înapoi la CUPRINS link
Creaţia – acţiunea altruistă – este îndepărtarea de egoism. Ea constă din stabilirea unei limite sau a unui ecran (masah) faţă de plăcerea care vine sub forma Luminii spirituale. Acest ecran, la rândul său, reflectă plăcerea înapoi la Sursă. Făcând acest lucru, ne limităm în mod voluntar potenţialul de plăcere şi, astfel, stabilim motivul pentru care acceptăm plăcerea: pentru scopul Creaţiei, şi nu pentru noi.
Creatorul vrea să ne dăruiască plăcere. Prin urmare, bucurându-ne de ea, la rândul nostru încântăm Creatorul, şi acesta este singurul motiv pentru care ne bucurăm de această plăcere. Decidem, în mod special, că plăcerea pe care o primim trebuie să se datoreze faptului că aducem un beneficiu Creatorului şi astfel avem voinţa de a rezista şi de a nu primi plăcerea în mod direct.
Într-un astfel de caz, acţiunile noastre şi forma acţiunilor Creatorului coincid şi, în plus faţă de plăcerea iniţială, experimentăm o mare plăcere datorită acordului calităţilor noastre cu cele ale Creatorului – măreţia Sa, tăria, puterea, cunoaşterea deplină şi existenţa nelimitată.
Nivelul maturităţii spirituale este determinat de mărimea ecranului pe care îl putem ridica în calea plăcerii egoiste. Cu cât este mai mare puterea împotrivirii faţă de interesele personale, cu atât mai mare va fi nivelul atins şi Lumina pe care o vom primi „de dragul Creatorului“
Toate organele de percepţie sunt construite astfel: atunci când intrăm în contact cu informaţia prin intermediul sunetului, văzului, mirosului etc. o putem interpreta. Atâta timp cât semnalele nu ajung în contact cu aceste bariere, nu putem simţi şi nici interpreta informaţia.
Desigur, toate instrumentele de măsură funcţionează în concordanţă cu acest principiu de bază, deoarece legile lumii noastre sunt pur şi simplu consecinţa legilor spirituale. Prin urmare, noi fenomene sunt revelate în lumea noastră, inclusiv prima dezvăluire a Creatorului, iar apoi fiecare sesizare ulterioară a Sa depinde doar de mărimea graniţei pe care o putem depăşi.
În lumea spirituală, această graniţă este cunoscută ca vas (kli). De fapt, ceea ce noi percepem nu este Lumina însăşi, ci interacţiunea sa cu graniţa, care rezultă din influenţa Luminii asupra kli-ului spiritual al fiinţei umane.
În mod similar, în lumea noastră, noi nu percepem fenomenul în sine, ci rezultatul interacţiunii sale cu organele de percepţie sau cu instrumentele noastre.
Creatorul a înzestrat o anumită parte a Sa cu o dorinţă egoistă pentru plăcere, dorinţă pe care El Însuşi a creat-o. În consecinţă, acea parte a încetat să Îl perceapă pe Creator şi se percepe doar pe sine, precum şi propriile stări şi dorinţe. Această parte se numeşte „suflet“.
Această parte egoistă este, de asemenea, o parte a Creatorului, deoarece există doar El şi nu există nici un loc liber care să nu fie umplut de Creator. Cu toate acestea, pentru că egoistul simte doar propriile dorinţe, el nu Îl percepe pe Creator.
Scopul Creaţiei este ca această parte să aleagă să se întoarcă la Creator prin propria sa voinţă şi prin propriile sale decizii, pentru a avea din nou calităţi asemănătoare cu ale Creatorului.
Creatorul controlează în totalitate procesul prin care această parte egoistă ajunge să se unească cu El, însă acest control exterior este imperceptibil. Dorinţa Creatorului se manifestă (împreună cu ajutorul Lui ascuns) în dorinţa de unire cu El, dorinţă care emană din adâncul părţii egoiste.
Pentru a simplifica această problemă, Creatorul a divizat egoismul în 600 000 de părţi. Fiecare parte rezolvă problema respingerii succesive a egoismului, ajungând ca prin intermediul unui proces repetitiv de dobândire a calităţilor egoiste şi a suferinţei pe care o cauzează să înţeleagă că egoismul este rău.
Fiecare parte dintre cele 600 000 de părţi ale sufletului este cunoscută ca „sufletul“ fiinţei umane. Perioada de contopire cu egoismul se numeşte „viaţa“ fiinţei umane. O întrerupere temporară a legăturii cu egoismul este cunoscută ca „existenţa“ în lumile spirituale. Momentul în care sufletul dobândeşte calităţi egoiste este cunoscut ca „naşterea“ fiinţei umane în această lume.
După o serie de fuziuni cu egoismul, fiecare dintre cele 600 000 de părţi ale sufletului colectiv trebuie să aleagă să se unească cu Creatorul şi să respingă egoismul, în ciuda faptului că egoismul este încă în suflet, în timp ce, la rândul său, sufletul este încă (îmbrăcat) în corpul uman.
