înapoi la CUPRINS link
În această lume, ne deplasăm fizic utilizând organele de locomoţie – picioarele. Apoi, de îndată ce înaintăm, utilizăm organele de prehensiune – mâinile.
Prin contrast, organele spirituale sunt opuse celor fizice: putem urca scările doar dacă, în mod conştient, am înlăturat orice sprijin din partea raţiunii. În plus, putem ajunge la scopul Creaţiei numai dacă ne deschidem mâinile mai curând pentru a da, decât pentru a lua.
Scopul Creaţiei constă în revărsarea plăcerii asupra noastră. De ce, atunci, Creatorul ne conduce către acest obiectiv pe o cale aşa de dureroasă?
În primul rând, Creatorul a creat, în perfecţiunea Sa, fiinţele umane.
Un atribut al perfecţiunii finale este starea de repaus, pentru că mişcarea este produsă fie de o lipsă, fie de încercarea de a ajunge la ceea ce este considerat dezirabil.
Oamenii preferă să se odihnească, fiind dispuşi să renunţe la odihnă doar atunci când le lipseşte ceva vital, cum ar fi mâncarea, căldura etc.
Cu cât suferă mai mult din cauza faptului că nu au ceea ce doresc, cu atât sunt mai dispuşi să facă eforturi din ce în ce mai mari pentru a obţine ce vor. Prin urmare, în cazul în care Creatorul îi face pe oameni să sufere din cauza lipsei spiritualităţii, ei vor fi obligaţi să facă un efort pentru a ajunge la ea.
Odată ce au atins spiritualitatea, care este scopul Creaţiei, oamenii vor experimenta plăcerea pe care Creatorul a pregătit-o pentru ei. Din acest motiv, cei care doresc să avanseze spiritual nu consideră suferinţa cauzată de egoism ca fiind o pedeapsă, ci doar ca manifestare a Bunăvoinţei Creatorului de a-i ajuta.
Prin urmare, ei văd suferinţa lor mai degrabă ca pe o binecuvântare, decât ca pe un blestem. Numai după ce au obţinut spiritualitatea vor înţelege ce este ea de fapt şi plăcerile pe care le conţine. Până atunci, ei vor suferi doar din cauza lipsei sale.
Diferenţa dintre material şi spiritual este că lipsa plăcerilor materiale ne face să suferim, în timp ce lipsa plăcerilor spirituale nu cauzează suferinţă. Prin urmare, pentru a ne oferi plăceri spirituale, Creatorul ne face să simţim suferinţa cauzată de lipsa senzaţiilor spirituale.
Pe de altă parte, atunci când experimentăm plăcerile materiale, nu ajungem niciodată la împlinirea completă şi infinită care este prezentă chiar şi în cele mai mici plăceri spirituale. De îndată ce începem să dobândim gustul pentru spiritualitate, există pericolul de a primi această plăcere ca în cazul unei dorinţe egoiste şi, prin urmare, ne vom îndepărta de spiritualitate.
Motivul acestei îndepărtări este faptul că începem să ne preocupăm de spiritualitate după ce găsim în această îndeletnicire o plăcere mai mare decât am experimentat până acum în viaţa noastră. Vedem acum că nu mai avem nevoie de credinţă – baza spiritualităţii – pentru că am înţeles că urmărirea scopurilor spirituale ne aduce beneficii. Însă Creatorul foloseşte această metodă numai cu începătorii, pentru a-i atrage şi corecta.
Fiecare dintre noi simte că ştie mai bine decât oricine altcineva ce ar trebui să facă şi ce este bine pentru sine. Acest sentiment se datorează faptului că în starea noastră egoistă ne percepem doar pe noi, şi nimic altceva. Ca urmare, ne considerăm ca fiind cei mai înţelepţi, deoarece suntem singurii care ştim ce dorim în fiecare moment al vieţii noastre.
Creatorul conduce lumea noastră în strictă conformitate cu legile materiale ale naturii. Prin urmare, este imposibil să le ocolim sau să le contracarăm: dacă sărim de pe stâncă, vom muri, dacă suntem privaţi de oxigen, ne vom sufoca etc.
Creatorul a confirmat aceste legi ale naturii pentru a ne face să înţelegem că supravieţuirea cere efort şi atenţie. În lumea spirituală, acolo unde nu putem prevedea consecinţele evenimentelor şi nu cunoaştem legile supravieţuirii, trebuie, de la bun început, să înţelegem legea principală. Această lege nu poate fi eludată, aşa cum nici legile naturii din lumea noastră nu pot fi eludate.
Legea principală afirmă că nu putem fi conduşi de senzaţiile plăcerii, deoarece nu plăcerea, ci altruismul este cel care determină dacă o viaţă spirituală este benefică sau dăunătoare:
Lumina – care emană de la Creator şi este percepută de noi ca imensă plăcere. Înţelegem că plăcerea sau perceperea Creatorului (care sunt de fapt unul şi acelaşi lucru, pentru că nu Îl percepem pe El, ci Lumina care ajunge la noi) este de fapt scopul Creaţiei.
