înapoi la CUPRINS link
Există o întrebare care îmi este frecvent adresată la lecţii şi în interviuri, referitoare la modul în care am ajuns la Cabala. Poate că dacă aş fi fost angajat în ceva diferit şi îndepărtat de Cabala aş fi putut înţelege validitatea acestei întrebări. Cabala ne învăţă despre scopul vieţii noastre, un subiect care este atât de apropiat şi de relevant pentru fiecare dintre noi! Cred că întrebarea corectă ar fi: „Cum aţi descoperit că întrebările despre sine şi despre viaţă se află în Cabala? Cum aţi descoperit Cabala?“ În locul întrebării: „De ce sunteţi preocupat de ea?“
Încă din copilărie, asemenea multor oameni, m-am întrebat: „Pentru ce exist?“ Această întrebare m-a preocupat în mod constant, atunci când nu era suprimată de căutarea plăcerilor.
Cu toate acestea, întrebarea a apărut de multe ori, deşi am încercat să o reprim cu ajutorul unor false obiective: să am o profesie interesantă în care să mă afund sau să plec în ţara mea – un scop care m-a urmărit mulţi ani.
Ajuns în Israel (1974), am continuat să mă lupt cu aceeaşi întrebare referitoare la sensul vieţii, am încercat să găsesc un motiv pentru care să trăiesc. Având la dispoziţie variantele anterioare (politica, afacerile etc.) pentru a fi la fel ca ceilalţi, nu am reuşit să renunţ la întrebarea: „Pentru ce continui să fac toate acestea? Ce câştig fiind la fel ca ceilalţi?“
Stimulat de greutăţi materiale şi morale, precum şi de înţelegerea faptului că nu am putut face faţă realităţii, am decis să adopt un mod de viaţă religios (1976), sperând că acest curs al vieţii, cu gândurile şi ideile care ar fi apărut, mi se va potrivi mai bine.
Nu am simţit nicio înclinaţie către ştiinţele umaniste, nu am fost niciodată fascinat de studiul psihologiei şi nici nu am apreciat cu adevărat profunzimea lui Dostoievski. Toate studiile mele în domeniul ştiinţelor umaniste au fost mediocre. Ele nu au ieşit în evidenţă din cauza lipsei de profunzime a gândirii sau a sentimentelor.
Totuşi, încă din copilărie am avut o puternică atracţie faţă de ştiinţă, care îmi părea a fi foarte folositoare. Odată, am dat peste o reclamă la un curs de Cabala. M-am înscris imediat şi am „plonjat“ în el, ca de obicei, cu o mare dorinţă. Am cumpărat o mulţime de cărţi (1978) şi am început să le studiez pentru a obţine răspunsuri la toate întrebările pe care le aveam, chiar dacă asta ar fi durat săptămâni întregi.
Pentru prima data în viaţa mea am fost impresionat până în adâncul inimii şi am înţeles că aceasta este aria mea de interes pentru că se referea la subiectele care m-au preocupat atâţia ani.
Am început să caut un profesor adevărat. Am căutat în întreaga ţară şi am urmat multe cursuri. Însă cumva, o voce interioară îmi spunea că toate acestea nu erau adevărata Cabala, pentru că nu vorbea despre mine, ci despre probleme îndepărtate şi abstracte.
Abandonând toate aceste învăţături, am luat legătura cu unul dintre prietenii mei care era interesat de subiect. Împreună, am petrecut multe seri studiind toate cărţile de Cabala pe care le-am putut găsi. Acest lucru a durat luni de zile. Într-o seară rece şi ploioasă, în 1980, în loc să stăm ca de obicei să studiem Pardes Rimonim şi Tal Orot, din disperare şi, spre surpriza mea, i-am sugerat prietenului meu să mergem şi să căutăm un profesor în Bnei Brak.
