înapoi la CUPRINS link
Calea Cabalei este diferită de alte căi. Chiar dacă în lumea noastră există plăceri, ne putem îndepărta de egoismul având credinţă (mai presus de raţiune) în scopul Creaţiei. În acest fel am putea depăşi ceea ce ne spune corpul nostru şi raţiunea noastră.
Când facem acest lucru, începem să experimentăm iubirea pentru Creator şi, de asemenea, iubirea Lui pentru noi. Aceasta este calea păcii, bucuriei şi a încrederii în faptul că drumul lung este, în realitate, mai scurt fără suferinţă. Când nu putem primi Lumina în noi – Lumina Interioară (Or Pnimi) – dezvoltarea noastră spirituală va avea loc doar sub influenţa Luminii Înconjurătoare (Or Makif).
Această cale a dezvoltării spirituale este numită „calea naturală“ sau „calea suferinţei“ (Dereh Beito). Aceasta este calea întregii umanităţi.
O altă cale a dezvoltării spirituale constă în stabilirea unei legături personale cu Creatorul, caracterizată prin munca în cele trei linii. Această cale este numită „calea Cabalei“ (Dereh Cabala, Dereh Ahişena). Ea este mult mai scurtă decât calea suferinţei.
Astfel, cabaliştii spun că cel care doreşte să ajungă direct la Creator scurtează timpul corectării. Deşi este dificil să avem credinţă dacă nu suntem forţaţi de suferinţă, este foarte important să credem că rezultatele muncii noastre depind doar de eforturile noastre.
Altfel spus, ar trebui să credem în Regula Divină a recompensei şi pedepsei, deoarece Creatorul recompensează individul prin gânduri şi dorinţe bune. De la colegi şi de la cărţi ar trebui să obţinem credinţa.
Totuşi, de îndată ce am dobândit credinţa – perceperea Creatorului – trebuie să fim convinşi că ea ne-a fost dată de Creator. Puterea Spirituală Superioară poate fi un medicament al vieţii dacă ne dă forţa şi voinţa de a munci. Aceeaşi Putere este considerată otravă, dacă noi credem că totul este determinat de Sus şi nimic nu depinde de eforturile noastre.
Principalul efort ar trebui să fie conservarea înaltelor aspiraţii primite de Sus. În primul rând, ne sunt trimise senzaţii spirituale de Sus. Apoi, suntem înălţaţi şi urmează o perioadă de muncă anevoioasă şi de efort constant pentru a rămâne la acel nivel spiritual prin propriile noastre puteri. Ar trebui să ne concentrăm asupra aprecierii valorii propriei ridicări spirituale.
De îndată ce începem să neglijăm ceea ce am dobândit sau suntem mulţumiţi cu acest lucru, începem să pierdem nivelul spiritual atins. Tot ceea ce cade sub puterea egoismului se situează în punctul central al Creaţiei (Nekudat Emţait).
Tot ceea ce nu are ca scop satisfacerea personală se plasează deasupra acestui punct. Astfel, se spune că linia (Kav) care reprezintă coborârea Luminii intră în contact (însufleţeşte imperceptibil creatura) şi nu intră în contact (nu umple creatura cu Lumina Creatorului) cu punctul central.
Se spune că aceluia care doreşte să avanseze spiritual i se dăruieşte ca ajutor un suflet – o parte a Creatorului – Lumina. Ca urmare, omul începe să se simtă ca parte a Creatorului! Cum poate Lumina Creatorului să genereze dorinţa de a obţine bucuria de la El?
De exemplu, în lumea noastră, dacă unei persoane i s-au acordat onoruri neaşteptate care apoi îi sunt retrase, acea persoană tânjeşte după plăcerile familiare rezultate din aceste onoruri. Dorinţa de a obţine plăcerea care ne-a fost luată este cunoscută sub numele de „vas“ (Kli). Lumina face ca, treptat, vasul să crească pentru a-l umple cu plăcere (de la Lumină).
Avraam l-a întrebat pe Creator: „Cum pot fi sigur că tu îmi vei salva urmaşii? Cum pot fi sigur că vor renunţa copiii mei la egoism cu ajutorul Cabalei? De ce să le dăm Lumina, dacă ei nu o doresc? “
Creatorul i-a răspuns că egoismul lor va determina o senzaţie de înrobire şi astfel, prin contrast, li se va da senzaţia Luminii. În încercarea de a ne birui dorinţele, trebuie să recunoaştem că trupul nostru nu înţelege dimensiunea timpului şi, prin urmare nu percepem trecutul sau viitorul, ci doar prezentul.
De pildă, dacă este necesar să depunem efort timp de cinci minute pentru ca apoi să ne odihnim, organismul va opune rezistenţă pentru că este incapabil să sesizeze beneficiul care va urma la scurt timp după depunerea efortului cerut.