Credinţa – puterea care dă individului încrederea în posibilitatea de a atinge viaţa spirituală, de a învia după ce a fost mort din punct de vedere spiritual. Cu cât ne este mai clar că suntem morţi din punct de vedere spiritual, cu atât mai mult simţim nevoia de credinţă.
Rugăciunea – efortul făcut de om, în mod special din inimă, pentru a-L percepe pe Creator şi a-L implora să-i acorde încrederea în posibilitatea de a ajunge la viaţa spirituală.
Orice muncă, orice efort realizat şi orice rugăciune sunt posibile numai atunci când Creatorul este ascuns fiinţelor umane. O rugăciune adevărată cere Creatorului acordarea puterii de a contracara cu ochii închişi egoismul, fără ca El să se reveleze omului, deoarece aceasta este cea mai mare recompensă. Nivelul spiritualităţii noastre este definit de dorinţa de a continua în mod altruist.
Atunci când am dobândit încredere în propriile puteri altruiste, putem începe, treptat, să experimentăm plăcerea de dragul Creatorului, pentru că astfel Îi suntem Lui plăcuţi. Deoarece Voinţa Creatorului este de a ne dărui plăcere, aceasta congruenţă a dorinţelor apropie pe Cel care Dăruieşte de cel care primeşte.
În afara plăcerii pe care o primim atunci când percepem Lumina Creatorului, noi trăim o plăcere infinită din perceperea dimensiunii Creatorului, din unirea cu Perfecţiunea Finală. Atingerea acestei plăceri este scopul Creaţiei. Deoarece egoismul – dorinţa de a primi – este esenţa noastră, el predomină asupra tuturor nivelurilor din natură, de la cel atomic, molecular, hormonal, animal şi până la cele mai înalte niveluri.
Egoismul se extinde până la cele mai înalte sisteme ale raţionamentului uman şi ale subconştientului, inclusiv asupra dorinţelor altruiste. Este atât de puternic, încât suntem incapabili să ne opunem lui în mod deliberat, indiferent de situaţie.
Prin urmare, dacă dorim să scăpăm de egoism, trebuie să luptăm cu el. În ce priveşte avansarea spirituală, trebuie să acţionăm în mod contrar dorinţelor corpului şi raţiunii, chiar dacă nu putem vedea nici un beneficiu personal.
În caz contrar, nu vom reuşi niciodată să transcendem limitele acestei lumi. În Cabala, acest principiu al muncii este formulat astfel: „Forţează-l până spune: «Vreau.»“
De îndată ce Creatorul ne ajută să-I cunoaştem propria Natură, corpul nostru va dori el însuşi să funcţioneze în domeniul spiritualităţii. Această condiţie este numită „întoarcerea pe răspuns“ (hazara beCiuva).
Transformarea esenţei noastre egoiste într-una altruistă are loc astfel: În înţelepciunea Sa, Creatorul generează o dorinţă de automulţumire şi o implantează în fiinţa umană. Această dorinţă reprezintă egoismul, un punct negru în esenţa omului. Este negru ca urmare a contracţiei Luminii (ţimţum) care a apărut atunci când Lumina Creatorului s-a îndepărtat de el.
Corectarea esenţei egoiste are loc cu ajutorul ecranului (masah) care transformă egoismul în altruism. Suntem incapabili să înţelegem cum o asemenea transformare miraculoasă poate avea loc, până când nu o experimentăm noi înşine. Pare incredibil faptul că legea generală a naturii se schimbă, astfel încât, dintr-odată, să putem acţiona acolo unde anterior nu am putut.
În final, vom descoperi că acţiunile noastre nu s-au schimbat şi că nu putem da nimic Creatorului, deoarece El este perfect şi unica Sa dorinţă este să ne umple cu Perfecţiunea Lui.
În schimb, pentru imensa plăcere pe care o primim de la Creator, suntem incapabili să Îi înapoiem ceva, cu excepţia gândului că, deşi continuăm să facem aceleaşi acţiuni ca înainte, acum le facem pentru că mai degrabă Îi sunt Lui plăcute, decât nouă.
Însă chiar şi acest gând este pentru noi şi nu pentru Creator, ceea ce ne dă posibilitatea să primim plăceri nemăsurate fără a ne simţi ruşinaţi de ceva. Ne putem asemăna mai mult cu Creatorul, devenind altruişti. Când facem asta, suntem capabili să primim infinit şi să experimentăm plăcere, deoarece altruism nu înseamnă pentru sine.
Deşi ne putem forţa să facem anumite acţiuni fizice, nu ne putem schimba dorinţele de bună voie, pentru că nu putem face nimic din ceea ce nu este în folosul nostru. Cabaliştii spun că o rugăciune fără o motivaţie potrivită este asemenea unui corp fără suflet, pentru că acţiunile aparţin corpului, iar gândurile – sufletului.
Dacă nu ne-am corectat mai întâi propriile gânduri (sufletul) de dragul cărora efectuăm o acţiune (corpul), atunci despre acţiunea în sine se poate spune că este moartă din punct de vedere spiritual. Totul este cuprins atât în general, cât şi în particular. Generalul, mort spiritual (domem), demonstrează că pentru cei mai mulţi oameni poate fi doar o mişcare generală, şi nu o anumită mişcare spirituală, deoarece nu au o nevoie interioară pentru ea.
