înapoi la CUPRINS link
Cabala este numită „ştiinţa celor nevăzute“ pentru că revelează, celui care o studiază, ceea ce a fost ascuns anterior. Adevărata imagine a existenţei este revelată doar aceluia care o percepe, aşa cum este scris în poezia lui Rav Aşlag:
Miraculosul adevăr va străluci,
Şi gura va rosti doar adevărul,
Iar tot ce va fi revelat aievea
Voi veţi vedea, şi nimeni alţii!
Cabala este învăţătura a ceea ce este secret, deoarece este ascunsă de cititorul de rând şi devine revelată numai în anumite condiţii. Cei care o studiază vor descoperi că secretele devin treptat clare prin însăşi învăţăturile ei, împreună cu îndrumarea specială care direcţionează dorinţele şi gândurile cititorului.
Numai cei pentru care Cabala se revelează, încetând să mai fi ascunsă, pot vedea şi înţelege construcţia acestei lumi, iar aşa-numitele concepte precum „suflet“ şi „corp“ pot fi văzute şi înţelese. Cu toate acestea, chiar şi ei sunt în imposibilitatea de a transmite altcuiva viziunea lor perceptivă asupra Creaţiei, neavând dreptul de a transmite această informaţie, cu o singură excepţie: în timpul ascensiunii spirituale graduale, omul învaţă adevărul despre Creaţie: Nu există nimic în afară de Creator!
Organele senzoriale cu care am fost creaţi pot percepe doar o mică parte a întregii Creaţii, cunoscută sub numele de „lumea noastră“. Toate mecanismele pe care le-am inventat extind aria organelor noastre senzoriale. Suntem incapabili să ne imaginăm ce organe senzoriale ne lipsesc, pentru că nu le simţim lipsa.
Acest lucru poate fi comparat cu faptul că nu simţim lipsa celui de-al şaselea deget la mână. Deoarece nu avem simţurile necesare pentru a percepe alte lumi, noi nu le putem simţi. Prin urmare, în ciuda faptului că suntem înconjuraţi de un mediu atât de bogat, noi suntem capabili să vedem doar o mică parte a lui. În plus, chiar şi fragmentul pe care îl percepem este destul de distorsionat, pentru că putem înţelege doar o mică parte a lui.
Totuşi, folosind ca fundament ceea ce percepem, creăm viziunea întregii noastre existenţe. Asemenea celor care văd doar în manieră radiografică, în care totul este perceput ca o imagine scheletică ce obstrucţionează aceste razele X, noi, de asemenea, avem o imagine distorsionată a universului. Aşa cum nu putem obţine cu ajutorul razelor X o imagine reală a acestui univers, tot la fel nu putem înţelege cu simţurile noastre limitate adevărata imagine a Creaţiei.
Nici imaginaţia nu poate suplini lipsa abilităţii noastre de percepere, deoarece chiar şi fanteziile noastre sunt construite pe baza experienţelor anterioare. În ciuda tuturor acestora, haideţi să încercăm să creăm un concept simplu al aşa-numitei „cealaltă lume“, care există de altă parte a înţelegerii noastre, dincolo de limita organelor senzoriale!
În primul rând, imaginaţi-vă că vă aflaţi într-un spaţiu vid. Înaintea voastră se întinde un drum. De-a lungul său, la anumite intervale sunt plasate marcaje, începând de la zero, adică locul unde va aflaţi acum şi până la infinit. Aceste repere împart drumul în trei părţi.
Noi nu ne deplasăm de-a lungul căii avansând prin mişcări alternative ale picioarelor, ci prin schimbări alternative ale dorinţelor.
În lumea spirituală locul, spaţiul sau mişcarea nu există aşa cum le înţelegem noi. Lumea spirituală este lumea emoţiilor, care există în afara domeniului corporal.