Chiar şi atunci când ne amintim plăcerea pe care am avut-o după un efort greu, corpul nostru nu va avea forţa necesară pentru a finaliza activitatea. Acest lucru poate fi asemănat cu situaţia în care omul este plătit înainte ca munca să fie terminată şi nu vrea cu adevărat să depună efort pentru a duce treaba la bun sfârşit.
Prin urmare, este important să nu întârziem luptând împotriva corpului şi să folosim fiecare oportunitate care apare la un anumit moment pentru a contracara organismul cu gânduri mai înalte.
Deoarece suntem 100% egoişti, niciodată nu vom dori de bună voie să realizăm o legătură cu Creatorul. Numai atunci când suntem convinşi că această legătură ne va aduce un beneficiu vom dori conexiunea.
Astfel, putem conchide că simplul fapt de a vedea răul din noi şi de a înţelege că doar Creatorul ne poate ajuta nu este încă un impuls suficient pentru ca noi să-I cerem ajutorul. Dacă vom înţelege că apropierea de Creator şi formarea unei legături cu El ne vor aduce salvarea, vom fi motivaţi să Îi cerem ajutorul.
Cabala ne oferă mai degrabă calea sa, decât cea a suferinţei. Timpul schimbă condiţiile din jurul nostru: acum două mii de ani doar anumite persoane speciale căutau conexiunea cu Creatorul, la fel ca în timpul lui Rabi Şimon.
Pe vremea lui Ari şi Ramhal, mici grupuri erau deja angajate în studiul Cabalei. În timpul lui Baal Şem-Tov numărul grupurilor a crescut la câteva zeci.
În cele din urmă, pe vremea lui Baal HaSulam, numărul a crescut şi mai mult. Astăzi, bariera care separă oamenii de Cabala a fost înlăturată în totalitate, iar rezistenţa faţă de studiu s-a micşorat. Dacă în trecut doar aceia care aveau un caracter puternic puteau dobândi conexiunea cu Creatorul, astăzi începătorii – şi chiar copiii – pot ajunge la aceleaşi rezultate studiind pur şi simplu Cabala sub o corectă îndrumare.
Noi suntem incapabili să separăm răul de bine, tot aşa cum suntem incapabili să discernem ceea ce este bine pentru noi şi ceea ce este în detrimentul nostru. În acest sens, numai Creatorul ne poate ajuta deschizându-ne ochii. Numai atunci vom începe să avem o perspectivă de ansamblu, adică să „alegem viaţa“.
Până nu ne dăm seama de necesitatea absolută a conexiunii cu Creatorul, El nu ne va deschide ochii. În acest fel, El ne va determina să cerem compasiune.
În interiorul propriilor senzaţii ale unui cabalist există o parte a Nivelului Superior, a viitoarei stări (AHaP). Acela care percepe Nivelul Spiritual Superior ca pe un vid neatractiv, în locul unei stări pline de Lumină, nu primeşte nimic de la nivelul Superior.
Chiar dacă Nivelul Superior este plin de Lumină, nivelul inferior percepe Superiorul doar în măsura în care calităţile sale permit asta. Deoarece calităţile prezente nu sunt suficiente pentru a primi Lumina Superioară, omul nu o percepe.
Ascunderea Creatorului ne determină să depunem un efort imens pentru a atinge nivelul unei existenţe obişnuite, acceptat de societatea noastră. Ne mişcăm înainte orbeşte, ghidaţi de liniştitoarele şoapte interioare ale egoismului. Acţionând ca instrumente oarbe ale egoismului, ne grăbim să-i îndeplinim comenzile pentru a evita să fim pedepsiţi prin suferinţă, lucru care ne împinge să acceptăm voinţa egoismului împotriva voinţei noastre şi să avem grijă să-i îndeplinim dorinţele fără să ezităm.
Egoismul este atât de adânc înrădăcinat în noi, încât am început să îl acceptăm ca pe o parte esenţială a naturii noastre, una care reprezintă adevăratele noastre dorinţe.
El pătrunde în toate celulele corpului nostru şi ne obligă să ne evaluăm percepţiile în funcţie de dorinţele sale. Ne obligă, de asemenea, să ne planificăm acţiunile în concordanţă cu intenţia lui şi, astfel, prin acţiunile noastre creşte beneficiul său.
Nici măcar nu ne imaginăm că putem scăpa de influenţa egoismului şi ne putem elibera de el. Este însă posibil să eliminăm umbra egoismului care ia forma corpului nostru, care ne cuprinde şi se înveşmântează cu corpul nostru. De îndată ce vom rămâne fără aceste dorinţe, Creatorul ne va acorda aspiraţiile Sale altruiste.
Atâta timp cât egoismul persistă în noi, suntem incapabili să ne imaginăm beneficiile eradicării sale. Mai mult decât atât, gândurile şi dorinţele altruiste ni se par inacceptabile, absurde, neserioase şi, cu siguranţă, incapabile să formeze baza societăţii noastre şi cu atât mai puţin a universului.
