înapoi la CUPRINS link
Viaţa este considerată a fi o stare în care percepem dorinţele pentru dobândirea plăcerii fie din primire, fie din dăruire. Dacă dorinţa de a dobândi plăcere dispare, atunci noua stare este una de inconştienţă, de leşin sau moarte. Din cauza ruşinii pe care o simţim faţă de acţiunile noastre din trecut, ne putem afla într-o stare în care vedem şi simţim în mod clar că nu putem primi nicio plăcere.
Dacă suferim atât de mult, încât cea mai mică plăcere pe care o avem este neutralizată, atunci nu vom mai simţi că trăim. Astfel, prin intermediul mediului înconjurător, duşmanilor, falimentului sau eşecului în muncă, cei care avansează spiritual pot experimenta senzaţii de inutilitate, disperare şi o totală lipsă a sensului vieţii.
Prin urmare, trebuie să ne străduim să primim plăcere din realizarea faptelor considerate bune în ochii Creatorului, şi astfel El va fi fericit. Asemenea gânduri şi acţiuni conţin aşa o plăcere imensă, încât pot neutraliza cele mai mari suferinţe din această lume.
S-ar putea să fim deja la stadiul la care suntem capabili să facem acţiuni altruiste. Indiferent de acţiunea pe care o facem, nu ne gândim la câştigul personal, ci doar la bunăstarea Celui pentru care este făcută această acţiune (adică pentru Creator).
În cazul în care nu primim plăcere din acţiunile noastre altruiste, atunci ele sunt considerate pură dăruire. De exemplu, dacă respectăm poruncile doar de dragul Creatorului, acest lucru nu ne va dărui Lumina Creatorului (plăcerea) corespunzătoare fiecărei porunci, deoarece procesul de autoperfecţionare nu este încă finalizat.
După ce a primit plăcere de la Lumina Creatorului, omul riscă să îşi trezească egoismul cu care apoi cere să primească, cu orice preţ, plăcere pentru propria satisfacţie. În acest moment, omul nu este capabil să reziste acelei plăceri şi nu o va obţine pentru a fi pe placul Creatorului, ci datorită forţei pe care o are dorinţa de a obţine plăcere.
Kelim, cu care facem acţiunile altruiste, sunt cunoscute ca „vase ale dăruirii.“ Un obiect spiritual are o structură similară cu cea a corpului fizic şi este alcătuit din 613 organe.
În general, modelul forţelor spirituale este similar cu structura fizică a corpului nostru.
Din acest motiv, 248 de vase ale dăruirii sunt situate în partea superioară a trunchiului obiectului spiritual şi corespund acţiunilor spirituale pozitive pe care fiecare om este obligat să le facă.
Lumina primită de cel care respectă acţiunile spirituale descrise mai sus este cunoscută sub numele de „Lumina Harului“ (Or Hasadim) sau „harul ascuns“ (Hasadim mehusim). Lumina Înţelepciunii (Or Hohma) rămâne ascunsă beneficiarului.
Un om cu voinţă puternică îşi va corecta sentimentele într-o asemenea măsură, încât va fi capabil să facă acţiuni altruiste şi, ca rezultat, să primească plăcere de dragul Creatorului, adică să primească plăcere din dorinţele egoiste trecute. Acest proces este numit „Primire de dragul Dăruirii“.
Prin urmare, acel om va fi capabil să primească Lumina conţinută de fiecare act spiritual. (Poruncile din Biblie sunt acţiuni spirituale. Deoarece fiecare individ din lumea noastră este obligat să îndeplinească aceste porunci în funcţie de nivelul său spiritual, ele sunt o etapă preliminară, necesară pentru a atinge principalul scop spiritual: să aducă plăcere Creatorului.)
Primul stadiu prin care trecem atunci când încercăm să înţelegem scopul Creaţiei este munca cu noi înşine pentru câştigul personal („nu în numele Lui“), deoarece există mai multe moduri prin care putem simţi plăcerea: mâncând, jucându-ne, primind onoruri şi glorie etc. Aceste metode ne permit să simţim doar plăceri mici şi efemere. Motivaţia din spatele acestor acţiuni este „pentru sine“
Putem atinge plăceri mult mai mari dacă avem încredere în Creator, în faptul că El este Atotputernic, în Unicitatea Lui (cu privire la guvernarea întregii lumi şi a tot ceea ce se întâmplă fiecăruia dintre noi), în Guvernarea Sa (cu privire la tot ceea ce ne îngrijorează), în Bunăvoinţa Sa de a ajuta (atunci când aude rugăciunile noastre) şi în toate cele de mai sus.
Numai după ce am îndeplinit prima etapă a acestei munci vom primi senzaţii foarte diferite, senzaţii speciale ale unei stări spirituale mai înalte. Ca urmare, nu vom mai fi preocupaţi de existenţa sau inexistenţa unui câştig personal. Dimpotrivă, toate gândurile şi calculele noastre vor fi direcţionate spre atingerea adevărului spiritual. Gândurile şi intenţiile noastre se vor concentra asupra esenţei adevăratelor legi ale Creaţiei, asupra perceperii şi îndeplinirii Voinţei Creatorului, ele însele rezultând din percepţia asupra puterii şi măreţiei Sale.