Obiectele sunt emoţii. Mişcarea este schimbarea calităţilor. Locul este o anumită calitate. În lumea spirituală locul este definit de caracteristicile lui. Prin urmare, „mişcarea“ este definită ca „schimbarea emoţiilor omului, similară în lumea noastră cu conceptul de mişcare spirituală, schimbarea emoţiilor, care nu presupune mişcare fizică“.
Astfel, calea pe care încercăm să o înţelegem este schimbarea treptată a calităţilor noastre interioare, a dorinţele noastre.
Distanţa dintre obiectele spirituale este definită şi măsurată prin diferenţa dintre calităţile lor. Cu cât acestea sunt similare într-o mai mare masură, cu atât mai apropiate sunt considerate a fi obiectele. Apropierea sau depărtarea obiectelor este definită prin modificarea relativă a proprietăţilor lor. Dacă două obiecte sunt identice, atunci ele se vor contopi într-unul singur. Iar dacă apare o nouă proprietate în unul dintre obiectele spirituale, o calitate particulară diferită de prima, în acest fel se naşte un nou obiect spiritual.
La capătul căii care se aşterne în faţa noastră se află Creatorul. Atributul său – Voinţa completă de a dărui – determină distanţarea Lui faţă de noi. Din moment ce ne naştem în această lume doar cu caracteristici egoiste, noi suntem departe de Creator, aşa cum este estul de vest. Iar scopul Creatorului, plasat în faţa noastră, este de a ajunge la calităţile Sale în timp ce trăim în această lume, adică să ne contopim spiritual cu El.
Calea noastră ne conduce la o schimbare treptată a propriilor calităţi, până în momentul în care calităţile noastre sunt exact ca cele ale Creatorului. Unica proprietate a Creatorului, care defineşte Esenţa Sa, este absenţă oricărei urme de egoism.
Aceasta este urmată de lipsa gândurilor despre sine însuşi sau despre propria condiţie şi putere – lipsa a tot ce cuprinde esenţa gândurilor şi aspiraţiilor noastre. Din moment ce existăm în această lume într-un înveliş exterior specific, trebuie să ne preocupăm de strictul necesar pentru a-l întreţine. Acest lucru nu este considerat a fi un semn de egoism.
În principiu, putem determina dacă o dorinţă sau un gând al corpului nostru este egoist printr-un simplu test: dacă vrem să ne eliberăm de un gând, însă supravieţuirea noastră depinde de acesta, atunci o asemenea gândire sau acţiune este considerată a fi involuntară, nu egoistă, fapt pentru care nu ne separă de Creator. Creatorul ne determină să avansăm către scopul nostru în felul următor: El ne înzestrează cu o dorinţă „rea“ sau cu suferinţă, ceea ce poate fi comparat cu înaintarea cu piciorul stâng.
Dacă găsim în noi puterea de a cere ajutor Creatorului, atunci El ne va da o dorinţă „bună“ sau o plăcere, care poate fi comparată cu o înaintare cu piciorul drept. Apoi, primim iarăşi de Sus o dorinţă rea şi mai puternică sau îndoieli cu privire la Creator şi, încă o dată, cu un efort mai mare de voinţă, trebuie să Îl rugăm pe El să ne ajute.
Creatorul ne ajută dându-ne o şi mai mare dorinţă bună, şi aşa mai departe.
În acest fel înaintăm. Nu există nicio mişcare înapoi. Cu cât sunt mai pure dorinţele, cu atât omul este mai departe de punctul iniţial de egoism absolut. Mişcarea de înaintare poate fi descrisă în mai multe feluri, însă ea este întotdeauna o avansare alternativă prin intermediul tuturor sentimentelor.
După ce simţim întrucâtva spiritualitatea, după ce apare o senzaţie inconştientă a existenţei Creatorului, urmează un sentiment de încredere, care aduce apoi un sentiment de bucurie. Ulterior, acest sentiment începe să dispară, semn că ne-am ridicat pe o altă treaptă a ascensiunii spirituale, treaptă pe care nu o putem percepe din cauza lipsei organelor senzitive cu care am putea-o experimenta pe deplin. Deoarece încă nu am ajuns la următorul nivel prin suferinţă, trudă şi muncă (nu au fost construite vasele corespunzătoare), percepţia nivelului următor nu s-a născut încă.