M-am justificat argumentând că dacă ar fi să găsim un profesor, am putea foarte bine să mergem acolo la lecţii. Înainte de această zi, fusesem la Bnei Brak doar de două sau trei ori, căutând cărţi de Cabala.
În acea seară în Bnei Brak era frig, vânt şi ploua. Ajungând la intersecţia străzilor Rabi Akiva şi Hazon-Iş, am deschis fereastra şi am strigat la un om de pe cealaltă parte a străzii, îmbrăcat într-o haină lungă şi neagră: „Poţi să-mi spui unde se studiază Cabala pe aici?“
Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu atmosfera şi societatea din cartierul religios, trebuie să spun că întrebarea mea a sunat cel puţin ciudat. Cabala nu era studiată în nicio instituţie de învăţământ sau Ieşiva.
Rar avea cineva curajul să declare că este interesat de Cabala. Însă străinul de peste drum, fără a fi câtuşi de puţin surprins, mi-a răspuns: „Virează la stânga şi mergi până când ajungi la o plantaţie de citrice unde o să vezi o sinagogă. Acolo se învaţă Cabala.“
Ajungând la destinaţie, am găsit o clădire cufundată în întuneric. La intrare, am observat o masă lungă, într-o cameră laterală. Acolo se aflau la masă patru sau cinci bărbaţi cu barba albă. M-am prezentat şi am spus că suntem din Rehovot şi vrem să învăţăm Cabala. Bărbatul mai în vârstă, care stătea în capul mesei, ne-a invitat să ne alăturăm şi a sugerat că am putea discuta despre problemele noastre după ce se termină lecţia.
Apoi, lecţia a continuat cu citirea săptămânală a capitolului din Zohar, cu comentariile Sulam, vorbind înăbuşit şi pronunţând jumătăţi de fraze în idiş, aşa cum fac oamenii care se înţeleg dintr-o privire. Văzându-i şi auzindu-i, am ajuns la concluzia că această adunare aşa îşi petrece timpul şi, dacă ne-am grăbi, am putea găsi un alt loc în care să studiem Cabala în acea seară.
Însă prietenul meu m-a oprit, spunându-mi că el nu poate fi atât de lipsit de tact. În câteva minute lecţia s-a încheiat şi persoana mai în vârstă s-a lămurit cine suntem şi ne-a cerut numerele de telefon. El a spus că se va gândi pe cine să ne recomande ca profesor şi ne va căuta.
Am fost foarte reticent în a da numărul meu de telefon, gândindu-mă că această încercare a fost o risipă de efort, la fel ca toate încercările anterioare pe care le-am întreprins. Simţindu-mi ezitarea, prietenul meu a dat numărul lui de telefon. Am salutat şi am plecat.
În seara următoare prietenul meu a venit şi mi-a spus că persoana în vârstă l-a sunat şi ne-a recomandat un profesor de Cabala. El mi-a spus, de asemenea, că a fost stabilită o întâlnire pentru aceeaşi seară. Nu voiam să mai pierd încă o seară, însă am cedat insistenţelor prietenului meu.
Am ajuns la întâlnire. Persoana în vârstă a chemat un alt bărbat, puţin mai tânăr decât el, însă tot cu barbă albă, i-a spus câteva cuvinte în idiş şi apoi ne-a lăsat singuri cu el.
Cel cu care am rămas ne-a sugerat să ne aşezăm şi să începem imediat studiul. El a recomandat să începem cu un articol intitulat „Introducere în Cabala“, articol pe care eu şi prietenul meu am încercat de numeroase ori să îl înţelegem. Ne-am aşezat la una dintre mesele goale din Beit-Kneset (sinagogă).
Bărbatul a început să citească paragraf cu paragraf şi să ne explice sensul fiecăruia. Este întotdeauna dificil pentru mine să îmi amintesc acel moment, acea senzaţie intensă că, după o lungă căutare, în cele din urmă am găsit ceea ce am căutat atâţia ani şi nu am găsit nicăieri. La sfârşitul lecţiei am stabilit programul pentru a doua zi.
