MERGÂND PE CALEA ADEVĂRULUI

înapoi la Vol.2 Cabala pentru student – link

Baal HaSulam – Scrisoarea nr.17

Permite-mi să-ți scriu cu privire la stâlpul din mijloc în munca pentru Domnul, astfel încât acesta să constituie mereu ținta ta, între stânga și dreapta. Căci există și unul care merge, și este mai rău decât cel care stă degeaba. Acesta fiind cel care se îndepărtează de drum, calea adevărului fiind o linie extrem de subțire pe care trebuie să meargă omul ca să ajungă la Palatul Regelui.

Și toți cei care se află la începutul drumului trebuie să aibă foarte multă grijă să nu se abată spre dreapta sau spre stânga liniei, nici măcar cât un fir de păr. Deoarece dacă la început abaterea este cât un fir de păr, chiar dacă omul continuă se meargă drept înainte, el nu va mai ajunge la Palatul Regelui, pentru că nu calcă pe linia adevărată. Îar aceasta este o alegorie absolut adevărată.

Lasă-mă să-ți explic ce înseamnă stâlpul din mijloc, adică „Tora, Creatorul și Israel sunt una.” Scopul sufletului, atunci când el coboară în trup, este de a fi recompensat cu întoarcerea la rădăcina sa și adeziunea cu Creatorul, în timpul în care este îmbrăcat în corp, așa cum este scris, „să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău și să mergi pe toate căile Lui, să respecţi toate poruncile Lui și să te alipești la El.” Observi că toată această chestiune se termină cu „să te alipești la El,” așa cum era înainte de a se îmbrăca în corp.

Totuși, este necesară o pregătire specială, care constă din a merge pe toate căile Lui. Cine cunoaște, însă, căile Creatorului? Într-adevăr, aceasta este semnificația expresiei „Tora, care are 613 căi.” Cel care le urmează va fi la final purificat într-atât încât corpul său nu va mai constitui o separaţie de fier între el și Creatorul său, așa după cum este scris, „Și Eu voi îndepărta inima de piatră din carnea ta.” Apoi el se va putea alipi la Creatorul său, așa cum era mai înainte de îmbrăcarea sufletului în trup.

Rezultă de aici trei discernăminte:

  1. Israel este cel care se străduiește să se întoarcă la rădăcina sa.
  2. Creatorul este rădăcina după care tânjește omul.
  3. Cele 613 căi ale Torei, prin care se purifică sufletul și trupul omului. Aceasta este mirodenia, așa cum s-a scris, „Eu am creat înclinația rea; am creat pentru ea Tora, ca mirodenie.”

Totuși, acestea trei constituie unul și același lucru. În final, orice slujitor al Creatorului le dobândește ca pe un discernământ – unu, unic și unificat. Ele doar par a fi divizate în trei din cauza faptului că munca omului pentru Creator este incompletă.

Dă-mi voie să îţi lămuresc puţin acest lucru: îi vei vedea numai vârful dar nu şi integralitatea sa, cu excepţia momentului când El ţi-l va arăta. Se știe că sufletul este o parte din Dumnezeu Cel de Sus. Înainte de a se întrupa, el este precum o ramură legată de rădăcină. Poţi vedea, la începutul Arborelui vieții, cum Creatorul a creat lumile pentru că El a dorit să se manifeste prin Numele Sale Sfinte, „Cel Milostiv” și „Cel Îndurător”, și cum, neexistând nici-o creatură, El nu ar fi avut față de cine să-și arate mila.

Totuși, atât cât îmi permite condeiul, așa cum s-a spus, „În întreaga Tora nu sunt altceva decât numele Creatorului.” Înțelesul dobândirii este acela că „ceea ce nu dobândim, nu definim printr-un nume.” Este scris în cărți că toate aceste nume constituie o recompensă a sufletelor, obligate să se întrupeze, fiindcă anume în trup sufletul poate dobândi numele Creatorului iar făptura sa corespunde dobândirii sale.

Există o regulă: hrana oricărui obiect spiritual corespunde calităţii cunoașterii acestuia. Un animal se percepe doar pe sine, deoarece constă doar din minte și materie.

Așadar, o senzație spirituală este un anume discernământ iar dimensiunea spirituală este evaluată după cantitatea de cunoaștere, așa cum a fost scris, „Omul este apreciat după mintea lui.” Totuși, animalul cunoaște; el nu simte deloc.

Înţelege care este răsplata sufletelor. Înainte ca un suflet să se întrupeze, el nu este decât un biet punct, deşi legat de o rădăcină ca o ramură de un arbore. Acest punct este numit “rădăcina sufletului şi lumea sa”. Dacă nu s-ar fi întrupat în lumea aceasta, nu ar fi avut decât propria sa lume, adică propria sa parte din rădăcină.