Prin urmare, nu există o creştere individuală, ci doar o creştere comună, în concordanţă cu Providenţa Universală Superioară. Din acest motiv, masele se percep întotdeauna pe sine ca fiind corecte şi perfecte.
A fi din punct de vedere spiritual la nivel organic (ţomeah) înseamnă a avea un grad unic de mişcare interioară şi dezvoltare. În acest moment, o persoană devine cunoscută ca Om sau Adam, aşa cum este scris în Biblie: „Adam – un copac într-un câmp.“ Deoarece creşterea spirituală necesită o mişcare de înaintare, iar mişcarea are loc doar atunci când persoana simte o anumită lipsă, Omul este tot timpul conştient de aceste deficienţe care îl forţează să caute modalităţi de creştere.
Dacă omul se opreşte la un anumit nivel al dezvoltării spirituale, atunci este împins în jos, în percepţiile sale. Acest lucru are rolul de a-l determina să se mişte, în loc să stea pe loc.
Dacă, ulterior, se ridică din nou, ajunge la un nivel mai mare decât cel anterior.
Prin urmare, omul fie urcă, fie coboară, pentru că nu poate sta pe loc, deoarece această stare nu este caracteristică Omului. Doar aceia care aparţin maselor pot sta nemişcaţi fără a cădea de la nivelul la care se află. Astfel, ei niciodată nu experimentează căderea.
Haideţi să împărţim imaginar spaţiul cu ajutorul unei linii orizontale. Deasupra linei este lumea spirituală. Sub linie este lumea egoistă. Aceia care preferă să acţioneze contrar raţiunii lor pot exista deasupra liniei.
Aceşti indivizi resping raţiunea pământească, chiar dacă aceasta le dă oportunitatea de a şti şi a vedea totul. Ei preferă să acţioneze cu ochii închişi, pe calea credinţei, urmărind spiritualitatea (altruismul în locul egoismului).
Fiecare nivel spiritual este definit de măsura altruismului prezent în el. Nivelul spiritual pe care îl ocupăm corespunde calităţilor noastre spirituale. Aceia dintre noi care se află deasupra liniei sunt capabili să Îl perceapă pe Creator. Cu cât ne aflăm mai sus faţă de linie, cu atât mai mare este această abilitate.
Poziţia înaltă sau joasă pe care ne aflăm este determinată de ecranul pe care îl are fiecare. Acest ecran reflectă plăcerea egoistă, directă pe care o putem primi de la Lumina Creatorului. Lumina de deasupra liniei este numită „Tora“. Ecranul sau linia care separă lumea noastră de cea spirituală se numeşte „barieră“ (mahsom).
Cei care trec de această barieră nu mai coboară spiritual la nivelul lumii noastre. Sub linie este lumea egoismului, în timp ce deasupra liniei este lumea altruismului.
Avansarea către plăcerea altruistă
Aţilut este lumea percepţiei complete a Creatorului şi a unificării cu El. Un individ se ridică treptat la lumea Aţilut, dobândind calităţi altruiste. Când cineva a ajuns la această lume, după ce a dobândit pe deplin capacitatea de a „dărui“, chiar dacă se află pe treapta cea mai de jos, începe „să primească de dragul Creatorului“.
Noi nu distrugem dorinţa noastră de a experimenta plăcere, ci mai degrabă ne modificăm esenţa, schimbând raţiunea pentru care căutăm plăcerea. Înlocuind treptat egoismul cu altruismul, ne putem ridica în consecinţă, până când primim tot ceea ce ni se cuvine, în concordanţă cu rădăcina sufletului nostru (şoreş neşama), care iniţial a fost parte a ultimului nivel (Malhut) al lumii Aţilut.
Ca rezultat al corectărilor pe care le facem, sufletul se va ridica la starea completei unificări cu Creatorul şi pe parcursul acestui proces vom primi de 620 de ori mai multă Lumină decât avea sufletul nostru înainte de a intra în corpul uman.
Toată Lumina, întreaga plăcere pe care Creatorul doreşte să o împartă Creaţiei Sale, este cunoscută ca „sufletul comun“ al tuturor celor create (Şhina). Lumina împărţită fiecăruia dintre noi (sufletului fiecăruia dintre noi) este parte a sufletului comun. Fiecare dintre noi ar trebui să primească această parte pe măsură ce îşi corectează dorinţele.
Îl putem percepe pe Creator (propriul nostru suflet) numai după ce ne-am corectat dorinţa de plăcere.
Aceasta dorinţă este cunoscută sub numele de „vas al sufletului“ (kli). Cu alte cuvinte, sufletul se compune din vas şi Lumina care vine de la Creator.
Atunci când am înlocuit în totalitate vasul egoist cu unul altruist, acest vas se va potrivi în întregime cu Lumina, pentru că a dobândit caracteristicile ei.
Astfel, putem deveni egali cu Creatorul şi ne putem contopi cu proprietăţile Sale, experimentând tot ce există în Lumină şi umple vasul.
