înapoi la CUPRINS link
Lumina Creatorului umple întreaga Creaţie. Deşi suntem înconjuraţi de această Lumina, noi nu o putem percepe. Plăcerile pe care le simţim sunt doar mici raze care ajung la noi prin mila Creatorului, deoarece în lipsa oricărei plăceri existenţa noastră ar lua sfârşit.
Noi simţim razele ca nişte forţe care ne atrag spre acele obiecte în care ele au pătruns. Obiectele în sine nu sunt importante, lucru care devine evident în momentul în care încetăm să fim interesaţi de ele, deşi în trecut ne-au atras foarte mult.
Motivul pentru care nu primim întreaga Lumină a Creatorului, ci doar o mică parte a sa, este faptul că egoismul acţionează ca o barieră. Ca urmare a legii asemănării sau congruenţei calităţilor, nu putem percepe Lumina atâta timp cât dorinţele noastre sunt egoiste.
Două obiecte se pot percepe reciproc numai în măsura în care calităţile lor coincid.
Până şi în lumea noastră putem vedea că doi oameni care au gânduri şi dorinţe diferite nu se pot înţelege unul pe altul.
Astfel, cel care posedă calităţile Creatorului va fi pur şi simplu „scufundat“ într-un ocean nemărginit de plăcere şi cunoaştere completă.
În cazul în care Creatorul se află peste tot şi nu este nevoie să Îl căutăm ca pe un obiect preţios, atunci în mod evident El nu poate fi considerat o „recompensă“. În mod similar, nu putem spune că muncim pentru a-L căuta, deoarece El este atât în jurul nostru, cât şi în interiorul nostru.
Noi nu Îl putem percepe, dar El este în noi, în credinţa noastră. În acelaşi timp, dacă Îl percepem şi primim plăcere de la El, nu putem spune că am fost recompensaţi. La urma urmei, dacă nu am muncit deloc, iar obiectul în cauză se găseşte din abundenţă în întreaga lume, atunci acest obiect nu poate fi considerat o recompensă.
Astfel, apare următoarea întrebare: Care este recompensa faptului că am rezistat naturii noastre egoiste?
Mai întâi, trebuie să înţelegem de ce Creatorul a instituit legea congruenţei. Ca urmare a acestui fapt, deşi El umple totul, noi suntem incapabili să Îl percepem, pentru că se ascunde de noi.
Răspunsul la întrebarea: „Care este recompensa pentru faptul că rezistăm în faţa egoismului?“ este următorul: „Creatorul a instituit Legea Congruenţei.“ Aceasta ne dă posibilitatea de a percepe doar acele obiecte care se află la nivelul nostru spiritual. În acest fel suntem împiedicaţi să experimentăm cele mai teribile sentimente ale egoismului nostru (care reprezintă natura Creaţiei) atunci când primim plăcere de la El, deoarece împreună cu plăcerea vin şi sentimentele de ruşine şi umilinţă.
Egoismul nu poate rezista acestui sentiment. Dacă suntem în imposibilitatea de a justifica acţiunile rele în faţa noastră sau a altora, dacă suntem incapabili să găsim circumstanţele exterioare care se presupune că ne-au forţat să facem fapte rele, atunci preferăm orice altă pedeapsă cu excepţia sentimentului de umilinţă a „eului“, pentru că acesta este stâlpul existenţei noastre. Dacă este umilit, „eul“ dispare spiritual; este ca şi cum am dispărea din această lume.
Însă atunci când ajungem la un asemenea nivel de înţelegere încât singura noastră dorinţă este aceea de a dărui totul Creatorului şi când suntem în mod constant preocupaţi de gândul referitor la ce altceva am mai putea face pentru Creator, atunci vom descoperi că am fost creaţi pentru a primi plăcere de la Creator şi că asta este tot ceea ce El doreşte. În acel moment vom primi toate plăcerile posibile, pentru că vrem doar să îndeplinim Voinţa Creatorului.
În acest caz nu mai există loc pentru ruşine, întrucât Creatorul ne arată că vrea să ne dăruiască plăcere şi doreşte ca noi să o acceptăm. Mai degrabă îndeplinim Voinţa Creatorului prin această acceptare, decât prin intermediul propriilor dorinţe egoiste. Ca rezultat, devenim asemănători cu Creatorul din punct de vedere al calităţilor noastre, iar ecranul dispare.