În orice caz, cu cât mai mult este răsplătit prin a merge pe căile Creatorului, ceea ce înseamnă cele 613 căi ale Torei care devin în fapt Nume ale Creatorului, într-atât va creşte statura sa, conform cu nivelul numelor pe care le-a dobândit

Aceasta este semnificația cuvintelor, „Creatorul împarte fiecăruia dintre cei drepţi câte o lume ca Şay (dar).” Interpretare: Sufletul constă din doi drepţi: Cel de Sus și Cel de Jos, dat fiind că trupul se împarte de la Tabur(buric) în sus și de la Taburîn jos. Astfel, el dobândește Tora scrisă și Tora orală, care înseamnă de două ori Şay (310 în Ghematria), adică TaRaCh (620 în Ghematria). Aestea sunt cele 613 Miţvotale Torei și cele șapte Miţvot de Rabanan (ale marilor noştri Rabini).

În Arborele vieții este scris, „Lumile au fost create doar pentru a fi dezvăluite numele Creatorului.” Astfel, vedem că din momentul în care sufletul a coborât  pentru a se îmbrăca în această substanță spurcată, el nu se mai poate alipi rădăcinii sale, propriei sale lumi, ca înainte de a fi venit în această lume. El trebuie în schimb să-și crească statura de 620 de ori mai mult decât fusese anterior la rădăcină. Aceasta este semnificaţia întregii perfecţiuni, a întregii NRNHY până la Yechida. De aceea Yechidapoartă numele de Keter, ca aluzie la numărul 620.(*)

Vedem așadar că semnificația celor 620 de nume, adică cele 613 Miţvot ale Torei și cele 7 Miţvot de Rabanan, constituie în realitate cele cinci calități ale sufletului, adică NRNHY. Este așa pentru că vasele din NRNHY sunt alcătuite din cele 620 de Miţvot de mai sus, iar Luminile NRNHY sunt adevăratele Lumini ale Torei din fiecare Miţva. Rezultă de aici că Tora și sufletul sunt unul.

În orice caz, Creatorul este Lumina Ein Sof îmbrăcată în Lumina Torei, care se găseşte în cele 620 de Miţvot menţionate, așa cum au spus înțelepții, „Tora este în întregime nume ale Creatorului.” Cu alte cuvinte, Creatorul este întregul iar cele 620 de nume sunt porţiuni și elemente. Aceste elemente corespund cu treptele și gradele sufletului, care nu-şi primesc Lumina dintr-o dată ci treptat, unul câte unul.

Din toate acestea, deducem că sufletului îi este dat să dobândească toate cele 620 de Nume Sfinte, întreaga sa statură, care este de 620 de ori mai amplă decât cea pe care o avea înainte de a se întrupa. Statura sa apare în cele 620 de Miţvot în care este îmbrăcată Lumina Torei, iar Creatorul se află în Lumina comună a Torei. Astfel, înţelegem cum „Tora, Creatorul și Israel” sunt într-adevăr unul.

Să ne întoarcem acum la faptul că, mai înainte de împlinirea muncii întru Dumnezeu, Tora, Creatorul și Israel apar ca trei discernăminte. Câteodată, omul dorește să-și desăvârşească sufletul și să se întoarcă la rădăcina sa, ceea ce se consideră a fi „Israel.” Alteori el îşi dorește să înțeleagă căile Creatorului și secretele Torei, „căci dacă omul nu cunoaște poruncile Celui de Sus, cum Îl va sluji el oare?” Aceasta se consideră a fi “Tora”.

_______________

(*) Nota trad.: În limba ebraică, cuvântul Keter conţine aceleaşi litere ca TaRaCh.

Iar uneori el îşi dorește să ajungă la Creator, să se lipească de El fiind pe deplin cunoştient şi tânjind în mod esenţial numai după asta, fără să se chinuie să afle secretele Torei şi fără să dispere după întoarcerea sufletului său la origine, la starea în care a fost înainte de a se fi întrupat.

Prin urmare, cel care urmează linia adevărată, de pregătire pentru munca dedicată Creatorului, trebuie întotdeauna să se pună la încercare: Râvneşte el, la fel de mult, la toate aceste trei discernăminte? Pentru că finalul acțiunii este acelaşi cu începutul acesteia. Dacă omul râvneşte la unul dintre discernăminte mai mult decât la celelalte, atunci el se abate de la calea adevărului.

Astfel, ar fi mai bine pentru tine să îţi urmezi scopul de a tânji către poruncile Celui de Sus, căci „cel care nu cunoaște căile Celui de Sus și poruncile Celui de Sus, care sunt secretele Torei, cum Îl va sluji el oare?” Dintre cele trei, acesta este cea care garantează în cea mai mare măsură linia de mijloc.

Acesta este înțelesul expresiei: „Deschide pentru mine o poartă a pocăinței, cât un vârf de ac, iar Eu am să deschid pentru tine porți prin care să intre care și trăsuri.” Interpretare: poarta cât un vârf de ac nu este pentru a intra și a ieși, ci pentru a introduce aţa necesară cusăturii și lucrării.

La fel, trebuie să râvneşti numai la porunca Celui de Sus, de a lucra. Şi atunci Eu voi deschide pentru tine o ușă asemenea unei intrări într-un palat. Aceasta este semnificația Numelui Explicit din versul, „dar cu adevărat adevărul(*) este că eu sunt viu și întregul pământ va fi plin de slava Domnului.”

_______________

(*) Nota trad.: În limba ebraică, cuvântul “într-adevăr” este scris ca şi cuvântul “palat”.

înapoi la Vol.2 Cabala pentru student – link

error: Content is protected !!