Nu există cuvinte care să descrie această stare. Din acest motiv, se spune că toate plăcerile acestei lumi sunt doar o scânteie din focul infinit al bucuriei pe care sufletul o experimentează în timpul unificării cu Creatorul.
Putem urca pe scara spirituală în concordanţă cu legea liniei de mijloc (kav emţai). Acest principiu poate fi descris pe scurt, astfel: „Cel care este fericit cu ceea ce are este considerat bogat.“
Ar trebui să fim mulţumiţi cu ceea ce putem înţelege atunci când studiem Cabala. Cel mai împortant lucru este să realizăm că, învăţând Cabala, vom începe să facem fapte bune înaintea Creatorului. Atunci când vom face Voia Sa, vom simţi că o facem în totalitate, complet, asta fiind grija noastră cea mai mare.
Această senzaţie ne va aduce o imensă bucurie şi ne vom simţi ca şi cum am fi primit cel mai mare dar din lume. Avem acest sentiment deoarece Îl considerăm pe Creator ca fiind Regele Universului, mult mai sus decât noi. Prin urmare, suntem bucuroşi că am fost aleşi de Creator dintre milioane de oameni şi că prin intermediul cărţilor şi profesorilor ne spune ce vrea de la noi.
Această stare spirituală este numită „dorinţa de a dărui“ (hafeţ hesed). În această stare, calităţile omului pot coincide cu cele ale unui obiect spiritual, cunoscut sub numele de Bina. Însă această stare nu reprezintă perfecţiunea umană, pentru că nu ne folosim raţiunea în acest proces de corectare personală.
Astfel, încă suntem consideraţi a fi „săraci în cunoaştere“ (ani be da’at), pentru că nu suntem conştienţi de corelaţia dintre acţiunile noastre şi consecinţele lor spirituale. Cu alte cuvinte, noi acţionăm fără să ştim ce facem, călăuziţi doar de credinţă.
În vederea înfăptuirii acţiunilor spirituale în mod conştient, trebuie să investim mult efort pentru a ajunge la înţelegerea că toate gândurile noastre trebuie să fie „de dragul Creatorului“. În acest moment, putem începe să simţim că nu înaintăm spiritual. Într-adevăr, de fiecare dată când observăm ceva, devine evident că suntem mai departe ca niciodată de intenţia potrivită – aceea de a face plăcere Creatorului, în aceeaşi măsură în care Creatorul doreşte să ne facă pe plac.
Cu toate acestea, nu trebuie să ne criticăm starea la un nivel mai mare decât cel care ne permite să rămânem cu desăvârşire mulţumiţi. Această stare este numită „linia de mijloc“ (kav emţai). Pe măsură ce ne construim cunoaşterea cu linia stângă (kav smol), putem dobândi pe deplin perfecţiunea.
Să analizăm încă o dată acţiunea care are loc în linia de mijloc. Trebuie să ne începem ascensiunea spirituală fiind în concordanţă cu linia dreaptă, care reprezintă simţirea perfecţiunii în spiritualitate, fericirea pentru destinul pe care îl avem şi dorinţa de a realiza Voinţa Creatorului în mod sincer şi altruist.
Trebuie să ne întrebăm: „Câtă plăcere vom obţine din căutarea spirituală?“ Noi considerăm că orice cantitate este suficientă, pentru că suntem convinşi că lumea este controlată, în totalitate, de către Creator şi orice simţim în timpul căutării spirituale este ceea ce Creatorul doreşte.
Oricare ar fi starea noastră, ea trebuie să vină de la Creator. Astfel, simpla recunoaştere a Autorităţii Divine şi a perfecţiunii spiritualităţii sunt suficiente pentru ca noi să fim fericiţi, să avem sentimentul propriei perfecţiuni şi să ne determine să Îi mulţumim Creatorului.
Însă acestei stări îi lipseşte linia stângă, prin care ne verificăm propria condiţie (heşbon nefeş). Această sarcină interioară este opusă muncii făcute în linia dreaptă, unde ne concentrăm mai ales asupra glorificări spiritualului şi a Creatorului, fără a ţine cont de noi şi de starea noastră.
Atunci când începem să verificăm cât de serioasă este atitudinea noastră faţă de spiritualitate şi cât de aproape ne aflăm de perfecţiune, devine evident că încă suntem scufundaţi în egoismul nostru meschin şi nu suntem în stare să ridicăm nici măcar un deget de dragul altora sau al Creatorului. După ce am descoperit răul din noi, trebuie să ne străduim să-l eliminăm şi să depunem cele mai mari eforturi în această direcţie.
Trebuie, de asemenea, să-L rugăm pe Creatorului să ne ajute, de vreme ce este clar că suntem incapabili să ne transformăm fără a primi sprijin. Astfel, apar două linii opuse în om. În linia dreaptă simţim că totul se află în puterea Creatorului şi, prin urmare, totul este perfect. Nu dorim nimic şi, în consecinţă, suntem fericiţi.
