(Înapoi la pagina PRELEGERI: ORDINEA CREAŢIEI – click)
PRELEGEREA 1
LIMBAJUL CABALIŞTILOR ESTE UN LIMBAJ AL RAMURILOR
Adică, că ramurile trimit la rădăcinile lor, fiind matrițele lor care există neapărat în Lumea Superioară. Asta întrucât nu există nicio realitate în lumea inferioară care să nu fie generată de superiorul său. Ca și în relaţia dintre o matriță și amprenta acesteia, rădăcina din Lumea Superioară își obligă ramura din cea lumea inferioară să-și dezvăluie întreaga formă și întregul aspect, întrucât fiecare ramură din această lume își definește cum trebuie matrița situată în lumea superioară.
Cea mai înaltă rădăcină este Creatorul și anume dorința-gândul Lui de a încânta creaturile Sale. Gândul, dorința și acțiunea în El sunt unul şi același lucru, sunt echivalente; iar din El, această dorință, acest gând este implementat întrucât noi suntem ființe create, iar o ființă creată este opusă Creatorului.
Pentru ca noi să simțim ceva, trebuie să existe o senzație care să includă ambele aspecte: alb / negru; lumină / întuneric; bine / rău ș.a.m.d.. Aceasta înseamnă că noi percepem numai prin contradicţii sau prin delimitarea între două entități opuse. Starea noastră este similară cu o stare de inconștiență, din care ne trezim treptat și ajungem la o conștienţă deplină.
Înțelepciunea Cabala îmi întăreşte senzația că este rău să fii inconștient. Se numește „recunoaşterea răului”. Este bine pentru mine să fiu în această conștienţă, ceea ce înseamnă că primesc o împuls din interior pentru a-mi deschide simțurile, canalele. Asta este tot ceea ce obțin din metodă, dar este suficient. Pe măsură ce mă dezvolt, încep să văd și să realizez că toate stările prin care trece omul sunt stări care se petrec în interiorul individului și pe care le numim „lumi”.
Asta înseamnă că reînnoiesc simțurile și-mi revelez lumea într-un mod din ce în ce mai clar. Încep să realizez, pe lângă această lume, ceea ce este dincolo de ea, creându-mi-se astfel din ce în ce mai multe stări și încep să văd imaginea realității care include multe straturi. Ele sunt de fapt identice. Când mă aflu într-o lume, eu sunt de fapt în aceeași stare. De fiecare data, însă, totul devine mai clar, iar această înălțare, deplasându-ne jos în sus, prin aceste niveluri, niveluri de conștienţă, de înţelegere, îmi deschide conștientizarea acelei Forțe Superioare care evoluează, ea însăşi, de sus în jos. Această Forţă se numește „rădăcină” și tot ce iese din ea, în simțurile mele, poartă numele de “lumi”.
Adică diferența dintre toate lumile nu constă în ceea ce este în ele, adică ce este inclus în ele; ele includ doar dorințele mele Tariag (613). Fapt este însă că, cu cât dezvălui mai mult calitatea acțiunii Forței Superioare în cele 613 dorințe ale mele, cu atât mai mult se consideră că Lumina este revelată în vase.
Avem cinci lumi. De ce cinci? Lumea Ein Sof (Infinitatea) este întreaga viață, fără sfârșit. Această lume (lumea noastră) este întunericul deplin, iar între ele există filtre – Olamot, derivat din cuvântul Ha Olama, care înseamnă „ascundere”.
Lumina Superioară vine prin Adam Kadmon, Aţilut, Briya, Yeţira, Asiya – cele cinci lumi – și ajunge slăbită față de creaturile acelei lumi. Dar entităţile fiecărei lumi sunt cinci Parţufim, fiecare conținând cinci Sfirot respective zece Sfirot. Nu contează cum le socotim. Ele sunt identice în fiecare lume. În fiecare lume există aceleași, să zicem, 25 de niveluri sau trepte. Ce este diferit în fiecare? Care este diferența dintre lumi?
