înapoi la CUPRINS link
Întreaga Creaţie poate fi definită ca o funcţie cu patru parametri: timp, suflet, lume şi Sursa existenţei. Aceştia sunt reglaţi din interior de Voinţa şi Dorinţele Creatorului.
Timp: o progresie de tip cauză-efect a evenimentelor care au loc în fiecare suflet şi în întreaga omenire, similară cu dezvoltarea istorică a umanităţii.
Suflet: tot ce este organic (viu), inclusiv fiinţele umane.
Lume: întregul univers anorganic (fără viaţă). În lumile spirituale acesta corespunde nivelului mineral al dorinţelor.
Sursa Existenţei: planul de evoluţie al evenimentelor. Acest plan se aplică atât fiecăruia dintre noi, cât şi întregii umanităţi şi guvernează întrega Creaţie, aducând-o la condiţia predeterminată iniţial.
Când a decis să creeze toate lumile şi să apropie fiinţele umane de El, Creatorul şi-a ascuns treptat prezenţa prin diminuarea Luminii Sale pentru a crea lumea noastră. Cele patru faze ale ascunderii treptate (de sus în jos) a Prezenţei Creatorului sunt cunoscute sub numele de „lumi“. Acestea sunt:
Aţilut: lumea în care cei prezenţi sunt complet unificaţi cu Creatorul.
Bria: lumea în care cei prezenţi sunt în conexiune cu Creatorul.
Yeţira: lumea în care cei prezenţi Îl percep pe Creator.
Asyia: lumea în care cei prezenţi nu Îl percep deloc sau aproape deloc pe Creator. Acest nivel include lumea noastră ca ultima, cea mai de jos şi cea mai îndepărtată lume de Creator.
Toate lumile de deasupra au apărut una din alta, în aşa fel încât fiecare lume este replica celeilalte. Fiecare lume inferioară, fiind mai îndepărtată de Creator, este o versiune impură şi totuşi o replică fidelă a celei anterioare.
În mod interesant, fiecare lume este o replică a celor patru parametrii: lume, suflet, timp şi Sursa existenţei. Astfel, tot ce există în lume este rezultatul direct al proceselor care au avut deja loc într-o lume superioară, iar tot ce s-a întâmplat în acea lume superioară este rezultatul celor petrecute chiar mai devreme, şi tot aşa până în punctul în care toţi cei patru parametrii: lume, timp, suflet şi Sursa existenţei se îmbină într-o singură Sursă a existenţei, în Creator!
Acest „loc“ este cunoscut sub numele de Aţilut. Îmbrăcarea Creatorului cu veşmintele lumilor Aţilut, Bria, Yeţira (aşa cum ne apare El, ca strălucire a Luminii, prin ecranele care diminuează aceste lumi) este cunoscută drept Cabala. Îmbrăcarea Creatorului cu veşmintele lumii noastre, lumea Asia, este cunoscută ca Tora scrisă.
Cu toate astea, într-adevăr, nu există diferenţă între Cabala şi Tora acestei lumi. Sursa a tot ceea ce există este Creatorul.
Cu alte cuvinte, a studia şi a trăi în conformitate cu Tora sau a studia şi a trăi în conformitate cu Cabala depinde de nivelul spiritual al studentului. Dacă cineva se află la nivelul acestei lumi, atunci vede şi percepe laolaltă această lume şi Tora.
De îndată ce studentul trece la un nivel mai înalt, va apărea o imagine diferită. Învelişul acestei lumi va dispărea şi vor rămâne doar învelişurile lumilor Yeţira şi Bria. Atunci, Tora şi întreaga realitatea vor apărea diferit, aşa cum apar celor care au ajuns la nivelul lumii Yeţira.
În acel moment, Biblia, cu toate poveştile sale despre animale, războaie şi obiecte ale acestei lumi, se transformă în Cabala, şi anume: descrierea lumii Yeţira.
Dacă persoana se ridică pe sine chiar mai mult, la lumea Bria sau Aţilut, atunci o nouă imagine a lumii şi a mecanismului guvernării acesteia vor apărea, în concordanţă cu starea sa spirituală.
Nu există diferenţe între evenimentele din Biblie şi Cabala – Biblia lumii spirituale. Diferenţa este dată de nivelul spiritual al celor implicaţi. De fapt, dacă doi oameni citesc aceeaşi carte, unul poate vedea evenimente istorice, iar celălalt – reprezentarea în mod clar a supremaţiei Creatorului asupra lumilor.
