înapoi la CUPRINS link
În Biblie se spune că Avraam a afirmat că Sara este sora lui, şi nu soţia lui, pentru că se temea că va fi ucis, iar ea ar fi putut deveni disponibilă pentru alţii. Întrucât Cabala echivalează întreaga lume cu o singură persoană – întrucât sufletul a fost divizat în 600 000 de părţi pentru a simplifica dobândirea scopului final – Avraam este privit ca personificarea credinţei noastre.
O soţie este permisă doar soţului, spre deosebire de o soră care este interzisă doar fratelui, însă nu şi altora. Avraam a văzut că el însuşi (credinţa) era singurul (singura calitate a fiinţelor umane) capabil să o facă pe Sara temeiul vieţii lui.
El a înţeles, de asemenea, că alţi bărbaţi (alte calităţi ale omului) i-ar putea dăuna (credinţei) pentru că au fost captivaţi de frumuseţea Sarei şi doreau să o aibă pentru totdeauna de dragul propriului egoism. Din această cauză Avraam a declarat că Sara (scopul Creaţiei) este sora lui, pentru a nu o interzice şi altor bărbaţi (calităţile unei persoane). În consecinţă, până când corectarea nu este completă, omul se poate angaja în Cabala doar pentru propriul interes.
Diferenţa dintre toate lumile spirituale şi lumea noastră este dată de faptul că tot ce aparţine lumii spirituale este parte a Creatorului şi are forma unei scări spirituale pentru a face mai uşoară ascensiunea fiinţelor umane.
Lumea noastră egoistă, pe de altă parte, nu a fost niciodată parte a Creatorului, ci a fost generată din nonexistenţă şi va dispărea după ascensiunea ultimului suflet din lumea noastră în lumea spiritualităţii. Din acest motiv sunt sortite dispariţiei toate tipurile de activitate umană transmise din generaţie în generaţie şi tot ceea ce este produs din materia acestei lumi.
Întrebare: Prima creatură a primit întreaga Lumină şi a respins-o, pentru a nu se simţi ruşinată. Cum poate fi o asemenea stare considerată apropiată de Creator, de vreme ce o senzaţie neplăcută ar trebui să însemne o îndepărtare de Creator?
Răspuns: Într-o asemenea stare spirituală, trecutul, prezentul şi viitorul se contopesc într-un singur ansamblu. Creatura nu a experimentat sentimentul de ruşine, pentru că a decis să ajungă la starea de unitate cu Creatorul prin propria dorinţă, experimentând, în acelaşi timp, atât decizia, cât şi consecinţele acesteia.
Nu numai încrederea, ci şi sentimentul de lipsă al pericolului sunt rezultatul efectului Luminii Înconjurătoare (Or Makif) şi al simţirii Creatorului în prezent. Dar, din moment ce omul încă nu a generat calităţi corespunzătoare corectate, Creatorul nu este simţit ca Lumină Interioară (Or Pnimi), ci ca Lumină Înconjurătoare.
Încrederea şi credinţa sunt concepte similare. Credinţa este „disponibilitatea psihologică de a suferi pentru un scop“.
Nu există alte obstacole în calea dorinţei unui om decât oboseala şi lipsa răbdării pentru a face efortul necesar. Astfel, un om puternic este acela care are încredere, răbdare şi puterea de a suferi. Un om slab este acela care simte o lipsă de toleranţă la suferinţă şi renunţă chiar de la cea mai mică presiune exercitată de suferinţă.
Pentru a-L percepe pe Creator este nevoie de intelect şi putere. Se ştie că pentru a dobândi ceva foarte valoros, omul trebuie să depună mult efort şi să treacă prin mari suferinţe. Cantitatea de efort pe care o investim determină în ochii noştri valoarea obiectului pe care dorim să îl dobândim.
Gradul răbdării noastre semnifică puterea de viaţă pe care o avem. Până la vârsta de patruzeci de ani suntem la apogeul puterii, după care forţa de viaţă scade, împreună cu capacitatea de a avea încredere în noi înşine, până când această încredere şi credinţă dispar complet în momentul ieşirii noastre din această viaţă.