Procesul treptat de armonizare a calităţilor cu Creatorul este cunoscut sub numele de „urcare spirituală“. Urcarea spirituală apare pe parcursul nivelurilor sau treptelor, care sunt cunoscute sub numele de Sfirot.
În total, de la primul până la ultimul pas al unirii cu Creatorul, scara spirituală cuprinde 125 de trepte sau Sfirot. După fiecare 25 de Sfirot se încheie o etapă numită „lume“ sau „tărâm“. Astfel, în afară de starea noastră, care este cunoscută sub numele de „lumea noastră“, există 5 lumi.
Scopul părţii egoiste este să ajungă la calităţile Creatorului în timpul existenţei în această lume, astfel încât, în ciuda egoismului, să Îl putem percepe pe Creator în noi şi în tot ceea ce ne înconjoară. Dorinţa pentru unitate este o dorinţă naturală în noi. Nu este o dorinţă influenţată de premise sau deducţii, ci mai degrabă este o cunoaştere profundă a nevoii de unire cu Creatorul.
În Creator această dorinţă există de la sine, însă în Creaţie ea acţionează ca o lege naturală permanentă. Deoarece El a creat natura în conformitate cu propriul său plan, fiecare lege naturală reprezintă dorinţa Sa de a vedea că această ordine există. Prin urmare, toate instinctele şi dorinţele noastre „naturale“ provin direct de la Creator, în timp ce inferenţele care necesită calcule şi cunoştinţe anterioare sunt roadele propriilor noastre acţiuni.
Dacă dorim să ajungem la unitatea completă cu Creatorul, trebuie să aducem această dorinţă la nivelul cunoaşterii instinctive, ca şi cum ar fi fost primită de la Creator împreună cu natura noastră.
Legile dorinţelor spirituale sunt de aşa natură, încât nu există loc pentru dorinţe incomplete sau parţiale – acelea care lasă loc îndoielii sau sunt irelevante. Din acest motiv, Creatorul este atent doar la motivul pentru care acestea izvorăsc din adâncul nostru şi corespund cu dorinţa completă a vasului spiritual de la nivelul la care ne aflăm.
Procesul naşterii unei asemenea dorinţe în inima noastră apare încet şi se acumulează în mod necunoscut nouă, la un nivel mult mai ridicat decât poate fi înţeles de intelectul uman.
Creatorul adună toate rugăciunile mici pe care le facem într-una singură, iar după ce primeşte o ultimă cerere care să aibă intensitatea suficientă, El ne ajută.
În mod similar, atunci când intrăm în sfera de acţiune a Luminii Creatorului, vom primi totul dintr-o dată, pentru că Dăruitorul Suprem este etern şi nu face calcule bazate pe timp şi pe succesiunea vieţilor. De aceea, chiar şi cel mai mic nivel spiritual generează un simţ complet al eternului.
Deoarece vom continua să experimentăm o serie de urcări şi coborâri spirituale chiar şi după ce ajungem la primul nivel spiritual, noi trăim în condiţii cum ar fi lumea, anul, sufletul.
Sufletul dinamic, care nu şi-a încheiat încă corectarea, are nevoie de un loc unde să se mute. Acest loc este cunoscut sub numele de „lume“. Suma tuturor mişcărilor sufletelor este percepută ca timp şi este cunoscută sub numele de „an“.
Chiar şi cel mai jos nivel spiritual generează sentimentul unei perfecţiuni complete într-o aşa măsură, încât doar prin credinţa deasupra raţiunii înţelegem că ridicarea la noua stare nu este nimic altceva decât depăşirea „negării spirituale“ a unui nivel spiritual mai înalt. Numai prin înţelegerea acestui concept omul poate urca la un nivel mai înalt, la nivelul spiritual despre care el a crezut că există şi la care se ridică deasupra propriului sentiment al perfecţiunii.
Corpul noastru funcţionează automat, în concordanţă cu legile propriei naturi egoiste şi a obişnuinţei. Dacă vom repeta în mod constant că dorim doar urcarea spirituală, în cele din urmă vom ajunge să o dorim. Corpul, în virtutea acestor neîncetate exerciţii, va accepta această dorinţă ca fiind una naturală. Se spune adesea că obiceiul devine a doua natură.
În cazul unui declin spiritual ar trebui să ne menţinem convingerea că „atunci când Israel este în exil, Creatorul este cu ei“.
Când ne aflăm într-o stare de apatie şi lipsă de speranţă, nici măcar lumea spirituală nu prezintă interes pentru noi, pentru că totul pare să existe la nivelul la care noi existăm în acel moment.
Prin urmare, trebuie să credem că acest sentiment nu este nimic altceva decât propria conştiinţă, de vreme ce ne aflăm într-o stare de exil spiritual şi, astfel, lipsiţi de conştiinţa Creatorului, care este, de asemenea, exilat din conştiinţa noastră.
