(Înapoi la pagina PRELEGERI: ORDINEA CREAŢIEI – click)
PRELEGEREA 2
Întrebare: Care este legătura cu această existență abstractă? Cum îmi va aduce beneficii această existență abstractă, cum mă va face să mă simt mai bine?
Foarte frumos.
Întrebare: Îi pasă într-adevăr acestui „lucru abstract” de mai sus?
Nu știu ce este doar „abstract” sau ce înseamnă abstract. Lasă-mă să-ți dau un exemplu din viața mea. Am avut prieteni la școală. Îi mai văd uneori aici. Am trăit împreună, am făcut petreceri, ne-am jucat, ne-am distrat ca niște copii, băieți tineri.
Mai târziu, unul s-a îndreptat către muzică, devenind muzician, iar altul către știință; Eu am continuat cu Cabala și așa mai departe. Dacă ne-am întâlni astăzi, fiecare dintre viețile noastre i s-ar părea celuilalt foarte abstractă. Această persoană trăiește în muzică; o lume complet diferită de a mea pentru care are alte împliniri sau preocupări. O altul a rămas într-un kibuţ; ca fermier. Al treilea a făcut altceva. Totul depinde de dorința individului.
Nu există nimic care să fie sau nu abstract; totul este doar în raport cu dorința.
Dacă dorința mea a evoluat spre a simți viața ca știință, înțelepciune, atunci aceasta este împlinirea pentru mine; nu poate exista o alta. Un altul evoluează astfel încât, pentru el, viața înseamnă să câștige bani. Astfel, el nu poate vedea nicio altă cale prin care să se poată împlini într-un mod diferit. Pentru el, întreaga lume este mai mult sau mai puțin piața de valori și obligațiunile; nu vede altfel decât prin foi de calcul. Prin urmare, asta nu constituie o problemă. Fiecare pare abstract pentru celălalt; de neînțeles. Și acum, când vorbim despre evoluția unui vas mai mare, atunci cu siguranță intrăm într-o stare care nu ne este clară. Din ce trăiește un cabalist? Cu ce se allege el din asta?
Poți explica unui câine sau unei pisici cum este viața unei persoane? Ce-l împlinește? Nu ar înțelege nimic. Înțelege să mănânce, să bea, să doarmă, să supraviețuiască, să aibă un adăpost, să facă pui; asta înțelege un animal; un animal nu poate înțelege mai mult de atât. Și nu poţi explica sau înțelege viața la un nivel care nu se află nici măcar în limitele acestei lumi sau între două lumi.
Noi și animalele suntem destul de apropiați, foarte aproape unii de alţii. Dar între două lumi diferite, este imposibil să explicăm o stare. Totuși, dintr-un exemplu, poţi înţelege că dorința evoluează și nu înțelegi cum este viața sub forma unei pisici.
Încearcă acum să te limitezi la nivelul unei pisici. Senzația vieţii se numește senzația de împlinire în dorințe. Dacă dorințele trec deja la nivelul lumii următoare, la Asiya, Yeţira, Briya, individul nu poate simți împlinirea unei lumi inferioare celei a lui, ca viață. Pentru el ar înseamna moartea, mai grav decât pierderea vieții noastre animalice.
În general, când murim, care este viața care dispare din noi? Ce vitalitate dispare din noi? Vitalitatea este aproape inexistentă.
Să presupunem că vedem o insectă mică; o omori. Senzațiile de viață și moarte ale acesteia sunt foarte apropiate unele de altele. Cât de mult viață a avut în general o asemenea insectă? Ce putere sau senzație ar putea pierde? Aproape nimic. Există și astfel de persoane, cu dorințe nedezvoltate, pentru care diferența dintre a trăi și a muri aproape că nu se simte. În generațiile anterioare, cu siguranță a fost așa. Cu cât individul se dezvoltă mai mult, cu atât mai mult se umple el de vitalitate, de viață. Diferența dintre viață și moarte capătă o amploare mai mare.
Individul începe să-și vadă viața și din câte lucruri trăiește el de fapt. Simțind că aş putea pierde toate astea, încep să mă gândesc: „Este foarte greu, cum poate fi posibil?” Când viața ta constă din mai multe lumi și apoi să o pierzi, senzaţia este teribilă, nu-I aşa? Astfel, ce ați spune, suntem o viață abstractă sau nu? Ce este o viață abstractă? Pentru tine este senzația unei vieți de împlinite la un nivel superior.