Asta se întâmplă doar pentru că dorinţele şi gândurile noastre rămân sub influenţa egoismului. Pentru a fi obiectivi faţă de condiţia noastră, trebuie să încercăm să considerăm egoismul ca ceva care nu are legătură cu esenţa noastră, ca pe un duşman care încearcă să treacă drept prieten.
Trebuie să vedem egoismul ca pe ceva străin nouă şi care a fost plasat în noi datorită Voinţei Creatorului. Astfel de acţiuni sunt considerate a fi încercările noastre de a recunoaşte răul care îşi are rădăcina în egoism. Însă acest lucru este posibil doar în măsura în care simţim existenţa Creatorului şi percepem Lumina Sa, deoarece totul este înţeles doar în relaţia cu alte obiecte, prin perceperea obiectului opus.
Astfel, în loc să ne concentrăm toată energia în căutarea răului din noi, ar trebui să depunem eforturi maxime pentru a percepe Lumina Creatorului. Toată Creaţia, cu excepţia fiinţelor umane, acţionează conform legilor altruismului.
Numai fiinţele umane şi lumea care ne înconjoară (lumea noastră, Olam Haze) sunt create cu proprietăţi opuse, egoiste. Dacă din întâmplare Îl întrezărim pe Creator şi toate lumile spirituale, vom înţelege imediat cât de trecătoare este lumea noastră în comparaţie cu lumile spirituale. Prin urmare, legile egoiste ale naturii acţionează numai într-o lume minusculă, cât un bob de mazăre.
Atunci de ce se ascunde Creatorul, după ce ne-a plasat deliberat într-o lume plină de întuneric, nesiguranţă şi tristeţe? În momentul în care ne-a creat, scopul Său a fost să ne dăruiască o existenţă eternă alături de El.
Totuşi, trebuie să ajungem la această stare prin propriile noastre mijloace, pentru a nu ne simţi ruşinaţi că am dobândit pe nedrept plăcerea veşnică. Creatorul a generat o lume opusă naturii Sale, şi astfel a rezumat singura calitate opusă Esenţei Sale: dorinţa de automulţumire sau egoismul.
Prin urmare, El ne-a înzestrat cu această calitate. De îndată ce omul se află sub această influenţă, el se naşte în această lume şi încetează imediat să Îl perceapă pe Creator. Ascunderea Creatorului există pentru a ne crea iluzia că avem libertatea de a alege lumea noastră sau lumea Creatorului – Lumea Superioară.
Dacă, în ciuda egoismului, am putut să Îl vedem pe Creator, atunci în locul lumii noastre vom prefera cu siguranţă Lumea Lui, deoarece ea conţine doar plăcere şi nicio suferinţă.
Oricum, libertatea de a alege şi independenţa voinţei (liber-arbitru) exista doar în absenţa percepţiei Creatorului, în timp ce El este ascuns. Dacă, din momentul naşterii noastre, suntem atât de puternic dominaţi de egoism, încât nu putem distinge între egoism şi sine, cum putem alege să ne eliberăm de influenţa egoismului?
De asemenea, cum ar putea fi cu adevărat o alegere, atâta vreme cât lumea noastră este plină de suferinţă şi moarte, în timp ce lumea Creatorului este plină de plăcere şi nemurire? Ce îi rămâne de ales fiinţei umane?
Pentru a ne permite să avem liber-arbitru, Creatorul ne-a oferit două opţiuni:
- Uneori, El se revelează unuia dintre noi pentru a-i permite să vadă Măreţia şi Providenţa Sa, şi astfel omul experimentează liniştea.
- El ne-a dat Cabala – studiul care (presupunând că omul doreşte cu adevărat să iasă din starea prezentă şi să Îl perceapă pe Creator) scoate la iveală Lumina spirituală care ne înconjoară (Or Makif). Procesul conectării cu Creatorul, care începe de la cel mai de jos nivel (acela la care trăim) şi care se extinde până la cel mai înalt nivel (acolo unde locuieşte Creatorul), poate fi comparat cu urcarea treptelor unei scări spirituale.
Toate treptele acestei scări există în lumile spirituale. Creatorul se află pe cea mai înaltă treaptă, în timp ce treptele mai joase coboară în lumea noastră. Fiinţele umane se află sub ultima treaptă spirituală, deoarece nivelul iniţial de egoism nu este conectat cu prima stare spirituală, care este complet altruistă.
Putem percepe un Nivel Spiritual Superior atunci când calităţile noastre coincid cu cele ale stării spirituale. Prin urmare, gradul nostru de percepţie va fi proporţional cu gradul congruenţei dintre calităţile noastre şi cele ale spiritualităţii.
Putem percepe Nivelul Superior pentru că toate etapele spirituale sunt aranjate secvenţial, de la cea mai de jos până la cea mai de sus. Mai mult decât atât, stările următoare se suprapun: jumătatea inferioară a Stării Superioare se află în jumătatea superioară a stării inferioare (AHaP-ul celui Superior coboară în GE al celui Inferior).
