă apare în el dorința de cunoaștere, atunci, desigur, el tânjește după materialele corespunzătoare, cărțile și oamenii; el ascultă ș.a.m.d.

Când punctul din inimă se trezește în el, el începe, instinctiv și oarecum inconștient, căutarea. El nu știe cum se întâmplă (am scris despre cum am ajuns la Rabaş într-una din cărțile mele), dar asta îl aduce la locul potrivit. Aude brusc că cineva îi spune ceva; vede brusc o carte sau vreo reclamă într-un ziar. Cu toate acestea, milioane de oameni văd aceste reclame, citesc aceste cărți și aud acele anunțuri fără să reacționeze la ele. El, însă, reacționează întrucât are un punct în inimă; are o dorință pentru asta.

Ulterior, el reacționează la asta. Ce inseamna asta? El simte că poate găsi echilibru și pace; că poate îndeplini dorința care s-a manifestat acum în el. În același mod în care o sarcină electrică își găsește locul într-un câmp electric sau cum cade un obiect care atârnă în aer sau cum se mișcă o bucată de metal pe măsură ce își alege locul într-un câmp magnetic, la fel și o persoană vine la locul necesar și cel mai bun. O persoană alege în acest fel un grup. Se spune că Creatorul sau Forța Superioară îl aduce la locul corect.

Forța Superioară, sau Creatorul, constituie legea comună a realității, întrucât natura este Creatorul după Gematria. El îl atrage pe individ, precum o bucată de fier într-un magnet, către locul în care acum este capabil să primească împlinire și dezvoltare. Acesta este modul în care o individual ajunge la cărți, la grup și tot așa îşi găsește un învăţător. Prin urmare, nu ar trebui să ne facem griji pentru oamenii care nu vin. În plus, nu ar trebui să ne facem griji nici pentru cei dragi. Mulți oameni vin la mine cu cererea de a-i influența pe copii și pe cei dragi. De pildă, ne întrebăm de ce soțul cuiva nu vrea să studieze. De regulă, aceasta este o întrebare foarte populară.

Când apare dorința, individual îşi va găsi locul. Totuși, acolo unde nu există nicio dorință, ni se interzice să o trezim pentru că totul trebuie să se dezvolte în mod firesc și gradual. În caz contrar, se consider a fi constrângere și acest lucru este împotriva legii comune a realității spirituale, care afirmă că nu există constrângere în spiritualitate.

Ce înseamnă că nu există constrângere în spiritualitate? După cum observăm de la o generație la alta, umanitatea s-a deplasat pe calea unei dezvoltări fireşti a dorinței sale. Același lucru este valabil și acum, când punctul din inimă se trezește în om. Să-I permitem să se dezvolte în mod natural și, în acest fel, individul ajunge în locul corect și în mediul corect.

Am discutat deja, oarecum, despre modul în care percepem realitatea din jurul nostru.

Desenul No. 4

Suntem un fel de cutie cu cinci deschideri: ochi pentru văz, urechi pentru auz, nas pentru miros, gură pentru gust și mâini pentru atingere. (Pentru a fi mai precis cu privire la atingere, nu este vorba doar de mâini; întregul corp posedă această capacitate.) Există, de asemenea, senzații care derivă din organele interioare. Cu toate acestea, este mai ușor să indexăm lucrurile în acest fel. În toate percepțiile noastre prin simţuri, percepem o realitate externă care ne înconjoară în funcție de echivalența noastră de formă cu aceasta (sau echivalența atributelor noastre). Pe măsură ce trăiesc experienţa presiunii asupra ochilor, a urechilor, a terminațiilor nervoase ale organelor mirosului, gustului și atingerii, percep și echilibrez această presiune. Adică o măsor în același mod în care săgeata unui instrument măsoară echilibrul. Acesta este modul în care măsor ceea ce vine la mine.

Atunci când o anumită presiune mă influențează, totul se petrece în mine. Eu percep această presiune atunci când trece prin Kli-ul meu unic, de pildă – văzul. În acest fel, percep, dar asta nu înseamnă că există unde vizibile în jurul meu. Când o anumită presiune mă excită pe mine sau organul meu de percepție, cum ar fi ochii mei, acest stimul evocă imaginea luminii sau a întunericului. Presiunea asupra unui alt organ, cum ar fi terminațiile nervoase ale organului mirosului sau percepția mirosului, evocă mirosuri diferite. Influența sau presiunea asupra altuia dintre organele mele de percepție va evoca un buchet de gusturi sau o varietate de senzații tactile.