Toate acestea au loc pentru că ajungem la un nivel spiritual la care, asemenea Creatorului, putem dărui plăcere.
Din cele de mai sus putem concluziona că răsplata pentru eforturile noastre ar trebui să constea din primirea unor calităţi noi, altruiste: dorinţa de a „dărui“ şi aspiraţia de a oferi plăcere, dorinţe similare cu cele pe care le are Creatorul faţă de noi. Acest nivel spiritual şi aceste calităţi sunt cunoscute sub numele de „frica de Creator“.
Frica spirituală (altruistă), asemenea tuturor celorlalte calităţi altruiste ale obiectelor spirituale, este complet diferită de orice calitate sau percepţie personală. „Frica de Creator“ este frica de a fi îndepărtat de Creator. Ea nu este rezultatul evaluării beneficiului egoist, nici al fricii de a rămâne fără egoism şi nici al fricii de a deveni similari cu Creatorul. Toate acestea sunt bazate pe noţiunea beneficiului personal şi iau în calcul numai propria stare a omului.
Frica de Creator este îngrijorarea altruistă de a nu fi capabili să facem ceva care să fie pe placul Creatorului. O astfel de frică este ea însăşi o calitate altruistă, în contrast cu frica egoistă, care este întotdeauna legată de incapacitatea de a ne satisface propriile nevoi.
Dobândirea fricii faţă de Creator ar trebui să fie cauza şi scopul eforturilor noastre.
Ar trebui să investim toate eforturile noastre în acest demers. Apoi, cu ajutorul calităţilor dobândite, putem primi toate plăcerile care ne-au fost destinate. O asemenea stare este cunoscută sub numele de „finalizarea corectării“ (gmar tikun).
Iubirea de Creator ar trebui să fie precedată de frica de Creator. Pentru a putea să ne îndeplinim obligaţiile din iubire, pentru a putea să recunoaştem plăcerea conţinută de acele acţiuni spirituale numite „porunci“ şi pentru ca această plăcere să invoce sentimentul de iubire, (deoarece în lumea noastră iubirea este cea care ne aduce plăcere, în timp ce ura ne aduce suferinţă), ar trebui ca mai întâi să dobândim frica de Creator.
Dacă respectăm poruncile mai degrabă din frică, decât din sentimente de plăcere sau iubire, înseamnă că nu percepem plăcerea care este ascunsă în porunci şi urmăm Voinţa Creatorului de frica pedepsei. Corpul nu rezistă acestei sarcini pentru că se teme, de asemenea, de pedeapsă, şi în permanenţă încearcă să găsească motivul pentru care îndeplineşte această sarcină.
La rândul său, acest aspect constituie motivul pentru care frica şi credinţa în pedeapsa şi recompensa Creatorului cresc, până când percepem în mod constant existenţa Lui. După ce am dobândit sentimentul existenţei Creatorului, adică încrederea în El, putem începe să îndeplinim din iubire Voinţa Sa, deoarece am dobândit „gustul“ şi plăcerea pentru respectarea poruncilor.
În cazul în care Creatorul ne-ar permite, de la bun început, să respectăm poruncile datorită iubirii, evitând astfel frica şi primind doar plăcere din această sarcină, credinţa noastră în Creator nu s-ar mai dezvolta niciodată. Putem compara acest lucru cu oamenii care îşi petrec întreaga viaţă vânând plăcerile lumeşti şi care nu au nevoie de credinţă în Creator pentru a respecta poruncile (legile) naturii lor, deoarece natura lor îi obligă să îndeplinească aceste sarcini promiţându-le o recompensă.
Prin urmare, cabaliştii care percep plăcerea datorită respectării încă de la început a legilor spirituale ale Creatorului le vor respecta în mod involuntar, aşa cum alţii se vor grăbi să împlinească Voinţa Creatorului doar de dragul imenselor plăceri ascunse pe calea Cabalei. Astfel, nimeni nu va fi capabil să se apropie de Creator.
Din acest motiv plăcerile conţinute în legile spirituale şi în Cabala sunt în întregime ascunse. (Lumina este plăcerea care este ascunsă în fiecare lege spirituală; Lumina Creatorului este suma tuturor legilor spirituale.) Aceste plăceri sunt revelate doar atunci când omul ajunge la o stare de credinţă constantă în Creator.
înapoi la CUPRINS link