Astfel, partea inferioară a Stării Superioare este întotdeauna prezentă în noi, însă de obicei nu o simţim. Starea Superioară de deasupra noastră este menţionată cu numele de „Creator“, întrucât ea are pentru noi rolul de Creator.
El ne dă naştere, El ne dă viaţă şi ne călăuzeşte. Din moment ce nu avem o percepţie a acestei Stării Superioare, considerăm adesea că nu există Creator.
Dacă ne aflăm în starea în care vedem în mod clar Dominaţia Superioară a Creatorului asupra Creaţiei din această lume, atunci vom pierde posibilitatea de a alege în mod liber.
Putem vedea un Singur Adevăr, o Singură Forţă şi o Singură Voinţă care acţionează în tot şi în toate.
Deoarece Voinţa Creatorului acordă fiecărei fiinţe umane liberul-arbitru, atunci este necesară ascunderea Creatorului faţă de Creaţia sa. Numai în cazul în care El este ascuns putem să susţinem că aspirăm ca liberul nostru arbitru să ne lege de Creator – să acţionăm de dragul Creatorului, fără nicio urmă de interes personal.
Întregul proces al propriei corectări se poate realiza numai în cazul în care Creatorul este ascuns. De îndată ce El ni se revelează, devenim servitorii săi şi cădem sub controlul gândurilor, măreţiei şi puterii Sale.
În acel moment este imposibil să determinăm care sunt cu adevărat gândurile noastre. Astfel, pentru a ne îngădui să acţionăm liber, Creatorul trebuie să se ascundă de noi.
Pe de altă parte, pentru a ne da şansa să ne eliberăm de sclavia oarbă a egoismului, Creatorul trebuie să se reveleze pe Sine, deoarece fiinţa umană ascultă de două forţe în această lume: forţa egoismului – corpul şi forţa Creatorului – altruismul.
Rezultă că alternarea celor două stări este necesară. Aceste stări sunt: ascunderea Creatorului (caz în care ne percepem doar pe noi înşine şi forţele egoiste care ne conduc) şi revelarea Creatorului (atunci când simţim puterea forţelor spirituale).
Pentru ca cel care încă se află sub influenţa egoismului să perceapă cel mai apropiat Obiect Superior (Creatorul), Creatorul trebuie să echivaleze o parte din calităţile Sale cu cele ale fiinţei umane – persoana care caută o conexiune cu Creatorul.
El va înzestra câteva dintre calităţile Sale altruiste cu atribute egoiste, pentru a ajunge la un echilibru cu cel care vrea să se conecteze cu El.
Partea Superioară ridică Malhut – Midat haDin la nivelul său Galgalta ve Einaim. Ca rezultat, AHaP-ul lui dobândeşte calităţi egoiste. În acest fel, AHaP-ul său „coboară“ la partea inferioară (nivelul spiritual al celui care caută) şi ajunge la o stare de echivalenţă cu calităţile părţii inferioare.
Iniţial, partea inferioară nu a fost capabilă să perceapă Starea Spirituală Superioară. Ascunzându-şi calităţile sale altruiste în spatele celor egoiste, Creatorul coboară la nivelul omului, astfel încât omul să Îl perceapă.
Deoarece noi percepem calităţile superioare ca fiind egoiste, suntem incapabili să înţelegem cu adevărat esenţa lor. Pare că nu există nimic pozitiv în spiritualitate care să ne poată aduce plăcere, inspiraţie, încredere sau linişte.
Tocmai în acest moment avem posibilitatea de a ne exercita voinţa. În schimb, am putea susţine că absenţa plăcerii şi a gustului în spiritualitate şi în Cabala se datorează faptului că, pentru binele nostru, Creatorul se ascunde în mod deliberat. Deoarece încă nu avem calităţile spirituale necesare, este imposibil să percepem plăcerile spirituale Superioare; mai curând, toate dorinţele noastre pământeşti sunt guvernate de egoism.
Este crucial pentru începători să înţeleagă că le sunt date stări de depresie şi suferinţă pentru a le depăşi.
Ei îşi pot îndrepta cererile de eliberare către Creator, pot studia sau pot acţiona corect. Faptul că aspiraţiile spirituale nu le oferă acestor oameni plăcere sau vitalitate este stabilit de Sus.
Astfel, datorită liberului-arbitru ei ajung la concluzia că sursa lipsei de plăcere este absenţa din ei înşişi a calităţilor altruiste adecvate. Prin urmare, Cel de Sus trebuie să îşi ascundă adevăratele calităţi.
Aşadar, trebuie să ne amintim că primul stadiu al percepţiei spirituale este sentimentul de lipsă a spiritualităţii. Dacă partea inferioară este capabilă să realizeze că Cel Superior se ascunde pe Sine din cauza incongruenţei calităţilor lor şi dacă partea inferioară cere ajutor pentru a-şi corecta propriul egoism prin ridicarea unei rugăciuni (MAN), atunci Partea Superioară se revelează parţial pe sine (îşi ridică AHaP-ul său) şi îşi arată adevăratele calităţi care, până în acel moment, au fost ascunse în spatele egoismului.