Noile organe senzitive pentru stadiul următor (dorinţa de plăcere şi sentimentul suferinţei cauzată de lipsa plăcerii) pot fi dezvoltate în două moduri:
- Calea Cabalei: Aici începem să Îl percepem pe Creator, apoi pierdem această legătură. În locul ei apare suferinţa pentru că nu putem simţi plăcere.
Suferinţa este necesară pentru ca, în cele din urmă, să simţim plăcere.
Astfel, în noi se nasc organe senzoriale care ne permit să Îl percepem pe Creator în fiecare etapă consecutivă. La fel ca în această lume, fără dorinţa de a avea un scop sau un obiect, nu suntem capabili să experimentăm plăcerea aferentă.
Diferenţele dintre oameni, precum şi diferenţele dintre oameni şi animale sunt determinate de ceea ce ei aleg, în funcţie de plăcerea obţinută. Prin urmare, avansarea spirituală nu este posibilă fără ca mai întâi să simţim o lipsă. Trebuie să suferim din cauza lipsei a ceea ce ne dorim.
- Calea Suferinţei: Dacă o persoană a fost incapabilă ca prin eforturi, studii, apeluri adresate Creatorului şi rugăminţile prietenilor să se ridice la noi dorinţe de iubire şi teamă faţă de Creator, dacă manifestă superficialitate în gândire, lipsă de respect faţă de spiritualitate şi o atracţie pentru plăcerile de bază, atunci acea persoană va coborî la nivelul puterilor răului.
În acest caz, omul va merge de-a lungul liniei stângi a nivelurilor corespunzătoare lumilor răului (egoiste) ABYA (Aţilut, Bria, Yeţira, Asia). Cu toate acestea, suferinţa va deveni un vas în care o nouă percepţie a Creatorului poate fi primită.
Progresul pe calea Cabalei diferă de cel realizat pe calea suferinţei prin aceea că ne este dată Lumina Creatorului. Ea este un sentiment al Prezenţei Creatorului, care apoi ne este luat.
Când suntem lipsiţi de această plăcere începem să dorim Lumina. Dorinţa aceasta este vasul sau noul set de organe senzitive prin care noi putem încerca să primim percepţia Creatorului. Aceste obiective ne trag înainte până vom primi percepţiile dorite.
Când avansăm prin intermediul suferinţei suntem împinşi din spate de această suferinţă, spre deosebire de calea Cabalei unde avansăm prin intermediul dorinţei de plăcere. Creatorul ne îndrumă în conformitate cu Planul Său: să ne aducă, să ne transfere pe fiecare dintre noi şi întreaga umanitate, în această viaţă sau în următoarele, la punctul final al căii, unde se află Creatorul.
Această cale reprezintă paşii pe care îi vom face pentru a ne apropia de Creator, pe măsură ce preluăm mai multe din caracteristicile Sale. Numai prin unirea calităţilor noastre cu cele ale Creatorului vom avea o percepţie adevărată a creării lumii şi vom vedea că nu există nimeni în afară de Creator.
Toate lumile şi locuitorii lor, tot ceea ce simţim în jurul nostru, precum şi noi înşine, reprezentăm doar o parte a Lui. Mai exact, noi suntem El. Toate gândurile şi acţiunile noastre sunt determinate de dorinţele pe care le avem. Intelectul ne serveşte doar ca ajutor pentru a dobândi ceea ce ne dorim.
Când primim dorinţe, ele ne sunt dăruite de Sus şi doar Creatorul Însuşi le poate schimba.