Aceia pentru care Creatorul este în ascundere completă se află în lumea Asia. Acesta este motivul pentru care, în cele din urmă, nimic nu li se pare a fi bun: lumea le apare ca fiind plină de suferinţă, iar ei nu o pot percepe altfel din cauza ascunderii Creatorului.
Şi dacă experimentează cu adevărat plăcerea, ea apare numai ca plăcere care succede suferinţei. Se întâmplă aşa doar când omul ajunge la nivelul Yeţira, nivel în care Creatorul se revelează pe Sine parţial şi îi îngăduie să vadă guvernarea Sa prin recompensă şi pedeapsă; în acest fel se naşte iubirea (dependenţa de recompensă) şi frica (dependenţa de pedeapsă) în acel om.
Al treilea pas – iubirea necondiţionată – apare atunci când omul îşi dă seama că niciodată Creatorul nu i-a făcut rău, ci doar bine. Aceasta corespunde nivelului Bria. Când Creatorul revelează întreaga imagine a Creaţiei şi supremaţia Sa asupra celor creaţi, omul începe să simtă iubire absolută pentru Creator, ca urmare a faptului că iubirea Sa absolută faţă de toată Creaţia Sa este acum vizibilă.
Această înţelegere ridică omul la nivelul lumii Aţilut. Prin urmare, capacitatea noastră de a înţelege acţiunile Sale depinde doar de măsura în care Creatorul ni se va revela pe Sine, deoarece suntem creaţi în aşa fel încât comportamentul Creatorului ne influenţează (gândurile, calităţile, faptele) în mod automat. Astfel, tot ceea ce putem face este să Îi cerem Lui să ne schimbe.
În afară de faptul că toate acţiunile Creatorului sunt în mod inerent bune, există, de asemenea, forţe care provin de la El, ce par să acţioneze contrar dorinţelor Sale. Aceste forţe invocă adesea critica acţiunilor Sale şi din aceasta cauză se numesc „impure“.
La fiecare pas, de la primul până la ultimul punct al căii noastre, există două forţe opuse. Ambele au fost create de Creator. Una este pură, iar cealaltă este impură. Forţa impură invocă în noi în mod deliberat neîncredere, îndepărtându-ne de Creator. Însă dacă ignorăm această forţă impură şi insistăm să cerem cu tărie Creatorului să ne salveze, atunci întărim legăturile noastre cu El şi primim în schimb forţa pură. Ca urmare, ne ridică la un nivel spiritual superior şi, în acel moment, forţa impură încetează să ne mai afecteze, deoarece şi-a îndeplinit rolul.
Forţa impură a lumii Asia (pasul 1)
Această forţă tinde să inculce evenimente prin negarea existenţei Creatorului.
Forţa impură a lumii Yeţira (pasul 2)
Această forţă tinde să ne convingă că lumea este guvernată nu prin recompensă şi pedeapsă, ci în mod arbitrar.
Forţa impură a lumii Bria (pasul 3)
Această forţă tinde să neutralizeze percepţia iubirii Creatorului pentru noi, invocând în schimb dragostea noastră pentru El.
Forţa impură a lumii Aţilut (pasul 4) Această forţă tinde să ne demonstreze că nu întotdeauna Creatorul acţionează cu dragoste absolută faţă de creaturile Sale, încercând să atenueze sentimentele noastre de iubire absolută pentru El.
Astfel, devine clar că ridicarea la fiecare nivel spiritual consecutiv, Revelarea Creatorului şi dobândirea plăcerii datorată apropierii de El necesită depăşirea forţelor opuse similare. Acestea apar sub formă de gânduri şi dorinţe. Numai atunci când ele sunt depăşite ne putem ridica la următorul nivel, înaintând cu încă un pas pe calea noastră.
Din cele de mai sus putem concluziona că diversităţii forţelor spirituale şi simţurilor din cele patru lumi: Asia, Yeţira, Bria, Aţilut îi corespunde o gamă de forţe şi simţuri opuse şi paralele în cele patru lumi impure: Asia, Yeţira, Bria, Aţilut. Mişcarea de avansare este un proces alternativ.
Numai după depăşirea tuturor forţelor impure şi a obstacolelor trimise de Creator şi după ce Îi cerem să se reveleze pe Sine, dobândind astfel forţa necesară pentru a rezista puterii forţelor impure, gândurilor şi dorinţelor, putem ajunge la un stadiul pur.