Trăieşti la un anumit nivel, să zicem ca un om obișnuit din această lume, și există unii oameni care au dorințe și o senzație de împlinire, de cinci ori sau un milion de ori mai mare decât a ta, de exemplu, asta e tot, un pic mai mult; de cinci milioane de ori mai mult. Aşadar, pentru acei oameni, asta este viața. Pentru tine, întrucât nu înțelegi ce înseamnă asta pentru ei, ţi se pare că ei trăiesc o viață abstractă. Dar abstract este ceea ce nu poţi înțelege în vasele tale. Cu toate acestea, evoluăm. Nu avem de ales.
Voința de a primi crește și ne cere să o satisfacem, să o umplem. Și astfel, din generație în generație, dobândim fiecare moment, o viață mai bogată și mai plină de încântare. Iar suferința ne împinge; dorința ne împinge, să pătrundem senzația vieții spirituale. Diferența dintre ele – dintre viața la nivel spiritual și viața noastră – constituie faptul că obținem un vas suplimentar numit „suflet”, în care ne simțim în contrast cu cele cinci simțuri, cu senzația noastră actuală despre viață – eternitatea și completitudinea.
Acestea sunt doar cuvinte, dar este posibil să simți și să înțelegeți ce se discută. Este o dimensiune cu totul diferită. Așadar, devine neimportant pentru tine dacă ești aici cu cele cinci simțuri, să simți sau nu această viață în această lume. Ai dobândit deja o altă viață, o altă formă. Așa cum locuieşti aici acasă cu familia și având munca ta, există și un alt ceva, suplimentar. Dacă unul dispare, îl ai pe celălalt. Nu este abstract. Este foarte tangibil, mai ales că vasul, adică senzația, impresia realității, vasul spiritual, se simte de un miliard de ori mai mult decât vasul acestei lumi. Nu se poate face nicio comparație.
Viaţa aici, în această lume, este ca viața simțită de o furnică minusculă; fără a înțelege, acționând în întregime după instincte, în funcție de ceea ce acționează în interiorul ei. Furnica activată de tot felul de forțe și nu are deloc înțelegerea. Ea acționează numai în funcție de instinctele interioare și, tot aşa, un om din această lume. Vei vedea. O vei descoperi și vei fi fericit să ţoi se reveleze modul în care omul este 100% ca şi furnica. Cine se află sub barieră este activat 100% în felul acesta.
Care este diferența dintre o furnică și un om? Mai mult, care este diferența dintre acest om și cel care are deja un grad de dobândire spirituală? Nu este o chestiune atât de abstractă.
Care este beneficiul cabaliştilor care folosesc limbajul ramurilor? În primul rând, nu au alte mijloace pe care să le poată folosi dacă trăiesc în această lume. Și din această lume, ei încep să realizeze ceea ce este deasupra, adică li se revelează o legătură între ceea ce a fost înainte și ceea ce este acum. Ceea ce a fost fost la început era o ramură, iar ceea ce dobândesc este rădăcina ei.
De ce este așa și nu invers? Este întocmai cum ceea ce a precedat-o a fost rădăcina. Acest lucru este adevărat în funcție de direcția de dobândire. Dar, potrivit Emanatorului, potrivit cu ceea ce a emanat din El – Cel care a născut-o – mi se revelază, înălţându-mă la dobândirea mea, atingând astfel ceva din Lumea Superioară, și descoperind că acest lucru dă naștere la ceea ce există în lumea noastră.
De aceea o numesc „rădăcină” și ceea ce a precedat-o „ramură”. Aceasta înseamnă că, în general, ne revelăm rădăcinile. Prin urmare, în Arborele Vieții, iată rădăcinile și iată ramurile. E pe dos, nu? Cabaliștii au un limbaj gata de utilizat, în felul acesta, așa scriu ei pentru noi.
Deschizi o Biblie sau Gemara sau Cartea Halachot (Legile), sau orice carte de Cabala; trebui să știi asta.
Toate aceste cărți se numesc Cărți Sfinte dintr-un motiv. „Sfânt” este proprietatea lui Bina (dăruire), pe care o persoană o dobândește prin faptul că are senzaţia lui Bina și, după ce a simțit-o, a scris despre aceasta în limba ramurilor. Toate limbajele în care sunt scrise cărțile sfinte sunt limbaje ale ramurilor.