Adică, eu nu știu ce există afară, dar îmi imaginez ceea ce îmi este necunoscut în funcție de reacția organelor mele de simț. Dacă organele mele de simț ar fi construite diferit, aș simți, aş vedea, aş auzi și aş mirosi într-un mod cu totul diferit. Poate aș percepe totul în jurul meu ca pe un bloc de beton cu mine înăuntru, fără nicio posibilitate de mișcare. Mai mult, ceea ce percep acum ca fiind lumină ar putea apărea ca întuneric. Pe de altă parte, poate că totul ar fi foarte diferit. Întreaga mea lume este ceea ce stă în fața mea ca sumă a percepțiilor celor cinci organe ale mele de simț.

Desenul No. 5

În același timp, am o minte și o memorie; Am capacitatea de a compara ceea ce văd și să simt cu ceea ce am în memorie. Conform acestui lucru, evaluez ceea ce intră în mine sau impresiile mele. Potrivit acestui lucru, fac deducţii și încep să înțeleg. Luând în considerare întreaga noastră educație, experiență și întrupări anterioare, memoria noastră ne oferă rapid o înțelegere a locului nostru și a modului în care îl putem folosi.

După ce am comparat datele din memoria noastră și informațiile primite de la organele de simț, așa cum scrie Baal HaSulam, totul trece printr-un anumit ecran prin care apare imaginea lumii, ca într-un cinematograf. El este construit doar în baza informațiilor care ne-au impresionat sau a ceea ce am perceput din exterior, chiar și fără să știm ce este. Totodată, l-am comparat cu ceea ce avem în memorie și în minte. Ni se pare că imaginea se află în afara noastră și că toată lumea știe acest lucru. Şi totuşi, aceasta este doar o simplă aparenţă; nu este deloc aceasta realitatea.

Desenul No. 6

Prin urmare, cabaliștii numesc lumea noastră (adică ceea ce ne imaginăm acum că se află în fața noastră) „lumea iluziilor”. Aceste lucruri sunt cunoscute și simple și fiecare om înțelege acest lucru. Cu toate acestea, nu este cel mai important lucru.

Întrebare: Unde are loc decizia care determină care dintre organele mele de simț vor fi afectate de presiune?

Toate organele mele de simț nu sunt altceva decât senzori sau dispozitive de percepție pe care le pot înlocui cu dispozitive mecanice sau electronice. În prezent, acest lucru se face cu destul succes. De pildă, este ușor să creăm un ochi artificial în locul ochiului natural sau să ne modelăm nervii sub formă de impulsuri electronice. Aceste lucruri sunt evidente și nu este nimic special în ele.

Este adevărat că nu posedăm toată tehnologia pentru asta, dar este doar o problem de timp. Din punct de vedere al naturii, nu există limitări ale capacității omului de a face acest lucru. Putem face practic orice cu corpul nostru animal. Putem schimba sau înlocui tot ce conține el. Putem crea o persoană cu toate cele cinci simțuri în așa fel încât să nu existe nicio diferență între o ureche artificială, de exemplu, și urechea noastră naturală biologică.

Putem crea o ureche care ar putea avea o gamă mai largă de corespondență cu lumea externă. În acest caz, am putea auzi alte creaturi, auzi sunete pe care nu le auzim în prezent și am putea vedea lucruri pe care nu le vedem. De exemplu, am putea vedea culori diferite sau să vedem în întuneric. Asta nu constituie o problemă.

Problema constă în faptul că vom atașa întotdeauna imaginea noastră interioară la aceasta. De exemplu, pot opri toate percepțiile care provin din organele de simț ale unui individ (obișnuiam să fac asta în trecut) și să încep să le influențez cu șocuri electrice. Putem oferi un impuls care ar determina individul să creadă că vede unele lucruri sau că se află într-un alt loc. Deși nu-i arăt acest loc, totuși, conform semnalului, îi dau un fel de amintiri dezvăluite în conștiința sa. În acest caz, începe să-și imagineze aceste lucruri datorită efectului reciproc al influenței mele și al memoriei sale: călătorește undeva sau își imaginează ceva abstract.