După ce ne naştem, fiecare dintre noi se află într-o stare în care Creatorul este complet ascuns. Pentru a începe să înaintăm pe calea spirituală descrisă este necesar să:
- Percepem starea prezentă ca insuportabilă.
- Simţim, cel puţin într-o anumită măsură, existenţa Creatorului.
- Simţim că depindem doar de Creator.
- Recunoaştem că doar Creatorul ne poate ajuta.
Prin Revelarea Sa, Creatorul poate modifica imediat dorinţele noastre şi poate forma în noi o inteligenţă cu o esenţă nouă. Apariţia acestor dorinţe puternice trezeşte imediat puterea de a le îndeplini.
Singurul lucru care defineşte esenţa noastră este combinarea şi reunirea dorinţelor noastre.
Raţiunea există doar pentru a ne ajuta să dobândim aceste dorinţe. De fapt, raţiunea nu este nimic altceva decât un instrument ajutător.
Vom avansa pe calea noastră în etape, pas cu pas, fiind influenţaţi alternativ de forţa impură, egoistă, (de stânga) şi de forţa pură, altruistă, (de dreapta). Depăşind forţele de stânga cu ajutorul Creatorului, vom dobândi caracteristicile forţelor de dreapta.
Calea este asemănătoare cu două şine, dispuse una în stânga, iar cealaltă în dreapta, ca două forţe de respingere şi de atracţie în relaţie cu Creatorul, similare celor două dorinţe: egoism şi altruism. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de punctul de plecare, cu atât mai puternice devin forţele care se opun.
Devenind din ce în ce mai asemănători Creatorului atât în dorinţe, cât şi în ceea ce priveşte iubirea, vom putea înainta, deoarece iubirea Creatorului este singurul sentiment divin perceput, din care derivă toate celelalte sentimente. Creatorul doreşte să înfăptuiască numai ceea ce este bine pentru noi, pentru a ne aduce la o stare ideală, care poate fi o stare asemănătoare cu a Lui.
Aceasta este starea de veşnicie, plină de plăcerea nelimitată a iubirii infinite a Creatorului, care determină un sentiment asemănător. Deoarece atingerea acestei stări este scopul Creaţiei, toate celelalte dorinţe sunt considerate impure.
Scopul Creatorului este să ne aducă la o stare asemănătoare cu a Lui. Acest scop este imperativ pentru fiecare dintre noi şi pentru întreaga umanitate fie că vrem, fie că nu. Noi nu putem, pur şi simplu, să ne propunem acest scop, pentru că doar fiind uniţi cu Creatorul putem percepe toate plăcerile şi putem găsi izbăvire de toate suferinţele.
Suferinţa este trimisă chiar de Creator pentru a ne împinge să avansăm, forţându-ne să schimbăm anturajul, obiceiurile, acţiunile şi punctele de vedere, întrucât suntem pregătiţi să ne eliberăm instinctiv de suferinţă. Mai mult decât atât, nu putem experimenta plăcerea fără să ne fi confruntat cu suferinţa, la fel cum nu există răspuns fără întrebare sau saţietate fără foame.
Astfel, pentru a experimenta o senzaţie oarecare, mai întâi trebuie să trăim senzaţia opusă. Aşadar, pentru a experimenta puterea atracţiei şi iubirii pentru Creator, trebuie să experimentăm sentimente exact opuse, cum ar fi ura şi înstrăinare de idealuri, obiceiuri şi dorinţe.
Nici un sentiment nu se poate naşte din vid; trebuie să existe o dorinţă clară pentru a ajunge la un sentiment. De exemplu, o persoană ar trebui să fie învăţată să înţeleagă muzica, iar în acest fel va ajunge să o iubească. Cel căruia îi lipseşte educaţia nu poate înţelege fericirea celui educat care, după eforturi istovitoare, descoperă ceva nou, ceva ce caută de mult timp.
Dorinţa pentru ceva anume este cunoscută în terminologia Cabalei ca „vas“ (kli), deoarece în mod special sentimentul de lipsă este o condiţie necesară pentru ca plăcerea să îl umple. Mărimea plăcerii pe care cineva o va primi depinde desigur de mărimea vasului.
Chiar şi în lumea noastră putem vedea că nu mărimea stomacului, ci dorinţa, senzaţia de foame este cea care determină cât de multă plăcere vom primi mâncând. Nivelul suferinţei cauzată de lipsa a ceea ce se doreşte determină mărimea vasului care, la rândul său, condiţionează cantitatea de plăcere ce urmează a fi primită.