Dacă ne raportăm la toate aceste cărți în acest fel, vom vedea că dincolo de poveşti, dincolo de legi, este vorba despre ceea ce se întâmplă în Lumea Superioară și că nu este vorba despre lumea noastră. Nu este necesar să scriem cărți sfinte despre lumea noastră. Despre lumea noastră scriem povestiri. Este o relație diferită. Toate cărțile sfinte discută doar despre Lumea Superioară. Pentru ce au fost scrise ele? Sunt grozave, dar de ce sunt atât de unice aceste cărți? Ne-ar putea spune cum ar trebui să trăiască un animal în această lume? Nu există niciun beneficiu în asta. Animalul din această lume doar trăiește; cum ar putea el să-și îmbunătățească viața?
De ce suferă omul în această lume? Deoarece omul nu se comportă conform rădăcinii, așa că omul trebuie să dobândească rădăcina. Și atunci ceea ce este rău va deveni bine.
Întrebare: Este ebraica limba exclusivă a cabaliștilor și, dacă este aşa, atunci ea își pierde semnificația dacă este tradusă în altă limbă?
Limba cabaliștilor nu este legată de ebraică. Îmi iau numele acestei lumi și îl folosesc pentru a descrie senzația pe care o am în Lumea Superioară. Spune orice nume îți place, indiferent care este acela. Să spunem „o masă”. Aşadar, este conceptul pe care îl are o masă în Lumea Superioară. De asemenea, îl numesc cu același nume; Îi spun Şulchan, îl numesc tiş, masă. Nu contează ce limbaj foloseşti.
În patru limbi ai patru nume, dar conceptul rămâne un concept indiferent de modul în care îl pronunți în limba ta. Nu are importanţă. Ceea ce este important este să raportezi ceea ce este în percepția ta, în senzația ta, la rădăcina cuvântului. Dacă patru persoane vor sta acolo, fiecare va exprima același lucru într-o formă exterioară diferită, întrucât, în general, ceea ce are omul aici, în lumea noastră, este o gură și o limbă. Astfel, o persoană o va exprima diferit față de ureche. Dar ce diferă? Care este diferența?
Dacă simt iubire sau ură, trebuie să o exprim în cuvinte? Sau este deja activ acest sentiment?
Și dacă simt că este așa, nici măcar nu-i pot da un nume? Mai mult, acum descopăr de ce și de unde. Deci, de ce să-mi pese de nume?
.Trebuie să diferențiem limbajul ramurilor; nu este un limbaj pe care îl scot afară, ci cum simt în dorința mea și senzația din interiorul dorinței. Nu contează.
Poate fi aici un american, un rus, un israelian și am spus patru nume pentru o masă, da? Nu este important cum pronunță fiecare dintre ei acest concept. Ei au un sentiment interior, indiferent dacă este același sau nu, depinde de persoana care primește, nu de limba pe care o vorbește în exterior.
Astfel, ce avem aici? Dacă vrem să schimbăm informații între noi, nu rădăcina mea, dar să spunem că sunt doi oameni aici. De ce? Amândoi simt și, din senzația lor, atrag rădăcinile. Eu, persoana X, vreau să raportez la persoana Y ceva din senzația mea. Cum trebuie să fac? Dacă trăiesc în această lume, o fac în limba noastră și nu în limbajul ramurilor. Cum se pot relaționa, însă, cabaliștii între ei?
Dacă trăiești în secolul al XV-lea și eu trăiesc în secolul al XXI-lea, cum pot să raportez ceva la tine? Pentru a face asta, trebuie să îţi pun în scris. Înțelesul acestui limbaj al ramurilor pe care îl simt, pe care îl simți și tu, este legătura dintre noi în această lume și între „eu” din această lume și „eu” din lumea spirituală. Dar între noi, trebuie să creez un limbaj, o succesiune de simboluri scrise, coduri unice, pentru a-l exprima într-un mod pe care tu să-l înţelegi. Astfel, trebuie să mă exprim în scris, într-o anumită formă, având o bază care nu este afectată de timp, pentru a-mi relata impresiile. Aici există, însă, deja o problemă. Care este problema? Să exprimăm informația spirituală într-un mod care să fie vizibil pentru simțurile noastre.
Iată unde ebraica este unică: acest limbaj este construit în funcție de impresiile din spiritualitate. Prin urmare, ce au făcut cabaliștii?
A apărut de la Adam (primul om) care a văzut și a simțit rădăcina spirituală. Și apoi a găsit ce ramură reprezenta forma rădăcinii. Și așa și-a construit întregul alfabet în care fiecare cuvânt este o imagine făcută din litere care descriu stări. Astfel, cuvântul transmite o stare, modele sau blocuri de diferite stări. Asta ne oferă o imagine.