În ziua următoare am venit echipat cu un casetofon. Aflând că principalele lecţii au loc între 3 şi 6 dimineaţa, am început să venim în fiecare dimineaţa. Am participat, de asemenea, la ceremonia de celebrare a noii luni şi, asemenea celorlalţi, am contribuit cu donaţia noastră lunară.
Împins de dorinţa de a descoperi totul despre mine şi fiind în general mult mai agresiv, am intrat adeseori în discuţii contradictorii. Toate informaţiile despre noi ajungeau la cel mai în vârstă dintre ei care, aşa cum s-a dovedit mai târziu, întreba de noi destul de des.
Într-o zi, profesorul nostru ne-a spus că după rugăciunea de dimineaţă, în jurul orei 7, persoana în vârstă ar putea studia „Introducere la Cartea Zohar“ cu mine. Văzând însă că nu înţeleg, după două sau trei lecţii, bătrânul, prin învăţătorul nostru, m-a anunţat că lecţiile vor înceta.
Aş fi continuat să studiez, chiar dacă simţeam că nu înţeleg nimic. Eram gata să citesc cu el totul în mod mecanic, îndemnat de necesitatea de a înţelege sensul ascuns în interiorul rândurilor. Cu toate acestea, el a ştiut că timpul meu nu sosise încă şi a încetat lecţiile, deşi am fost teribil de afectat.
Au trecut câteva luni şi, prin intermediul profesorului nostru, cel mai în vârstă m-a întrebat dacă l-aş putea însoţi la doctor în Tel Aviv. Desigur, am fost de acord. Pe drum, el a abordat diverse subiecte. Eu, pe de altă parte, am încercat să pun întrebări despre Cabala.
Atunci mi-a spus că atâta vreme cât nu înţeleg nimic poate vorbi cu mine despre orice, însă în viitor, când voi începe să înţeleg, el va înceta să mai fie atât de deschis cu mine.
S-a întâmplat aşa cum a spus. Ani de zile, în loc de răspunsuri, auzeam aceleaşi cuvinte: „Ai deja pe cine să întrebi“, adică pe Creator, „Cere, întreabă, insistă, fă ceea ce vrei; întreabă-L orice şi cere-I orice!“
Vizita la doctor nu a ajutat, iar bătrânul a trebuit să fie internat în spital timp de o lună pentru o infecţie la ureche. Până atunci, l-am însoţit la doctor; în ziua în care a fost internat am decis să stau cu el peste noapte.
Întreaga lună am mers la spital la 4 dimineaţa, săream gardul, treceam în tăcere prin clădire şi apoi studiam. Întreaga lună! Din acel moment Baruh Şalom Halevi Aşlag, fiul cel mare al lui Baal HaSulam a devenit Rav-ul meu.
După ce a ieşit din spital ne plimbam cu regularitate prin parc. Când mă întorceam din aceste plimbări stăteam şi scriam cu fervoare tot ceea ce auzisem de la el. Aceste plimbări frecvente, care durau trei sau patru ore pe zi, s-au transformat cu timpul într-un obicei.
În primii doi ani i-am cerut lui Rav-ului permisiunea să mă mut aproape de el, însă el spunea de fiecare dată că nu este nevoie, deoarece deplasarea mea de la Rehovot reprezenta un efort benefic din punct de vedere spiritual pentru mine.
Atunci când, doi ani mai târziu, însuşi Rav-ul mi-a sugerat că ar trebui să mă mut în Bnei Brak, nu m-am grăbit să fac asta. Din acest motiv Rav-ul meu a găsit un apartament în apropiere de el şi a început să mă preseze să mă mut.
Locuind încă în Rehovot, l-am rugat pe Rav să îmi dea permisiunea să conduc câteva clase, în unul din locurile unde cu ceva timp în urmă fusesem şi unde am întâlnit oameni care doreau să studieze Cabala. El a fost entuziasmat de idee, însă mai târziu mi-a pus întrebări despre clasele mele.