Plăcerea care umple dorinţa de a fi mulţumit este cunoscută sub numele de Lumină, pentru că înzestrează vasul cu un sentiment de împlinire şi satisfacţie.
Prin urmare, o dorinţă trebuie să fie atât de puternică, încât omul să sufere din cauza a ceea ce îi lipseşte. Doar atunci se poate spune că vasul este pregătit să primească abundenţa atât de mult aşteptată.
Scopul creării forţelor impure (dorinţelor), cunoscute sub numele de klipot, este acela de a-i produce omului o dorinţă infinit de mare. Dacă nu ar exista dorinţele klipot, nu am experimenta nevoia de mai mult decât necesităţile de bază ale corpului.
În felul acesta am rămâne la nivelul de dezvoltare al unui copil. Klipot sunt cele care ne obligă să căutăm plăceri noi, deoarece creează în mod constant dorinţe noi care pretind să fie împlinite şi care ne forţează dezvoltarea.
Dobândirea calităţilor caracteristice lumii Aţilut este cunoscută sub numele de „învierea morţilor“, deoarece în acest mod putem transforma toate dorinţele impure (moarte) într-o formă pură. Înainte de lumea Aţilut, omul, asemănător celui care merge pe două şine de cale ferată, poate să îşi schimbe dorinţele doar cu unele opuse, însă nu le poate transforma pe toate în dorinţe pure.
După intrarea în lumea Aţilut putem corecta dorinţe din trecut, ajungând astfel la o stare superioară de înălţare spirituală. Acest proces este cunoscut sub numele de „învierea morţilor“ (dorinţelor).
Desigur că învierea, în acest caz, nu se referă la corpurile noastre fizice. Acestea, ca de altfel toate creaturile care populează această lume, se vor dezintegra imediat ce sufletul le va părăsi, şi nu vor avea nicio valoare fără prezenţa sufletului.
În cazul în care, ca rezultat al muncii asupra sinelui, nu mai suntem controlaţi de dorinţele noastre impure, dar suntem distraşi de acestea şi incapabili să ne conectăm cu Creatorul, această situaţie se numeşte Şabat (Sâmbătă). Dacă gândurile şi dorinţele noaste pentru Creator sunt deviate fie de noi, fie de influenţa gândurilor altora, atunci când permitem acestor gândurilor sau dorinţe străine să intre („profanarea Şabatului“) nu le putem considera gânduri străine, ci ale noastre. Suntem siguri că acestea sunt gândurile corecte, mai degrabă decât cele care anterior ne-au dus, fără îndoială, direct pe calea noastră către Creator.
Dacă un om valoros, expert într-un anumit domeniu, se alătură unui grup de oameni care nu sunt foarte buni în domeniul respectiv, iar membrii grupului îl conving că este mai bine să lucreze fără tragere de inimă, decât cu tot sufletul, atunci acest mare expert îşi va pierde treptat talentul.
Totuşi, dacă un asemenea expert se află în mijlocul unor lucrători mediocri, care aparţin altei arii de expertiză, nu va fi influenţat în rău, deoarece nu există nici o asociere între el şi restul grupului. Prin urmare, cel ce doreşte cu adevărat să reuşească într-un anumit domeniu de expertiză ar trebui să facă eforturi pentru a deveni parte a mediului de experţi care îşi consideră munca o artă.
În plus, cea mai remarcabilă diferenţă dintre un expert şi un lucrător obişnuit este aceea că un expert obţine plăcere din munca în sine şi din rezultatele ei, nu din plata muncii. Prin urmare, cei care au cu adevărat dorinţa de a se ridica spiritual pe sine, ar trebui să verifice cu atenţie mediul şi pe cei din preajma lor.
Dacă este un mediu cu oameni cărora le lipseşte credinţa în Creator, atunci cei care caută înălţarea spirituală sunt asemenea experţilor care se află printre specialiştii dintr-un domeniu diferit. Scopul expertului este să crească spiritual, în timp ce scopul specialiştilor este să obţină cea mai mare plăcere din această lume.
Prin urmare, opiniile specialiştilor nu reprezintă un mare pericol. Chiar dacă pentru o clipă vor adopta un alt punct de vedere, în clipa următoare ar deveni evident că acesta provine de la cei necredincioşi. În acel moment vor renunţa la el, iar obiectivele iniţiale vor fi restabilite.