Apoi, vom uita toate motivaţiile din trecut şi ne vom da seama că nu avem nici cea mai mică tendinţă de a ne gândi sau a ne face griji cu privire la noi înşine, aşa că ne vom încredinţa măreţiei transcenderii Raţiunii Supreme şi nu vom mai putem auzi vocea propriei raţiuni. Cea mai importantă preocupare a noastră se va axa pe modalitatea de a face ceva plăcut şi agreabil Creatorului. O asemenea stare este numită „nu pentru sine“.
Cauza principală care stă la baza credinţei o reprezintă faptul că nu există plăcere mai mare decât perceperea Creatorului şi simţirea Lui cu toată fiinţa noastră. Însă pentru a putea primi această plăcere în mod altruist avem nevoie de ascunderea Creatorului; starea de ascundere ne dă posibilitatea să respectăm poruncile fără a primi nicio plăcere în schimb. Un astfel de act se consideră că este făcut „nu de dragul recompensei“.
Atunci când ajungem la această stare şi creăm un asemenea vas spiritual, începem imediat să vedem şi să percepem Creatorul cu întreaga noastră fiinţă. Motivul care anterior ne-a determinat şi convins să lucrăm pentru Creator de dragul beneficiului personal dispare, fiind comparabil cu moartea, întrucât am fost odată conectaţi la viaţă şi am dobândit acest sentiment în virtutea credinţei.
Dacă vom începe să lucrăm pentru a dobândi credinţa deasupra raţiunii, cât încă ne aflăm în starea corectată, vom primi înapoi sufletul nostru, Lumina Creatorului.
A realiza „Lişma“
Numele cabalistice, chiar dacă au fost luate din lumea noastră, în lumea spirituală semnifică obiecte şi acţiuni complet diferite, fără nicio legătură cu lumea noastră. Este adevărat că obiectele spirituale sunt sursele primare ale obiectelor care se găsesc în lumea noastră (vezi „Limbajul Cabalei“, partea întâia; „Numele Creatorului“, partea a treia).
Din această incongruenţă şi lipsă de asemănare între cauzele spirituale şi efectele lor în lumea noastră se poate vedea din nou cât de îndepărtate sunt obiectele spirituale de conceptele egoiste. În lumea spirituală un nume semnifică o anumită dezvăluire a luminii Creatorului faţă de o persoană, prin intermediul unei acţiuni căreia îi este atribuită un anumit nume.
În mod similar, în lumea noastră fiecare cuvânt dezvăluie ceva care nu aparţine obiectului în sine, ci percepţiei noastre în legătură cu acel obiect. Fenomenul sau obiectul în sine se află complet în afara percepţiei noastre. Este o entitate în sine, absolut de neînţeles pentru noi.
Fără îndoială, obiectul posedă forme şi proprietăţi absolut diferite de cele care pot fi detectate cu ajutorul instrumentelor sau al organelor de simţ. Acest concept poate fi înţeles cu ajutorul comparaţiei dintre o imagine văzută prin intermediul senzaţiilor vizuale şi aceeaşi imagine văzută prin intermediul razelor X sau prin intermediul căldurii.
În orice caz, obiectul şi percepţia lui sunt diferite.
Percepţia obiectului este rezultatul calităţilor celui care îl percepe. Astfel, combinaţia dintre obiect (dintre adevăratele sale calităţi) şi calităţile celui care îl percepe (omul) dă naştere unei a treia entităţi: descrierea obiectului aşa cum este perceput de om. Aceasta se bazează atât pe calităţile generale ale obiectului în sine, cât şi pe calităţile celui care percepe.
În procesul muncii cu Lumina spirituală există două stări distincte ale aceluia care doreşte Lumina şi o primeşte: percepţia şi calităţile omului înainte de a primi Lumina şi după primirea ei.
Există, de asemenea, două stări ale Luminii care umple vasele omului: starea Luminii înainte de a veni în contact cu sentimentele şi dorinţele lui şi starea Luminii după ce a venit în contact cu el.
În starea anterioară Lumina este cunoscută sub numele de Lumină Simplă pentru că nu are nicio legătură cu calităţile celui care percepe. Deoarece toate obiectele – altele decât Lumina Creatorului – doresc să primească şi să se bucure de Lumină, nu există nicio posibilitate reală de a percepe, de a examina, de a simţi sau chiar de a ne imagina Lumina în afara noastră.
Astfel, dacă ne adresăm Creatorului numindu-L Cel Puternic, este pentru că în acel moment simţim (cel care simte cu adevărat) puterea Sa. Iar dacă nu percepem nicio calitate a Creatorului, atunci este imposibil să ne referim la El printr-un nume, pentru că însuşi cuvântul „Creator“ implică faptul că omul percepe acea calitate particulară a Luminii.
