înapoi la CUPRINS link
Pentru că nu suntem capabili să ne evaluăm corect propria condiţie, nu putem discerne dacă ne aflăm într-un stadiu spiritual ascendent sau descendent. Deşi putem simţi că ne aflăm într-un declin spiritual, de fapt ar putea fi Voinţa Creatorului, arătându-ne adevărata noastră stare. Acest lucru demonstrează că fără a fi indulgenţi faţă de noi înşine suntem incapabili să funcţionăm şi cădem imediat în disperare. Inclusiv depresia şi furia pot fi efectul faptului că trupul nostru nu primeşte suficientă plăcere dintr-o asemenea existenţă.
În realitate, această lipsă reprezintă o urcare spirituală, pentru că în acest moment suntem mai aproape de adevăr decât înainte, atunci când eram fericiţi în această lume. Se spune că „cel care îşi sporeşte cunoaşterea, îşi sporeşte şi durerea“. În schimb, sentimentul că o persoană experimentează urcarea spirituală poate fi o simplă eroare de interpretare a toleranţei şi mulţumirii de sine.
Numai cel care Îl percepe deja pe Creator şi Providenţa Sa Divină asupra creaturilor sale poate determina în mod corect condiţia spirituală a unei persoane. Conform celor menţionate mai sus, este uşor de înţeles că pe măsură ce înaintăm pe calea autoperfecţionării în efortul de a ne corecta egoismul şi cu cât facem mai mult efort să progresăm şi să studiem, cu atât mai mult ajungem să ne înţelegem mai bine propriile caracteristici.
Cu fiecare încercare, cu fiecare zi, cu fiecare moment care trece vom deveni mai deziluzionaţi de abilităţile noastre de a obţine ceva. Cu cât suntem mai disperaţi de încercările noastre, cu atât suntem mai nemulţumiţi de Creator. Pretindem să fim scoşi din negrul abis, din temniţa dorinţelor fizice în care ne aflăm.
În acest fel progresează evenimentele până când, epuizându-ne potenţialul şi făcând tot ce ne stă în putere, recunoaştem că suntem incapabili să ne ajutăm. Trebuie să ne întoarcem către Creator – care a aşezat aceste obstacole în calea noastră pentru a ne determina să ne întoarcem spre El – pentru ajutor şi pentru a trezi în noi dorinţa de a stabili o legătură cu El.
Pentru ca toate acestea să se întâmple, motivele trebuie să vină din adâncul inimii noastre. Acest lucru este imposibil de obţinut până când nu epuizăm toate posibilităţile şi nu înţelegem că suntem neajutoraţi.
Doar cererea care vine din adâncul întregii noastre fiinţe, aceea care a devenit singura noastră dorinţă – pentru că am înţeles că doar un miracol de Sus ne poate salva de cel mai mare duşman: egoismul – va primi răspuns de la Creator. Atunci El va înlocui inima egoistă cu una spirituală, schimbând „o inimă de piatră, cu o inimă de carne“.
Până când Creatorul nu corectează starea noastră, cu cât vom progresa mai mult, cu atât mai rău ne vom simţi.
Noi, de fapt, am fost întotdeauna aşa, însă pentru că într-o anumită măsură am înţeles atributele lumilor spirituale, am început să simţim cât de multă ostilitate manifestă dorinţele noastre personale faţă de intrarea în aceste lumi.
Cu toate acestea, în ciuda senzaţiei de oboseală şi a lipsei de speranţă, putem redobândi controlul asupra corpului nostru. Apoi, după ce am gândit cu atenţie şi am concluzionat că aparent nu există altă cale de ieşi din această stare, putem înţelege adevărata cauză a acestor emoţii şi ne putem forţa să ne simţim energici şi optimişti.
Procedând astfel ne certificăm încrederea în corectitudinea gestionării lumii, în bunătatea Creatorului şi a Legii Lui. Prin urmare, vom deveni apţi spiritual să primim Lumina Creatorului, pentru că ne bazăm întreaga perspectivă a ceea ce ne înconjoară pe credinţa noastră, pe care o ridicăm mai presus de raţiune.
Nu există moment mai valoros în viaţa căutătorului care avansează spiritual, decât atunci când acesta îşi dă seama că toate puterile au fost epuizate, că toate eforturile au fost făcute, iar scopul nu a fost încă atins. Numai într-un astfel de moment omul poate să apeleze cu sinceritate la Creator, din adâncul inimii sale, pentru că este clar că eforturile proprii nu vor fi de ajutor.