Ca rezultat, plăcerea spirituală devine, de asemenea, vizibilă. Astfel, partea inferioară începe să experimenteze grandoarea şi plăcerea spirituală simţite de Fiinţa Superioară ce posedă calităţi spirituale altruiste.
Deoarece Partea Superioară a crescut importanţa calităţilor sale altruiste în ochii omului, Ea a ridicat astfel omul la mijlocul Stării Sale (a ridicat GE a celui inferior împreună cu propriul AHaP).
Această stare spirituală este cunoscută ca un „nivel spiritual mic“ (Katnut). Într-un fel, Partea Superioară ridică partea inferioară la nivelul său spiritual, prin revelarea grandorii Sale şi a calităţilor sale altruiste. Văzând măreţia spiritualităţii şi comparând-o cu materialitatea, ne putem ridica spiritual deasupra lumii noastre.
Când percepem spiritualitatea, calităţile egoiste sunt schimbate cu cele altruiste, adică cu cele ale Creatorului, indiferent de voinţa noastră. Pentru a permite părţii inferioare să intre în posesia completă a primului nivel superior, Partea Superioară şi toate calităţile Sale se revelează pe Sine în întregime părţii inferioare, adică El îşi revelează Măreţia sa, calitatea Gadlut.
În acest moment, omul percepe Partea Superioară ca pe Singurul Suveran Absolut a tot ceea ce există în univers. În acelaşi timp, partea inferioară dobândeşte cea mai înaltă cunoaştere a scopului Creaţiei şi a dominaţiei Superioare.
Astfel, părţii inferioare îi este clar faptul că nu există altă modalitate de a se conduce pe sine, cu excepţia celei recomandate de Cabala. Aşadar, raţiunea părţii inferioare cere acum o acţiune adecvată. Ca urmare a conştientizării clare a Creatorului, omul trebuie să facă faţă contradicţiei dintre credinţă şi cunoaştere, dintre linia dreaptă şi linia stângă.
După ce a dobândit calităţi altruiste (Katnut), partea inferioară preferă să acţioneze doar prin intermediul credinţei în puterea Creatorului. Aceasta serveşte ca indicator al dorinţei sincere de a se apropia de Creator.
Totuşi, Revelarea Măreţiei Creatorului (Gadlut) împiedică acum avansarea omului prin credinţă. În consecinţă, el trebuie să renunţe de bună voie la cunoştinţele dobândite.
Atunci când cineva doreşte să continue orbeşte, bazându-se mai degrabă pe credinţa sa în măreţia Creatorului, decât pe înţelegerea puterii şi măreţiei Sale, Creatorul este obligat să limiteze dezvăluirea Sa, în funcţie de raportul dintre raţiunea şi credinţa omului. Atunci când o astfel de acţiune Îl obligă pe Creator să îşi diminueze dezvăluirea autorităţii Sale universale, Omnipotenţa şi Lumina Sa (Or Hohma), acest lucru este numit „ecranul de hirik“.
Prin acest ecran suntem capabili să diminuăm revelarea raţiunii Superioare (linia stângă) până în punctul în care această revelare poate fi echilibrată cu ajutorul credinţei (linia dreaptă). Corelaţia corectă între cunoaştere şi credinţă poartă numele de „echilibru spiritual“ sau linia de mijloc.
Noi, ca indivizi, determinăm starea în care dorim să fim. De îndată ce are loc corelaţia adecvată între credinţă şi cunoaştere, putem atinge perfecţiunea. Acest lucru este cunoscut sub numele de „linia de mijloc“.
Partea revelată a cunoaşterii (linia stângă) pe care o putem folosi proporţional cu credinţa noastră (linia dreaptă), acţionând prin credinţă mai presus de raţiune (linia de mijloc), se adaugă calităţilor spirituale avute anterior în starea de Katnut. Noul nivel spiritual atins este numit Gadlut, ceea ce înseamnă mare şi complet.
De îndată ce acest prim nivel spiritual a fost obţinut, vom avea calităţi asemănătoare cu cele ale primei (celei mai joase) stări a scării spirituale Aşa cum am menţionat mai devreme, toate stările sau treptele scării se suprapun.
După ce ajungem la primul nivel, putem descoperi în noi prezenţa unui nivel mai înalt. Folosind acelaşi principiu ca atunci când am avansat la primul nivel, putem continua, pas cu pas, către scopul Creaţiei – completa unificare cu Creatorul la cel mai înalt nivel.
O parte esenţială a urcării spirituale este procesul special care cere ca, pe măsură ce descoperim un rău mai mare în noi, să Îi cerem Creatorului să ne dea puterea de a-l învinge. Aşa vom primi putere sub forma unei mari Lumini spirituale.
Acest proces continuă până când ajungem, de fapt, la nivelul iniţial şi la dimensiunea sufletelor noastre: în acest moment egoismul este complet corectat şi umplut cu Lumină.