În linia stângă nu simţim nici un interes faţă de spiritualitate; nu simţim avansarea spirituală, dar simţim că suntem încă prizonieri în coaja egoismului nostru, la fel ca înainte. Mai mult decât atât, nu cerem Creatorului să ne ajute să scăpăm din această stare. Descoperind răul din noi, decidem să ne lipsim de simţul comun, deoarece acesta încearcă să ne descurajeze eforturile de a continua fără speranţă sarcina de corectare a egoismului nostru.
În acelaşi timp, ar trebui să continuăm să mulţumim Creatorului pentru starea prezentă, crezând sincer că această stare este cu adevărat cea perfectă. Ar trebui să continuăm, de asemenea, să fim la fel de bucuroşi cum am fost înainte de a ne verifica starea.
Dacă reuşim să facem astfel, vom avansa pe linia de mijloc. Este crucial să evităm să devenim prea critici faţă de noi, urmând excesiv linia stângă.
Este, de asemenea, important să rămânem în starea de mulţumire a liniei de mijloc. Doar atunci vom putea să intrăm în împărăţia spirituală cu „ambele picioare“, ca să zicem aşa.
Există două niveluri ale dezvoltării umane: animal şi uman. (Acestea nu trebuie confundate cu cele patru niveluri ale dorinţelor.) Dacă observăm natura animală, vom vedea că animalul continuă să trăiască în aceeaşi stare în care s-a născut. El nu se dezvoltă. Însuşirile acordate unui animal în ziua în care s-a născut îi sunt suficiente pe toată durata existenţei.
Acelaşi lucru se poate spune despre cel care rămâne la acest nivel de dezvoltare – acelaşi, pe măsură ce creşte. Toate schimbările care au loc în viaţa sa sunt de natură cantitativă.
Acest lucru nu se poate spune despre „fiinţa umană“. În această stare omul se naşte egoist. La un moment dat, el va descoperi că este condus de egoism şi, drept urmare, va aspira să corecteze acest defect. Dacă omul doreşte cu adevărat să fie demn de Revelarea Creatorului, atunci sunt necesare următoarele:
- Aceasta trebuie să fie cea mai puternică dorinţă a omului, astfel încât să nu mai existe o altă dorinţă. În plus, dorinţa trebuie să fie permanentă, deoarece Creatorul este etern şi Voinţa Sa de a ne dărui binele este constantă. Cel care doreşte să se apropie de Creator trebuie să aibă calităţi asemănătoare cu cele ale Creatorului, adică toate dorinţele trebuie să fie constante. Ele nu se pot schimba în funcţie de circumstanţe.
- Omul trebuie să dobândească dorinţe altruiste, iar toate gândurile şi dorinţele sale trebuie să fie dedicate Creatorului. Acest nivel este numit hesed sau katnut. În cele din urmă, omul va câştiga Lumina Credinţei, Lumină care îi va aduce darul încrederii.
- Omul trebuie să dobândească cunoaşterea completă şi perfectă a Creatorului. Consecinţele acţiunilor lui sunt determinate de nivelul său spiritual. Cu toate astea, nu va exista diferenţă între nivelurile spirituale dacă Lumina Creatorului străluceşte asupra individului. Deoarece Creatorul dăruieşte simultan vasul şi Lumina sufletului, omul percepe cunoaşterea primită ca fiind perfectă. De obicei, noi suntem în acord total cu corpul nostru; corpul ne dictează dorinţele şi ne răsplăteşte pentru munca noastră, lăsându-ne să experimentăm plăcerea. Plăcerea, în sine, este spirituală, însă în lumea noastră ea trebuie conectată la un suport material (mâncare, sex, muzică) pentru a ne îngădui să o experimentăm. Chiar dacă în sinea noastră simţim plăcere pură, suntem incapabili să o detaşăm complet de acest suport material.
Oameni diferiţi au plăceri diferite asupra diverselor lucruri. Plăcerea în sine este spirituală, chiar dacă o experimentăm în creierul nostru ca efect al impulsurilor electrice. Teoretic, este posibil să simulezi o gamă largă de plăceri prin aplicarea impulsurilor electrice asupra creierului. Deoarece suntem obişnuiţi să primim diverse plăceri sub forma suportului lor material, această plăcere pură va recrea în memorie imaginile diferitelor manifestări, astfel încât mintea va crea muzica, gustul mâncării etc.
Cele de mai sus arată clar faptul că noi şi corpul nostru ne servim reciproc. Prin urmare, când corpul acceptă să muncească, el se aşteaptă să fie recompensat cu anumite forme ale plăcerii.
Evitarea senzaţiilor neplăcute poate fi, de asemenea, considerată un fel de plăcere. Orice corelaţie între munca făcută şi plăcerea primită (recompensă) este un indicator clar că omul a făcut un act egoist.
Pe de altă parte, dacă omul simte rezistenţă din partea corpului şi se întreabă: „De ce să muncesc?“ înseamnă că acel corp nu întrezăreşte în viitor o plăcere mai mare decât cea pe care o simte deja. În definitiv, nu existe o creştere suficientă a plăcerii pentru a învinge tendinţa de a rămâne în starea de repaus. Astfel, nu vede niciun beneficiu în modificarea stării sale.