Lumina care provine de la Creator trece prin patru stadii, înainte ca egoismul să fie creat. Doar ultimul, al patrulea (Malhut), este numit creatură, deoarece îşi percepe dorinţele sale egoiste pentru a găsi încântare în Lumina Creatorului.
Astfel, primele patru stadii sunt calităţi ale Luminii prin care El ne creează. Noi acceptăm cea mai înaltă calitate, aceea a primului stadiu sau dorinţa de a încânta viitoarea Creaţie, ca pe o calitate a Creatorului. La sfârşitul spectrului Luminii se află al cincilea stadiu al dezvoltării sau creaţia egoistă, care doreşte să contracareze propria natură egoistă şi să devină asemănătoare primului stadiu. Deşi există încercări, acestea sunt doar parţial încununate de succes.
Primul stadiu al egoismului, care se poate contracara complet, este cunoscut sub numele de Olam Adam Kadmon.
Stadiul al doilea al egoismului este lumea Olam Aţilut.
Stadiul al treilea al egoismului, care formează o parte a stadiului cinci şi care nu mai poate fi comparat nici cu primul şi nici cu cel de-al doilea stadiu, este lumea Olam Bria.
Stadiul al patrulea al egoismului, care este o parte din cel de-al cincilea stadiu, în comparaţie cu primele trei stadii nu are în sine puterea de a rezista, dar poate să se asemene cu stadiul al patrulea de dezvoltare al Luminii şi este cunoscut sub numele de lumea Olam Yeţira.
Partea care a rămasă din stadiul cinci nu are nicio putere să aspire să fie ca oricare din stadiile anterioare. Poate doar să reziste pasiv egoismului, evitând primirea plăcerii (acţiune contrară etapei a cincea). Aceasta este cunoscută sub numele de lumea Olam Asia.
Fiecare lume are la rândul ei cinci stadii care sunt numite parţufim: Keter, Hohma, Bina, Zeir Anpin şi Malhut. Zeir Anpin constă din şase Sfirot: Hesed, Gevura, Tiferet, Neţah, Hod şi Yesod. După crearea celor cinci lumi, lumea noastră materială a fost creată sub lumea Asia, şi în ea – o fiinţă umană.
Fiinţa umană a fost înzestrată cu o mică parte din calităţile egoiste al celui de-al cincea stadiu. Dacă fiinţele umane urcă în procesul dezvoltării, de jos în sus, în lumile spirituale, atunci partea egoismului din ele şi, împreună cu ele, toate părţile lumilor pe care le-au folosit pentru a se ridica, devin comparabile cu primul stadiu, cu calităţile Creatorului.
Când stadiul cinci se ridică în întregime la nivelul primului stadiu, toate lumile vor ajunge la scopul Creaţiei.
Cauza spirituală a timpului şi spaţiului este absenţa Luminii în sufletul comun, unde ascensiunea şi declinul spiritual creează senzaţia de timp, iar locul pentru viitoarea Prezenţă a Luminii Creatorului produce senzaţia de spaţiu în lumea noastră.
Senzaţia de timp este determinată de faptul că forţele spirituale afectează lumea noastră prin schimbări provocate de influenţele pe care le exercită. Întrucât două obiecte spirituale cu calităţi diferite nu pot fi asemenea unui singur obiect spiritual, ele se influenţează reciproc, prima dată mai mult, a doua oară mai puţin şi aşa mai departe. Astfel se produce în lumea noastră senzaţia de timp.
Pentru corectarea cu succes a egoismului suntem înzestraţi cu trei instrumente: sentimente, intelect şi imaginaţie. Referitor la materia spirituală şi la formă, materia este reprezentată de egoism, în timp ce forma este determinată de forţele opuse, similare celor din lumea noastră.
Noi considerăm încântarea ca fiind bună şi suferinţa ca fiind rea. Însă suferinţa spirituală serveşte ca unică sursă de dezvoltare şi progres a omenirii. Salvarea spirituală este perfecţiunea, primită pe baza unor puternice senzaţii negative care sunt percepute ca fiind plăcute.
Deoarece linia stângă se întoarce la cea dreaptă, nenorocirile, suferinţa şi presiunile sunt transformate în fericire, plăcere şi libertate spirituală.
Motivul pentru aceasta este faptul că în fiecare obiect există două forţe opuse: egoismul şi altruismul, care sunt simţite ca îndepărtare sau apropiere faţă de Creator.
Există mai multe exemple asemănătoare în Biblie: sacrificiul lui Isaac, sacrificiul din Templu etc. (în ebraică sacrificiile sunt korbanot, un cuvânt care derivă din cuvântul karov – a se apropia de ceva).
Linia dreaptă reprezintă esenţa obiectului spiritual, în timp ce linia stângă este de fapt doar acea parte a egoismului care poate fi utilizată alăturându-i intenţii altruiste.
înapoi la CUPRINS link