Creatorul a făcut acest lucru intenţionat, pentru ca noi să înţelegem că toate întâmplările din trecut, prezent şi viitor, din fiecare domeniu al vieţii sunt dependente în totalitate de El. Situaţia noastră se poate îmbunătăţi doar dacă El doreşte acest lucru, deoarece doar El este cauza a ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă şi se va întâmpla.
Acest lucru este necesar pentru ca noi să recunoaştem şi să simţim nevoia conexiunii cu El. Putem urmări acest proces începând cu lipsa dorinţei de a-L recunoaşte, care se manifestă la începutul căii, şi până la sfârşitul ei, când vom deveni pe deplin ataşaţi de El.
Dacă cineva simte brusc dorinţa de a se apropia de Creator, precum şi dorinţa şi atracţia pentru spiritualitate, acestea sunt rezultatul faptului că acea persoană este atrasă de Creator prin insuflarea acestor sentimente. Într-o situaţie inversă, noi vedem că prin „căderea“ în propriile aspiraţii, fie ele materiale, sociale sau de orice altă natură, că prin eşecuri şi lipsuri vom începe treptat să înţelegem că acestea sunt realizate în mod intenţionat de către Creator.
În acest fel, individul se poate simţi dependent de Sursa a tot ceea ce se întâmplă, creând înţelegerea că „doar Creatorul îl poate ajuta, altfel va pieri“. Creatorul face acest lucru intenţionat, pentru a crea în noi o nevoie fermă de El, aşa că Îl vom încuraja să ne schimbe starea spirituală. Astfel, dorim cu nerăbdare să ne apropiem mai mult de Creator, iar El poate, în conformitate cu dorinţele noastre, să ne apropie de El.
De aici vedem că suntem ajutaţi de Creator, care ne salvează din starea de somn (spiritual) sau din situaţia în care suntem mulţumiţi de starea noastră prezentă. Pentru ca noi să avansăm spre scopul specificat de Creator, El ne trimite suferinţe şi eşecuri, atât fizice cât şi spirituale, prin cei din jurul nostru: familie, prieteni, colegi şi cunoştinţe.
Noi am fost astfel creaţi încât să ne dăm seama că tot ceea ce este plăcut se datorează apropierii de El. Simţim, de asemenea, şi contrariul: că tot ce este neplăcut este cauzat de distanţarea noastră de El. Din acest motiv lumea noastră este construită în aşa fel încât depindem de sănătate, familie, precum şi de iubirea şi respectul celor care ne înconjoară.
Pentru Creator, toate acestea servesc ca mesageri, astfel încât El poate să exercite influenţe negative care ne forţează să căutăm soluţii la aceste presiuni, recunoscând în final că toată lumea depinde numai de Creator. Apoi, cu suficientă putere şi răbdare putem deveni capabili mai degrabă să asociem tot ce se întâmplă în viaţă cu dorinţa Creatorului, decât cu altă cauză sau chiar cu acţiunile şi gândurile noastre din trecut. Cu timpul, va deveni clar că doar Creatorul este cauza a tot ceea ce se întâmplă.
Calea prezentată mai sus este calea fiecăruia dintre noi, precum şi a umanităţii, în general. Începând de la punctul iniţial în care ne aflăm în concordanţă cu dorinţele din prezent („lumea noastră“) şi până la destinaţia finală la care trebuie să ajungem chiar şi împotriva voinţei noastre („lumea care va veni“), calea noastră este împărţită în patru stadii sau stări:
- Lipsa absolută (ascunderea totală) a percepţiei Creatorului
Consecinţele acestei stări sunt: absenţa credinţei în Creator şi în Supravegherea Divină de Sus; credinţa în forţele proprii, în forţele naturii, în circumstanţe şi în şansă.
Întreaga umanitate se află la acest stadiu (la acest nivel spiritual). Cât timp ne aflăm în această stare, viaţa noastră devin un proces de acumulare în suflet a experienţelor, prin diferite suferinţe care ne sunt trimise.
Sufletul acumulează experienţe prin întoarceri repetate în această lume, în corpuri diferite.