Dacă omul decide să abandoneze consideraţiile corpului şi alege să se concentreze asupra îmbunătăţirii condiţiei sufletului, atunci corpul va refuza să facă chiar şi cea mai mică mişcare până când nu se întrevede perspectiva unui beneficiu personal. Omul va fi incapabil să-şi forţeze corpul să muncească.
Astfel, va avea o singură soluţie – să apeleze la Creator pentru a-l ajuta să înainteze. Creatorul nu înlocuieşte corpul omului şi nici nu îi modifică natura. El nu face miracole pentru a schimba legile fundamentale ale naturii.
Ca răspuns la o rugăciune adevărată, Creatorul îi dă omului un suflet – puterea de a acţiona conform principiilor adevărului.
Atunci când primim plăceri egoiste înseamnă că în acel timp altcineva va fi nefericit.
Acest lucru se datorează faptului că plăcerile egoiste nu se concentrează doar pe ceea ce avem, ci şi pe ceea ce alţii nu au, din moment ce toate plăcerile sunt comparabile şi relative.
Din acest motiv este imposibil să construieşti o societate echitabilă, bazată pe un egoism rezonabil. Natura falsă a unei asemenea utopii a fost dovedită de istorie, în special în vechile comunităţile din fosta URSS şi în alte încercări de construire a socialismului.
Este imposibil să satisfaci fiecare membru al unei societăţi egoiste, pentru că indivizii se compară întotdeauna unii cu alţii. Acest lucru este evident în comunităţile mici.
Astfel, Creatorul, care întotdeauna doreşte să recompenseze pe fiecare cu nesfârşită plăcere, pune o singură condiţie: plăcerea nu trebuie să fie limitată de dorinţele corpului. Ea va fi primită doar în acele dorinţe care sunt independente de dorinţele corpului. Aceste dorinţe sunt numite „altruiste“ (aşpaa).
Cabala este o secvenţă de rădăcini spirituale care provin una din alta, în concordanţă cu legi imuabile, unindu-se şi îndreptându-se spre un singur scop comun: „înţelegerea măreţiei şi înţelepciunii Creatorului de către creaturile acestei lumi“.
Limbajul cabalistic este strâns legat de obiectele spirituale şi acţiunile acestora. Astfel, el poate fi studiat doar în timpul examinării procesului Creaţiei. Cabala atinge anumite probleme, care sunt apoi revelate doar celor care caută percepţia spirituală. Nu există conceptul de timp, ci doar lanţul cauză-efect, în care fiecare efect devine, la rândul său, cauză a următorului efect – Creaţia unui nou act sau obiect.
În principiu, ceea ce noi numim timp este, de fapt, percepţia interioară a proceselor de tip cauză-efect. Chiar şi ştiinţa susţine că atât timpul, cât şi spaţiul sunt concepte relative. Un loc sau spaţiu este o dorinţă pentru plăcere. O acţiune este fie primirea plăcerii, fie respingerea ei.
„La început“, adică înaintea Creaţiei, nu exista nimic în afara Creatorului. El nu poate fi denumit altfel, deoarece orice alt nume implică o anumită percepţie a obiectului. Singurul lucru pe care Îl percepem cu referire la El este faptul că ne-a creat. De aceea noi ne putem adresa Lui cu numele de Creator, Ziditor etc.
Creatorul transmite Lumina. Lumina reprezintă dorinţa Lui de a genera o creatură şi de a înzestra această creatură cu sentimentul de a fi mulţumită de El. Doar această singură calitate a Luminii care vine de la Creator ne dă motiv să Îl putem judeca.
Mai precis, percepţia Luminii nu ne permite să facem aprecieri asupra Creatorului Însuşi, ci doar asupra percepţiilor pe care voit le detemine în noi. Din acest motiv ne referim la El ca la Cineva Care doreşte să ne facă pe plac.
Această plăcere nu este primită doar de la Lumină, ci este produsă în noi de efectul Luminii asupra „organelor spirituale de simţ“. În mod similar, o bucată de carne nu conţine în sine plăcerea pe care cineva o simte atunci când o gustă. Numai în contact cu organele senzoriale un obiect poate produce o senzaţia de plăcere în noi.
Fiecare act, fie el spiritual sau fizic, este format atât din gând, cât şi din acţiunea care întruchipează gândul.
Gândul Creatorului este de a dărui plăcere creaturilor Sale. În consecinţă, El ne recompensează cu plăcere.
Acest act este numit „a dărui de dragul dăruirii“. Este numit un act simplu deoarece scopul său corespunde cu direcţia sa.
Creaţia a fost făurită să fie egoistă prin natura sa, ceea ce înseamnă că nu avem nici un alt scop cu excepţia celui de a dobândi plăcere. Ne putem angaja fie în dăruire, fie în primire, în funcţie de ceea ce dorim, însă scopul nostru final rămâne întotdeauna primirea, chiar dacă fizic dăruim ceva altuia.