În căutarea Creatorului
Atunci când suntem distraşi de gânduri exterioare, simţim că ele ne împiedică să definim spiritualitatea, deoarece ne irosim puterea şi mintea cu preocupări străine, în timp ce inima este umplută cu dorinţe meschine. În astfel de momente ne pierdem credinţa în faptul că doar Cabala conţine adevărata viaţă.
De îndată ce depăşim această situaţie, ieşim din starea noastră şi ne îndreptăm spre Lumină, primind Lumina superioară care ne ajută să urcăm mai mult. În acest fel, gândurile noastre exterioare lucrează pentru a ne ajuta să avansăm spiritual.
Putem învinge obstacolele doar cu ajutorul Creatorului. Ne putem concentra asupra unui scop doar dacă anticipăm că vom avea unele beneficii personale. Cu toate acestea, corpul, inima şi mintea nu pot înţelege beneficiile pe care le aduce altruismul.
Prin urmare, de îndată ce vom încerca să facem chiar şi cea mai mică mişcare altruistă, vom pierde toată puterea minţii, inimii şi a corpului. Nu ne mai rămâne nimic altceva de făcut decât să ne întoarcem spre Creator pentru a-I cere ajutorul. În acest fel, fără voia noastră şi fără libera alegere, vom avansa spre Creator până când ne vom uni complet cu El.
Nu ar trebui să ne plângem că ne-am născut insuficient de deştepţi, puternici, curajoşi sau că ne lipsesc calităţi pe care alţii le au.
Dacă nu avansăm pe calea corectă, ce mai contează dacă suntem înzestraţi cu cele mai bune abilităţi şi cel mai bun potenţial?
E posibil ca cineva talentat să devină un mare om de ştiinţă, dar fără legătura cu Creatorul nu-şi va atinge scopul şi va da greş, la fel ca majoritatea oamenilor.
Este esenţial să dobândim nivelul unui om drept; doar atunci ne vom putea folosi întregul potenţial pentru realizarea sarcinilor, în loc să ne risipim puterea fără folos. Chiar şi cele mai slabe şi mai banale abilităţi cu care suntem înzestraţi de Creator ar trebui folosite pentru atingerea celor mai înalte scopuri.
Dacă ne aflăm într-o stare de cădere spirituală este inutil să încercăm să ne înveselim sau să-i ascultăm pe alţii pentru a învăţa din înţelepciunea lor. Nimic din ceea ce spun alţii nu ne poate ajuta. Poveştile de viaţă ale altora şi sfaturile lor nu ne vor anima atunci când suntem deprimaţi, pentru că ne-am pierdut încrederea în orice, inclusiv în realizările altora.
Cu toate acestea, trebuie să repetăm ceea ce obişnuiam să spunem şi să simţim atunci când eram în stare de euforie spirituală şi plini de viaţă, stare diferită de cea prezentă, în care ne simţim morţi din punct de vedere spiritual. Dacă ne amintim obiectivele noastre şi progresul spiritual obţinut, atunci putem redobândi o bună stare de spirit.
Amintindu-ne că, la un moment dat, am avut credinţă şi am avansat în viaţă prin intermediul credinţei mai presus de raţiune, ne putem ajuta să ieşim din starea de moarte spirituală. Din acest motiv ar trebui să ne bazăm întotdeauna pe amintirile şi experienţele noastre. Numai acestea ne vor motiva să renunţăm la starea depresivă.
Scopul celui care a ajuns la un anumit nivel spiritual este să selecteze multitudinea plăcerilor care apar, debarasându-se imediat de toate acele plăceri care nu pot fi echilibrate prin intermediul credinţei, deoarece nu pot fi utilizate corespunzător. În Cabala, acea parte de plăcere pe care omul o poate primi de dragul Creatorului, cu singurul scop de a-şi întări credinţa, este considerată „hrană“.
Partea pe care omul nu o poate primi este considerată „refuz“. Dacă este incapabil să le deosebească şi doreşte să primească ambele părţi (în termeni cabalistici „să se îmbete datorită excesului de plăcere“), atunci omul pierde totul şi nu mai rămâne cu nimic. În Cabala, o asemenea persoană este cunoscută sub numele de „sărac“.
Fiecare dintre noi avem anumite „prescripţii“ referitoare la ceea ce putem face şi la ceea ce nu putem face. Dacă decidem să ignorăm „prescripţiile“, atunci suntem pedepsiţi.
Dacă nu suntem conştienţi de faptul că încălcarea legii poate determina durere şi suferinţă, atunci suntem predispuşi să încălcăm legea, deoarece vom primi plăcere ca rezultat al acestei încălcări. În consecinţă, vom primi şi pedeapsa, pentru a înţelege că, pe viitor, nu ar trebui să acţionăm în acest mod.