Însă înainte de a se recunoaşte învins, căutătorul încă nu este convins că are nevoie de alt ajutor pentru a-şi atinge obiectivul. Incapabil să ceară ajutor cu sinceritate, acesta se lasă pradă vocii înşelătoare a egoismului care îl îndeamnă ca mai degrabă să-şi intensifice eforturile pentru a-şi îndeplini obiectivul, decât să ceară ajutor.
În final, căutătorul va realiza că luptând împotriva egoismului are nevoie de ajutor pentru a învinge, egoismul fiind mai puternic decât el. Numai atunci îşi dă seama cât este de neînsemnat şi de incapabil să „cucerească“ egoismul, fiind pregătit să se plece înaintea Creatorului şi să implore ajutor.
Când ajunge la aceasta stare de smerenie, devine clar că doar rugăminţile fervente către Creator îl pot ridica din adâncurile propriei sale naturi.
Credinţă: Credinţa în unicitatea Creatorului
Credinţa în unicitatea Creatorului implică faptul că vedem întreaga lume, inclusiv pe noi înşine, ca vase în mâinile Lui. În schimb, dacă ne considerăm capabili să influenţăm evenimentele, se dovedeşte mai degrabă că noi credem în prezenţa altor puteri în lume, decât în Voinţa Unui Singur Creator.
Prin urmare, distrugând egoismul, suntem în acord cu adevărata condiţie a lumii, unde nu există nimic altceva în afară de Voinţa Creatorului. Însă până atunci, nu avem dreptul să acţionăm ca cei care cred în Unicitatea Creatorului, şi astfel progresul spiritual este îndoielnic.
Singura cale de a deveni convinşi de această unicitate a Creatorului este să lucrăm cu fermitate asupra noastră şi să cultivăm aspiraţii corespunzătoare în noi înşine. Numai după ce am atins unitatea absolută cu Creatorul în toate percepţiile noastre, ridicându-ne la cel mai înalt nivel al lumilor, putem înţelege Unicitatea Sa. Numai atunci putem continua să acţionăm în concordanţă cu această imagine corectă a realităţii.
Înainte de a ajunge la această stare, trebuie să acţionăm în concordanţă cu nivelul la care ne aflăm, şi nu cu acela la care visăm. Pentru a ne îmbunătăţi cu adevărat nivelul actual trebuie să combinăm, la începutul muncii, încrederea în puterile noastre, cu credinţa că ceea ce am dobândit, ca rezultat al muncii noastre, s-ar fi întâmplat oricum.
Trebuie să înţelegem că întregul univers se dezvoltă în conformitate cu Planul Creatorului şi în conformitate cu ideea Sa referitoare la Creaţie. Putem spune că totul se întâmplă cu acordul Creatorului, însă doar după ce am depus eforturile cele mai eficiente.
Este mai presus de înţelegerea umană pătrunderea esenţei unor asemenea calităţi spirituale precum altruismul şi iubirea.
Aceasta, deoarece fiinţele umane nu înţeleg cum pot exista asemenea sentimente, de vreme ce toată lumea are aparent nevoie de un stimulent pentru a acţiona.
De fapt, fără câştig personal, oamenii nu sunt pregătiţi să se dezvolte. O asemenea calitate cum este altruismul poate fi dată doar de Sus şi doar cei care au experimentat-o pot să o înţeleagă. Dacă această calitate ne este dată de Sus, atunci de ce trebuie să ne străduim să o obţinem? Munca noastră nu va da nici un rezultat de la sine până când Creatorul nu ne va ajuta să dobândim noi calităţi, o nouă natură?
De fapt, trebuie să ne rugăm de jos şi să cerem aceste schimbări. Trebuie să manifestăm o dorinţă puternică, astfel încât Creatorul să ne schimbe calităţile, pentru că numai în cazul în care dorinţa este reală şi cu adevărat puternică Creatorul o va accepta. Trebuie, de asemenea, să depunem un mare efort pentru ca această dorinţă să fie suficient de putenică, astfel încât Creatorul să permită aceste schimbări.