De îndată ce sufletul dobândeşte o experienţă suficient de bogată, omul este capabil să perceapă primul nivel spiritual.
Percepţia neclară a Creatorului
Consecinţele acestei stări sunt credinţa în pedeapsă şi răsplată, precum şi credinţa că suferinţa este rezultatul distanţării de Creator. Plăcerea este văzută ca rezultat al apropierii de Creator.
Sub influenţa acestor mari greutăţi am putea reveni la starea anterioară. Însă pe măsură ce acumulăm experienţă, fără să conştientizăm acest proces, noi continuăm să învăţăm până când ne dăm seama că doar completa conştientizare a Guvernării Creatorului ne va da puterea să avansăm.
În aceste două situaţii avem capacitatea de a crede în Supravegherea Superioară. Dacă vom încerca, în ciuda tuturor tulburărilor trimise de Sus, să ne întărim credinţa şi să muncim pentru a percepe Guvernarea exercitată de Creator în lumea Sa, după o anumită mărime şi intensitate a efortului Creatorul ne va ajuta, revelându-se atât pe Sine, cât şi imaginea existenţei.
2. Revelarea parţială a Guvernării Sale în această lume
Aici, noi suntem capabili să vedem recompensa pentru acţiunile bune şi pedeapsa pentru faptele rele. Prin urmare, suntem incapabili de altceva decât să facem bine şi să ne abţinem de la a face rău, tot aşa cum fiecare dintre noi este incapabil să-şi facă rău lui însuşi sau să se abţină să-şi facă bine.
Totuşi, acest stadiul al dezvoltării spirituale nu este cel final, deoarece în acest stadiu toate acţiunile noastre sunt involuntare, ca rezultat al conştientizării recompensei şi pedepsei. Astfel, mai există un stadiu al dezvoltării spirituale: dobândirea percepţiei că tot ce este făcut de Creator este făcut cu absolută şi eternă iubire pentru fiinţele create de El.
3. Revelarea imaginii complete a Guvernării Creatorului în lume
Aceasta oferă o percepţie clară a guvernării lumii de către Creator, care nu este bazată pe recompensă şi pedeapsă pentru faptele omului, ci pe iubirea Lui nemărginită pentru creaţiile Sale. Noi ajungem la acest stadiu al dezvoltării spirituale atunci când vedem clar că toate circumstanţele, întreaga Creaţie în general şi fiecare creatură în particular (fără ca acţiunile lor să fie judecate ca fiind bune sau rele) sunt întotdeauna îndrumate şi guvernate de Creator numai cu o iubire absolută şi nemărginită.
Atunci când simţim acest Nivel Spiritual Superior, deja percepem starea viitoare a tuturor. Putem percepe atât situaţia celor care nu au ajuns încă la această stare, cât şi a celor din trecut sau din prezent care au obţinut-o; înţelegem, de asemenea, cunoştinţele necesare experimentării acestui stadiu atât ca individ, cât şi ca întreg.
O asemenea înţelegere este rezultatul revelării de către Creator a întregului plan al Creaţiei şi al raportul său cu fiecare suflet din fiecare generaţie, pe întreaga durată a existenţei tuturor lumilor. Aceste lumi au fost create cu un singur scop: să ofere plăcere fiinţelor create de El. Este singurul scop care determină toate acţiunile Creatorului faţă de fiinţele create de El.
Acest lucru persistă de la începutul şi până la sfârşitul Creaţiei, astfel încât toţi împreună şi fiecare separat să poată experimenta o plăcere nelimitată datorată ataşamentului faţă de El. Ca urmare, atunci când vedem în mod clar că acţiunile Creatorului au ca scop binele şi sunt în beneficiul fiinţelor create de El, în interiorul nostru se conturează faptele Creatorului faţă de creaţiile Sale.