Cu toate acestea, dacă omul pronunţă numele Creatorului (adică Îi enumeră calităţile) fără a-I percepe calităţile prin propriile simţuri, înseamnă că atribuie un nume Luminii simple înainte de a intui înţelesul acestui nume, ceea ce înseamnă că minte, deoarece Lumină simplă nu are nume.
Aceia dintre noi care se străduiesc să avanseze spiritual trebuie să evite influenţele exterioare şi să-şi apere convingerile personale care nu s-au maturizat încă, până când primesc percepţiile care îi pot susţine. Principala apărare şi distanţare trebuie să-i vizeze nu doar pe aceia care sunt departe de Cabala, deoarece aceştia pot transmite doar indiferenţă sau rostesc cel mult lucruri negative, ceea ce este în total dezacord cu starea celui care este implicat în avansarea spirituală. Apărarea trebuie să vizeze oamenii care se presupune că sunt aproape de Cabala.
Pe de altă parte, un începător nu trebuie să se teamă de oamenii care sunt departe de Cabala, pentru că este evident că nu poate învăţa nimic de la ei şi, prin urmare, ei nu reprezintă o ameninţare de înrobire spirituală.
Egoismul nostru ne îngăduie să progresăm doar atunci când simte frică.
Astfel, el ne împinge spre tot felul de acţiuni, doar pentru a neutraliza acest sentiment. Prin urmare, dacă omul ar putea simţi frica faţă de Creator, atunci ar putea să-şi dezvolte puterea necesară şi dorinţa de a lucra.
Există două feluri de frică: frica de a încălca poruncile şi frica de Creator. Prima frică este cea care împiedică omul să păcătuiască şi fără de care omul ar păcătui. Dacă omul nu se teme că păcătuieşte, pentru că toate acţiunile sunt făcute doar de dragul Creatorului, el va respecta oricum toate poruncile, dar nu datorită fricii, ci pentru că aceasta este Voinţa Creatorului.
Frica de a nu săvârşi o abatere (un păcat) este o frică egoistă, pentru că este provocată de preocuparea de a nu-şi face rău sieşi. Frica de Creator este considerată a fi altruistă pentru că este provocată de îngrijorarea pentru faptul că nu împlineşte dorinţele Creatorului din iubire.
Pentru că nu vede necesitatea îndeplinirii poruncilor Creatorului, omului îi este foarte greu să le respecte (să respecte acţiunile dorite de Creator), în ciuda dorinţei enorme de a face tot ce aduce bucurie Creatorului.
Frica provenită din sentimentul iubirii trebuie să fie mai puternică decât frica egoistă. De exemplu, atunci când cineva anticipează că va fi văzut în momentul în care va comite o crimă sau când pur şi simplu va încălca legea, acea persoană va simţi suferinţă şi ruşine.
În mod similar, un cabalist dezvoltă în sine un sentiment de teamă cu privire la faptul că nu a făcut totul pentru Creator. Acest sentiment este la fel de mare ca frica de pedeapsă a egoistului pentru păcatele sale.
„O persoană învaţă doar ceea ce doreşte să înveţe.“ („O persoană învaţă doar ce doreşte inima sa.“) Plecând de la această presupunere, devine clar că omul nu va învăţa niciodată să respecte anumite reguli şi norme, cu excepţia cazului în care doreşte asta. Însă cine vrea să fie dojenit? Mai ales că, de cele mai multe ori, omul nu îşi percepe propriile deficienţe. Cum poate atunci cineva, chiar aspirând la corectare, să ajungă la scop?
Fiinţa umană este creată în aşa fel încât are o singură dorinţă: să se mulţumească pe sine. Astfel de oameni învaţă numai de dragul de a găsi un mijloc pentru a-şi satisface dorinţele, şi nu învăţa ceva care nu le aduce mulţumire, întrucât aceasta este natura noastră.
vieţii noastre, să pierdem totul, putem ajunge la concluzia că este de preferat să lucrăm de „dragul Creatorului“. Această decizie ne va face să ne dăm seama de necesitatea de a cere ajutor Creatorului, în special dacă am depus o mare cantitate de efort pentru a respecta poruncile şi am anticipat că acest lucru ne va aduce beneficiu.
Cel care nu a depus efort în studiul Cabala are o dorinţă mai mică de a-şi transforma propriile acţiuni în acţiuni de „dragul Creatorului“, deoarece nu are nimic de pierdut, în timp ce munca de transformare a sinelui necesită un mare efort.
Din acest motiv, omul trebuie ca prin toate mijloacele de care dispune să-şi intensifice eforturile sale în munca LoLişma, „nu de dragul Creatorului“, pentru că acest lucru va conduce ulterior la dezvoltarea dorinţei de a reveni la Creator şi apoi de a munci Lişma, în numele Său.
înapoi la CUPRINS link