De exemplu, există o lege care nu permite omului să fure bani. Însă dacă omul simte o atracţie puternică faţă de bani şi ştie de unde să-i fure, infracţiunea va fi săvârşită. Acest lucru se întâmplă chiar dacă nu există nicio îndoială că furtul va fi urmat de pedeapsă; potenţialul hoţ va fi în continuare incapabil să înţeleagă măsura completă a suferinţei care urmează comiterii faptei.
Prin urmare, el va decide că plăcerea dată de dobândirea banilor va depăşi suferinţa rezultată din pedeapsa care urmează. Însă atunci când suferinţa vine cu adevărat, hoţul simte că îi depăşeşte cu mult aşteptările şi este cu siguranţă mai mare decât plăcerea produsă de furt. În acel moment hoţul este dispus să urmeze legea.
De îndată ce devine liber este avertizat că la următoarea încălcare a legii pedeapsa va fi mult mai mare, ceea ce îl ajută să nu uite suferinţa prin care a trecut.
Astfel, când dorinţa de a fura reapare, el îşi aminteşte atât de suferinţa trecută, cât şi de avertisment. Acest lucru îl încurajează să nu mai fure.
Din exemplul anterior şi din cele pe care le vedem în fiecare zi în jurul nostru putem constata că suferinţa conduce omul pe o cale pe care nu ar fi ales-o dacă şi-ar fi urmat egoismul. Este întotdeauna mai uşor să furi decât să câştigi, să leneveşti în loc să gândeşti sau să munceşti şi să primeşti mai degrabă plăcere, decât suferinţă.
Cel care decide să înveţe Cabala trebuie să ştie că face acest lucru pentru binele său. Cu alte cuvinte, omul ar trebui să înţeleagă că egoismul său va obţine beneficii din aceste acţiuni. Nimeni nu poate lua asupra sa povara unei munci complet altruiste, care nu aduce câştig material, onoare, plăcere sau speranţa unui viitor mai bun.
Mai mult decât atât, suntem incapabili să ne angajăm într-o muncă care nu oferă rezultate sau orice alte foloase, care nu ne oferă nimic, care nu conduce la nici un beneficiu sau care pare că se rezumă doar la eforturi fără sens.
Este firesc ca raţiunea noastră egoistă şi corpul nostru să nu fie pregătite pentru această sarcină, deoarece au fost concepute de Creator pentru a primi plăcere.
Suntem forţaţi să simţim şi să acţionăm „altruist“ datorită suferinţelor zilnice, datorită pierderii plăcerii sau dorinţei de viaţă şi a convingerii puternice că suntem incapabili să primim chiar şi cea mai mică plăcere din mediul înconjurător.
Astfel, vom încerca să fim altruişti, în speranţa că ne vom găsi salvarea pe calea cea nouă. Deşi această abordare nouă a vieţii nu poate fi considerată în ultimă instanţă altruism, datorită faptului că acţiunile noastre au drept scop bunăstarea şi mântuirea, ea se apropie totuşi de altruism.
Totodată, ea ne îngăduie să ne apropiem treptat de starea dorită, sub influenţa Luminii care este ascunsă în acţiunile noastre. Prin faptul că ne comportăm altruist, deşi avem în continuare beneficii deoarece dăruim pentru a primi, începem să percepem Lumina (plăcerea) care este ascunsă în acţiunile noastre. Natura acestei Lumini este cea care ne corectează.
Putem observa evenimente similare în natură. De exemplu, plouă în exces, însă nu în locurile în care ploaia ar aduce cel mai mare beneficiu. Astfel, ploaia poate cădea în deşert, acolo unde produce mai degrabă un efect mic, decât pe câmpii, unde cea mai redusă cantitate de precipitaţii poate da naştere unei culturi variate.
În mod similar, cineva se poate angaja în citirea constantă a unor texte spirituale, însă roadele (înţelegerea spirituală a Creatorului) care ar trebui să rezulte din aceste eforturi pot fi insesizabile. Pe de altă parte, este posibil ca investind un efort mult mai mic în studiul fragmentelor potrivite din Cabala, omul să poată culege mult mai multe roade ale eforturilor sale.
Acelaşi lucru poate fi aplicat în studiul Cabalei. Dacă întregul proces al studiului este dedicat mai curând căutării Creatorului, decât acumulării de cunoştinţe, atunci întreaga viaţă marcată de efectul Cabalei şi-a atins scopul.
Însă dacă omul studiază doar pentru a-şi extinde nivelul cunoaşterii sau, chiar mai rău, pentru a se afişa şi a se mândri cu intelectul său, nici măcar Cabala nu îi va aduce rezultate bune. În acest caz este posibil totuşi să se dezvăluie scopul real al studiului, ceea ce determină concentrarea eforturilor în direcţia corectă.
Acest proces de corectare a direcţiei gândurilor omului apare doar atunci când acesta studiază în mod constant Cabala, pentru că sarcina fiecărei fiinţe umane este de a-şi dirija gândurile şi faptele în direcţia corectă. Acţionând astfel, ele vor face corp comun cu scopul Creaţiei. Acest lucru este deosebit de important în timpul studiului Cabalei, deoarece nu există mijloace mai puternice pentru apropierea de spiritualitate.