Dacă acţiunea este caracterizată de faptul că are aceeaşi direcţie cu scopul, cu alte cuvinte, dacă rezultatul unei acţiuni este acela de a primi, iar rezultatul scopului este tot de a primi, atunci această acţiune este denumită un „simplu act“. Dacă, pe de altă parte, direcţia este de a dărui, însă scopul este de a primi, atunci actul este denumit un „act complex“ pentru că scopul şi direcţia diferă în intenţii.
Suntem incapabili să ne imaginăm dorinţele şi domeniul efectelor dorinţelor noastre dincolo de spaţiu. Prin urmare, ni-L putem imagina pe Creator doar ca pe o Forţă spirituală care umple un spaţiu. Cabaliştii spun că, iniţial, Creatorul a creat fiinţele umane cu capacitatea de a face doar acte simple; cu toate acestea, noi am complicat modelul iniţial.
Cu cât urcăm pe scara spirituală, cu atât mai simple devin legile Creaţiei, pentru că baza, categoriile de bază (fundamentale) sunt simple, nu complexe.
Însă pentru că nu reuşim să percepem Sursa Creaţiei şi vedem, în schimb, doar consecinţele ei îndepărtate, considerăm legile Creaţiei în această lume ca fiind formate din condiţii şi limitări, şi astfel ne apar ca fiind complicate.
Deoarece cărţile autentice de Cabala conţin Lumina ascunsă, emanată de autori în timp ce îşi scriau cărţile, este vital să avem o intenţie corectă când studiem asemenea lucrări, şi anume: dorinţa de a-L percepe pe Creator. Este, de asemenea, foarte important ca, în timp ce studiem, să ne rugăm să primim inteligenţa spirituală şi înţelegerea pe care o posedă autorul. În acest fel putem crea o legătură cu autorul şi ne putem adresa lui.
De asemenea, este esenţial să ne abţinem de la citirea lucrărilor altor autori, în special a celor care se referă la lumile spirituale. Motivul este că aceşti autori pot influenţa, de asemenea, cititorul. Dacă dorim să dobândim cunoştinţe spirituale, trebuie să ne stabilim o rutină zilnică şi să ne apăram de influenţe exterioare, ştiri irelevante şi cărţi dăunătoare.
Totodată, trebuie să evităm contactul cu alţi oameni, cu excepţia cazului în care acest lucru devine necesar muncii şi studiului, fără însă a-i evita în mod deliberat, dar continuând să ne verificăm gândurile în permanenţă. Când considerăm că este necesar, ne putem gândi la munca noastră. În restul timpului ar trebui să ne dedicăm contemplării scopului vieţii.
Atingerea scopului vieţii depinde mai mult de calitatea eforturilor omului decât de cantitate: o persoană studiază cărţile zile în şir, iar o alta poate aloca doar o oră pe zi pentru studiu, datorită necesităţilor muncii şi ale familiei.
Orice efort trebuie măsurat numai în raport cu timpul liber al omului, determinând cât de mult suferă din cauza lipsei de timp pentru a se dedica spiritualităţii. Rezultatul este direct proporţional cu intensitatea intenţiei omului: descoperirea o reprezintă obiectivul de a aloca timp pentru studiu şi pentru propria corectare.
Există două metode prin care este hrănit un copil. Una din metode foloseşte constrângerea. Ea nu aduce plăcere copilului, însă îi oferă hrana necesară pentru a creşte şi a prinde putere. În Cabala, acest fel de hrănire spirituală este numit „din partea Celui de Sus“.
Însă „copilul“ poate dori să crească spiritual hrănindu-se independent. Acest lucru se poate întâmpla după ce a dezvoltat un apetit pentru asta (realizarea necesităţii sau experimentării plăcerii pentru Lumină). Atunci, nu numai că această persoană creşte spiritual, dar se va bucura şi de viaţă, adică de dezvoltarea percepţiei spirituale.
O senzaţie acută produsă în noi de conştientizarea binelui şi răului este cunoscută în Cabala ca „procesul hrănirii“: la fel cum mama îşi hrăneşte copilul la sân, tot aşa unui cabalist îi este dată Lumina conţinută la nivelul Spiritual Superior, astfel încât vede şi simte clar abisul dintre rău şi bine.
Apoi, aşa cum o mamă îşi îndepărtează copilul de la sân, tot aşa cabalistul pierde legătura cu Sursa Superioară, precum şi distincţia clară dintre bine şi rău. Scopul acestui proces este să îl determine pe om să se roage Creatorului pentru a dobândi acele capacităţi de percepţie (kelim) ale binelui şi răului pe care le are Sursa Superioară.
Noi primim de Sus atât egoismul, cât şi altruismul. Diferenţa constă în faptul că fiinţa umană primeşte dorinţe egoiste la naştere şi, ulterior, trebuie să ceară cu insistenţă dorinţe altruiste.
În primul rând, trebuie să ajungem la o stare în care să ne dorim să „facem pe plac Creatorului“, la fel cum şi Creatorul ne îndeplineşte dorinţele, chiar dacă sunt dorinţe egoiste (urcând la nivelul lumilor BYA). Apoi, ar trebui să determinăm ce anume Îl mulţumeşte pe Creator.