Cu toate acestea, ar trebui să fim atenţi la cei care cred, dar nu acordă atenţia cuvenită motivului real pentru care îndeplinesc poruncile.
Aceşti oameni anticipează recompensa care îi aşteaptă în lumea viitoare şi respectă poruncile doar pentru acest scop. Ei ar trebui evitaţi cu atenţie.
Omul ar trebui să fie precaut mai ales cu cei care se numesc ei înşişi „cabalişti“ sau mistici şi să se îndepărteze de ei cât de mult poate. Aceste persoane pot dăuna celui care de curând a căpătat noi abilităţi în domeniu.
Cabala prezintă Creaţia ca fiind compusă din două componente: Creatorul şi dorinţa de a fi mulţumit datorită apropierii de El. Dorinţa pentru o astfel de mulţumire, ca Sursă de plăcere infinită, absolută, este cunoscută sub numele de „suflet“. El este similar tuturor dorinţelor, dar există în afara formei fizice.
Cauza şi scopul Creaţiei este dorinţa Creatorului de a mulţumi sufletele noastre. Dorinţa sufletului este de a fi mulţumit de Creator. Dorinţa Creatorului şi dorinţa sufletului sunt rezolvate pe măsură ce se apropie unul de altul şi se unifică. Când calităţile şi dorinţele coincid, rezultatul este unificarea şi apropierea.
În mod similar, în lumea noastră considerăm mai degrabă că o persoană se află lângă noi datorită sentimentului de apropiere pe care îl experimentăm, decât datorită proximităţii. La fel ca în lumea noastră, cu cât este mai mare distanţa iniţială de separare, cu atât mai mare este obstacolul în calea dorinţei, dar şi plăcerea pe care o vom primim din atingerea a ceea ce ne străduim.
Din acest motiv, Creatorul plasează sufletul într-o stare de distanţare maximă şi de opoziţie în raport cu El: se ascunde complet pe Sine ca Sursă a tuturor plăcerilor şi pune sufletul într-un corp care are dorinţa de a obţine plăcere din tot ceea ce îl înconjoară.
În ciuda ascunderii Creatorului şi a obstacolelor create de dorinţele corpului nostru, putem dezvolta dorinţa de a ne apropia şi a ne lipi de Creator. Apoi, tocmai din cauza obstacolelor cauzate de opoziţia corpului vom simţi o dorinţă şi mai mare de a primi plăcere de la Creator, decât cea care a fost posibilă înainte de învelirea sufletelor noastre în corpuri.
Metoda sau instrucţiunea prin care ne putem alipi de Creator este cunoscută sub numele de Cabala, nume derivat de la verbul „lekabel“: a primi plăcere de la Creator. Cu ajutorul cuvintelor şi categoriilor lumii noastre, Cabala ne relatează experienţe din lumea spirituală.
Potrivit Cabalei, tot ce se spune în Biblie (care include Cele Cinci Cărţi ale lui Moise, Scrierile şi Profeţii), se spune pentru a ne învăţa cum să ajungem la scopul Creaţiei.
Cabala vede astfel semnificaţia: „La început“ (la începutul muncii pentru sine, la începutul schiţării apropierii de Creator), „strămoşii noştri“ (starea iniţială a dorinţelor unei persoane) „erau adoratori de idoli“ (toate dorinţele personale erau îndreptate spre obţinerea plăcerii). „După aceea, Creatorul a ales pe unul dintre ei“ (dintre toate dorinţele, vom alege una, cea de unire cu Creatorul) „şi i-a poruncit să se separe de ţară şi oameni şi să se aşeze într-un loc diferit“ (pentru a percepe Creatorul, noi trebuie să ridicăm o dorinţă – dorinţa de a percepe Creatorul – mai presus de toate celălalte şi să ne îndepărtăm de alte dorinţe).
Dacă putem alege doar una dintre dorinţe, pe care să o cultivăm şi să trăim doar în conformitate cu ea, aceasta este dorinţa de a ne uni cu Creatorul. Apoi, este ca şi cum am trece la o altă viaţă – o viaţă spirituală. Dacă dorim să avansăm sau suntem deja pe cale, direct către Creator, atunci ne numim „Israel“, derivat din cuvintele iaşar (direct) laEl (la Creator).
Crearea lumii, inclusiv concepţia şi conducerea ei, îi permit acesteia să existe şi să avanseze, în conformitate cu un plan prestabilit, către finalul pentru care a fost creată.
înapoi la CUPRINS link