Diferența dintre lumi constă în grosieritatea lor, măsura în care ascund Lumina Superioară sau o absorb de sus în jos, pe drumul său de a se extinde în jos. Cu cât lumea este mai joasă, cu atât este mai mare grosimea / grosieritatea. Grosieritatea în Lumea Superioară – este Șoreș (rădăcină), apoi Alef, Bet, Gimel și Dalet. Acestea sunt nivelurile de grosime / grosieritate.
Întrebare: De ce este posibil să se realizeze realitatea numai dintr-un stat opus? Nu exista altă posibilitate de a o face?
De ce putem dobândi realitatea doar dintr-o stare opusă? Pentru că suntem opuși.
Ființa creată și Creatorul sunt două lucruri opuse. Atributul Creatorului este proprietatea dăruirii. Atributul ființei create a fost creat prin excludere. Ceva a fost exclus din El, numit Nivra (ființă creată), derivat din cuvântul „Bar”, care înseamnă exterior. Astfel, în afara Lui poate exista doar ceva care are atributul opus – Acela de a primi. În acest fel, se constituie două entități opuse.
Nu poate exista nimic în afara unui atribut care să nu fie contrar acelui atribut. De aceea Creatorul și ființa creată sunt două entități opuse.
La început există Lumina, Cea care dăruiește. Apoi Lumina dorește să-și construiască un vas, care să primească și atunci îşi face un vas cu adevărat primitor. Aceasta este întreaga evoluție până în această lume.
Vasul începe prin a căpăta grosieritatea nivelurilor Șoreș, Alef, Bet, Gimel, Dalet, şi atunci în vas se naște, în consecință, o lipsă, o dorință, întuneric, din ce în ce mai mult și mai mult. În același timp, problema ascunderii este create în vas. El simte treptat din ce în ce mai puțin.
Dacă în lumea lui Adam Kadmon, în conformitate cu cât este de fină, el simte mai mult Lumina și, cu cât devine mai grosier, simte mai puțină lumină; acest fapt ne spune că senzația este conformă similarităţii.
Fiind în această lume inferioară, creatura este împărțită în primul rând într-o multitudine de suflete, fără a simți deloc că aparține unui singur sistem. Fiecare suflet este complet deconectat de Lumină, nici măcar nu simte lumina Bhina Dalet, ci doar ceea ce se află sub barieră, adică, este complet deconectată de senzația rădăcinii.
Cine sunt eu? Nu mă pot descoperi decât dacă îmi revelez mai întâi că există cineva opus mie – Creatorul. Nu poate exista unul fără celălalt. Această senzație include întotdeauna două entități.
Noi, ca ființe create, nu putem simți niciodată nimic dintr-o singură proprietate, întrucât începem să ne simțim pe noi înşine din acțiunea luminii asupra dorinței. O dorință nu se poate trezi decât dacă există un fel de umplutură care să-i fie opusă.
Putem vedea că acest lucru are loc chiar și în modul în care suntem influențați pentru ca noi să dezvoltăm o dorință. Vreau ca tu să-ţi dorești ceva și, așa, treptat, dându-ţi şi iar dându-ţi, începi să dezvolți o relație cu acest ceva, o senzaţie, amintiri, Reşimot (amprente) și apoi îți dezvolți treptat dorința de umplere.
Lumina precedă întotdeauna dorința. Trebuie să funcționeze în dorința pentru a o crea, a o crește, a o hrăni, şi apoi a o umple.
Prin urmare, ce lipsește în lumea noastră pentru ca eu să avansez? Îmi lipsește doar senzația Creatorului în contrast, opoziția dintre mine și El. Cu cât Îl voi dezvălui mai mult, cu atât îmi voi dezvălui sinele și atunci voi primi o percepţie mai amplă despre realitatea mea.
Cine sunt eu? „Eu-l” este acela care simte ceea ce îmi este opus. Asta se numește senzația vieții, senzația de cât de suculentă, cât de bogată este viața.