În timp ce încercăm să atingem acest obiectiv, treptat ne vom da seama că nu avem nici dorinţa şi nici capacitatea de a-l atinge singuri, fără ajutor. Astfel, avem o cerere reală pe care să o adresăm: eliberarea de constrângerea vechilor calităţi şi acordarea unei noi caracteristici – un suflet.
Însă acest lucru nu se întâmplă până când nu ne folosim toate puterile şi abilităţile pentru a ne schimba. Numai după ce suntem convinşi că aceste eforturi nu duc la nici un rezultat şi strigăm după ajutor din adâncul inimii noastre, Creatorul ne va răspunde.
Putem scoate acest strigăt de ajutor pentru a ne schimba calităţile, numai după ce constatăm că nici dorinţele noastre şi nici o singură parte din corpul nostru nu este de acord cu această schimbare a propriei naturi, moment în care ne vom încredinţa necondiţionat în mâinile Creatorului. De fapt, atât dorinţa de a rămâne sclavul propriei naturii, cât şi dorinţa de a deveni sclavii altruismului, sunt egale.
Numai după ce ne dăm seama că nu există speranţă, corpul nostru nefiind de acord niciodată cu o asemenea schimbare, putem să cerem, din adâncul inimii, ajutor Creatorului. Numai atunci Creatorul va accepta rugămintea noastră şi îi va răspunde, înlocuind toate calităţile egoiste cu unele opuse, cu cele altruiste, astfel încât să ne apropiem de El.
Dacă avem în vedere faptul că trebuie să muncim fără voie în această lume, atunci care va fi rezultatul eforturilor noastre la sfârşitul vieţii? Care este sensul eforturilor noastre în această lume? Când ne punem aceste întrebări, ajungem la concluzia că munca de a ne schimba nu este aşa de grea cum am crezut.
Şi în momentul în care am făcut schimbarea, calităţile noastre schimbate ne vor oferi plăceri mari, ca rezultat al eforturilor interioare. Plăcerile apar atunci când vedem pentru ce muncim.
Prin urmare, nu vom considera că eforturile noastre sunt dificile, ci că ele aduc bucurie. Cu cât eforturile sunt mai mari, cu atât mai fericiţi suntem să primim aceste noi calităţi, deoarece simţim imediat o răsplată mare şi veşnică pentru fiecare calitate pe care o dobândim.
Chiar şi în lumea noastră putem vedea cum emoţia şi exaltarea fac mai uşoară sarcina de a creşte efortul depus. Dacă avem un mare respect pentru o anumită persoană şi în ochii noştri ea este cea pe care o admirăm cel mai mult din întreaga lume, atunci tot ce facem pentru cineva vrednic de stima noastră va fi făcut cu bucurie şi gratitudine – pentru că avem pur şi simplu oportunitatea de a servi o astfel de persoană.
Cel mai mare efort va fi simţit ca o plăcere, aşa cum ne place să dansăm sau să ne instruim, efortul nefiind considerat muncă, ci mai degrabă plăcere. Din acest motiv, cel care percepe şi recunoaşte măreţia Creatorului simte bucurie atunci când are oportunitatea de a-L mulţumi.
Astfel, ceea ce la început părea a fi sclavie se transformă ulterior în libertate plină de plăcere. În consecinţă, dacă aspiraţiile noastre spirituale par dificile şi dacă trebuie să facem un imens efort pentru obţinerea spiritualităţii, aceste lucruri ne indică atât faptul că, în ochii noştri sau în percepţia noastră, Creatorul nu este încă destul de mare, cât şi faptul că atenţia noastră este orientată spre realizarea altor scopuri decât obţinerea spiritualităţii.
Atâta timp cât vom continua să urmărim alte scopuri, nu vom primi sprijin de la Creator şi ne vom îndepărta din ce în ce mai mult de obiectivul principal.
Însă chiar şi atunci când ne străduim să ajungem lângă Creator, nu vom primi imediat sprijinul Lui.
Dacă am primi imediat inspiraţie şi bucurie ca rezultat al eforturilor, atunci egoismul nostru se va bucura cu siguranţă şi vom continua să facem eforturi numai pentru a obţine plăcere.
Am pierde însă oportunitatea de a transcende natura noastră egoistă şi de a ne ridica la altruism. În mod ideal, ar trebui să fim interesaţi doar de plăcerile rezultate din autoperfecţionarea spirituală, care sunt mult mai mari decât alte plăceri.
înapoi la CUPRINS link