Prin urmare, suntem impregnaţi cu un sentiment de dragoste nemărginită faţă de Creator şi, ca rezultat al similitudinii sentimentelor, Creatorul şi omul se unesc într-o singură entitate. Întrucât acest stadiu reprezintă scopul final al Creaţiei, primele trei stadii cuprind paşii preliminari şi necesari pentru a ajunge la cel de-al patrulea stadiu.
Toate dorinţele individului sunt plasate în inimă pentru că, fiziologic, ele acolo sunt simţite. Prin urmare, inima noastră este considerată reprezentativă pentru toate dorinţele corpului şi pentru esenţa noastră. Schimbările dorinţelor din inima cuiva indică schimbările în personalitatea sa.
De când ne naştem, adică din momentul în care am apărut în această lume, inima se ocupă doar de grijile corpului şi doar dorinţele trupului o preocupă. Inima este umplută doar de dorinţele corpului şi cu ele se hrăneşte.
Însă adânc în inima noastră, în profunzimea tuturor dorinţelor, există un punct care este ascuns în spatele tuturor dorinţelor mărunte şi temporare, pe care nu îl percepem. Este nevoie de o senzaţie spirituală pentru a-l percepe. Acest punct este o parte a Creatorului Însuşi.
Dacă în mod conştient, prin puterea eforturilor noastre de a învinge şi trece peste indiferenţa şi lenea corpului, căutăm în Cabala moduri de a ne apropia de Creator, acest punct se umple treptat cu dorinţe pure şi bune. Astfel, vom dobândi percepţia Creatorului pe primul nivel spiritual, nivelul lumii Asia.
Apoi, percepând toate etapele lumii Asia, putem începe să Îl percepem pe Creator la nivelul lumii Yeţira, şi tot aşa până când ajungem la cel mai Înalt Nivel: percepţia Creatorului la nivelul lumii Aţilut.
De fiecare dată experimentăm toate percepţiile în acelaşi punct interior al inimii noastre. În trecut, inima noastră a fost sub influenţa dorinţelor corpului, încât punctul său interior nu a primit nici o percepţie a Creatorului. Ne puteam gândi doar la dorinţele la care corpul ne forţa să ne gândim şi doream doar ceea ce trupul ne obliga să dorim.
Acum, dacă ne umplem inima cu dorinţe pure şi altruiste rugându-ne, solicitând şi cerând Creatorului salvarea spirituală, vom începe să Îl percepem. Apoi, vom fi capabili să ne gândim doar la El, deoarece s-au născut în noi gânduri şi dorinţe legate de acest nivel spiritual.
Prin urmare, ne dorim întotdeauna doar ce suntem forţaţi să ne dorim, datorită influenţei spirituale pe care o primim, în concordanţă cu stadiul la care ne aflăm.
Având în vedere cele de mai sus, este clar că nu ar trebui să ne străduim să ne schimbăm propriile gânduri, ci trebuie să cerem Creatorului să facă asta, deoarece toate dorinţele şi gândurile noastre sunt pur şi simplu consecinţa a ceea ce primim sau, mai exact, a gradului în care Îl percepem pe Creator.
În ceea ce priveşte întreaga Creaţie, este evident că toate provin de la Creator, însă El ne-a creat cu un anumit grad de libertate a voinţei. Capacitatea de a ne direcţiona dorinţele se manifestă doar la aceia care au ajuns la stadiile ABYA. Cu cât este mai mare ascensiunea spirituală, cu atât mai mare este gradul nostru de libertate.
Pentru a ne lămuri, putem compara procesul dezvoltării noastre spirituale cu dezvoltarea naturii materiale a acestei lumi. Întreaga natură şi întregul univers reprezintă doar o singură dorinţă de automulţumire. Ea există în fiecare individ într-o măsură variabilă, şi cu cât această dorinţă creşte, cu atât mai avansate devin fiinţele în lumea noastră, deoarece dorinţa determină mintea să lucreze şi să se dezvolte pentru satisfacerea nevoilor proprii.