Care este opusul meu? Ce există în viață? Deschidere, nu? O imagine cât mai largă posibilă. Ce înseamnă largă? Mai extinsă. Prin urmare, acesta este scopul meu, de a revela divinitatea, prin toate canalele mele, cât pot, în vasele cele mai opuse. De aceea, ființa creată trebuie să se întrupeze în această lume și, în această lume, începe să-L dezvăluie pe Creator din starea opusă. Apoi, odată ce ființa creată Îl dezvăluie, ea posedă cu adevărat întregul vas: de la zero la sută la sută.
Aici, în această lume sunt în interiorul unui vas, al unui simţ. Simțul nostru general este voința de a primi. Are cinci intrări: văz, auz, miros, gust și atingere. În general, ceea ce primesc din totalitatea lor se numește imaginea lumii.
Prin senzaţia lumii, dezvolt limbajul. Dezvolt un limbaj, așa că dau nume tuturor celor pe care le simt, tuturor celor care trec prin cele cinci simțuri ale mele.
Am dezvoltat limbajul, am toate numele, acest simț și modul în care îmi ascut acest simţ în continuare cu senzația gradului superior. Prin acest simţ încep să descopăr că include 613 dorințe. Dintotdeauna a fost așa, dar eu nu am simțit-o niciodată. Acum, cum voi numi ceea ce simt în fiecare dorință?
Denumesc senzațiile folosind aceleași cuvinte, descriind și ceea ce am simțit înainte, doar că înainte să nu știam ce impresie sau senzație aparține cărui simț. Acum aflu cum să le raportez unele la altele. Adică încep să realizez mai clar care este rădăcina senzației mele.
Rădăcina este aici și senzația a fost în mine și înainte, așa că aici senzația se numește „ramură” și ceea ce o trezește este „rădăcină”. Asta se numește „dobândirea rădăcinilor”. Când mă ridic de jos în sus, dobândesc rădăcinile. Adică, de fapt, dobândesc lumini, acțiuni, care mă construiesc pe nivelurile inferioare, de sus până jos.
În acest fel, de fiecare dată când omul se ridică, el descoperă în aceleași 613 dorințe, ce anume le activează, ce le umple, în timp ce limbajul său rămâne limbajul nivelului de mai jos – adică cel pe care omul l-a dobândit deja în realitatea acestei lumi.
De aceea, dacă deschizi o carte, nu vei vedea simboluri ciudate, cum ar fi cele pe care le poți vedea uneori pe monitorul unui computer, știi, ca un fel de hieroglife. Când deschizi cărți scrise de cabaliști, nu vezi așa ceva; vezi doar limbajul obișnuit. Pur și simplu nu știi ce înseamnă fiecare cuvânt, dar cuvintele în sine sunt familiare, doar adevăratul sens a ceea ce exprimă ele nu este cunoscut. Asta pentru că ei au luat cuvinte din lumea noastră, dar cu care nu discută despre lumea noastră, discută despre diferite stări în care se află ei în Lumea Superioară. Deci, dacă doreşti să-l înțelegi pe cabalist, trebuie să te ridici cel puțin la un anumit nivel, în Lumea Superioară.
În fiecare stare în care te vei afla, în Lumea Superioară, vei folosi aceleași cuvinte, dar de fiecare dată îţi va fi dezvăluită o imagine diferită. Ți se dezvăluie ca un film pe ecran într-un cinematograf. Acest ecran constituie cele 613 dorințe percepute de simțurile tale, în măsura în care acestea devin mai adaptate senzației luminii.
Așa că foloseşti întotdeauna cuvintele acestei lumi, dar imaginea pe care o obții este în funcție de capacitatea ta de a descifra cuvintele.
Întrebare: Cele cinci simțuri spirituale sunt echivalente cu cele cinci simțuri ale acestei lumi sau se dezvoltă independent?