Deoarece Cabala este cea mai mare înţelepciune şi, spre deosebire de toate celelalte achiziţii ale acestei lumi, este o achiziţie eternă, ea solicită implicit cele mai mari eforturi pentru că ne „cumpără“ lumea şi nu ceva temporar şi tranzitoriu. Înţelegând Cabala, putem înţelege adevărata sursă a tuturor ştiinţelor, o stare complet revelată. Acest lucru în sine ne arată ce fel de efort este necesar, deoarece ştim deja cât de mult efort necesită înţelegerea unei singure ştiinţe, chiar şi în cadrul îngust în care am reuşit să o înţelegem.
Noi primim puterile, cu adevărat supranaturale, de care avem nevoie pentru a înţelege Cabala de Sus şi, astfel, suntem capabili să ne purtăm suferinţa pe calea către înţelegerea acestei înţelepciuni. În acelaşi timp, primim sentimentul de încredere în sine şi puterea dătătoare de viaţă, necesare pentru a o înţelege singuri.
Nu putem depăşi însă toate obstacolele fără ajutorul nemijlocit al Creatorului (ajutorul Lui ascuns este evident prin faptul că El susţine viaţa în fiecare Creaţie). Credinţa este forţa care determină cât de pregătiţi suntem pentru a acţiona.
La începutul căii noastre ne lipseşte capacitatea de a-L percepe pe Creator, deoarece ne lipsesc calităţile altruiste. Cu toate acestea, începem să simţim existenţa unei supreme şi omnipotente forţe care conduce lumea, iar în momentele de disperare extremă ne întoarcem către această forţă. Facem acest lucru instinctiv.
Creatorul ne-a dat această calitate deosebită astfel încât, în ciuda educaţiei anti-religioase şi a perspectivei viitorului, să putem începe să Îl descoperim exact din starea de ascundere absolută.
În timp ce urmărim generaţii de oameni de ştiinţă care descoperă misterele naturii, dacă facem eforturi similare pentru a-L descoperi pe Creator, El se va dezvălui asemenea misterelor naturii. De fapt, toate căile de căutare ale omenirii ne conduc la revelarea misterelor naturii.
Unde sunt oamenii de ştiinţă care cercetează scopul Creaţiei? Dimpotrivă, oamenii de ştiinţă sunt cei care, de obicei, neagă existenţa Celui mai Înalt Tărâm. Motivul negării lor constă în faptul că le-a fost dăruită de către Creator doar capacitatea de a cerceta materia şi de a inova.
Tocmai din acest motiv, şi în ciuda tuturor ştiinţelor, Creatorul ne insuflă credinţa instinctivă. Natura şi universul par să nege existenţa Tărâmului Superior. Prin urmare, oamenii de ştiinţă nu dispun în mod natural de puterea credinţei.
În plus, societatea aşteaptă rezultatele materiale ale muncii oamenilor de ştiinţă care, instinctiv, se supun acestei aşteptări. Deoarece cele mai preţioase lucruri din această lume există în cantităţi mici şi sunt găsite numai prin eforturi susţinute, la fel se întâmplă şi cu Revelarea Creatorului, ea fiind cea mai dificilă dintre toate descoperirile. De aceea oamenii de ştiinţă tind în mod natural să evite eşecul şi nu îşi asumă sarcina revelării Creatorului.
Astfel, sigura modalitate de a ne apropia de perceperea Creatorului constă în cultivarea sentimentului credinţei, indiferent de opinia celorlalţi. Puterea credinţei nu este mai mare decât celelalte puteri inerente naturii umane – toate acestea fiind rezultatul Luminii Creatorului. Calitatea specială care deosebeşte puterea credinţei de alte puteri este faptul că ne aduce în contact cu Creatorul.
Procesul perceperii Creatorului este comparabil cu procesul dobândirii cunoaşterii.
La început, noi învăţăm şi înţelegem. Apoi, vom începe să folosim ceea ce am învăţat.
Ca întotdeauna, la început este dificil, însă fructele sunt culese de cei care dobândesc scopul final: intrarea în lumea spirituală. În acel moment câştigăm plăcerea nemărginită a percepţiei Creatorului şi dobândim, în consecinţă, cunoaşterea absolută a tuturor lumilor şi a celor care le locuiesc, cât şi a succesiunii sufletelor în toate timpurile şi stările, de la începutul Creaţiei şi până la sfârşitul ei.
înapoi la CUPRINS link