Gândurile noastre sunt întotdeauna rezultatul dorinţelor noastre. Ele le urmează şi sunt direcţionate doar către realizarea acestor dorinţe şi nimic altceva. În plus, gândurile au un rol special: cu ajutorul lor putem să ne mărim dorinţele.
Dacă aprofundăm şi extindem în mod constant gândurile referitoare la ceva anume şi ne străduim să revenim constant la ele, această dorinţă va începe treptat să crească în detrimentul altora. În acest fel putem schimba raportul dintre dorinţele noastre. Dacă ne gândim constant la o mică dorinţă, o putem transforma într-una mare, care va pune în umbră toate celelalte dorinţele şi va determina esenţa noastră.
Fazele revelării
Cel mai mic nivel pe scara spiritualităţii seamănă cu partea neînsufleţită a naturii, fiind similar corpurilor din spaţiu, mineralelor etc. Acest nivel neînsufleţit este numit, de asemenea, „fără viaţă“.
Nivelul neînsufleţit al spiritualităţii (sau cineva care se găseşte acolo) nu este capabil să acţioneze în mod independent. Nu îşi poate descoperi propriile caracteristici, deoarece dorinţa interioară de a avea plăcere este atât de mică, încât este definită ca fiind doar protectoarea caracteristicilor sale, şi nu urmarea dezvoltării lor.
Lipsa individualităţii la acest nivel al Creaţiei este accentuată de faptul că omul nu posedă în mod independent nimic. Acesta se concentrează orbeşte asupra funcţionării sale, îndeplineşte în mod automat dorinţele Creatorului, din moment ce nu poate concepe nimic altceva pentru că nu are dorinţe individuale.
Deoarece Creatorul a vrut ca obiectele neînsufleţite să se comporte exact în acest fel, El le-a dat cel mai scăzut nivel al dorinţelor, fără a le pretinde să se dezvolte. Neavând alte dorinţe în afara celor implantate de Creator, aceste obiecte îşi execută orbeşte sarcinile, având grijă doar de nevoile lor de natură spirituală neînsufleţită, fără a simţi mediul în care se află. În mod similar, oamenilor aflaţi la nivelul spiritual inanimat le lipseşte, de asemenea, orice dorinţă individuală. Doar dorinţele Creatorului îi ghidează şi, datorită naturii lor, trebuie să urmeze meticulos şi inconştient această coordonare, în conformitate cu programul implantat în ei de către Creator.
Prin urmare, în ciuda faptului că natura umană a fost concepută în acest mod de Creator pentru propriul Său scop, oamenii aflaţi în această stare spirituală nu pot percepe nimic altceva, decât pe ei înşişi. În consecinţă, ei nu pot face nimic pentru alţii, însă pot lucra pentru propriul beneficiu. Acest nivel de dezvoltare spirituală este numit „neînsufleţit“.
Un grad mai înalt de dezvoltare poate fi găsit în natura vegetală. Creatorul a conferit acestui grup o dorinţă de plăcere mai mare decât cea acordată obiectelor neînsufleţite; plantele au nevoie de o oarecare mişcare şi de creştere pentru a-şi satisface propriile nevoi.
Însă această mişcare şi creştere reprezintă un atribut al grupului, nu o aspiraţie individuală. Oamenii care aparţin nivelului vegetal al dorinţei manifestă un anumit grad de independenţă spirituală faţă de Creator, Creatorul fiind cel care stabileşte programul. Deoarece Creatorul a construit întreaga natură pe baza egoismului absolut (dorinţa de automulţumire), la nivel vegetal aceşti indivizi încep să dezvolte înclinaţia pentru a se distanţa de dorinţele deja implantate în ei.
Prin urmare, ei încep să acţioneze din consideraţie pentru alţii, de parcă ar acţiona împotriva naturii proprii. Cu toate acestea, indiferent de faptul că plantele din această lume cresc în toate direcţiile şi au o anumită libertate de mişcare, mişcarea lor este în continuare considerată a fi o mişcare colectivă. La urma urmei, nici o plantă nu este capabilă, datorită faptului că îi lipseşte cu desăvârşire o dorinţă adecvată, să înţeleagă posibilitatea de mişcare individuală.