Aflăm că, în general, avem vase ale lui ZAT de Bina, Zeir Anpin și Malhut. Astfel, avem primele 9 litere în ZAT de Bina; cele 9 litere secunde, adică Aleph la Tet, și de la Yod la Ţedek; și Kuf, Reiş, Şin, Tav. Acesta este Malhut; patru litere în Malhut. Și există literele de final: Mem, Nun, Ţadek, Pey, Kaf, care se află la sfârșitul lui Malhut – MANŢEPACH – cinci litere finale.
De ce este așa? Pentru că aici avem GAR de Bina, Hochma și Keter. Hochma, Keter și GAR de Bina se numesc GAR. Adică, Lumina înainte de a fi îmbrăcată în vase.
Și iată îmbrăcămintea din vase: ZAT de Bina, Zeir Anpin și Malhut. Când se ridică în Lumea Superioară, acesta începe să fie vasul persoanei. ZAT de Bina, ZA și Malhut, iar apoi persoana descoperă că sunt 27 în total; 22 + 5, MANŢEPACH, 27 de tipuri de impresii, pe care le numește litere.
O literă este un simbol, o cutie, litere. Din asta rezultă o secvență de scriere pe care o simt. Întrucât sentimentul meu este întotdeauna o parte a lui ZAT de Bina, o parte a lui Zeir Anpin, o parte a lui Malhut, patru înmulțite cu două aici și 2, 3, 4 aici, nu contează. Întotdeauna printr-o combinație de 27 de litere; 22 plus cele finale, dacă este necesar; în funcție de locul unde ajunge Parţuf-ul. Dacă ajunge la sfârșitul lui Malhut, atunci avem MANŢEPACH la sfârșit, una dintre ele. Dar prin cele 22 de cutii și prin comanda lor, îmi pot exprima întotdeauna senzaţia și modul în care curge. Nu este vorba de faptul că există un alfabet pentru început sau că există simboluri pentru litere, ci că toate literele rezultă din senzaţiile luminilor din vase.
Iată punctul lui Yod, expansiunea sa. Iată Dalet. De ce există un Dalet? De ce este o axă și două uși? Și de ce există o diagonală între ele – există Hochma, Bina, Malhut și Zeir Anpin? De ce există această diagonală între Malhut și Bina, care este Ţimţum Bet? Pe scurt, fiecare cutie și fiecare dintre litere constituie o stare. Este ca o hieroglifă. Și prin aceste stări, îmi scriu senzaţiile. În afară de asta, există un deasupra, un dedesubt și un interior al literelor. Există, de asemenea, adăugiri, simboluri, care nu se mai referă la cutiile în sine, ci la interioritatea lor. Și așa transmiți impresiile spirituale. Pentru aceasta a fost creată limba.
Limba Cabalei, a Cabaliștilor, este limbajul ramurilor. El este structurat în funcție de felul în care ramurile indică rădăcinile, care constituie originea existenței lor și trebuie să existe în Lumea Superioară.
Aşadar, nu există niciun element al realității sau o apariție a realității căreia să nu-i găsim asemănarea în lumea de deasupra ei, cu care este identică precum două picături într-un iaz și sunt numite „Rădăcină și ramură”. Asta înseamnă că un obiect găsit în lumea inferioară este considerat o ramură a tiparului său, găsit în lumea superioară, şi care este rădăcina elementului inferior, întrucât aici a fost amprentat și făcut acel obiect din lumea inferioară.
Aceasta a fost intenția înțelepților noștri atunci când au spus: „Nu există niciun fir de iarbă dedesubt care să nu aibă un destin și un paznic deasupra care să-I dea brânci și să-i poruncească: Creşti !”. Rezultă că rădăcina, numită „destin”, îl obligă să crească și să-și îmbrace atributul în cantitate și calitate: la fel cu sigiliul și amprenta. Aceasta este legea rădăcinii și ramurilor în fiecare element al realității din fiecare lume, care se referă la lumea de deasupra ei.
Cea mai înaltă rădăcină este Creatorul. Pentru El, gândirea și acțiunea sunt una și aceeași și, prin urmare, dorința Sa, gândul Său de a dărui ființelor Lui create provine de la El și devine implementat. În viziunea Lui, gândurile și faptele sunt una și aceeași și, prin urmare, în gândul Lui suntem deja ajunşi la țintă. Dar trebuie să trecem prin senzaţia, dobândirea și înțelegerea locului unde ne aflăm. De aceea existăm, în felul acesta, în legătură cu El.
(Înapoi la pagina PRELEGERI: ORDINEA CREAŢIEI – click)