Atunci când i-am spus despre oportunitatea de a invita câţiva bărbaţi tineri să vină în Bnei Brak, Rav-ul, deşi era precaut, a acceptat. Astfel, mulţi bărbaţi tineri au venit în sinagoga noastră, iar locul liniştit şi retras s-a transformat într-o aşezare plină de viaţă.
În primele şase luni a asistat la zece nunţi. Viaţa Rav-ului meu, zilele lui au căpătat un sens nou. Era încântat de fluxul de oameni care doreau să studieze Cabala. Ziua noastră începea la ora 3 dimineaţa, iar studiul dura până la ora 6 dimineaţa, apoi urma o rugăciune până la 7 dimineaţa. În fiecare zi, de la 9 la 12, făceam excursii în parc sau la mare.
La întoarcere mă duceam acasă pentru a munci. De la 17 până la 20 continuam să studiem, iar pauzele erau numai pentru rugăciuni. Apoi ne despărţeam şi ne întâlneam din nou la 3 dimineaţa. Am urmat acest program ani de zile. Am înregistrat toate lecţiile, astfel încât colecţia de înregistrări depăşeşte o mie de exemplare.
În ultimii cinci ani (din 1987) Rav-ul meu a decis că ar fi o idee bună ca, o dată la două săptămâni, să mergem pentru câteva zile la Tiberias. Aceste călătorii ne ţineau departe de ceilalţi şi au întărit legătura dintre noi.
Totuşi, cu timpul, simţeam că decalajul spiritual care ne separa a devenit mai mare, iar eu nu ştiam cum să îl depăşesc. Am perceput această diferenţă de fiecare dată când mă uitam la bucuria pe care o simţea la cea mai mică posibilitate de a-şi suprima o nevoie fizică.
Pentru el, o hotărâre luată devenea lege, iar programul era urmat cu stricteţe şi nu ţinea cont de oboseală sau boală. Aproape epuizat, el realiza în detaliu tot ceea ce îşi planificase pentru acea zi, fără să renunţe la nici o sarcină pe care şi-o propunea. Obosit până la epuizare, având dificultăţi de respiraţie, el nu a anulat niciodată o întâlnire sau o lecţie şi nu a renunţat în favoarea altuia la niciuna din responsabilităţile pe care şi le-a asumat.
Observând în mod constant comportamentul său, îmi pierdusem încrederea în mine şi în posibilul meu succes, chiar dacă înţelegeam că acea putere supranaturală provenea din realizarea măreţiei sarcinii sale şi din ajutorul de Sus.
Nu pot uita nici un moment dintre cele petrecute cu el în timpul călătoriilor la Tiberia şi pe Muntele Meron, stând lângă el, absorbind privirea sa, vorbele şi cântecele lui. Aceste amintiri sunt încă vii şi adânc înrădăcinate în inima mea şi eu sper că şi astăzi ele îmi determină şi îmi ghidează calea. Informaţiile pe care le-am adunat fiind alături de el timp de doisprezece ani trăiesc şi acţionează independent.
De foarte multe ori, Rav-ul meu rostea ceva inteligibil după un discurs, adăugând câteodată că a rostit fraza pentru a se asigura că ce a spus va intra în lume, va trăi şi va acţiona în această lume.
Deoarece întâlnirile în grup erau practicate de cabalişti încă din cele mai vechi timpuri, l-am rugat pe Rav să organizeze asemenea grupuri pentru începători şi să schiţeze un plan al întâlnirilor într-o formă scrisă. Acest lucru l-a condus la scrierea articolelor săptămânale, activitate pe care a continuat-o aproape până în ultimele sale zile.
Ca rezultat, am moştenit mai multe volume care conţin informaţii extraordinare şi care, împreună cu înregistrările pe care le-am făcut pe parcursul anilor, alcătuiesc o colecţie impresionantă de comentarii şi explicaţii ale Cabalei.
