PUTEREA UNEI DORINŢE DIRECŢIONATE

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

Creatorul creează dorința, care este o constantă dată. Aceasta se ridică de jos, în noi și apare la diverse intensități. Scopul este, totuși, de a schimba dorința dintr-o dorință stricată de a primi doar pentru sine într-o dorință rectificată de a primi de dragul Creatorului. Chiar și un individ obișnuit, unul care nu este cabalist, poate ridica MAN prin gânduri, prin dorințe și scopuri, întrucât există întotdeauna o dorință în mintea lui, de a primi de la Creator, deși el nu poate recunoaște nici măcar existenţa Creatorului. 

Această misiune poate fi realizată prin gândire, scop și voință. Suntem cu toții obligați să o îndeplinim, indiferent de statutul nostru social, financiar sau religios. Toată lumea trebuie să știe că destinul poate fi schimbat numai prin actele noastre interioare.

Trebuie să ne întoarcem către forța superioară și să ne apropiem de El. Apropierea este suficientă. Lumina Creatorului, care ne atrage pe toți către El, este direcţionată către creaturi, aceasta fiind singura lege a creației. Această forță gravitantă îi afectează mai întâi pe evrei, apoi pe restul națiunilor. Forța ne trezește, prin suferinţă, pentru a ne face să ne apropiem de El. Când un individ nu reușește să-l dorească pe Creator de la sine, el este împins către El de suferinţă. Ne vom simţi în largul nostru numai dacă evităm această forță înainte ca ea să acționeze asupra noastră, atrăgându-ne spre Creator din propria noastră voință. Acesta se numește progres pe „calea luminii”, spre deosebire de progresul pe „calea suferinţei”.

Situația noastră depinde numai de modul în care ne raportăm la forța superioară care ne atrage spre ea. Nu este o chestiune de politică și nici încercările de a ne mulțumi dușmanii nu ne vor aduce niciun bine. Situația noastră nu depinde de disponibilitatea noastră de a practica regulat Miţvot (poruncile), întrucât Creatorul vrea inima, nu un act mecanic. Trebuie să dobândim gradele spirituale ale poruncilor, adică să respectăm legea creației în spirit. Este imposibil să respecţi o lege spirituală ca și cum ar fi o lege mecanică, pentru că a respecta cu adevărat o lege spirituală înseamnă a te egaliza cu ea, a fi în interiorul ei și a fi identic cu ea. Creatorul și întreaga lume spirituală sunt o singură forță care dăruieşte. Oamenii trebuie să ajungă să-i semene, adică să-și rectifice toate dorințele în a fi folosite numai pentru dăruirea către Creator, așa cum tot ceea ce dorește Creatorul este de a face bine oamenilor.

Sufletul omenesc este format din 613 dorințe. La început, ele sunt dorințe egoiste, dar dacă cineva le rectifică pentru a fi folosite numai pentru a oferi încântare Creatorului, acest act de rectificare se numeşte Miţva. Lumina intră în dorința rectificată și asta se numește „revelarea Creatorului” sau „Lumina Torei”. Când toate dorințele sunt rectificate pentru a oferi plăcere Creatorului, aceasta este o stare cunoscută sub numele de Dvekut (alipire) cu El, iar Creatorul umple creatura sau apare în fața creaturii. Această stare de unificare se numește „Israel, Tora și Creatorul sunt una”.

Dacă dorința ta pentru Creator este mai puternică decât forța cu care El te trage către El, atunci te afli în spiritualitate și ai propriul tău ecran spiritual, propria ta forţă spirituală. Asta înseamnă că există un ecran peste egoismul tău, iar atracția ta către Creator funcţionează prin dorința ta de a-I oferi Lui, mai degrabă decât de a lua pentru tine.

Pentru a rămâne în această stare de spiritualitate, omul trebuie să se străduiască să acționeze împotriva naturii sale în fiece secundă. Nu există un astfel de concept în spiritualitate cum ar fi acela de a te odihni, a zăbovi sau a nu face nimic. Omul trebuie să se străduiască permanent în a-și spori eforturile, o nevoie care provine din nevoia de a da, de a dărui.