În Biblie Egiptul simbolizează supremaţia egoismului nostru (cunoscut ca Miţraim, de la cuvintele miţ-ra, concentrarea răului). Amalek reprezintă forţa care a dus un război împotriva lui Israel (care derivă din iaşar – către şi El – Creatorul, adică aceia care doresc să se îndrepte direct spre Creator).
Amalek este personificarea egoismului nostru, care sub nicio formă nu vrea să permită omului să se elibereze de sub puterea sa. Egoismul (prin lovituri) este prezent doar în dorinţele celui care încearcă să se elibereze de robia egipteană (egoism). Chiar dacă omul se află la începutul căii sale, Amalek îi va bloca imediat trecerea.
Creşterea bruscă a capacităţii de percepţie a egoismului este trimisă doar celor distinşi şi aleşi de Creator. Amalek este trimis numai acelora care sunt aleşi să ajungă la o înţelegere mai mare a Creatorului. Prezenţa sa este destinată să provoace mai degrabă o reală nevoie de Creator, decât o simplă nevoie de îmbunătăţire a propriilor calităţi sau, mai simplu spus, să devină „oameni buni “.
Individul astfel ales începe să experimenteze mari dificultăţi în domeniul autoperfecţionării. Dorinţa de a studia, foarte puternică în trecut, dispare brusc. Corpul devine greoi atunci când se confruntă cu acţiunile pe care trebuie să le facă. Lupta cu corpul (intelectul, Eul nostru) se axează pe dorinţa corpului de a înţelege cine este Creatorul, unde şi de ce trebuie să plece corpul şi pe întrebarea privitoare la existenţa unui beneficiu al său de pe urma eforturilor depuse.
Fără niciun beneficiu, nici mintea şi nici corpul nu vor avea energia sau motivaţia de a face ceva. Şi acest lucru este corect, pentru că ar fi o prostie să facă anumite acţiuni fără a şti, în prealabil, rezultatul. Nu există nicio modalitate de a transcede limitele naturii umane şi de a intra în marile lumi spirituale, cu excepţia dobândirii intelectului şi dorinţelor comune cu acea lume Superioară.
Asemenea dorinţe sunt opuse prin natura lor celor din această lume, deoarece tot ceea ce percepem şi simţim şi tot ceea ce creează imaginea „lumii noastre“ este un produs al intelectului nostru egoist şi al inimii noastre egoiste. Astfel, numai prin procesul de înlocuire a noţiunilor existente cu noţiuni opuse (credinţa înlocuieşte raţiunea, iar „dăruirea“ înlocuieşte „primirea“) putem intra în lumea spirituală.
Din moment ce avem doar acele instrumente cu care am fost creaţi – intelectul şi egoismul – iar intelectul lucrează doar în beneficiul egoismului, nu putem crea în plan intern instrumente diferite pentru raţiune şi pentru percepţie. Acestea trebuie dobândite din exterior, de la Creator.
Din acest motiv Creatorul ne atrage spre El, arătându-ne, în cadrul acestui proces, că nu suntem capabili să ne schimbăm fără ajutorul Său. Chiar dacă acest lucru este refuzat de către corp, trebuie să căutăm şi să întreţinem o legătură cu Creatorul, pentru că numai această legătură va facilita salvarea noastră spirituală.
Nu trebuie să cerem Creatorului capacitatea de a vedea şi de a experimenta miracole, crezând în mod fals că aceste experienţe ne vor ajuta să ne depăşim pe noi înşine şi ne vor face să apreciem măreţia spiritualităţii, ci mai degrabă să fim pur şi simplu cuprinşi de credinţă oarbă.
Cabala ne atrage atenţia asupra acestui mod de gândire atunci când ne povesteşte exodul din Egipt: când Amalek a atacat oamenii, Moise i-a apărat ridicând mâinile şi cerând puterea credinţei.
În procesul ridicării spirituale dobândim în mod constant o raţiune mai înaltă, care creşte cu fiecare nivel atins.
Ca urmare, trebuie să creştem constant puterea credinţei noastre, astfel încât aceasta să fie în permanenţă mai mare decât puterea intelectului. În caz contrar, putem intra din nou sub influenţa egoismului.
Acest proces continuă până când ne lipim doar de Creator. În ultima etapă dobândim înţelegerea finală, cea mai mare primire a Luminii (Or Hohma), fără nicio gradare. Aceasta este descrisă ca „Lumina care a fost creată în prima zi a Creaţiei, (Lumină) în care primul om a văzut lumea de la un capăt la altul“, iar în Cabala se spune că „la începutul Creaţiei, totul era cuprins în Lumina Superioară“.
Cu alte cuvinte, când Lumina străluceşte peste toate şi luminează fără deosebire toate nivelurile, atunci totul devine clar. Nu există început sau sfârşit pentru această Lumină, nu există umbre şi totul este pe deplin înţeles.
înapoi la CUPRINS link