În mod similar, o persoană aparţinând nivelului vegetal al dorinţei nu este capabilă să aspire la eforturi individuale care se abat de la normele colectivităţii, societăţii şi ale educaţiei. Dimpotrivă, această persoană are ca scop conservarea şi respectarea tuturor normelor şi legilor mediului său „vegetal“. Acesta este compus dintr-un grup de oameni similari care aparţin nivelului de dezvoltare „vegetal“.
Prin urmare, asemenea plantei, omul care se află la acest nivel nu are o viaţă individuală, separată, ci trăieşte ca parte a comunităţii, locuind printre mulţi alţii care au o natură similară.
În rândul plantelor, cât şi al tuturor oamenii de la acest nivel, se poate vorbi mai degrabă de o singură viaţă comună, decât de o viaţă individuală, proprie fiecăruia dintre ei. Generalizând, toate plantele pot fi comparate cu un organism vegetal unic, în care fiecare plantă poate fi asemănată cu o ramură distinctă a acestuia.
Oamenii aparţinând nivelului spiritual „vegetal“ pot fi comparaţi cu cei din exemplul anterior. Deşi se abat uneori de la natura lor egoistă, datorită faptului că dezvoltarea lor spirituală este minoră, ei rămân limitaţi de legile societăţii şi ale mediului lor. Ei nu au dorinţe individuale sau puterea de a se opune societăţii sau dezvoltării lor, deşi în anumite aspecte şi-au depăşit deja natura de bază şi acţionează în beneficiul celorlalţi.
Pe scara evoluţiei spirituale, nivelul vegetal este urmat de nivelul animal. Acesta este considerat mai înalt, deoarece dorinţele atribuite de Creator acestui nivel îi dezvoltă pe cei din cadrul nivelului în aşa fel încât aceştia obţin satisfacţie datorită abilităţii de a se mişca şi de a gândi independent de ceilalţi, în scopul satisfacerii propriilor dorinţe, mult mai mult decât în cazul nivelului vegetal.
Fiecare animal are propriul caracter şi propriile sentimente, indiferent de mediul înconjurător. În consecinţă, o persoană aflată la acest nivel de dezvoltare posedă o mai mare abilitate de a acţiona contrar înclinaţiilor egoiste şi în favoarea celorlalţi.
Chiar dacă a fost câştigat un anumit grad de independenţă faţă de colectivitate, ceea ce duce la o viaţă proprie individualizată care nu este modelată de opiniile comunităţii, sentimentele de sine sunt încă extrem de importante.
Cei care se află la nivelul uman („vorbitor“) al dezvoltării sunt deja capabili să acţioneze împotriva naturii lor şi contrar colectivităţii (spre deosebire de plante).
Aceşti oameni sunt complet independenţi de societate în alegerea dorinţelor lor.
Ei pot simţi orice altă fiinţă şi astfel pot avea grijă de alţii. Ei îi pot ajuta în încercarea lor de a se schimba în bine, identificându-se cu suferinţa lor. Cei de la acest nivel, spre deosebire de cei aflaţi la nivelul animal, pot simţi trecutul şi viitorul şi astfel pot acţiona, fiind călăuziţi de recunoaşterea unui scop central.
Toate lumile şi stadiile atribuite acestor lumi pot fi asemănătoare cu o succesiune de ecrane care ascund de noi (Lumina) Creatorul. Pe măsură ce dobândim puterea spirituală de a ne depăşi natura, fiecare dintre aceste forţe, fiecare ecran consecutiv dispare treptat ca şi cum s-ar dizolva.
Următoarea poveste ilustrează evoluţia căutării noastre spirituale, pentru a dizolva ecranele şi a trăi în uniune cu Creatorul.
înapoi la CUPRINS link