Desenul No. 7

Mai exact, nu există nimic autentic în toate aceste percepții; ele nu au o legătură reală cu realitatea externă. Nici nu putem spune dacă această realitate există în fapt. Toată excitația noastră este internă și întreaga noastră imagine a lumii exterioare se află în noi.

Mai târziu, în Înțelepciunea Cabala, vom studia de ce suntem construiți în acest fel și cu ce scop. În esență, studiem toate acestea și acum, ca într-o lecție la școală. Acest lucru este necesar pentru a înțelege cât de limitate sunt percepțiile noastre și faptul că toate conceptele noastre sunt interioare; ele se bazează pe memoria noastră și pe reacțiile organelor noastre de simț. Nu știm ce se află în afara organelor noastre de simț. Mai mult, se pune întrebarea dacă există ceva în afara noastră. Nu știm. Are o întrebare despre exterior și interior chiar vreo semnificație? La urma urmei, însăși conceptul de „exterior” și „interior” poate fi doar o iluzie și nimic mai mult.

În noi se trezește o dorință, care se numește „punctul din inimă”. Această dorință nu este una care să stimuleze organele normale ale percepției. Avem dorința de a ne folosi organele de percepție, cum ar fi atunci când vreau să văd, să aud, să miros și să înțeleg. A înțelege este deja o sumă de dorințe. Fiecare percepție a unui organ de simț conține multe alte caracteristici distincte pe care le adaugă creierul nostru. Ce plăcere specifică vreau să simt din văz, auz, miros sau orice combinație a acestora?

Dacă văd ceva frumos, ar trebui să aibă o anumită culoare, un anume miros și o textură specifică. Dorința mea, care îmi stimulează organele de percepție, este foarte complexă. Ea se bazează pe amintiri despre ceea ce mi-a oferit plăcere în trecut. Stârnesc asta în mine și îmi acordez organele simțului în așa fel încât să caute ceea ce le va oferi plăcere. Cu toate acestea, această dorință este organizată în raport cu cele cinci organe ale mele de simț, cu mintea și memoria mea.

Dintr-o dată, apare o dorință numită „punctul din inimă”. În prezent, această dorință se trezește în mulți oameni și nu afectează organele de simț menționate anterior. Nu îi pot oferi niciun fel de împlinire. Mintea și memoria nu există pentru aceasta. Tot ceea ce se referă la punctul din inimă este ceva nou, ceva care nu există în noi. Acest lucru iese la suprafață dintr-un loc ascuns și începe să ne deruteze separându-ne de percepțiile și amintirile noastre.

Desenul No. 8

Deja percepem că nu vrem nimic din toate acestea și că suntem plictisiți de această viață. Nu știu de unde să obțin plăcere; Nu știu ce să fac și mă forțez să mă mișc cu greu. Individul modern vorbește așa. Motivul este acela că memoria, mintea și punctul din inimă provin dintr-un nou Kli (vas) numit „suflet”. După acest Kli, va apărea un nou ecran pentru a arăta individului o nouă realitate. Această realitate diferă de cea anterioară în care a văzut această lume. Este un mecanism complet diferit. Dacă o persoană îl dezvoltă, atunci acest punct din inimă va deveni un al șaselea organ de percepție suplimentar. În acest caz, mintea și memoria vor dobândi o dezvoltare diferită și, prin acest sistem, o persoană va vedea o imagine complet diferită.

Cu toate acestea, apare o întrebare: această nouă imagine va fi la fel de iluzorie și dependentă de organele mele de simț și dependentă de modul în care concep și numesc lumea exterioară? Nu este deloc o lume exterioară. Este posibil să nu ne aflăm într-o realitate externă? În schimb, voi putea descrie ceea ce voi percepe ca ceva situat în afara mea? Sau, s-ar putea ca unul dintre sistemele mele să fie numit exterior și interior spre deosebire de altele? Vom vorbi mai multe despre asta mai târziu.

Cu toate acestea, fără îndoială, dezvoltarea pe care natura mă obligă să o dobândesc este complet diferită. Această nouă cale este îndreptată spre manifestarea unor lucruri complet noi și dezvăluirea de noi orizonturi.

(Înapoi la pagina ÎNTELEPCIUNEA CABALA – click)

error: Content is protected !!