Cele cinci simțuri spirituale sunt numite la fel ca simțurile lumii noastre. De unde din altă parte am putea alte nume? Se presupune că aceste cinci simțuri sunt în spatele celor cinci simțuri ale noastre, dar nu există nicio legătură între ele. Întrucât, în general, simțurile noastre sunt în întregime derivate din gradul final, neînsuflețit al dorinței de a primi, iar aceste simțuri ar putea exista sau nu.
O persoană poate exista fără un trup, numai în interiorul sufletului cu cele cinci simțuri ale sale, cele cinci Sfirot ale sale – Keter, Hochma, Bina, Zeir Anpin, Malhut. Persoana poate fi, de asemenea, în interiorul trupului, în corpul material: poate fără ochi sau fără urechi, Doamne ferește, dar asta nu ar perturba în vreun fel dobândirea spirituală.
Aceste simțuri nu aparțin, nu depind de calitatea efortului interior, de dezvoltarea și rectifica dorinței care se află într-o persoană. Ele aparțin trupului în sine, care este animalul, care există în acest fel la nivelul inferior. Ceea ce se află în afara acestei cutii a noastre, a acestui trup cu cele cinci simțuri ale sale, trebuie să îl dobândim deja la statura noastră.
Cum dezvăluim imaginea: am putea spune acest lucru, că în general suntem în lumină, Lumina Superioară. Pentru a o dezvălui, pentru a avea orice senzație privind starea noastră, ființa creată trebuie să fie transparentă în raport cu această lumină, ceea ce înseamnă că dorința mea ar fi complet similară cu lumina, cu acea proprietate a dăruirii, şi atunci eu voi dispare virtual în interiorul acestei lumini, în raport cu … modul în care ea trece prin mine și atunci senzația mea ca vas, faţă de lumină, va fi cea mai extinsă senzație.
Pe de o parte, prin atributul meu pe care l-am dobândit acum, l-am căpătat, voi fi asemănător Luminii. În senzaţia mea … această senzație se bazează întotdeauna pe natura mea, așa că în senzația mea voi simți pe de-a-ntregul, sută la sută, diferența dintre mine și Lumina care trece prin mine.
În așa fel, în timp ce încerc să mă fac asemănător cu Lumina, în forma exterioară, în intenție, în rectificarea exterioară, încep să simt cât de opus sunt, în interiorul meu, în natura mea de a primi, față de ea. Această senzație extremă îmi dă sută la sută senzaţia de existență și de vitalitate, o dobândire deplină a asemănării cu Creatorul și dobândesc eternitatea și completitudinea.
Aceste două lucruri opuse sunt ceea ce ne derutează. Nu putem înțelege acest lucru, cum de dobândirea nu se împlineşte printr-un singur canal, ci prin două, pentru că în viața noastră nu avem niciun contact cu nimic care să ne fie opus. Nu suntem construiți pentru a avea vreo percepție sau înțelegere că este posibil dobândim ceva în plan spiritual. Se întâmplă numai prin dezvăluirea opusului acesteia, pe de o parte, și în măsura în care revelezi în tine asemănarea cu aceasta. Pentru noi, în această lume există doar „pregătirea vasului”, adică eu egoistul, unde cu cât „ego-ul” meu este mai mare, cu atât mai mult pot apuca, înghiți.
În spiritualitate, vasul tău trebuie să fie format din două puncte: Malhut și Keter. Malhut rămâne cât mai grosier posibil, iar Keter trebuie să fie cât mai fin posibil. Ajungând la această înțelegere, că în acest fel putem simți spiritualitatea, din cele două puncte extreme, dobândirea punctului extrem, asemănarea cu lumina, constituie pentru noi întreaga dificultate.
Dobândirea punctului opus, care nu este în noi, este deja dincolo de barieră, este „punctul Bina”. Nu se înțelege că senzaţia, dobândirea și percepția vieții includ două entități opuse. Acest lucru nu este înțeles.
De aceea, această senzație, care se bazează pe senzaţia în Malhut și din Keter, în ansamblu această senzație este ascunsă și se numește Lumea Superioară, viață spirituală.
(Înapoi la pagina PRELEGERI: ORDINEA CREAŢIEI – click)