(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Mai devreme s-a explicat că copiii sunt în mod natural conștienți de sine înainte de a deveni conștienți de ceilalţi şi atenţi la alţii. Însă, întrucât omenirea este un hibrid de ego și transcendență, ideea de simpatie și de identificare emoțională poate fi găsită și la sugarii mici. Pe de o parte, bebelușii simbolizează egoismul, gândind și acționând ca și cum lumea nu ar fi decât un apendice al sinelui. În timp ce, pe de altă parte, prezintă semne remarcabile de empatie avansată.
Cercetătorii care au studiat dezvoltarea sugarilor mici au observat că bebelușii tind să plângă ca răspuns la plânsul altor bebeluși. Ei plâng ca răspuns la un plâns uman mai mult decât la oricare altul, ceea ce arată că plânsul lor nu este doar un răspuns la zgomotul copiilor care plâng. Mai degrabă, plâng ca o demonstrație de empatie cu celălalt copil care plânge.
Trebuie subliniat că aceste emoții ale sugarului nu sunt transpersonale (adică dincolo de sine), deoarece înainte de a putea exista o conștientizare „trans-personală”, trebuie să existe o identitate personală. Înainte ca cineva să poată fi conștient de alții, trebuie să fie conștient de sine.
Cu alte cuvinte, identitatea trebuie să fie stabilită înainte de a putea fi transcendetă.
Este mai probabil ca bebelușii să fie inconștienți atât de ei înșiși, cât și de ceilalți și astfel să-i identifice pe ceilalți ca fiind doar o parte din ei înșiși. Amintiți-vă că prima Yeţer care a pătruns complet în trup este cea centrată pe ego, cea care susține și întărește sinele, și abia mai târziu, odată ce persoana a dezvoltat un nivel de conștiință de sine (la treisprezece ani la băieți şi la doisprezece ani la fete) dimensiunile transcendente ale sufletului pătrund în trup. Transcendența autentică a sinelui este demonstrată atunci când un individ matur și conștient de sine manifestă empatie. A fi matur și empatic înseamnă a fi transpersonal, trecând dincolo de sinele mic / distinct pentru a intra în spațiul mai expansiv al Sinelui divin și, astfel, a te identifica cu altul.
Ca atare, nu suntem Nobilul Sălbatic așa cum ar dori să credem unii filozofi romantici; şi nici nu suntem Brute Naturale care am distruge toată viața dacă societatea ne-ar permite, așa cum ne contrazic cinicii. Mai degrabă, avem ambele tendințe; avem o natură duală, una fiind mai profundă decât cealaltă. Obiectivul este de a rafina și integra ego-ul, cu cât natura este mai superficială, în contextul mai mare al eului transcendent.
Dincolo de echilibrarea și reorientarea ego-ului, este de asemenea important să ne asigurăm că sursa și fundamentul alegerilor noastre se bazează pe Yeţer Tov – unitatea transcendentă. Când principiile de organizare ale cuiva se bazează pur pe supraviețuire, comportamentul lui urmează ego-ul. Viața este apoi interpretată ca o prelungire a eu-lui mic și în serviciul acestuia și, prin urmare, va exista întotdeauna fricțiune și tensiune între eu-l separat al egoismului și restul lumii. Viața pe această lungime de undă este plină de competitivitate meschină și dramă inutilă. Viața într-un monolog centrat pe eu este astfel limitată la faptul că eu-l cuiva devine mai semnificativ – prin putere, bani sau prestigiu – decât eu-l oricui altcuiva.
În această stare de nevoie și dependență nu există satisfacție atinsă, întrucât nimic nu este niciodată suficient. Dimpotrivă, atunci când temeiul ființei cuiva este Yeţer Tov – Sinele Transcendent, Dumnezeiesc – acțiunile pe care le facem sunt legate de puterea infinită a universului. Acest lucru servește și împuternicește nu numai individul care accesează vastele resurse ale sufletului, ci are o consecință cosmică pozitivă pentru întreaga creație, al cărei co-creator suntem fiecare dintre noi. Trăirea transcendentă dă putere întregii realități să fie mai pozitivă, mai simpatică, mai deschisă și mai dăruitoare.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)