În zilele celebrării Anului Nou, Rav-ul al meu s-a îmbolnăvit şi a început să simtă o presiune în piept. Numai după multe stăruinţe a fost de acord să se supună unui control medical. Medicii nu au găsit nimic în neregulă, însă a doua zi dis de dimineaţă, în a Cincea zi de Tişrei, anul 5752 (1991), a murit.
Zeci de studenţi care s-au alăturat grupului în ultimii ani continuă să studieze Cabala şi caută sensul interior al Creaţiei. Învăţăturile trăiesc, aşa cum se întâmplă de secole.
Rav Yehuda Aşlag şi fiul său cel mare, Rav Baruh Aşlag, Rav-ul meu, prin eforturile lor au dezvoltat şi adaptat această Învăţătură la nevoile generaţiei de astăzi, la tipul de suflete care în prezent coboară în această lume.
Cunoştinţele spirituale sunt transmise de Sus cabalistului, fără ajutorul cuvintelor, fiind primite simultan atât de organele senzoriale, cât şi de intelect. Astfel, toată informaţia este percepută instantaneu.
Aceste cunoştinţe pot fi transmise doar altui cabalist, care trebuie să fie la acelaşi nivel sau la un nivel spiritual superior cu cel care transmite. Este imposibil să transmiţi aceste cunoştinţe unei persoane care nu a ajuns la nivelul spiritual potrivit sau care nu a fost introdusă în lumea spirituală, pentru că o astfel de persoană nu are instrumentele necesare pentru a percepe.
Uneori, un profesor poate recurge la o ridicare spirituală artificială a unui elev până la nivelul său spiritual, prin intermediul unui ecran (masah) al profesorului. În acest caz, elevul îşi formează o anumită idee despre esenţa forţelor şi acţiunilor spirituale. Transmiterea informaţiilor celor care nu au intrat încă în lumea spirituală se face cu ajutorul mijloacelor standard de transmitere a informaţiei: text, conferinţă, contact direct şi exemplu personal.
Aşa cum ştim din descrierea sensului literelor (din articolul intitulat Numele Creatorului), acestea pot fi utilizate pentru a transmite mai mult decât sensul literal; ele pot fi folosite pentru a exprima conţinutul spiritual şi intern al informaţiei. Însă până când omul nu dobândeşte percepţia care corespunde semnificaţiei spirituale a numelor şi a acţiunilor, citirea cuvintelor poate fi comparată cu aşezarea farfuriilor goale pe masă, cărora le sunt ataşate etichete cu denumirile unor feluri de mâncare fastuoase.
Muzica reprezintă un mijloc şi mai abstract de transmitere a informaţiei. La fel ca lumina vizibilă, ea constă din şapte forţe, calităţi sau tonuri primare, având în vedere faptul că entitatea spirituală (parţuf) care guvernează lumea noastră, cunoscută sub numele de Zeir Anpin de Aţilut, este alcătuită din şapte părţi sau Sfirot.
În funcţie de starea proprie, omul va distinge într-o melodie cabalistică diferite stări spirituale ale compozitorului. Omul nu trebuie neapărat să fie la acelaşi nivel spiritual cu compozitorul melodiei; sensul interior al melodiei poate fi înţeles în măsura în care nivelul său spiritual îi permite
În 1996, 1998 şi 2000 au fost înregistrate şi publicate trei CD-uri cu muzica lui Rabaş şi Baal HaSulam. Melodiile sunt prezentate aşa cum le-a auzit Michael Laitman de la Rav-ul său, Rav Baruh Aşlag. Unele melodii au fost compuse pentru textele psalmilor, în timp ce altele îşi au originea în textele noastre de rugăciune.
În plus faţă de cuvinte, sunetele melodiilor poartă în ele o cantitate mare de informaţii cabalistice.
înapoi la CUPRINS link