Dacă, totuși, dorința sa nu sporește, el cade în mâinile “celeilalte părţi” (Sitra Achra, în aramaică), adică ale sistemului forțelor întunecate, ale impurităţii. Aici, și numai aici, avem libertatea de a alege și asta ni se dă de Sus. În momentul în care nu mai putem face eforturi, libertatea noastră este refuzată, iar atitudinea față de noi, de Sus, devine imediat complet negativă. Creatorul devine ascuns și omul începe să simtă că mediul său – natura, societatea și dușmanii lui – îi pun obstacole în calea sa. Natura, societatea și dușmanii sunt, însă, doar îmbrăcăminţi ale Creatorului. Cu cât omul se abate mai mult de la dorința sa de a se concentra asupra centrului, legea care aduce întreaga creație în centru acționează asupra sa mai cu putere.  

Întrucât omenirea continuă să evolueze, legea globală a naturii, care aspiră să centralizeze totul, cere un efort mai mare și o conștientizare mai profundă de la cei care sunt mai dezvoltați. Dacă omul nu depune prompt acest efort, el va plăti instantaneu o penalizare, trebuind să depună eforturi mai mari și să sufere chinuri mai mari, apoi mai mult efort și mai multă suferinţă și tot aşa în continuare.

La începutul secolului al XX-lea, omenirea a crezut că au venit vremuri bune și că ne vom putea bucura de numeroasele noastre descoperiri. Dar la sfârșitul secolului, am văzut cât de mult chin a trăit omenirea. În plus, catastrofele mediului, dezintegrarea unității familiale, evadarea în droguri și terorismul la nivel mondial au crescut din ce în ce mai mult. Toate acestea sunt rezultatul ego-ului uman care crește fără nicio rectificare. Forța superioară trebuie să ne aducă într-un punct în care vom găsi necesar să ne rectificăm propria noastră natură.

Modul de rectificare a lumii este prin utilizarea metodei Cabalei. De aceea apare Înţelepciunea Cabala în timpul nostru, și de aceea există acum în lume o dorință pentru ea. Poporul lui Israel are obligația de a-și îndeplini misiunea de popor ales și de a fi o lumină pentru națiuni, aducând rectificarea întregii lumi prin Înțelepciunea Cabala.  

De pildă, atunci când suntem loviţi de tragedii, trebuie să înțelegem că Creatorul este cel care le trimite, încercând să ne determine să ne concentrăm asupra Lui. Aceasta este, de fapt, munca noastră împotriva temerii pentru viața noastră. În momentul în care cădem sub influența suferinţei sau a plăcerii, trebuie să ținem cont că ele provin de la Creator.

Coloniștii din deșertul Negev au cerut ploaie și au primit-o, deși nu au ţipat după Creator. Dacă s-ar fi întors către El în mod conștient, urmare a propriei lor alegeri, ar fi primit un râu întreg curgând prin mijlocul deșertului. Dar vremea milei a trecut acum; am crescut prea mult, iar legea care ne aduce înapoi către scop ne cere să ne întoarcem la Creator în mod conștient și cu intenție.

Iar aici începe procesul Lo Lishma (nu pentru numele Ei), procesul pentru mine însumi. Încep într-o stare în care îmi spun: „Vreau să trăiesc, de aceea trebuie să mă întorc către forța superioară”. Atunci legea care ne aduce înapoi la scopul creației ne cere să știm cui să ne rugăm: „Vreau să trăiesc, așadar trebuie să mă întorc către forța superioară, dar trebuie să știu cum să mă întorc la El”. De aici și necesitatea Înţelepciunii Cabala și a luminii din ea, care reformează și ne readuce la rădăcina noastră și ne dă dorința Lişma (pentru numele Ei), dorința de a dărui Creatorului.

Oamenii nu vor trebui să schimbe nimic în viața lor pentru a primi această lumină. Singurul lucru pe care Creatorul îl dorește este contactul cu creaturile Sale, care este doar ceva mai bun decât cel pe care El l-a avut cu fermierii din Negev. El dorește o legătură conștientă care să-L vizeze numai pe El.

Următoarea fază a dezvoltării este realizarea unui contact bilateral în care omul îi spune lui Dumnezeu: „Nu numai că aștept ceva de la Tine, dar vreau să Te văd în tot ceea ce mi se întâmplă; Știu că tu ești cel care se ascunde în tabloul lumii de dinaintea mea. Nu mă ascund de Tine, vreau să fiu bun cu Tine, pentru ca Tu să fii bun cu Mine. ”

Nu este nevoie decât de dorința de a fi în acest tip de contact cu Creatorul pentru a ajunge la vârful piramidei alături de cabaliști. Astăzi, toată lumea trebuie să știe despre această lucrare. Am ajuns deja atât de departe încât fiecare individ va descoperi modul în care Creatorul este îmbrăcat în fiecare dintre noi.

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

error: Content is protected !!