În consecinţă, vom vedea că Îl putem mulţumi pe Creator doar dacă simţim plăcere. Acest lucru este numit „a primi de dragul Creatorului“ şi denotă nivelul lumii (Aţilut).
Dobândirea diferitelor grade de intensitate ale dorinţei de a dărui în mod altruist Creatorului este numită „treptele lumilor BYA“ (Bria, Yeţira, Asia). Dobândirea puterii de a primi plăcere de la Creator de dragul Lui este numită „ajungerea la nivelul lumii“ (Aţilut).
Beit Midraş este locul în care învăţăm să cerem (lidroş) puterea spirituală a Creatorului şi tăria spirituală. Acolo învăţăm, de asemenea, să cerem perceperea scopului Creaţiei, precum şi percepţia Creatorului. Întrucât noi (corpul nostru, egoismul nostru) tindem în mod natural către tot ceea ce este mai mare şi mai puternic decât propria persoană, trebuie să ne rugăm Creatorului să ni se reveleze pe Sine şi să ne permită să vedem cât de insignifianţi suntem în comparaţie cu măreţia Lui. Atunci vom tinde către El în mod natural, ca spre Cel mai mare şi mai puternic.
Ceea ce contează cel mai mult pentru noi este importanţa căutărilor noastre. De exemplu, oamenii bogaţi pot lucra din greu doar pentru a stârni invidia celorlalţi. Însă dacă bogăţia nu ar mai fi importantă, ei nu ar mai fi invidiaţi de nimeni şi, astfel, nu ar mai fi stimulaţi să muncească.
Prin urmare, cel mai important lucru este perceperea importanţei Creatorului. Niciodată omul nu va fi capabil să ajungă fără eforturi pe tărâmul spiritual, pentru că aceste eforturi sunt vase pentru Lumină.
Înainte de a fi introduse corectările cabalistului Ari în această lume era mai uşor de atins spiritualitatea. După ce Ari a deschis calea înţelegerii spirituale, renunţarea la plăcerile acestei lumi a devenit mai grea.
Înainte de Ari, căile spirituale erau închise şi nici de Sus nu exista disponibilitatea de a conferi Lumină creaturilor. Ari a deschis puţin sursa Luminii. Acest lucru a făcut dificilă lupta oamenilor cu egoismul lor; de fapt, egoismul a devenit mai puternic şi mai sofisticat.
Acest lucru poate fi ilustrat schematic prin următorul exemplu: să presupunem că înainte de vremea lui Ari cineva ar fi putut obţine 100 de unităţi de înţelegere. O unitate de efort ar aduce o unitate de percepţie. Astăzi, după corectările introduse de Ari în lumea noastră, cineva poate obţine 100 de unităţi de percepţie doar cu o unitate de efort, însă este incomparabil mai greu să realizăm această unitate de efort.
Rav Yehuda Aşlag (Baal HaSulam) a introdus aceste corectări în lume, astfel încât omul nu se poate înşela pe sine crezând că este perfect, ci trebuie să urmeze calea credinţei mai presus de cunoaştere. Deşi drumul a devenit oarecum mai clar, această generaţie este incapabilă să facă efortul cantitativ şi calitativ cerut, aşa cum putea generaţia anterioară. Aceasta, în ciuda faptului că percepţia deficienţelor individuale este mai clară decât înainte.
Însă această generaţie nu ridică spiritualitatea la nivelul pe care îl merită, adică deasupra materialului, aşa cum au făcut generaţiile anterioare, atunci când cei mai mulţi dintre oameni erau dispuşi să facă orice pentru urcarea spirituală.
O corectare semnificativă a fost introdusă în lume de cabalistul Baal Şem-Tov. Chiar şi masele au putut simţi o uşoară creştere a spiritualităţii în lume. Pentru o vreme, aceia care au dorit au putut mai uşor să atingă spiritualitatea.
Pentru a selecta elevii care merită să fie într-un grup cabalistic, Baal Şem-Tov a instituit Admorut – a împărţit societatea iudaică în secţiuni, fiecare secţiune având un cabalist ca lider spiritual. Aceşti lideri (Admorim) selectau persoanele pe care le considerau a fi demne de a studia Cabala în clasele lor; Heder (cameră). Aici ei se dedicau creşterii noii generaţii de cabalişti şi conducători ai oamenilor.
Dar efectul corectării introduse de Baal Şem-Tov a trecut, astfel încât nu toţi liderii generaţiei noastre sunt cabalişti şi nu toţi sunt capabili să îl perceapă pe Creator. După plecarea lui Baal HaSulam, lumea noastră a fost într-o stare de degradare spirituală, stare care întotdeauna precede o înălţare.
Percepându-ne pe noi înşine ca fiinţe care au fost create, înseamnă să ne percepăm ca fiind separaţi de Creator. Deoarece natura noastră egoistă ne face să ne îndepărtăm instinctiv de tot ceea ce creează suferinţă, Creatorul se foloseşte de acest lucru pentru a ne conduce către bine. El înlătură plăcerea din lumea materială care ne înconjoară şi ne răsplăteşte cu plăcere doar când facem acte altruiste. Aceasta este calea suferinţei.
înapoi la CUPRINS link